Etichetă: ordonanta

  • Inconștienții! O minciună a lui Arafat, preluată de Ciolacu și Ponta: „vizita la urgențe va costa 10.000 de lei”

    Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne, este un inamic înverșunat al ordonanței care dă acces și clinicilor private la programele naționale de sănătate. Arafat s-a opus de-a lungul timpului oricărei reforme în Sănătate, consolidându-și poziția și influența asupra Departamentului pentru Situații de Urgență.

    În urma mai multor intervenții ratate ale ISU și a neregulilor constate în acest serviciu, Raed Arafat trebuia demis de mult, dar Marcel Vela (PNL) s-a temut s-o facă din cauza „popularității” medicului palestinian.

    „Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești” e un proverb care se potrivește bine în acest caz. Arafat e cel mai mare critic al ordonanței din Sănătate, mai mult, spune și lucruri neadevărate pe posturile de televiziune, oferind muniție PSD-iștilor împotriva PNL.

    „O să pierdem personal din domeniul public. Afectăm nivelul din domeniul public. Acest lucru nu aduce un sistem mai bun, nu va putea să înlocuiască ce facem noi. (…) O vizită la UPU s-ar putea să te coste și 10.000 de lei. În SUA ieși cu 3.000 de dolari factură la o răceală și febră”, a declarat Raed Arafat la România TV.

    Declarația oficialului, susținut de PSD, nu se bazează decât, cel mult, pe estimările acestuia. Serviciile de urgență la care face referire sunt gratuite, conform prevederilor legale și așa sunt peste tot în Uniunea Europeană, fiind exclus ca o persoană care are nevoie de o intervenție de urgență să fie pusă să plătească ceva. Din păcate, uneori, plătește cu viața din cauza corupției și a pilelor din interiorul ISU, serviciu aflat în subordinea lui Arafat.

    De atât a avut nevoie PSD ca să pornească o campanie de dezinformare. Marcel Ciolacu, președinte interimar PSD, postează pe pagina sa enormitatea, devenind un propagator de fake news.

    Acest tip de campanie arată cât de mult își desconsideră PSD-iștii susținătorii. N-au nici cel mai mic respect față de ei dacă speră că printr-o astfel de minciună se vor întoarce la guvernare.

    Victor Ponta n-a rămas nici el mai prejos în ce privește promovarea aberațiilor lui Arafat și a postat și el enormitatea pe pagina lui.

    Doar și pentru această informație neadevărată care poate induce îngrijorare în rândul populației, Raed Arafat merită să fie demis.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • România se îndreaptă spre noi proteste masive. Tudorel Toader se ascunde de magistrații furioși

    Mai mulți procurori și judecători au protestat vineri împotriva ordonanței lui Tudorel Toader. Magistrații au ieșit în stradă la București, Timișoara, Cluj, Constanța, Pitești, cerând abrogarea ordonanței Guvernului Dăncilă care modifică din nou Legile Justiției.

    Această operațiune politică inițiată și administrată din culise de Liviu Dragnea și pusă în practică de ministrul Justiției Tudorel Toader a generat o reacție puternică în rândul celor care lucrează în parchete și tribunale.

    De asemenea, pe rețelele sociale se anunță un protest public pentru duminică seara în Piața Victoriei.

    România se îndreaptă spre noi proteste masive. Tudorel Toader se ascunde de magistrații furioși

    Mihai Șora (102 ani), filozof și scriitor, anunță pe pagina sa de Facebook că va participa la manifestația împotriva Ordonanței Toader. Va fi „la girafă”. Domnia sa face referire  la statuia din fața Muzeului Antipa, loc de întâlnire pentru mulți protestatari.

    Tudorel Toader, ministrul Justiției, nu a avut nicio reacție față de evenimentele petrecute vineri, atunci când sute de magistrați au ieșit în stradă.

    Conform mai multor surse din instituție, angajații IT au primit „indicații” să limiteze accesul magistraților la internet pentru a nu putea comunica pe rețelele sociale despre organizarea acțiunilor de protest.

    Tudorel Toader scrie o ordonanță toxică, una care anihilează independența Justiției

    Ordonanța scrisă de Toader și adoptată pe furiș, fără aviz CSM, fără consultare publică a creat un instrument prin care ministrul Justiției poate interveni direct în dosarele aflate în cercetare sau pe rol.

