Etichetă: ministere

  • Cum a ajuns SRI să se ocupe de PNRR și să-și bage coloneii în ministere, în timp ce PSD și PNL stau cu mâna la chipiu. „Cineva le promisese și elicoptere din PNRR, credeau că li se cuvin cumva”

    SRI controlează cu mână forte PSD și PNL, își plasează coloneii în ministere și administrație și a ajuns până acolo încât se ocupă de PNRR, dezvăluie Cristian Ghinea, fostul ministru al Fondurilor Europene din partea USR, în cartea sa „Cine a făcut România – Un plan liberal de țară“. Ghinea a publicat fragmentul marți, pentru a arăta traseul Lilianei Anghel, care e colonel SRI și pe care Guvernul PSD-PNL voia s-o pună, printr-un concurs trucat, s-o pună director general al Direcției Programare din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), adică funcția cheie care controlează banii europeni. În urma dezvăluirilor făcute de Ghinea, colonelul Liliana Anghel nu s-a mai prezentat la examen. Pentru că n-a ieșit cine trebuia, comisia de examinare i-a picat și pe toți ceilalți candidați.

    Incredibilele dezvăluiri ale lui Cristian Ghinea despre sistemul politic și administrativ total corupt din România, controlat cap-coadă de serviciile secrete, au fost provocate tocmai de vestea că Liliana Anghel, susținută de actualul ministru al Fondurilor Europene, liberalul Marcel Boloș, candidează la postul de director general al Direcției Programare din MIPE. Liliana Anghel a fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene și a făcut draftul de program PNRR cu care președintele Klaus Iohannis și PNL au defilat în campania electorală din 2020. Ghinea a relatat că, după ce a venit la minister și a demis-o, Liliana Anghel a refuzat, pur și simplu, să părăsească biroul, încuindu-se pe dinăuntru. Ulterior s-a descoperit că ea era, de fapt, colonel acoperit al SRI.

    Relatările lui Cristian Ghinea sunt cât se poate de edificatoare. Ministru al Fondurilor Europene în două rânduri (2015 și ianuarie-august 2021), acesta relatează că în interiorul partidelor tradiționale și al administrației publice românești este o adevărată paranoia legată de serviciile secrete. Toată lumea suspectează pe toată lumea, în timp ce SRI îi controlează cu mână forte pe toți. Nimeni nu mișcă în front și există ședințe în care participanții justifică deciziile proaste sau lipsa lor de acțiune arătând cu degetul în sus, în sensul că acest comportament nu ține de ei, ci de servicii.

    Cazurile Lucian Bode, Sebastian Ghiță și Liliana Anghel

    Ghinea exemplifică prin câteva cazuri concrete: Lucian Bode, Sebastian Ghiță și Liliana Anghel.

    Bode face chiar caz, în PNL și în minister, de legăturile sale cu SRI, povestește Ghinea. Este o teroare în care sunt ținuți ceilalți. Și-a făcut doctoratul plagiat în 2018 în mod ostentativ, cu șeful Academiei SRI, care era de fapt prietenul adus de Hellvig, șeful SRI, de la Cluj la București. „Din afară pare absurd și amuzant, știind cultul pentru servicii de la vârful PNL și PSD e cu totul logic. E chiar serios, așa funcționează băieții ăștia, ca un fel de chelneri pentru servicii“, explică Ghinea.

    Cazul Ghiță ține de patologic. „Frica pe care o inspira Ghiță la Fonduri Europene era tangibilă. (…) Nu era clar unde începe SRI și unde se termină Ghiță. Nu era o teroare a lui Ghiță, era teroarea SRI – Ghiță“, își amintește Cristian Ghinea. Oligarhul care a fugit din țară în ianuarie 2016 direct după ce a participat la o recepție a SRI își angaja în companii generali din serviciile de informații și împânzise ministerul Fondurilor Europene cu directori de la firmele sale. A devalizat zeci de milioane de euro și nimeni nu îndrăznea să spună nimic. Funcționarii care nu semnau de recepție lucrări prost făcute sau care nu existau deloc erau băgați în comisii de disciplină și sancționați. Ghiță stă acum în Serbia și controlează opinia publică prin postul său de televiziune, România TV, dar la minister lucrurile nu s-au schimbat, SRI taie și spânzură.

    Despre candidata care marți ar fi trebuit unsă directoare la MIPE, Ghinea povestește că a făcut în 2020 o caricatură de proiect de program PNRR, fără nicio legătură cu cerințele și condițiile Comisiei Europene. În acel draft se ajunsese până acolo încât fuseseră incluse, la cheltuieli din PNRR, elicoptere pentru SRI!

    Fostul ministru relatează că Liliana Anghel, pe care el o concediase cu greu din postul de secretar de stat la MIPE, a reprezentat apoi SRI de două ori la discuțiile cu ministerul! Amănuntele sunt șocante: „(…) Odată s-a întâmplat într-o întâlnire unde se discutau alternative pentru finanțarea unor propuneri ale SRI, pe care nu le-am finanțat din PNRR. Elicoptere. Cineva le promisese elicoptere din PNRR, care erau cu totul neeligibile, dar credeau că li se cuvin cumva. A doua era o consultare între instituții legată de sistemul informatic al PNRR. Eu nu am participat la nici una dintre ele, au fost secretari de stat și directori, oricum înțeleg că a fost multă stupoare că elicopterele SRI nu sunt în PNRR. Întâlnirile au avut loc în 23 iunie și 27 octombrie 2021, există tabele de prezență care pot fi cerute și zeci de oameni au auzit cum s-a prezentat, nu e vorba de zvonuri sau de informații clasificate“.

    Eduard Hellvig, creatorul USR 1 și USR 2, a preluat și dezvoltat stilul vechii Securități ceaușiste salvate și reînființate de Iliescu în martie 1990

    Eduard Hellvig, actualul director al SRI și artizanul USL 1 și USL 2, a perpetuat stilul vechii Securități protejate de Iliescu și refăcute sub numele SRI în 1990, după ce a provocat incidentele interetnice de la Târgu Mureș, explică fostul ministru.

    Cristian Ghinea își fundamentează textul pe ideea că serviciile secrete trebuie să intre sub controlul statului român, și nu invers. În caz contrar, modernizarea țării nu se va putea realiza, iar România va bălti în corupția și incompetența care o sufocă acum.

    Citiți mai jos dezvăluirile făcute marți de Cristian Ghinea, dezvăluiri în urma cărora preconizata numire a colonelului SRI Liliana Anghel ca director general al Direcției Programare din MIPE a fost contramandată. 

