Etichetă: nora

  • „Ea m-a luat de păr, eu i-am dat un cap în gură”. Blestemul lui Dumitru Tinu, în casa amantei şi a bastardului

    În fuga telecomezii, am dat peste RTV-ul fugarului Ghiță. Şoc şi groază: în studio era Monica Tatoiu. m-am speriat, am vrut să fug, să mă ascund, dar pe ecran se lăfăia un titlu ofertant: „Mama lui Andrei Tinu, bătută de noră”.

    Haida-de! Cum se poate una ca asta? Uite-aşa! Îşi dă drumul la poveste Emilia Iucinu, celebra amantă, de pe vremea lui Hruşciov, a ziaristului Dumitru Tinu.

    Emilia Iucinu se plânge că n-a avut parte de-o noră bună. Şi nici fiul ei, Andrei Tinu (bastardul lui Dumitru Tinu), n-a avut parte de nevasta perfectă.

    Doamna Iucinu a avut un necaz cu nora: „Ea m-a luat de păr, eu i-am dat un cap în gură”. Dar capul în gură i l-a dat în legitimă apărare, din dragoste de soacră. Nora n-a înțeles şi şi-a scos certificat medico-legal, s-o bage la penal.

    – Dar cum să-ți dea un cap în gură? – se miră doamna Tatoiu -, că eşti scundă şi slabă…

    – Am 1,47, zice doamna Iucinu.

    – Iar ea, am văzut-o, e blondă şi voinică…

    – E mai înaltă decât fi-miu.

    Se ajunge la concluzia că nora a făcut un gest urât când şi-a luat soacra de păr, mai ales că e medic stomatolog (nora, nu soacra). Mama ei (a norei, nu a soacrei) „e juristă pe la Camera Deputaților, lucrează pe-acolo”, o pârăşte cuscra.

    Nora a mai făcut ceva urât: a chemat protecția Copilului, pentru că soacra n-a avut grijă de copii/nepoți şi au răcit.

    Na belea: nora l-a prins pe bărbățelul ei, Andrei Tinu ex-Iucinu, „cu prostituate pe internet”, dar soacra zice că Andrei făcea un studiu pentru lucrarea de doctorat, pe teme de prostituție.

    Nora e rea, vrea să-l discrediteze. Poftim, s-a ajuns la despărțire. Se vrea divorț.

    Concluzia o trage Monica Tatoiu: „Pentru fetele din viața băieților noştri, noi, soacrele, suntem nişte vrăjitoare!”

  • CE MIZERIE! Nepotismul de Videle, adus la Ateneu: FIUL şi NORA lui Dăncilă le suflă în ceafă lui Iohannis, Tajani, Tusk şi Juncker! Pe aproape e şi infractorul Severin

    Teleormania distruge România!

    Premierul Viorica Dăncilă şi-a adus neamurile la ceremonia preluării oficiale a preşedenției Consiliului UE. Astfel, fiul acesteia, Victor Dăncilă, şi nora ei, Elena Dăncilă, au stat chiar în spatele ei, alături de cei mai importanți oameni din Europa.

    Deşi nu aveau nicio calitate oficială care să-i califice pentru a fi prezenți la acest eveniment, fiul (care lucrează la Curtea de Conturi) şi nora (consilier juridic la Primaria Sectorului 5) au avut privilegiul de a sta alături de Juncker, Tusk şi Tajani.

    Se continuă astfel „tradiția” beizadelelor în politica din România, în timp ce milioane de români au părăsit deja țara din cauza acestui mod de a face politică şi de ocupare a funcțiilor publice.

    Nu au fost singurele prezențe controversate la acest eveniment.

    Adrian Năstase

    De asemenea, a fost invitat şi fostul premier PSD Adrian Năstase, condamnat la închisoare cu executare în două dosare, pentru şantaj, luare de mită şi spălare de bani. Într-unul din dosare a fost condamnată la închisoare şi soția sa, Dana Năstase, dar cu suspendarea pedepsei.

    Adrian Severin

    Altă prezență controversată este cea a lui Adrian Severin, fost europarlamentar PSD, condamnat definitiv la închisoare cu executare în 2016. Europarlamentarul PSD a fost condamnat la patru ani de închisoare deoarece a acceptat, în perioada decembrie 2010-martie 2011, promisiunea a doi jurnalişti de la Sunday Times de a-i plăti 100 000 de euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate din Parlamentul European.

    A fost eliberat condiționat în februarie 2018, după executarea a un an şi trei luni din pedeapsă. În ultima perioadă, acesta este o prezență constantă la televiziunile conduse de patroni care sunt în conflict cu legea şi care militează pentru distrugerea justiției şi a statului de drept.

    Prezența lui Severin la acest eveniment este văzută de analişti ca o sfidare la adresa oficialilor europeni din partea guvernului de la Bucureşti. În repetate rânduri, liderii PSD-ALDE s-au declarat deranjați de mesajele de susținere a statului de drept din partea liderilor UE.