    „Evoluțiile din Justiție par să se îndrepte spre a limita tot mai mult vocea și părerea corpului de magistrați. Ni s-a spus constant în 2018 că nu avem voie să protestăm, nu avem voie să criticăm măsurile luate de alte instituții – iată că Inspecția Judiciară a tranșat acest aspect în ianuarie 2019 – a spus clar și răspicat că magistrații pot protesta în virtutea dreptului la liberă exprimare”, a declarat judecătorul Veronica Sîrbu, Judecătoria Sectorului 4, citată de Info Sud-Est.

    Mai mult, ordonanța crează o cale prin care magistrații pot fi urmăriți penal dacă nu răspund la comenzile politice.

    Secția de investigare a magistraților are posibilitatea de a ancheta procurori și judecători fără ca acțiunile ei să fie sub autoritatea procurorului general.

    „… numirea conducerii secţiei speciale de o entitate politică reprezintă, în fapt, o imixtiune a politicului în sistemul de justiţie; practic, ministrul Justiţiei va propune cine va conduce secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie”, a declarat procurorul Arina Vultureanu, citată de Info Sud-Est.

    Situația creată e una care anihilează independența sistemului de justiție din România. Consecințele vor fi profunde pentru România. Există deja referiri la sancțiuni din partea Comisiei Europene, dar și posibilitatea activării Articolului 7, acțiune cu consecințe negative imediate asupra economiei – inflație, creșterea dobânzilor, amendă zilnică pentru autoritățile din România.

    De ce s-a ajuns în acest punct?

    Răspunsul are legătură cu Liviu Dragnea și PSD. Liderul acestui partid, unul dintre cei mai corupți politicieni din România, vrea să se mențină la puetere cu orice preț.

    Faptul că PSD a câștigat alegerile din 2016 cu un program social construit în jurul promisiunii de mărire a salariilor bugetarilor și a pensiilor a fost folosit de Liviu Dragnea ca o oportunitate pentru a-și impune programul secret de guvernare.

    E vorba de cel prin care și-a propus să controleze sistemul de justiție, astfel încât să nu ajungă la închisoare, să poată controla partidul și să construiască o cale prin care să câștige alegerile prezidențiale.

    Tot ce se întâmplă de doi ani, degradarea libertății de exprimare, prăbușirea luptei împotriva corupției, controlul politic al magistraților, înăbușirea cu brutalitate a protestului din 10 august, totul are legătură cu programul secret de guvernare al lui Liviu Dragnea.

    PSD, un partid care a început să se dezintegreze

    Această agendă secretă a făcut mult rău României, dar și social-democraților. PSD e un partid aflat într-o fază incipientă de dezintegrare. Mai mulți aleși ai acestei formațiuni au demisionat în ultimele săptămâni, trecând la Pro România, formațiunea condusă de Victor Ponta, fost lider PSD.

    „Guvernarea Dragnea – Dancilă – Vâlcov promovează doar furtul și distrugerea. Din banii furați plătesc o propagandă care să acopere mișcările lor prin care preiau controlul asupra Justiției și a celorlalte instituții ale Statului! Acum falsifică datele bugetare și economice și dezinformează Comisia Europeană”, a scris Victor Ponta pe Facebook, atacând actuala conducere a PSD.

    De asemenea, sub conducerea lui Dragnea, partidul a pierdut în jur de 25% din votanți în cei doi ani de când e la guvernare. PSD se află în fața posibilității de a nu câștiga alegerile europarlamentare.

    Protestele generate de Ordonanța Toader vor crea o nouă mare presiune asupra PSD, dar și asupra Guvernului Dăncilă.

    Diferențe față de situația Ordonanței 13

    Situația politică e mult modificată față de februarie 2017, momentul OUG 13. PSD-ALDE nu mai are o majoritate confortabilă în parlament. În eventualitatea în care guvernul s-ar prăbuși sub presiunea protestelor magistraților și a opiniei publice, Liviu Dragnea va pierde controlul partidului.

    Ordonanța Toader a fost resimțită din plin și de formațiunile reprezentate în Parlament. Kelemen Hunor, liderul UDMR, un susținător al Guvernului PSD-ALDE, a protestat față de noile modificări aduse Legilor Justiției, spunând că sunt grave, iar reprezentanții maghiarilor nu au fost consultați.

