Ion Iliescu (92 de ani) a absentat de la ceremonia de înmormântare a lui Răzvan Theodorescu (83 de ani), desfășurată miercuri la Cimitirul Bellu. Fostul președinte a transmis luni, pe blogul său, un mesaj de de condoleanțe, scoțându-se singur în prim-plan, la modul cel mai caraghios.
„Îi mulțumesc că, într-o țară în care a fi «omul lui Iliescu» a fost, mai ales în ultimii ani, eticheta unui stigmat, Răzvan Theodorescu nu s-a dezis niciodată de această legătură, ba dimpotrivă, a afirmat-o cu onoare și a transformat-o în ceea ce el numea, generos, ca fiind «un titlu de noblețe»”, a scris Ion Iliescu pe blog.
Cea mai nerușinată frază a lui Ion Iliescu este cea în care îl laudă pe Răzvan Theodorescu pentru mandatul criminal al acestuia la conducerea televiziunii publice. Pentru Iliescu, manipulatorul instigator din fruntea TVR a fost „un președinte cu viziune al Radioteleviziunii Române”.
Ion Iliescu și Răzvan Theodorescu au făcut o „echipă a răului” în 1990, când au asmuțit minerii asupra Capitalei, declanșând barbaria care a izolat România timp de aproape 7 ani, până la venirea la guvernare a Convenției Democrate.
Mesajul lui Ion Iliescu
„Am aflat cu imensă durere despre dispariția academicianului Răzvan Theodorescu. L-am cunoscut de când era student, așadar, nu greșesc dacă spun că ne știam de o viață.
Viața lui a fost încercată: și-a hrănit vocația de profesor și de cercetător când ușile universității i-au fost închise, iar mai târziu, a devenit nu doar unul dintre cei mai buni istorici ai artei și civilizației României ultimului secol, dar și un profesor extraordinar, un rector formidabil, un președinte cu viziune al Radioteleviziunii Române, un ministru al Culturii care a dat excelență acestei funcții, un academician a cărui operă va fi imposibil de egalat, și un vicepreședinte al Academiei Române care a știut să modernizeze această instituție.
Însă printre toate aceste roluri publice, Răzvan Theodorescu a rămas un om liber. Și tocmai această libertate a făcut ca prietenia dintre noi să fie una adevărată. Sunt puține prietenii adevărate astăzi, tot așa cum sunt puțini oameni autentici, așa cum a fost «profesorul națiunii», Răzvan.
Îi mulțumesc că, într-o țară în care a fi «omul lui Iliescu» a fost, mai ales în ultimii ani, eticheta unui stigmat, Răzvan Theodorescu nu s-a dezis niciodată de această legătură, ba dimpotrivă, a afirmat-o cu onoare și a transformat-o în ceea ce el numea, generos, ca fiind un titlu de noblețe.
A făcut România mai culturală într-o societate insensibilă la valorile culturii, și poate aceasta a fost printre cele mai grele misiuni pe care și le-a asumat lucid, nu doar altruist.
Transmit condoleanțele mele familiei, iar Ilincăi, fiicei sale, îi doresc putere și alinare; pierderea ei este și pierderea României, una care speram să întârzie oricât de mult.
Cu regret,
Ion Iliescu”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Situație scandaloasă întreținută de Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, condus de PSD-istul Marian Neacșu: o organizație românească din Chicago este finanțată de la București deși a fost acaparată de Constantin Ilinescu, unul dintre „locotenenții” lui Miron Cozma de la oribila mineriadă din 13-15 iunie 1990! Mai mult, Ilinescu se bucură de susținerea ambasadorului român din SUA și a consulului general de la Chicago.
