Etichetă: pacienti

  • Mărturia unei jurnaliste: cum a fugit Iohannis din fața Spitalului Floreasca atunci când o femeie disperată a început să-i strige să meargă și să vadă condițiile din saloane

    Venit la ștaif, într-o vizită de formă la Spitalul de Urgență Floreasca, președintele Klaus Iohannis a plecat în momentul în care o femeie disperată, ținută la distanță de SPP-iști, a început să-i strige șefului statului să meargă în saloane, să vadă cum stau pacienții și personalul medical la 40 de grade Celsius. Incidentul este relatat de jurnalista Loredana Diacu, de la Epoch Times România, care a fost martor ocular la scenă. Femeia are internată în spital mama bolnavă de cancer și i-a cerut lui Iohannis, ales de două ori de milioane de români, să meargă să vadă cum arată România reală. În loc de aceasta, președintele s-a întors pe călcăie, s-a urcat în limuzină și dus a fost.

    Începând din vara lui 2021, de când a adus la putere PSD încălcându-și promisiunile făcute începând cu 2014, Iohannis a evitat sistematic întâlnirile cu populația. Până atunci bucuros să facă regulat băi de mulțime, după septembrie 2021 șeful statului s-a izolat ermetic, în spatele SPP-ului. Pentru a evita să dea ochii cu alegătorii, Iohannis a ajuns să meargă la 7 dimineața în Piața Universității, de exemplu, pentru a depune coroane de flori la aniversarea Revoluției.

    A fost cazul și marți, când președintele a venit la Spitalul de Urgență Floreasca, a dat niște declarații și pe urmă a plecat când un român a încercat să-l abordeze, pentru a-i spune cum arată România reală.

    Mai jos, relatarea Loredanei Diacu.

    „Încerca cu disperare să se apropie de președinte, să îl ia să-l ducă în spitalul Floreasca, să vadă cum mama ei, bolnavă de cancer, zace în salon pe o temperatură de peste 40 de grade. Care președinte, când au început să se audă strigăte, a plecat”

    „Se auzea de departe, din celalalt capat al curtii, vocea femeii care striga din toate puterile sa o auda Ioannis (venit la trei zile dupa tragedie sa-i viziteze pe pompierii raniti la Crevedia). Incerca cu disperare sa se apropie de el sa il ia sa-l duca in spitalul Floreasca, sa vada cum mama ei, bolnava de cancer, zace in salon pe o temperatura de peste 40 de grade. La fel ca alti bolnavi…

    Cum doctorii si asistentele ingrijesc pacienti cu sudoarea siroind pe ei, in conditii greu de dus.

    N-au lasat-o cei de la paza, i-au blocat calea si nu s-a putut apropia de presedinte.

    Care presedinte, cand au inceput sa se auda strigate, a plecat. Da, oricum urma sa plece, se pregatea sa o faca deja, dar n-ar fi stricat sa bage o pirueta si sa se indrepte spre femeia care striga. Asa cum o auzeam noi, cei de la presa, probabil ca o auzea si el.

    Era vocea unei Romanii obidite, chinuite care-si striga durerea doar-doar cei de sus vor auzi si vor face ceva. Altceva decat discursuri despre cum va fi bine, cum luptam noi cu coruptia si cum vom reforma statul asta bolnav.

    In strigatele ei de disperare (caci da, e sfasietor sa te uiti la suferinta unei fiinte pe care o iubesti si sa nu poti ajuta, iar mama femeii suferea in spital) se auzea durerea nestrigata a nenumarati romani chinuiti. Care n-au insa curajul sa strige. Caci le e frica sa nu fie, dupa aceea, si mai loviti.

    Dar daca nu strigi, durerea nu se aude. Iar celor de sus nu le va pasa. Nu prea le pasa nici cand se tipa, insa cand tipatul devine asurzitor sau cand e strigat de multa, multa lume, uneori, din motive electorale sau de frica, sunt totusi obligati sa faca ceva. Macar pe moment.

    Dar noi tacem si linistea noastra e linistea care se asterne, de obicei, peste mormant.

    P.S. Femeia n-a strigat doar catre Iohannis. Ci si catre poporul roman certandu-l ca prefera sa taca atunci cand e zdrobit. Si mai grav, atunci cand cei dragi le sunt zdrobiti.

    «Ruşine poporului român, ruşine toleranţei, ruşine vouă că staţi în tăcere şi acceptaţi voi această umilinţă. Nu faceţi nimic pentru noi şi generaţiile viitoare. Doar sunteţi martori tăcuţi. Ruşine poporului român!», a strigat ea.

