Etichetă: ordonanță de urgență

  • Mesajul americanilor: „Opriți asaltul asupra economiei! Retrageți imediat ordonanța de urgență! Măsurile induc un haos generalizat în economia românească”

    Jihadul fiscal declanșat de Guvernul României, prin ministrul Orlando Teodorovici, a oripilat mediul de afaceri. Camera de Comerț Americană în România (AmCham) a reacționat cu o duritate neobișnuită la intenția PSD de a adopta joi, în ședința de guvern, ordonanța de urgență prin care vor fi introduse taxe noi și aberante de la 1 ianuarie 2019.

    Comunicatul AmCham

    „Opriți asaltul asupra economiei!”

    „Camera de Comerț Americană în România (AmCham Romania) solicită retragerea imediată a proiectului de Ordonanța de Urgență privind noile măsuri fiscale anunțate de către Ministrul de Finanțe în data de 18 decembrie cu intenția de a fi implementate începând cu 1 ianuarie 2019.

    Considerăm că măsurile propuse, precum și maniera de adoptare a acestora, sunt lipsite de responsabilitate și chibzuință, și induc un haos generalizat în economia românească, fapt confirmat de primele reacții pe piața de capital, care indică o erodare rapidă a încrederii investitorilor în numai câteva ore de la anunțarea acestei OUG.

    Facem din nou apel la respectarea cadrului legal privind transparența decizională și consultările publice.

    AmCham Romania va continua să urmărească dezbaterile legate de OUG pentru a exprima punctul de vedere al celor peste 430 de companii – americane, românești și internaționale – pe care le reprezintă”.

  • Guvernul pregătește TEROAREA pentru firmele private: peste 60 de taxe noi! Cîțu: „Bugetul este în faliment”

    Senatorul Florin Cîțu (PNL) anunță măsuri înfiorătoare pentru sectorul privat, care vor fi luate prin ordonanță de urgență.

    Postarea lui Cîțu, pe Facebook:

    „ARMAGEDON pentru sectorul privat!

    În ședința de guvern de mâine, Dragnea și Vâlcov, susținuți de Teodorovici și ALDE, introduc OUG-ul care dinamitează tot sectorul privat și marchează revenirea României la socialism exact la 29 de ani după eliberare.

    Ordonanța are peste 60 de articole, fiecare articol cu o nouă taxă pentru fiecare sector din economie!!!

    Vă atașez două exemple. Dar OUG conține taxe pentru retail, energie, sistem bancar, jocuri de noroc etc., toate domeniile enumerate de Dragnea duminică seara.

    Această ordonanță nu a fost pusă în dezbatere publică și va apărea direct pe ordinea de zi în ședința de guvern.

    Nu-i mai interesează nimic. Bugetul este în FALIMENT și ei au promis pensii, pensii speciale, salarii. Vor forța sectorul privat să plătească”.

  • Negocieri murdare: Tudorel Toader e dispus să dea ordonanța de amnistie și grațiere dacă Dragnea îl face europarlamentar

    În ultimele săptămâni, Tudorel Toader și Liviu Dragnea au discutat de mai multe ori despre emiterea unei ordonanțe de urgență pentru amnistie și grațiere.

    Au fost luate în calcul două variante: fie ca ministrul Justiției să inițieze ordonanța, fie s-o inițieze altcineva din guvern, iar Tudorel Toader s-o avizeze.

    Mai multe surse politice (guvernamentale și de partid) confirmă discuțiile dintre președintele PSD și ministrul Justiției. S-a ajuns la negocieri ca la piață. În schimbul inițierii ordonanței, Tudorel Toader ar fi cerut un loc pe lista candidaților PSD pentru alegerile europarlamentare, din luna mai 2019. Și nu orice loc, ci unul din primele trei.

    Dragnea ar fi înclinat spre varianta a doua, oferindu-i un loc între primele șapte pe lista PSD și garantându-i că oricum va fi loc eligibil, deci Tudorel ar ajunge europarlamentar. „Vom scoate cel puțin 10 europarlamentari, eu sper chiar la 12-13”, s-ar fi exprimat liderul PSD.

