Etichetă: pandele

  • Firea, tare-n clanță: anunță că-i dă în judecată pe toți cei care au scris ori vorbit despre „azilele groazei” din Voluntari! PSD plătește televiziunilor zeci de milioane de euro, dar Firea acuză USR că a cumpărat presa!

    Firea, tare-n clanță: anunță că-i dă în judecată pe toți cei care au scris ori vorbit despre „azilele groazei” din Voluntari! PSD plătește televiziunilor zeci de milioane de euro, dar Firea acuză USR că a cumpărat presa!

    Încurajată de aparenta înțelegere la care pare să fi ajuns cu rivalul Marcel Ciolacu în partid, Gabriela Firea a ieșit la contraatac pe tema „azilelor groazei” din Voluntari, administrate de oamenii săi. După ce premierul și liderul PSD a dat duminică declarații ambigue, vorbind vag despre responsabilități colective, nevasta primarului Florentin Pandele din Voluntari a anunțat că-i va da în judecată pe toți cei care au prezentat atrocitățile din azilele gestionate de clientela sa.

    Firea a reluat discursul în care amenințările se împletesc cu victimizarea și minciunile. Fosta prezentatoare a televiziunii lui Dan Voiculescu încearcă să facă o operațiune care în PR se numește „damage control”, adică să limiteze daunele de imagine ale acestei oribile povești.

    Ministrul Familiei din Guvernul Ciolacu a pretins duminică, la Realitatea TV, că de fapt totul este o operațiune pusă la cale de USR, care ar fi cumpărat presa ca să o ponegrească.

    Aceste acuzații pot avea credibilitate doar pentru cei care nu cunosc deloc realitatea: USR nu are aproape deloc buget pentru propagandă și presă, în schimb PSD, partidul Gabrielei Firea, plătește anual zeci de milioane de euro posturilor TV și publicațiilor pentru a beneficia de protecție și imagine favorabilă. Dovadă stă chiar felul în care posturile Antena 3, România Plus și Realitatea Plus au prezentat, în ultimele zile, scandalul „azilelor groazei” administrate de oamenii din PSD ai Gabrielei Firea.

    Aceasta a primit duminică tribună din nou, la Realitatea Plus, unde nimeni n-a deranjat-o cu vreo întrebare incomodă ori cu vreo corecție a minciunilor expuse. Discursul a fost unul năucitor, incoerent și presărat când cu referiri la Biblie și credință, când la eterna obsesie Nicușor Dan, când la USR, partidul de care dă impresia că atât ea, cât și soțul-primar Florentin Pandele par să se teamă cel mai mult

    Pe tot parcursul intervenției, Gabriela Firea a prezentat simptome ale delirului de persecuție – o afecțiune în care persoanele afectate au impresia că există o conspirație împotriva lor, că se vizează atacarea, hărțuirea sau obstrucționarea lor în urmărirea obiectivelor pe termen lung.

    Mai jos, discursul Gabrielei Firea la Realitatea Plus, plus adnotările care arată nu doar lipsa de logică, ci și modul în care s-a încercat manipularea telespectatorilor.

    O colecție de minciuni, obsesii, diversiuni și manipulări

    „(…) Probabil mai sunt multe (astfel de azile ale groazei – n. red.) în țară, dar nu au fost de interes, pentru că nu erau legate de un ministru (încearcă să generalizeze fără nicio dovadă și să inducă ideea că e un caz dintre multe selectat anume de cineva – n. red.).

    Să contești că am făcut toată viața mea bine, alături de soțul meu, să ne zugrăvești ca pe persoane fără inimă, atât eu cât și soțul meu, o campanie foarte bine pusă la punct și finanțată (nu prezintă nicio probă a acuzației – n. red.), este mult.

    Am văzut că purtătorul de cuvânt al BOR a ieșit și a precizat că o face în nume personal. Acum trebuie să ne fie rușine că purtăm o cruciuliță și că jur pe Biblie (această propoziție n-are nicio legătură cu cea de dinainte și nimeni nu i-a reproșat așa ceva – n. red.)? Pentru că știți că am avut miniștri de la USR care nu au atins Biblia (ce legătură are jurământul miniștrilor pe Biblie cu atrocitățile comise de apropiații Gabrielei Firea la azilele din Voluntari? – n. red.).

    Acum vedem subit o preocupare pentru bătrâni din partea USR? USR care în pandemie spuneau să nu iasă din casă, că aglomerează (informație falsă, primul care a spus acest lucru a fost doctorul Streinu Cercel, azi senator PSD – n. red.)? USR, care spunea să nu mai meargă bătrânii cu transportul în comun, că – aglomerează?

    Încă o dată, dacă mi se găsește orice vină, cât de mică, plec din toate funcțiile publice, și eu, și sotul meu, și toți de lângă mine. De marți până acum, USR cere demisia mea, în special ei au o problemă cu mine, pentru că am spus că voi candida la primăria Capitalei (deturnează atenția de la faptul că azilele erau administrate de apropiații săi, iar controlul ar fi trebuit făcut de oamenii numiți de Pandele, inducând ideea că de fapt e o răfuială politică – n. red.). Acum îmi reproșez, dar am făcut-o pentru că am vrut să fiu sinceră cu alegătorii.

    Vă amintiți când o femeie a murit sfâșiată de câini? Nimeni din USR nu a cerut demisia lui Nicușor Dan. Un alt copil a rămas cu sechele pe viață pentru că i-a căzut în cap o statuie în Primăria lui Nicușor Dan (compară două accidente cu atrocitățile comise sistematic, ani de zile, de o bandă organizată, oameni aflați în anturajul său și al soțului Pandele – n. red.).

    În paralel cu ancheta DIICOT, care este normal să continue, există și ancheta administrativă și există și aceste instanțe morale, domnii Drulă și Bănescu. Și atunci și eu trag concluzia că au preluat momentul nefericit, pentru a îndrepta ura publică împotriva mea, pentru că am anunțat candidatura la primărie (aceasta este una din simptomele delirului de persecuție: „Pacientul construiește prin interpretări eronate un scenariu delirant cu tematică persecutorie; după o faza de elaborare – luni, ani – în care acumulează material pentru interpretări viitoare are o «revelație» care devine certitudine absolută. Există una sau mai multe teme înrudite: conspirație, înșelăciune, urmărire, spionaj, otrăvire, hărțuire etc. Specialiștii avertizează că există risc de violență verbală sau fizică la cei afectați”). Ei nu au cu ce să vina în fața electoratului, pentru că Nicușor Dan s-a văzut că este un edil care administrează împotriva cetățenilor (o altă teorie conspiraționistă pe care familia Firea-Pandele o ventilează cu argumente ridicole, cum că Nicușor Dan ar fura miliarde din bugetul Bucureștiului și le-ar da Varșoviei! – n. red.).

    Este în mod clar un interes politic, pentru că în fiecare zi, prin câteva voci din USR sau din presa afiliată, hașhtag rezist, care de fiecare dată au diseminat minciuni. Sora mea nu a lucrat nicio secundă la vreun birou care avea grijă de bătrâni. Sora mea muncește de mulți ani în asistența socială, pe zona de educație. Prietena mea nu a avut nimic de-a face cu activitatea din aceste centre, a fost doar la început în asociație (datele arată că, de fapt, consiliera Gabrielei Firea a demisionat abia după ce a apărut prima anchetă despre azilele groazei, adică astă-iarnă, iar un an și jumătate a fost vicepreședinta asociației – n. red.). Apoi, de ce soțul meu nu a știut ce se întâmplă? Aceste lucruri nu intră în atribuțiile sale, nu avea cum să fie implicat (fals, Pandele este de aproape 24 de ani primar în Voluntari și absolut nimic nu mișcă în oraș fără știința sa. Mai mult, Consiliul Local controlat discreționar de Pandele numește șefii la Asistență Socială care ar fi trebuit să supravegheze azilele de bătrâni – n. red.).

    Am pregătit toate probele și vom acționa în instanță, atât eu, cât și familia mea, toate acele televiziuni și publicații care au diseminat fake news, că sora mea a lucrat în acele azile, la fel și prietena mea, sau că eu ar trebui să îmi dau demisia (Firea ar trebui să se dea chiar pe ea în judecată pentru fake news. Nimeni n-a spus că sora sa lucra la azilele de bătrâni, ci că era șefă la Asistență Socială Voluntari. Pe de altă parte, consiliera sa chiar a fost vicepreședinta asociației care deținea căminele de bătrâni – n. red.).