    „… am o problemă cu OUG nr. 7 şi au dreptate cei care o critică. În 2017 şi 2018, eu personal şi UDMR am susţinut separarea carierilor procurorilor de judecători şi cred că am făcut un lucru bun, corect. Am susţinut că în interiorul CSM, secţia de procurori să se ocupe de procurori, cea de judecători de judecători şi de cariera celor două categorii din magistratură. Acum să vii şi să spui că trebuie iar inversat, eu nu văd raţionamentul. Este o greşeală să schimbi regula după un an, nu cred că Guvernul a propus un lucru bun cu această ordonanţă. Îi înţeleg pe procurorii şi pe judecătorii care au ieşit azi (vineri – n.r.) să protesteze, pentru că nu este bine ce s-a întâmplat”, a declarat liderul UDMR, citat de Mediafax.

    Dorința de a controla Justiția a fost mai puternică pentru Liviu Dragnea și Tudorel Toader decât gândirea politică. Această ordonanță arată tot mai mult ca o acțiune sinucigașă a celor de la putere. Și n-au trecut nici 48 de ore de la publicarea ei în Monitorul Oficial.

  • Ordonanța lui Toader blochează Justiția! Cum și care vor fi consecințele?

    După 1990 n-a existat un regim politic în care prostia să se îmbine atât de pervers cu ticăloșia, generând situații greu de imaginat. Ordonanța lui Toader blochează Justiția pentru că reprezintă o decizie politică prin care ministrul și liderul PSD au preluat controlul magistraților. Efectul, procurorii și judecătorii opresc lucrul și închid instanțele.

    De ce în urma acestei ordonanțe a devenit imposibil să fii procuror sau judecător în România?

    Augustin Lazăr, procurorul general, a spus-o întro formă birocratică: „Toate aceste modificări pot conduce la apariția unui blocaj instituțional, Ministerul Public putând ajunge în situația de a nu-și exercita corespunzător atribuțiile constituționale de reprezentare a intereselor generale ale societății, apărare a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor”, a anunțat el într-un comunicat, făcând referire la efectele Ordonanței Toader.

    Adina Florea poate pune sub acuzare orice procuror sau judecător din România

    Dar pentru a limpezi această situație trebuie arătat că acest act emis de Guvernul României crează posibilitatea ca orice procuror sau judecător să fie cercetat și urmărit penal de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, acea secție unde activează Adina Florea, protejata lui Tudorel Toader.

    Judecătorii și procurorii au descoperit că nu mai au nicio autoritate și niciun control asupra dosarelor la care lucrează.

    Indiferent de decizia instanței, secția de investigare a magistraților se poate îndrepta împotriva procurorilor și judecătorilor implicați în dosar fără a mai exista nicio autoritate care să poată cenzura acest amestec.

    Liviu Dragnea și Tudorel Toader o pot asmuți pe Adina Florea asupra oricărui magistrat exact așa cum s-a întâmplat în cazul Kovesi, dar și asupra oficialilor europeni. A se vedea plângerea penală făcută de Luju.ro, un site, împotriva lui Frank Timmermans, vicepreședinte al Comisiei Europene.

    Procurorii, în urma ordonanței, au ajuns să aibă o dublă comandă: ierarhică și politică

    Noua realitate generată de Ordonanța Toader, din cauza posibilității de a pune sub acuzare orice judecător și procuror la simpla plângere penală a unei părți interesate, i-a determinat pe magistrați să oprească activitatea. Chiar și cei care au lucrat vor ajunge rapid la un blocaj în urma breșei făcute de politic în sistemul de justiție.

    „Prin efectul lor concret, aceste dispoziții înlătură controlul ierarhic pe care îl exercită potrivit legii procurorul general al PÎCCJ, ceea ce contravine art. 132 alin. (1) din Constituție şi principiului constituțional, al controlului ierarhic, care stă la baza funcționării Ministerului Public”, se arată în comunicatul emis de Augustin Lazăr.

    Anulând orice subordonare ierarhică a secției Adinei Florea se crează un blocaj produs prin expunerea procurorilor la o dublă comandă – cea legală și cea politică.

    Tudorel Toader a vrut să fie jupânul Justiției și a reușit să producă griparea acesteia, una cu consecințe greu de estimat la această oră.

    În parchetele și tribunalele din mai multe orașe a fost oprit lucrul și se protestează

    Într-o mișcare disperată, ministrul a restricționat accesul magistraților la internet pentru a nu-i lăsa pe aceștia să-și organizeze protestele, conform unor surse din Ministerul de Justiție.

