Etichetă: N&D

  • Cum a înmormântat duetul N&D PSD-ul lui Ion Iliescu

    Nu-i vorba nicidecum de legendarul cuplu N&D din fotbalul românesc al anilor 2000, Niculescu – Dănciulescu. Cei doi dinamoviști marcau aproape în fiecare meci, fiind spaima campionatului intern.

    Ăilalți doi N&D nu au treabă cu sportul. De-a lungul vremii, s-au amestecat și în acest domeniu, dar cu un singur scop: să-și atragă capital electoral, să racoleze personalități, precum Gabi Sazabo, Ilie Năstase, Nadia Comăneci și mulți alții, pentru a spera la câștigarea unor alegeri locale, parlamentare sau prezidențiale. Din fericire, în cele mai importante situații, tactica lor a dat greș. Din fericire pentru români.

    De cine vorbim? De Năstase-nepotul-mătușii-Tamara și de Dragnea-moșierul-din-Teleorman. În timp, cei doi au distrus PSD-ul creat de Ion Iliescu, dar au avariat grav și România, prin potlogăriile pe care le-au comis. Amândoi au promovat în partid oameni de joasă speță, fără prea multă școală sau cu una făcută pe genunchi. Amândoi au furat din bunul public, s-au lansat în campanii populiste care au secătuit bugetul de stat. Amândoi au fost judecați și condamnați la închisoare cu executare. Au ocupat funcții de top: Năstase – premier și președinte PSD, Dragnea – președinte al Camerei Deputaților și președinte PSD.

    Remarcăm un aspect: N&D-ul PSD-ist a performat doar prin înscrierea unor goluri în proprie poartă.

    Infractorul Adrian Năstase

    • L-a înregimentat în partid pe analfabetul funcțional „Goagăl”, care a ajuns, dintr-un spălător de mașini în anii ’80, să ocupe funcția de președinte PSD al celui mai mare oraș din țară: București. Ascensiunea inventatorului Vanghelioanelor a stimulat alți agramați, inculți și incompetenți să se înscrie în PSD și să transforme partidul într-o latrină publică.
    • A creat PNA (precursorul DNA) la presiunile venite din afara țării, în scopul aderării României la UE. Dar a manipulat instituția în interes propriu pe toată perioada mandatului său de premier. Drept urmare, nu s-a înregistrat nicio arestare notabilă, deși corupția era în floare.
    • Numai așa se explică de ce România n-a aderat la UE în 2004, deși Guvernul Năstase se lăuda cu creșteri economice spectaculoase, atingând 8,4% în 2004. Totul a fost însă doar pe hârtie. Când a venit ora bilanțului, UE ne-a taxat dur: a amânat intrarea noastră în spațiul democrațiilor prospere din cauza lipsei de implicare a Guvernului PSD în stârpirea corupției și în promovarea reformelor. Noi am rămas de căruță, în vreme ce Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Cipru, Malta au primit undă verde.
    • În loc să creeze locuri de muncă, Năstase a dezvoltat o economie artificială, bazată pe consum. A realizat privatizări dezastruoase, soldate cu pierderi financiare de proporții pentru poporul român. Să amintim doar câteva: Petrom, Republica, RAFO, Rodipet.
    • A păgubit compania de stat Hidroelectrica cu 1,5 miliarde de euro, după ce a înlesnit unei fime private, Energy Holding (condusă de Bogdan Buzăianu, finul ministrului Dan Ioan Popescu), contracte de furnizare de energie pe termen lung și la prețuri mult subevaluate.
    • În 2004, Guvernul Năstase a semnat un contract extrem de păgubos cu firma Bechtel pentru construcția Autostrăzii Transilvania, între Brașov și Borș. Din 415 kilometri, au fost realizați doar 54, iar România a plătit 23 de milioane de euro pe kilometru! În total, 1,25 miliarde de euro.
    • Om cu ștaif, profesor universitar, autor de cărți, Năstase a căzut într-o prăpastie creată cu propriile mâini și din propria lăcomie. A fost condamnat la închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calității în Construcții”, fiind acuzat că și-a finanțat campania electorală din 2004 din banii firmelor înscrise la un concurs organizat de Inspectoratul de Stat în Construcții.
    • S-a făcut de râs atunci când, dând dovadă de grandomanie și prostie, a invitat presa la el acasă pentru a se lăuda cu obiectele sale de valoare. Astfel, DNA s-a autosesizat în legătură cu tablourile valoroase pe care le deținea Năstase. L-a trimis în judecată în dosarul „Mătușa Tamara”. După ani de procese, fostul premier a scăpat ca prin urechile acului de alți ani de pușcărie.
    • Năstase a fost un maestru al racolărilor de vedete din lumea sportului încă din 1996, când, în calitatea sa de ministru de Externe, a fost nașul de cununie al celebrei gimnaste Nadia Comăneci cu americanul Bart Conner. „Bombonel” și-a pregătit de pe-atunci terenul pentru alegerile din 2000, câștigate de PSD.

