Etichetă: moarte

  • Elvețienii de peste 75 de ani, cu anumite boli, nu mai sunt tratați de Covid dacă nu există suficiente locuri la Terapie Intensivă

    Autoritățile elvețiene au pus la punct un protocol în ceea ce privește bolnavii de coronavirus cu vârsta de peste 75 de ani, în caz de disponibilitate limitată în secțiile de Terapie Intensivă. Practic, documentul precizează categoriile de persoane cărora le va fi negat „dreptul la viață”, dacă medicii vor fi obligați să aleagă cine va primi tratament și cine nu.

    Mai mult de 6.000 de noi cazuri de coronavirus într-o singură zi și puterea de a privi realitatea în față. Elveția pune negru pe alb ceea ce, de fapt, se intâmplă deja în întreaga lume: reguli privind tratamentul persoanelor trecute de 75 de ani cu patologii, în cazul în care secțiile de Terapie Intensivă sunt pline.

    Într-un articol publicat în cotidianul La Repubblica, ziariștii italieni dezvăluie ca însuși operatorii sanitari care lucrează în secțiile de Terapie Intensivă din Elveția au cerut reguli clare, pentru a nu se găsi obligați sa adopte decizii dificile, luate în grabă.

    În fața evidenței – că sistemul sanitar se află în pragul colapsului -, chiar și o țară dezvoltată precum Elveția pune bătrânii pe planul 2 al salvării.

    Raportul de cazuri este de 494,5 persoane infectate de coronavirus la fiecare 100.000 de locuitori, de două ori mai mult decât în Italia și Austria și de c5 ori mai mult decât în Germania.

    Documentul a fost elaborat de Academia Elvețiană de Științe Medicale și de Societatea Elvețiană de Medicină Intensivă. Titlul este precis: Triajul tratamentului în medicina intensivă în cazul lipsei de resurse.

    Bolnavii de coronavirus cu vârsta mai mare de 75 de ani sunt împărțiți în mai multe categorii. La pagina 5 a documentului sunt specificate tipologiile de pacienți care nu vor beneficia de tratamentul în secțiile de Terapie Intensivă, în caz de resurse limitate (nivelul B):

    • Persoanele cu vârsta mai mare de 85 de ani.
    • Persoanele de peste 75 de ani care suferă de cel puțin una dintre următoarele boli: ciroză hepatică, insuficiență renală cronică în stadiul 3, insuficiență cardiacă de clasă NYHA superioară A 1 și supraviețuire estimată la mai puțin de 24 de luni.

    La nivelul A (posturi disponibile în secțiile de Terapie Intensivă, dar resurse limitate) criteriile pentru a nu fi admiși la reanimare sunt următoarele:

    • Atac cardiac de dată recentă.
    • Boală oncologică cu speranța de viață mai mică de 12 luni.
    • Demență gravă.
    • Insuficiență cardiacă de clasa IV.
    • Boală degenerativă în stadiul final.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Dan Bittman își continuă delirul conspiraționist: „În Germania nu moare nici dracu’ de Covid!” / „Să dea Dumnezeu să mor și eu de Covid!”

  • Donald Trump: „Cea mai grea săptămână. Va fi multă moarte”

    America e în dificultate. Are 25,9% dintre infectații cu coronavirus ai lumii (311.637 din 1.203.188), precum și 13% dintre persoanele decedate din aceeași cauză (8.454 din 64.747).

    În acest context, președintele Donald Trump i-a avertizat sâmbătă seară pe cetățenii SUA să se pregătească pentru cele mai dure două săptămâni ale pandemiei.

    „Va fi multă moarte”, a spus liderul de la Casa Albă într-o conferință de presă.

    Trump i-a avertizat pe americani să se pregătească pentru „cea mai grea săptămână”, după ce numărul de cazuri de infectare cu Covid-19 a depăşit 300.000, iar cel al morților a trecut de 8.400.

    El a spus că statelor americane cele mai afectate le va trimite în sprijin mii de militari, precum şi ajutoare medicale.

    „Aceasta va fi probabil cea mai grea săptămână, între săptămâna asta şi săptămâna viitoare, şi vor fi multe morţi, din păcate, dar mult mai puţine decât dacă nu am fi acționat”, a declarat Trump, sâmbătă, în conferinţa de presă de la Casa Albă.

    Preşedintele american a proclamat hidroxiclorochina drept antidot pentru Covid-19. Substanţa folosită pentru tratarea Ebola ar putea fi „unul dintre elementele importante care pot schimba jocul”, a spus el, însă nu există dovezi științifice că acesta ar fi tratamentul.

    „Trebuie să redeschidem ţara. Nu vrem să facem asta pentru luni şi luni şi luni”, a mai spus Donald Trump.

