Etichetă: Muie PSD

  • „Haideţi să-l susţinem pe românul cu plăcuţele anti-PSD! El nu-şi va bate joc de voturile voastre”

    Au apărut şi primii militanţi ai „românului cu plăcuţe suedeze” – Răzvan Ştefănescu, emigrantul de la Stockholm care arunca în aer puterea PSD-ALDE, în vara anului trecut, prin numerele sale de înmatriculare auto. Roxana Şerban (foto jos), prostestatară foarte activă în Italia, parte a grupului „Diaspora Milano”, dar prezentă şi la manifestaţiile din România, a decis să-i fie alături „suedezului” în campania pentru alegerile europarlamentare de anul acesta. Iată mesajul ei:

    „În vara trecută, când am văzut la știri un român simplu, care și-a asumat un risc real (în felul său, printr-un mesaj antiguvernamental poate dur, dar pe măsura abuzului la care e supusă România de politic) am spus că este scânteia care va pârjoli această plagă coruptă. Am fost foarte entuziastă să-i scriu, să-i împărtășesc părerile mele, să aflu ideile sale despre cum putem să ajutăm România. Aşa am simţit şi pentru că eu, de mai bine de un an, ies la proteste și în Milano (deşi locuiesc la Como), şi chiar în Bucuresti.

    La cel din 10 august, l-am văzut pe Răzvan Ștefănescu înconjurat de oameni care vroiau să-i vorbească, să se fotografieze cu el… Nu am reușit să ajung în apropierea sa, în nebunia cu jandarmeria din Piaţa Victoriei. Apoi, am fost atacaţi cu gaze, ca zecile de mii de oameni paşnici şi ne-am împrăştiat după voia lui Dragnea şi Carmen Dan. Am rămas cu regretul că nu am fost mai insistentă să ajung la el, dar aveam să ne regăsim puţin mai târziu.
    Lunile care au urmat până la 1 Decembrie, când ne-am cunoscut în persoană la Alba-Iulia, am tot vorbit, am tot schimbat păreri, ne-am împărtășit temeri și ne-am tot consultat cu privire la răul care plutește în aerul României, ce putem face concret pentru a fi de ajutor.

    A fost atunci, de Ziua Naţională şi la 100 de ani de România Mare, când am aflat că s-a hotărât să candideze ca independent la alegerile europarlamentare de anul acesta. Am fost cea mai bucuroasă persoană, pentru că Răzvan este cea mai serioasă persoană pe care am cunoscut-o, în pofida mesajului agresiv de pe plăcuţele suedeze, care nu-l reprezintă ca om, dar care a fost unul pe bune, meritat de cei care ne distrug vieţile!

    Sper că nu v-am plictisit cu povestea mea și sper că foarte multe persoane să ni se alăture și sa-l votam pe Răzvan Ștefănescu. De ce? Pentru că e un OM simplu, cu Acțiuni Clare și Transparente, care nu vrea să pozeze în altceva, nici să facă pe grozavul sau pe deşteptul, ci să ajute. Nu are nevoie nici de înflorituri alambicate sau de mesaje pretenţioase ambalate în fraze preţioase, pentru că el nu-şi propune să ne distreze, nici să ne transmită neîncredere şi pesimist, ci dimpotrivă. A demonstrat şi ŞTIE că poţi dărâma de unul singur un monstru fără să te împăunezi cu fraze sofisticate, titluri, glorie, diplome, premii şi alte galoane, care nu înseamnă că sunt inutile, dar nici că sunt obligatorii pentru a-i ajuta pe oameni.

    Vă chem să-l susţineţi pe Răzvan, pe care presa l-a botezat drept românul cu plăcuţele suedeze, pentru că MERITĂ! Îşi iubeşte ţara, familia, prietenii şi pe toţi românii obligaţi să plece din ţară din cauza mafiei politice. E momentul să facem din momentul său de glorie, din vara anului trecut, trambulina pentru intrarea sa în politică. Nu prin voia unui partid, ci ca INDEPENDENT. Nu vă temeţi că astfel veţi risipi voturile anti-PSD, pe care le vor şi mulţi candidaţi bine-intenţionaţi ai opoziţiei. În Parlamentul European nu se face guvernul României, ci se aleg oamenii care să ne reprezinte în Europa. Iar Răzvan a arătat că ne poate reprezenta mult mai bine decât mulţi alţi europarlamentari ajunşi acolo pe filieră de partid, care şi-au bătut joc de România. El nu-şi va bate, cu siguranţă! Ştim deja asta…”

    Roxana Şerban, Como, Italia

  • Topul celor mai căutate cuvinte pe internet, în 2018

    Publicaţia DEX Online, care gestionează Dicţionarul Explicativ al Limbii Române pe internet, a dat publicităţii topul celor mai căutate cuvinte în 2018, în limba română, pe motoarele de căutare din spaţiul virtual.