    Si da, daca toleranta in sine e o mare virtute, toleranta la rau pe care o manifesta parte din natia asta e o condamnare la moarte. O sinucidere, de fapt. Cand lasi raul sa-ti cotropeasca mediul, vei sfarsi prin a fi otravit de el. E inevitabil.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Al doilea „Colectiv” în guvernările Iohannis-PSD: doi morți și 56 de răniți în iadul de la Crevedia. Afacerea criminală a primarului PSD din Caracal

    * Filiera mafiei PSD care a asigurat protecția „baronilor gazului” din Caracal. Primarul-nabab e omul lui Paul Stănescu

    * Abia vârât în Guvern, Ponta emite abjecții anti-occidentale: „Vor doar să trimită facturi uriașe către statul român!”. Mesajul șocant e transmis, practic, de Guvernul României către statele care au sărit să ne ajute cu marii arși în explozia de la Crevedia

    * Evul Mediu PSD: Ciolacu și „baronii gazului” din clanul Doldurea, zugrăviți ca voievozi împreună cu Brâncoveanu și Basarab într-un tablou din restaurantul primarului de Caracal!

    * Toți știau ce se întâmpla la stația GPL ilegală a primarului PSD! Martori: mirosea a gaz tot timpul, poliția păzea intrarea. 7 instituții fuseseră sesizate, dar plângerile au fost „îngropate” până când totul a sărit în aer

    * Imensa nesimțire a lui Ciolacu, întrebat despre primarul PSD care patrona bomba cu gaz de la Crevedia: „Și eu sunt fiul cuiva, fiecare dintre noi e copilul cuiva. Nu e în atribuția mea de serviciu să iau legătura cu tatăl nimănui”

    * Bancuri cu PSD: Ciolacu îl dă afară din partid pe primarul din Crevedia, dar nu și pe cel din Caracal, patronul stației GPL ilegale care a sărit în aer și mare sponsor al partidului!

    * PSD și-a trimis avocata din Constanța să salveze de pușcărie beizadeaua drogată care a omorât doi tineri

    * Stolojan: „Reforma de acum a pensiilor speciale e o caricatură. Cei care se revoltă contra PNRR nu înțeleg nimic”

    * Încă o pensionare rușinoasă, după cea a șefului DNA: procurorul general „a tras pe dreapta” la 50 de ani, cu o pensie de peste 5.000 de euro!

  • „Efectul Groșan”: „A fost distrusă total încrederea în medici. Unii pacienți devin agresivi, înjură, refuză oxigenul, spun că e toxic. Alții fug din spitale”

    Pe fondul gravei lipse de încredere a românilor în autorități, insistenta promovare a unor impostori precum “doctorița-minune” Flavia Groșan a dus la o situație sanitară critică la nivelul întregii țări, a explicat pentru G4Media medicul Sorin Rugină, fost manager al Spitalului de Boli Infecțioase Constanța. Rugină, care este doctor primar în boli infecțioase și epidemiologice, spune că, de când Flavia Groșan a fost transformată în “erou național”, lucrurile au scăpat de sub control, mulți pacienți devenind ostili și recalcitranți.

    Flavia Groșan, medic pneumolog din Bihor cu cabinet particular, a fost promovată masiv, vreme de peste o săptămână, de posturile Antena 3 și Româniat TV, care i-au atribuit, fără nicio dovadă că așa ar fi, calitatea de “doctor-minune”. Femeia, conspiraționistă și susținătoare a Dianei Șoșoacă, și-a făcut o reclamă toxică și fără scrupule, afirmând că ea a vindecat peste 1.000 de oameni bolnavi de Covid cu medicamente “drăguțe” și ieftine, în timp ce colegii ei din spitale îi omoară pe pacienți cu medicamente agresive și cu oxigen.

    O impostoare umflată aberant de Antena 3 și România TV

    Groșan a refuzat să spună care ar fi presupusa “rețetă-minune” de 100 de lei la care a ajuns întâmplător și cu care vine de hac virusului – invitație indirectă, pentru toți pacienții, să plătească o consultație la ea.

    Strânsă cu ușa într-o discuție la Colegiul Medicilor Bihor – unde s-a dus cu avocat, probabil conștientă de nemerniciile spuse –, Groșan a recunoscut că, de fapt, ea face consultațiile online (!), fără să consulte pacienții sau să le facă investigații, și că direcționează cazurile grave tocmai către spitalele pe care le acuză de crimă.

