N-am crezut că Robert Turcescu poate fi capabil de a produce un amestec atât de scârbos de minciună, grosolănie, mitocănie, vulgaritate, abjecție și ticăloșie. Dar este! Rucsacul din spate, celebrul rucsac plin cu pietre securiste, l-a cocoșat rău de tot. I-a gârbovit caracterul până la a-l duce la nivelul lui Mirel Curea, în hohotele de râs ale lui Dan Andronic.
Ca și în cazul lui Radu Moraru, m-au tot avertizat prietenii (unii, cunoscuți comuni; destui dintre ei, ziariști) să iau distanță de Robert Turcescu. Și asta nu de azi, de ieri, ci de mai mulți ani, de pe vremea când din carcasa Turcescului nu răsărise Colonelul. Dar le-am spus: ei, lasă, că nu-i chiar așa; nimeni nu e perfect, iar Robert face multe lucruri bune în televiziune.
Și făcea. Emisiunile sale de la Realitatea TV și, ulterior, B1 TV chiar au contat în bătălia cu hidra PSD-istă și cu monstrul USL-ist ai unor ani grei. Că a lucrat la Vîntu sau la Oancea, Robert Turcescu a găsit calea spre publicul de dreapta, preluând ștafeta de la Radu Moraru și pierzând-o ulterior în favoarea lui Rareș Bogdan, care se rebrenduia și venea puternic pe turnantă.
L-am tratat cu indulgență și după celebra scenă a „mărturisirii”, din 21 septembrie 2014. Ne-a spus că a fost un soi de securist, ofițer acoperit al unui serviciu pe care nu l-a numit nici până azi. S-a văitat că a dus în spate un rucsac greu, plin cu pietre, dar ne-a luat martori și la fericirea lui de a se „elibera” de „o astfel de povară, cu care nu mai pot trăi”. Și a așteptat să fie judecat „cu dreaptă măsură” de „un drept judecător”, dotat cu „har”.
De ce nu l-am pus în carantină morală la momentul respectiv? Pentru că am și eu o slăbiciune: nu mă pot rupe ușor de oameni alături de care am luptat, pe aceeași baricadă – cea a Dreptății, Adevărului, Binelui Public -, atâta amar de vreme. Zecile, poate sutele de emisiuni comune nu se puteau șterge cu buretele. Iar uitându-mă în spate, nu vedeam un ticălos, ci un jurnalist plasat, totuși, de partea Binelui.
Oancea cel rău și Robert cel bun. Și, în spate, rânjetul lui Ponta
De exemplu, nu puteam să uit cum îmi povestea că trecuse peste presiunile patronului său, Sorin Oancea, de a nu mă mai invita în emisiunea lui, de la B1 TV, presiuni venite de mai sus, de la prim-ministrul acelor vremuri ticăloase, Victor Ponta. Și că într-o dimineață de luni m-a sunat, cătrănit, să-mi spună că a primit ultimatum: ori mă elimină dintre invitați, ori rămâne fără emisiune la B1 TV! Șantaj în toată regula.
Robert părea tentat să renunțe – „Nu pot accepta așa ceva, e prea mult!” -, dar l-am sfătuit să meargă mai departe, pentru că e important ca măcar vocea lui să mai fie auzită, în contextul unei bătălii crunte pentru salvarea democrației în România. Pe atunci, bau-baul era Ponta, dar de după colț se ițea mustața ambițioasă a secretarului general Dragnea. Uneltele erau aceleași cu care Dragnea avea să dea atacul decisiv, nu peste multă vreme: Ciordache, Nicolicea, Șerban Nicolae, Codrin Ștefănescu…
Toate acestea m-au făcut să nu-l reneg atunci când toată lumea îl hulea: Colonele, colonele…! Mi-am propus, totuși, să mă uit mai atent la el, să-i urmăresc evoluția publică (gazetărească sau de altă natură), să observ eventuale puncte de infelxiune.
Cu aceste gânduri l-am primit în emisiunea pe care o realizam atunci la Nașul TV, cu aceste gânduri am participat și ca invitat în emisiunea pe care el însuși a realizat-o o vreme la Nașul TV, la scurt timp după ce zicea că se retrage din presă.
Iar cât am fost colegi, Robert Turcescu mi s-a părut a fi același. Omul e OK, mi-am zis, indiferent de rucsacii pe care-i duce în spate sau de care se eliberează.
„Kleine weisse Friedenstaube”
Ne-am bucurat împreună de victoria lui Iohannis sau, și mai mult, de înfrângerea lui Ponta, în noiembrie 2014. Era și victoria noastră, pentru că amândoi ne loviserăm de ticăloșia lui Ponta. Am produs, împreună cu Radu Moraru, o emisiune memorabilă, în care eu am cântat, cu vocea-mi dogită – cu care speriam fetele din corul școlii -, „Kleine weisse Friedenstaube” („Mic porumbel alb al păcii” – atât mai știam pe dinafară de la orele de germană din școala generală, de pe la începutul anilor ’80!), Turcescu a cântat la chitară, Moraru nu mai știu ce-a făcut, cert este că ne-am dat în stambă.
