Etichetă: Moise Guran

  • Răspunsul elegant al lui Moise Guran la grosolănia lui Traian Băsescu. „Am avut o discuție ceva mai tensionată”

    Atacul grosloan al lui Traian Băsescu a primit un răspuns civilizat din partea lui Moise Guran. Fostul jurnalist, care s-a alăturat recent Alianței USR-PLUS, crede că europarlamentarul PMP s-a răzbunat pentru „o discuție ceva mai tensionată „pe care cei doi au avut-o „acum aproape un an”.

    „Moise Guran e o panaramă. Va fi un rateu în politică, pentru că are un mare deficit de caracter”, a spus Traian Băsescu la Adevărul Live.

    Replica lui Moise Guran a venit prin intermediul unei postări pe Facebook. El scrie despre „jignirile pe care mi le aduce, absolut gratuit, fostul președinte Traian Băsescu”.

    „Mă văd nevoit să precizez faptul că am avut într-adevăr o discuție ceva mai tensionată cu fostul președinte, acum aproape un an, în campania de la Europarlamentare. După dezbatere (pe care nu am moderat-o eu, ci doar am organizat-o ca producător) i-am spus fostului președinte că un pic mai multă civilitate în politică nu are cum să strice (ceva de genul, nu-mi mai amintesc exact cuvintele). I-am sugerat adică să încerce să fie ceva mai politicos cu adversarii săi politici. Nu cred că aș putea avea nimic altceva de adăugat la ce i-am spus atunci”, a scris Moise Guran.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Băsescu, atac grosolan la Moise Guran: „O panaramă. Va fi un rateu în politică, are un mare deficit de caracter”

  • Băsescu, atac grosolan la Moise Guran: „O panaramă. Va fi un rateu în politică, are un mare deficit de caracter”

    Fostul preşedinte Traian Băsescu îl atacă grosolan pe fostul jurnalist Moise Guran, recent intrat în Alianţa USR-PLUS. „Va fi un rateu în politică”, „are un mare deficit de caracter”, s-a dezlănțuit Băsescu la Adevărul Live.

    Întrebat dacă vede o fuziune USR-PLUS condusă de Dacian Cioloş, fostul președinte Traian Băsescu a spus că „altcineva n-ar avea cine”.

    Chestionat despre varianta Vlad Voiculescu sau Moise Guran la șefia partid rezultat din fuziune, Băsescu a răspuns: „Nu, nu, nu. Moise Guran e o panaramă”.

    La intervenția reporterului, care l-a rugat să nu jignească, Băsescu a spus: „Scuzaţi-mă! E o întoarcere de complimente, ha-ha (râde – n. red.), între mine şi Moise Guran. Va fi un rateu în politică, pentru că Moise Guran are un mare deficit. Nu de inteligenţă, ci de caracter. Vorbesc de atitudini publice. Şi el a constatat la mine, din atitudini publice a tras concluzii, aşa că nu am nicio reţinere să-l caracterizez după atitudinile publice”.

    Traian Băsescu a mai afirmat la Adevărul Live că nu se poate ajunge la anticipate fără un blat între PSD şi PNL şi că liberalii au greşit când au preluat guvernarea, în condiţiile în care tot PSD are majoritate în Parlament. El a mai susţinut că Viorica Dăncilă mai trebuia lăsată încă un an la putere, astfel încât să pulverizeze PSD.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Șocanta duritate cu care CTP își lovește un fost coleg de microfon. Plus: misterul vorbelor nesăbuite ale lui Moise Guran

    La câteva săptămâni de când făceau emisiuni împreună la Europa FM, Cristian Tudor Popescu (CTP) și Moise Guran par despărțiți de o dușmănie devastatoare. Primul șoc: două-trei fraze scrise de Moise în 2014. Al doilea șoc: cuvintele ucigătoare folosite de CTP.

    Totul a pornit de la o Scrisoare deschisă adresată de Asociația „17 decembrie Timișoara” conducerii USR, partid căruia tocmai i se alăturase jurnalistul Moise Guran. Revoluționarii bănățeni au atras atenția USR că noua sa achiziție a emis câteva fraze impardonabile, în aprilie 2014. Iată fragmentul care i-a revoltat pe timișoreni:

    „Începând din 1866, la rebeliunea de la Iaşi, montată tot de agenţi ruşi, urmând cu 1907, iar mai apoi cu 1989, armata română a tras în plin, omorând de-a valma şi ţărani înfometaţi, şi oraşeni manipulaţi, şi anticomunişti cinstiţi. Dacă nu o făcea, România ar fi sucombat ca stat, la fel cum este, acum, în pericol Ucraina”.