    Cel mai afectat stat american este New York, cu 114.775 de cazuri (36,8% din total SUA) şi 3.565 de decese (42,2% din total SUA) înregistrate de la depistarea coronavirusului peste Ocean. În ultimele 24 de ore, în statul New York au fost înregistrate 630 de decese.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Primar PSD arestat când lua „șpagă de pandemie”: cu mască pe figură și mănuși de protecție! S-a ferit de covid, dar l-a lovit flagrantul

  • Moartea domnului Lăzărescu, varianta coronavirus. Deși diagnosticat cu pneumonie la două spitale, un bărbat de 49 de ani n-a fost internat. A murit acasă

    Până joi, 26 martie, Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a fost miracolul acestei pandemii de coronavirus. Nu avea medici infectați, nici asistente îmbolnăvite, în schimb apărea în buletinele Grupului de Comunicare Strategică, zi de zi, cu cei mai mulți pacienți COVID-19 vindecați. Iată, de exemplu, situația vindecaților pentru ziua de 26 martie: Timișoara – 53, București – 28, Craiova – 6, Constanța – 5, Cluj – 1, Iași – 1.

    Și a venit ziua neagră. Printre cei 6 morți raportați joi, ca niște cifre șoptite printre cruci, s-au numărat primii doi bărbați (dintre cele 22 de decese la nivel național) care nu împliniseră 50 de ani.

    Despre unul, buletinul Grupului de Comunicare Strategică ne spune sec:

    „Bărbat, 45 de ani, din județul Arad, confirmat în data de 25.03.2020, decedat în 25.03.2020 în ambulanță, în timpul transferului la Spitalul de boli infecțioase «Victor Babeș» Timișoara”.

    N-a mai ajuns la spital. Atât. Dumnezeu să-l odihnească!

    Și vine celălalt caz, cu care Grupul de Comunicare Strategică e mai generos în detalii.

    „Bărbat, 49 de ani, din județul Timiș, neinternat. S-a prezentat în data de 20.03.2020 la UPU a Spitalului Județean de Urgență Timișoara, unde a fost diagnosticat cu pneumonie acută (clinc și radiologic). I s-a recomandat consult de specialitate la Spitalul de Boli Infecțioase. Conform pacientului, acesta nu a călătorit în străinătate și nici nu a fost contact al unei persoane pozitive. În 21.03.2020 s-a prezentat și la Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara, neinternat, diagnosticat cu pneumonie acută. În 24.03.2020, stare deteriorată, solicită ambulanță, i se recoltează proba de exudat pentru COVID și este lăsat la domiciliu. Confirmat pe data de 26.03.2020, decedat în aceeași dată. Pacientul avea boli cronice preexistente (poliartrită reumatoidă și hipertensiune arterială).”

    Aceste rânduri descriu, pe scurt, o tragedie îngrozitoare. Este draftul de scenariu al filmului „Moartea domnului Lăzărescu”, partea a II-a. Oficiali ai statului român, adunați în Grupul de de Organizare Strategică, ne spun – bravo lor! – că medici de la două spitale din Timișoara l-au consultat pe bărbatul de 49 de ani, i-au pus diagnosticul pneumonie, dar l-au trimis acasă!

    Când plămânii bolnavi îi făceau respirația chinuitoare, a chemat Salvarea. I s-a luat probă pentru testul de coronavirus, dar tot n-a fost considerat internabil.

    Două zile mai târziu, i-a venit rezultatul: pozitiv. Avea covidul. Dar n-a mai apucat să fie dus la spital: omul a murit. La șase zile de la primul diagnostic, la cinci zile de la al doilea, la două zile după vizita Salvării.

    Pneumonia dublu diagnosticată, provocată de virus, n-a fost suficientă pentru internare, dar a fost suficientă să-l omoare.

    Cronologia unei morți anunțate

    * 20 martie. Bărbatul de 49 de ani se prezintă la Spitatul Județean de Urgență din Timișoara, unde, după efectuarea unei radiografii, i se pune diagnosticul: pneumonie acută. Nu e internat, ci e trimis acasă, cu recomandarea ca a doua zi să meargă la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”. În plină pandemie de coronavirus, nu e testat pentru COVID-19. Și nici nu se ține seama de faptul că, deși e încă om tânăr, suferă de poliartrită reumatoidă și hipertensiune arterială. Așadar, comorbidități.

    * 21 martie. Omul se prezintă, disciplinat, la Spitalul „Victor Babeș”. Pneumonia acută e confirmată, dar bărbatul e trimis acasă. Nici de această dată nu i se face test pentru coronavirus.

    * 24 martie. Aflat în situație critică, bărbatul sună la Salvare. Vine un echipaj de ambulanță, care-i recoltează proba de exudat, pentru testul coronavirus, dar îl lasă acasă. Nici acum nu merită internat.

