Etichetă: miting anti-masca

  • După ce a chemat lumea în stradă și a anunțat că „protestele vor continua”, George Simion spune că nu AUR a organizat acțiunile de luni. Ce îl dă de gol

    După ce a chemat lumea în stradă, a fost în fruntea tuturor mitingurilor conspiraționiste și a anunțat că “protestele vor continua”, George Simion, liderul AUR, spune acum că nu partidul său a organizat acțiunile și că, mai mult decât atât, va da în judecată USR-PLUS pentru defăimare!

    Cazul frizează ridicolul și arată până unde poate merge impostura și ipocrizia. Liderii AUR nu doar că au chemat la manifestații, fiind sprijiniți de grupuri de ultrași – George Simion însuși a fost șef de galerie –, dar au dat chiar marți un comunicat, avertizând că vor continua lupta împotriva “dictaturii”. Însă, pentru că în noaptea de luni spre marți au apărut violențe între ultrași și grupuri interlope, pe de o parte, și forțele de ordine, pe de alta, acum AUR încearcă o dedublare, menționând că “nu organizăm, dar participăm”.

    „În primul rând, am o problemă cu Guvernul, indiferent de ce culoare e. Românii sunt singurii care suferă din cauza unor măsuri aberante“

    Alianța USR-PLUS i-a arătat pe cei de la AUR ca fiind principali instigatori și organizatori ai incidentelor din ultimele zile. Simion anunță că urmează procese: “Ei sunt extremişti! (…) Cu siguranţă, cei de la USR au sărit calul cu aceste acuzaţii şi îi vom trimite în instanţă şi pe domnul Alexandru Muraru. Pe motiv că ne-au făcut extremişti, defăimare. Avem o problemă cu modalitatea în care a fost administrată această criză, în care s-au furat banii din sănătate, după cum se fură de 31 de ani banii românilor. În primul rând, am o problemă cu Guvernul, indiferent de ce culoare e. Românii sunt singurii care suferă din cauza unor măsuri aberante. (…) Au îndrăznit să ne facă extremişti, ei sunt extremiştii, că pun în pericol sănătatea românilor. Nu e vorba doar de sănătatea fizică şi de actuala pandemie, mai sunt şi alte boli şi mai avem şi sănătatea mintală, nimeni nu se preocupă de ea. Se închid sălile de sport, se închid locurile unde românii pot face activităţi fizice, se închid şcolile şi românii nu au cu cine să îşi lase copiii“.

    Liderul AUR neagă acum că ar sta în spatele mitingurilor organizate în mai multe orașe din România: “Am participat, în continuare membrii AUR vor participa la protestele din toată ţara, în funcţie de decizia proprie, este opţiunea de a lupta pentru libertate. Noi ne-am asumat să fim alături de români la aceste proteste, nu organizăm, dar participăm. (…) Românii sunt îndreptăţiţi să iasă în stradă, este protestul lor, este protestul românilor simpli“.

    Simion, marți: „Nu organizăm, dar participăm”. Simion, duminică: „Oprim nebunia. În fața prefecturii din fiecare județ”. Simion, luni: „Ne luăm Țara înapoi!”

    Totuși, în urmă rămân dovezile. Duminică, la ora 21.41, el posta pe Facebook: “Oprim nebunia. Luni, ora 17.00. În fața prefecturii din fiecare județ”. Luni, la ora 18.39, același George Simion scria: “Astăzi, la 17.00 cu adevărat ne luăm Țara înapoi. În toată România, nu există scuze”.

    Simion, fost șef de galerie promovat intens pe rețelele de socializare în ultimii ani, a încercat să se afirme ca un pro-unionist convins. În realitate, în 2016 a mers, înaintea alegerilor, la negocieri cu oligarhul Sebastian Ghiță, pentru a face alianță cu partidulețul extremist înființat de acesta (și care n-a intrat atunci în Parlament). În 2020, el a bătut palma cu “partidul generalilor”, al conspiraționistului Ninel Peia, angajându-se să bage în Parlament 5 oameni ai acestuia (între care și Șoșoacă), în schimbul unui sprijin ocult.

    Același Simion organizează cu regularitate acțiuni așa-zis pro-unioniste, de fapt produse în momente-cheie ale vieții politice de la Chișinău, aducând grave prejudicii partidelor pro-europene de acolo și favorizând de fiecare dată socialiștii și partidele pro-rusești.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Efectul Șoșoacă la analfabeți”: o pacientă Covid atacă medicul de gardă și urlă că va fi omorâtă de doctori la Terapie Intensivă

    * Catanga a murit pentru că n-a vrut să stea în spital, s-a tratat singură acasă cu Ivermectină! „Soțul ei spunea mereu că el nu crede în Covid”

    * VIDEO. Urlete și spume în Parlament. Deputat AUR: „Te bag în p… mă-tii! Du-te dracu’! Băi, păduche, dispari! Îți ordon să dispari! Marș, mă, de-aici! Boule! Măgarule! Papagalule!”