Tot pe atunci, ne-am prezentat în fața publicului în formula „Cei trei muschetari”. A fost ideea ta – mai ții minte, Colonele? Atâta doar că tu ziceai „Cei trei mușchetari”, iar eu ți-am explicat că se spune „Cei trei muschetari”, pentru că vine de la „muschetă” (armă de foc din Evul Mediu), nu de la „mușchi”.
Tot tu ai rezolvat și cu studioul în care am făcut pozele, în costumele acelea care ne cam strângeau și cu cizmele până la genunchi.
Și acum, arc peste timp: același Turcescu, în altă formulă de „muschetari”! Alături de Dan Andronic (condamnat definitiv la 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, dar și judecat în alte dosare) și de Mirel Curea (asociatul infractorilor de tot felul, el însuși cu certe calități de interlop).
Îți place, Colonele? Asta ți-a fost evoluția în ultimii 6-7 ani, în care ai bifat și un mandat de deputat, plus mai multe tentative eșuate de a te mai alege în felurite dregătorii? Te simți bine în mlaștina asta, Colonele? Chiar nu te doare un pic stomacul? Înseamnă că ai stomacul tare, Colonele! Un stomac pavat cu bolovanii ăia din rucsac.
Uită-te cu atenție la poza asta, Colonele! Poate atunci, în direct, nu ți-ai dat seama: nu doar că te-ai asociat cu doi indivizi nefrecventabili, cu două fundături ale presei, dar ai ajuns exact ca ei! Dacă ți-ar mai fi rămas o fărâmă de umanitate, n-ai fi rânjit cu poftă la schemele de anihilare fizică a unui confrate jurnalist, Mălin Bot, prezentate în detaliu de Curea și susținute șmecherește de Andronic!
Nu e convingătoare poza? Atunci, mai uită-te o dată peste toată emisiunea, e a voastră, cu voi, despre voi.
Prima supărare a lui Robert Turcescu
Dar să mai plonjăm oleacă în trecut.
Primul semnal că e ceva în neregulă cu tine, Colonele, a fost anul trecut, când m-ai apostrofat furios că am îndrăznit să scriu, en passant, că „experimentul Turcescu – deputat de Constanța” a fost un eșec. Atât. Într-o învârtoșare paranoică, ai avansat chiar teoria că „ăia cu ștampila” de la PMP – partidul din care făceai parte – m-au pus să scriu de rău despre tine. Ți-am explicat prietenește că bați câmpii, dar viermușii trădării lucrau deja în creierul tău.
Apoi ai trecut la nivelul următor: o boare de șantaj. Mi-ai spus că va veni vremea ca publicul să afle „adevărata față a moralistului Cartianu”. Concret: că vei da tu în vileag, cândva, contractul pe care l-ai văzut pe masa lui Eugen Tomac sau pe undeva, pe la imprimantă, între PMP și firma care administrează site-ul Ziaristii.com. Te-am rugat să-l publici chiar atunci, fără întârziere, pentru că nu e nimic secret. E un contract ca orice contract de promovare electorală, în campania electorală. Oficial, legal, depus – conform legii – la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Ba ți-am mai spus ceva: că site-ul Ziaristii.com a avut și va avea contracte de promovare electorală cu mai multe partide. Cu aproape toate partidele relevante – fie la centru, fie în diferite județe, mai ales pentru alegerile locale sau cele parlamentare (ultimele, organizate pe circumscripții județene). În spatele fiecărui banner sau interviu publicitar, marcat ca atare, se află un contract de publicitate. N-am văzut încă un site, un ziar, o televiziune sau un post de radio care să ofere publicitate electorală cu titlu gratuit! Cred că nici nu ar fi legal.
Și mai e ceva: pentru ca relația dintre un produs media și un partid sau un candidat să fie onestă, prețul publicității trebuie să fie prețul comercial al pieței. De exemplu: dacă vând 1.000 de afișări cu un euro la Vodafone sau la Raiffeisen Bank, exact același preț îl aplic și oricărui partid sau candidat. Iar aceste contracte – care înseamnă strict o prestare de servicu comercial, așa cum vinzi sau cumperi pepeni – nu poate influența activitatea mea ca jurnalist. Această prestație o poate judeca doar publicul, care-mi poate fi alături (dacă mă simte OK) sau mă poate părăsi (dacă-l dezamăgesc). Iar la capitolul „public dezamăgit”, cred că tu ai o problemă, Colonele, nu eu!
