Etichetă: nuclearelectrica

  • Cum a dat lovitura regimul Iohannis-PSD pe cârca românilor: companiile de stat din energie au făcut profituri de miliarde, cu 200% mai mari față de anul trecut. Nota de plată o achităm la raft, în magazine

    Marele câștigător al ruinării românilor din cauza exploziei prețurilor la energie este Guvernul. Companiile de stat din energie au înregistrat profituri colosale, care au crescut și cu 200% față de anul trecut, în condițiile în care unele dintre ele au livrat mai puțină electricitate! Guvernul PSD-PNL-UDMR a înregistrat venituri record nu doar din colectarea profitului înregistrat de companiile din energie, dar și din taxe, TVA și alte venituri indirecte, fiind marele beneficiar și profitor al inflației explozive pe care în special PSD-ul a încurajat-o prin măsuri concrete.

    Compania Nuclearelectrica, deținută de stat și care se ocupă de centrala nucleară de la Cernavodă, a făcut în primele 9 luni ale anului 2022 un profit net de 1,94 miliarde lei, cu 202% mai mare decât în perioada similară a anului trecut, notează Economedia.ro citând rezultatele publicate la Bursa de Valori București.

    Ceea ce e cu adevărat excepțional e că în această perioadă Nuclearelectrica a scăzut producția de energie! Adică profiturile s-au dublat în timp ce cantitatea de electricitate livrată a scăzut!

    Producție mai mică, profit de peste două ori mai mare. Prețul energiei electrice a fost triplu față de 2021. Profitul merge pe mâinile coaliției PSD-PNL

    Cheia stă la preț. Nuclearelectrica a vândut anul acesta energia electrică la prețuri de 3 ori mai mari decât în 2021. Prețul mediu de vânzare în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2022 a fost de 625,9 lei/MWh. Anul trecut, în același interval măsurat, prețul mediu de vânzare a fost de 263,06 lei/MWh.

    Problema nu stă neapărat la prețul cu care a vândut Nuclearelectrica (și care s-a aflat oricum sub prețul pieței, de 886,09 lei/MWh în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2022), ci în comportamentul complet iresponsabil al Guvernului PSD-PNL-UDMR.
    În special la insistențele PSD, Guvernul a luat numeroase măsuri care au distorsionat piața, producând efecte inflaționiste în lanț.

    Spre deosebire de alte state din Uniunea Europeană, care au subvenționat prețul energiei pentru toată lumea, Guvernul PSD-PNL-UDMR a aplicat subvenția doar la consumatorii casnici, nu și sectorului de producție. Facturile pentru sectorul industrial au crescut și de 7 ori! Prin urmare, multe companii au dat faliment, altele și-au întrerupt activitatea pe termen nelimitat, iar altele n-au avut încotro și au mărit, pur și simplu, prețul.

    Efecte nimicitoare. Facturile companiilor au crescut și de 7 ori. Unii au dat faliment, alții au mărit prețurile. Nota de plată au achitat-o românii la magazine, unde prețurile au explodat ca urmare a măsurilor pentru care a insistat în special PSD

    Efectele au fost, pur și simplu, nimicitoare. Cazul combinatului de îngrășăminte chimice Azomureș este elocvent. De acolo se aproviziona toată agricultura României. Combinatul n-a mai făcut față creșterii explozive a prețurilor și s-a închis. Prin urmare, toți fermierii au fost nevoiți să ia îngrășăminte din import, la prețuri cel puțin duble. În mod evident, această creștere se regăsește acum în prețul alimentelor.

    Una peste alta, ca urmare a politicilor economice duse de Guvernul PSD-PNL-UDRM, inflația în sectorul industrial a fost, în 2022, de 70%, după cum dezvăluia fostul premier Florin Cîțu. Conform legilor universal valabile ale economiei, asta se traduce într-o inflație „la raft”, pentru românii care trebuie să-și procure alimente și servicii, de peste 30%. Ceea ce costa anul trecut 10 lei costă acum cel puțin 13. Florin Cîțu atrăgea atenția asupra minciunii cu care regimul Iohannis-PSD încearcă să-i prostească pe români, spunându-le că inflația e de numai 15%. Așa ceva este imposibil din punct de vedere economic și sfidează efectiv oamenii care văd cu ochii lor ce se întâmplă în magazine.

    Aceste decizii criminale i-au avut ca promotori, în special, pe Marcel Ciolacu și ministrul de finanțe Adrian Câciu, un mason „inventat” ca „specialist” de propaganda lui Dan Voiculescu și băgat în post de șeful PSD. Tot PSD are de foarte mulți ani și controlul asupra ANRE, autoritatea care ar fi trebuit să se ocupe cu reglementarea pieței din energie.

