Olga Semidianova avea 48 de ani. Era de loc din orașul Marhaneț (46.000 de locuitori), situat în regiunea Dniepropetrovsk. Lucra ca medic militar în cadrul unui spital din zonă. Se căsătorise încă de la 19 ani, întemeindu-și o familie frumoasă și numeroasă, cu 6 copii naturali (4 fete și 2 băieți) și alți 6 înfiați de la orfelinat (toți băieți).
Una dintre fiicele Olgăi Semidianova s-a confesat pentru publicația „Faktî” („Fapte”): „A vrut să crească și copii adoptați, din credința și dorința de a schimba această lume în bine. La consiliul de familie am susținut la unison inițiativa părinților noștri, iar aceștia au luat apoi șase băieți de la orfelinat. Toți erau niște copii dificili. Se aleseseră de la 11 ani cu o traumă psihică. Am primit astfel un statut de orfelinat de tip familial. Mama s-a dedicat total familiei, a trăit după regulile ei”.
Deși era medic, Olga s-a angajat inițial în armata ucraineană pe postul de croitoreasă, pentru a-și urma soțul, care se oferise voluntar într-un batalion
În 2015, la un an de la anexarea Crimeei de către ruși, soțul Olgăi s-a oferit voluntar pentru batalionul DUK. Apoi, la scurtă vreme, și-a invitat soția să i se alăture. DUK este o asociație paramilitară de voluntari, formată în iulie 2014 la inițiativa organizației ucrainene „Sectorul de dreapta” pentru a participa, împreună cu Forțele Armate ale Ucrainei, la ostilitățile din regiunea Donețk împotriva luptătorilor pro-ruși din autoproclamata Republică Populară Donețk.
La un an distanță, pe 1 martie 2016, Olga a semnat un contract cu armata ucraineană. A fost repartizată pe postul de croitoreasă, fiindcă nu mai erau locuri disponibile de medic. În fapt, ea a activat tot ca doctor, în Compania a 3-a de asalt a batalionului Aidar. Abia în 2018 a ocupat oficial această funcție.
„Repeta: «Dacă nu suntem acolo, vor veni peste noi, în casele noastre»”
Olga Semidianova a primit numeroase premii pentru curaj, eroism și profesionalism. Ultimul: Ordinul de Onoare și Glorie.
Amintirile uneia dintre fiicele ei, Iulia Volkova: „Mama, practic, n-a părăsit punctele fierbinți, pentru că, înainte de toate, a vrut să ajute oamenii. În 2019, de ziua mamei mele, invadatorii (pro-rușii separatiști din Donețk – n. red.) au tras în pozițiile lor. Din fericire, toți au fost salvați de faptul că, împreună cu frații, au reușit să se ascundă. Dar din cauza incendiului, toate documentele și lucrurile ei au ars. Îmi amintesc cum m-a sunat și mi-a cerut să nu fiu supărată, pentru că printre aceste lucruri era și laptopul meu. Dar am liniştit-o, pentru că vieţile oamenilor sunt mai preţioase decât unele lucruri. De fiecare dată când mama pleca cu mașina și își lua rămas bun, ea repeta: «Dacă nu suntem acolo, vor veni peste noi, în casele noastre»”.
Mama-eroină nu și-a trădat niciodată meseria. N-a dat înapoi nici când Federația Rusă a invadat Ucraina, pe 24 februarie, cu o armată de aproape 200.000 de militari. Nu s-a speriat. A continuat să-și facă meseria pe front cu maximă conștiinciozitate.
„Mama a fost ucisă cu arme mici. Ea nu a murit imediat, ci din cauza pierderii de sânge, după ce s-a ales cu o rană gravă la stomac”
Joi, 3 martie 2022, Olga Semidianova a decedat în urma unei lupte aprige cu invadatorii, în regiunea Donețk. Cu câteva ore înainte de a-și pierde viața, ea a trimis acasă, prin intermediul unor amici, un rucsac cu lucruri. Le-a scris copiilor că-i iubește foarte mult și că merge într-un punct fierbinte. Parcă și-a prevăzut moartea.
Iulia, fiica ei, povestește: „În timpul bătăliei, armata noastră s-a retras, iar comandantul batalionului a dat sarcina de a trimite toate femeile din prima linie puțin mai departe, dar mama mea a refuzat. Din păcate, forțele inamicului erau superioare ca număr. Mama purta o vestă antiglonț, o cască. Au tras din tancuri. Mama a fost ucisă cu arme mici. Ea nu a murit imediat, ci din cauza pierderii de sânge, după ce s-a ales cu o rană gravă la stomac. Ea a devenit un exemplu de patriotism și dragoste pentru pământul ei, pentru noi”.
Mama-eroină Olga Semidianova a creat un adevărat fenomen în familia ei. Explică Iulia: „Datorită ei, a mers pe front și fratele nostru mai mare, iar acum se află în apărarea teritorială. Cealaltă soră a mea s-a oferit și ea voluntară să apere Ucraina. Fratele mai mic servește din 2019, pe contract, și apără Harkovul. O altă soră slujește în poliția din Zaporoje. Tata servește în apărarea teritorială; îi este foarte greu după cele întâmplate cu mama, dar este licențiat în psihologie și încearcă să ne mențină în formă și să ne păstrăm calmul. Mama noastră merită să fie amintită, să se scrie cântece despre ea. Pentru multele lucruri pe care le-a făcut, pentru lacrimile pe care le-a vărsat, pentru zâmbetele pe care le-a oferit”.