    26 martie. Bărbatul de 49 de ani moare la domiciliu. Familia lui primește rezultatul testului la COVID-19: bărbatul era pozitiv. Avea virusul.

    Este primul caz de deces la domiciliu al unei persoane infectate cu coronavirus.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Ministrul Sănătății, ultimul șef al Cristinei Țopescu: „S-a stins singură și în tăcere. Vestea a căzut ca un trăsnet pentru noi”

    Ministerul Sănătății, ultimul loc de muncă al Cristinei Țopescu, a emis un comunicat în care își exprimă regretul pentru dispariţia prematură a jurnalistei. Comunicatul conține și un mesaj al ministrului Victor Costache.

    Cristina Ţopescu lucra la Ministerul Sănătății de două luni. În noiembrie 2019, la scurt timp după învestirea Guvernului Orban, jurnalista – care realiza și o emisiune la Canal 33 – a devenit consilier pe probleme de comunicare al ministrului Costache. Ea era încadrată în Departamentul de comunicare al Ministerului Sănătății.

    Comunicatul Ministerului Sănătății

    „Colectivul Ministerului Sănătății regretă dispariția prematură a jurnalistei Cristina Țopescu, care de puțin timp se alăturase echipei de comunicare.

    «Suntem consternați de această veste, care a căzut ca un trăsnet pentru noi. Atât eu, cât și echipa din MS regretăm profund dispariția acestui om minunat, o stea care a inspirat atâtea generații de telespectatori. A fost un privilegiu pentru mine să lucrez cu Cristina Țopescu, care s-a alăturat echipei noastre de comunicare de curând, și până în ultima clipă a demonstrat că este un profesionist desăvârșit. Acum, când mă uit în urmă nu-mi vine să cred că s-a stins, singură și în tăcere. Să-i spunem cu toții o rugăciune în gând și Dumnezeu să o odihnească în pace!», a spus Victor Costache, ministrul Sănătății.”

    Apelul de la 21.39

    Moartea jurnalistei Cristina Ţopescu (59 de ani) a fost descoperită în seara zilei de duminică, 12 ianuarie. Informaţia a fost confirmată, pentru Agerpres, de managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu.

    „A fost găsită decedată în locuinţă. Apelul s-a făcut la ora 21.39 de către Poliţie, într-o acţiune de cooperare cu noi. Poliţia ne solicita pentru a doamnă, în jur de 50 de ani, găsită decedată în locuinţă, să confirmăm decesul. Decesul se pare că s-a produs în urmă cu mai multe zile”, a precizat Alis Grasu.

    Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a precizat că, în cursul serii de duminică, a fost sesizat de o femeie cu privire la faptul că vecina ei nu a mai fost văzută de aproximativ trei săptămâni.

    „În urma sesizării, poliţiştii oraşului Otopeni au intrat în imobilul respectiv, unde au găsit o persoană decedată care nu prezintă urme vizibile de violenţă. Urmează să se efectueze în cauză expertiza medico-legală”, informează IPJ Ilfov.

  • Jurnalul final al Cristinei Țopescu. Activitatea pe Facebook s-a oprit brusc în seara de 26 decembrie

    Un indiciu despre sfârșitul Cristinei Țopescu, mai exact despre perioada în care a murit, ni-l oferă activitatea ei pe Facebook. Ultima postare a fost în seara zilei de joi, 26 decembrie, la ora 21.59. A doua zi de Crăciun. Au urmat 17 zile de tăcere absolută, până când a fost găsită moartă în propria casă, duminică, 12 ianuarie.

    Destinul a făcut ca ultima postare a Cristinei Țopescu să fie una admirativă la adresa Papei Francisc, care-i îndemna pe pământeni să fie blânzi cu animalele.

    Întreruperea bruscă a postărilor pe Facebook ne indică faptul că sfârșitul Cristinei Țopescu a venit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 2019, probabil în somn. Mai ales că a fost găsită în pijamale de noapte, întinsă în pat.

    Un amănunt esențial: Cristina era foarte activă pe Facebook. De exemplu, în ultimele 6 zile active (21-26 decembrie) a făcut 12 postări. Așadar, o medie de două postări pe zi.

    Din 27 decembrie – nimic. A venit sfârșitul.

    O confirmare vine de la medicul oftalmolog Monica Pop, prietenă apropiată a Cristinei. Doctorița Pop spune că a sunat-o pe 27 decembrie ca s-o invite la un concert, însă Cristina nu a răspuns.

    Tăcere totală de Anul Nou. Absență prelungită de la minister

    Trei momente ulterioare întăresc ideea că sfârșitul Cristinei Țopescu a venit în ultima săptămână a anului 2019. Altfel spus, între Crăciun și Anul Nou.