    „Pentru lucrătorii din SRI: atenție că va trebui să dați explicații. Poate nu imediat, poate nu mâine, dar se va întâmpla. O nouă generație de români are și va avea asta pe agendă: România modernă va controla serviciile secrete sau se va opri cu modernizarea“

    „Hellvig, destul!

    Sunt pe cale de a preda la editură o carte care se numește ”Cine a făcut România – Un plan liberal de țară”. Este o perspectivă liberală asupra istoriei României și propuneri pentru viitor, unde adaug experiențe proprii legate de aceste subiecte. Are un capitol mare despre serviciile secrete. România are de trecut niște răscruci pentru a continua cursul modernizator. Una dintre ele este controlul serviciilor secrete și scoaterea acestora din sfera media, politică și instituțională. Ce urmează este un fragment din acest capitol. La final veți găsi explicația faptului că îl public astăzi.

    —–––––––––––––––-

    Tot ce am scris mai sus aș fi scris – și chiar am făcut-o – și înainte de decembrie 2015, când nu avusesem demnități publice. Ce nu aș fi scris atunci, pentru că nu știam, era partea legată de psihoza serviciilor, care bântuie mediul politic și instituțional la nivel înalt. Asta nu ai cum să o vezi din afară. Dinăuntru, o bănuiești. Toți se suspectează cu toți că sunt susținuți de servicii – vorbesc de partidele vechi și de instituții, în USR ne amuzăm pe subiect.

    Apropierea de servicii este o marotă chiar când e vorba de politici publice – și spun asta nu doar ca fost ministru în două mandate, ci, mai ales, ca participant în aproape fiecare săptămână la reuniunile liderilor Coaliției PNL – USR – UDMR, timp de opt luni. Ca să nu mai vorbesc despre văicăreala impotentă și arătatul cu degetul în sus, care înseamnă că am putea vorbi despre asta sau am putea face ceva, dar nu stă în puterea noastră, ci a băieților din servicii. După ce ai învățat democrația la Dilema și la Londra, îți vine să urli: suntem guvernul României, noi am fost aleși să conducem țara asta, noi suntem coaliția care are majoritate în Parlament, despre ce băieți e vorba? Și reacția e o privire în gol, care înseamnă că n-ai înțeles cum merg lucrurile. În PSD și PNL după schema asta se câștigă alegerile, se insinuează imaginea cum că ești cu băieții. Lucian Bode face asta aproape deschis, lăutărește. Sunt convins că explicația reală pentru care și-a plagiat doctoratul în 2018 (la mulți ani după ce erau scandaluri publice pe subiect) ține de faptul că l-a făcut cu șeful Academiei SRI și prietenul adus de Hellvig de la Cluj la București. Bode semnaliza încă o dată că el e cu serviciile. Uite, îi dau și doctorat. Din afară pare absurd și amuzant, știind cultul pentru servicii de la vârful PNL și PSD e cu totul logic. E chiar serios, așa funcționează băieții ăștia, ca un fel de chelneri pentru servicii.

    În instituții, la nivel de directori, este cam la fel. Zvonul că “ăla e cu serviciile” îl ajută pe fiecare. Frica pe care Sebastian Ghiță o inspira în 2016 la Fonduri Europene era aproape tangibilă. Omul devalizase zeci de milioane de euro din fonduri europene și nenorocise digitalizarea sectorului public. Funcționarii care refuzau să semneze de primire softuri care nu existau sau nu funcționau niciodată, erau băgați în comisii de disciplină. Oameni aduși din firmele lui Ghiță pe post de directori erau promovați și se crease o întreagă rețea în minister. Care a revenit după mine și e și azi. Problema cu Ghiță nu era doar că era un prieten al celui care fusese prim-ministru trei ani, Victor Ponta, șef de televiziune și șef prin PSD. Era și omul care ”controla” SRI din comisia parlamentară de control. Angaja foști generali la el. Nu era clar unde începe SRI și unde se termină Ghiță. Nu era o teroare a lui Ghiță, era teroarea SRI – Ghiță.

    Încă un caz care până nu va fi investigat – de către SRI sau din afară SRI – nu cred în controlul civil asupra serviciului. Vreau să văd cu nume și prenume cine a permis asta din SRI. Și, dacă nu mai sunt în SRI, vreau să văd unde sunt, dacă au pensie specială și dacă au fost anchetați penal.

    Deocamdată, Ghiță duce o viață de lux în Serbia, ne face agenda la TV, a negociat cu George Simion să aibă niște deputați în viitorul parlament și în schimb Simion (băiat vulnerabil din tinerețe, controlabil de băieți) se lăfăie la RTV.

    Statul român democratic nu face absolut nimic serios să fie extrădat în România. Zero atitudine diplomatică a unui stat din UE care se vrea lider regional, când justiția din Serbia declară că Ghiță merită azil politic.

    Când am vorbit în 2016 despre Ghiță în Parlament, în fața lui Ghiță care venise să-mi dea lecții de atras fonduri europene, am șocat multă lume, nu doar pentru că demascam corupția, ci pentru că, de fapt, afectam binomul SRI – Ghiță. Când am revenit în minister, unii funcționari, care tăcuseră rușinați, mă priveau ca pe un erou ușor inconștient, și alții erau convinși că am un grad atât de mare încât am îndrăznit să mă iau de Ghiță. Mi-au spus ulterior.

    Bun, dar totuși, când ai un stat nefuncțional, nu e bine să pui serviciile să se ocupe de diverse situații? Aici intervine partea cu adevărat perversă: există o percepție generală că ar fi eficiente. De nimic susținută de fapt. Doar pentru că sunt secrete și necontrolate democratic de politicieni mămăligă, s-a creat ideea că ele ar fi profesioniste și bune la orice. Cum am scris mai sus, este o legendă creată de servicii însele încă din perioada interbelică, când au atacat agresiv partidele democratice pentru a sugruma democrația în favoarea lui Carol II și au susținut legionarii.

    Preponderența securiștilor după 1990 și chiar crearea SRI pe scenariul piromanului care dă foc la Târgu Mureș pentru ca apoi să pară pompier necesar, face ca scenariul ”servicii competente-stat slab” să fie un narativ esențial pentru serviciile secrete. Este un mit care creează realitate și se autoperpetuează. Am demonstrat anterior să statul român așa cum e el organizat azi nu poate împinge mai mult modernizarea și a devenit o piedică, iar tendința de a băga serviciile secrete să se ocupe de teme de guvernare e departe de a fi o soluție. De fapt, e mai rău, este o cale de a sugruma soluțiile adevărate, este un rău în sine. Sau ca să zic altfel, nu vom ieși din scenariul negativ dacă nu controlăm serios serviciile secrete și nu le interzicem activitățile în media, partide și instituții.