    Este incredibil că un om rațional, echilibrat ca Moise Guran a putut să scrie așa ceva! La fraza marcată cu roșu mă refer, căci altfel, în privința operațiunilor ticăloase ale Rusiei, Moise spune lucruri pe cât de curajoase, pe atât de adevărate.

    Scrisoarea deschisă pornită de la Timișoara a ajuns și la CTP. Acestuia i s-a întunecat orizontul. Făcuseră împreună emisiunea „Piața Victoriei”, la Europa FM, în 2019, dar CTP nu știa de existența acelui text semnat de Moise Guran. Nici eu nu știam.

    CTP s-a năpustit asupra lui Moise Guran cu o furie nimicitoare, aproape oarbă. O furie cu o intensitate de care criminalul Ion Iliescu (apropo de decembrie 1989) n-a avut parte niciodată, din direcția lui CTP.

    Veninul țâșnește spre Guran sub forma unor cuvinte-ciocan: „istoric de bodegă”, „capacitate intelectuală scăzută”, „lipsă de discernământ”, „manipulabil”, „prostie alfabetizată”, „ceaușism congenital”, „o tâmpenie de dreapta extremă înfiorătoare”, „o hâzenie pură, clocind în miezul sufletului”, „bălăriile logice, apărute după sentințe bombastice și greșeli de informare”.

    Și fraza-sentință: „Regret doar orice vorbă schimbată vreodată cu acest ins. Vă rog să mă iertați, stimați Republicani, și vă asigur că asta nu se va mai întâmpla în această viață”.

    Moise Guran a replicat la microfonul Europa FM, de data asta în calitate de invitat. Un răspunns elegant, din partea unui om încolțit. Dar și un avertisment: „Să fim atenți cum îmbătrânim, domnule Popescu. Atât am avut de spus”.

    Moise Guran, 14 aprilie 2014 (Moise.ro)

    „Pare că a început! Să vă explic de ce eu ţin cu ucrainenii”

    „Perfecţionând de-a lungul deceniilor tehnicile de intervenţie în statele vecine, Rusia nu lasă acestora prea multe variante de negociere democratică. În aceste zile, sunt mulţi cei care spun că Ucraina nu ar fi trebuit să intervină militar împotriva aşa-numiţilor protestatari din est, dar eu vă garantez că dacă n-ar fi făcut-o, regiunile respective ar fi avut soarta Crimeei.

    Care e diferenţa dintre Euromaidan şi protestele din Harkov, Luhansk sau Odessa? Apăi, e una uriaşă! Şi unii, şi ceilalţi au făcut baricade, dar uitaţi-vă cât de standardizate sunt astea ale ruşilor! Câteva camioane cu anvelope uzate (de unde or face rost de ele?) legate sau acoperite cu sârmă ghimpată…

    Apoi, preferinţa de a ataca sedii în care se găseşte armament şi de a înarma civili, cam cum s-a întâmplat şi în România anului 1989, toate sub presiunea unei forţe militare uriaşe, masate pe frontieră.

    V-aţi întrebat de ce a trecut aproape o lună de la alipirea Crimeei şi până la izbucnirea acestor focare care se mută, uite, dintr-un oraş, în altul?

    Acest timp a fost necesar pentru infiltrarea unor aşa-zis civili, nişte turişti, cum le-am zis noi în decembrie 1989, care, la fel, au încercat să aprindă o revoluţie la Iaşi, apoi la Timişoara, după care s-au mutat spre Bucureşti.

    Asta e tehnica de care vă vorbeam la început şi, într-un fel, ea a rămas neschimbată încă de la răscoala de la 1907. Şi atunci, partea din Muntenia a răscoalei cam tot la fel s-a aprins, după ce, în Moldova, autoritățile române reuşiseră să o ţină sub control.

    Și, înainte de a judeca prea aspru intervenţia cu trupe anti-tero a Kievului împotriva acestui tip de revoluţie montată de Moscova, trebuie să recunoaştem un lucru…

    Începând din 1866, la rebeliunea de la Iaşi, montată tot de agenţi ruşi, urmând cu 1907, iar mai apoi cu 1989, armata română a tras în plin, omorând de-a valma şi ţărani înfometaţi, şi oraşeni manipulaţi, şi anticomunişti cinstiţi. Dacă nu o făcea, România ar fi sucombat ca stat, la fel cum este, acum, în pericol Ucraina.