    Cele trei momente:

    1. Cristina nu a mers la serviciu, la Ministerul Sănătății, nici pe 27 decembrie (vineri), nici pe 30 decembrie (luni), deși erau zile lucrătoare. Cristina nu anunțase că va lipsi și nici nu obișnuia să absenteze.
    2.  Pe 31 decembrie sau 1 ianuarie, Cristina nu a trimis nimănui urări de „La mulți ani!” – nici prin SMS, nici prin WhatsApp, nici prin e-mail sau prin mesageria de la Facebook. Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva.
    3. Începând din 6 ianuarie, Cristina trebuia să-și reia munca la Ministerul Sănătății, unde era consilierul pe comunicare al ministrului Victor Costache. N-a venit în nicio zi a săptămânii 6-10 ianuarie, nici nu a comunicat de ce lipsește, nici nu a răspuns la telefon.

    Jurnalul public al Cristinei Țopescu

    Ultimele 12 postări pe Facebook, în 6 zile (21-26 decembrie)

    • 21 dec., ora 13.53. Cristina se întreabă amar: „Ole, ole, ole, Ceaușescu nu mai e?”.
    • 21 dec., ora 16.37. „Azi toată ziua am făcut treabă prin casă. Televizorul a stat pe Digi, pe post de radio…”
    • 21 dec., ora 22.02. „O, Doamne… citiți! Ca să înțelegeți ce s-a întâmplat în decembrie 1989, citiți!”. Și citim un text cutremurător despre 21 decembrie 1989, semnat de Gabriela Dimofte și distribuit de Cristina cu un nod în gât.
    • 22 dec., ora 0.02. „Uitați-vă acum pe TVR 1, «Decembrie roșu», un alt film despre manipularea și crimele odioase de la Revoluție!”
    • 22 dec., ora 10.13. Cristina, indignată, distribuie de pe tabu.ro un articol cu titlul: „Omul de afaceri Dan Haidău a împușcat un câine aflat lângă stăpân, în pădurea de agrement Moșnița”. „Nu există consolare când pierzi un suflet drag. Dreptate, însă, trebuie să existe și nu trebuie să renunțăm la ea!!!”, se încurajează, totuși, Cristina.
    • 22 dec., ora 11.14. „21 decembrie 1989. Tocmai ce ieșisem din închisoare de două zile, nici nu mă dezmeticisem bine, nu-mi venea, încă, să cred că sunt liberă…”. Cristina povestește momentele dramatice prin care a trecut în urmă cu 30 de ani.
    • 22 dec., ora 19.03. Live pe Facebook. Promo: „Suntem în Piața Revoluției, vom citi numele eroilor noștri căzuți în decembrie ’89”.
    • 22 dec., ora 23.36. „Ce titlu frumos au dat colegii mei de la Ziaristii.com mărturisirii mele despre cum am trăit Revoluția, cu tot cu lunile de închisoare din care am ieșit fix cu două zile înainte de 21 decembrie 1989… Vă mulțumesc, dragii mei colegi!”. Titlul invocat: „Revoluția duioasă, tristă și naivă a Cristinei Țopescu”.
    • 23 dec., ora 10.55. „Amintire FB de acum un an pe vremea asta. Nu m-am schimbat, la fel simt”. Și Cristina redistribuie un filmuleț postat pe 22 decembrie 2018, cu secvențe duioase de iubire între om și diverse animale.
    • 25 dec., ora 21.15. „Pentru seara de Crăciun vă recomand un film care începe acum pe TVR 2, un clasic de zile mari: «O viață minunată», în regia lui Frank Kapra, cu James Stewart în rolul principal – ce mare actor!… Nicio faptă bună nu rămâne nerăsplătită – vrea să ne convingă filmul. Cred că, totuși, până la urmă așa e. Crăciun binecuvântat, dragii mei!”
    • 21 dec., ora 12.08. „MARY POPPINS – vai, ce film manipulator!” – Cristina e ironică, pune și emoticoane vesele. De fapt, aduce argumente în favoarea filmului. Apoi încheie: „Crăciun fericit, prieteni, fie că sunteți de dreapta sau de stânga! Dar știți că, dacă aveți bani mulți, nimic nu vă poate face mai fericiți decât să-i împarțiți cu cei care n-au avut norocul sau talentul vostru de a face atâția bani!”.
    • 26 dec., 21.59. Poză cu Papa Francisc, link spre un articol de pe animalsaustralia.org, cu titlul: „Pope Francis to «every person on Earth»: Be kind to animals!” („Papa Francisc către «fiecare om de pe Pământ»: Fiți blânzi cu animalele!”). Comentariul Cristinei: „Încă un motiv să-l iubesc pe omul ăsta simplu, firesc, calin, vesel, minunat”.

    A fost ultimul comentariu. Ultima postare. Ultimul gând. Cu Papa în ultimul ei gând.