    Altfel, în exasperarea unui stat slab și ineficient mergem fix spre capcană: a aștepta ca serviciile să fie mai bune decât restul statului nu facem decât să îl facem și mai slab și mai ineficient. Și am să vă dau două exemple din experiența proprie.

    (…)

    Al doilea caz este legat de subiectul zilei: PNRR. În 2020 am urmărit din Parlamentul European dezvoltarea regulamentului pe care baza căruia urmau să fie făcute planurile naționale de reziliență. Cu poziția de acolo și faptul că urmăream înainte să intru în politică rapoartele și recomandările de țară, plus faptul că reformele erau legate de bani în Regulament, mi se părea că ne îndreptăm spre ceva revoluționar și așteptam să văd ce face guvernul României. Faptul că PNRR înseamnă nu doar bani, ci și reforme, și că sunt legate între ele este o banalitate acum și în România, dar atunci nu era deloc clar. Guvernul nu zicea nimic.

    Celelalte guverne lucrau informal la Planuri, împreună cu Comisia, chiar înainte ca toate negocierile între Parlament, Comisie, Consiliu să fie finalizate. Deciziile mari fuseseră luate, eram sigur că guvernul urmărește situația și e prins în negocieri tehnice cu Comisia. Doar era urgență. Adică, ce am făcut și noi ulterior: opt luni de stat și discutat cu Comisia. Totuși, nu se auzea nimic la Bruxelles despre ce face România. Era campanie electorală și nimeni nu vorbea de reformele care ar fi trebuit să urmeze, doar de bani cu nemiluita.

    Am lansat un document despre cum propuneam noi să arate PNRR. Am conceput programul de guvernare USR – PLUS având în minte ce urma, motiv pentru care și acum se mai pun în aplicare chestiuni din acel program, deși suntem în opoziție.

    Cu trei zile înainte de alegeri, ministrul Marcel Boloș, premierul Orban și președintele Iohannis au lansat un pdf de 250 de pagini (PNRR-ul final a avut 3000), pe care l-au prezentat triumfalist ca fiind PNRR-ul României. Zero discuții cu Comisia Europeană, ăia au aflat de la TV. Documentul era penibil pentru oricine cunoștea măcar puțin măcar contextul. Zero reforme.

    Pe partea de rutier, care ar fi fost greu de negociat, erau în document 7 miliarde de euro și în anexă 16 miliarde de euro. Practic, fiecare baron local PNL primise promisiunea că va avea drumul lui județean sau expres acolo. Fiecare a promis asta în campanie și totul a fost penibil pentru România. Anexa magică. Asta m-a convins definitiv că Boloș este un habarnist periculos și un politician iresponsabil, care poate promite orice, deși nu e realizabil.

    Evident, când s-a creionat PNRR-ul real negocierea pe rutier a fost cumplită și am putut finanța doar proiecte de nivel sistemic (reziliență, nu?), adică A7 (care se va face, în Moldova, are, în sfîrșit, finanțare) și finalizarea autostrăzii din Ardeal, plus să începem A8, deci proiecte de importanță și impact național și european, nu drumuri mici fără îndoială importante pentru județe, dar pe care nu le poți vinde ca fiind de impact european.

    Apoi, nici gând să fie atinse țintele de 37% verde și 20% digital. Pur și simplu Boloș a scos din burtă cifra de 6 miliarde de euro pentru irigații și a decis că irigațiile sunt verzi, deși anexa de la regulament nu le include, deci zero șanse să le calculezi la procentul de verde. La cheltuieli digitale au calculat și clădiri ale SRI care urmau să găzduiască servere. Că na, dacă zice SRI că betonul e digital ăia de la Comisie urmau să stea drepți și să accepte.

    Acel ”PNRR” nu era PNRR, nu avea nici o legătură cu Regulamentul european și era doar o prezentare electorală. Despre care cei din PNL erau convinși că gata, au cheia la bani. Zero reforme, nici o recomandare de țară acoperită (PNRR real trebuia să cuprindă un capitol unde guvernul explica ce recomandare nu acoperă și de ce); țintele de verde și digital de 37% și 20% erau ambele sub 5%, investițiile erau complet invers decât logica de impact sistemic, pe care o presupune reziliența, bugetul se contrazicea între text și anexă de ordinul miliardelor de euro. Pe scurt, o mizerie care făcea de râs România.

    Cine îl făcuse ori era habarnist față de ce se discuta la Bruxelles ori un mincinos iresponsabil. Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi fost dacă ar fi rămas Boloș ministru după alegeri, cum scoatea el din acel pdf jenant un PNRR acceptabil.

    Pe acest fond ajung eu ministru să mă ocup de PNRR. Dacă aș fi luat-o de la zero era mai bine, pentru că nu ar fi trebuit să dezumflu așteptările baronilor din județe, care aveau ei în anexă o promisiune de la Boloș, și nici credința PNL că ei făcuseră un PNRR cu care se lăudau în campanie deci e bun. Și toate astea când eu nu aveam voie să zic aproape nimic despre PNRR-ul făcut de Boloș, că noi eram miniștri disciplinați, care nu ne atacam partenerii de guvernare.

    Ajung la minister și se prezintă la mine o doamnă secretar de stat, pe nume Liliana Anghel. Oamenii din aceste funcții sunt numiți politic, deci se schimbă o dată cu guvernul. Doamna Anghel avea față de mine un comportament contradictoriu. Când protector, când iritat și superior. A ținut să-mi spună că ar fi fost mai bine pentru mine ca ea să rămână secretar de stat, căci îi fusese delegat PNRR-ul și s-a ocupat îndeaproape de subiect.

    Această precizare legată de PNRR m-a făcut brusc suspicios. Știam ce făcuseră, era un motiv solid să plece cât mai repede. Știam pe cine vreau să aduc secretar de stat și că o să mă implic oricum personal la PNRR. I-am luat atribuțiile legate de PNRR, dar procesul de demitere/numire al secretarilor de stat, de către primul-ministru, dura bizar de mult, a trebuit să insist și abia în februarie a eliberat-o Florin Cîțu din funcție.

    Timp în care s-au întâmplat mai multe faze ciudate, pe care mi le-am explicat ulterior, dar punctul de legătură era că cineva credea că sunt un fel de chiriaș în casa altcuiva și refuzam să mă prind. Au început să se scurgă direcționat informații la Newsweek, tot tacâmul.