Personajele:
Constantin Ilinescu – liderul de facto al organizației Illinois Romanian American Community din Chicago, statul Illinois (SUA), fost „locotenent” al lui Miron Cozma la mineriada din 13-15 iunie 1990;
Carmen Rădoi – soția lui Constantin Ilinescu, „proprietara” în acte a asociației dirijate de soțul său;
Gheorghe Cârciu (PSD) – secretar de stat în Guvernul Ciucă, șeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP);
Marian Neacșu (PSD) – șeful Secretariatului General al Guvernului (SGG), în coordonarea căruia funcționează DRP;
Nicolae Ciucă (PNL) – prim-ministrul Guvernului, cel care l-a numit pe Marian Neacșu;
Florea Tiberiu Trifan – consulul general al României la Chicago, statul Illinois (SUA);
Andrei Muraru – ambasadorul României la Washington (SUA);
Klaus Iohannis – președintele României, cel care l-a trimis ambasador în SUA pe consilierul său Andrei Muraru.
Document:„Proces-verbal al Comisiei de evaluare a programelor, proeictelor sau acțiunilor privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni pentru anul 2022”.
Comunicare:„Comisia de evaluare a programelor, proiectelor sau acțiunilor privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni pentru anul 2022, întrunită în perioada 12.04 – 18.05.2022 la sediul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, în urma analizai și a punctajului acordat, propune următoarele…”.
Și urmează o listă de 211 solicitanți, dintre care 127 au fost declarați „admiși”, adică au primit finanțare din partea Guvernului, prin DRP, via SGG. Ceilalți 84 au fost respinși, declarați neeligibili sau au renunțat la solicitarea de finanțare.
Printre cei 127 de beneficiari ai finanțării guvernamentale, la poziția 103 figurează Illinois Romanian American Community din Chicago, organizația condusă de Constantin Ilinescu. Acestuia i-a fost aprobată suma de 65.700 de lei, adică 14.000 de dolari.
Pe 31 martie 2022, organizația lui Ilinescu solicitase 71.000 de lei (peste 15.000 de dolari), dar Comisia din cadrul DRP i-a aprobat 65.700 de lei. Titlul proiectului cu care a candidat Ilinescu: „«ROACCESS» APP”.
Lista tuturor beneficiarilor de finanțări guvernamentale poate fi consultată AICI.
Ambasadorul lui Iohannis a onorat evenimentul organizat de „ortacul” lui Iliescu
Înainte de a beneficia de generozitatea Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), condus de PSD-istul Gheorghe Cârciu din Guvernul Ciucă, „ortacul” Constantin Ilinescu s-a bucurat de atenția a doi oficiali din diplomația română: ambasadorul Andrei Muraru și consulul Florea Tiberiu Trifan.
Cei doi au participat la un eveniment organizat anul trecut la Chicago de Illinois Romanian American Community, organizația „patronată” de Ilinescu. Trifan era (și încă este) consul general la Chicago, dar Muraru a venit special de la Washington, unde a fost trimis ambasador de Klaus Iohannis (în locul fostului director al SRI, George Maior).
Înainte de a fi ambasador, Andrei Muraru a fost consilier prezidențial al aceluiași Klaus Iohannis.
Așadar, ambasadorul lui Iohannis a onorat evenimentul organizat de „ortacul” lui Iliescu, participant activ la mineriada din 13-15 iunie 1990!
Carmen Rădoi – Constantin Ilinescu – Andrei Muraru – Florea Tiberiu Trifan
Ilinescu, „ortacul” de lângă Iliescu
În toamna anului 2021, Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, a postat pe pagina sa de Facebook fotografii de la evenimentul la care tocmai participase la Chicago. Vizita a trecut neobservată în presa din România și ar fi continuat să rămână o simplă acțiune comunitară dacă, la o analiză mai atentă a fotografiilor, nu ar fi atras atenția un personaj dubios, care a apărut în anturajul ambasadorului Muraru și al consulului Trifan.