    Noi, românii, n-am fost niciodată pregătiţi pentru aşa ceva şi, de fiecare dată, loviturile Moscovei ne-au destabilizat şi ne-au făcut să ne omorâm între noi.

    Acum nu ne rămâne decât să sperăm că ucrainenii se vor descurca mai bine decât am reuşit noi, pentru că de succesul lor depinde, până la urmă, perspectiva unei Românii ce ar avea din nou presiunea rusească la graniţă.”

    Cristian Tudor Popescu, 6 februarie 2020 (Republica.ro)

    „Moise Guran – nu numai prostie alfabetizată”

    „Nu obișnuiesc să comentez vorbele și acțiunile jurnaliștilor. Fiecare cu gândirea lui, după cum îl taie capul.

    Acum însă, sunt obligat s-o fac în cazul dlui Moise Guran. Nu pentru că a renunțat definitiv să mai fie jurnalist și a intrat în politică.

    Cum știți, am participat anul trecut la emisiunea săptămânală Piața Victoriei, moderată de Anca Simina, alături de dl Guran. N-am făcut-o cu plăcere. Nu m-au entuziasmat vreodată stilul forfotă, bălăriile logice, apărute după sentințe bombastice și greșeli de informare ale domnului în chestiune.

    N-am știut și n-am fost în stare să-mi imaginez însă, mărturisesc, că dl Guran a putut să scrie și să semneze aceste cuvinte:

    «Începând din 1866, la rebeliunea de la Iași, montată tot de agenți ruși, urmând cu 1907, iar mai apoi cu 1989, armata română a tras în plin, omorând de-a valma și țărani înfometați, și orășeni manipulați, și anticomuniști cinstiți. Dacă nu o făcea, România ar fi sucombat ca stat». (14 aprilie 2014, pe blogul personal și pe site-ul România Curată).

    Revolta antiunionistă de la Iași, «montată de agenți ruși», e o zicere demnă de un istoric de bodegă sau de România TV, întrucât nu există dovezi luate în seamă de istorici serioși în legătură cu așa ceva.

    Afirmația că împușcarea a mii de țărani de către armată în 1907 a fost necesară, pentru că altfel desculții dărâmau regatul României, este o tâmpenie de dreapta extremă înfiorătoare. 

    Până aici, dl Guran poate fi încadrat în categoriile «capacitate intelectuală scăzută, lipsă de discernământ, manipulabil», cum o face Asociația 17 decembrie Timișoara, a răniților și familiilor îndoliate din Revoluție.

    Însă a spune că armata a făcut bine că a tras în cetățenii revoltați ieșiți în stradă în decembrie 1989, la Timișoara, la București, la Sibiu, la Cluj și în alte orașe ale țării, deoarece altfel România ar fi sucombat ca stat, nu înseamnă numai prostie alfabetizată.

    Nu înseamnă numai ceaușism congenital.

    Înseamnă o hâzenie pură, clocind în miezul sufletului.

    Asociația din Timișoara cere USR să nu promoveze în rândurile ei o persoană ca dl Guran.

    Eu nu cer nimic. Regret doar orice vorbă schimbată vreodată cu acest ins. Vă rog să mă iertați, stimați Republicani, și vă asigur că asta nu se va mai întâmpla în această viață. 

    P. S. Precizez, pentru cei care nu sunt în stare să citească textul cu atenție,că reacția mea nu e nicidecum întârziată cu 6 ani – am aflat abia alaltăieri, din scrisoarea deschisă a Asociației 17 decembrie Timișoara adresată USR, de articolul din care am redat fragmentul de mai sus.”

    Moise Guran, 6 februarie 2020 (Europa FM)

    „Să fim atenți cum îmbătrânim, domnule Popescu!”