  • „Am avut un sentiment de frică. Oamenii sunt imprevizibili!” Reacția unui medic care era de gardă la Spitalul Județean Bacău când conspiraționiștii au năvălit în curte scandând „Asasinii!”

    Medicii aflați luni seara în Spitalul Județean Bacău au fost șocați să vadă că în curtea instituției dau năvală peste 100 de oameni care le scandează “Hoții” și “Asasinii”. Libertatea a stat de vorbă cu doctorița Ioana Dinu, pneumolog de gardă luni, care a povestit ce sentimente a trăit văzând mulțimea pe treptele spitalului.

    Conspiraționiștii convocați de AUR, urmând exemplul celor din Galați, cu o seară în urmă, s-au dus în dreptul pavilionului unde zac bolnavii de Covid, scandând injurii la adresa cadrelor medicale și strigând ironii când treceau ambulanțele cu pacienți.

    Pneumologul Ioana Dinu spune că tocmai coborâse la UPU (Unitatea de Primiri Urgențe) când a văzut că în curtea spitalului e adunată o mulțime de oameni: “Știam că e un protest anti-restricții, anti-mască și, când am văzut că se îndreaptă în curtea spitalului, am avut un sentiment de frică și m-am gândit: oare ce urmează să facă, să forțeze ușile, să intre înăuntru? Că știți că omul e imprevizibil în situațiile acestea. Dar pe urmă am văzut că sunt pașnici“.

    Pneumologul Ioana Dinu spune că, având în vedere numărul foarte mare de cazuri grave de Covid din Bacău, e aproape imposibil ca nimeni din acea mulțime strânsă la intrare să nu fi avut măcar o cunoștință sau o rudă internată acolo

    Cadrul medical spune că personalul sanitar este oricum disperat și aproape resemnat în fața cazurilor grave tot mai numeroase care ajung la spital. În acest context, aberațiile debitate de conspiraționiști sunt foarte greu de catalogat: “Frizează ridicolul – este cuvântul cel mai potrivit pe care pot să-l folosesc. Manifestanții erau în fața pavilionului unde sunt internați pacienții cu COVID-19 în condițiile în care chiar ieri au fost foarte, foarte multe internări. Salvările veneau una după alta, duceau pacienții acolo… E de neconceput, de nevăzut, nu știu dacă pot să descriu“.

    “Suntem o țară unde oamenii au foarte multe drepturi și niciun simț de responsabilitate”

    Dincolo de realitatea paralelă construită de conspiraționiști pe Facebook, în lumea reală epidemia e scăpată de sub control. Doctorița Dinu spune că spitalul e copleșit atât de numărul prea mare de cazuri, cât și de faptul că acestea sunt tot mai severe.

    Ea afirmă că, în Bacău, acum ajung în stare critică persoane de 40-50 de ani, adesea fără alte boli cunoscute: “Am fost resemnată, sunt situații pe care nu puteam să le fi conceput vreodată, nu credeam că trăiesc să ajung să văd așa ceva, dar uite că văd. M-am gândit la un singur lucru: oare dintre cei care scandau acolo nu au pe cineva internat înăuntru sau nu se gândesc că e posibil ca ei să ajungă acolo? Cam ce fel de om să fii să strigi asta unor alți oameni care își fac treaba, meseria, încearcă să salveze vieți? Mi-e greu să cred că, din toți cei de acolo, nu avea nimeni o rudă, un prieten, o cunoștință care să nu fi fost bolnavă, că nu auzise de cineva internat sau că nu aveau chiar unul dintre cunoscuți internați atunci în spital. Și m-am mai gândit la ceva în momentele acelea – cred că oricare dintre cei care scandau acolo, dacă ar fi avut o problemă medicală de urgență, nu ar fi avut nicio reținere să vină în clipa următoare la Unitatea de Primire a Urgențelor și să ceară ajutor medical spunând că este dreptul lui. Suntem o țară cu oameni cu foarte multe drepturi, dar fără niciun simț de responsabilitate“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Efectul Șoșoacă la analfabeți”: o pacientă Covid atacă medicul de gardă și urlă că va fi omorâtă de doctori la Terapie Intensivă

    * Catanga a murit pentru că n-a vrut să stea în spital, s-a tratat singură acasă cu Ivermectină! „Soțul ei spunea mereu că el nu crede în Covid”

    * VIDEO. Urlete și spume în Parlament. Deputat AUR: „Te bag în p… mă-tii! Du-te dracu’! Băi, păduche, dispari! Îți ordon să dispari! Marș, mă, de-aici! Boule! Măgarule! Papagalule!”