Aflată la Predeal, într-o vilă a Armatei, Nicoleta Milea a auzit la telefon ultimele zbateri ale soțului său. Femeia e convinsă că înainte de împușcătură a avut loc o încăierare. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.
La Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost înregistrat la 1 aprilie 1991, în două exemplare, un document de o pagină: „Materialul referitor la audierea doctorului Zingher David, cu privire la autopsia generalului Milea”.
Documentul avea trei mari concluzii:
- Pe piele nu se vedea praf de puşcă, la autopsie nu s-a observat nimic deosebit.
Doctorul Şchiopu a făcut operaţia, iar doctorul Enescu, împreună cu laboranta au luat probe criminalistice, dar nu se ştie dacă s-au luat la ambele mâini.
- După împuşcare nu a murit sufocat, în caz contrar ar fi apărut leziuni pulmonare, deci era deja în colaps.
- Sângerarea a durat aproape două ore. Dacă ar fi avut stop cardiac, se oprea hemoragia.
Asupra raportului nu au fost făcute comentarii. Nu sunt consemnate nici opinii sau întrebări ale senatorilor din Comisia „Decembrie 1989”. Semnele de întrebare ale „cazului Milea” sunt însă departe de a fi eliminate.
„La primul apel s-a auzit împuşcătura”
În timp ce generalul Milea „făcea ordine” la Timişoara şi la Bucureşti ori era beştelit de Ceauşescu, soţia sa se afla la Predeal, într-o vilă a Ministerului Apărării Naţionale. O casă de odihnă pentru militari. În aceeaşi casă, dar la un alt etaj, se afla soţia generalului Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major.
Nicoleta Milea a declarat că are mari rezerve în ceea ce priveşte moartea soţului ei. „La Predeal am primit telefon. La primul apel s-a auzit împuşcătura şi o voce… Nu a răspuns nimeni. A fost un moment de linişte, pe urmă, dintr-odată, o luptă, un zgomot de lovituri. După aia s-a auzit împuşcătura. Cam un minut a durat toată treaba asta. Lupta era destul de puternică, după aia s-a făcut linişte şi… După aia, eu, ţipând la telefon, mi-am dat seama ce se întâmplă. O voce foarte liniştită îmi spune: «Doamnă, zgomotele pe care le-aţi auzit şi împuşcătura sunt înregistrate».”
În timpul audierilor, Nicoleta Milea i-a cerut preşedintelui Comisiei Senatoriale, Sergiu Nicolaescu, să facă lumină în cazul soţului ei. Sergiu Nicolaescu, nimeni altul decât regizorul prezent în Piaţa Palatului pe 21 decembrie 1989, la spargerea mitingului lui Ceauşescu…
„Un militar nu se împuşcă în piept”
Suspiciunile doamnei Milea par întemeiate. Vladimir Beliş (foto), director al Institutului Medico-Legal din Bucureşti în perioada când a fost făcută autopsia lui Vasile Milea, a declarat că, deşi n-a fost prezent la disecţia cadavrului, i se pare ciudat modul în care s-a împuşcat generalul. „Autoîmpuşcarea în zona pieptului este o situaţie atipică. De obicei, militarii sinucigaşi se împuşcă în cap.”
Logica lui Beliş e împărtăşită şi de alţi experţi criminalişti sau medico-legişti. Iată ce spune, de exemplu, comandorul (r) Constantin-Edmond Cracsner, medic psiholog, fost şef al Secţiei Psihologie Militară din Statul Major General. „Marea majoritate a militarilor se sinucid prin împuşcare. Având o armă lângă el, militarul este mult mai probabil să se împuşte, decât, să zicem, să se spânzure. Mai toţi militarii aleg să se împuşte în cap, pentru că gestul presupune o mişcare şi o poziţie mai la îndemână. În plus, moartea este rapidă, uşoară, fără dureri.”