    La distanţă de „urmăritoare”, pe primul loc se află cuvântul „muie” (155.000 de căutări, în 2018).

    Cuvântul a înregistrat record de căutări în luna august, în urma scandalului plăcuțelor de înmatriculare cu inscripţia „MUIEPSD„, folosită de românul Răzvan Ştefănescu (emigrat în Suedia şi aflat în acel moment în vacanţă, în România). Peste 30.000 de oameni au căutat definiția cuvântului pe internet, într-o singură zi!

    Potrivit DEX Online, cuvântul „muie” ale mai multe sensuri, astfel:

    MUIE s. f. (Argotic) Gură. I-a dat peste muie. GR, S. VII, 120 ◊ Expr. A duce cu muia = a face promisiuni înșelătoare, a convinge cu minciuni, a amăgi, a înșela; a duce cu vorba, a duce cu zăhărelul. Cf. BL II, 174, BUL. FIL. V, 191. L-am dus cu muia pînă mi-a împrumutat plugul. COMAN, GL., cf. MAT. DIALECT. I, 231. – Și: mîie (BUL. FIL. IV, 172) s. f., moi (BL II, 174) subst. – Din țig. mui.

    Răzvan Ştefănescu a declarat că, atunci când a decis să-şi personalizeze numărul de înmatriculare la maşina cu care a venit în ţară din Suedia, a vrut să scoată în evidenţă al doilea sens din setul de mai sus (Expr. A duce cu muia = a face promisiuni înșelătoare, a convinge cu minciuni, a amăgi, a înșela; a duce cu vorba, a duce cu zăhărelul).

    „Motivaţia mea a fost aceea să scot în evidenţă, într-un mod poate mai dur dar şi popular, că România a intrat pe mâna unei mafii penale care înşeală populaţia, o minte şi o duce cu vorba”, a declarat Răzvan Ştefănescu.

  • Răzvan Ştefănescu: „ÎNTOARCEREA ROMÂNILOR în ţară! Pentru asta m-am decis să candidez la europarlamentare”

    „Suedezul” cu plăcuţele anti-PSD, aşa cum a devenit faimos Răzvan Ştefănescu, a publicat în această dimineaţă pe pagina sa de Facebook un mesaj în care explică mai în detaliu motivele care l-au făcut să îşi anunţe candidatura la alegerile europarlamentare de anul viitor, ca independent:

    „Mă numesc Răzvan Ştefanescu şi sunt un român cinstit care am ajuns în Suedia ca să pot asigura o viaţă decentă familiei mele, celor rămaşi acasă şi un viitor sigur copilului meu.
    N-am plecat de plăcere, dimpotrivă, am rămas legat de ceea ce se întâmplă acasă, şi am înţeles că şi dacă m-aş duce la capătul pământului, situaţia din România îmi va influenţa viaţa, atât în ochii străinilor cât şi în mintea şi sufletul meu.

    Am reuşit, aici în Suedia, să-mi găsesc un drum şi, din punct de vedere material, să mă pot declara mulţumit, dar necazurile care m-au adus printre străini şi prăbuşirea lentă, dar cumplită, a lumii în care m-am născut mă amărăsc şi mă îngrijorează profund.
    Am ajuns la concluzia că trebuie să fac ceva!!! Am început cu „plăcuţele suedeze”, dar boala de-acasă este gravă, greu de vindecat, şi am decis să mă implic prin toate mijloacele. Este greu pentru un singur om să pună umărul pentru vindecarea unui neam întreg, dar contribuţia fiecăruia dintre noi, mai mare sau mai mică, contează, se însumează, şi, în final, schimbă lucrurile.

    Cea mai mare nenorocire, pentru care suferim toţi, este exodul la muncă în afara ţării al românilor de acasă.
    Practic, ţara s-a depopulat masiv, mare parte din forţa de muncă „în putere” a plecat şi pleacă an de an. Această situaţie îi face nefericiţi şi pe cei care pleacă, şi pe cei care rămân.
    Pe de alta parte, imaginea ţării în ochii întregii lumi devine tot mai respingătoare, e imaginea unui popor care fuge disperat din ţara lui fără vreun război nimicitor sau o catastrofă naturală.