    Creșterea uriașă a veniturilor la buget s-a făcut cu prețul ruinării economiei și al sărăcirii populației. Și asta n-a fost suficient, Adrian Câciu a mai împrumutat de pe piața externă încă 30 de miliarde de euro – sumă-record, fără precedent în istoria statului român – la dobânzi astronomice, de departe cele mai mari din Uniunea Europeană (peste 9%).

    În schimb, Marcel Ciolacu propune ca pensiile să se majoreze cu doar 10% (de 3 ori mai puțin decât inflația) și numai de la 1 ianuarie!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Șoșoacă, Severin, Prodanca și soția sputnikă a lui Gelu Voican Voiculescu au sărbătorit la Ambasada rusă, alături de obraznicul ambasador Kuzmin

    * VIDEO. Putinism carpatin. Turcescu: „Să se termine cumva, chit că Ucraina va pierde niște teritorii! Dă-le naibii de teritorii! Asta-i viața”. Cristoiu: „Dă-o dracu’ de bucată de pământ, că oricum nu era a ucrainenilor, aia-i rusofonă!”

    * Ucrainenii au eliberat orașele-cheie Snihurivka și Kiselivka – ultimul, aflat la 15 kilometri de Herson. Rușii se retrag peste tot

    * VIDEO. Zelenski a anunțat oficial cele 5 condiții ale Ucrainei pentru pacea cu Rusia. Retragerea totală de pe teritoriul țării, despăgubiri de război și judecarea criminalilor – printre cerințe

    * Generalul Ben Hodges: „Putin va pierde bătălia decisivă pentru Crimeea la vară. Iar până la sfârșitul lui 2023 va pierde bătălia internă pentru Kremlin”

    * Trădătorul Stremousov, numărul 2 în administrația pro-rusă din Herson, a murit „într-un accident de mașină”! Colaboraționistul era vânat de partizanii ucraineni

    * Protopopul războinic Vasiliev, care binecuvântase rachetele lui Putin, a fost lichidat pe front, în Herson. L-a „vizitat” o rachetă americană trasă de ucraineni

    * VIDEO. Maia Sandu, disperată, la București: „Avem nevoie de ajutor să supravieţuim ca parte a lumii libere” / „Sunt gata să ne dea foc la țară!” / „Suntem cu toții în pericol, Rusia nu are reguli”

    * Beizadeaua lacomă de la ICR Londra, al cărei moft e să-i plătim chirie 7.500 de euro pe lună, e „directoarea lu’ Firea”. Fiică de căpetenie masonă, și-a falsificat CV-ul și a furat bani de la Teatrul Bulandra, înainte de a fi dată afară de actori

    * VIDEO. Preotul AUR-ist Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni, a bătut o femeie. Pervers, acesta a lovit-o pe la spate, cu pumnul, trântind-o la pământ

  • Situație cumplită moștenită de Guvernul Orban: frații „Frutti Fresh” au pus sechestru pe Romatsa și Nuclearelectrica! Suma de plată e cât o tranșă FMI: 395 de milioane de euro, dintre care 78,6% dobânzi și penalități

    O nouă bombă cu care s-a trezit în brațe Guvernul Orban: valul de sechestre puse de frații Ioan și Viorel Micula pe active-cheie ale statului român. Prostia unor miniștri din perioada 1998-2005 și rapacitatea fraților Micula au dus la o situație cumplită. Statul român a fost îngenuncheat și trebuie să plătească urgent 395 de milioane de euro, dintre care 310,5 milioane (78,6%) sunt dobânzi și penalități!

    Marți, 3 decembrie, Ioan și Viorel Micula – proprietarii companiei de băuturi carbogazoase din gama Frutti Fresh – au pus sechestru pe 58% din acțiunile companiei petroliere de stat Conpet și pe 26,9% din acțiunile Nuclearelectrica. Informația a fost aflată pentru că firmele cu capital de stat sunt listate la Bursa de la București și, prin obligația de transparență, au raportat către această instituție, scrie jurnalistul economic Constantin Rudnițchi pe RFI.ro.

    Este un fapt aproape șocant, dar nu ne aflăm pentru prima dată în situația în care frații Micula aleargă să recupereze banii câștigați la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiţii (ICSID) de pe lângă Banca Mondială, încercând să execute silit statul român.