    Am insistat la Cîțu să o demită mai repede. Iar când prim-ministrul a semnat decizia a fost șocată. Nu înțelegeam de ce era șocată, în fond, aceste posturi sunt politice. De ce ar fi numit USR un secretar de stat cu care nu aveam nici o legătură și care lucrase la o variantă de PNRR jenantă? Dacă era după mine îi trimiteam și pe ea și pe Boloș în judecată pentru iresponsabilitate, dar nu există infracțiunea asta. Apoi povestea a devenit cu totul bizară. Doamna refuza să elibereze biroul. S-a încuiat înăuntru, fizic. Am considerat că femeia s-a țăcănit de la funcție și nu poate să se despartă de ea. În cele din urmă, șefa mea de cabinet a reușit cu diplomație s-o convingă să plece din birou.

    Uitasem de personaj. Câteva luni mai târziu, la consultări între instituții, doamna Anghel s-a prezentat ca fiind colonel SRI și reprezentând acest serviciu. Odată s-a întâmplat într-o întâlnire unde se discutau alternative pentru finanțarea unor propuneri ale SRI, pe care nu le-am finanțat din PNRR (Elicoptere. Cineva le promisese elicoptere din PNRR, care erau cu totul neeligibile, dar credeau că li se cuvin cumva). A doua era o consultare între instituții legată de sistemul informatic al PNRR. Eu nu am participat la nici una dintre ele, au fost secretari de stat și directori, oricum înțeleg că a fost multă stupoare că elicopterele SRI nu sunt în PNRR. Întâlnirile au avut loc în 23 iunie și 27 octombrie 2021, există tabele de prezență care pot fi cerute și zeci de oameni au auzit cum s-a prezentat, nu e vorba de zvonuri sau de informații clasificate.

    Acum, ori doamna era ofițer SRI când a fost numită secretar de stat, ori nu era și a ajuns direct colonel după ce nu a mai fost. Ceea nu îmi vine să cred. Ce caută un serviciu secret să se ocupe de PNRR? De programul de reforme, de programul de țară.

    Și, mai ales, cine este responsabil pentru dezastrul lansat înainte de alegeri cu numele de ”PNRR”?

    Cine răspunde că a pus România într-o poziție penibilă. PNL sau SRI? Boloș sau Hellvig?

    —––––––––––––––

    Aici se termină fragmentul din cartea ”Cine a făcut România – Un plan liberal de țară”. Public asta pentru că azi, luni, 20 martie, de la ora 10, are loc la MIPE concursul trucat prin care Liliana Anghel urmează să fie instalată în funcția de director general al Direcției Programare din MIPE.

    Direcția Programare este sistemul nervos central al MIPE, locul unde se pregătesc deciziile despre cum se cheltuie banii pe mulți ani înainte și unde se fac evaluarile pe ce se duc banii acum. Este cea mai înaltă poziție tehnică din birocrația de fonduri europene. Pe lângă faptul că ea personal nu e potrivită pentru această poziție pentru că nu are habar de regulamente europene și are un comportament labil, este absolut scandalos că un colonel SRI face un du-te vino între minister și serviciul secret.

    Hellvig, este prea mult, prea pe față, prea porcesc!

    E timpul pentru niște pași în spate. Hellvig a fost nașul USL 1 și USL 2, două coaliții sinistre care au ținut și țin în loc România.

    Mai e puțin și se face un an de când în spațiul public au apărut sinistrele proiecte de legi ale securității naționale. O mostră de cum se pregătesc noii securiști să sugrume democrația. Hellvig este tot acolo.

    Pentru lucrătorii din SRI: atenție la cum vă implicați în instituții și ce jocuri politice vi se cer. Ce faceți voi acum cu România va face obiectul unor legi viitoare și a unor anchete. Înaintașii voștri au crezut că sunt stăpânii României și acum există o instituție specială care se ocupă doar cu ancheta activității lor, în arhive. Nu e treaba voastră să decideți reforme, strategii și programări de fonduri europene. Nu e treaba voastră să guvernați, nu sunteți aleși, nu aveți legitimitate. Hellvig este un politruc care vine și trece.

    Atenție că va trebui să dați explicații. Poate nu imediat, poate nu mâine, dar se va întâmpla. O nouă generație de români are și va avea asta pe agendă: România modernă va controla serviciile secrete sau se va opri cu modernizarea.

     Update despre faza cu SRI la fonduri europene

    A fost panică mare în dimineața asta la minister după postarea anterioară.

    Rezultatul este că doamna colonel SRI Liliana Anghel nu s-a prezentat la examenul scris de la ora 10. A fost înscrisă, a depus tot dosarul dar… nu a venit.

    Hai că funcționează cu rușinea la Hellvig.

    Boloș a răspuns presei că el nu știe, habar nu are cum e cu concursul, se ocupă o comisie, dar garantează el că va fi numit un profesionist.

    A luat-o secretar de stat în 2020, i-a dat să facă PNRR, organizează concursul dar… nu știe nimic.

    Acum hai să vedem cum rezolvăm următoarea speță cu doamna colonel.

    Liliana Anghel a (re)devenit funcționar public luna trecută, când a luat un concurs pe funcție de execuție la direcția de implementare a…. PNRR.

    Cum ditamai colonelul nu putea rămâne pe funcție mică, Boloș a numit-o (cred că tot fără să știe) director general adjunct la autoritatea de management care va gestiona banii europeni pentru sănătate. De aici urma să sară încă o etapă azi, până în vârf. Doar că s-au panicat.

    Așa că doamna colonel rămâne deocamdată doar adjunctă temporară, pe semnătura lui Boloș, șefă pe cele 3 miliarde de euro pentru Sănătate.

    Putem dormi liniștiți, SRI are grijă de sănătatea noastră.

    Hellvig, retragerea!

    Update 2 – SRI la Fonduri Europene. Final de zi.

    Cum am scris mai devreme, doamna colonel a fost retrasă din concurs.

    Proba scrisă s-a ținut. Toți candidații care s-au prezentat au fost respinṣi. Tocmai s-a anunțat.

    Dacă nu poate câştiga cine trebuie, pică toți.

    Boloş insistă la TV cu o mizerie: că aş fi vrut să câştige altcineva, adus de mine în minister. Nu există o asemenea persoană. E o fabulație. Asta e tactică de sconcs, să pară aşa că ne batem fiecare pentru cineva.

    Chestiunea aici e ce caută un colonel SRI în MIPE.

    Şi asta rămâne: doamna colonel a fost numită de Boloș adjunct la banii UE pe Sănătate.

    Boloş tocmai a zis la B1 că …. e o discuție nepotrivită pentru spațiul public.

    Cum e asta? Nu vorbim în spațiul public de servicii secrete în ministere? Ha.

    Eu înțeleg că Hellvig ar vrea asta. Dar nu suntem toți din politică chelneri la servicii.

