Există o presiune publică imensă pentru ca Raed Arafat să fie schimbat din poziția de secretar de stat din Ministerul de Interne. Marcel Vela, noul ministru liberal, a lăsat să se înțeleagă că soarta acestuia va fi decisă în urma unei analize asupra activității acestuia.
Raed Arafat a fost audiat de procurori în Dosarul Colectiv abia în octombrie 2019, la aproape 4 ani de la producerea tragediei și în urma apariției filmării făcute de un angajat ISU, ascunsă până acum, în care era prezentat haosul în ce privește intervenția autorităților în seara incendiului devastator.
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, s-a pronunţat marţi pentru menţinerea lui Raed Arafat în funcţia de şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, considerând o eventuală demitere a sa „o mare greşeală”, anunță Agerpres.
„Este una dintre cele mai mari greşeli pe care actualul Guvern ar putea să le facă. Sunt oameni care nu au agendă publică, au agendă personală şi cred că acest lucru se ascunde în schimbarea domnului Arafat. (…) Este unul dintre oamenii care au demonstrat şi realizat extraordinar de mult. Când nu munceşti şi nu faci nimic, nu greşeşti niciodată”, a spus Ciolacu la TVR1.
Marcel Ciolacu se agață ca un înecat de ce-a mai rămas din popularitatea lui Raed Arafat, la un moment dat văzut ca un erou în ce privește intervențiile de urgență, pentru a crea un val de reacții negative împotriva PNL.
Raed Arafat a sugerat într-o emisiune TV că va pleca din România în cazul în care va fi demis, apelând la un șantaj sentimental ieftin pentru a-și păstra privilegiile.
Premierul Ludovic Orban a declarat că o decizie în privinţa şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, va fi luată în urma unei „evaluări profunde”.