Ambasadorul Adrian Zuckerman a postat pe site-ul Ambasadei SUA la București un editorial dur față de dezinformările Chinei privind originea pandemiei globale de coronavirus (COVID-19).
„Beijingul a amânat anunţarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, întârziind astfel răspunsul global”, iar „autorităţile chineze i-au cenzurat activ şi i-au pedepsit pe chinezii curajoşi care au încercat să spună adevărul”, scrie Zuckerman.
„Autorităţile Republicii Populare Chineze au făcut tot posibilul să suprime orice informaţie despre răspândirea COVID-19, chiar şi în timp ce medicii chinezi încercau eroic să salveze vieţile a zeci, sute, iar apoi mii de pacienţi care se îmbolnăveau”, remarcă diplomatul american.
„Dacă aceleaşi autorităţi ar fi făcut ceea ce trebuie şi ar fi tras semnalul de alarmă cu privire la această nouă boală, China, şi de fapt, restul lumii, inclusiv România, ar fi fost scutite de impactul pe care ea l-a avut asupra populaţiilor noastre”, punctează Adrian Zuckerman.
Acesta e ferm: „Cetăţenii chinezi ştiu că guvernul lor este de vină pentru această pandemie”, iar „obligaţia unui guvern este să salveze vieţi, nu să-şi salveze imaginea”.
Textul integral al ambasadorului SUA, Adrian Zuckerman
„Renumitul autor american Mark Twain a spus cândva: «O minciună poate călători jumătate de lume până reuşeşte adevărul să-şi pună încălţările». Această afirmaţie este adevărată mai ales în secolul XXI. Din nefericire, în epoca actuală a reţelelor de comunicare socială, a devenit normal să vedem că, prin intermediul internetului, informaţii false ajung instantaneu la o audienţă largă. Însă trebuie să fim cu atât mai atenţi atunci când o teorie a conspiraţiei, periculoasă şi viciată, este rostită de un purtător oficial de cuvânt guvernamental.
Este exact ceea ce s-a întâmplat vinerea trecută, pe 13 martie, când un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Populare Chineze a lansat acuzaţii false împotriva Statelor Unite, cu privire la virusul COVID-19.
Faptul că epidemia a avut originea în Wuhan, provincia Hubei, şi faptul că guvernul chinez a ştiut primul despre ea nu pot fi puse la îndoială. Este probabil ca virusul să fi circulat în Wuhan de la mijlocul lunii noiembrie, şi relatări de presă credibile indică faptul că guvernul chinez ştia despre izbucnirea unor cazuri locale pe 17 noiembrie 2019. Medicii chinezi din primele linii au încercat cu disperare să-i trateze pe primii pacienţi, în timp ce au înştiinţat autorităţile guvernamentale provinciale şi centrale ale Republicii Populare Chineze despre apariţia acestui nou virus, «asemănător SARS».
China avea responsabilitatea specială de a fi complet transparentă cu privire la ce ştiau experţii săi. Cu toate acestea, Beijingul a amânat anunţarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, întârziind astfel răspunsul global.
Chiar mai rău, autorităţile chineze i-au cenzurat activ şi i-au pedepsit pe chinezii curajoşi care au încercat să spună adevărul. Li Wenliang, un oftalmolog care s-a îmbolnăvit ulterior şi a murit de această boală, a fost interogat de către autorităţile provinciei şi forţat să semneze o mărturisire că a răspândit «zvonuri false». Autorităţile Republicii Populare Chineze au făcut tot posibilul să suprime orice informaţie despre răspândirea COVID-19, chiar şi în timp ce medicii chinezi încercau eroic să salveze vieţile a zeci, sute, iar apoi mii de pacienţi care se îmbolnăveau.
După trecerea unor săptămâni preţioase şi după ce a devenit evident faptul că epidemia este gravă, reprezentanţii autorităţilor Republicii Populare Chineze au făcut pregătiri ample de protejare a propriei populaţii, în paralel împărtăşind doar selectiv informaţii, cum ar fi cele despre secvenţa genetică a virusului, şi continuând să respingă autorităţile internaţionale din domeniul sănătăţii, care ofereau asistenţă, solicitau acces şi încercau să obţină mai multe date.
Dacă aceleaşi autorităţi ar fi făcut ceea ce trebuie şi ar fi tras semnalul de alarmă cu privire la această nouă boală, China, şi de fapt, restul lumii, inclusiv România, ar fi fost scutite de impactul pe care ea l-a avut asupra populaţiilor noastre.
Cetăţenii chinezi ştiu că guvernul lor este de vină pentru această pandemie. Atunci când a apărut imaginea de ansamblu şi s-a aflat despre decesul doctorului Li, reacţia locală a fost drastică. Chiar şi platforma de comunicare socială extrem de cenzurată a Chinei, Weibo, a fost inundată de subiecte populare precum «Autorităţile din Wuhan îi datorează scuze doctorului Li Wenliang» şi «Vrem libertate de exprimare». Aceste conversaţii au atras milioane de vizualizări înainte ca autorităţile Republicii Populare Chineze să le şteargă.
Aşadar, ce facem acum? COVID-19 s-a răspândit din Wuhan în întreaga lume şi nu ţine cont de graniţele ţărilor. Trebuie să ne dublăm eforturile de a coopera şi împărtăşi rapid şi transparent informaţii bazate pe fapte despre această boală.
Însă odată ce criza se va linişti, va trebui să facem un bilanţ al consecinţelor şi să evaluăm costul acestei lipse de funcţionare a colaborării internaţionale, efectele trecerii sub tăcere a informaţiilor importante, bazate pe fapte, impactul blocării schimbului de informaţii din stadiile preliminare ale epidemiei şi efectele campaniilor de dezinformare din timpul acestei pandemii.
Un lucru este clar: eroii acestei poveşti sunt medicii şi asistentele, mulţi aflaţi în China, unde îşi riscă vieţile pentru a opri această boală îngrozitoare şi pentru a avertiza lumea cu privire la pericolele reprezentate de ea. Informaţiile exacte trebuie să circule liber, mai ales în situaţiile de criză. Obligaţia unui guvern este să salveze vieţi, nu să-şi salveze imaginea.”