    Hai că mă ocup mai mult de subiect pe viitor, caracatița Hellvig – Boloş de la Fonduri e spectaculoasă.“

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Donald Trump arată cum ar aduce pacea în „cel mult o zi”: ar lăsa Rusia să rupă bucăți din Ucraina! Fox News a cenzurat în favoarea fostului președinte

    * Donald Trump zice că va fi arestat marţi! El invocă „scugeri ilegale de la biroul procurorului districtual din Manhattan, corupt şi extrem de politizat”

    * Minciunile putiniste aduc amenzi grele RTV-ului lui Ghiță & Ciutacu: 75.000 de lei pentru „Zelenski nazist, tâmpit, diavol, nenorocit” / Mircea Toma (CNA): „Este un discurs al urii, extrem de periculos. Vorbim deja despre o chestiune de siguranță națională”

    * Propaganda rusă anunță mincinos pentru a 7-a oară, prin Cozmin Gușă, că România „a început mobilizarea rezerviștilor” pentru a intra „în războiul lui Biden – Nuland – Zelenski”

    * România lui Iohannis: a scăpat de pușcărie și Darius Vâlcov, „creierul“ lui Dragnea. A luat șpagă 4 milioane de lei, dar „fapta s-a prescris“!

    * Record mondial: Guvernul lui Iohannis a ajuns la peste 200 de secretari de stat, de 5 ori mai mulți decât are Japonia! Grindeanu (PSD) are 9 secretari de stat, iar Boloș (PNL) – 7

    * Culisele războiului din PNL: Iohannis, ținta reală a atacului lansat chiar de omul său, Rareș Bogdan, la adresa lui Aurescu. În tabăra liberală e panică din cauza prăbușirii în sondaje

    * A mai fugit un PSD-ist corupt: baronul de Neamț, Ionel Arsene, condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență

    * Doar în ultimele două luni, Guvernul Ciucă a înființat 26 de noi posturi la Secretariatul General, cu salarii medii de 14-16.000 de lei pe lună!

    * Colonelul Turcescu și-a găsit locul: s-a angajat la televiziunea clanului Firea-Pandele! Milionarul putinist va fi plătit generos de locuitorii orașului Voluntari. Va fi coleg cu Oana Lovin și Mădălin Ionescu, prietenii ambasadorului Kuzmin

  • PNL și PSD s-au încăierat pentru postul de premier, dar au convenit să crească numărul ministerelor, ca să ajungă funcțiile pentru toată lumea

    Prima rundă de negocieri oficiale între PNL și PSD, pentru alcătuirea noului Guvern, a adus consens pe ideea creșterii numărului de ministere, ca să îndestuleze pe toată lumea, și ciocniri pe tema premierului, pe care ambele partide îl revendică.

    Discuțiile au început de dimineață, în secret, iar cele două formațiuni, la care s-au alăturat delegații UDMR, au intrat în coliziune pe teme suplimentare reprezentând programul de guvernare, scrie HotNews.ro.

    În privința postului de premier, Florin Cîțu continuă să insiste pe ideea ca el să fie șeful noului Guvern. PSD nici nu vrea să audă de așa ceva. Negocierile s-au blocat aici, susțin sursele HotNews.ro: „În continuare PSD nu acceptă ca Florin Cîțu să fie premier, iar discuțiile s-au blocat în acest sens. O soluție discutată în interior a fost premier prin rotație de la fiecare partid în parte PNL, PSD și UDMR, dar nu s-a ajuns la nicio concluzie. Vom cere informal o soluție de la președinte și cel mai probabil vineri vom avea și un răspuns în acest caz ca să putem începe negocierile pe portofolii“.

    Kelemen Hunor, președintele UDMR, a confirmat dificultățile, menționând că s-a luat în calcul inclusiv varianta unui premier independent.

    Numărul de ministere din noul Guvern nu va mai fi de 18, ca-n cel al coaliției PNL-USR-UDMR. Cel mai probabil, acesta va crește la 21. Această schimbare s-a produs după ce PSD a emis pretenția să dețină jumătate din portofolii, în conformitate cu ponderea sa în sânul noii coaliții. Ca să rămână suficiente locuri pentru a îndestula pe toată lumea, s-a decis mărirea numărului de posturi. Așa s-a ajuns la Guvern de 21 de ministere, în loc de 18.

    Banii din PNRR, miza cea mare a PSD. Social-democrații vor renegocierea cu Comisia Europeană, astfel încât cei 29,2 miliarde de euro să fie „descentralizați“, adică dați pe mâna baronilor locali

    Un motiv de dispută a devenit și programul de guvernare. PSD vrea o serie de măsuri populiste, cum ar fi impozitul progresiv (impozitarea suplimentară a persoanelor cu venituri mai mari) și suprataxarea produselor așa-zis de lux, renegocierea PNRR cu Comisia Europeană astfel încât să le iasă și baronilor ceva mai mult, revenirea la legea pensiilor făcută în 2018 și renunțarea la ideea de a privatiza trezoreria statului.

    Marea miză rămâne însă PNRR – cu cei 29,2 miliarde de euro veniți de la Bruxelles. După ce a țipat un an că România n-are nevoie de acești bani, PSD e acum disperat să faciliteze accesul mafiei de partid la fondurile europene. În acest scop, social-democrații presează pentru a se renunța la gestionarea centralizată a PNRR (care, conform înțelegerii cu Comisia Europeană, se face de la nivelul Ministerului Proiectelor Europene) și să se realizeze o „descentralizare“. Cu alte cuvinte, banii să le fie dați baronilor locali, care vor ști ei cum să-i cheltuiască.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * O ședință furtunoasă. Orban: „Dacă faceți alianță cu PSD, duceți partidul sub 10%!”. Cîțu: „Te dau afară!”