    Ultima postare a Cristinei

    „Emoția aia care se prelinge și în câte-o lacrimă, vindecătoare…”

    Două din ultimele 12 postări sunt mai consistente și exprimă gânduri care merită redate în detaliu.

    21 decembrie, ora 16.37

    „Azi toată ziua am făcut treabă prin casă. Televizorul a stat pe Digi, pe post de radio. Cu mâinile la treabă, cu urechea la televizorul devenit radio. Multe emisiuni, știri despre Revoluție, comemorare, cum unii o pângăresc, cum alții se revoltă, gesturi excesive, poate inevitabile la atâta durere și atâtea răni care nu se pot închide vreodată. Făceam treabă cu un nod în gât, cu emoția aia care se prelinge și în câte-o lacrimă, vindecătoare, necesară, terapeutică, oare? Abia aștept ziua de mâine, când mă voi întâlni cu un om tare drag, Cătălin Teniţă, ca să mă alătur inițiativei lui și a altor oameni ca el. Ne vedem la ora 16 in Piața Victoriei și plecăm în marș spre Piața Universității, după care în fața Ministerului de Interne ne vom opri ca să citim numele celor peste o mie de martiri. O, Doamne, ce moment… Vă așteptăm, dragii mei, veniți alături de noi!”

    22 decembrie, ora 23.36

    „Ce titlu frumos au dat colegii mei de la Ziaristii.com mărturisirii mele despre cum am trăit Revoluția, cu tot cu lunile de închisoare, din care am ieșit fix cu două zile înainte de 21 decembrie 1989… Vă mulțumesc, dragii mei colegi!
    Am citit azi, la comemorarea din Piața Revoluției, 80 de nume ale eroilor noștri, am fost onorată, alături de mulți oameni minunați care au fost acolo.
    Toți cei 1.142 de martiri sunt îngerii noștri și vor fi îngerii acestui popor pentru totdeauna, ei ne-au redat LIBERTATEA!”

  • Ștefan Niculescu Maier, de la Washington, despre moartea colegului său de disidență anti-ceaușistă, Mihai Creangă

    Articolul „A fost arestat de Ceaușescu, a murit – ca și Ceaușescu – în ziua de Crăciun! Destinul unui ziarist disident”, publicat miercuri, 25 decembrie, pe Ziaristii.com, a avut parte de o surpriză. Un mesaj-ecou la articolul despre moartea lui Mihai Creangă a venit din America, de la colegul său de clandestinitate anti-ceaușistă: Ștefan Niculescu Maier.

    „Dacă am fi fost 10, povestea noastră ar fi semănat foarte mult cu cea a celor «10 negri mititei», dar nu am fost atâția. Se pare, de fapt, că ÎN TOTAL în România vor fi fost doar vreo 30-40 de disidenți, față de alte țări foste socialiste (cu sute de disidenți) unde nu s-au produs crimele de la schimbarea noastră de regim, iar tranziția a fost și mai catifelată, și a durat și mai puțin.

    În scenariul cu 10 negri mititei, eu aș fi intrat la categoria «unul a plecat din ei» – din cauză că m-am stabilit în Statele Unite, unde mi-am văzut de familie și de carieră, iar cei doi copii pe care i-am salvat din orfelinatele din România (dacă își mai amintește cineva despre ce era vorba) sunt astăzi adulți și pe traiectorii ascendente. Binecuvântăm în fiecare zi decizia de a-i adopta.

    Mihai Creangă a fost un om «mai mare decât viața». Nu puteai să nu-l iubești, până și defectele lui erau carismatice. Același lucru pot spune și despre Anton Uncu sau despre Petre Mihai Băcanu.

    În primii ani de după schimbarea regimului, mi-am dat însă seama că Brucan a fost un optimist când a afirmat că e nevoie de 20 de ani pentru o schimbare profundă, reală. Nu caut justificări plecării mele din România, dar am fost totuși mult prea puțini. Și nu avem niciun merit că nu am știut să facem în așa fel încât să devenim mai mulți. Au știut să devină mai mulți (erau și înainte…) o mare parte dintre cei pe care-i vedeți astăzi în roluri politice majore și cu conturi majore în bancă.

    Poate că ascensiunea lui Mihai la cele veșnice să producă acea lumină, ca o stea călăuzitoare, renăscând speranța că există bine și dreptate în lume, că există oameni care sunt capabili să-și riște viața pentru idealuri.

    Mihai Creangă a fost unul dintre ei. Fie-i memoria binecuvântată!”

    Precizări suplimentare

    Reporter: Domnule Maier, vă mulțumim că ați intervenit cu acele precizări, la textul despre regretatul Mihai Creangă.

    Ștefan Niculescu Maier: Am preferat să pun un ecou în pagina Ziaristii.com deoarece ați scris cel mai documentat despre Mihai Creangă, fapt pentru care vă mulțumesc.