    Într-o postare pe Facebook, judecătorul Cristi Dănileț anunță că Tribunalul Cluj, întrunit în adunare generală, a decis suspendarea activității timp de o săptămână.

    „… Vom suspenda activitatea judiciară timp de o săptămână începând cu data de luni, 25 februarie 2019: cauzele se vor amâna, cu excepția celor urgente (cauze cu minori, ordine de protecție, suspendarea actelor administrative, ordonanțe președințiale);

    – se va declanșa procedura de revocare a membrilor CSM: membrii CSM au refuzat să apere reputația profesională a magistraților caracterizați drept „șobolani” în cadrul mitingului din iunie 2018; președintele CSM – a publicat un comunicat de presă împotriva votului dat în Plenul CSM; judecătorii din CSM au refuzat să adopte măsuri pentru a contraataca adoptarea și efectele OUG nr. 7/2019; membrii CSM au refuzat să soluționeze cererea de apărare a reputației profesionale a magistraților insultați de unii avocați pe treptele Palatului de Justiție la protestul anterior;

    – susținem contestarea în justiție a modului de desemnare a conducerii Inspecției Judiciare și a conducerii SIIJ”, a anunțat judecătorul deciziile luate de magistrații Tribunalului din Cluj Napoca.

    Tribunale și parchete din Timișoara, București, Constanța, Pitești, Sibiu au anunțat suspendarea activitității, protestul magistraților fiind abia în prima zi.

    E tot mai clar că România a luat drumul Poloniei, iar singura soluție este o decizie a Curții Europene de Justiție care poate debloca situația.

    Toader și Dragnea, în goana lor după putere, au uitat să se gândească la consecințe

    În urma ordonanței, atât Tudorel Toader cât și Liviu Dragnea au considerat că au reușit, în sfârșit, să controleze sistemul de justiție. Dar în goana lor după putere au uitat să se gândească la consecințe. Nu au luat în considerare faptul că sistemul s-ar putea prăbuși, iar ceea ce părea o victorie se va transforma într-o mare înfrângere.

    Nu numai că au stârnit din nou furia opiniei publice exact ca în cazul Ordonanței 13 dată de un alt mare jurist al PSD, e vorba de Florin Iordache, dar au stârnit și furia magistraților. Chiar și cei care erau alături de Toader și Dragnea au realizat că s-a mers prea departe.

    În plus, cei doi au stârnit și furia Comisiei Europene. Angela Cristea, șefa acestei instituții la București, a declarat: „Este foarte clar că îngrijorările pe care le exprimăm în mod repetat, din ce în ce mai mari, reflectă îngrijorările reale care vin din România … Nu suntem convinși de argumentele care vin din partea omologilor din România și care spun că nu va fi afectată independența Justiției. Și atunci de ce este atâta lume îngrijorată, dacă nu va fi afectată independența Justiției?”, a declarat pentru Radio France International.

    Doamna Cristea face și ea obiectul plângerii penale depuse de Luju.ro la secția de investigare a magistraților, alături de Frans Timmaermans și Augustin Lazăr. Reamintim că domnul Gheorghe Stan, șeful secției, a dat publicității un comunicat în care anunța depunerea unei astfel de plângeri penale care a stârnit uimire în rândul opiniei publice.

    Tudorel Toader dă astăzi din colț în colț, neștiind cum să tempereze furia magistraților. Ia decizii haotice cum ar fi limitarea accesului la internet al celor din sistemul de justiție și încearcă să capteze bunăvoința opiniei publice prin postări pe Facebook. Reacțiile oamenilor arată că ministrul a intrat într-o zonă de turbulențe.

  • Dragnea poate ajunge la orice magistrat. Frica de controlul politic provoacă revoltă în Justiție

    Procurori și judecători din mai multe orașe au protestat împotriva ordonanței lui Toader. Brusc, magistrații au realizat că și-au pierdut orice urmă de independență. Chiar și cei care aveau poziții critice față de CSM, Kovesi sau procurorul general Lazăr avertizează că s-a mers prea departe. Dragnea poate ajunge la orice magistrat. Frica de controlul politic provoacă revoltă în Justiție.

    Ordonanța lui Tudorel Toader a produs o undă de șoc în sistemul de justiție. În urma acestei noi schimbări legislative, Liviu Dragnea, prin Gheorghe Stan și Adina Florea, conducătorii secției de investigare a magistraților, poate distruge orice procuror sau judecător care nu i se supune.