Tu știi toate lucrurile astea, Colonele, pentru că ai făcut bani mulți din publicitate. De vreo câteva zeci sau sute de ori mai mulți decât mine, pentru că ești mai priceput să faci bani. Eu m-am concentrat să fac presă. De partea comercială mă ocup printre picături, cât să pot achita facturile lunare, pentru ca site-ul să meargă mai departe, cu peste două milioane de vizualizări și aproape un milion de cititori unici pe lună, dar și cu speranța că voi reuși să-l dezvolt.
Lucrez la asta, Colonele, și nu trebuie să fii invidios: te vor ajuta și pe tine Curea și Andronic să faci audiență bună, în combinație financiar-editorială cu infractorii patriei! De unde-ți plătesc ei salariul (căci nu ești o ieftinătură – bravo ție!), te las pe tine să descoperi. S-ar putea să ajungi la niște genți cu bani plimbate de colo-colo și pomenite prin felurite dosare penale, mai mari decât volumele lui Balzac.
Șoșocănirea lui Turcescu
Al doilea semnal al dereglării tale, Colonele, mi-a venit pe la sfârșitul lui februarie, la Realitatea TV, în emisiunea lui Bogdan Muzgoci. Trecuseră câteva zile de la ciocnirea mea cu senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă, mitomana anarhistă care încerca să arunce asupra mea niște lături vomitate pe Facebook de dragul tău patron Dan Andronic. Ți se încheiase mandatul de parlamentar de vreo două luni, dar tocmai te angajaseră Andronic și Curea la EVZ.
Ai fost de vreo trei ori mitocan în emisiunea aceea, dar m-am făcut că nu observ. Și știi de ce? Pentru că nu-mi făcea bine o nouă răfuială televizată, la câteva zile după cea cu Șoșoacă. Pentru public ar fi fost prea mult. Ți-am spus doar că te-ai așezat pe scaunul lui Șoșoacă și că discursul, limbajul, gândirea și manierele tale încep să semene cu ale ei. De altfel, ai apărat-o cu o înverșunare care te califică deja pentru un viitor mandat de parlamentar șoșocaro-AUR-ist. Sau ministru, cine știe.
Atunci mă întrebam ce naiba te-a apucat. Am înțeles abia acum, după infama voastră emisiune de joia trecută, în formula Curea – Turcescu – Andronic. Ai aplicat tactica descrisă de idolul tău Mirel Curea pentru Mălin Bot: „Se provoacă elegant, ca să facă ei primul gest de agresiune și după aia bătuți măr, în legitimă apărare. (…) Te duci zâmbind către el – că poate să mai aibă și pe alții care filmează – și îi spui și îi faci niște chestii care să n-apară pe filmare, care-l scot din minți pe respectivul, îl enervează, te pocnește, ești în legitimă apărare și îl bați de se cacă pe el. Așa se procedează”.
Sigur că nu putea fi vorba de bătaie fizică în studio (stai liniștit, niciodată nu mi-am folosit deprinderile dobândite în tinerețe la coasă, la sapă, la zidărie ori tăind lemne cu securea la pădure!), dar și o încăierare verbală poate urma traseul descris de Curea: provocat, scos din minți și apoi bătur măr, în legitimă apărare, să se cace pe el…
Asta ai încercat, Colonele? Chiar atât de mult te-au înrâurit Curea și Andronic? Păcat, altădată aveai mentori ceva mai frecventabili…
„Dragă Grigore, să mă pupi în cur!”
Și a venit ziua de vineri, 6 august, când ai coborât pe fundul haznalei în care, fără să-ți dai seama, te-ai cufundat în ultima vreme. Ai scris pe Facebook o porcărie de care s-ar rușina și Giovanni Becali, poate chiar și Șoșoacă (deși șoriciul e gros acolo).
Dar mai întâi mi-ai trimis un mesaj, prin WhatsApp:
Regret, dragă Colonele, nu cunosc acest sport! Poate matale să te fi antrenat oleacă, obținând niscaiva privilegii politice prin acest procedeu…
În fine, să nu ne împiedicăm în mărunțișuri.
Ai scris pe Facebook, Colonele, o mizerie care te califică să faci parte din galeria marilor virtuozi ai cocinei publice. Pentru mine, ești al șaptelea. Cronologic: Vadim Tudor – Giovanni Becali – Mirel Curea – Dan Andronic – Radu Moraru – Diana Șoșoacă – Robert Turcescu.
Ce vă unește pe ce cei 7? Ura cu care mă înjurați, limbajul spurcat și minciunile scuipate cu voluptate. Minciuni grele, scârboase.
Nu voi reproduce textul tău vomitiv; trebuie să-mi menajez, totuși, cititorii. Cei care au stomacul tare îl pot citi pe pagina ta de Facebook, adică AICI. Am datoria să emit un avertisment: ATENȚIE: Limbaj și minciuni care vă pot destabiliza emoțional!