    Reporter: Când v-ați mutat în SUA?

    Ștefan Niculescu Maier: M-am stabilit în SUA în 2001, după ce am lucrat la Ambasada României la Washington timp de 3 ani, pentru președintele Emil Constantinescu. Soția mea a fost sponsorizată pentru o viză permanentă de muncă de către o firmă, iar eu am beneficiat de noul ei statut, alături de întreaga familie.

    Reporter: Unde v-ați așezat, în ce oraș/stat?

    Ștefan Niculescu Maier: Locuim undeva în suburbiile capitalei americane, în statul Virginia.

    Reporter: Cum vedeți România actuală?

    Ștefan Niculescu Maier: Contrar unor opinii care pretind că țara este una normală, cu probleme normale, eu o văd ca fiind încă tributară unor grupuri de interese ce nu-și văd decât de propria prosperitate, fără să le pese de binele unui popor de supraviețuitori care are resurse de inteligență și de frumusețe ieșite din comun, dar irosite de lipsa de curaj. Barometrul meu de început de normalitate în România este reprezentat de rezolvarea corectă a cazului inginerului Gheorge Ursu și de încetarea tăierii pădurilor…

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * POVEȘTI LA GURA SOBEI: Zăpada

  • „Paris blestemat!” Teribila poveste a româncei de 23 de ani care a murit în timp ce era fotografiată cu Tour Eiffel

    A fost o moarte șocantă: Andreea Iulia, o româncă de 23 de ani, a sfârşit tragic la Paris, în timp ce iubitul îi făcea o poză cu Turnul Eiffel. A fost înmormântată duminică la Gilău, județul Cluj, iar apropiaţii i-au adus mii de flori.

    Tânăra a căzut de la peste 12 metri înălţime, sub privirea îngrozită a celui care o fotografia. Se aflau în zona Trocadero, acolo unde mii de turişti se străduiesc zilnic să surprindă cel mai bun cadru cu turnul parizian. Cei doi erau într-o escapadă romantică şi plănuiau să se căsătorească.

    Iulia şi Andrei erau împreună de 7 ani. S-au cunoscut în liceu, iar Andrei plănuia să o ceară în căsătorie în următoarea călătorie, care urmă să fie în Republica Dominicană, în Caraibe.

    Fata terminase o facultate de business la Cluj-Napoca, iar din primul ei salariu i-a făcut cadou iubitului o excursie la Paris.

    La lăsarea serii, au urcat amândoi pe acoperişul clădirii din grădinile Trocadero, acolo unde mii de turişti se înghesuie zilnic să facă fotografii cu Tour Eiffel. Însă Iulia a făcut un pas în spate şi a căzut de la peste 12 metri înălţime.

    Este un loc atractiv, dar periculos. Acolo, la Trocadero, au mai murit și alți turiști, care într-o clipă de neatenție s-au prăbușit în gol.

    Imagini cu Andreea Iulia

    Mărturia lui Andrei, iubitul Iuliei

    Andrei Răzvan, iubitul fetei, a povestit tragedia pentru Pro TV.

    • Iulia

      „Noi am mers acolo sus, unde toată lumea mergea, stătea multă lume la coadă, erau vreo 5.000 de oameni. Erau nişte stâlpuleţi care nu erau asiguraţi, lumea se urca pe ei şi făcea poze cu Turnul. Eu i-am făcut câteva poze, ea s-a uitat la ele, a zis să îi mai fac câteva, s-a dus înapoi şi cred că s-a dat mai departe, să nu mai fie cineva în poză, şi am auzit «hiiiiiii…». A căzut, era jos, când am ajuns la ea respira, am chemat ajutoare…”

    • Aveam în plan să o cer în căsătorie, urma să mai mergem în Republica Dominicană, acolo plănuiam să o cer. Visa să fie mămică de tânără şi să aibă o nuntă de 1.000 de persoane. Au deconectat-o de la aparate înainte ca părinţii ei, care au ajuns a doua zi dimineaţă, să-şi dea acordul. Ne-au cerut 6.000 de euro, spitalizare pentru 24 de ore, dar ea a stat foarte puţin în spital. Abia după ce familia a contactat un avocat, au redus din sumă.”

    Copleşit de cele întâmplate, iubitul Iuliei a scris pe pagina de Facebook: „Paris, oraș blestemat! Mi-ai răpit tot ce aveam mai drag pe lumea asta…”

    Constantin Bodea, tatăl fetei: „Noi vrem să facem toate demersurile să nu mai treacă nimeni prin aşa ceva. De la spital ne-au zis că numai în ultima perioadă cinci oameni au murit în acelaşi loc, turişti toţi. Pentru că Iuliei îi plăcea să ajute, o să deschidem o fundaţie în numele ei, să ajutăm copii şi familii sărace, ea îi ajuta foarte mult pe alţii”.