    * 70% dintre bolnavii de Covid internați în regiunea spaniolă Castellon sunt români nevaccinați. Comunitatea românească e principalul focar de infecție

    * Liderii PNL își sfidează partidul. „Am făcut sondaj. Peste 80% din membri au optat pentru guvernare cu USR“

    * Idioți planetari: pelerini români fals vaccinați au răspândit virusul pe Muntele Athos! În Italia, românii se laudă că au dat acasă „o șpăguță” și și-au scos certificate false

    * PNL a decis, prin vot (48-22), să negocieze o guvernare cu PSD. Termen: două săptămâni. Refacerea coaliției cu USR rămâne varianta de rezervă

    * Orban s-a dus la ședința conducerii PNL pentru a încerca să oprească alianța cu PSD. „Treziți-vă! E sinucidere politică! O trădare gravă a românilor care au votat cu PNL”

    * VIDEO. Mașinile șefilor PNL veniți la Vila Lac să aprobe Guvernul cu PSD – bombardate cu hârtie igienică. Șoferii au oprit în trafic și l-au înjurat pe Iohannis

    * DEZVĂLUIRI. Vineri, 29 octombrie, după ora 17.13 – momentul în care Cîțu a început să cumpere masiv like-uri de la ruși, vietnamezi, africani și arabi! De la români îi vin doar furie și râsete

    * VIDEO. CTP: „«Șocîțu» e un politician rânced, laș, oportunist, fripturist. Are probleme grave de caracter. Enervează 95% dintre români înainte să deschidă gura”

    * DNA anchetează un mare „tun” al lui Tudorache (PSD), la Sectorul 1: băncuțe cu prețul umflat de 20 de ori! Banii au mers la firme din județul Neamț, moșia baronului Arsene

  • S-a întâmplat ceva dramatic: Rareș Bogdan nu mai pedepsește USR-PLUS! Nu-i mai ia Transporturile și nici Fondurile Europene

    Cei de la USR-PLUS pot răsufla ușurați: Rareș Bogdan nu mai vrea să le ia Ministerul Transporturilor și pe cel al Fondurilor Europene! Marți seară, la Digi 24, europarlamentarul PNL din „tabăra Cîțu” a zis exact pe dos decât anunțase vitejește cu o zi în urmă, dar și la trei zile de când promisese că USR-PLUS va mai avea „3-4 ministere, nu 5” (care au fost, de fapt, 6).

    Întrebarea e: de ce s-a răzgânit Rareș Bogdan? A reevaluat situația sau i-a atras atenția cineva (Klaus Iohannis? Florin Cîțu? Emil Boc?) că pune în pericol viitorul relației cu USR-PLUS?

    „Nu este cazul să vorbim acum despre o reîmpărțire, vom vedea”, a declarat Rareș Bogdan, marți, la Digi 24, întrebat despre declarațiile sale de luni, de la TVR 1.

    „Veți renegocia?”, a insistat moderatorul.

    „Nu se pune problema astăzi, acum dorim să ne punem la masă. Important este să pornim dialogul”, a raspuns Rareș Bogdan, conform Aktual24.ro.

    Luni, Rareș dădea Cultura pe Transporturi + Fonduri Europene 

    Luni, la emisiunea România 9 de la TVR 1, în prezența tandemului Ionuț Cristache – Ion Cristoiu, Rareș Bogdan a făcut declarații războinice.

    * „Ne dorim să nu mai renunțăm la Ministerul Fondurilor Europene. Asta e propunerea mea, nu a fost o discuție în cadrul conducerii. În momentul ăsta, știind ce bani sunt la Bruxelles, premierul trebuie să aibă garanția că Ministerul Fondurilor Europene și banii care vin, pe PNRR care se semnează în 10 zile, pe exercițiul multianual normal, pe banii rămași, pe toate exercițiile financiare, pentru că sunt bani foarte mulți… Fondurile europene sub directa supraveghere a premierului.”

    * „”Trebuie să înțelegeți că 3 miliarde din banii atrași sunt pe toate cererile depuse de ministrul Bode și secretarii de stat din mandatul domnului Bode, iar 95% din șantiere, pe care le-a continuat și foarte bine că le-a continuat Cătălin Drulă, sunt cele începute sau continuate de ministrul Bode. Eu cred că Ministerul Transporturilor e vital să fie, așa cum era normal, să fie… (la PNL – n. red.). Eu nu înțeleg nici azi de ce am pierdut Ministerul Transporturilor.”

    * „Ceea ce am pierdut în decembrie printr-o negociere proastă, trebuie să recuperăm.”

    * (Întrebare: din studio: „Celor de la USR-PLUS ce le rămâne, Cultura?”) – „Eu zic că într-o țară unde nevoia de a citi e imensă, Cultura e o chestiune importantă, mai ales că (cei de la USR-PLUS – n. red.) au susținere publică importantă din zona culturală”.

    Sâmbătă: „Nu le mai dăm 5 ministere, vor primi 3-4”

    Sâmbătă, la Antena 3, Rareș Bogdan a fost la fel de tranșant: „Le oferim celor din USR-PLUS șansa să se recredibilizeze, să se reîntoarcă. Sigur, nu vor mai primi la fel de multe ministere, dar vor primi 3-4 ministere și pot continua munca pentru cetățeni. Nu le mai dăm 5 ministere, cu siguranță. Când fugi și abandonezi când cresc prețurile la energie, când trebuie să semnezi PNRR, când începe școala, și tu fugi de la guvernare și te porți iresponsabil, te aliezi cu AUR… pentru greșeala făcută și neajunsurile create și criza politică pe care au generat-o, e necesar să plătească”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Rușine, Cîțu!” Tatăl unei victime de la Colectiv îl critică dur pe premier pentru asocierea cu Piedone la deschiderea anului școlar

    * VIDEO. Orban, dezlănțuit la Focșani: „Asta nu e «echipă câştigătoare»! Asta seamănă cu o juntă, cu o armată de ocupaţie!”

    * VIDEO. Mircea Hava dezvăluie cum ar fi încercat să-l cumpere Florin Cîțu: „Cât vrei s-o închidem acum?”

    * Gheorghe Flutur: „«Festivalul democraţiei» a omorât PNL. Am greșit. Mă rog la Dumnezeu să se termine odată Congresul”

    * Violeta Vijulie a fost repusă șefă la Agenția Funcționarilor Publici, la 3 zile după ce a spus: „Niște mahări de la AUR l-au luat pe sus pe domnul Florin Roman. Mahări, adică gorile”

    * Scos de alegători din Parlament, Victor Ponta își dă salariu 5.000 de euro pe lună de la partidul său, unde s-a angajat consilier juridic, pe bani publici

    * Din „lotul Giga TV”, cea mai multă pușcărie va face Laura Georgescu, prima șefă a CNA condamnată la închisoare. Hrebenciuc și Pinalti vor ieși mai repede

    * Covid-19: riscul de a muri este de 11 ori mai mare la cei nevaccinați decât la cei vaccinați. Riscul de spitalizare: de 10 ori mai mare. Riscul de infectare: de 4,5 ori mai mare

    * Mesaj straniu în echipa sovietică a „revoluției televizate”. Mircea Dinescu: „Odă lui Iliescu la moartea lui Caramitru”

    * „Perla lui Hagi”, cel mai tânăr marcator din istoria Ligii 1 la fotbal: 15 ani și 6 luni. Născut în Canada, pregătit un an la Barcelona

  • Rareș Bogdan vrea să pedepsească USR-PLUS: „Nu le mai dăm 5 ministere, ci 3-4. Trebuie să plătească”. Înainte aveau 6

    Europarlamentarul rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că USR-PLUS „nu va mai primi 5 ministere” dacă se întoarce în Guvern alături de PNL și UDMR, ci vreo „3-4”, pentru că „trebuie să plătească pentru criza pe care a provocat-o”.