    Acest duș rece a făcut ca mai mulți magistrați să protesteze și să anunțe intrarea în grevă.

    Judecătorul Cristi Dănileț a declarat că protestul anunțat pentru zilele următoare „… este o formă de reacție la ceea ce Parlamentul și Guvernul au făcut în mod sistematic de cel puțin doi ani de zile cu justiția română. Modifică legile într-un mod inacceptabil. În aceste situații, vom asigura … intrarea noastră în sală doar pentru cauzele urgente, iar în penal asta înseamnă cauzele cu arestați. În rest, vom amâna soluționarea cauzelor. Pur și simplu vom găsi motive prin care să nu intrăm în sălile de judecată”, a spus acesta la Radio France International.

    Tudorel Toader a reușit să-i ofere pe tavă lui Liviu Dragnea sistemul de justiție, întorcând România în anii ’90.

    Judecătorul Cristi Dănileț arată că „prin modificările aduse legilor justiției și prin OUG adoptată, toată această putere este transferată ministrului Justiției. El este cel mai puternic om din sistem … deși el nu trebuie să facă parte din el, fiind parte din sistemul de execuție al statului”, a scris magistratul pe pagina sa de Facebook.

    Până acum, magistrații aveau senzația că nimic nu li se poate întâmpla. Că independența lor e garantată și că opinia publică va lupta pentru a păstra această independență. Dar s-au înșelat. În ultimul deceniu, sistemul juridic din România a fost reformat, dar nu pe deplin.

    Corupția din magistratură nu a fost înlăturată. Luptele din CSM dintre judecători și procurori au slăbit instituția. Mai mult, CSM nu a fost lăsat niciodată să se implice în funcționarea sistemului. Rolul său e măreț pe hârtie, dar în realitate e unul „consultativ”.

    Prin modificarea Legilor Justiției și prin ordonanța lui Toader, independența magistraților a devenit istorie.

    S-a ajuns în punctul în care cei care lucrează în sistemul de justiție sunt responsabilii principali pentru păstrarea independenței a acestuia. Vor protesta și vor merge până la capăt cu reforma, vor fi independenți. Nu, atunci toți devin sclavi ai lui Dragnea și Toader. Vor fi responsabili pentru consecințe.

    Toni Neacșu, un fost membru CSM condamnat la un an de închisoare cu suspendare, anunță într-o postare pe Facebook faptul că ordonanța lui Toader aruncă în aer Justiția.

    „Zilele următoare vor exista proteste și blocaje în justiție, determinate de revolta față de Ordonanța de urgență pe legile justiției. Nici nu vă dați seama cât fierbe sistemul judiciar, inclusiv acea parte care sprijinea modificările PSD-ALDE la legile justiției sau mai ales această parte. Nici nu mai contează dacă protestele sunt justificate sau nu, contează doar că Guvernul și Coaliția de guvernare vor ieși în genunchi și vor fi incapabile politic să-și mai asume vreo nouă măsură legislativă, mai ales din cele absolut necesare pentru înlăturarea abuzurilor din justiție din ultimi ani. Atunci când renunți la principii și treci la retorsiuni politice îți pierzi credibilitatea”, a scris avocatul condamnat. El a fost un apropiat al familiei Dragnea. A reprezentat-o în instanță pe fosta soție a liderului PSD, Bombonica Prodan.

    Ordonanța lui Toader e atât de toxică încât a reușit să producă o unire a taberelor în interiorul sistemului de justiție. Niciuna nu vrea să-și piardă independența.

    Secția de investigare a magistraților reprezintă modalitatea prin care Liviu Dragnea și Tudorel Toader pot pune sub acuzare orice procuror și orice judecător din România.

    E suficient ca Gheorghe Stan, șeful secției, și acolita sa Adina Florea să declanșeze cercetarea într-un dosar că judecătorii și procurorii care au legătură cu acesta devin și ei obiect al cercetărilor.

    După punerea sub acuzare a lui Kovesi pentru a stopa procesul de numire a acesteia în funcția de procuror european, Adina Florea a făcut presiuni și asupra DNA pentru a obține Dosarul Teldrum care-l vizează pe Liviu Dragnea.

    În mai puțin patru luni de funcționare, secția a devenit un instrument al unui politician condamnat penal prin care acesta controlează Justiția.