    De fapt, regimul postcomunist, de la Iliescu până la Dragnea, a fost mai rău decât orice conflagraţie sau cataclism. Din acest motiv, scopul principal pe care am decis să-l urmăresc este: ÎNTOARCEREA ROMÂNILOR în ţara lor.
    Orice forţă politică decentă ar trebui să considere acesta scopul suprem, dar în mod ciudat politicienii de acasă tratează subiectul relaxat, ca un efect oarecare al unei situaţii de moment.
    Nu este aşa !!!

    Întoarcerea românilor înseamnă refacerea statului de drept, a atmosferei de dreptate şi corectitudine, eliminarea şpăgii ca principal mod de rezolvare a problemelor, pedepsirea cum se cuvine a furtului de toate felurile şi asezarea corectă a scării valorilor umane.
    Numai o asemenea societate poate relansa un mecanism economic natural, o piaţă cu adevărat liberă şi, în final, încrederea celor plecaţi în şansa revenirii acasă.

    Dar mai există şi un alt aspect, la fel de important: eliminarea tuturor discriminărilor şi inechităţilor la care sunt supuşi românii goniţi de-acasă prin toata lumea şi nesusţinuţi de nimeni.
    Am văzut şi văd aceste lucruri şi cred că adevărul trebuie spus răspicat atât în ţară cât şi afară, pentru ca lucrurile să intre în normal.
    Pentru asta vreau să pătrund în viaţa politică şi să cer hotărât schimbarea stării actuale.
    Urmăresc ca noi, toţi românii, să ridicăm ochii din pământ, să încetăm să mai vorbim nedrept cu jenă de locul unde am învăţat să facem primii paşi.”

  • Votaţi „suedezul” cu plăcuţele anti-PSD?

    Votaţi „suedezul” cu plăcuţele anti-PSD?

    Ştirea cu anunţul lui Răzvan Ştefănescu de a candida la alegerile europarlamentare de anul viitor a bătut toate recordurile de audienţă pe tânăra noastră publicaţie ZIARISTII.com. Nu m-am mirat. „Suedezul” cu plăcuţele anti-PSD a dispărut din prim-plan, odată cu întoarcerea sa în ţara scandinavă unde trăieşte alături de soţie şi de fiul lor Andrei, dar el rămâne încă foarte popular printre românii de pretutindeni.

    Nu i-a fost uşor să decidă să candideze la alegerile de anul viitor, după cum el însuşi declară. Şi e firesc să fie aşa. Avea destule reţineri: îl vor ataca din nou că a devenit celebru folosind un cuvânt obscen, din cauza asta partidele „bune” (ne-PSD&ALDE) se vor teme să-l invite pe listele lor de candidaţi, propaganda Ciumei Roşii îl va toca din nou mărunt, îl vor ştampila drept „şofer” ca să-l scoată „incult”, „fără şcoală” sau mai ştiu eu ce alte etichete bune de prostit lumea îi vor mai scorni.

    Dar până la urmă a ales din nou să mute, ca astă-vară. Atunci, a plătit o groază de bani pe numărul de înmatriculare personalizat „MUIEPSD”, doar pentru a transmite României strigătul său de disperare faţă de o guvernare criminală.

    „Am cumpănit bine, când am ales cuvântul, am consultat DEX-ul, iar acolo scrie foarte clar, dincolo de conotaţia obscenă, că înseamnă şi a înşela, a duce cu vorba”, a declarat Răzvan Ştefănescu. Nu i-a înşelat regimul actual pe români? Ba da! A spus că face o mulţime de promisiuni în programul de guvernare şi a făcut ce nu era nici măcar promisiune: atacul la justiţie şi la statul de drept. Este singurul punct din programul de guvernare al PSD-ALDE! Este, practic, atacul la România prin subminarea democraţiei, adică a viitorului bun, şi înlocuirea cu răul, cu hoţia, cu moartea, sărăcia. Nu e ăsta cel mai obscen plan împotriva ţării tale? Şi nu-ţi vine atunci să strigi din toţi porii „MUIE PSD!”. Ba da! A făcut-o Răzvan şi odată cu el milioane de români.

    „N-are şcoală”? Ba are. Dacă nu avea nu ajungea să trăiască pe picioarele lui, într-o ţară în care, dacă te integrezi, ai trecut cel mai mare examen al vieţii. Ca el, peste 4 milioane de români obligaţi să plece din ţară. Toţi sunt mai premianţi decât miile de nulităţi din politică.