    Trebuie să mergem în justiție, pentru că știți că acum câteva luni se spunea că deschid drumul traficului de copii din România, acum spun că fac rău bătrânilor, apoi cine știe ce alte astfel de campanii vor mai inventa!”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * De ce tace PNL în cazul „azilele groazei”: complicități scandaloase cu clanul Firea-Pandele în jefuirea bătrânilor. Zeci de case și terenuri primite moștenire de șeful liberal de la Asistență Socială Ilfov. Bătrânii erau siliți să-și cedeze proprietățile

    * „Șoferul lui Firea”, care patrona „azilele groazei”, cheltuia pe prostituate, droguri și lăutari banii furați de la bătrâni. Sora Gabrielei Firea nu-l controla, deși era obligată s-o facă

    * STENOGRAME. Noi dezvăluiri despre ororile clanului Firea-Pandele: bătrânii din „azilele groazei” erau jefuiți de pensii, case și terenuri

    * Răzbunătoare, Firea a făcut presiuni asupra purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, după ce acesta criticase dur fariseismul și cruzimea clanului Pandele-Firea în „azilele groazei” din Voluntari

    * Sora Gabrielei Firea trebuia să oprească atrocitățile din „azilele groazei”! Ca șefă la Serviciul de Protecție Socială Voluntari, la ea se opreau toate reclamațiile venite de la rudele bătrânilor torturați. În funcție a numit-o cumnatul Pandele

    * Armand Goșu: „În România e tot mai activă propaganda rusească. E pe bani, probabil se face prin Moldova această corupere. Dacă serviciile de informații ar face un mic efort, ar descoperi traseele pe care se mișcă banii”

    * Obiecte macabre găsite în conacul lui Prigojin: barosul „pentru negocieri” și fotografia înrămată cu capetele tăiate ale sirienilor, alături de o „biserică” improvizată

    * EDITORIAL CARTIANU: Solovioave, ai grijă că-ți rup urechile!

    * „Du-te, copile, unde vezi cu ochii! Alege o meserie pe care s-o poți practica oriunde și apoi pleacă, du-te cât mai departe de țara asta!”

    * „De azi, rapidistul Șumudică a murit! Aș antrena pe FCSB cu inima deschisă. Și la Dinamo m-aș duce”

  • A început răfuiala în PSD: Ciolacu cere anchete, demisii și demiteri în cazul „azilelor groazei” din Voluntari, administrate de clanul Firea-Pandele

    A început răfuiala în PSD: Ciolacu cere anchete, demisii și demiteri în cazul „azilelor groazei” din Voluntari, administrate de clanul Firea-Pandele

    Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României, a cerut vineri vinovați, anchete, demisiiși demiteri în cazul „azilelor groazei” din Voluntari, care erau administrate de apropiații clanului Firea-Pandele. Pare că acest caz atroce este speculat de liderul PSD pentru a scăpa de o grupare foarte influentă care-i putea periclita poziția.

    Situația este destul de simplă. Marcel Ciolacu are ambiții prezidențiale, va candida în 2024 la postul de președinte al României.

    Însă, deși sistemul îi face pârtie și-l împinge către această poziție, rezultatele sunt încă incerte. PSD n-a mai avut președinte al României din 2000, adică de aproape un sfert de secol.

    Eliminarea Gabrielei Firea din prim-planul PSD i-ar veni mănușă lui Ciolacu

    Dacă se va întâmpla să piardă alegerile, Ciolacu va fi într-o situație vulnerabilă în interiorul PSD. Și se teme de un posibil atac al clanului Firea-Pandele, cunoscut pentru cinismul, ferocitatea și ambițiile sale.

    Dacă Firea ar reuși să devină candidata PSD-PNL la Primăria Bucureștiului și să câștige la vară un nou mandat, ea va fi într-o poziție foarte puternică. În această situație, mirosul sângelui de la un Ciolacu rănit de înfrângerea în alegeri ar fi semnalul că poate lansa atacul decisiv.

    Așa că acum Ciolacu a găsit prilejul să dea o lovitură preventivă, scoțând-o pe Firea din circuit. În această cheie capătă sens și declarația războinică a lui Pandele – chiar dacă el și nevasta sa au atacat până acum doar USR-ul și pe Nicușor Dan, niște ținte evident false.

    La România TV, Florentin Pandele – ai cărui apropiați administrau „azilele groazei” – a strigat: „Au fost controale în trei județe, în patru județe și au trimis 50 de Salvări în Voluntari, unde primar este soțul Gabrielei Firea. Nu ați văzut toate televiziunile, toată presa a dat ce anume? Ce să înțeleagă românul? A dat să înțeleagă că soțul Gabrielei Firea, primar în Voluntari, acceptă ceea ce au făcut nenorociții ăia acolo, iar Gabriela Firea este vinovatul de serviciu… Ce pot să mai spun acum? Pentru că totul este clar, totul este concentrat (!!! – a vrut să spună concertat – n. red.), totul este bine gândit! Este o regie bine pusă la punct. Astăzi au dat în presă că sora Gabrielei este și ea implicată. Ea, săraca, răspunde de zona educativă la copii. Nu mai știu ce să facă, îi aștept cu toate provocările. Credeți-ne, ne-au scos din bârlog! Ne-au scos din bârlog! Dacă își vedeau de treaba lor, poate sforăiam! USR-ul este distrugerea poporului român!”.

    Ciolacu vrea urgentarea anchetei la azilele groazei din Voluntari și demiterea șefilor de la Asistența Socială care au acoperit ticăloșiile apropiaților clanului Firea-Pandele

    Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, n-a părut însă impresionat de victimizările clanului Firea-Pandele. Vineri, el a cerut demiterea conducerii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități. De asemenea, i-a cerut lui Marius Budăi, ministrul Muncii, să demită conducerea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Ilfov. Marius Budăi, unul dintre principalii vinovați în această poveste – ministrul interzicând astă-iarnă controalele inopinate la azilele controlate de apropiații Gabrielei Firea – este astfel absolvit de Ciolacu, ceea ce arată că premierul caută doar să-și facă imagine și să rezolve anumite răfuieli. Acesta i-a cerut Alinei Gorghiu, ministrul Justiției, să intervină la DIICOT și să urgenteze ancheta.

    Câteva idei din discursul lui Ciolacu

    „Am văzut ce s-a întâmplat în acele azile ale groazei, așa cum au fost denumite pe bună dreptate de către presă. Oameni în vârstă, bolnavi și vulnerabili, care, în loc să fie ajutați, au fost torturați. Eu, personal, vă spun sincer nu am putut parcurge toate stenogramele apărute în presă. Cred că acest grup infracțional organizat, cu complicitatea unor funcționari, trebuie să răspundă cât mai repede. (…)

    Vreau să fac, nefiind în atribuțiile mele de premier, un apel la Conducerea Consiliului Județean Ilfov și la conducerea Primăriei Sector 3 să destituie de urgență conducătorii DGASP-urilor locale pentru că aveau atribuții directe în ce privește funcționarea și calitatea serviciilor către persoanele vârstince, copii sau persoane cu dizabilități.

    De asemenea doresc destituirea din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, această instituție având un corp de control și în atribuții clare de a controla ceea ce se întâmplă în aceste cntre de îngrijire.

    Constatăm că sunt trei instituții una locală și două centrale care aveau atribuții de control și s-a ajuns unde s-a ajuns. (…)

    Rog ministrul de interne să solicite Poliției Române clarificări, de ce nu s-au luat măsuri, lucrurile fiind cunoscute de mai multe vreme. Neluându-se măsuri, s-a ajuns la o autorizare definitivă a acestor centre.

    Vreau ca și prioritate, la toate autorităților cu atribuții de control, o verificare în toată țara a tuturor acestor centre de stat sau particulare, în ceea ce privește asistența pentru copii, persoane vârstnice și cu dizabilități. Să pună umărul Poliția Română, Direcția de Sănătate publică, ANSVSA, ANPC”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Răzbunătoare, Firea a făcut presiuni asupra purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, după ce acesta criticase dur fariseismul și cruzimea clanului Pandele-Firea în „azilele groazei” din Voluntari

    * Sora Gabrielei Firea trebuia să oprească atrocitățile din „azilele groazei”! Ca șefă la Serviciul de Protecție Socială Voluntari, la ea se opreau toate reclamațiile venite de la rudele bătrânilor torturați. În funcție a numit-o cumnatul Pandele

    * Clanul Pandele-Firea a descoperit vinovatul pentru „azilele groazei” din Voluntari: Nicușor Dan! Bolboroseala ineptă a primarului din Voluntari. Cică primarul Capitalei e plătit de străini să distrugă Bucureștiul!