    Dragnea insistă ca Tudorel să accepte un loc între 4 și 7 pe lista partidului, invocând „multele obligații” pe care le are pentru primele trei poziții. Dacă va fi de acord, Toader nu va iniția ordonanța de urgență, ci se va limita să-i dea aviz favorabil. În acest caz, inițiator va fi un alt ministru, probabil Carmen Dan de la Interne.

  • Teroriștii ordonanței de urgență – Ziariștii

    Teroriștii ordonanței de urgență – Ziariștii

    Suntem sub asediu. De un an și 11 luni, o bandă de tâlhari terorizează România cu amenințări sinistre. Sunt barbari precum hoardele din Evul Mediu, dar au arme moderne. Nu vin călare pe armăsari păscuți în stepele Asiei, ci la bordul unor limuzine de lux. Nu țin în stânga hamul și în dreapta iataganul, ci în stânga volanul și în dreapta ordonanța de urgență.

    De aproape doi ani, aceasta e arma lor nimicitoare: ordonanța de urgență. Vă amintiți? Așa a început totul: cu cei doi „elefanți” ai Guvernului Grindeanu, evacuați de președintele Iohannis din Palatul Victoria pe 18 ianuarie 2017. Cele două ordonanțe pregătite de oamenii lui Dragnea în numai două săptămâni de la preluarea guvernării. Una viza legile justiției (inclusiv codurile penale), cealaltă amnistia și grațierea.

    În acești doi ani, ne-am învârtit în cerc. Ei au tot agitat iataganul ordonanțelor, noi ne-am apărat cum am putut. Pe 31 ianuarie 2017, la a doua lor încercare de a ne decapita ca nație, ne-am revoltat ca niciodată în istorie. Timp de șase zile, de marți până duminică, am ieșit tot mai mulți în stradă, depășind 600.000 pe 5 februarie. Bandiții au dat înapoi, au lăsat barda jos, dar nu au renunțat la gândurile criminale. Au anulat Ordonanța 13, hotărâți s-o reînvie sub formă de lege. S-au gândit să nu ne mai taie capul, ci să ne bage jungherul în piept, ca să nu provoace atâta emoție.

    O vreme chiar au mers pe calea legislativă. Au crezut că votează pe repede-nainte și că nu vor avea probleme la Curtea Constituțională, pe care au avut grijă s-o recompună după pofta inimii lor. Undeva, însă, s-au poticnit. Războiul-fulger gândit în ianuarie 2017 (sau, mă rog, gândit cu mult înainte, dar declanșat în ianuarie 2017) s-a împotmolit în proceduri. PNL și USR au atacat totul la CCR, președintele Iohannis i-a ținut frânat cât a putut de mult. Și, surpriză, de la CCR au ieșit cu legile decimate. Chiar și așa prietenoasă cu ei, Curtea nu a putut lăsa să treacă toate aberațiile votate de turma parlamentară PSD-ALDE. Zeci, sute de articole au fost declarate neconstituționale.

    Căpetenia hoardei barbare și-a mângâiat mustața și a decretat: cu legile nu ajungem nicăieri, ne trebuie ordonanțe de urgență! Barbarii au pus din nou mâna pe iatagane, iar de câteva luni a reînceput măcelul. Ei cu arme nimicitoare, noi cu brațele goale. Ei puțini, noi mulți. Ei călare pe limuzine, noi pedeștri în Piața Victoriei și în Piețele patriei.

    Din această încleștare s-a născut 10 august. Hotărârea lor de a ne decapita s-a ciocnit de hotărârea noastră de a rămâne în picioare. Frustrarea lor a crescut pe măsură ce noi, ca națiune, le-am respins atacurile. Hăituiți, linșați, jigniți, bătuți, răniți, gazați, i-am ținut pe loc. Iar ei nu mai au timp de stat pe loc, pentru că în ajutorul nostru vin blindatele Europei și bombardierele Americii. De aceea vor să ne lichideze acum, rapid, cu iataganele lor învelite în hârtia ordonanței de urgență. De aceea se adună duminica în Palatul lui Ceaușescu.

