Am stat deoparte pe parcursul negocierilor pentru formarea noii majorități parlamentare și a noului guvern. Am considerat că atâta vreme cât negocierile au o logică, iar pretențiile taberelor pot fi maximizate în mod realist, nu e nimic deosebit de comentat. Dar miercuri, 16 decembrie, lucrurile au luat-o razna.
Timp de câteva zile, frontul s-a blocat pe aliniamentul Cîțu premier – Orban șef al Camerei Deputaților. USR-PLUS l-ar fi acceptat pe Florin Cîțu în fruntea Guvernului, dar sub nicio formă pe Ludovic Orban numărul 3 în stat. Inițial a spus că funcția ar trebui să-i revină lui Barna, apoi a făcut o „concesie”: OK, poate să nu fie Dan Barna, poate să fie Cătălin Drulă!
A fost o „concesie” care mai degrabă a agravat lucrurile, pentru că arăta o realitate dură: de fapt, nici măcar dorința legitimă a USR-PLUS de a-și impune unul dintre copreședinți într-o poziție-cheie nu era atât de importantă cât dorința de a-l scoate din joc pe Ludovic Orban, împachetată în necesitatea ca USR-PLUS să dețină funcția numărul 3 în stat. Între timp, funcția numărul 2, cea de președinte al Senatului, oferită de PNL, n-a prezentat interes în tabăra USR-PLUS. Bizară alegere, dacă tot nu ții morțiș ca Barna să fie șeful unei Camere, ci accepți că ar putea fi și altcineva de la USR-PLUS (propunerea Drulă).
Blocaj total. Pentru ca negocierile să primească totuși o șansă, era nevoie ca măcar una dintre tabere să se flexibilizeze, să ofere o soluție alternativă. Primul pas l-a făcut PNL: s-a arătat dispus să renunțe la șefia Camerei Deputaților (vizată de Orban), cu condiția ca USR-PLUS să accepte o formulă de Guvern condus de același Orban. Pentru a ajunge la o asemenea variantă, PNL a trebuit să treacă prin convulsii puternice, pentru că nici Cîțu nu e minge de ping-pong, să faci ce vrei cu el. În fine, conducerea PNL a găsit o variantă de compromis, oferindu-i lui Cîțu, în compensație, președinția Senatului, că tot nu era dorită de nimeni!
Formula Orban (prim-ministru) – Barna (președintele Camerei Deputaților) – Cîțu (președintele Senatului) părea cea mai bună dintre variantele imperfecte, în condițiile în care soluție perfectă nu există. Ea îndeplinea simultan trei condiții esențiale pentru bunul mers al viitoarei coaliții de guvernare:
- Guvern condus de PNL (totuși, partidul nr. 1 din coaliție);
- liderul PNL deține o funcție importantă (prim-ministru);
- liderul USR-PLUS deține, de asemenea, o funcție importantă (președinția Camerei Deputaților).
Dar USR-PLUS n-a acceptat nici asta! Un comunicat irațional a izvorât miercuri după-amiază dinspre „conducerea restrânsă” a USR-PLUS. Ultima frază a documentului e de-a dreptul scandaloasă: „Considerăm că un eventual nou guvern condus de Ludovic Orban, având în vedere demisia din funcția de premier și neîndeplinirea angajamentelor luate față de USR-PLUS, nu răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta, care își dorește un nou început și o guvernare cu mandat reformist”.
Așadar, liderii USR-PLUS vor să-l lustreze pur și simplu pe Ludovic Orban! Nu pe omul Orban, ci pe președintele principalului partid din coaliția de guvernare. Un partid de 15,62% îi spune partidului de 25,39% că președintele său, care l-a condus în campania electorală, este indezirabil! Persona non grata! Așa ceva nu s-a mai pomenit în istoria negocierilor.
Argumentele însăilate în comunicatul USR-PLUS sunt, la rândul lor, superficiale și neserioase. Să le luăm pe rând.