Comandorul Cracsner face şi o analiză logică a cazului Milea. „Mi-e greu să interpretez sinuciderea generalului Milea. Cert este că gestul său – dacă a fost gestul său! – a cântărit mult emoţional, afectiv, în mobilizarea ulterioară şi acţiunile ferme ale Armatei. Generalul Milea a fost făcut trădător. Este foarte greu pentru un militar să afle că şeful lui e trădător, pentru că atunci eşti înclinat să crezi că în ierarhie sunt şi alţi trădători. Prin ce a făcut, a fost îndemnat să facă sau au făcut alţii în locul lui, generalul Milea a dat un semnal Armatei.”
Raportul medico-legal, rezultat în urma autopsiei lui Vasile Milea, conţine detalii care nu susţin teoria sinuciderii. Ba dimpotrivă, sugerează că glonţul a venit de la o distanţă mai mare decât lungimea mâinii unui om. Altfel spus, că degetul care a apăsat pe trăgaci nu a fost cel al lui Vasile Milea. Atunci, al cui?
– Va urma –
———————————————
Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!
Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.
———————————————
Episoadele anterioare
Episodul 37: Șocul lui Ceauşescu: „Milea a trădat!”
Episodul 36: Moartea lui Milea
Episodul 35: Planul de la ora 3
Episodul 34: Ultima noapte în Palat
Episodul 33: Moartea bate la ușă
Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”
Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu
Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal
Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!
Episodul 28: Pe culmile disperării
Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic
Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama
Episodul 25: Mințit și în Iran
Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran
Episodul 23: O stenogramă pierdută
Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie
Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”
Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”
Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara
Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică
Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici
Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani
Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei
Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune
Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”
Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova
Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest
Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist
Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987
Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor
Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu
Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov
Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”
Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”
Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”
Episodul 2: Întâlnirea de la Malta
Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul
Istoricul Ioan Scurtu a notat: „Vestea sinuciderii lui Milea l-a bulversat pe Ceauşescu. Aflat în clădirea CC, Ilie Verdeţ, care cunoştea situaţia din Capitală, s-a dus la Ceauşescu, pe care l-a găsit «într-o stare deplorabilă, aşa cum era el în momente foarte grele, când îşi pierdea echilibrul». Verdeţ i-a cerut să nu se tragă în oameni. Ceauşescu i-a răspuns: «Nu s-a tras şi nu se va trage în oameni». În timp ce rostea aceste cuvinte, Ceauşescu a început să tremure şi i-a spus: «Dar… avem trădarea! A trădat ţara şi poporul generalul Milea!»”
„Pentru cazuri deosebite exista o echipă dotată cu chirurgi, medici cu o pregătire specială, care formau echipa de intervenţii deosebite a lui Ceauşescu. În ziua respectivă erau foarte stresaţi. M-a sunat o voce de bărbat: «Veniţi repede la camera 621 sau 631, un general s-a împuşcat!». Asistenta era plecată să-şi ia ziarele. Noi aveam o Salvare, dar nu era voie să staţioneze în faţă, era pe undeva în garaj”, a declarat Petra Tudor despre momentul în care a primit solicitarea.
La început, doctoriţa nu a văzut gaura de intrare a glonţului. A urmat un moment desprins parcă din filmele de acţiune. „Căutam cu ochii orificiul de intrare. Eu nu ştiam, nu mai văzusem decât în filme. De aceea, în momentul în care i-am desfăcut cămaşa să-i asigur respiraţia, am văzut o plagă foarte mică, cam în spaţiul trei sau patru intercostal stâng. Era foarte mică, vă redau imaginea pe care am avut-o. Nu sângera prin faţă. M-am gândit la un evident şoc hemoragic. El gemea. Avea ochii închişi. Un geamăt stins.”
Până la 24 decembrie 1989, Ion Gîtlan n-a ştiut că fiul său era mort. Ajunsese în nucleul de revoluţionari din sediul fostului CC al PCR. „Cum mă aflam eu, pe 24 dimineaţa, în CC, m-a întrebat cineva dacă eu sunt Gîtlan şi dacă am un băiat mai mare, aşa. Am întrebat ce s-a întâmplat şi mi-a spus că e grav rănit. L-am căutat până după-amiază şi l-am găsit la morgă. Era ciuruit de gloanţe. Pe 21 decembrie am crezut că Mihai e la bunici, la Roşiorii de Vede. Mai ţinea concerte acolo. Venea de la alte concerte susţinute cu grupul lui de rockeri la Timişoara şi la Târgu-Mureş. Am aflat de la prietenii lui că pe 21 erau în Bucureşti. Se întâlniseră pe Bulevardul Magheru, la restaurant, la Grădiniţa. Aşa a ajuns el după-amiază să fie printre demonstranţii de la Dalles.”