Este vorba de un individ controversat, pus sub acuzare penală în România, dar care a fugit din țară cu ceva ani în urmă și s-a stabilit în Statele Unite, la Chicago. Personajul se numește Constantin Ilinescu, un fost ortac de bază al lui Miron Cozma și a participat la escapadele violente ale minerilor în București, la începutul anilor ’90, la chemarea lui Ion Iliescu și a regimului FSN-ist.
Conform unor mărturi din Valea Jiului, Constantin Ilinescu este cel care apare alături de Ion Iliescu și Miron Cozma, în celebrele imagini din 15 iunie 1990, de la pavilionul Romexpo, în care Iliescu le mulțumea minerilor pentru barbaria din Capitală.
Ion Iliescu la momentul mulțumirilor adresate minerilor (15 iunie 1990). În stânga imginii: Miron Cozma. În dreapta, se pare, Constantin Ilinescu
După ani de zile de la acele evenimente sângeroase, aflat sub amenințarea răspunderii penale, Ilinescu a emigrat în SUA. Din unele informații, el a început o afacere, iar o perioadă destul de lungă și-a păstrat un profil mai degrabă ascuns.
Presa din România a mai încercat, de-a lungul anilor, să dea de urma lui Ilinescu și să-i pună întrebări legate de implicarea sa în mineriadele iliesciene, dar acesta s-a prefăcut că nu-și amintește mare lucru și că suferă de amnezie în legătură cu evenimentele de atunci.
Soții Ilinescu – Rădoi au pus mâna pe organizația lui Cojan
În ultimii ani însă, după ce a mai prins curaj departe de țară, Ilinescu a început să scoată capul prin comunitatea românească din Chicago, să participe la evenimente, ba chiar să facă pe impresarul cu artiști din România. A organizat revelioane, a ajuns chiar să sponsorizeze evenimente ale Consulatului și să se afișeze lângă demnitari ai statului român.
În 2018, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, „ortacul” lui Miron Cozma se număra printre donatorii care au contribuit la organizarea evenimentului de 1 Decembrie, patronat de Consulatul României la Chicago. Bineînțeles că nu a ratat ocazia să se pozeze cu consulul și cu oaspeții de la eveniment, apoi să posteze fotografiile pe internet.
Între timp, după ce a divorțat de fosta sa nevastă (cea de pe vremea mineriadelor), Constantin Ilinescu și-a adus o altă consoartă din România, Carmen Rădoi, pe care a infiltrat-o într-una din cele mai vechi și cu tradiție organizații comunitare din Chicago, Illinois Romanian American Community. Până în 2020, organizația a fost condusă de Octavian Cojan, un român de mare ispravă, care a fost răpus însă de Covid-19.
Profitând de moartea admirabilului domn Cojan, „ortacul” Ilinescu și soția sa au reușit să pună mâna rapid pe conducerea organizației. Illinois Romanian American Community a fost înregistrată în luna aprilie 2021 pe numele lui Carmen Rădoi, iar Constantin Ilinescu trage sforile ca președinte de facto.
Ortacul devine monarhist, iar ambasadorul și consulul îl acreditează
Întrucât organizația avea un istoric bogat în ceea ce privește activitățile comunitare, printre care organizarea vizitei Regelui Mihai la Chicago la începutul anilor ’90, soții Ilinescu – Rădoi au decis anul trecut să organizeze un eveniment dedicat Regelui Mihai. Încercau, probabil, să intre cât mai bine pe sub pielea comunității românești din Chicago, acoperind cu un strat gros umbrele trecutului.
La evenimentul din 2021 i-au invitat inclusiv pe ambasadorul României la Washington și pe consulul general de la Chicago. Andrei Muraru și Florea Tiberiu Trifan au onorat cu prezența lor, ignorând trecutul sinistru al lui Ilinescu. Trifan știa sigur, de câțiva ani, cine este „ortacul” lui Miron Cozma, există dovezi în acest sens. Nu e clar dacă el l-a pus în temă sau nu pe Muraru ori dacă ambasadorul a aflat din altă parte ce hram poartă Ilinescu.