Voi extrage, totuși, câteva minciuni, pentru a le demonta și a-ți expune caracterul, Colonele.
Creștineasca milă a Turcescului
„… pe care acum niște ani l-am cules din flegmele în care îl aruncaseră toți și l-am adus în emisiuni de televiziune că mi-era milă de el” – despre mine era vorba.
Râd și curcile de tine, Colonele! Ura ți-a întunecat mințile, frustrarea ți-a afectat judecata! Îți amintești cam cu ce mă ocupam eu când mă invitai tu, ani de zile, la emisiunile tale (bune, de altfel, că altfel nu veneam)? Te ajut eu: prim redactor-șef adjunct la „Evenimentul zilei” (4 ani), redactor-șef sau director editorial la „Adevărul” (5 ani), realizator de emisiune la Nașul TV (7 ani)… Și mai publicam și niște cărți de mare succes, vândute în zeci de mii sau chiar sute de mii de exemplare (fiecare!)…
Apropo, așa făceai tu invitațiile la emisiune – „de milă”?! Ți-a mai fost „milă” de cineva sau eu am fost singurul care a beneficiat de un asemenea privilegiu? Nu cumva ți-a fost milă de emisiunea ta, de credibilitatea și de ratingul ei? Altfel spus, nu cumva ți-a fost milă de banii tăi, care depindeau de rating? Așadar, de cine ți-a fost milă, Colonele?
Și când mi te plângeai că te prigonește Oancea, la B1 TV, tot de mila mea o făceai?
Și când ai plecat de la B1 TV, cu sacul de pietre la picioare, și ai venit la Nașul TV, tot de mila mea ai venit?
Și când mi-ai propus să las naibii presa și să candidez pentru funcția de primar al Sectorului 6, din partea PMP, tot de milă ai făcut-o? (Tu erai candidat la Primăria Capitalei, voiai să facem echipă).
Da’ milos mai erai, Colonele! Iar în mare ta milă, îmi mulțumeai în aprilie 2016 astfel:
„Cum de își permite Cartianu să deschidă gura?!”
Turcescu: „Scrie un articol insinuant, sub pseudonim, în care amestecă numele meu cu PSD, pe motiv că am semnat listele pentru organizarea referendumului de demitere a madamei Armand. Dincolo de faptul că aș semna aceste liste indiferent cine strânge semnăturile, pentru că avem un primar catastrofal la Sectorul 1, stau și mă minunez cum de își permite Cartianu să deschidă gura pe marginea unor astfel de subiecte!”
Hopa! Ce-avem noi aici?
În primul rând, fac precizarea că am pus eu virgulele și diacriticele, din respect pentru cititori. Colonelul, ocupat să plimbe de colo-colo rucsacul cu pietre, n-a avut timp să-și desăvârșească gramatica. Sau poate că a fost ocupat să facă bani…
1. Nu este un articol insinuant, ci unul cât se poate de direct. Vă puteți convinge citindu-l aici: Robert Turcescu a semnat din nou! De data asta, alături de PSD și AUR, pentru demiterea primăriței Clotilde Armand. Furtună anti-Turcescu pe pagina lui Turcescu.
2. Nu este nici măcar un articol comentat, ci unul informativ, construit pe baza postării de pe pagina lui Robert Turcescu, în care acesta se mândrea (lăuda) – AICI – că a semnat pentru demiterea primăriței Clotilde Armand de la Sectorul 1.
3. Articolul nu este scris de mine, ci de un colaborator al site-ului. Eu l-am editat și i-am șlefuit titlul, inclusiv introducând ironia cu „a semnat din nou” (după ce semnase și cu nu-se-știe-ce serviciu, ca ofițer acoperit). Dacă aș fi scris eu textul, l-aș fi semnat cu numele meu.
4. Nu eu „amestec” numele Colonelului cu PSD, ci el singur și-l amestecă, participând la o campanie mediatică și la una politico-administrativă declanșate de PSD. Însăși lista pe care a semnat Turcescu era plimbată de un PSD-ist, chiar și pixul era PSD-ist!
5. „Stau și mă minunez cum de își permite Cartianu să deschidă gura…” – asta era, Colonele: nu suporți să se scrie nimic despre tine! Ești Sfântul Graal, ești moaștele Cuviosului Vîntu, ești anafura Prea Interlopitului Curea! Ca deputat, te-a deranjat o notiță de două rânduri. Ca mercenar, te destabilizează un articol benign. Ești prea sensibil, Colonele! Sper să nu te ia SMURD-ul când citești „nuvela” asta, mai lungă decât o zi de post! Mergi la farmacie, fă-ți provizii, că m-a apucat pofta de scris!
Dacă ești Colonel, ești tare!