    Nimeni nu știe dacă protestele începute la o zi după adoptarea ordonanței vor avea succes și vor pune presiune pe guvern să o anuleze printr-o nouă decizie, dar e cert că s-a intrat într-o nouă etapă, una în care magistrații trebuie să lupte pentru independență indiferent în ce tabără sunt.

    „Toate aceste modificări pot conduce la apariția unui blocaj instituțional”, a anunțat procurorul general Augustin Lazăr, printr-un comunicat.  „Ministerul Public poate ajunge în situația de a nu-și exercita corespunzător atribuțiile constituționale de reprezentare a intereselor generale ale societății, apărare a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor”, a adăugat el, arătând că Tudorel Toader este responsabil pentru situația creată.

    Liviu Dragnea a reușit în doi ani de zile să pună la pământ sistemul de justiție. DNA este nefuncțional, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost deraiată de Dorneanu, președintele CCR și prietenul liderului PSD, iar procurorii și judecătorii sunt luați la țintă de Adina Florea, noua întruchipare a procurorului comunist.

  • Planul „ÎNJUNGHIERII” lui Kovesi, chiar în inima Europei. Guvernul îi va da punctaj minim pentru postul de procuror-şef al UE, dar nimeni nu va şti, fiind vot secret

    Planul „ÎNJUNGHIERII” lui Kovesi, chiar în inima Europei. Guvernul îi va da punctaj minim pentru postul de procuror-şef al UE, dar nimeni nu va şti, fiind vot secret

    Guvernul Dăncilă o va mandata pe Luminiţa Odobescu, ambasadorul României la UE, să-i acorde punctaj minim Laurei Codruţa Kovesi în COREPER, for care va decide, în tandem cu Parlamentul European, viitorul şef al Parchetului European, susţin surse diplomatice citate de Adevărul.

    Procedura de vot din COREPER este secretă, deci Guvernul Dăncilă nu va putea fi acuzat, oficial, că a acţionat împotriva României.

    Laura Codruta Kovesi, procuror anticoruptie
    Laura Codruța Kovesi, înconjurată de reporteri și de susținători, la ieșirea din Parchetul General – Foto: Digi24, captură video

    Alegerea viitorului procuror-şef european presupune o procedură mai complicată, la care vor lua parte, cu egală putere, două instituţii: Parlamentul European şi COREPER – reuniunea ambsadorilor statelor UE la Bruxelles. COREPER este parte a Consiliului UE. România deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE în perioada ianuarie – iunie 2019.

    Desemnarea procurorului-şef european nu presupune un vot direct pentru unul dintre cei trei finalişti, ci un sistem de ierarhizare, pe puncte. În acest moment, după ce a trecut de prima fază a selecţiei, Laura Codruţa Kovesi se află pe prima poziţie a listei pentru şefia Parchetului European. Pe locul doi s-a clasat un procuror francez, iar pe locul trei un procuror german.

    Dăncilă dă înainte cu ordonanţele


    Între timp, la Bucureşti, puterea continuă să se comporte ca şi când nimic nu s-ar întâmpla.

    Viorica Dăncilă a anunţat că Guvernul va discuta în şedinţa de azi un proiect de ordonanţă pentru „a crea cadrul legal” necesar propunerilor din partea României pentru postul de procuror-şef al UE. Tudorel Toader a anunţat încă de ieri acest proiect menită să o „sară” pefosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, din competiţia pentru procurorul-şef european. De fapt, guvernarea actuală PSD-ALDE face tot posibilul să blocheze accesul lui Kovesi la şefia Parchetului European, vezi făcătura de anchetă împotriva ei comandată de inculpatul fugar Sebastian Ghiţă şi executată de procurii subordonaţi politic.

    „Avem pe ordinea de zi un proiect legislativ pentru crearea cadrului legal pentru propunerile pentru postul de procuror al Parchetului European. Creăm astfel cadrul legal pentru a selecta trei propuneri din partea României, din care Parlamentul European urmează să facă o alegere. Regulamentul de funcţionare a Parchetului European prevede că fiecare ţară UE trebuie să facă trei propuneri”, a spus Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern de azi.

    Tudorel a pomenit ieri de Kovesi

    Ea se referă la ordonanţa de care vorbea ieri Tudorel Toader, prin care anunţa practic faptul că Laura Codruţa Kovesi nu va fi susţinută de puterea de la Bucureşti.