    * Armand Goșu: „În România e tot mai activă propaganda rusească. E pe bani, probabil se face prin Moldova această corupere. Dacă serviciile de informații ar face un mic efort, ar descoperi traseele pe care se mișcă banii”

    * La inaugurarea podului peste Dunăre de la Brăila, făcut de japonezi și italieni pe banii UE, Ciolacu a ținut un discurs cu iz suveranist, proclamându-l „un simbol al patriotismului economic” și „un proiect reușit al României”

    * Prima gafă externă de proporții a lui Ciolacu a pus România într-o situație penibilă: germanii au refuzat oficial cererea premierului PSD de a trimite trupe permanente

    * Ex-consilierul prezidențial Iulian Chifu a semnat o carte împreună cu un putinist dat afară de la Universitatea Uppsala pentru propagandă pro-Kremlin: „E un vechi prieten”

    * Nepotism scârbos al premierului Ciolacu: și-a numit-o șefă de cabinet pe Otilia Romașcanu, nașa fiului său, după ce pe nașul Lucian Romașcanu l-a făcut senator și ministru!

    * EDITORIAL CARTIANU: Solovioave, ai grijă că-ți rup urechile!

    * „Du-te, copile, unde vezi cu ochii! Alege o meserie pe care s-o poți practica oriunde și apoi pleacă, du-te cât mai departe de țara asta!”

  • Răzbunătoare, Firea a făcut presiuni asupra purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, după ce acesta criticase dur fariseismul și cruzimea clanului Pandele-Firea în „azilele groazei” din Voluntari

    Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, teologul Vasile Bănescu, a fost nevoit să dea înapoi joi seara, după ce o desființase de-a dreptul pe Gabriela Firea pentru atrocitățile pe care aceasta le patronase, prin apropiații săi, la Asociația „Sfântul Gabriel cel Viteaz” din Voluntari. Vasile Bănescu a publicat un post scriptum ambiguu la mesajul inițial, spunând că nu a făcut referire la persoanele care s-au simțit lezate, după ce Firea a intrat în direct la Realitatea TV și l-a acuzat că a trecut de partea USR, amintindu-i că ea a fost cea care a dat milioane de euro la Catedrala Mântuirii Neamului – deși banii veniseră din fonduri publice, nu din averea personală a clanului Firea-Pandele.

    Vasile Bănescu a avut o postare fermă pe contul său de Facebook. Fără să-i nominalizeze direct pe Gabriela Firea ori pe soțul acesteia, Florentin Pandele (primarul din Voluntari), teologul a subliniat că persoane atât de sus-puse nu aveau cum să nu știe ce se întâmpla în azilele groazei din apropierea lor. Că a face caz de credință când ești părtaș la asemenea atrocități este o abjecție, iar cruzimea este cea mai periculoasă postură a indivizilor pervertiți care poartă masca oamenilor cumsecade și evlavioși.

    Republicăm postarea inițială a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei.

    „Să spui că nu știi ce se petrece într-un stabiliment public destinat unor persoane călcate în picioare de suferințe inimaginabile, deși ești cățărat suficient de sus încât să poți vedea nu doar în curtea proprie, ci până departe, a te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit «Doamne ajută», e proba supremă de abjecție și cinism”

    „Monstruoasa banalizare a răului, dezumanizare și conștiință împăcată”

    „Cruzimea este probabil fața cea mai hidoasă a omului pervertit, purtător de măști. Când toate cad, rămâne chipul dezgolit și hâd al cruzimii.

    Când ea se manifestă în mod obscen față de bătrâni sau copii, maltratați ca și cum ar face parte din altă specie decât cea umană, avem de-a face în mod evident cu manifestarea insuportabilă a Răului absolut, lipsit de sens, deci absurd.

    Surd la strigătele care imploră milă, hrană, apă.

    Sa spui că nu știi ce se petrece într-un stabiliment public destinat unor persoane călcate în picioare de suferințe inimaginabile, deși ești cățărat suficient de sus încât să poți vedea nu doar în curtea proprie, ci până departe, a te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit «Doamne ajută», e proba supremă de abjecție și cinism.

    Creștinismul afișat, clamat, formalizat, instrumentalizat este doar varianta plină de E-uri a religiei iubirii și confiscată antihristic de persoane adânc dedublate.

    Realul creștinism e viu, agonic, pulsatil pe crucea răstignirii egoismului hrăpăreț, a egolatriei psihopatologice, a nepăsării cinice. El inspiră noblețe, care la rândul ei e milostivire, smerenie și bunătate care (ne) salvează.”

    Firea și Pandele au sărit ca arși după postarea lui Bănescu. Deși nu erau nominalizați, s-au simțit cu musca pe căciulă, iar ministrul Familiei s-a grăbit să-i amintească despre milioanele pe care le-a dat, din banii bucureștenilor, pentru Catedrala Neamului

    După această postare, Firea și Pandele s-au simțit direct vizați. Cei doi au reacționat ca niște vipere călcate pe coadă, atacându-l violent pe Vasile Bănescu. Gabriela Firea a făcut-o în direct, la Realitatea Plus, într-o emisiune cu nume sugestiv: „România suverană”, realizată de o precupeață care e fata patronului televiziunii.

    Acum ministru al Familiei pus de PSD – minister unde și-a cărat toată clientela care a populat Primăria Capitalei cât a fost ea primăriță (2016-2020), inclusiv pe Ligia Gheorghe, care ulterior a condus unul din „azilele groazei” din Voluntari –, Firea i-a amintit lui Bănescu, în mod grosolan, că ea a finanțat construcția Catedralei. Fără să spună însă că a fost generoasă, de fapt, pe banii publici, nu ai săi personal!

    Firea atacase preventiv și joi, susținând că Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse – condus de ea – nu are atribuții asupra azilelor de bătrâni, dar „uitând” să spună de ce oamenii ei, inclusiv sora sa Nela Vica Andrieș, fostă Vrânceanu, i-au batjocorit într-un asemenea hal pe bătrânii din azilele din Voluntari.

    Reacția abjectă a Gabrielei Firea

    „Vă spun sincer că am fost extrem de dezamăgită, a fost cea mai dureroasă lovitură, nu te aștepți ca un om al Bisericii să fie atât de nedrept, de necreștin, până la urmă, pentru că cine este în măsură să ne măsoare credința? Cred că dumnealui a comis un mare păcat azi, acela de a acuza fără probe.

    Înțeleg că s-a aliniat site-urilor #haștag apropiate lui Vlad Voiculescu și Dacian Cioloș si mă calcă în picioare fără să aibă argumente.

    Domnul Bănescu să nu uite că, în momentul în care eram primar și propuneam fonduri consistente pentru reparații și pentru construcția Catedralei, eu eram linșată în presa USR-istă, ei afirmând că vor biserici mici din lemn, nu catedrale. Domnul Bănescu s-a dat fix de partea acestora.”

    Cele două modificări pe text făcute de Vasile Bănescu, la presiunile clanului Firea-Pandele

    Ulterior, în aceeași emisiune, a intervenit și Florentin Pandele, primarul de Voluntari și soțul Gabrielei Firea, anunțând că a avut o discuție cu Vasile Bănescu, iar acesta l-a asigurat că n-a făcut referire la el și la nevasta sa.

    Teologul a făcut apoi două update-uri la comentariul său inițial.

    În primă fază, Vasile Bănescu a dat înapoi în fața atacului violent al clanului Firea-Pandele și, posibil, a presiunilor făcute asupra unor prelați ai BOR. Teologul a adăugat următoarea precizare: „În urma apariției în presă a unei informații care asociază această postare cu anumite persoane concrete, care ar fi vizate critic de mesajul meu, fac precizarea că acesta vizează coabitarea cu atrocități care ne-au îngrozit pe toți doar a acelor persoane care vor fi identificate ca vinovate de către autoritățile abilitate. Nu persoane care nu au nicio legătură cu un caz șocant și care se pot simți lezate acum de un abuz de nedreaptă asociere”.