  • Moartea unei ziariste de investigație. Mesaj de dincolo

    „Am plecat. Am făcut-o aseară, în liniște. Nu știu cum va fi lumea fără mine. Şi nu voi ști niciodată. Dar drumul meu a fost până aici. Vă las în urmă pe toți, prieteni, cunoștințe, mai puțin prieteni sau dușmani. Fiecare ați fost în viața mea cu un scop. Şi celor mai mulți, vă mulțumesc pentru asta. Am fost în viața multora dintre voi. Şi îmi place să cred că tot cu un scop. Şi vouă vă mulțumesc pentru că m-ați primit. Am trăit intens, cât pentru o sută de vieți. Şi aș mai fi trăit tot atâtea”.

    Este ultima postare de pe pagina de Facebook a jurnalistei Miriam Eugenia Soare. A scris-o înainte de a muri și a lăsat-o spre publicare. Ştia că sfârșitul îi e aproape. A plecat la 55 de ani. Dar mesajul vine, parcă, de dincolo…

    Exact acum un an, ziarista cerea, printr-o scrisoare devenită virală pe Internet, ajutorul ministrului Sănătății, Sorina Pintea. Nu dorea decât să-și prelungească viața. A mai rezistat un an.

    Răceala la plămâni era un cancer agresiv

    Jurnalista Miriam Eugenia Soare a fost diagnosticată în 2015 cu cancer la sân și a suferit o dublă mastectomie.

    După un an, un medic i-a spus că are o răceală la plămâni și i-a dat o rețetă cu antibiotic. Adevărul a fost mult mai dur, medicii din Istanbul i-au descoperit metastaze pulmonare.

    Miriam a cheltuit în ultimii ani sume uriașe pentru investigații și tratamente. Găsise o clinică în Hamburg care își asuma tratarea ei, însă era la fundul sacului. Femeia s-a adresat Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB) şi explica, într-o scrisoare publică, situaţia disperată în care se află.

    Cristina Țopescu: „Îmi plânge sufletul”

    „M-a cutremurat moartea lui MIRIAM. N-am cunoscut-o și sunt sigură ca asta e o pierdere pentru mine. Simt de parcă aș fi cunoscut-o și îmi plânge sufletul.

    Vreau să cred că Sorina Pintea a încercat s-o ajute și că, of, nu s-a mai putut face nimic. Dincolo de partide, ministrul Sănătății pare un om bun, plin de intenții bune, dar cât și câte ne-or mai trebui până când sistemul să poată face tot ce e posibil pentru viața unui om…

    Miriam a plecat dintre noi, era frumoasă, deșteaptă și sigur era și un om bun, e o lumină pe chipul ei cum numai oamenii buni au.

    Miriam, sper să fii pe undeva și să revii într-o altă formă cândva, pe undeva. Lumea asta e atât de urâtă, încât fără spirite ca al tău devine tot mai greu de dus. Să fii bine și să nu mai suferi acolo unde ești ! Noi, cei încă vii, continuăm aici, pe Pământ, să ne mâncăm între noi.”

    Scrisoarea trimisă de Miriam ministrului Sănătății, în urmă cu un an

    SCRISOARE DESCHISĂ DOAMNEI MINISTRU AL SĂNĂTĂŢII

    DOAMNĂ MINISTRU, NU MĂ LĂSAŢI SĂ MOR!

    Sunt Eugenia Soare, cetăţean român, şi vă cer AJUTORUL, DOAMNĂ MINISTRU. Am 54 de ani şi statul român, prin legile lui absurde şi abuzive, mă condamnă la moarte, când pentru suma de doar 9.000 euro, bani cu care ministerul condus de dumneavoastră cumpără doar pixuri, eu sunt lăsată să mor. În septembrie 2015 am fost diagnosticată cu un carcinom triplu negativ la sân, cea mai invazivă şi rară celulă malignă. Preventiv, mi-au fost scoşi ambii sâni. Această dublă mastectomie am făcut-o în spitalul MedLife, pe bani personali, pentru că, în urma unei operaţii la care am fost supusă în anul 2000 la Institutul Oncologic Fundeni, am fost infectată cu Hepatită Virală C.

    Având o fibroză hepatică de gradul trei, nu am putut face tratament chimioterapeutic, fapt pentru care am depus dosarul de tratament la CASMB, pentru terapia NON INTERFERON, dosar ce mi-a fost respins pe motiv că nu am fibroză de gradul patru, adică nu sunt suficient de bolnavă şi nu s-a ţinut cont că am comorbidităţi, ci dimpotrivă. În septembrie 2016, la examinarea de un an de la dubla mastectomie, în urma efectuării computerului tomograf, mi s-a spus că am nişte noduli pulmonari nesemnificativi, probabil de la o răceală mai puternică din copilărie.

