O propunere șocantă a lui Mark Rutte, premierul Olandei, de la tribuna Parlamentului, a făcut deja ocolul cancelariilor europene, fiind preluată de EU Observer și de jurnalistul Ovidiu Nahoi, la RFI: înființarea unei noi Uniuni Europene, dar fără Polonia și Ungaria!
Ideea a apărut în contextul în care occidentalii sunt tot mai exasperați de ceea ce se întâmplă la Varșovia și Budapesta, unde regimuri autocrate au sufocat democrația și drepturile omului, favorizează corupția și blochează sistematic acordurile între țările UE.
Statele membre UE se pot retrage din actuala organizație și, simultan, reînființa o nouă Uniune Europeană, fără țările căzute sub cizma dictatorilor
Picătura care a umplut paharul este intenția Poloniei și a Ungariei de a folosi dreptul de veto pentru a bloca legarea planului european de recuperare post-criză, în valoare de 750 de miliarde de euro, de respectarea statului de drept.
“Poate fi adoptat bugetul într-o formulă interguvernamentală sau poate fi re-fondată Uniunea Europeană fără Ungaria și Polonia?”, a întrebat premierul Rutte în Parlamentul olandez, pe 9 septembrie.
Este pentru prima oară când liderul unei țări UE propune public ca această organizație să meargă mai departe fără statele care profită, pe de o parte, de banii contribuabililor europeni, pentru a consolida, pe de altă parte, niște sisteme autocratice, care se îndreaptă rapid spre dictatură.
Jurnalistul Ovidiu Nahoi, specializat în politică externă, afirmă că, așa cum arată azi tratatele, nimic nu poate opri țările membre UE să devieze spre dictatură, pentru că nu există mecanisme pentru a fi eliminate. Articolul 7 prin care se pot institui sancțiuni unui stat membru, trebuie să fie votat în unanimitate, lucru imposibil azi. Eroarea celor care l-au redactat a fost să nu ia în calcul posibilitatea de a exista simultan mai multe țări unde la putere au ajuns lideri autoritari, aceste state susținându-se reciproc.
Pe de altă parte, tot perfect legal este ca țările să se retragă din această Uniune Europeană și să înființeze, simultan, o altă organizație, dar fără țările-problemă.
Lucrurile nu sunt însă simple, iar Ungaria și Polonia, intrate într-o zonă gri în care se scaldă azi, de exemplu, Belarus și Moldova, ar aluneca mult mai rapid și sigur spre dictatură.
În acest moment, Uniunea Europeană are de răspuns – scrie EU Observer – la o întrebare fundamentală: continuă să includă și să subvenționeze state tot mai autocrate sau își va proteja valorile fundamentale, indiferent cât de costisitor și dificil ar fi acest lucru?