    Popularizarea impostoarei de către televiziunile oligarhilor a transformat-o într-o vedetă a mișcării conspiraționiste. Numeroși oameni, mai ales din publicul Antenei 3 și României TV, au fost convinși de ceea ce “știau ei mai demult”, că virusul nu e periculos, totul e o mascaradă și că dacă ajung la spital, medicii îi ucid ca să-i declare morți de Covid.

    Groșan a pus paie peste foc sfătuindu-i pe oameni să refuze masca de oxigen chiar dacă ajung la 80% saturație.

    Nota de plată a venit rapid, în timpul protestelor din ultimele zile protestatarii conspiraționiști huiduind și insultând medicii.

    Medicul Rugină spune că acum „a fost distrusă total încrederea în medici”, iar Groșan „a făcut un mare deserviciu gestionării pandemiei” „lovind din plin” în spitalele care sunt în prima linie a luptei cu boala.

    Acum, spune doctorul, la spitale vin oameni care refuză oxigenul după ce Groșan le-a spus că e toxic. Pacienții devin agresivi, își scot măștile de oxigen, le refuză și insultă cadrele medicale, convinși că medicii și asistentele vor să-i ucidă. Alții fug din spital, se ascund acasă și revin câteva zile mai târziu într-o stare foarte gravă, când nu mai pot fi ajutați.

    În mod incredibil, relatează Sorin Rugină, unii pacienți, după ce au fost salvați in extremis la spital, cu eforturi uriașe, îi acuză pe doctori după ce își revin!

    Medicul Sorin Rugină, specialist în boli infecțioase și epidemiologie intervievat de G4Media, a explicat unde s-a ajuns 

    “Noi nu stăpânim pandemia în acest context de neîncredere în autorități, dar mai ales în medici. A fost distrusă total încrederea în medici. În primul rând a fost acea nefericită afirmație a colegei noastre de la Oradea care a devenit erou național. A făcut un mare deserviciu gestionării pandemiei. Dumneaei, din mediul privat, își exprimă părerea despre sistemul de oxigenare din spitalele din prima linia în care a lovit din plin. Nu cred că doamna doctor a tratat cazuri de COVID-19 cu nevoie de oxigenare.

    Eu n-am crezut să ajungem în situația în care oamenii să refuze oxigenul, deși se află în stare gravă, pentru că s-a indus ideea că oxigenul este toxic. Și acest lucru îi pune pe medici într-o altă postură, în care unii pacienți devin agresivi, își scot măștile de oxigen, refuză, le adresează injurii, iar medicii trebuie să îi salveze cu forța. Pe de altă parte, oamenii fug de spitale, stau acasă și se ascund și vin cu forme grave, când se mai pot face puține lucruri.

    Medicii au ajuns să fie făcuți criminali, acest lucru nu este posibil și este absolut inexplicabil, este rezultatul unei manipulări și a celor care au denigrat spitalele din prima linie COVID-19. Colega de la Oradea s-a substituit practic medicului de familie, a făcut o chestie privată în pandemie, efectul a fost devastator, oamenii au ajuns să refuze oxigenul. Iar dacă nu le dai oxigen și mor, vine familia și spune că a murit pentru că nu i-ai dat oxigen. Deci orice ar face medicul, s-a ajuns în situația în care să fie considerat că nu e bine. Spitalele sunt vinovate indiferent de ce se întâmplă. S-a dat o nuanță extrem de periculoasă. Medicii nu se pot uita la pacienți să vadă cum mor. În momentul în care pacienții refuză, medicul este obligat să îi pună oxigen, ca să îl salveze. Unii sunt foarte agresivi, de aceea e necesară contenționarea, își smulg perfuziile, jignesc personalul. Unii care au fost cu un pas Dincolo, după ce și-au revenit și au fost salvați au început să acuze medicii. Fără încredere în doctori nu se poate face nimic. Majoritatea au murit pentru că au venit târziu.“

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Efectul Șoșoacă la analfabeți”: o pacientă Covid atacă medicul de gardă și urlă că va fi omorâtă de doctori la Terapie Intensivă

    * Catanga a murit pentru că n-a vrut să stea în spital, s-a tratat singură acasă cu Ivermectină! „Soțul ei spunea mereu că el nu crede în Covid”

  • Efectul criminal al „fenomenului Flavia Groșan”: pacienți grav bolnavi refuză oxigenul la Terapie Intensivă, ca să nu-i „omoare”!

    Mediatizarea iresponsabilă a cazului Flavia Groșan, doctorița șarlatană din Oradea prezentată de RTV, Antena 3, National.ro etc. drept o „minune” a luptei anti-Covid, are efecte înfiorătoare în spitalele de stat, mai ales în saloanele cu bolnavi în formă medie sau gravă și în secțiile de Terapie Intensivă, unde pacienții au nevoie de oxigen.