    Ulterior, Vasile Bănescu a scurtat mesajul, părând că nu mai e chiar așa de impresionat de atacurile clanului care controlează Voluntariul: „Un mesaj care denunță cruzimea și banalizarea monstruozității nu este o acuzare sau o condamnare a cuiva care doar se simte vizat în exces”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Sora Gabrielei Firea trebuia să oprească atrocitățile din „azilele groazei”! Ca șefă la Serviciul de Protecție Socială Voluntari, la ea se opreau toate reclamațiile venite de la rudele bătrânilor torturați. În funcție a numit-o cumnatul Pandele

    * Delirul Gabrielei Firea: confruntată cu dezvăluirile din „azilele groazei” din Voluntari, conduse de pilele sale, PSD-ista spune că totul e o înscenare a adversarilor politici!

    * Prima gafă externă de proporții a lui Ciolacu a pus România într-o situație penibilă: germanii au refuzat oficial cererea premierului PSD de a trimite trupe permanente

    * Prostie fără margini în „România Educată”: rezultatele la Evaluarea Națională au fost afișate greșit, aruncând în haos sute de mii de copii și părinți! A trebuit să fie republicate

    * La inaugurarea podului peste Dunăre de la Brăila, făcut de japonezi și italieni pe banii UE, Ciolacu a ținut un discurs cu iz suveranist, proclamându-l „un simbol al patriotismului economic” și „un proiect reușit al României”

    * Ex-consilierul prezidențial Iulian Chifu a semnat o carte împreună cu un putinist dat afară de la Universitatea Uppsala pentru propagandă pro-Kremlin: „E un vechi prieten”

    * Nepotism scârbos al premierului Ciolacu: și-a numit-o șefă de cabinet pe Otilia Romașcanu, nașa fiului său, după ce pe nașul Lucian Romașcanu l-a făcut senator și ministru!

    * EDITORIAL CARTIANU: Solovioave, ai grijă că-ți rup urechile!

    * VIDEO. Minciunile lui Putin. De la „Rusia nu are nimic de-a face cu Wagner” la „Wagner este finanțat în întregime de stat”. Mercenarii sunt responsabili de masacre în mai multe țări și declarați organizație criminală la nivel mondial

    * „Du-te, copile, unde vezi cu ochii! Alege o meserie pe care s-o poți practica oriunde și apoi pleacă, du-te cât mai departe de țara asta!”

  • Clanul Pandele-Firea a descoperit vinovatul pentru „azilele groazei” din Voluntari: Nicușor Dan! Bolboroseala ineptă a primarului din Voluntari. Cică primarul Capitalei e plătit de străini să distrugă Bucureștiul!

    Descoperirea „azilelor groazei” din Voluntari, în care zeci de vârstnici cu dizabilități erau ținuți în condiții îngrozitoare de apropiați ai clanului Pandele-Firea, a trezit la viață caracatița mafiei care sufocă România. România TV, televiziunea oligarhului fugar Sebastian Ghiță, l-a băgat joi seara în prime-time pe Florentin Pandele, primarul sub umbrela căruia s-au petrecut atrocitățile, iar acesta a început să urle că de vină pentru tot ce se întâmplă este Nicușor Dan!

    Cazul frizează patologicul. Florentin Pandele este, de fapt, patronul rețelei care s-a întins peste București și județul Ilfov. În Voluntari, unde și-a făcut inclusiv trust de televiziune pe bani publici (cu Robert Turcescu și Mădălin Ionescu pe post de vedete), Pandele este cel care controlează absolut tot. Azilele unde erau torturați, înfometați și ținuți în mizerie bătrânii erau conduse de apropiați de-ai săi, iar reclamațiile erau stopate la Direcția de Asistență Socială unde șefă fusese plasată sora Gabrielei Firea, așadar cumnata primarului!

    Cu toate acestea, Florentin Pandele a ieșit la atac, încercând să acopere scandalul cu un amestec de bolboroseli religioase, teorii conspiraționiste demente și minciuni colosale.

    În delirul său, primarul Voluntariului – care e și el doctor impostor, cu lucrarea plagiată – s-a apucat să-l evalueze pe Nicușor Dan, dublu medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de matematică, și să spună că e prost!

    Pandele folosește aceeași placă mincinoasă și diversionistă pe care a pus-o și „Cruella” sa, Gabriela Firea, în urmă cu o zi.

    Mai jos, incredibilul discurs al lui primarului Florentin Pandele din Voluntari, ai cărui oameni au condus azilele groazei unde erau torturați și înfometați bătrânii cu dizabilități. Am lăsat textul exact așa cum a vorbit Pandele, cu toate dezacordurile și propozițiile fără sens.

    Plagiatorul Pandele despre olimpicul Nicușor Dan: „Nu este prea isteț. Știu prea multe ca să pot să vă spun acum”

    ”Dacă bucureștenii, dacă poporul român îi aleg în continuare pe creștinii ăștia, de fapt, pe ateii ăștia, înseamnă că ne merităm soarta! Dar nu voi sta cu mâinile în piept și pe românii să înțeleagă, pe cei care sunt români adevărați și care se gândesc la copiii lor și care se gândesc la ei, să facă tot ce le stă în putință, să stea strâmb, să gândească drept.

    Este adevărat că au apă caldă bucureștenii, este adevărat că au primit nu știu câte mii de euro, este adevărat că a trimis acest individ miliarde de euro în afara României, s-au dus în Varșovia și alte capitale europene. Rolul lui este foarte clar, a fost pregătit să distrugă Bucureștiul.

    Asta se întâmplă în România! Am citit în presă că miliarde de euro au plecat din București, s-au dus în alte capitale europene. Au fost societăți care au avut mii de angajați, Gabriela a gândit aceste societăți ca să aducă muncitori români, specialiști, ingineri, medici și au fost distruse.

    Ceea ce a făcut acest individ este jaf în România. Românii se fac că nu văd, presa se face că nu vede. Nicio problemă dacă o să rămân singurul care va purta, care va trâmbița aceste adevăruri, nu mă vor speria.

    Nicușor Dan nu este prea isteț. Știu prea multe ca să pot să vă spun acum. Repet de multe ori ostentativ lucrul acesta și probabil că pe unii deranjează. Am jurat credință statului român până când pun mâinile pe piept! Sunt ofițer al statului român și foarte rar fac declarații fără a ști ceea ce spun. E puțin mai complicat, va veni timpul în care voi spune mult mai multe și voi demonstra ceea ce spun. Oricum, m-au scos din bârlog.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Sora Gabrielei Firea trebuia să oprească atrocitățile din „azilele groazei”! Ca șefă la Serviciul de Protecție Socială Voluntari, la ea se opreau toate reclamațiile venite de la rudele bătrânilor torturați. În funcție a numit-o cumnatul Pandele

    * Delirul Gabrielei Firea: confruntată cu dezvăluirile din „azilele groazei” din Voluntari, conduse de pilele sale, PSD-ista spune că totul e o înscenare a adversarilor politici!

    * Prima gafă externă de proporții a lui Ciolacu a pus România într-o situație penibilă: germanii au refuzat oficial cererea premierului PSD de a trimite trupe permanente

    * Prostie fără margini în „România Educată”: rezultatele la Evaluarea Națională au fost afișate greșit, aruncând în haos sute de mii de copii și părinți! A trebuit să fie republicate

    * La inaugurarea podului peste Dunăre de la Brăila, făcut de japonezi și italieni pe banii UE, Ciolacu a ținut un discurs cu iz suveranist, proclamându-l „un simbol al patriotismului economic” și „un proiect reușit al României”

    * Ex-consilierul prezidențial Iulian Chifu a semnat o carte împreună cu un putinist dat afară de la Universitatea Uppsala pentru propagandă pro-Kremlin: „E un vechi prieten”

    * Nepotism scârbos al premierului Ciolacu: și-a numit-o șefă de cabinet pe Otilia Romașcanu, nașa fiului său, după ce pe nașul Lucian Romașcanu l-a făcut senator și ministru!

    * EDITORIAL CARTIANU: Solovioave, ai grijă că-ți rup urechile!

    * VIDEO. Minciunile lui Putin. De la „Rusia nu are nimic de-a face cu Wagner” la „Wagner este finanțat în întregime de stat”. Mercenarii sunt responsabili de masacre în mai multe țări și declarați organizație criminală la nivel mondial

    * „Du-te, copile, unde vezi cu ochii! Alege o meserie pe care s-o poți practica oriunde și apoi pleacă, du-te cât mai departe de țara asta!”