    Rareș Bogdan la Antena 3: „Le oferim celor din USR-PLUS șansa să se recredibilizeze, să se reîntoarcă. Sigur, nu vor mai primi la fel de multe ministere, dar vor primi 3-4 ministere și pot continua munca pentru cetățeni. Nu le mai dăm 5 ministere, cu siguranță. Când fugi și abandonezi când cresc prețurile la energie, când trebuie să semnezi PNRR, când începe școala, și tu fugi de la guvernare și te porți iresponsabil, te aliezi cu AUR… pentru greșeala făcută și neajunsurile create și criza politică pe care au generat-o, e necesar să plătească”.

    Până pe 1 septembrie, USR-PLUS a avut 6 ministere în Guvernul Cîțu (nu 5, cum zicea Rareș Bogdan):

    • Cătălin Drulă – Transporturi
    • Stelian Ion – Justiție
    • Claudiu Năsui – Economie
    • Ioana Mihăilă – Sănătate
    • Cristian Ghinea – Investiții și Proiecte Europene
    • Ciprian Teleman – Cercetare

    Stelian Ion a fost demis de premierul Florin Cîțu pe 1 septembrie, iar ceilalți 5 miniștri USR-PLUS și-au dat demisia pe 7 septembrie.

    „Orban m-a supărat rău! Preşedintele Iohannis l-a salvat de două ori de la debarcarea din fruntea PNL”

    Rareș Bogdan a comentat și declaraţia făcută de Ludovic Orban vineri seară, la Târgoviște, despre relația PNL – Klaus Iohannis.

    „Eu cred că Partidul Naţional Liberal nu are nicio datorie faţă de preşedintele Iohannis, dimpotrivă”, a spus Orban. Acesta a înțepat și mai tare: „Suntem la Dâmbovița, iar aici, la Dâmbovița, dacă vă aduceți aminte, mi-am făcut celebritate cu o intervenție – «Cine tace și NU face?… sau face?!»”.

    Reacția lui Rareș Bogdan în apărarea lui Klaus Iohannis:

    • „Mi se pare foarte dureros şi nu-l înţeleg. Chiar nu-l înţeleg pe Ludovic Orban de ce face asta, pentru că dacă cineva are de ce să-i mulţumească preşedintelui, acela este exact Ludovic Orban. De cel puţin două ori în carieră, în ultimii trei ani de zile, preşedintele a fost mai mult decât elegant şi l-a susţinut pe Ludovic Orban în momente în care partidul îl îndepărta de la putere.”
    • „Ludovic să înceteze, pentru că numai eu ştiu de câte ori l-a apărat preşedintele Iohannis, câte şanse i-a dat preşedintele Iohannis, cum i-a dat şansa să construiască un guvern singur, fără a se implica nici Rareş Bogdan, nici Iulian Dumitrescu, nici Flutur, nici Boc, nimeni. Nici Alina Gorghiu. Pur şi simplu, şi-a făcut echipa singur, iar când noi îi atrăgeam atenţia că exagerează sau că acţionează discreţionar, preşedintele îl apăra. Aseară a depăşit toate limitele. M-a supărat rău.”
    • „Nu e corect să faci acest lucru, mai ales că preşedintele Iohannis (…) de două ori l-a salvat direct. A fost salvat de preşedintele Iohannis de la schimbarea din preşedinte de partid înainte de termen. De la debarcare.”
    • „PNL are o relaţie specială cu preşedintele Iohannis. PNL, în ceea ce a realizat în ultimii doi ani de zile, a fost fără nicio discuţie avantajat de acest parteneriat asumat cu preşedintele Iohannis.”
    • „Să afirmi tu, Ludovic Orban, că preşedintele nu te-a sprijinit şi că PNL nu datorează nimic preşedintelui este o dovadă de lipsă completă de cunoaştere a realităţii şi de o rupere, desprindere de realitate, ca să fiu elegant”.
    Ludovic Orban – Rareș Bogdan

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Mircea Hava dezvăluie cum ar fi încercat să-l cumpere Florin Cîțu: „Cât vrei s-o închidem acum?”

    * VIDEO. Orban l-a reevaluat pe Iohannis: „președintele care tace și NU face… sau face?!”

    * Gheorghe Flutur: „«Festivalul democraţiei» a omorât PNL. Am greșit. Mă rog la Dumnezeu să se termine odată Congresul. Am contribuit la breaking-news-uri toată vara”

    * Un primar PNL acuză: „În Suceava e «Festivalul dictaturii»! Flutur a eliminat de pe lista pentru Congres toți simpatizanții lui Orban”

    * VIDEO. Scene ireale în Parlament: Florin Roman a confiscat microfonul, dar cei de la AUR l-au evacuat de la prezidiu! L-au lăsat fără scaun și fără microfon, care a ajuns la Anca Dragu

    * PSD, UDMR și PNL-Cîțu încalcă flagrant Constituția. Articolul 113: „Moțiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere”

    * Mișu Negrițoiu despre Florin Cîțu, pe care l-a dat afară de la ING: „Un mic satrap, foarte învechit. Nu știe să lucreze în echipă”

    * Șoșoacă are dosar penal. DSP Iași i-a făcut plângere după ce Urlătoarea și gașca ei au atacat un centru de vaccinare. Doctorița agresată: „M-am temut pentru viața mea“

    * VIDEO. Jurnalista care-o ataca violent pe Maia Sandu era concubina secretă a unui oligarh pușcăriaș, cu care a făcut și un copil. Avea emisiune și la Europa Liberă

    * VIDEO. Emma Răducanu și-a desăvârșit legenda: campioană la US Open la 18 ani, după 10 meciuri fără set pierdut! Prima jucătoare din istorie care câștigă un turneu de Mare Șlem venind din calificări

  • Ce miniștri pune UDMR la Dezvoltare, Mediu și Tineret-Sport în Guvernul Cîțu

    Reunit duminică seară, via Internet (ședință online), Consiliul Reprezentanților Unionali (CRU) al UDMR a stabilit cele trei persoane care vor ocupa funcții de ministru în Guvernul Cîțu:

    * Kelemen Hunor (deputat, președintele UDMR) – vicepremier;

    * Cseke Atilla (senator) – Ministerul Dezvoltării;

    * Tanczos Barna (senator) – Ministerul Mediului;

    * Novak Levente – Ministerul Tineretului și Sportului.