    Apoi, oare nu ne-am săturat de plăvane gen Dăncilă, Zoană-mincinoasa mincinoaselor, Grapini şi alte specimene „cu carte” ajunse în Parlamentul European, pe ce merit? Că l-au masat pe Daddy şi pe alţi baroni potenţi din PSD? Care îşi permit neruşinarea ordinară să mintă un continent, că în 10 august lumea n-a văzut bine, că jandarmii n-au greşit, că n-au gazat, bătut şi umilit oameni nevinovaţi! Nu ne-am săturat de astfel de specimene „cu carte”, care ajung să ne spurce fibra naţională, istoria, tradiţia de ţară cu bun-simţ şi onoare cândva? Ba da!

    Am de o mie de ori mai multă încredere într-un om ca Răzvan Ştefănescu, decât în ele şi în altele ca ele şi ca ei. În plus, am obosit să votez nume care dau bine din gură la TV, dar care n-au făcut nimic în viaţa lor. Care nu preţuiesc nici o bancnotă de 5 euro, pentru că au primit multe bancnote mari pe lins clanţe la partid.

    Răzvan Ştefănescu are tot dreptul să candideze pentru orice loc de demnitate publică. În Europa, în Suedia sau în România. N-a făcut niciun rău nimănui. Dimpotrivă, un mare bine României curate şi disperate de răul pe care i-l face din interior o putere anti-naţională. În el se regăsesc mulţi oameni simpli, care vor să fie reprezentaţi tot de oameni simpli, oneşti, muncitori, europeni, plătitori de impozite, întreţinători de familie şi nu în ultimul rând patrioţi. Nu înseamnă că partidele responsabile din opoziţie nu vor avea candidaţi buni, rezonabili, cu calităţi indiscutabile. Dar nici că altffel de oameni, din afara lor, nu au dreptul la o şansă.

    Răzvan are aceste drept. Şi l-a câştigat atunci când, folosind un cuvânt obscen, a răspuns astfel obscenităţii unui regim politic absolut iresponsabil, inuman, trădător de ţară. Prin gestul lui – şocant la început, dar acceptat şi asimilat ulterior de milioane de oameni-, a eliberat practic năduful unei naţiuni încălecate de baronii roşii.

    Mă bucur că „suedezul cu plăcuţele” a luat iar taurul de coarne. Nu ştiu dacă va intra sau nu în Parlamentul European, ca independent, însă poate la fel de bine să încerce să candideze şi la alegerile din ţară. La un post de consilier în Capitală, că tot e de loc din Bucureşti. Sau la alegerile parlamentare. E de o mie de ori nevoie de oameni ca el decât de mulţi dintre cei care populează azi abuziv funcţiile publice. Cu ce rezultate, vedem în dezastrul pe care nu-l putem opri.

  • EXCLUSIV. Răzvan Ştefănescu, „suedezul” cu plăcuţele anti-PSD, candidează la europarlamentare