Secretarul Mihai Hîrjău avea să constate: „După scurtă vreme, Ceauşescu a văzut că nu mai are cui vorbi şi nu mai poate sta în balcon. A trebuit să revină în interior, pentru că lumea deja degajase Piaţa. Practic, era paralizat. Nu a mai putut să vorbească. I-a dat ordin lui Milea să cheme Armata. În acelaşi timp, am văzut cum din Palatul Regal şi din părţile laterale au apărut nişte trupe îmbrăcate în albastru, cu nişte scuturi. Cele câteva sute de militari au ocupat Piaţa. Au apărut şi vreo 10–12 cisterne de la salubrizare. Între timp s-au cristalizat nişte grupuri de participanţi care se pregăteau să pătrundă în faţa clădirii”.
Momentul-cheie a fost decizia de organizare a mitingului de către Ceauşescu. „Scoaterea în stradă a populaţiei şi strângerea la un loc a unui număr foarte mare de manifestanţi erau foarte dificil de realizat, având în vedere măsurile deosebite luate de Ceauşescu în acea perioadă. Aceasta se putea face numai cu aprobarea lui. În noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989, ofiţerul de serviciu de la Centrala Industrială de Electronică l-a anunţat pe colonelul Păsăreanu să se prezinte la serviciu pentru organizarea unui mare miting în Capitală, programat pentru ora 9.00. Tot ce se dorea era ca mase mari de oameni să fie strânse la un loc. De acum, pentru organizaţie, cuvântul de ordine era «boicotarea mitingului».”
Şeful Cancelariei prezidenţiale, Silviu Curticeanu (foto): „Ajunşi la birou, după venirea din Iran, mi-a spus să pregătesc pentru ora 19.00 studioul TV, că vrea să transmită ceva în direct. Era studioul în care înregistra urările de Revelion. Între timp, probabil a vorbit cu Bobu sau cu Dăscălescu şi mi-a spus, pe la ora 17.00, că vrea o teleconferinţă înainte de transmisia în direct”.
Înainte de încheierea teleconferinţei, Ceauşescu a avut grijă să le transmită oamenilor din teritoriu că la ora 19.00 va avea un discurs televizat pe tema situaţiei de la Timişoara. Unii dintre prim-secretarii din ţară chiar l-au asigurat pe „Tovarăşu’” că vor lua măsuri ca discursul să fie urmărit de cât mai mulţi “oameni ai muncii”.
La întoarcerea de la Teheran, atmosfera la bordul aeronavei prezidenţiale era încordată. Nu numai din cauza evenimentelor de la Timişoara, ci şi a unei comunicări urgente de la agenţia oficială de presă, Agerpres. Informaţia venise prin telex la echipajul avionului.
În 1989, Noriega a devenit duşman al SUA şi trebuia înlăturat. El a fost acuzat de administraţia americană că a transmis informaţii confidenţiale Cubei lui Fidel Castro şi că a facilitat transferul de tehnologie sensibilă ţărilor comuniste din Europa de Est. Tot în cârca lui Noriega a fost pusă şi vânzarea de arme grupărilor comuniste din America Latină. Dintre acuzaţii nu a lipsit nici colaborarea cu traficanţii de droguri.
Grupajul este deschis de o ştire cu titlul: „Republica Panama respinge amestecul SUA în treburile sale interne”. Alături, conducerea României Socialiste critică dur amestecul marilor puteri în „treburile interne ale ţărilor suverane”.
Pe 15 decembrie, „Scînteia” ia o „pauză de Panama”. În pagina externă îşi face loc, în schimb, o „telegramă de felicitare” primită de Ceauşescu de la un prieten african: mareşalul Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu Wa Za Banga.
Ocupat cu şedinţa CPEx şi cu teleconferinţa, comandantul suprem îşi făcea timp să transmită indicaţii şi spre „Scînteia”: „Mai mult Panama! Mai mult Noriega!”.