    Povestea începe cu mulți ani în urmă. Mai exact, în anul 1998, România a adoptat o ordonanță de urgență prin care se acordau investitorilor în zone defavorizate o serie de facilități fiscale. Printre acestea:

    • scutirea de la plata taxelor vamale a taxei pe valoarea adăugată (TVA) pentru utilaje;
    • restituirea taxelor vamale pentru importul de materii prime;
    • scutirea de la plata impozitului pe profit.

    Ideea a fost generoasă, realizarea sub orice critică. În acea perioadă, economia românească traversa o dură restructurare a companiilor de stat. În același timp, existau deja zone monoindustriale în care problemele sociale erau complicate. De aceea, ideea atragerii investitorilor în zone defavorizate era de înțeles.

    A ieșit, însă, altceva. Veteranii business-ului își aduc aminte cum unii „băieți deștepți” și-au făcut o firmuliță într-o zonă defavorizată, au importat „la greu” materii prime și utilaje fără taxe, pe care le-au utilizat în fabrici din cu totul alte regiuni geografice.

    Dincolo de aceste practici, frații Micula au dezvoltat în regiunea defavorizată Ștei, din județul Bihor, mai multe fabrici de băuturi răcoritoare, băuturi alcoolice și alimente.

    În anul 2000, România începea procesul de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană, iar patru ani mai târziu – în 2004 – a apărut legislația privind ajutorul de stat. Printre altele, aceasta anula și facilitățile din zonele defavorizate.

    Intrarea României în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, acutizează tema ajutorului de stat și o aduce în context european.

    Frații Micula au cetățenie suedeză, deci sunt considerați investitori suedezi. În anul 2002, România încheie cu Suedia un tratat de promovare și protejare a investițiilor. Prin acest tratat, litigiile investitorilor suedezi (deci și ale fraților Micula) cu statul român se puteau judeca la ICSID, tribunalul de pe lângă Banca Mondială.

    Ceea ce se și întâmplă. În anul 2008, tribunalul admite cererea fraților Micula. Motivul este că statul român nu a acordat facilitățile fiscale până la termenul înscris în actul normativ, adică până în anul 2009, ci a oprit schema în 2005.

    Începe un lung proces, în care intervine și Comisia Europeană. Experții Comisiei susțin că facilitățile acordate în anul 1999 contravin legislației europene privind ajutorul de stat. Aplicarea de către România a normelor europene impunea renunțarea la facilitățile regionale acordate investitorilor. Mai mult, reprezentanții Comisiei Europene susțin, în cadrul procesului, că o decizie în favoarea investitorilor ar însemna de fapt un nou ajutor, incompatibil cu tratatul Uniunii Europene.

    Cu toate acestea, după un proces îndelungat, tribunalul de pe lângă Banca Mondială a decis că România trebuie să plătească despăgubiri către frații Micula în valoare de aproximativ 178 de milioane de euro, incluzând dobânzi și penalități (capitol la care sumele aveau să crească permanent).

    A urmat un șir lung de anulări, suspendări, cereri de intervenție, executări, contestări, respingeri a contestațiilor și așa mai departe. Informațiile publice arată că, până acum, frații Micula au primit 10 milioane de euro și le-au fost transferați într-un cont blocat încă 106 milioane de euro. În rest, nu sunt decât încurcatele ițe ale justiției.

    Chinurile Romatsa

    Romatsa, compania care dirijează zborurile în spațiul aerian al României, riscă să rămână fără licență de la 1 ianuarie 2020, după ce frații Micula au blocat conturile companiei pentru suma de 395 de milioane de euro, care reprezintă datoria pe care statul român o are în pezent față de „suedezii” Ioan și Viorel Micula.

    Poprirea a fost înființată încă din luna august, iar de atunci compania are conturile blocate. Romatsa nu poate utiliza banii primiți de la operatorii aerieni pe care-i deservește.

    „Potrivit regulilor europene, dacă Romatsa nu poate face dovada viabilității financiare, în 2020 pierde licența de operare, ceea ce înseamnă că nu mai poate dirija avioanele pe teritoriul României. Este o situație foarte gravă, care ar duce la blocaje și pierderi de sute de milioane de euro”, au declarat surse din companie pentru G4Media.ro.

    Conducerea Romatsa încearcă să găsească o soluție împreună cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode, și cu premierul Ludovic Orban, pentru a debloca activitatea companiei.

    Executarea în cazurile Nuclearelectrica, Romatsa și Conpet este suspendată provizoriu.

    Iniţial, datoria statului român către frații Micula era de 84,5 milioane de euro. Diferența până la 395 de milioane o reprezentă dobânzile şi penalităţile.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!