    „Articolul pe care l-am scris în 2014 era în contextul invadării Ucrainei de către ruși. Tot articolul era despre state slabe care nu știu niciodată ce le-a lovit când Rusia intervine… Opiniile sunt libere. Poate opinia mea a fost greșită, categoric a fost greșită în privința modului în care am formulat-o și care ar fi putut lăsa de înțeles că eu aș fi justificat omorârea civililor la Revoluție. Aceasta e o interpretare răutăcioasă pur și simplu. În legătură cu atacurile pure la persoană pe care dl Popescu le-a desfășurat folosind Europa FM și site-ul Republica: mie mi-a făcut mare plăcere să dezbat cu dl Popescu la Europa FM, aș mai face oricând cu aceeași plăcere, am un respect deosebit pentru domnia sa. Și i-aș transmite un singur lucru: să fim atenți cum îmbătrânim, domnule Popescu. Atât am avut de spus.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Moise Guran i-a convins pe cei de la USR și PLUS să grăbească fuziunea. Din iulie va fi un singur partid

    Efectele sosirii lui Moise Guran în tabăra USR-PLUS se simt deja. La insistența acestuia, Birourile Naționale ale USR și PLUS au decis luni, 27 ianuarie, în ședință comună a alianței, să solicite organizațiilor locale un mandat pentru organizarea unui congres de fuziune în luna iulie.

    Decizia organizării Congresului va fi luată în Comitetul Politic al USR și în Consiliul Național al PLUS, care vor avea loc pe 8 februarie, la București. În cursul lunii februarie, filialele USR și PLUS sunt încurajate să-și desemneze candidați comuni, în numele Alianței, pentru alegerile locale.

    Surse din USR susțin că un rol decisiv în adoptarea deciziei de astăzi l-a avut noua achiziție Moise Guran. Aceasta a fost o condiție pusă de fostul jurnalist pentru a face pasul spre politică: fuziunea cât mai rapidă dintre USR și PLUS, pentru a rezulta un partid mai puternic. A primit promisiuni, din ambele tabere, că acest lucru se va întâmpla, iar astăzi a fost doar o confirmare și s-au stabilit detalii, inclusiv un calendar al fuziunii.

    Înainte de implicarea lui Moise Guran în USR-PLUS, liderii celor două partide vorbeau despre o fuziune care să aibă loc în prima parte a anului 2021, după alegerile parlamentare (varianta la termen), pentru a nu fi perturbat calendarul electoral.

    Conform deciziei de astăzi, USR și PLUS vor deveni un singur partid mult mai repede, începând din iulie 2020. Cel mai bine plasați pentru a conduce noul partid sunt Dacian Cioloș, Dan Barna și Moise Guran.

    Moise Guran face parte din conducerea Alianței USR-PLUS

    În cadrul ședinței de luni a fost completată și echipa executivă a Alianței USR-PLUS. Astfel, membrii Comisiei comune a Alianței sunt:

    • Coordonare – Dragoș Tudorache (PLUS)
    • Comunicare – Ionuț Moșteanu (USR)
    • Juridic – Silviu Dehelean (USR)
    • Finanțare – Dragoș Neacșu (PLUS)
    • Politici publice – Oana Țoiu (PLUS)
    • Campanii – Moise Guran (USR)

    Săptămâna trecută, Cioloș și Barna vedeau fuziunea „după alegerile parlamentare”

    Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a declarat pe 21 ianuarie, într-o intervenție telefonică la TVR 1, că fuziunea cu USR este „în lucru” şi s-a convenit să fie realizată după alegerile parlamentare din acest an. Alegeri care pot avea loc în decembrie (la termen) sau în iunie-iulie (anticipate).

    Dacian Cioloș la TVR (21 ianuarie 2020): „Aceste partide deja lucrează împreună de la alegerile europarlamentare, apoi la prezidenţiale, continuăm acum cu o alianţă politică ce începe să-şi structureze şi organe executive de lucru comune. Avem acel Comitet Executiv comun, format din 6 oameni, avem o comisie de integritate comună, lucrăm într-o comisie de politici publice comună. Deci, practic, apropierea asta, fuziunea e în lucru, doar că nu e consfinţită juridic. Am agreat cu colegii de la USR că o s-o facem după alegerile parlamentare, pentru că acum trebuie să ne concentrăm pe campanii”.

    Dan Barna la TVR 1 (21 ianuarie 2020): „E un calendar foarte realist, pentru că anul acesta, 2020, e anul confirmării şi pentru USR şi PLUS, şi pentru Alianţa USR-PLUS. Anul acesta e anul în care Alianţa USR-PLUS va confirma şi se va consolida ca forţă relevantă. De fapt, de asta am şi candidat la preşedinţia USR, să transform acel partid, şi acum, această alianţă să o transformăm, cu Dacian Cioloş, într-un partid care să conteze pe termen lung în România”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Votul în două tururi: câți primari pierd PSD și UDMR, câți câștigă PNL și USR-PLUS. „Ciuma Roșie” va fi decimată!