1. „Având în vedere demisia din funcția de premier…” Dar de când o demisie te face nefrecventabil? Sigur că demisia din 7 decembrie n-a fost deloc un gest inspirat, însă în niciun caz nu-l face pe autorul său incompatibil cu funcția din care tocmai a plecat.
Oricum, demisia forțată a lui Orban a fost cea mai mare greșeală politică a președintelui Klaus Iohannis, în cei 6 ani de când se află la Cotroceni. Niciodată nu schimbi generalul în timpul bătăliei! Iar bătălia, odată cu numărarea voturilor, abia a început. Bătălia pentru formarea noului guvern.
Impunându-i lui Orban să demisioneze, Iohannis a fragilizat PNL-ul în negocierile cu USR-PLUS. Și nu e corect ca o eroare majoră a lui Iohannis să fie decontată de Orban!
2. „… neîndeplinirea angajamentelor luate față de USR-PLUS…” Trebuie să fii de rea-credință să reproșezi Guvernului Orban din ultimul an că n-a eliminat pensiile speciale, n-a impus alegeri locale în două tururi, n-a desființat sinistra Secție Specială a procurorilor lui Dragnea (SIIJ) etc. etc. etc. Guvernul Orban n-a avut niciun moment o majoritate parlamentară care să-i susțină asemenea inițiative. Ordonanțele de urgență n-aveau nicio eficiență, pentru că erau desființate imediat de Parlamentul dominat încă de PSD și aliații săi toxici (s-a întâmplat de mai multe ori în ultimul an). Iar când, în disperare de cauză, a apelat la soluția extremă a asumării răspunderii pentru a impune alegeri locale în două tururi, Guvernul Orban a fost demis prin moțiune de cenzură.
Așadar, Guvernul Orban și-a asumat acest risc, nu Barna sau Cioloș! Sunt lucruri care trebuie spuse, pentru că din acest punct nu se mai poate merge pe ipocrizie.
Apropo: dacă Guvernul Orban a fost atât de rău, de ce l-a susținut USR-PLUS de fiecare dată în plan parlamentar? Dacă Orban s-a compromis, nu s-au compromis și cei care i-au votat toate formulele de guvernare din ultimul an? Eu cred că nu s-au compromis nici unii, nici alții, dar un exercițiu retoric este necesar.
Evident că Guvernul Orban a făcut multe greșeli, dar nu poate fi acuzat de rea-credință. Trebuie ținut cont și de contextul complicat în care a condus țara, și de moștenirea cu adevărat dezastruoasă pe care a preluat-o de la guvernele lui Dragnea: instituții prăbușite, legi măcelărite, economie schizofrenică (deficit record, inflație record), la care s-a adăugat și „lebăda neagră” – pandemia de Covid-19.
Guvernul Orban 2019-2020 seamănă, într-un fel, cu Guvernul Cioloș 2015-2016. Tot o preluare de guvernare de la un PSD aflat în corzi, pentru un an de mandat, tot fără majoritate parlamentară… Bunele-intenții ale celor două guvernări au fost sabotate sistematic de Parlamentul dominat de PSD. Destui tâmpiți au numit Guvernul Cioloș „Guvernul Zero”. Ar fi bine să-și amintească asta domnul Cioloș, înainte de a arunca piatra spre Guvernul Orban! Altfel, nu va mai fi nicio diferență între propaganda de tip Antena 3 și propaganda ce dospește în curtea USR-PLUS.
3. „... un eventual nou guvern condus de Ludovic Orban nu răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta, care își dorește un nou început și o guvernare cu mandat reformist”. Asta e cea mai mare prostie din comunicatul emis miercuri de USR-PLUS. De unde știu Barna și Cioloș că un eventual nou Guvern Orban „nu răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta”? Sunt mandatați Barna și Cioloș să vorbească și în numele electoratului PNL? Până una-alta, PNL a obținut mai multe voturi decât USR-PLUS! Iar PNL a candidat avându-l pe Ludovic Orban președinte și propunere de prim-ministru, așa cum USR-PLUS a candidat avându-l pe Dacian Cioloș propunere de prim-ministru. Matematica e simplă: formula PNL / Orban a obținut mult mai multe voturi decât formula USR-PLUS / Cioloș. Și atunci, cum își permite Cioloș să spună „facem guvern cu PNL, dar fără Orban”?! Aberația e monumentală.
