Etichetă: nicolae dică

  • „Dică s-a compromis când a acceptat postul la FCSB, nu când a încasat 10 de la danezi”

    Valentin Popescu este unul dintre cei mai cunoscuți specialiști din marketingul sportiv românesc. Creator al Galei Trofeelor Alexandrion, unde sunt premiați cei mai buni sportivi români, dar și al altor sute de evenimente de marketing pe an, Valentin vorbește în interviul ce urmează despre imaginea FCSB, a lui Nicolae Dică și a antrenorilor români, în general.

    – Cum se mai spală imaginea FCSB după 0-10 cu Silkeborg?

    – Eu aș întreba „Cum se spală imaginea fotbalului românesc?”, pentru că nu doar numele FCSB apare în discuție în această dublă manșă. Este vorba de onoarea fotbalului românesc. Trist nu este că au pierdut, ci modul în care au făcut-o. În tur au părut dezinteresați total, iar în retur au jucat până la primirea primelor două goluri. Adică vreo 10 minute. Spălarea imaginii nu se face de azi pe mâine. Chiar dacă noi spunem mereu că la fotbal ultimul rezultat contează, această zicală nu prea mai este adevărată de ceva vreme. Contează modul în care tratezi „afacerea”, dacă îți respecți clienții (fanii). Iar aici sunt carențe foarte mari.

    – Dică s-a compromis prin aceste rezultate. În general vorbind, antrenorii români sunt atenți la imaginea lor? Fac ceva concret ca s-o îmbunătățească?

    – Aș îndrăzni să spun că Dică s-a compromis când a acceptat postul la FCSB. Cred că avea doar de pierdut sau are doar de pierdut. În caz că lucrurile merg bine, altcineva își arogă meritele, iar când merg rău, este vina antrenorului. Fiind un antrenor la început de drum, cred că trebuia să-și consolideze poziția într-un mediu ceva mai „sănătos”. Legat de imaginea antrenorilor români, evident că unii sunt atenți și foarte atenți cu imaginea lor. Doar că aceștia antrenează de ani buni în alte țări. Cei care au rămas aici se întrec de multe ori în compromisuri. Din păcate, este un cerc vicios în care ei își încalcă anumite principii doar pentru a antrena. Încălcarea acestor principii de multe ori îi aduce în situația de a nu avea rezultate și de a fi din nou șomeri.

    Becali îi disprețuiește pe fanii FCSB

    – Becali și-a pus suporterii în cap. Cum îi poate împăca rapid, și nu doar prin rezultate?

    – Nu știu dacă fanii FCSB-ului sau ai Stelei – pentru că destui, să nu spun majoritatrea fanilor, consideră că FCSB este Steaua – mai au vreo pretenție de la Gigi Becali. Patronul și-a exprimat în dese rânduri disprețul pentu fani. Probabil din această cauză s-a și ajuns la această scindare (Steaua și FCSB). Comportamentul patronului de la FCSB nu pare să se schimbe în privința fanilor. Nu cred că se fac eforturi ca suporterii să fie atrași la stadion. Și aici nu vorbim doar de rezultate. Sunt cluburi mari care au suporterii aproape și când nu sunt rezultate și joacă cu stadionul plin. Ca să-i ai la stadion, trebuie să le arăți că-ți pasă de ei, că ai un cuvânt de spus în clubul lor, că te bazezi pe ei. Trebuie, într-un cuvânt, să-i respecți. Rezultatele de multe ori sunt generate de emulația pe care suporterii o generează în jurul echipei.

    – Există respect pentru fani în România? Vezi Becali, vezi Tamaș, care și-a jignit de curând fanii, etc.

    – Respectul pentru fani se vede în tribună. Sunt regiuni și cluburi care își respectă fanii. Din păcate, sunt și multe care nu pun mare preț pe așa ceva. Când trăiești doar din drepturi TV, îți pasă mai mult de un punct scos cu autobaza băgată în poartă, decât să aduci 1.000 de oameni la stadion în plus la fiecare meci. Pierderea pe termen lung este însă mult mai mare. Și pentru cluburi, și pentru fotbalul românesc, și pentru societatea noastră.

    – Vei fi din nou lector la Sports Business Academy. Despre ce le vei vorbi cursanților?

    – Le voi vorbi despre cum se cultivă conceptul de „branding personal” pentru un sportiv. Este foarte important să ai grijă și de imaginea ta, dar cu siguranță am să le vorbesc și despre sutele de acțiuni de marketing sportiv realizate în acest an.

  • FCSB – CFR CLUJ 0-2. Gigi Becali îşi execută antrenorul în direct: „I-a luat cineva mințile! A vrut să-şi bată joc de mine!”

    FCSB (fosta Steaua) a pierdut pe teren propriu, 0-2, derby-ul cu CFR Cluj, iar ardelenii intră în vacanță cu un avans de 6 puncte în fața bucureştenilor (care, însă, în play-off vor deveni 3, prin înjumătățire). Golurile au fost marcate de Ciprian Deac (min. 28) şi Alexandru Ioniță (min. 90+6, din penalty).

    Patronul FCSB, Gigi Becali, a plecat din loja Arenei Naționale cu câteva minute înaintea finalului. Apoi, cum a văzut o cameră TV, şi-a „mitraliat” propriul antrenor, Nicolae Dică, în special pentru schimbările făcute: i-a scos pe Moruțan (care intrase după pauză) şi pe Man, i-a băgat pe Rusescu şi pe Stan.

    Gigi Becali: „Ce să fac? Să fiu batjocură – nu-mi place. Diferenţă nu a fost. Ce diferenţă? Noi am ratat, ei au marcat un gol aiurea. După aia, ce să văd? Suntem conduşi şi intră fundaşii în teren? Stan? Iese Moruţan, care a intrat bine? Ies Man, Moruţan şi intră Stan? Cred că i-a luat cineva minţile lui Dică. Parcă a înnebunit… Batjocură… din partea antrenorului. Trebuie să-şi dea demisia, normal, dacă vrea. A întrecut orice măsură. Să-i scoţi pe Man, Moruţan şi să-l bagi pe Stan?… Acum, nu ştiu, probabil, ce o fi zis: hai să îmi dau demisia, să fac o nebunie din asta… Îşi bate joc de mine, altceva nu cred. Păi, dacă a făcut schimbarea aia, înseamnă că a vrut să-şi bată joc de mine!”

    Nicolae Dică a replicat: „Nu e normal să facă declarațiile astea. Voi avea o discuție în seara aceasta cu patronul echipei şi vom vedea”.

    În mod cert, a fost ultimul meci al lui Dică pe banca vicecampioanei (cel puțin, în actualul mandat).