Dar unei scribăreli abjecte îi stă bine cu niște minciuni grosolane, așa că Robert Turcescu comite imprudența să scrie: „Numai PMP i-a dat niște zeci de mii de euro!”.
Colonele, pentru asta ar trebui să te dau în judecată. Aș câștiga singur, fără avocat, chiar dacă tu ți-ai angaja 100 de avocați (ți-o da și PSD-u’ sau AUR-u’ vreo doi-trei, că prea le faci jocul!).
Nu, Colonele, contractele mele cu PMP, două la număr, pentru două campanii electorale distincte, în doi ani diferiți (2019-2020), n-au fost de zeci de mii de euro, ci de cel puțin 10 de ori mai puțini! Le poți consulta la Autoritatea Electorală permanentă (AEP), acolo se declară toate. Ba mai mult: poți consulta toate contractele tuturor instituțiilor de presă cu toate partidele! Și știi de ce sunt la AEP, Colonele? Pentru că aceasta e calea legală, așa scrie la lege, așa se face publicitatea electorală! Sau ți-ai dori să se revină la campaniile finațate cu bani negri, din vremurile în care ți-ai făcut tu avere?!
Întrebare: de ce ai mințit, Colonele? Ești în stare să-ți editeze postarea, pentru a face loc, totuși, adevărului? Sau o lași așa, oferindu-mi ocazia unui proces în care să mă distrez cu tine?!
În privința cărților „cărate cu portbagajul și cu geamanatanul prin toată Europa și prin America”, îți spun doar atât: am făcut și-am să mai fac! Doar să treacă pandemia asta, că tare mult m-a încurcat… Dacă te consideri capabil să scrii o carte citibilă și să ajungi cu ea la sufletul oamenilor, îți explic ce trebuie să faci ca să poți vinde cărți oriunde pe planetă, în deplină legalitate. Slavă Domnului că am o contabilă bună, care cunoaște legile țării și mă ajută să închid perfect fiecare an fiscal, fără să am parte de vreo penalitate! Apropo: plătesc lunar impozit pe venit și pe profit, plus nelipsita TVA.
Așadar, de ce minți, Colonele? Îți place ce ți-au transmis românii pe pagina ta de Facebook? Te-au răcorit miile de mesaje din ultimele zile? Trebuie să recunoști că te iubește poporul. Dacă ești Colonel, ești tare!
Contorsiuni periculoase cu Radu Moraru
„El, care a ajuns să-l scuipe pe Radu Moraru, care e nașul copiilor lui, doar pentru că Moraru nu a mai avut de unde să-l plătească la un moment dat”.
O salvă de minciuni în mai puțin de două rânduri.
1. Nu-l „scuip” pe Radu Moraru, ci scriu despre derapajele sale periculoase, de natură clinică. Scriu despre escrocheriile sale, despre oamenii înșelați de el (sau ar trebui să tac?!), despre prăbușirea sa în teorii conspiraționiste, despre campaniile otrăvite pe care le face („Nu mergeți la vot!”, „Nu purtați mască!”, „Nu vă vaccinați!”), despre retorica sa anarhistă cu irizații rusești, despre tribuna pe care le-o oferă unor ticăloși, corupți, interlopi sau rătăciți, despre pirueta politică pe care a făcut-o (devenind un șoșocar înflăcărat, un fan AUR, chiar și PSD-ul a început să-i placă, doar PNL, USR-PLUS și PMP îi put rău de tot), despre înjurăturile groase pe care le-a adus unor magistrați precum Laura Codruța Kovesi, Augustin Lazăr sau Cristi Danileț. Despre astea și despre multe altele scriu eu, Colonele. Dar tu… mi se pare mie sau ai început să calci pe urmele lui Radu Moraru?!
2. Nu, Colonele, de Radu Moraru nu m-am despărțit (în octombrie 2019) pentru că „nu a avut de unde să mă plătească”, ci pentru că m-a înjurat în direct, la Nașul TV (eu nu eram în studio), când am scris, pe site-ul Ziaristii.com, că el nu se numără printre candidații acceptați de Biroul Electoral Central (BEC) la alegerile prezidențiale din 2019. Radu Moraru spune și acum că a fost candidat, ba chiar că e adevăratul președinte al României. Te însoțești cu el, Colonele? Inclusiv la balamuc? Apropo: când am renunțat la colaborarea cu Nașul TV, aveam deja vreo trei ani de când Radu Moraru nu-mi mai plătea niciun ban pentru realizarea emisiunii „Cronica de noapte”. Am făcut muncă voluntară, ca o formă de respect pentru public.
De fapt, și tu, și Radu Moraru mi-ați sărit la jugulară din același motiv, Colonele: mi-am permis să scriu câte un articol care nu e pe placul vostru. Fără jigniri, fără injurii și, mai ales, fără minciuni. Dar și fără aprobarea voastră prealabilă. Or, asta e sfârșitul lumii!