Să ne amintim câți parlamentari are fiecare partid din prezumtiva coaliție: PNL – 134, USR-PLUS – 80, UDMR – 30, la care se adaugă Grupul minorităților naționale – 17. Total: 261 din 465, adică 56,12% susținere parlamentară.
În cadrul coaliției de guvernare, PNL deține 51,3%, USR-PLUS 30,7%, UDMR 11,5%, iar Grupul minorităților naționale – 6,5%.
Așadar, conform comunicatului USR-PLUS, Orban, cu susținere populară de 51,3%, „nu răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta”, dar Cioloș, cu susținere populară de 30,7%, „răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta”.
Domnilor, vă implor: nu fiți stupizi!
Dacă vă veți bloca pe această poziție rigidă, veți fi responsabili de ratarea unei șanse istorice pentru o guvernare non-PSD timp de patru ani.
Nu e treaba USR-PLUS să-l lustreze pe președintele celui mai mare partid din coaliție, după cum și reciproca ar fi valabilă (dar PNL n-a pus condiții de genul „fără Cioloș” sau „fără Barna”).
Nu e corectă nici formula propusă de voi – „o alegere PNL, următoarea USR-PLUS”. Aveți cumva procente egale? Nu prea. Și atunci, formula corectă ar putea fi: „două alegeri PNL, una USR-PLUS, una PNL, una USR-PLUS, două PNL, una USR-PLUS, una PNL, una USR-PLUS…”. Rețineți formula, că e importantă: 2-1-1-1-2-1-1-1… Ea asigură o reprezentare, în funcțiile importante, nu de 1/1 (cum vrea USR-PLUS), nici de 2/1 (cum, poate, ar vrea PNL), ci de 3/2 (conform raportului parlamentar dintre cele două tabere).
Iar în toată povestea asta, nu uitați că PNL mai are un atu: președintele Iohannis. Dacă era Barna jupân la Cotroceni, bonusul revenea USR-PLUS, dar Barna a pierdut alegerile prezidențiale, iar Iohannis le-a câștigat. Nu uitați: Iohannis – candidatul PNL.
Or, președintele nu poate fi neglijat în ecuația asta. Rolul lui constituțional este enorm în „nașterea” noului guvern. Puteți considera că Orban prim-ministru sau Cîțu prim-ministru este „tragerea” lui Iohannis, nu a USR-PLUS, nici măcar a PNL (dacă tot vorbim în termeni de loterie).
Concluzie finală: domnilor, învățați să fiți rezonabili! Sunteți prea buni, prea interesanți, prea bine pregătiți, eu cred că și prea de bună-credință, ca să eșuați în abordări stupide, de genul celei emise prin comunicatul de miercuri.
Am înghețat împreună și am fost gazați împreună în Piața Victoriei, ca să oprim urgia lui Dragnea, iar asta nu se uită. Reprezentați o mare speranță și o mare șansă pentru România de a împinge lucrurile înainte. Dar nu puteți singuri, cu 15,62%! Nu poate nici PNL singur, cu 25,39%. Dacă ei nu pot fără voi, cu atât mai puțin puteți voi fără ei.
PNL a mutat înțelept, oferindu-vă două formule de discuție, în care a ținut cont de sensibilitățile și nevoile voastre. A găsit o soluție pentru ca USR-PLUS să conducă mult rânvnita Cameră a Deputaților. I-au lăsat cale liberă lui Dan Barna. E rândul vostru să arătați că știți să fiți rezonabili!
Nu uitați: politica e arta compromisului. Fără a stăpâni această artă, veți sfârși prin a vă bate joc de procentele pe care vi le-au dat românii.
Eu, unul, sunt optimist: în cele din urmă, rațiunea va triumfa. E nu doar o șansă, e o necesitate!