  • Pe CTP, anunțul lui Moise Guran l-a deranjat, „dar nu mult”

    După Vlad Petreanu, un alt coleg de la Europa FM are o abordare critică față de anunțul lui Moise Guran privind trecerea din presă în politică. Dar și Cristian Tudor Popescu recurge la o critică moderată.

    CTP a declarat vineri seara că este „deranjat” de faptul că Moise Guran nu l-a anunțat din timp că nu vor mai face împreună emisiunea de la Europa FM.

    „Nu a fost foarte fair-play cu Anca Simina și cu mine, ne-a lăsat cu ochii în soare în mijlocul săptămânii. I-am pus întrebarea luni, a zis că să vedem ce va fi miercuri. Știa deja. Și noi am rămas în mijlocul săptămânii fără el în emisune. Zic și eu – sunt alea două săptămâni cu preaviz”, declarat CTP la Digi 24.

    „Măcar să ne fi anunțat cu două săptămâni înainte pe noi, colegii lui. Asta ușor m-a deranjat, dar nu mult”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.

    Moise Guran participa la emisiunea „Piața Victoriei”, la Digi 24, alături de Anca Simina și Cristian Tudor Popescu.

    La scurt timp după plecarea lui Moise Guran, Europa FM a luat două decizii editoriale:

    • cooptarea Ioanei Ene Dogioiu în echipa care realizează emisiunea „Piața Victoriei”;
    • extinderea colaborării cu Tudor Mușat, care de luni, 20 ianuarie, va realiza și emisiunea „România în direct”, în locul lui Moise Guran. El este deja membru al echipei radioului încă de anul trecut, de când s-a lansat emisiunea de interviuri „Piața Victoriei”, la care va continua, de altfel, să contribuie ca și până acum.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Carmen Dan i-a dat cadou lui Dragnea, abuziv, un BMW de 100.000 de euro, din banii românilor

  • Atitudine admirabilă a unui ministru PNL față de Moise Guran (USR-PLUS): „Este de apreciat, nu de condamnat!”

    Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, arată încă o dată că e un om de caracter. Deși face parte din conducerea PNL, Violeta Alexandru tratează înțelept și rațional trecerea lui Moise Guran din mass-media în politică, la USR-PLUS.

    Într-o perioadă în care Moise Guran a primit multe critici, inclusiv din apropierea sa, gestul Violetei Alexandru este remarcabil. Înainte de interesele partidului său, ministrul Muncii pune nevoia societății de a fi reprezentată de oameni de valoare.

    Violeta Alexandru este printre cei mai activi, implicați și onești miniștri din Guvernul Orban. Ea are o agendă transparentă, anunțând zilnic, pe Facebook, programul și deciziile sale.

    Mesajul ministrului Violeta Alexandru (președinte PNL București)

    „A face o schimbare de carieră după 45 de ani este un lucru de apreciat. Nu de condamnat. Este vârsta la care ai maturitatea necesară pentru a lua decizii bune, vârsta la care poți accepta că și greșești, că trebuie să corectezi și că trebuie să găsești puterea de a merge mai departe.

    Dacă această schimbare de carieră înseamnă implicarea în politică, este cu atât mai de apreciat. Intrarea lui Moise Guran în politică înseamnă, pentru mine, că acest om încearcă să facă ceva pentru comunitate. Eu înțeleg prea bine. Încearcă, vrea să dea tot ce poate după o viață de muncă cinstită. Va greși? Dacă va face și greșeli, nu mi se pare atât de grav. Mai important mi se pare că încearcă. Politica se schimbă cu implicarea fiecăruia dintre noi.

    În politică, chiar poți face lucruri bune, poți contribui la schimbarea, în bine, a vieții oamenilor în comunitate. Sentimentul este de nedescris, trebuie trăit. Merită.