    Când ne vom reașeza ca națiune, trebuie să reglementăm acest pericol mortal. Să nu mai lăsăm în mâna unui grup infracțional organizat, baricadat în Palatul Victoria, arma nimicitoare a ordonanței de urgență. Nu putem conta pe buna-credință a unor tâlhari. Și nici pe complicitatea criminală a unui vierme ce-și spune Avocatul Poporului.

    În arhitectura instituțională actuală, e suficient ca Guvernul și Avocatul Poporului să decidă că populația României va fi dizolvată în acid sulfuric, pentru ca grozăvia să se întâmple. Nici Parlamentul, nici Președintele României, nici UE sau NATO nu se pot opune. Ordonanța de urgență își produce efectul efectul de acid sulfuric. Imediat, pe loc, fără amânare.

    O urgență națională: trebie să scăpăm de terorismul prin ordonanță de urgență!

  • Ședință PSD cu fantoma ordonanței pentru amnistie și grațiere

    Astăzi – duminică, 16 decembrie -, de la ora 16.00, se va reuni Consiliul Național al PSD, la Palatul Parlamentului. Oficial, rostul acestei ședințe este să-l aleagă pe Mihai Fifor ca președinte al Consiliului Național. Există însă multe voci în PSD care vorbesc despre ordonanța de urgență pentru amnistie și grațiere. Mai exact, despre o decizie politică în acest sens.

    Ședința de astăzi confirmă că deciziile politice majore din statul român s-au mutat la conducerea PSD. Și că adevăratul prim-ministru e Liviu Dragnea. Așa arată partidul-stat, cel de care credeam că am scăpat acum 29 de ani.

  • Ordonanța de două miliarde de euro: Dragnea vrea să le dea infractorilor bunurile aflate sub sechestru. „Ar însemna scoaterea de facto a României din UE”

    Miza financiară a ordonanței de urgență privind amnistia și grațierea este întoarcerea la marii corupți a bunurilor aflate sub sechestru. Prezentându-se drept „victime ale abuzurilor statului paralel”, infractorii vor recupera bunuri de două miliarde de euro, scrie Dan Turturică pe Digi24.ro.

    • „Cele două reuniuni ale PSD de duminică, Comitetul Executiv și Consiliul Național, ar putea intra în istoria partidului. Ar putea scrie cel mai negru capitol dintr-o istorie oricum încărcată de agresiuni împotriva cetățenilor și a interesului național. Duminică, PSD ar putea decide, prin vot, că vrea scoaterea, de facto, a României din Uniunea Europeană și din parteneriatul strategic cu SUA”.
    • „Sigur, nu vor folosi aceste cuvinte. Poate nu vor folosi nici cuvintele grațiere și amnistie. Poate se vor folosi de formula eufemistică și profund mincinoasă că vor repararea efectelor ”abuzurilor din justiție.” Indiferent însă ce cuvinte vor alege, știm precis ce se ascunde în spatele lor: iertarea marilor infractori cărora PSD le datorează ceva. Sau de la care așteaptă ceva”.
    • „Iertarea trebuie să cadă ca o ghilotină și să decreteze, într-o secundă, retroactiv, că statul nu avea dreptul să-i băge la pușcărie pe marii mafioți. Pe cei cu suficienți bani și complici ca să-și permită să angajeze un partid pe post de racket, ca să îi pedepsească pe cei care i-au anchetat și judecat”.
    • „Șeful PSD nu dă doi bani pe lovitura de imagine pe care ar da-o României o OUG pe amnistie și grațiere într-un moment de maximă vizibilitate și responsabilitate internațională. Dar știe că reacția instituțiilor românești și străine într-un astfel de moment ar putea fi de o violență neașteptată. Când îți bați joc nu doar de țara ta, ci de un întreg continent riști să te confrunți cu reacții mai dure decât ți-ai imaginat vreodată”.
    • „În același timp, nici nu își poate permite să rateze Ordonanța care l-ar scăpa de condamnarea definitivă pe care o are, poate și de procesul în curs și care i-ar permite să candideze la prezidențiale. Da, oricât de neverosimil pare multora, ”Dragnea 10%” crede că are o șansă în lupta pentru Cotroceni”.
    • „Ca să înțelegem cât de dur este războiul care se duce în aceste zile, în surdină, între cei dispuși să reteze relațiile României cu Vestul și cei care încă mai speră că nu este totul pierdut, trebuie să spunem și suma. Peste 2 miliarde de euro este valoarea măsurilor asiguratorii institutite de DNA, în ultimii cinci ani”.
    • „Făcută temeinic, Ordonanța de Urgență i-ar trimite înapoi în proprietatea <<victimelor abuzurilor>>. Cât credeți că ar fi dispuși să cedeze inculpații sau condamnații care i-au pierdut pentru a-i recăpăta? Suficient de mult pentru ca o mână de iresponsabili să ne vândă pe toți pentru a pune mâna pe recompensă”.