    Infractorul Liviu Dragnea

    • Peste ani, Liviu Dragnea s-a dovedit a fi un discipol al infractorului Adrian Năstase.
    • A scos-o de la naftalină pe Viorica Vasilica, un personaj mai evoluat decât „Goagăl”, dar cu o inteligență nativă inferioară. Aceleași metehne: agramatisme, incultură, exprimare deficitară, confuzii la fiecare pas: la Podgorica era fericită că se află la Priștina, la Suceava era bucuroasă că se află la Hunedoara!
    • Dacă Năstase a creat PNA pentru a nu fi cercetați penal, nici el, nici colegii săi de partid, Dragnea și-a pus în cap să distrugă DNA. S-a luptat din răsputeri s-o schimbe pe șefa instituției, Laura Codruța Kovesi. A și reușit, cu ajutorul lui Tudorel Toader și al majorității PSD-iste din Curtea Constituțională. De ce toate astea? Ca să scape de dosarele penale. Să le îngroape. Să nu mai fie anchetat.
    • A schimbat legile justiției noaptea, ca hoții. Prin lacheii săi, a dat celebra Ordonanță 13, pe 31 ianuarie 2017. Numai oamenii ieșiți în stradă, cu sutele de mii, de la copii la bătrâni, au stopat sinistra ordonanță. Dacă OUG 13 ar fi intrat în vigoare, toți infractorii cu pedepse de maximum trei ani de închisoare ar fi rămas nepedepsiți.
    • Doi ani mai târziu, Dragnea avea să fie condamnat definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului – Teleorman.
    • La fel ca Năstase, s-a străduit să atragă de partea sa nume sonore din sport. Succesul a fost însă mai mic.
    • Nenorocirile pe care le-a făcut în politică s-au răsfrânt asupra oamenilor de rând. Prin legea recursului compensatoriu, PSD a eliberat anticipat peste 20.000 de pușcăriași, inclusivi criminali, pedofili, violatori, tâlhari. Mulți dintre ei au recidivat. Au comis omoruri, alte jafuri și violuri.
    • A recurs la un discurs violent anti-european.
    • A șifonat grav imaginea României în lumea democratică. Atât el, cât și copiii săi au primit interdicție de a pătrunde pe teritoriu SUA, ca urmare a implicării sale în acțiuni de mare corupție.
    • În ultimii doi ani, ritmul anual de plecare în străinătate a românilor s-a dublat, ajungând la aproape 250.000. Asta, în ciuda mult trâmbițatei creșteri economice și a măririi salariilor și pensiilor. Mai puțin trâmbițată a fost explozia prețurilor – atât la alimente, cât și la utilități.
    • Bucureștenii, având primari PSD-iști, au ajuns să retrăiască vremurile comuniste. Tot mai mulți dintre ei nu mai au apă caldă și căldură, în plină iarnă.
    • Dragnea a fost creierul marii represiuni din 10 august 2018. I-a gazat pe manifestanții din Piața Victoriei. Acțiunile sale, prin intermediul jandarmilor, au amintit de cele ale comuniștilor chinezi împotriva cetățenilor din Hong Kong.
    • Prăpădul lăsat de PSDragnea în economie și finanțele țării este unul apocaliptic.
    • PSD-iștii au dus nepotismul pe culmi neatinse până atunci. Și-au angajat membrii familiei în funcții publice influente sau bine plătite. Exemple: fiul adoptiv al ex-premierului Viorica Dăncilă, fiul fostului premier Adrian Năstase. Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, și-a angajat toată familia în ministerul condus de el: soția, cele două fiice, ginerele. Asemenea abuzuri de putere mai făceau doar comuniștii de pe vremea lui Ceaușescu.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!