Colonele, ți-am mai găsit o asemănare cu Radu Moraru. Nu doar că amândoi înjurați vârtos PNL și USR-PLUS, investind în PSD și AUR. Și tu, și el aplicați aceeași tehnică securistă: amestecați mai multe minciuni grosolane cu câteva adevăruri banale, în speranța că totul va părea adevărat. Rețeta: 30% adevăr, 70% minciună. Tu măcar ai școală, Colonele. Dar Radu Moraru? El zice că n-a acceptat să fie nici măcar General, tu ai apucat cu două mâini vipușca de Colonel.
Să-ți amintesc ce scria Radu Moraru despre tine în 2016, când ți-a cerut bani și ai refuzat să-i dai? Ți-a văzut prima declarație de avere, cea de candidat la Primăria Capitalei, și a turbat: cum, tu ai în conturi o jumătate de milion de euro (între timp s-au înmulțit) și lui nu-i dai nici măcar 20.000? Atunci ți-am luat apărarea și l-am contrat dur pe Radu, spunându-i că nu e normal să te înjure pe motiv că nu vrei să-i dai (împrumuți) bani. Nu uita: eu făceam emisiune la Nașul TV, tu îți luasei rucsacul și plecasei în politică, dar ți-am ținut partea, pentru că nu greșisei cu nimic. Și atunci, care e balanța caracterului?!
Sunt moșierul bun de trimis la Canal: am investit 1.000 de euro pe an în terenuri și păduri
„Cartianu pozează în sărăntoc, dar a ajuns să cumpere zeci de hectare de pământ și de pădure, de zici că e cel mai de succes autor de cărți de la Marin Preda încoace!”
Doare, Colonele? Dor cele peste 400.000 de exemplare pe care le-am vândut, din cele 10 titluri ale mele? Uite, ți le reaminstesc pe toate, în ordine cronologică, le-am publicat într-un interval de 25 de ani (1995-2019):
- 1995: Hora de la miezul nopții – World Cup ’94 (coautor: Alin Paicu)
- 2000: Hagi
- 2010: Sfârșitul Ceaușeștilor
- 2010: Crimele Revoluției
- 2011: Teroriștii printre noi (coautori: Andrei Crăciun, Cristian delcea, Mihai Voinea)
- 2011: Cartea Revoluției
- 2012: Jurnalul unui puci ratat
- 2015: Miracolul din decembrie (coautor: Laurențiu Ciocăzanu)
- 2017: 600.000 – #Rezist
- 2019: 10 august (coautor: Laurențiu Ciocăzanu)
Colonele, permite-mi să raportez: „Hagi” a ajuns la ediția a cincea, alte cărți se află la ediția a treia sau a doua… Unele sunt editate și prin Italia sau Brazilia, altele ediții se află în pregătire în multe țări…
„Sfârșitul Ceaușeștilor” s-a vândut în 150.000 de exemplare, Colonele! Iar „Crimele Revoluției” în 100.000. Hai și tu, Colonele! Poți, Colonele!
Apropo de „zecile de hectare de pământ și de pădure” de la Brădiceni/Hobița – Gorj. Știi cu cât s-a vândut pământul pe la noi, Colonele? Cu 300, 400, cel mult 1.000 de euro hectarul. Iar pădurea – cu 100, maximum 200 de euro hectarul. Nici acum nu sunt mult mai sus prețurile.
Știi câți bani am investit în terenuri și păduri, Colonele? Vreo 30.000 de euro în 30 de ani. În medie, 1.000 de euro pe an. E mult, Colonele? La banii tăi, nu cred: toate investițiile mele în această zonă, în 30 de ani, fac cam cât jumătate din sufrageria vilei tale din Sectorul 1. Și, în orice caz, mult mai puțin decât mașina cu care-ți plimbi tu fundul spre emisiunile cu Andronic și Curea.
Un Colonel de 1,63 milioane de euro
Uite, Colonele, îți fac o propunere: hai să aruncăm împreună o privire pe ultima ta declarație de avere, cea depusă la Camera Deputaților pe 30 decembrie 2020.
Vorbeai de terenuri? Începem cu terenurile. Atenție: 7 din 8, cumpărate! Unul singur moștenit.
Hai și cu casele! Case grele, de Colonel.
Dar hârciogăreala ta se vede mai bine la conturi, Colonele. Bravo ție! Să te bucuri de ele!
Mai sunt și investițiile, plasamentele financiare. La 46 de ani (mulți înainte!), ești un om aranjat. Să-ți dea Dumnezeu sănătate, să te bucuri de ele!
Facem o socoteală simplă, Colonele? Conturi de 5,3 milioane lei + 326.000 de euro + 24.300 de dolari, adică, per total, 1,43 milioane de euro.