    Răzvan Ştefănescu – românul din Suedia care a declanşat un val imens de simpatie populară în România, prin scandalul plăcuţelor de înmatriculare – a decis să candideze, ca independent, pentru un loc de europarlamentar, la alegerile de anul viitor pentru Parlamentul European. „Am luat decizia de a candida independent la alegerile de anul viitor pentru Parlamentul European, asta după multe gândiri şi răzgândiri. Am decis să fac acest pas pentru că NU sunt mulţumit de calitatea oamenilor care îi reprezintă pe români în faţa Europei, pentru că m-am săturat să fim mințiți și pentru că îmi doresc să fac mai mult pentru noi. Vreau ca noi toţi, cei din Diaspora, să fim şi mai uniţi, mai ales acum când ţara noastră, pe care am fost obligaţi s-o părăsim, trece prin clipe cumplite. Vreau să putem vota liber, fără sabotaje de genul celor din 2014, să ajutăm măcar cu un simplu vot România. Ştiu că va fi greu și asta pentru că legislația electorală din România spune că o persoană care vrea să candideze la alegerile europarlamentare, ca independent şi nu pe liste de partid, trebuie să strângă 100.000 de semnături. Dar tocmai de aceea mă bazez pe sprijinul vostru. Sunt român şi iubesc România la fel ca voi toţi, vreau să fac ce pot eu mai bine pentru ţara mea. Doar împreună putem reuși!”, a declarat Răzvan Ştefănescu în exclusivitate pentru ZIARISTII.com. În vara aceasta, pe 17 iulie, însoţit de soţia sa Laura şi de băieţelul lor Andrei (8 ani), Răzvan Ştefănescu a venit în vacanţă în România. Au intrat în ţară pe la punctul de frontieră Nădlac cu maşina proprie având numărul de înmatriculare „MUIEPSD„, personalizat şi legal înregistrat în Suedia, cu valabilitate în toate ţările UE, inclusiv în România. Trecerea sa prin ţară a atras un val imens de simpatie şi solidaritate şi a declanşat o serie de creaţii cu aceeaşi temă ca a plăcuţelor, care au umplut internetul. Pe câmpuri, în vârful munţilor, pe ogoare, pe şosele, în aer cu paraşuta, pe străzi la manifestaţii şi în mii şi mii de locuri pe reţelele de socializare, „MUIE PSD” a devenit cea mai puternică armă a românilor fără de putere împotriva „Ciumei Roşii”. Situaţia a atras ura guvernării PSD-ALDE. Imediat, capii Poliţiei Rutiere  s-au pus pe treabă şi au început să se ocupe de „suedez”. A început o operaţiune de filaj şi urmărire, plus zile de căutări în legislaţia rutieră, pentru a-i găsi românului din Diaspora nod în papură. La final, după o astfel de operaţiune inutilă şi care încălca drepturile civile ale şoferului, poliţiştii l-au săltat pe Răzvan Ştefănescu dis-de-dimineaţă şi l-au dus abuziv la Poliţie. I-au demontat plăcuţele de înmatriculare, prin încălcarea legislaţiei, şi l-au obligat să pună plăcuţele vechi, nepersonalizate. Într-o conferinţă de presă ridicolă, şefii Poliţiei Rutiere s-au făcut de râs în văzul unei ţări întregi, invocând în sprijinul acţiunilor lor o anume Convenţie de la Viena, care într-adevăr nu permitea folosirea plăcuţelor de înmatriculare doar din litere, dar în 1968! Dând dovadă de multă incompetenţă (folosită de liderii politici tocmai pentru a le obţine slugărnicia), respectivii nici măcar n-au avut curiozitatea să verifice dacă acea prevedere mai era valabilă. Şi nu mai era! Între timp, printr-un abuz incalificabil rămas încă în aer, poliţiştii îi făcuseră dosar penal lui Răzvan Ştefănescu! Ulterior, la presiunile presei şi ale opiniei publice din ţară şi din Diaspora, dosarul a fost clasat. Cu toate acestea, nimeni nu a fost sancţionat nici măcar administrativ pentru timpul pierdut de poliţişti pe banii contribuabililor pentru a-l „dovedi” pe un simplu cetăţean care „greşise” în a-şi arăta dezgustul total faţă de practicile vulgare ale guvernării. Răzvan Ştefănescu s-a întors în cele din urmă liniştit în Suedia, unde e stabilit din mai 2016. Locuieşte în suburbia Akersberga, aparţinând de capitala Stockholm. Visul său rămâne acelaşi ca al multor români din Diaspora: de a se putea întoarce cândva acasă, într-o ţară în care să nu mai fie posibile abuzuri precum cel trăit de el pe viu sau, mai ales, de genul represiunii din 10 august (în Piaţa Victoriei, unde de asemenea a fost prezent). Răzvan Ştefănescu a revenit în România pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională, la Alba Iulia, alături de mai mulţi români din Diaspora care au dorit să sărbătorească 100 de ani de la actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
  • VIDEO. Florin Iordache, fugărit de un protestatar: „Ciordache, infractorule!”

    Marian Ceauşescu, unul dintre cei mai activi protestatari care a fost implicat şi în manifestaţiile anticomuniste din decembrie 89 şi la mineriade, i-a „luat urma” lui Florin Iordache, poreclit „Ciordache”, la o petrecere organizată de PSD în avans de Moş Nicolae.

    La petrecere, susţine „Adevărul”, a ajuns şi Liviu Dragnea (pe care îl cheamă şi Nicolae), deşi acesta anunţase că este bolnav şi că nu poate ieşi din casă.

    „Să vă stea în gât mâncarea, domnu’ Ciordache. Ce să vă gândiţi voi la copiii care mor de foame acum! Apăraţi infractorii?? Nu vă e ruşine, ca să daţi aceste legi? Ciordache, infractorule!”, i-a strigat protestatarul în timp ce-l urmărea pe fostul ministru al Justiţiei, autor al celebrei OUG 13 şi şef al comisiei parlamentare care a aprobat legile anti-justiţie condamnate de UE.

    Florin Iordache s-a speriat şi a luat-o la fugă spre intrarea în restaurantul unde era pregătită chermeza PSD. Este al doilea incident în care este implicat acesta, după cel privind vopsirea gardului casei sale de către protestatarii #Rezist.

    Cauza supărării celor care i-au vandalizat gardurile viloiului său a fost gestul obscen, din parlament, arătat de „Ciordache” opoziţiei, românilor din stradă şi Europei – tuturor celor care se opun atacului PSD-ALDE la justiţie.