    Să ne asumăm opțiunile în viață. Dacă ele sunt pentru o cauză bună, cu atât mai bine.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * AUDIO. Modelul „Rareș Bogdan”. Moise Guran: „Renunț definitiv la cariera de jurnalist pentru a-mi asuma un rol politic”

  • De ce a renunțat Moise Guran la jurnalism? Motivele pentru care a intrat în politică

    Moise Guran a părăsit profesia de jurnalist și a anunțat că intră în politică. Este al treilea jurnalist important care ia o astfel de decizie în ultimul an. Carmen Avram (Antena 3) s-a înscris în PSD înainte de alegerile europarlamentare, candidând și ajungând deputat european. Rareș Bogdan (Realitatea TV) s-a înscris în PNL și a candidat în alegerile europarlamentare, devenind și el deputat eruropean.

    Dar întrebarea care și-a pus-o toată lumea este de ce Moise Guran, un jurnalist respectat și popular, a făcut un astfel de pas?

    Într-un interviu pentru „Pagina de media”, Moise Guran și-a explicat gestul. El a spus că din 2015, de la textul postat pe Facebook în care susținea că un jurnalist se discreditează dacă decide să intre în politică, s-au întâmplat foarte multe. România a trecut printr-o experiență traumatizantă în perioada lui Dragnea, fiind în pericol să ne transformăm într-o dictatură.

    Decizia de a intra în politică a luat-o pentru că a simțit nevoia că trebuie să facă mai mult pentru cetățeni. Vrea să contribuie la consolidarea sistemului politic pentru a nu se mai ajunge niciodată într-o criză cum a fost cea provocată de Liviu Dragnea.

    „Din 2015 și până azi s-au întâmplat multe, am ieșit și am chemat lumea în stradă… Am recunoscut deschis și atunci și acum că am călcat astfel deontologia în acești ani, când am chemat lumea la proteste, considerând că situația societății era critică și altfel ajungea Dragnea dictator. Suntem în 2020, după niște ani traumatizanți pentru România, iar dacă eu am ajuns să fac ceea ce criticam în 2015 este pentru că nici eu nu mai sunt azi cel de atunci, dar nici România nu mai e aceeași”, a declarat Moise Guran pentru „Pagina de media”.

    Fostul jurnalist a mai spus în respectivul interviu că o astfel de dezbatere în jurul deciziei sale e una normală și necesară. Subliniază că niciodată în perioada în care a fost jurnalist nu a luat bani de la oamenii politici.

    „Propuneri de a intra în politică au mai fost de-a lungul timpului. Ponta m-a invitat în 2012 să fiu în guvernul lui. Cioloș mi-a propus să fiu în guvernul tehnocrat. PNL m-a vrut candidat la Primăria Capitalei în 2016”, a mai declarat Moise Guran pentru „Pagina de media”.

    Moise Guran a mai spus că dacă a dat vreodată consultanță, în perioada în care a făcut presă, a fost una gratuită. A considerat că e de datoria sa să-și spună opinia dacă era consultat într-o problemă sau alta.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Moise Guran în 2015: „Nu detest nimic mai mult decât un jurnalist care îşi abandonează meseria pentru a intra în politică”

    * Robert Turcescu – Moise Guran, scurtă istorie a unui război vechi de 4 ani

    * Modelul „Rareș Bogdan”. Moise Guran: „Renunț definitiv la cariera de jurnalist pentru a-mi asuma un rol politic”. În USR-PLUS

    * Șmecherii de dictator. Putin îl demite pe Medvedev și își pregătește un mandat pe viață

    * Aplicația care o îngroapă pe Firea. Cetățenii pot urmări „live” pe telefoane cum sunt otrăviți de autorități

    * VIDEO. De ce a plecat Nistorescu de la Antena 3: prea multe crime, prea puțin „stat paralel”! Explicațiile unui ziarist de casă al televiziunii lui Voiculescu

  • Moise Guran: „Nu am luat niciodată bani de la politicieni!”

    Moise Guran, fostul jurnalist care a anunțat că va conduce campania USR-PLUS în alegerile din acest an, a anunțat pe pagina sa de Facebook că nu a luat niciodată bani de la oamenii politici în perioada în care a lucrat în presă.

    Reacția are legătură cu comunicatul oficial dat de Centrul de Jurnalism Independent care critică faptul că Moise Guran a fost jurnalist și consultant politic în același timp.

    Acesta a făcut, în urmă cu o zi, o declrație în acest sens la Digi 24.

    „De principiu sunt de acord cu tot ce am spus în miile de emisiuni și articole din ultimii 15 ani (cam astea-s disponibile pe internet).

