Etichetă: motostivuitor

  • Motostivuitorul vorbește de facțiunile radicale anti-PSD. Grațiela Drăghici se războiește cu Orban după ce a fost demisă

    Grațiela Drăghici, fostă șefă a Agenției pentru Egalitatea de Șanse, a fost una dintre femeile din PSD care a promovat îmbrăcămintea kitsch, declarațiile aiurea și o supunere umilă față de Liviu Dragnea.

    Aceasta a fost dată afară de Ludovic Orban la puțin timp după ce PNL a preluat guvernarea. 

    Drăghici, poreclită Motostivuitorul PSD, suferă de când a fost demisă și nu mai e în centrul atenției. Într-un text scris alambicat, la fel cum se îmbracă, Gabriela Drăghici vorbește despre realizările ei și îi acuză pe cei care o critică de faptul că fac parte din “facțiuni radicale anti-PSD”.

    Organizatia de femei din PSD
    În perioada Dragnea, s-a discutat mult despre femeile din PSD și rolul lor în societate, aici, o imagine de ansamblu – Foto:Facebook/Gabriela Drăghici

    “În loc să mă atace pe fb.si sa jigneasca, după pattern-ul binecunoscut al facțiunilor radicale anti-PSD din România, model promovat la rangul de ‘proiect de tară’, de către Iohannis, în loc să mintă și să dezinformeze cu privire la demiterea mea, în realitate fiind vorba de o demisie la cerere, înaintată către premierul ‘lui’, noul ministru al Muncii Violeta Alexandru trebuia sa aibă curajul să mă întrebe, înainte de plecare, despre ‘greaua mostenire’ pe care i-am lasat-o, prin măsurile bune luate, pentru o condiție mai bună si o apărare mai bună a femeilor din România, împotriva violenței domestice si nu numai, politici publice in masura sa genereze o schimbare de paradigmă în societatea românească”, a scris Grațiela Drăghici.

    ATENȚIE! Redacția n-a intervenit pe textul fostului secretar de stat PSD pentru a face public nivelul de educație și modul în care se exprimă prin scris o persoană care a condus o agenție națională.

    Într-o postare care a devenit virală, Violeta Alexandru anunța în urmă cu câteva zile că “Motostivuitorul care jignea protestatarii a fost trimis astăzi la casare. În timp ce preluăm lucruri mai importante, scuturăm și ministerul de PSD-iști. Premierul a demis-o pe șefa ANES, aflată în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale. S-a întâmplat imediat”.

    Gabriela Drăghici s-a ales cu porecla de “Motostivuitor” pentru că-ntr-un interviu televizat a declarat că “o femeie poate fi orice chiar și un motostivuitor”.

    Declarația ei a făcut mare vâlvă la vremea respectivă.

    Grațiela Drăghici s-a mai făcut cunoscută publicului și cu ținutele fistichii și scumpe pe care le afișa la evenimentele PSD. A fost una dintre cele mai caricaturizate lidere a partidului, dar nu a reușit s-o depășească pe buna ei prietenă Viorica Dăncilă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Căpușă PSD executată magistral de un ministru PNL: „Motostivuitorul care jignea protestatarii a fost trimis la casare”

    Premierul Ludovic Orban a demis-o pe șefa Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse pentru Femei și Bărbați (ANES), Grațiela Drăghici – celebrul „Motostivuitor” PSD-ist. Execuția decisivă i-a aparținut însă ministrului Muncii, Violeta Alexandru.

    Fantomatica agenție guvernamentală ANES se află în subordinea Ministerului Muncii. La cârma acestui minister a venit, de câteva zile, Violeta Alexandru, șefa PNL București.

    Ministrul Violeta Alexandru i-a dat o lecție usturătoare PSD-istei Grațiela Drăghici. Nu s-a limitat s-o evacueze din minister, ci a postat pe pagina sa de Facebook un text devastator. O execuție impecabilă pentru o PSD-istă profitoare și nesimțită!

    Postarea ministrului Violeta Alexandru

    „Motostivuitorul care jignea protestatarii a fost trimis astăzi la casare.

    În timp ce preluăm lucruri mai importante, scuturăm și ministerul de PSD-iști.

    Premierul a demis-o pe șefa ANES, aflată în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale. S-a întâmplat imediat.”

    „Denigratori și neiubitori de România”

    Violeta Alexandru a atașat și o postare mai veche a „Motostivuitorului”. Grațiela Drăghici îi descria așa pe protestatarii pro-justiție: „bătăuși de bunici și aruncători de pietre, «promotori» neobosiți de dezordine și gălăgie socială, deținători de bagaj lexical suburban, violent și defăimător, denigratori și neiubitori de România, beneficiari de finanțări neștiute de nimeni, din care trăiți fără să construiți, hărțuitori de români de bună-credință, care își respectă crezul și tradițiile”.

    „Motostivuitorul” avea „un singur mesaj” pentru protestatarii #Rezist: „Singura bătaie zdravănă pe care PSD o va da vreodată este bătaia în alegeri… cu trei trandafiri!”. Sigur, mai e și bătaia cu bastoane din Piața Victoriei, mai sunt și gazele, și tunurile de apă… dar astea sunt alintături intelectuale, nu violențe!

    Gabriela Grăghici a dobândit celebritate – și o poreclă pe măsură – prin declarația năucitoare că „o femeie poate fi și motostivuitor”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Dăncilă a numit-o, Orban a „ras-o” pe „bruneta lui Vâlcov”! Adriana Cotel zboară de la şefia Spitalului Fundeni după numai trei zile în funcţie