    După numai cinci luni, starea mea de sănătate s-a degradat semnificativ, începând să tuşesc necontrolat şi să am o stare de oboseală permanentă, până într-o zi când am leşinat şi fiul meu m-a dus la Spitalul Judeţean Ilfov unde, în urma investigaţiilor şi a unei radiografii pulmonare, mi-au spus că am o răceală la plămâni şi mi-au dat o reţetă cu antibiotic!!! Medicul de familie m-a sfătuit să fac un PET CT. Când am vrut să mă programez la o clinica privată din ţară, pentru că imagistica pe asigurarea de stat este doar un vis frumos, mi-au spus că nu au loc decât peste trei luni. Atunci, tot pe bani personali am plecat la Istanbul unde, a doua zi am făcut PET CT-ul, la un preţ mult mai mic decât in România. Acest examen imagistic a relevat, fără dubiu, că ceea ce în Romania erau «ganglioni nesemnificativi şi o banală răceală pulmonară» erau de fapt METASTAZE PULMONARE.

    M-am internat şi m-am operat de plămâni, pe data de 18 iulie, chiar în ziua în care împlineam 54 de ani, pentru că o altă dată liberă pentru operaţie nu aveau la spital. Plămânul mi-a fost capsat cu cleme din titaniu, pe care tot eu le-am plătit cu suma de 1400 euro, pentru că asigurarea nu acoperă acest «lux». Ştiind că va trebui să fac chimioterapie, pe bani personali, pe proprie răspundere, ilegal mi-am cumpărat din Egipt, tratamentul pentru HCV pe care l-am introdus fraudulos în ţară şi m-am tratat la mine acasă. Tot în acest timp am dus leziunile excizate din plămân pentru imunohistochimie şi anatomopatologie, la clinica indicată de către toţi medicii din Bucureşti ca fiind cea mai bună, bineînţeles, o clinică privată unde am plătit. În aşteptarea rezultatului testelor, m-am adresat mai multor oncologi şi am ales să mă tratez la un oncolog care lucrează doar într-o clinică privată, pentru a evita să stau şi să sprijin pereţii IOB Fundeni, câte cinci ore pentru o consultaţie. Spre ghinionul meu, rezultatul analizelor dat de laboratorul de anatomopatologie a fost ERONAT, motiv pentru care eu am fost tratată cu o chimioterapie greşită, inadecvată celulei maligne de care ulterior s-a dovedit că sufăr, abia după ce m-am adresat spitalului Hadassah din Ierusalim, care, contra sumei de 2.000 de euro, mi-a refăcut anatomo şi imunohistochimia şi au certificat că, în ţară, s-a făcut o imensă greşeală, care mi-a răpus fizic organismul şi care a dus la creşterea metastazelor.

    La întoarcerea din Israel, mi-a fost schimbată chimioterapia, dar deja ficatul meu fibrozat nu a mai putut suporta şi am devenit atât de anemică, încât nu mă mai puteam ridica din pat, fapt pentru care am fost nevoită să întrerup orice formă de chimioterapie. SINGURA SOLUŢIE, pe care o mai am astăzi, este radioterapia stereotactică şi după ce am corespondat cu două clinici din Istanbul, care m-au refuzat, am gasit o clinică din Hamburg care îşi asumă tratarea mea. Nemaiavând bani, m-am adresat CASMB-ului şi, astfel, am aflat cât de aberantă şi discriminatorie este legea care îmi cere un referat de la un medic dintr-un spital universitar!!! Cetăţeanul asigurat NU ştie că dacă se tratează la un medic din sistemul privat, referatul întocmit de acesta nu are nicio valoare şi deci, nu poate beneficia de vestitul FORMULAR E 112. M-am milogit pe la toate uşile din IOB Fundeni şi am fost refuzată de către medicii oncologi. M-am adresat Direcţiei de Sănătate Publică şi am constatat că trebuie să am trei oferte de la trei spitale cu trei preturi, de parcă s-ar face licitaţie pentru becuri şi nu vorbim despre viaţa unui om şi, după ce dosarul meu medical trece prin două comisii medicale, se poate să primesc aviz favorabil sau nu, dar asta durează MINIM DOUĂ LUNI SI JUMĂTATE!!! Eu nu am timpul necesar să aştept toate aceste proceduri ABERANTE şi ABUZIVE la adresa cetăţeanului contribuabil! Doamnă Ministru, ultima amânare pe care am mai primit-o de la clinica din Hamburg este data de 6 Februarie. Dată după care nu se mai poate interveni stereotactic şi, în consecinţă, nu îmi rămâne decât să aştept să mor la mine acasă.

    DOAMNĂ MINISTRU, VĂ ROG, VĂ IMPLOR, VĂ CER SĂ ÎMI PRELUNGIŢI VIAŢA!”