    Firește, pot fi folosite și împotriva mea, dar cea mai mare parte a lor sunt despre cum putem reforma această țară.
    Ceea ce nu pricep este cum a putut cineva să înțeleagă că aș fi luat vreodată bani de la politicieni. Nici eu, nici firmele mele. Niciodată.

    Mi-am dat cu părerea pe programe sau măsuri de guvernare? Desigur. Dar nu pe bani și nici nu cred că cineva a rămas cu impresia că nu l-am mai criticat apoi ca jurnalist, dacă a fost cazul. Mi-am susținut aceleași idei pe care le-am dezbătut și cu publicul”, a scris Moise Guran pe pagina sa de Facebook.

    În comunicatul dat CJI se spune: „Jurnalismul și activitatea politică sunt două meserii incompatibile. Jurnalistul își informează publicul după ce verifică informațiile și se asigură că ele prezintă toate punctele de vedere implicate. Mandatul jurnalistului este interesul public – binele general al cetățenilor. Politicianul și consultantul politic au ca principală loialitate partidul pe care îl reprezintă sau care i-a angajat. Mandatul celor implicați politic este interesul partidului politic”.

    Trecerea lui Moise Guran în echipa USR-PLUS pentru a coordona campaniile electorale ale celor două partide a creat o adevărată dezbatere publică. Mai mulți foști colegi și-au arătat surprinderea și regretul că acesta a renunțat la cariera publicistică pentru consultanță politică.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Moise Guran în 2015: „Nu detest nimic mai mult decât un jurnalist care îşi abandonează meseria pentru a intra în politică”

    * Robert Turcescu – Moise Guran, scurtă istorie a unui război vechi de 4 ani

    * Modelul „Rareș Bogdan”. Moise Guran: „Renunț definitiv la cariera de jurnalist pentru a-mi asuma un rol politic”. În USR-PLUS

    * Șmecherii de dictator. Putin îl demite pe Medvedev și își pregătește un mandat pe viață

    * Aplicația care o îngroapă pe Firea. Cetățenii pot urmări „live” pe telefoane cum sunt otrăviți de autorități

    * O dronă pentru Dan Petrescu! De ce vrea Electric Visionary Aircraft să bage 20 de milioane de euro în CFR Cluj?

    * VIDEO. De ce a plecat Nistorescu de la Antena 3: prea multe crime, prea puțin „stat paralel”! Explicațiile unui ziarist de casă al televiziunii lui Voiculescu

  • Abia intrat în politică, Moise Guran face gafă după gafă. Tensiuni cu jurnaliștii din prima zi

    Moise Guran, într-o declarație făcută pentru Digi 24, a dezvăluit că a lucrat pentru USR încă din anul 2018, în paralel cu exercitarea profesiei de jurnalist, în timp ce se prezenta publicului ca o voce independentă.

    Această declarație a stârnit multe controverse în spațiul public, mai mulți jurnaliști considerând că Moise Guran nu a procedat corect. Acesta a moderat singura dezbatere prezidențială din turul 1 al alegerilor, organizată de Europa FM, din postura dublă de jurnalist și consultant politic pentru USR.

    Centrul pentru Jurnalism Independent a transmis presei un comunicat legat de această situație: „Principala armă și protecție a jurnalistului este credibilitatea lui, credibilitate care se câștigă în ani și se pierde într-o secundă. În situațiile în care jurnalistul se bucură de notorietate, acțiunile lui pot afecta întreaga profesie. Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) consideră că situația lui Moise Guran ne aduce încă o dată în momentul în care devine esențial să discutăm despre standardele și normele etice ale profesiei”.

    “N-am considerat că este un conflict de interese dacă lucrez cu ei și din toamna lui 2018 am lucrat cu ei la programe, separat – și cu USR, și cu PLUS”, a declarat Moise Guran la Digi 24, vorbind despre colaborare sa cu USR și cu PLUS în același timp cu profesia de jurnalist.

    „Jurnalismul și activitatea politică sunt două meserii incompatibile. Jurnalistul își informează publicul după ce verifică informațiile și se asigură că ele prezintă toate punctele de vedere implicate. Mandatul jurnalistului este interesul public – binele general al cetățenilor. Politicianul și consultantul politic au ca principală loialitate partidul pe care îl reprezintă sau care i-a angajat. Mandatul celor implicați politic este interesul partidului politic”, se arată în comunicatul CJI.