  • Clanul Firea-Pandele: fosta primăriță a semnat cu soțul său un contract prin care Bucureștiul plătește 1,2 milioane euro/an pentru ca autobuzele poluante din Voluntari să intre în Capitală

    Bucureștenii au ajuns să plătească 1,2 milioane de euro pe an (100.000 de euro/lună) pentru privilegiul ca autobuzele second-hand ale Primăriei Voluntari să intre în Capitală. Jurnalistul Cătălin Doscaș prezintă în publicația Buletin.de o anchetă în care arată cum, prin 4 acte adiționale semnate între primăriile conduse de soții Gabriela Firea (Municipiul București) și Florentin Pandele (Voluntari), bucureștenii au ajuns să subvenționeze 90% din costurile liniilor preorășenești ale localității limitrofe.

    Totul s-a petrecut în familie. Contractul s-a semnat între Asociația de Transport București-Ilfov, condusă la acel moment de Gabriela Firea, și Serviciul de Transport Voluntari, unde jupân este Florentin Pandele.

    Tranzacția, prin care bucureștenii plătesc 90% din costurile de operare ale autobuzelor, iar Primăria Voluntari (proprietara mașinilor și beneficiara contractului) – restul de 10%.

    Potrivit Buletin.de, contractul s-a semnat fără studii care să arate cât de eficientă financiar este investiția. În aceeași perioadă, Primăria Voluntari a cumpărat în rate 200 de autobuze second-hand din Olanda, aceste vehicule fiind apoi introduse pe liniile care intrau în București.

    Clanul Firea-Pandele este expert în afaceri care mai de care mai dubioase și păguboase pentru locuitori, dar nimeni până acum n-a îndrăznit să le ia la puricat, cei doi și camarila lor fiind realmente „stat în stat” în România.

    Firea și Pandele au transformat fulgerător în „oportunitate” o directivă europeană care ar fi trebuit să aducă descentralizare și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru oameni

    Afacerea autobuzelor vechi și poluante băgate contracost pe trasee din București s-a făcut în 2018, cei doi soți (Firea și Pandele) speculând cu viteza fulgerului o “oportunitate”. Conform unor reglementări europene, Autoritatea Metropolitană de Transport București (AMTB), aflată sub tutela Ministerului Transporturilor, a fost desființată de Guvernul Dăncilă. Se viza o descentralizare a serviciilor și o investire a autorităților locale cu mai multe atribuții.

    În loc s-a înființat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov, prezidată de primarul de atunci al Bucureștiului, Gabriela Firea. Noua instituție a delegat în regim de urgență serviciile de transport public unor operatori regionali.

    Familia Firea-Pandele a simțit imediat “mirosul” ocaziei favorabile. S-a înființat Societatea de Transport Voluntari (STV) pe post de “operator regional”, Primăria lui Pandele a cumpărat autobuze vechi din Olanda și le-a băgat pe 17 linii preorășenești, inclusiv în localitățile Pantelimon și Popești-Leordeni.

    Iar administrația bucureșteană a semnat acest contract prin care orașul ajunge să plătească 90% din costuri pentru “privilegiul” de a fi tranzitată de această flotă de autovehicule second-hand.

    În mod evident, liniile sunt utile, dar în principal pentru persoanele din localitățile limitrofe Bucureștiului și nu pentru bucureșteni. O logică simplă ne arată că, eventual, costurile de operare ar fi trebuit împărțite tocmai invers, 90% să fie achitate de beneficiari (primăriile localităților din jurul Bucureștiului).

    Potrivit documentelor consultate de Buletin.de, compania de transport inventată de Pandele la Voluntari realizează, în urma “afacerii” cu Bucureștiul, un profit de 620.517 lei.

    Pandele cumpără sute de autobuze vechi și poluante din Olanda, pe care le bagă apoi pe trasee în București

    Contractul inițial a fost modificat succesiv, prin acte adiționale care au tot adăugat noi linii de autobuze, până când acestea au ajuns să ruleze de 58 de ori mai mulți kilometri față de angajamentul inițial. Asta a însemnat, în mod evident, și creșterea corespunzătoare a “compensațiilor” plătite de Primăria București.

    Pentru ca această afacere dubioasă să aibă loc, Firea și Pandele au transformat Bucureștiul în cimitirul autobuzelor poluante din Olanda. Preocupate de sănătatea locuitorilor lor, orașele din această țară trec progresiv la flote de autobuze electrice, nepoluante. Așa au apărut în peisaj primari precum Pandele și Firea, și ei interesați, dar de altfel de „oportunități“.

    Și așa s-a ajuns ca Bucureștiul să cumpere autobuze noi cu tehnologie veche și poluantă (motoare Diesel), iar Voluntariul – autobuze vechi, cu același tip de combustibil. Nu mai puțin de 56 dintre autobuzele cumpărate de Pandele din Olanda sunt cu motoare EURO 3!

    Mașinile cumpărate de Pandele din Olanda sunt cele mai multe și mai vechi dintre toate cele luate de operatorii regionali din jurul Bucureștiului, având în medie 11,2 ani de când au fost introduse în circulație.

    Gabriela Firea a declarat pentru Buletin.de că această afacere a dus la creșterea calității serviciului de transport și că s-a urmărit scăderea poluării, pentru că locuitorii din Ilfov nu au mai venit cu mașinile proprii în Capitală. Fosta primăriță spune că „atribuirea către orice operator public se face în baza unui studiu de oportunitate. Toate documentele privind atribuirea către operatorii de transport public din zona metropolitană au fost supuse transparenței decizionale și sunt publice pe site-ul TPBI. Încă de la înființare, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (ADTPBI) a reușit să coaguleze cei mai buni specialiști în domeniul transporturilor, specialiști ce au pus bazele unui transport integrat regional prin elaborarea și adoptarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă București – Ilfov 2016-2030.

    Studiul de oportunitate și întreaga documentație aferentă contractului de delegare către Serviciul de Transport Voluntari (STV) au fost aprobate de către autoritatea deliberativă din București și Ilfov, mai precis Consiliul General al Municipiului București (CGMB), Consiliul Județean Ilfov și Consiliile Locale membre în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI)“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Cum se fac banii în „regatul” lui Pandele: o firmă abia înființată a obținut contracte de 1,35 milioane de lei cu compania de servicii funerare a Primăriei Voluntari

    Cum se fac banii în „regatul” lui Pandele: o firmă abia înființată a obținut contracte de 1,35 milioane de lei cu compania de servicii funerare a Primăriei Voluntari

    SC Servicii Funerare Voluntari, companie care aparține de Primăria Voluntari, a încheiat în 2020 contracte în valoare de 1,35 milioane de lei cu o firmă abia înființată și care se înscrisese în sistemul SEAP cu doar o zi înaintea licitației! Dezvăluirea e făcută de publicația Buletin.de.

    Administrația Florentin Pandele, care a slujit ca model pentru Gabriela Firea atunci când a înființat zecile de companii municipale de drenat bani din București, este un “stat în stat”. Nimeni, nici DNA, nici procuratura, nici poliția națională nu îndrăznește să-l deranjeze pe baronul de Voluntari, care a încercuit Capitala prin relațiile de cumetrie încheiate cu primari din localitățile limitrofe Bucureștiului.

    SC Servicii Funerare Voluntari este una dintre firmele finanțate de primăria localității și care trăiește din banii de la buget. Compania se ocupă de cimitirele din Voluntari. Pe 29 decembrie 2020, la ora 9.02, reprezentanții SC Servicii Funerare Voluntari au intrat pe SEAP și, 3 minute mai târziu – adică la 9.05 – au cumpărat lucrări de construcții funerare în valoare de 450.000 de lei de la firma CONMARK TOTAL  DISTRIBUTION SRL – de asemenea cu sediul în Voluntari.

    La ora 9.12, adică 7 minute mai târziu, lansează o nouă ofertă, pentru lucrări de structură beton. Exact în același minut, se adjudecă și acest al doilea contract, tot de la CONMARK TOTAL DISTRIBUTION SRL, de asemenea pentru 450.000 de lei.

    La ora 9.18, SC Servicii Funerare Voluntari aruncă pe piață și a treia ofertă, pentru lucrări de îmbrăcare cu dale. Câștigătorul – desigur, CONMARK TOTAL DISTRIBUTION SRL, pentru suma, ați ghicit, de 450.000 de lei.