Dacă adăugăm și investițiile financiare de 208.000 de dolari și 96.000 de de lei (echivalentul a 200.000 de euro), rezultă un total de 1,63 milioane de euro.
Aici se regăsesc, probabil, și cei peste 20.000 de dolari pe care i-a aspirat de la Gigi Becali, care apoi se perpelea că nu prea știa pe ce i-a dat.
Casele, terenurile nu sunt incluse în frumoasa sumă de 1,63 de milioane de euro pe care i-ai strâns, bănuț cu bănuț, din sudoarea muncii tale de jurnalist.
Știi ceva, Colonele? Eu n-am avut niciodată în conturi nici 5% din sumele etalate de tine în declarația de avere. Și fac presă de exact 30 de ani (pe 2 august 1991, când tu aveai 16 ani, eu publicam primul articol, în „Expres Magazin”-ul lui Ion Cristoiu, pe vremea când Cristoiu era Cristoiu). În 80% din aceste trei decenii, am condus ziare sau departamente, Colonele. Și n-am muncit pe nasturi.
În aceste condiții, ți se pare mult o investiție de 1.000 de euro pe an în pământuri și păduri, domnule Colonel? Asata acuzi tu, de la înălțimea unor depozite bancare cu care puteai cumpăra toți munții Gorjului?!
În aceste condiții, nu ești lipsit de rușine să mă prezinți pe mine ca pe un înavuțit?!
Ascultă ce-ți spun, Colonele: declarația ta de avere te poate arunca direct în pușcăria nesimțirii. Ai omis, cu rea-credință, să treci în document averea ta definitorie: rucsacul cu pietre care ți-a cocoșat conștiința. Treaba asta nu o mai poate rezolva nici măcar un medic, ci doar „dreptul judecător”!
„Nu știu dacă ne retragem din ceva vreodată”. Ahaaa…
Mă întorc la momentul mărturisirii tale, din 21 septembrie 2014 (uite, luna vitoare se fac 7 ani). Spuneai atunci așa: „Eu nu mai pot să trăiesc așa. Am o stare de fericire, de bucurie, ca un om care a urcat un munte până în vârf, cu un rucsac de pietre în spate, și zice: «Doamne, greu a fost!», când îl dă jos”.
Acum, cinstit: chiar ai dat jos rucsacul, Colonele? Nu-l simți că te apasă așa, pe o parte, spre PSD-AUR? Sau ai avut mai mulți rucsaci și ne-ai tras o păcăleală? Ori, poate, te-au dotat Andronic și Curea cu unul nou, de ultimă generație?
Revăzând sceneta deconspirării tale, am notat următorul dialog:
Robert Turcescu: „Eu, de mâine, nu voi mai face această emisiune”.
Sorina Matei: „Te retragi din presă sau…?”
Robert Turcescu: „Nu știu dacă se numește retragere din presă. Nu știu dacă ne retragem din ceva vreodată. Știu că, în contextul actual, până când un drept judecător nu va spune dacă am greșit au ba, până în acel moment n-am tăria să mă mai înfățișez public. Eu cu această povară nu mai pot trăi!”.
Uite, Colonele, că ai putut trăi și cu această povară! Și ai trăit bine, nu ai săpat șanțuri. Leafă de deputat, sumă forfetară, deconturi cu duiumul, mașină la scară, cu șofer plătit de popor… De ce ziceai că e sfârșitul? Lasă, Colonele, că nu-și lasă țara un Colonel să se tăvălească în chinuri!
Nici n-ai murit, nici n-ai trăit, Colonele
Și ai mai zis în 2014, Colonele: „Muream pe interior, mă uscam. Eram fariseu. Eram în fața voastră un nimeni. Eram un ins care mințea, își mințea telespectatorii care credeau în el sau în vorbele lui, vă mințeam cumva pe voi aici. Casa din sufletul meu s-a umplut de bălării. De asta am decis să mă eliberez”.
Și apoi, o blasfemie: „Nu știu de ce am stat atât. Pentru că atât a vrut El, Cel de Sus”.
Dar de asta îți amintești, Colonele? „Trebuie să se ajungă la un proces! Un singur lucru vreau să se întâmple: să am un judecător drept. Un judecător care, dacă va considera că e cazul – el, prin verdictul lui – să mor, trebuie să mor; dacă va considera că e cazul să trăiesc, trebuie să trăiesc. Indiferent cum traduceți viața și moartea în aceste lucruri. Indiferent că le traduceți prin ani mulți de pușcărie sau ani mulți de libertate”.
Nici n-ai murit, dar nici n-ai trăit, Colonele. Nu atunci. Tu ai murit când ai hotărât să-ți trădezi propriul public, când ai început să-i scuipi în față retorici stupide, ticăloase. Ziaristul Turcescu, plămădit din aluat anti-PSD, a murit când a ales să cocheteze cu primarul Diamant și cu PSD, ba chiar și cu AUR. Și când a trecut, la început discret, apoi țopăind zgomotos, în barca infractorilor.