    O altă gafă făcută față de foștii săi colegi, la scurt timp după ce a intrat în politică, a fost să spună că desconsideră jurnaliștii care se ocupă de activitatea Parlamentului României, dar și că activitatea din această instituție e „extrem de plictisitoare”.

    Un post de parlamentar „…nu este ceea ce mi-am dorit în viață. Am considerat întotdeauna că activitatea parlamentară este extrem de plictisitoare, de aceea nu am fost niciodată reporter pe politic. Voi candida dacă mi se propune și se consideră că asta trebuie să fac eu, dar scopul meu e să fiu implicat în toate discuțiile și negocierile care se poartă despre cum țara va fi reformată. Că va fi în calitate de parlamentar, nu am niciun fel de problemă. … nu am renunțat la meseria de jurnalist pentru a veni cu jumătăți de măsură, am intrat în politică”, a declarat Moise Guran într-o conferință de presă, după ce s-a alăturat USR-PLUS.

    Moise Guran a fost criticat de un fost coleg de breaslă, acum parlamentar și el, e vorba de Robert Turcescu. Vlad Petreanu, Europa FM, într-un text publicat pe blogul său s-a arătat dezamăgit de pasul făcut de Moise Guran și, în plus, declarația sa fermă din 2015, publicată pe Facebook, în care anunța că nu dă doi bani pe jurnaliștii care devin politicieni, a produs o puternică dezbatere în rândul opiniei publice.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Moise Guran în 2015: „Nu detest nimic mai mult decât un jurnalist care îşi abandonează meseria pentru a intra în politică”

    * Robert Turcescu – Moise Guran, scurtă istorie a unui război vechi de 4 ani

    * Modelul „Rareș Bogdan”. Moise Guran: „Renunț definitiv la cariera de jurnalist pentru a-mi asuma un rol politic”. În USR-PLUS

    * Șmecherii de dictator. Putin îl demite pe Medvedev și își pregătește un mandat pe viață

    * Aplicația care o îngroapă pe Firea. Cetățenii pot urmări „live” pe telefoane cum sunt otrăviți de autorități

    * O dronă pentru Dan Petrescu! De ce vrea Electric Visionary Aircraft să bage 20 de milioane de euro în CFR Cluj?

    * VIDEO. De ce a plecat Nistorescu de la Antena 3: prea multe crime, prea puțin „stat paralel”! Explicațiile unui ziarist de casă al televiziunii lui Voiculescu

  • Robert Turcescu îl atacă urât pe Moise Guran: „Mă bucur că pleacă din presă. Mi-era o milă de emisiunea «România în direct», în ce hal ajunsese…”

    Continuă înțepăturile între foști colegi de gazetărie, trecuți pe la Europa FM. După Vlad Petreanu, și Robert Turcescu l-a atacat pe Moise Guran, dar dintr-o altă perspectivă.

    Dacă Vlad Petreanu i-a reproșat lui Moise Guran intrarea în politică – „a căzut în păcatul jurnalistului intoxicat de propria lui faimă” -, Robert Turcescu s-a plâns că același Moise Guran a distrus emisiunea pe care, înaintea noului vector al USR-PLUS, o realizase actualul deputat PMP.

    Mesajul lui Robert Turcescu pe Facebook

    „Nu pot decât să mă bucur că Moise Guran pleacă din presă: mi-era o milă de emisiunea «România în direct», în ce hal ajunsese… Acu’ nu știu ce-o să se aleagă de USR, dar nici nu mă frământă.”

    Robert Turcescu a realizat emisiunea „România în direct”, la Europa FM, înaintea lui Moise Guran.

    Nu e prima dată când Robert Turcescu îl ironizează pe Moise Guran. În noiembrie 2016, el l-a atacat pe motiv că succesorul său la emisiunea „România în direct” a apărut în clipul laudativ realizat de Ambasada Suediei cu ocazia decorării şefei DNA, Laura Codruța Kovesi, cu Ordinul „Steaua Polară”.

    „Să-i spuna cineva și lui Moise Guran cum se face o odă. Păi, ori suntem profesioniști, ori nu mai suntem!”, a scris, răutăcios, Robert Turcescu.

    Moise Guran și-a anunțat miercuri despărțirea de presă și intrarea în politică.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * AUDIO. Modelul „Rareș Bogdan”. Moise Guran: „Renunț definitiv la cariera de jurnalist pentru a-mi asuma un rol politic”