    Așadar, firma CONMARK TOTAL DISTRIBUTION SRL a obținut de la companiei primăriei lui Pandele, în intervalul 9.02 – 9.18 (16 minute cu totul!), contracte în valoare de 1,35 milioane de lei (peste 278.000 de euro),

    Fericita câștigătoare a licitațiilor, care s-a nimerit să fie pe fază pe 29 decembrie 2020, în intervalul 9.02-9.18, este o firmă înființată cu doar câteva luni înainte, în iunie, de Mariana Popa, o persoană din Voluntari. Norocul – norocului pe proprietară: aceasta își înregistrase firma în catalogul SEAM cu doar o zi înainte să înhațe cele 3 contracte cu compania de stat!

    În ceea ce privește firma SC Servicii Funerare Voluntari, care aparține de administrația Pandele, jumătate din totalul cheltuielilor acesteia în 2020 au fost către CONMARK TOTAL DISTRIBUTION SRL.

    Jurnalista Buletin de București menționează că a cerut un punct de vedere din partea Primăriei Voluntari, dar n-a primit niciun răspuns.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • ANALIZĂ. Discursul urii: cum a gândit campania electorală clanul Firea-Pandele. De la “homosexualii USR” la falsele panouri USR cu mesaje anti-Nicușor Dan

    Cea mai odioasă campanie electorală din istoria post-1989 a Bucureștiului s-a încheiat, vineri seară, exact așa cum a început: cu acțiuni manipulatoare, calomnioase și încărcate de ură viscerală ale Mafiei care sugrumă orașul. Vineri seara, în ultimele ore în care s-a mai permis publicitatea electorală înaintea alegerilor de duminică, 27 septembrie, la doi pași de Kilometrul 0 al României, Gabriela Firea a afișat pe Magazinul Cocor panouri gigantice, care imitau grafica și culorile USR, pentru a lansa atacuri la adresa contracandidatului său, Nicușor Dan.

    S-a încheiat astfel, rotund, o campanie care începuse exact la fel: cu scene regizate, clanul Firea-Pandele folosind resursele publice pentru a scormoni cele mai întunecate resentimente, stereotipuri și prejudecăți, dar și forța brută. Miza controlului resurselor publice, încă 4 ani, este copleșitoare nu doar pentru familia primarilor de Voluntari și București, ci și pentru toată încrengătura de clanuri și interese construită în jurul lor.

    Primele minute ale campaniei electorale: clanul Firea-Pandele difuzează imagini trucate, cu falși voluntari USR travestiți în femei, alungați de locuitori

    Perioada de campanie începuse, pentru cine a uitat, cu un videoclip regizat, filmat pe o stradă din spatele Primăriei Voluntari, unde niște falși voluntari USR, travestiți în femei, erau huiduiți și alungați de locuitori în timp ce, pasămite, încercau să le distribuie oamenilor pliante.

    Ceea ce părea un episod izolat de campanie s-a dovedit însă, de-a lungul săptămânilor care au urmat, firul roșu al narațiunii gândite de Firea și Pandele pentru campania electorală a anului de grație 2020.

    De-a lungul acesteia, toate elementele din filmulețul fake al primei zile, distribuit masiv de aparatul de propagandă al PSD, aveau să se regăsească în acțiunile, discursul și logica strategiei electorale.

    Fundamental, filmulețul cu „travestiții USR” este, de fapt, platforma-program a clanului Firea-Pandele. Locuitori care trăiesc adesea ca-n Evul Mediu, fără apă caldă, fără căldură iarna, care umblă pe străzi desfundate și n-au acces la îngrijire medicală și educație decentă, sunt speriați cu homosexualii care „vin și ne iau copiii”.

    Violența, strategia “din stradă”. Interlopi, angajați ai primăriilor și cete de mardeiași trimiși să intimideze și să bruieze candidații Opoziției

    Violența și intimidarea au fost armele “de prima linie” ale Gabrielei Firea și ale PSD. N-a fost complicat, pentru că primarul general, la fel ca și colegii săi de la sectoare, are “linie scurtă” cu clanurile interlope. Firea a angajat, ca directori în companiile municipale, oamenii de legătură cu zona mafiei organizate. Același lucru l-au făcut și alți primari de sectoare.

    Conferințele de presă ale lui Nicușor Dan au fost bruiate de gealați trimiși de primăriță, care nici măcar nu s-a obosit să nege că ideea a fost a ei. Membrii USR-PLUS au fost hăituiți, urmăriți și intimidați atât în orașul lui Pandele, cât și în București.

    În Voluntari, echipe de mardeiași ai lui Pandele i-au flancat permanent pe oamenii Opoziției, fiind nevoie de intervenția Poliției naționale pentru ca lucrurile să nu degenereze. Mesajul le-a fost transmis celor de la USR în mod direct, chiar de gorilele lui Pandele: „n-aveți ce căuta, aici nu e loc pentru voi“.

    Și în București, ieșirea candidaților Opoziției în stradă a fost permanent bruiată de interlopii aduși de PSD. Clotilde Armand, contracandidata lui Daniel Tudorache la Sectorul 1, dar și Radu Mihaiu, adversarul lui Dan Cristian Popescu în Sectorul 2, s-au trezit la acțiunile publice cu grupuri de presiune care i-au filat, bruiat și înjurat.

    Una peste alta, activarea interlopilor și a angajaților din administrație a făcut vizibile, dintr-o dată, categoriile pe care își sprijină puterea actualii primari ai Bucureștiului și Voluntariului.

    Banii și instituțiile publice în slujba “stăpânilor”. Actuala administrație și-a făcut campanie din taxele oamenilor și a folosit Poliția Locală ca armată personală

    Resursele publice au fost puse direct și fățiș la lucru în sprijinul actualei puteri locale. La niciuna dintre acțiunile de intimidare descrise mai sus nu a apărut picior de polițist local. Această instituție a fost transformată de administrația Firea-Pandele într-un fel de armată personală care nu mai are demult treabă cu cetățenii. Pe banii publici, Poliția Locală din București slujește direct și fățiș interesele clanurilor interlope și ale șefilor administrației, fiind înțesată de fideli ai grupării Firea-Pandele, dar și de oameni ai mafiei organizate.

    Publicitatea electorală a fost plătită de la buget, spoturi care preamăreau “realizări” inexistente la propriu (“spitalul” lui Daniel Tudorache în Sectorul 1 este cel mai bun exemplu) fiind difuzate de mii de ori, non-stop, săptămâni în șir, la posturile de televiziune, înainte de a fi interzise de CNA.

    “Propunerile” administrației Firea-Pandele: ura față de minorități și față de străini, frica de schimbare și de nou

    Discursul urii a fost firul roșu al întregii strategii. Ura față de minorități, fie ele sexuale sau etnice, ura față de străini, frica de “nou” (Firea a propus, în Consiliul General, persoane precum Petre Roman, Dumitru Dragomir și Anghel Iordănescu) și de schimbare au fost definitorii în speech-ul PSD. Prin mesajul anti-homosexuali, Firea și Pandele au urmărit să-și apropie publicul care a votat “DA” la Referendumul pentru modificarea definiției familiei în Constituție.

    Logica este una simplă, acel segment al populației provine din bazinul electoral al PSD și a rămas cu un profund sentiment de frustrare că referendumul n-a trecut.

    De aici eticheta “homosexuali” pe care aparatul de propagandă al clanului Firea-Pandele a încercat s-o lipească pe candidații USR. Cozmin Gușă, omul lui Marius Vizer și membru al găștii de interese a Gabrielei Firea, a jucat rolul spărgătorului de gheață, acuzându-l deschis pe Nicușor Dan fie că e homosexual, fie că e bisexual. Odată difuzat masiv mesajul lui Gușă (care a fost preluat de tot aparatul de propagandă), acesta a fost apoi repetat la “firul ierbii”. Găștile de mardeiași trimiși de Pandele peste oamenii USR în Voluntari le-au spus acestora că nu vor homosexuali în orașul lor. Iar acesta este doar un exemplu.

    Campania a fost și aici foarte bine articulată. În paralel cu aceste acuzații, Firea difuza pe Facebook înregistrări cu ea și Pandele dansând pe “Jerusalema” sau alături de copii, în clasă, în prima zi de școală. Antiteza creată este evidentă.

    Clotilde Armand a căzut, încă o dată, victimă a sloganului de campanie pe care PSD îl folosește încă din 1990: “Nu ne vindem țara”. Candidatei USR-PLUS și PNL la Sectorul 1 i s-a reproșat, în principal, că e franțuzoaică, deci “străină de neam”, și de aceea nu poate să-i reprezinte pe “românii verzi”.