    Publicația Bihoreanul.ro prezintă o situație scandaloasă, provocată de „doctorița-minune” Flavia Groșan (proprietara unui cabinet privat) și de susținătorii acesteia, cu senatoarea Diana Șoșoacă în cap de listă.

    Şeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, dezvăluie că după mediatizarea cazului doctoriţei Flavia Groşan, personalul de la Urgenţe are mari dificultăţi să convingă pacienţii de necesitatea administrării oxigenului, chiar dacă aceştia abia respiră.

    Flavia Groșan, mare fan Șoșoacă, declarase că pacienții sunt omorâţi în spitale inclusiv prin oxigenoterapie, care ar provoca edeme cerebrale.

    O dezvăluire similară celei a dr. Hadrian Borcea a făcut, cu câteva zile în urmă, şi preşedinta Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiş.

    „Ne-a implorat să nu-i dăm oxigen”

    Hadrian Borcea, medicul-şef al UPU-SMURD din cadrul Spitalului Judeţean din Oradea, a confirmat luni, pentru Bihoreanul, spusele doctoriţei Pantiş. El a precizat că pacienţii au început să refuze oxigenoterapia încă de joia trecută, la o zi după afirmaţiile făcute de doctoriţa Flavia Groşan.

    Dr. Hadrian Borcea: „Doamna doctor Pantiş o fi aflat abia acum, dar asta se întâmplă de joia trecută. Vă dau un exemplu concret de azi-dimineaţă. Un pacient de circa 40 de ani, care era într-o stare atât de gravă, încât ulterior a ajuns la ATI, intubat, şi a fost pus şi pe circulaţie extracorporală. Deşi abia putea respira, s-a dat jos de pe targă, implorându-ne să nu-i dăm oxigen”.

    Dr. Hadrian Borcea

    „O psihoză”

    Întrebat cum a fost rezolvat cazul, dr. Borcea a spus că pacientul a fost lăsat să-şi dea seama singur că nu putea respira fără oxigen. „Colegele mele, văzând că refuză oxigenul, l-au lăsat în pace. Au zis: «OK, nu vreţi? Bine, staţi 5 minute liniştit!». După 5 minute, neputând respira, omul şi-a pus singur masca de oxigen”.

    Şeful UPU-SMURD a caracterizat situaţia generată de „fenomenul Groşan” ca fiind „tristă, pur şi simplu tristă”, pentru că „oameni în stare gravă, fără cunoştinţe medicale, sunt învăţaţi să refuze ajutorul medical, fiind convinşi că acesta le face rău”.

    Dr Hadrian Borcea a afirmat că şi în urmă cu două săptămâni, după ce medicii din Spitalul Judeţean Sibiu au fost acuzaţi că ţin legaţi pacienţii nemotivat şi aceştia mor contenţionaţi, au existat şi la UPU-SMURD Bihor asemenea reacţii: „Am avut pacienţi care au refuzat şi simpla aplicare a unui leucoplast pe branulă, spunând că se simt legaţi”.

    „Este o psihoză pe care nu mi-o imaginam, dar care face extrem de mult rău, în primul rând pacienţilor, pentru că ei suferă, nu cei care le transmit să refuze asistenţa medicală sau, mai rău, să considere că aceasta le este vătămătoare”, a spus dr. Hadrian Borcea.

    Dr. Flavia Groșan

    „Răul a fost făcut”

    Luni,  la finalul conferinţei de presă în care a anunţat că doctoriţa Flavia Groşan nu a fost sancţionată deși a încălcat două articole din Codul deontologic, șefa Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiş, a declarat: „Au fost azi-dimineaţă pacienţi Covid care aveau nevoie de oxigenoterapie cu flux mare, au avut mari probleme colegii din UPU ca să-i lămurească să accepte oxigenoterapia. Şi alţi colegi din ţară au început să aibă mari probleme. Răul a fost făcut”.

    Dr. Pantiș s-a referit la afirmaţiile dr. Groșan despre „caracterul dăunător” al administrării oxigenului şi Heparinei la bolnavii Covid.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Virusul a început să dea iama în tineri! De câteva zile, pacienții tineri au devenit majoritari la internarea în spitale

    Profilul pacienților infectați cu Covid-19 se schimbă rapid în ultimele zile, a anunțat Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumologie “Marius Nasta”, din București, într-o dezbatere HotNews.ro. Medicul spune că, acum, majoritatea celor internați sunt tineri. Până de curând, pacienții din căminele de bătrâni erau majoritari.