    Puteți citi textul integral aici.

  • Guvernul nu poate da ordonanța de urgență pe justiție! Explicațiile judecătorului Cristi Danileț

    Judecătorul Cristi Danileț, fost membru al CSM, răstoarnă planurile agresive ale trioului toxic Dragnea-Dăncilă-Toader. Magistratul arată că Guvernul nu poate da ordonanța de urgență anunțată, prin care ar urma să grăbească intrarea în vigoare a modificărilor declarate constituționale din Codul Penal și Codul de Procedură Penală. Danileț își bazează concluziile pe legi, pe Constituție și pe decizii ale CCR.

    CCR: Nu se poate da ordonanță de urgență când legea este în fază finală la Parlament

    „De ce nu se poate da <<OUG pe ce este constituțional>> dintr-o lege:

    • proiectul de lege privind modificarea Codurilor penale a fost adoptat de ambele Camere ale Parlamentului; deci, procedura legislativă e finalizată;
    • la controlul de constituționalitate s-au găsit niște nereguli care trebuie corectate tot de Parlament; așadar, procedura legislativă se reia, dar numai cu privire la aceste chestiuni care, din nou, vor putea fi verificate de CCR;
    • când o lege este în fază finală la Parlament, Guvernul nu poate adopta un act normativ pe aceeași chestiune, o spune CCR prin decizia 1431/2010, pentru că ar încălca principiul separației puterilor în stat și pe cel al cooperării loiale între puteri;
    • dacă Guvernul ar da o OUG, ea ar trebui supusă aprobării în Parlament, adică din nou să se discute chestiunile deja discutate în Parlament; după care se va putea ajunge din nou la CCR; or, e ilogic să apelezi la o asemenea procedură, nouă, când tu ești pe final cu prima procedură;
    • OUG presupune <<urgența>>, generată de o <<situație excepțională>>. Or, zilele acestea nu s-a întâmplat nimic în România care să justifice o OUG: e aceeași stare juridică, socială și politică prezentă și în timpul aprobării proiectelor, și în timpul discutării în CCR, și ieri, și astăzi.
      P. S. Să nu uităm că redactarea acestor Coduri a costat statul român milioane de euro, plătiți din împrumut de la Banca Mondială; că ele au fost redactate de o comisie de specialiști alcătuită din profesori și practicieni; că apoi au trecut prin Parlament, unde au suferit multiple modificări necesare, cel puțin teroretic, pentru îmbunătățirea proiectelor. Și, în nici cinci ani de la intrarea lor în vigoare deja le modificăm în mod substanțial?! Evident, ceva nu e cușer!”

    „O fi devenit CEx ăsta o nouă autoritate publică…”

    Într-o altă postare, Cristi Danileț ironizează aberația ca marile decizii din justiție să nu se ia la Guvern, nici la Parlament, ci în CEx-ul unui partid.