    Schimbarea de paradigmă propusă de PNL și USR-PLUS în București, aceste partide promițând că vor stopa jaful bugetului public, incompetența, nepotismul și mafia, a fost contrată de PSD și clanul Firea-Pandele în singurul mod posibil. Firea, Pandele și primarii de sector nu puteau nega lucruri evidente – că patronează un sistem corupt, ineficient și incompetent, baza pe clientelism – pentru că toată lumea știe asta. Așa că au folosit arma atacului, încercând să le spună oamenilor că “ăilalți sunt și mai răi”.

    În lipsa oricărei realizări, Firea a construit, cu ajutorul televiziunilor, o realitate paralelă. În paralel s-a derulat o campanie de demonizare a lui Nicușor Dan

    Dezinformarea/manipularea au constituit “nucleul dur” al campaniei făcute de clanurile unite în jurul clanului Firea-Pandele. Administrația PSD nu avea ce să le prezinte, real, oamenilor în ultimii 4 ani, ca să poată construi un mesaj pozitiv, constructiv. Așa că s-a construit o realitate paralelă, gonflată cu ajutorul televiziunilor de casă, în timp ce pe candidații Opoziției s-a pus furtunul cu dejecții. S-au falsificat cifre și bilanțuri, s-au inventat construcții și obiective de infrastructură finalizate, pe de o parte, și s-au fabricat “dovezi” acuzatoare la adresa unor oameni abia intrați în politică sau care n-au fost nicio secundă la putere – pe de alta.

    La posturile de televiziune ale mogulilor, Gabriela Firea a fost ajutată să construiască o altă realitate, în care mandatul său a fost unul strălucitor. În paralel, Nicușor Dan a fost linșat mediatic 24 de ore din 24, cu o consecvență pe care am mai văzut-o acum câțiva ani, când Kovesi devenise inamicul public numărul unu al întregii oligarhii și clase politice din România

    După 4 ani în care în București nu s-a mișcat nimic, începând din primăvară a început agitația, iar orașul a fost transformat în șantier, cu zeci de lucrări deschise ostentativ, pentru ca oamenii să vadă că “se face”.

    Firea a inaugurat clădiri și poduri neterminate, s-a lăudat că a atras fonduri europene de miliarde, când în realitate e vorba de câteva sute de mii de euro, a povestit că a consolidat antiseismic sute de clădiri, când în realitate e vorba de 13. Primărița a mers cu ficțiunea până acolo încât le-a spus oamenilor că, de fapt, n-au tremurat de frig iarna în apartamente și că au avut apă caldă, iar acolo unde n-a fost așa, s-a întâmplat din cauza guvernului.

    De la naftalină s-a scos expresia pe care Mafia o folosește împotriva lui Nicușor Dan la fiecare 4 ani: “Plicușor Ban”.

    În ciuda eforturilor, sistemul care devalizează resursele Bucureștiului n-a reușit, în 12 ani, să găsească măcar o singură dovadă cu care să meargă la DNA privind acte de corupție ale matematicianului. Nicușor Dan le stă în gât tuturor, câștigând sute de procese cu mafia imobiliară și nu numai, prin care a stopat betonări de spații verzi, demolări ilegale de monumente istorice, încălcări ale planurilor urbanistice etc.

    În lipsa dovezilor, Sistemul a inventat o poveste urbană, vehiculată prin rețelele de postaci de pe Facebook, cum că Nicușor Dan ar face, de fapt, totul din interes, și că primește bani (nu se știe de la cine) ca să blocheze în instanță abuzurile mafiei imobiliare botezate de Firea “investitori”.

    Tema e reluată ciclic, o dată la 4 ani, apoi abandonată după ce Mafia își conservă oamenii la putere.

    În paralel, cu un spectru mai larg, PSD a pus în funcțiune și alte dezinformări, țintite tot către publicul său țintă. Oamenilor li s-a spus că, dacă vine Nicușor Dan, le vor fi tăiate salariile, vor fi dați afară sau că acesta va legifera căsătoriile între homosexuali (acest lucru nici măcar nu e posibil, pentru că primarii n-au putere legislativă).

    Și noi ce facem? Duminică decidem dacă această viziune preistorică a Gabrielei Firea asupra oamenilor și orașului ajunge la groapa de gunoi a istoriei comuniste, de unde a venit

    Relevante pentru felul în care văd Firea și Pandele relația lor de putere cu orașul și oamenii sunt mesajele ajunse acum câteva zile către angajații Societății de Transport București.

    Într-un apel instinctele primare ale animalelor, foamea și frica, Firea le-a transmis oamenilor: „Votează cu cel ce ți-a dat, nu cu cel care promite! Păstrează ce ai, poate se va înmulți! Nu vota cu creierul ! E sentimental. Burta simte foamea și neajunsurile! Dacă prezentul e acceptabil, viitorul poate fi sumbru!“.

    În acest context– caracteristic întregului mandat 2016-2020 –, orice dezbatere despre viitorul orașului se înțelege de la sine că a fost imposibilă.

    Duminică, 27 septembrie, se va decide dacă această viziune asupra ideii de comunitate și a oamenilor în general, propusă de clanul Firea-Pandele, va fi aruncată la coșul de gunoi al reziduurilor Istoriei comuniste care încă mai poluează România.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • VIDEO. Republica Voluntari: haitele lui Pandele, asmuțite asupra membrilor USR-PLUS. “Băi, chiorete, du-te acasă! N-aveți loc aici!” Poliția Locală a dispărut, a intervenit Poliția Națională

    Scene incredibile au avut loc vineri dimineață, în orașul Voluntari, fieful caracatiței Pandele – Firea: membrii și simpatizanții USR-PLUS, ieșiți la o acțiune electorală pe străzile localității, au fost atacați de haitele de derbedei ai primarului.

    Poliția Locală, care are în atribuții menținerea ordinii, dar a devenit armata personală a lui Florentin Pandele, a dispărut de la fața locului. A fost nevoie de intervenția Poliției Naționale, care a trimis la fața locului mai multe echipaje. Acțiunea USR-PLUS s-a desfășurat într-o atmosferă de teroare, oamenii fiind urmăriți, înjurați, insultați și șicanați de mardeiașii lui Pandele.

    Vlad Voiculescu, liderul USR-PLUS care a participat la acțiune, a filmat scenele demne de anii ’90. Golanii aduși de PSD i-au strigat “Băi, chiorete, du-te acasă!”, în timp ce îi explicau că “N-aveți loc aici!”.

    În urmă cu doar trei săptămâni, în timp ce posta pe contul său de Facebook filmulețe în care dansa cu Firea și arăta cât este de evlavios, primarul Florentin Pandele comanda niște înscenări grosolane pe străzile din spatele sediuluI Primăriei.

    În chiar prima zi de campanie electorală, Internetul a fost împânzit cu înregistrarea unui așa-zis de simpatizanți USR-PLUS, bărbați travestiți în femei, care ar fi încercat să împartă pliante locuitorilor, dar erau alungați și huiduiți de aceștia. Scena era un fals pus la cale de oamenii lui Pandele, USR a făcut reclamație, dar în Voluntari actualul primar controlează și vântul, așa că nimic nu s-a mișcat.

    Singura structură politică de care se teme baronul de Voluntari rămâne Alianța USR-PLUS, motiv pentru care Pandele a și dus, în tot acest timp, cea mai abjectă campanie posibilă împotriva acesteia.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * O nouă escrocherie marca Radu Moraru: 300 de candidați-fantomă! „Nașul” vinde funcții publice de 200.000 de euro, instituind oficial „taxa de protecție” în politică

    * Cea mai rușinoasă calificare din istoria FCSB. A primit două goluri cu doi jucători în plus și alte două cu un jucător în plus!

  • Fake-ul cu „travestiți USR-PLUS alungați de popor”, produs la Voluntari de clanul Pandele-Firea. Printre cei care au propagat minciuna: un acolit al lui D. C. Popescu, candidatul PSD la Sectorul 2

    Firele filmulețului intens propagat pe Facebook cu falși voluntari USR-PLUS, bărbați travestiți în femei care erau alungați de oameni, par să ducă (previzibil) la PSD și la clanul Florentin Pandele – Gabriela Firea.