    „Cine a propus-o (n.r. – pe Kovesi)? Categoric, potrivit regulamentului, fiecare procuror care crede că îndeplineşte cerinţele legale şi experienţa ş.a.m.d., fiecare procuror care îşi doreşte o astfel de demnitate până la urmă a avut posibilitatea să se înscrie, prin urmare nu a plecat vreo propunere din partea României, Guvernului României. A fost doamna Kovesi şi din câte ştiu eu a mai fost o doamnă procuror, dar permiteţi să nu spun numele acesteia. Prin urmare, nu este o propunere plecată de la Ministerul Justiţiei sau de la Guvernul României”, a spus Tudorel Toader.

    „Noi ce facem prin ordonanţa la care aţi făcut referire? Creăm baza juridică legală pentru a selecta în prima etapă cei trei candidaţi, trimitem propunerile la Bruxelles şi acolo se va desemna unul dintre cei trei, unul care va fi procuror european din partea României”, a mai declarat ministrul Justiţiei.

  • Tudorel Toader, un rector care s-a făcut de râs și a făcut praf prestigiul Universității din Iași

    Ministrul Justiție este contestat de studenții și absolvenții Universității din Iași. Mulți dintre ei consideră că prestația acestuia reprezintă o abdicare de la principiile morale și din acest motiv nu-și mai poate păstra poziția de conducător al unei prestigioase instituții de învățământ superior.

    „Domnule profesor Tudorel Toader, ne este greu să știm care este adevăratul motiv pentru care ați ales să vă puneți toate cunoștințele acumulate în timp în slujba unei coaliții care pune în pericol viitorul României în cadrul Uniunii Europene, dar și al siguranței noastre…, prin aproape orice decizie pe care o ia, asediază statul de drept și sistemul judiciar”, se arată în scrisoarea semnată de peste 200 de studenți și absolvenți ai universității.

    Tudorel Toader a mai fost contestat de studenții din Iași, prestația actualului ministru fiind „o rușine” pentru mulți dintre ei

    „În timpul mandatului dvs., țara noastră a primit cele mai aspre critici și chiar o rezoluție din partea Parlamentului European. Comisia Europeană a criticat vehement demersurile legislative în contextul Mecanismului de cooperare și verificare (MCV) și, cel mai recent, GRECO (organism al Consiliului Europei, la care am aderat în 1993!), a transmis cel mai dur raport primit vreodată de România de la mineriade încoace. Comisia de la Veneția (al cărei membru sunteți) a atras atenția asupra toxicității modificărilor codurilor penale pe care le-ați girat”, se arată în aceeași scrisoare deschisă.

    Tudorel Toader este ministru de Justiție din februarie 2017, fiind susținut de ALDE. În ultima vreme, Liviu Dragnea a făcut presiuni asupra lui pentru a-și asuma ordonanța de amnistie și grațiere.

    Acesta a evitat să dea ordonanța, dar pregătește o alta prin care vrea să desființeze soluțiile definitive ale instanțelor de judecată pentru a crea o cale pentru cei condamnați în cazurile de corupție de rejudecare a cauzelor, situație inedită pentru o democrație.

    O astfel de soluție, conform mai multor experți, ar însemna anihilarea statului de drept din România.

    Tudorel Toader este instrumentul actualei puteri prin care a fost anihilată lupta împotriva corupției, iar politicienii au preluat din nou controlul sistemului de justiție.

    „Ca absolvenți ai Universității Cuza ne simțim obligați să luăm atitudine și să facem tot ce ține de noi pentru a readuce Universitatea pe care am absolvit-o la cota de imagine și de încredere de care s-a bucurat până nu demult”, anunță semnatarii scrisorii deschise.

  • „Va fi o bubă mare! Vor să fie pedepsit cel care l-a prins pe hoţ, nu hoţul”

    Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, crede că ultima decizie a CCR poate da cale liberă infractorilor de toate tipurile să atace deciziile instanțelor, invocându-se protocoalele cu SRI declarate nelegale de către CCR. Vor fi afectate toate dosarele, nu doar cele de corupție, ci și cele de omor, trafic de persoane sau trafic de droguri, a declarat Zegrean pentru Hotnews.„Va fi o bubă mare, dacă fac la fel chiar e o mare problemă, Îi preocupă să îl pedepsim pe cel care a prins hoțul, ci nu pe hoț. Contează cum a fost prins cel care a luat mită? Sunt situații în care nu ai alte soluții decât înregistrări. Curtea Constituțională nu a spus că sunt nelegale înregistrările, ci protocoalele. Ce faci cu traficul de stupefiante sau de persoane, unde singura probă este asta? Decizia de miercuri a CCR va conduce la înlăturarea probelor obținute de procurori cu SRI în toate dosarele, nu doar în cele de corupție, adică și în cele de omor, pornografie infantilă, trafic de persoane sau trafic de droguri”, a adăugat Zegrean.Ordonanța care provoacă aceste reacţii grave în justiţie este una cu miză pentru liderul PSD, Liviu Dragnea, condamnat de un complet de 5 în dosarul Referendumului, în 22 aprilie 2016.În 7 noiembrie, Curtea Constituţională a decis că există conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor de 5 judecători.Potrivit deciziei Curții, completurile de cinci judecători au fost nelegal constituite din 2014, când instanța supremă a decis să nu aplice prevederea din Legea 304/2004 privind formarea completurilor de 5 judecători care stabilește că toți cei 5 judecători ai completului se stabilesc prin tragere la sorți. Instanța supremă a decis ca doar patru să fie aleși astfel.
  • Dragnea: „În locul lui Dăncilă, nu-l primeam pe Iohannis în curtea guvernului”. Mâine, zi crucială

    „În locul doamnei Dăncila, eu nu îl primeam în curte, pur şi simplu. Ai tupeu să mergi la o şedinţă de guvern pe care tu îl blochezi?”, a declarat Dragnea, la Palatul Parlamentului, despre sosirea preşedintelui la şedinţa de guvern de azi, când a reuşit să blocheze in extremis ordonanţa privind aberaţiua numită „taxa pe lăcomie”.

    „Fiecare om din ţara asta are dreptul să se facă de râs. În primul rând, nu avea ce să caute acolo. Nu a spus vreau să merg la şedinţa de guvern pentru că se discută urmatoarele puncte, pe care vreau să le discut cu guvernul. A fost să citească, să facă poza şi să plece. Dincolo de declaraţiile războinice pe care le-a făcut, când se umflă în pene că va bloca ordonanţele, preşedintele nu poate bloca o ordonanţă de guvern, în final premierul decide dacă se aprobă sau nu un act normativ.”, spus Dragnea citat de Aktual24.ro.

  • Şefa măcelului din 10 august loveşte din nou. Carmen Dan: Să dăm ordonanţa!

    Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat azi că o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Codurilor Penale este una necesară şi nu reprezintă un lucru rău. Dan mai spune că decizia unei viitoare Ordonanţe este una politică.

    „Aşa cum ştiţi, a fost o decizie politică, o decizie care la momentul acela, aşa cum a anunţat şi prim-ministrul României, a fost asumată de Guvern. Vom vedea în continuare, tehnic, dacă vom putea merge mai departe pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Eu cred că este necesar şi cred că o Ordonanţă de Urgenţă pe articolele care au fost declarate constituţionale nu e un lucru rău. Sunt în lucru la tehnicieni şi vă asigur că va fi luată cea mai corectă decizie”, a declarat Carmen Dan.

    În ceea ce priveşte o decizie privind amnistia şi graţierea înainte de Anul Nou, Carmen Dan a declarat că nu s-a discutat despre subiect.

    Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, luni, că au fost discuţii, în şedinţa CEx al PSD, legate de oportunitatea unei ordonanţe de urgenţă de modificare a Codurilor penale pentru ca articolele declarate constituţionale să intre în vigoare, urmând ca articolele neconstituţionale să revină în Parlament, relatează Mediafax.

    Carmen Dan rămâne cam singurul aliat „feroce” al liderului PSD Liviu Dragnea, cel mai interesat în apariţia ordonanţei care-l poate scăpa de închisoare. Ministrul de Interne a arătat în 10 august că e dispusă să depăşească orice linie roşie, dacă e în interesul şefului său de partid. Nici până azi Carmen Dan nu a prezentat scuze opiniei publice pentru actele criminale din Piaţa Victoriei, nu a sancţionat niciunul dintre jandarmii care s-a dovedit că au comis acte clare de violenţă şi au gazat populaţia paşnică. Mai mult, a secretizat informaţiile din planul de atac, îngreunând mersul anchetei penale iniţiate de Parchetul Militar. O ordonanţă de amnistie şi graţiere, mascată într-o alta aşa-zis de „modificare a codurilor penale” ar putea s-o scape pe Carmen Dan şi pe şefii Jandarmeriei implicaţi în atrocităţile din 10 august.