    „Avizele CSM pe legile privind justiția și Codurile penale sunt consultative. Opinia Comisiei de la Veneția si recomandările Comisiei Europene cică sunt facultative. Reacțiile ambasadelor străine cică sunt inacceptabile. Protestul magistraților cică nu contează. Dar vine CEx, frate, și toată lumea e în picioare și se execută imediat.
    O fi devenit CEx ăsta un nou for decizional în statul român, o nouă autoritate publică, și nu am aflat!
    Eu văd că în Constituție încă scrie că Guvernul este al României, nu al vreunui partid. Și încă mai scrie că Guvernul răspunde în fața Parlamentului, nu a unui partid.
    Dar poate nu văd eu bine și trebuie să îmi schimb ochelarii. Poate că mă înșel eu și soarta justiției și a Codurilor chiar trebuie să se decidă acum în CEx-uri, un fel de nouă putere de facto în România. Că doar nu mai departe decât ieri ne spunea un politicien vrâncean că <<în orice stat civilizat, cu o democrație consolidată, politicul administrează justiția>>, și noi am crezut că vorbește așa, la nervi.
    Sper să nu ajungem să cerem încuviințarea de la CEx când decidem în dosarele noastre, așa cum în 2004 se discuta la partid la ce dosar să i se dea drumul…
    P. S. O fi Guvernul parte din puterea executivă, dar asta nu înseamnă că trebuie să execute ce spune CEx-ul, parol!”

  • Motivația penibilă pentru ordonanța de urgență: „Pentru că este o istorie care nu se mai termină”

    Să dai ordonanță de urgență pe Codurile penale, care se află în circuit parlamentar, este imposibil de justificat rațional. Dragnea, Dăncilă și Toader recurg la explicații ridicole și cinice.

    Liviu Dragnea:

    • „Colegii noștri au motivat pentru că este o istorie care nu se mai termină. Şi am zis… pe articolele declarate constituţionale n-am vedea de ce să nu se dea ordonanță de urgență”.
    • „Unii colegi au prezentat argumente că se lungește foarte mult procesul legislativ și de contestare la Curtea Constituțională”.

    Viorica Dăncilă:

    • „A fost o astfel de discuție, s-a hotărât în unanimitate ca articolele declarate constituționale să fie promulgate printr-o ordonanță de urgență”.
    • „Am văzut că foarte multe legi au durat foarte mult, au fost contestate, trimise la Curtea Constituțională. S-a legiferat mult, dar în ceea ce priveşte aplicarea acestor legi, termenul a fost cu mult depăşit”.
    • „Când Curtea Constituțională declară o lege constituțională, ea este obligatorie pentru toată lumea”.

    Tudorel Toader:

    • „S-a discutat despre posibilitatea finalizării procedurii de adoptare a soluțiilor din Coduri, declarate în parte constituționale, în parte neconstituționale”.
    • „S-a decis să vedem care sunt posibilitățile legale de accelerarea procesului de legiferare a Codurilor în părțile declarate constituționale”.
    • „S-a decis ca Ministerul Justiției să analizeze în ce măsură pot fi adoptate una sau două ordonanțe de urgență pentru transpunerea în Coduri a soluțiilor legislative declarate constituționale”.

    Important!

    1. Nu, o lege declarată constituțională nu e obligatorie! Rămâne la alegerea legiuitorului dacă o impune sau nu. Doar o lege promulgată de Președinte și publicată în Monitorul Oficial e obligatorie. După etapa CCR, obligatorie este doar corectarea neconstituționalității.
    2. Este neconstituțională ordonanța de urgență pentru Codurile penale (dar cine s-o atace la CCR, adormitul Ciorbea?).
    3. Este extraordinar de grav că traseul normal al unei legi, cel parlamentar, este considerat nociv și înlocuit cu ordonanța de urgență. În felul ăsta, Parlamentul poate fi desființat, pentru că legiferarea (cu dezbateri, contestări, promulgare etc.) durează prea mult.
  • HORROR! Guvernul PSD-ALDE mutilează Codurile penale prin ordonanță de urgență. Amnistie mascată. Multe infracțiuni vor fi dezincriminate

    Iată motivul reunirii de urgență a Comitetului Executiv al PSD: nerăbdarea lui Liviu Dragnea de a îndepărta spectrul pușcăriei! Aristocrația roșie a PSD a decis în unanimitate ca Guvernul să modifice prin ordonanță de urgență Codurile penale, grăbind intrarea în vigoare a prevederilor declarate constituționale de către CCR.