Alt crâmpei din 2014: „Numai Dumnezeu știe cine este Robert Turcescu! Iar în această speță, numai judecătorii știu cine este Robert Turcescu!”
Aveai dreptate, Colonele! Eu declar public că nu (mai) știu cine este Robert Turcescu. Dar tu știi? Poate știe Andronic sau Curea…
Eu – Caporal cu armata făcută, tu – Colonel cu armata nefăcută. Cine-i impostorul?
De fapt, ești un impostor, Colonele. N-ai făcut armata, dar ești Colonel. Eu am făcut armată adevărată, 9 luni intense, la o armă de elită, și sunt Caporal. Reține câteva cifre: UM 01847, Buzău, 1987-1988.
Am făcut 5 salturi cu parașuta, Colonele. Asta era norma, la TR (termen redus, adică ăia de intraserăm la facultate), pentru a obține brevetul de parașutist militar. Am cerut să ni se mărească numărul de salturi, dar nu s-a aprobat – se făcea economie de kerosen.
Colonele, realizezi dimensiunea imposturii tale? Te întreabă Caporalul Cartianu. Un „prăpădit”, în viziunea ta de acum (că în trecut nu știai cum să mă mai lauzi, inclusiv în direct, la TV). Dar în fața unui Colonel, Caporalul ar trebui să ia poziția „drepți”. Cu o condiție: Colonelul să fie Colonel, nu o tinichea goală, mâncată de rugină!
Ai luat și bani frumoși pentru impostura ta, Colonele. Cu banii ăia puteai să cumperi sute de hectare în sărăcia Gorjului meu. Și nu-mi mai numărai mie hectarele dobândite cinstit, într-o viață de trudă. Sper, totuși, că dacă ajungi cu Șoșoacă la putere, nu mă trimiți la Canal, încadrat la chiaburi!
Știi ceva, Colonele? Eu rucsaci am purtat doar pe munte!.Și, da, parașuta din spate – BG 7M, dacă te interesează – semăna cu un rucsac. Dar era rucsacul bravurii tinerești, nu cel al imposturii mature!
Pe tine, cu rucsacul tău plin cu pietre, te-aș duce în ușa sau în trapa avionului, te-aș bate cu palma pe umăr și ți-aș zice: „Salt!”. Știi cum te-ai duce, Colonele? Ca bolovanii din rucsac!
Nu amestec numele tău cu PSD. Eu arunc gunoaiele selectiv
Colonele, știi de ce n-a strâns Clotilde, o vreme, gunoiul din Sectorul 1? Ca să vă admirăm, grămezi-grămezi, în toată splendoarea voastră!
Te înțelegi perfect cu Curea, care se înțelege perfect cu Gâdea, la Antena 3. Chiar așa: când te vedem în emisiune la Gâdea, Colonele? Hai, curaj, că așa a început și Udrea!
Te-ai supărat că „prăpăditul” Cartianu „amestecă” numele tău cu PSD. Stai liniștit, Colonele, nu amestec nimic: eu arunc gunoaiele selectiv!
Vezi? Am scris atât de mult și, totuși, nu am folosit cuvintele tale scârboase. De exemplu, nu ți-am zis „lepră”, și nici n-o voi face. Nu prin cuvinte grele ori minciuni îți anihilez ticăloșia, ci prin argumente și adevăruri. Ești Colonel, ar trebui să știi că fecalele aruncate în direcția mea ți se întorc în față, fără a mă atinge pe mine.
La final, te-aș întreba ceva: mai știi ceva de „dreptul judecător”? Sau nu l-ai găsit încă? A, am înțeles: tu pe Curea îl căutai, el îți lipsea de fapt, el dă un sens vieții tale! El este, acum, dreptul tău judecător.
Cred că ți-ai câștigat dreptul de a fi capitol dintr-o viitoare carte a mea, Colonele. Una în care, evident, nu voi înjura ca tine, nu voi rostogoli minciuni, ci voi portretiza personaje cu care m-am intersectat în această viață, care au reprezentat ceva în gazetărie, dar care au făcut apoi piruete de mari contorsioniști, devenind epave ale propriului trecut. Începe să se închege cartea, Colonele: Ion Cristoiu, Cornel Nistorescu, Radu Moraru, Robert Turcescu…
Mă opresc aici, și-așa ți-am acordat prea multă atenție. Și te sfătuiesc să citești un roman minunat al lui Gabriel Garcia Marquez: „Colonelului nu are cine să-i scrie” (în orginal: „El coronel no tiene quien le escriba”). E o bijuterie literară, iar titlul conține un mesaj special pentru tine. Te-a „citit” Gabo, Colonele!
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