    “Vom asista la o schimbare a profilului pacienților, oarecum de așteptat, pentru că măsurile de relaxare și ceea ce se întâmplă pe stradă în acest moment se vor regăsi peste două săptămâni în spitale. Acest virus are nevoie de o perioadă de timp în care să se manifeste și să ducă la creșterea numărului de cazuri. Din păcate, la ce am văzut la televizor în ultimele zile, lucrurile probabil că vor merge în această direcție”, a avertizat Beatrice Mahler.

    “Sper să ne trezim cu toții și să conștientizăm că suntem într-o realitate extrem de dură”

    Beatrice Mahler: “Sper să ne trezim cu toții și să conștientizăm că suntem într-o realitate extrem de dură. Dacă respectăm regulile, poate vom reuși și de data aceasta, însă acum reponsabilitatea este în întregime pe umerii noștri și ține doar de noi, comparativ cu perioada stării de urgență. Dacă vom menține acest număr de cazuri în creștere, sistemul de sănătate va fi sufocat și vor apărea probleme serioase”.

    Prezent și el în dezbaterea organizată de HotNews.ro, medicul Florin Roșu, șeful secției de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase Sfânta Parascheva, din Iași, a avertizat că suntem în mijlocul primului val pandemic și că, dacă ritmul de creștere a cazurilor continuă, spitalele vor fi copleșite.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Schimbare majoră de strategie a Guvernului: bolnavii de Covid asimptomatici – externați după 10 zile. De ce s-a recurs la această modificare

    Pacienții asimptomatici și cei cu forme ușoare vor fi externați după 10 zile, urmând ca restul perioadei de tratament s-o petreacă acasă, a decis marți ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, care a semnat și un Ordin în acest sens.

    Noua procedură reprezintă o schimbare mare față de regulamentul de până acum și a fost adoptată la recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății, în baza unor studii temeinice.

    Externarea pacienților cu forme ușoare va duce la scăderea presiunii pe spitalele care ajunseseră prea aglomerate

    Până acum, România a internat bolnavii de Covid-19 indiferent dacă erau în stare gravă sau asimptomatici. Modificarea strategiei va duce, ca primă consecință imediată, la eliberarea unor locuri în condițiile în care tot mai multe spitale, în ultimele zile, s-au declarat copleșite de numărul brusc crescut de pacienți.

    Potrivit ordinului de ministru semnat marți, 23 iunie, pacienții asimptomatici cu factori de risc și pacienții cu forme ușoare de Covid-19 vor fi internați doar în spitale de pneumologie sau de suport, nu și de boli infecțioase. Ei vor putea fi externați începând din a 10-a zi după internare, dacă medicii consideră că sunt în afara pericolului, “în lipsa febrei și ameliorarea simptomatologiei pentru cel puțin 72 de ore”.

    Noile studii realizate de OMS arată că bolnavii de Covid-19 pot să iasă pozitivi la teste și după ce nu mai sunt contagioși

    Testul de control se va efectua în a opta zi de la internare.

    După externare, bolnavii de Covid cu forme ușoare sau fără simptome vor trebui să stea restul perioadei, până la termenul de 14 zile după internare, izolați la domiciliu. Așadar, un bolnav externat în a 10-a zi va mai sta 4 zile închis în casă.
    Conform aceluiași Ordin de Ministru, pacienții cu forme medii și severe vor fi internați minimum 14 zile în spitalele de boli infecțioase și de pneumologie care dispun de secții de terapie intensivă sau până la ameliorarea simptomelor.

    Schimbarea de abordare în ceea ce-i privește pe asimptomatici a fost recomandată de OMS după ce studiile au arătat că pacienții pot rămâne pozitivi la testare și după ce nu mai sunt contagioși. „Există rapoarte care evidențiază că pacienții pot ramane pozitivi la RT-PCR timp de săptămâni sau chiar să alterneze un rezultat pozitiv după zile/săptămâni după unul negativ, evidențele preliminare sugerând că pacientul nu mai este infecțios”, explică Ministerul Sănătății.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * FOTO+VIDEO. Sorina, la un an de America. „Familia Șărămăt o învăța să ne dea foc la casă și să fugă” / „Bătăi cu cureaua pe pielea goală și cu urzica” / „A fost pregătită de asistenta maternală «să țipe, să se tăvălească pe jos, să se țină de balustradă, să facă pe ea»” / „Au învățat-o să toarne o cafea în capul doamnei psiholog”

    * „Îmi stropesc patul cu lacrimile mele. Viaţa mea de iad s-a apropiat!”. Lovită de Covid-19, necredincioasa Ozana citează din psalmii lui David