    Anunțul a fost făcut de trioul Viorica Dăncilă – Tudorel Toader – Liviu Dragnea.

    Articolele declarate constituționale de CCR „vor veni din nou în Parlament”, a spus Dăncilă.

    Articole neconstituționale, care vor reveni în Parlament

    Curtea Constituțională a declarat neconstituționale cele mai multe modificări aduse de PSD, ALDE și UDMR celor două Coduri penale.

    Pe 12 octombrie, CCR a respins, cu unanimitate de voturi, 64 din cele 96 de modificări contestate din Codul de Procedură Penală.

    Pe 25 octombrie, Curtea a decis că mai multe modificări contestate din Codul Penal sunt neconstituționale.Toate acestea vor reintra în procedură parlamentară. Printre ele:

    • dezincriminarea parțială a abuzului în serviciu (modificarea „este deficitară și nu respectă o decizie a CCR din 2016”);
    • redefinirea mărturiei mincinoase;
    • redefinirea traficului de influență..

    Marile pericole: articolele acceptate de CCR sau neatacate la Curte, dar criticate de Comisia de la Veneția

    Filtrul Curții Constituționale nu a funcționat în cazul unor modificări grave ale Codului de Procedură Penală (dintre cele 32 de amendamente declarate constituțioanle), dar nici pentru două modificări scandaloase din Codul Penal: dezincriminarea neglijenței în serviciu și redefinirea grupului infracțional organizat.

    Există și multe amendamente neatacate la CCR, dar criticate dur de Comisia de la Veneția, cu propunerea renunțării la ele, arată G4Media.ro.

    CODUL PENAL

    • termenele de prescripție („8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani; 6 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani”)
    • interdicția privind dezvăluirea de informații din dosarele penale;
    • darea de mită;
    • traficul de influență și cumpărarea de influență;
    • pedeapsa accesorie;
    • delapidarea;
    • abuzul în serviciu;
    • mărturia mincinoasă;
    • compromiterea intereselor justiției;
    • confiscarea extinsă;
    • definiția funcționarului public.

    CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ

    • interzicerea comunicărilor publice din dosare în timpul urmăririi penale și a judecării;
    • o persoană nu poate fi condamnată exclusiv pe bază de denunțuri, fără a exista și probe în favoarea condamnării;
    • înregistrările de pe camerele de supraveghere, precum şi cele realizate în locuri publice, pot constitui mijloace de probă;
    • obligația ca suspectului reținut să i se înmâneze, la cerere, întregul material probator;
    • o persoană nu poate fi arestată pe baza unor argumente generale și abstracte, fiind nevoie de indicarea circumstanţelor reale şi personale din care să rezulte ameninţarea efectivă, reală si iminentă asupra ordinii publice;
    • obligativitatea procurorilor de a trimite instanței rechizitoriul în format electronic;
    • Pentru ca o persoană să beneficieze de dispoziţiile referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă denunţul trebuie să fie depus într-un termen de maximum 1 an de la data la care persoana a luat cunoştinţă de săvârşirea infracţiunii.

    Toate acestea se vor putea regăsi în ordonanța de urgență anunțată de PSD, chiar dacă sunt bombe atomice pentru sistemul de justiție. Comisia de la Veneția (prin recomandări), Comisia Europeană (prin Raportul MCV) și Parlamentul European (prin rezoluție) au cerut imperativ Guvernului român să renunțe complet la cele două Coduri, care sunt catastrofale.