    Guvernul Cîțu, despre care președintele Klaus Iohannis a spus că așteaptă să-și intre în pâine până de Anul Nou, va avea în total 18 ministere.

    Pe lângă cele trei nominalizate mai sus, care au revenit UDMR, alte 9 vor fi ocupate de PNL: Apărare, Interne, Externe, Finanțe, Educație, Energie, Muncă, Agricultură, Cultură.

    În fine, 6 ministere vor fi ale USR-PLUS: Justiție, Transporturi, Sănătate, Fonduri Europene, Economie-antreprenoriat-turism, Cercetare-inovare-digitalizare.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Uniunea Barourilor îl apără pe avocatul condamnat în lotul „Ferma Băneasa”. Ce-i promitea Robert Roșu prințului-de-tinichea

    * Un preot din Craiova denunță mascarada anti-mască a unui deputat AUR

    * „Busu” de la Meteo, în direct la Pro TV: „Eu cred că virusul ăsta n-a apărut aşa, din neant! A fost creat! Marile companii n-au fost afectate“

    * Falsul revoluționar „Mitralieră” țipă împotriva DNA: „Anchete staliniste și gestapoviste!”

    * VIDEO. Mirel Palada – doar 9 luni de închisoare cu suspendare pentru că l-a bătut pe senatorul Goțiu în studioul B1 TV

  • Acord final: PNL – 9 ministere, USR-PLUS – 6, UDMR – 3. Liberalii iau Finanțele, Internele, Externele și Armata, USR-PLUS – Justiția, Transporturile, Sănătatea și Fondurile UE, iar UDMR – Dezvoltarea și Mediul

    Cele trei partide ale coaliției de Dreapta s-au înțeles, vineri seară, și asupra împărțirii ministerelor. În Guvernul Cîțu, PNL va avea 9 ministere, USR-PLUS – 6, iar UDMR – 3. Liberalii iau Finanțele și ministerele de forță, USR-PLUS iau Justiția, Transporturile, Fondurile UE și Sănătatea. UDMR va primi un minister extrem de important și bănos – cel al Dezvoltării, dar și Ministerul Mediului.

    Înțelegerea a fost parafată seara, iar liderii PNL, USR-PLUS și UDMR au confirmat oficial că s-a bătut palma. Liberalul Florin Cîțu va fi propunerea comună de premier cu care vor merge în fața președintelui Klaus Iohannis.

    Guvernul va avea doi vicepremieri – cel mai probabil, Dan Barna și Kelemen Hunor. Șefia Camerei Deputaților îi va reveni lui Ludovic Orban. Președinția Senatului va fi la Anca Dragu.

    Cum se împart ministerele în noul Guvern Cîțu

    PNL (9)

    • Externe
    • Apărare
    • Interne
    • Finanțe
    • Educație
    • Energie
    • Agricultură
    • Muncă
    • Cultură

    USR-PLUS (6)

    • Justiție
    • Transporturi
    • Fonduri Europene
    • Sănătate
    • Cercetare, Inovare și Digitalizare
    • Economie, Antreprenoriat și Turism

    UDMR (3)

    • Dezvoltarea Lucrărilor Publice și Administrație
    • Mediu, Ape și Păduri
    • Tineret și Sport

    Vlad Voiculescu, favorit să preia Ministerul Sănătății. Cseke Atilla – propus la Ministerul Dezvoltării. Drulă – la Transporturi

    Conform G4Media, câțiva dintre favoriții la preluarea unora dintre ministere se știu deja.

    Generalul Nicolae Ciucă va rămâne, probabil, la Apărare.

    Bogdan Aurescu va rămâne și el titular la Externe.

    Pentru portofoliile liberalilor, sunt vehiculate mai multe nume:

    • Finanțe – Bogdan Huțucă / Sebastian Burduja
    • Interne – Rareș Bogdan / Laurențiu Leoreanu
    • Educație – Raluca Turcan / Sorin Cîmpeanu
    • Energie – Virgil Popescu
    • Agricultură – Emil Dumitru / Adrian Pintea
    • Muncă – Violeta Alexandru
    • Cultură – Bogdan Gheorghiu

    La ministerele ce revin USR-PLUS, lucrurile par în mare parte lămurite.

    • Stelian Ion ar putea prelua Justiția.
    • Dan Barna și Cristian Ghinea sunt în cărți pentru Fonduri Europene.
    • Cătălin Drulă e favorit la Transporturi.
    • Vlad Voiculescu poate prelua Sănătatea.
    • Claudiu Năsui e vehiculat pentru Economie.

    Cseke Attila este propus de UDMR la Ministerul Dezvoltării, iar Tanczos Barna – la Mediu, Ape și Păduri.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Mirel Palada – doar 9 luni de închisoare cu suspendare pentru că l-a bătut pe senatorul Goțiu în studioul B1 TV

    * Revenge porn: o femeie din Alba Iulia a fost filmată pe ascuns când făcea sex. Imaginile au fost postate pe 6 siteuri porno, dar procurorul l-a făcut scăpat pe făptaș

    * După ce a făcut publice datele unui client nemulțumit, Banca Transilvania contestă amenda și acuză omul că a trimis un e-mail cu “conținut defăimător”

    * „Busu” de la Meteo, în direct la Pro TV: „Eu cred că virusul ăsta n-a apărut aşa, din neant! A fost creat! Marile companii n-au fost afectate“

  • Decizie istorică în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990

    Decizie istorică în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990

    Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis ieri, în camera preliminară, să introducă mai multe instituții de stat, dar și persoane juridice private, pe lista părților responsabile civilmente în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

    Judecătorul Constantin Epure a hotărât că Ministerul de Interne, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Economiei, Ministerul Public (Parchetul General), statul român (prin Ministerul Finanțelor), SRI, Jandarmeria Română, Academia de Poliție de la Băneasa, Liga Sindicatul Miniere din Valea Jiului (sindicatul lui Miron Cozma) și „moștenitorii” defunctului IMGB vor fi citate în proces ca părți responsabile civilmente.

    Asta înseamnă că, alături de persoanele fizice inculpate în proces (Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Emil Cico Dumitrescu, Mirob Cozma etc.), instituțiile sus-menționate vor plăti despăgubirile ce vor fi stabilite de instanță pentru victimele Mineriadei.

    Este pentru prima dată, în aproape trei decenii, când justiția cheamă la ordine ministerele implicate în atrocitățile din 13-15 iunie 1990.

    Judecătorul de cameră preliminară a răspuns favorabil, astfel, solicitării făcute de Asociația Victimelor Mineriadelor, condusă de Viorel Ene, el însuși bătut crunt pe 14 iunie 1990.

    A fost stabilit și primul termen de judecată pe fond: 13 februarie.