    Scenele cu bărbații purtând peruci, sutiene, poșete și blugi rupți la fund, cu tricouri de campanie USR-PLUS, apostrofați și huiduiți de locuitorii ieșiți pe la porți, au fost filmate chiar în spatele Primăriei lui Pandele, în orașul Voluntari. Ziaristii.com a scris vineri despre ce s-a întâmplat.

    Prima zi de campanie electorală – vineri, 28 august – a consemnat și prima manipulare grosolană din partea PSD. Filmarea cu scenele de pe strada Amza Pellea, din spatele Primăriei Voluntari, a fost urcată pe Facebook și, instantaneu, preluată de sute de postaci și membri PSD, care au difuzat-o masiv – ceea ce arată caracterul organizat și premeditat al acțiunii.

    Reacția USR-PLUS: “Condamnăm campania murdară. PSD face ce știe mai bine de 30 de ani, să mintă, să fure și să incite la ură”

    Cei vizați de această înscenare abjectă au reacționat la câteva ore distanță, dezvăluind că printre cei care s-au grăbit să propage fake-ul s-a numărat și un acolit al traseistului Dan Cristian Popescu, candidat al PSD la Sectorul 2.

    Comunicatul USR-PLUS

    „Alianța USR-PLUS condamnă campania murdară a PSD și cere instituțiilor statului să se sesizeze!

    Alianța USR-PLUS condamnă înscenarea murdară realizată de PSD, care promovează pe rețelele de socializare clipuri video cu persoane deghizate în reprezentanți ai minorităților sexuale și îmbrăcate cu tricouri false USR-PLUS, distribuind pliante electorale în Voluntari. Acele persoane nu sunt membri sau voluntari ai USR-PLUS, iar acțiunea este realizată în mod deliberat pentru a induce în eroare alegătorii. Alianța USR-PLUS solicită instituțiilor statului să se sesizeze.

    PSD face ce știe el mai bine de 30 de ani: să mintă, să fure și să incite la ură. Clipurile video sunt promovate în mod coordonat pe rețelele de socializare de membri și simpatizanți ai PSD, inclusiv de către candidați și consilieri ai PSD, cum este Constantin-Cristinel Iliescu, consilier în cadrul Consiliului Local Sector 2, o persoană apropiată de candidatul PSD la Sectorul 2, Dan Cristian Popescu”.

    „Clipul fake distribuit de PSD a fost filmat pe strada Amza Pellea din Voluntari, chiar în spatele Primăriei. Pandele a transformat orașul în propria feudă”

    La scurt timp după primul comunicat, USR-PLUS a adus noi amănunte.

    „Revenim cu un update legat de clipul fake distribuit de PSD chiar în prima zi a campaniei electorale. Am descoperit că a fost filmat pe strada Amza Pelea din Voluntari, chiar în spatele Primăriei din Voluntari, condusă de Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea.

    La Voluntari, în urmă cu câteva zile, primarul Pandele a încercat să invalideze candidaturile USR-PLUS la alegerile locale, dar ne-am luptat pentru a candida în instanță și am câștigat!

    Tot în Voluntari, primarul Pandele a încercat să oprească și campania #FaraPenali și a trimis poliția locală să îi someze pe voluntarii care strângeau semnături să părăsească «imediat» domeniul public.

    Pandele este un individ care a transformat orașul în propria feudă. Acum s-a trezit că e pe cale să-și piardă funcția de primar. Altfel spus, USR-PLUS îi strică liniștea. Continuăm. S-a dus vremea celor de teapa lui Florentin Pandele!“.

    Tacticile primăriței de București și ale primarului din Voluntari se înscriu perfect în strategiile de campanie ale PSD, moștenite de la Partidul Comunist

    Înscrisă perfect în metodele moștenite de PSD de la Partidul Comunist (din care s-a înființat în 1989, inițial sub numele de FSN), tactica minciunilor, intimidărilor, înscenărilor și calomniilor e folosită cu nesaț de clanul Pandele-Firea. Atunci când nu pun pe Facebook filmulețe ipocrite în care-și folosesc fără scrupule și copiii minori, pretinzându-se cucernici creștini și mari credincioși, primarii din Voluntari și București au cu totul alte preocupări.

    Pandele – “părintele spiritual” al Gabrielei Firea în privința inventării companiilor municipale bugetofage și ilegale, “aspiratoare” de clientelă politică plătită regește ca să nu facă nimic – a încercat să blocheze candidatura USR-PLUS în Voluntari. N-a reușit, acțiunea lui rămânând doar un abuz după ce instanța i-a invalidat tentativa.

    Firea a fost mai din topor la București: și-a trimis haidamacii de-a dreptul peste Nicușor Dan, la conferințele de presă, ca să-l intimideze și să-l împiedice să vorbească. Primărița PSD a Capitalei nu doar că nu s-a dezis de bătăușii trimiși peste candidatul Opoziției, dar chiar a recunoscut că e implicată în incidente, pe motiv că Nicușor Dan „nu trebuia lăsat să spună minciuni”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Tribunalul confirmă abuzul grav comis de Mafia de la Voluntari împotriva USR-PLUS. Pandele a încercat să scoată Alianța de pe buletinul de vot

    Alianţa USR-PLUS a învins în instanță Mafia politică de la Voluntari, dirijată de soții toxici Florentin Pandele – Gabriela Firea. Tribunalul Ilfov a desființat hotărârea Biroului Electoral de Circumscripţie din oraşul Voluntari, care a respins inițial candidaturile USR-PLUS pentru alegerile din orașul ilfovean.

    Bogdan Rolea se va afla pe buletinul de vot pentru funcţia de primar al oraşului Voluntari, iar lista USR-PLUS va putea fi votată pentru Consiliul Local. Așa a decis Tribunalul Ilfov, care a spulberat hotărârea scandaloasă a Biroului Electoral de Circumscripţie din oraşul Voluntari, dominat de oamenii lui Pandele.

    Comunicatul USR-PLUS (22 august)

    „USR PLUS l-a învins pe Pandele. Tribunalul a validat candidaturile Alianţei în Voluntari”

    „Încercarea abuzivă și nefondată a interpușilor domnului Pandele de la Voluntari de a invalida candidaturile USR-PLUS la alegerile locale din 27 septembrie din orașul Voluntari a eșuat lamentabil.

    Alianța USR PLUS a contestat hotărârea aberantă a Biroului Electoral de Circumscripție din orașul Voluntari, birou din care fac parte persoane care au strânse legături cu familia Pandele și care obțin diverse beneficii de pe urma acestei relații.

    Contestația a fost respinsă inițial, dar prin eforturile avocaților noștri, Oana Cambera și Dumitru Brașovschi, și ei candidați USR-PLUS la Consiliul Județean Ilfov, am depus apel la Tribunalul Ilfov și am primit răspunsul firesc într-o țară care respectă democrația și dreptul de a fi ales.

    Tribunalul a admis candidatura domnului Rolea Bogdan pentru funcția de primar al orașului Voluntari și lista de candidați pentru funcția de consilieri locali în Consiliul Local Voluntari, depusă de Alianța USR-PLUS.

    Soluția dată de Tribunal vine să confirme faptul că tot acest demers a fost o încercare disperată a interpușilor domnului Pandele de a împiedica candidatura și implicit intrarea în administrația locală Voluntari a candidaților USR-PLUS, printre care se află urbaniști, economiști, ingineri software, experți contabili, profesioniști în domeniile lor, pentru că știu că, odată intrați în Consiliul Local, acești oameni vor face tot posibilul să scoată la lumină tot ceea ce a fost bine ascuns timp de două decenii.

    Înțelegem panica pe care o resimt toți oamenii care sunt conectați puternic la rețelele de interese locale din Voluntari.

    Candidații USR-PLUS reprezintă pentru ei riscul să dispară de pe scena politică acei oameni în care s-au investit mulți bani pentru a le favoriza demersurile personale, în defavoarea interesului public. Utilizarea intimidării este singurul mecanism pe care acești oameni îl cunosc, disperați să își mențină rețeaua de relații.

    Îi transmitem pe această cale contracandidatului nostru, domnul Pandele, că suntem aici pentru a face lumină în administrația locală Voluntari, să oprim scurgerile de bani către buzunarele «prietenilor» dumnealui și pentru a o transforma în partener al cetățenilor, care îi reprezentă cu integritate, deschidere, transparență și profesionalism. Prioritatea noastră numărul 1 sunt cetățenii Voluntariului, pentru că noi suntem dintre ei.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Mașinăria de falsificat semnături a PSD. „Ne cam doare degetul” / „Să le pun motor la cur, la mâini?