Tristețea acestei situații e dată de faptul că mulți români au emigrat în SUA după mineriada din 13-15 iunie 1990, încercând să ajungă cât mai departe de brutele regimului Iliescu, dar călăii – rebranduiți în „oameni de bine” – i-au găsit și peste Ocean și vor să le fie șefi.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Gazetarul Cristian Tudor Popescu spune că acțiunea angajaților Metrorex care au protestat vineri pe șinele de metrou, blocând astfel circulația, este precum Mineriada din 1990, când minerii au lovit în bucureșteni. CTP precizează că locuitorii Capitalei au fost nevoiți să circule înghesuiți în mijloacele de transport de suprafață, în plină pandemie, și să suporte o poluare mai mare.
În dialogul cu Claudiu Pândaru, CTP a insistat asupra caracterului abuziv al acțiunii sindicaliștilor de la metrou. Aceștia nu au fost împinși de la spate de nevoi, ci au încercat să-și folosească la maximum privilegiile de care beneficiază, fără pic de empatie pentru bucureșteni.
Explicațiile lui CTP
* „Ce am văzut aici vine de demult, de dinainte de 1989. Acești inși, angajați la metrou, au fost favorizați dintotdeauna salarial. Să spunem că 80 și ceva la sută dintre ei au salarii de 5.000 de lei pe lună. Deci, ei nu veneau aici să protesteze că nu mai aveau ce duce familiilor acasă.”
* „Au fost singura categorie de bugetari care anul trecut, în pandemie, au beneficiat de o mărire salarială consistentă, de 18%. Ei nu se află în situația minerilor care au ieșit acum o lună de zile pentru că nu primiseră banii de luni și luni de zile, că nu mai aveau cu ce să trăiască. Nu. Au ieșit pentru că au la dispoziție șinele de metrou pe care le-au ocupat.”
* „A fost o acțiune similară cu cea a minerilor din 1990, când au venit împotriva bucureștenilor. Acești inși au făcut același lucru, au lovit în bucureșteni.”
* „Hai să ne gândim la toate consecințele a ceea ce au făcut. Cei care au întreprins această acțiune teroristă s-au baricadat acolo în subteran fără nicio măsură de protecție – mască, distanță, cântau foarte încântați, băteau din palme. Ceea ce, firește, înseamnă un număr de infectări și de transmisii ale virusului, că ei au ieșit și se duc să infecteze oameni.”
* „Apoi, cei care au fost siliți de blocarea totală a metroului să ia mijloacele de transport în comun și să se înghesuie în ele, chiar oameni de bună intenție, fiind mult mai greu să păstreze aceste măsuri în condițiile astea.”
* „Capitala, și așa unul dintre cele mai poluate orașe din lume, a fost astăzi super-poluată de mașinile bară la bară, care au mers cu a-ntâia și cu a doua toată ziua.”
* „Aș vrea să știu cine va plăti debranșarea și rebranșarea unui consumator de dimensiunile Metrorex, ale metroului, care s-a produs din pricina acestei acțiuni de teroare asupra bucureștenilor. Costă imens așa ceva în sistemul energetic național, când debranșezi și rebranșezi un asemenea consumator, pe lângă celelalte costuri.”
* „Grevă? Care grevă? S-au dus și au ocupat liniile de metrou ca să poată să negocieze de pe poziție de forță. Înainte de asta n-au negociat nimic. S-au rugat de ei autoritățile toată noaptea: «Haideți să neogociem, să vedem ce vreți». Nu au susținut niște negocieri care să fi durat niște zile, o săptămână – «Domn’e, nu ne-am înțeles și în disperare de cauză ocupăm fabrica». Nu! S-au dus direct ca să negocieze, să șantajeze, să amenințe de pe poziții de forță – «Dacă nu ne garantați că nu concediați pe nimeni și nu ne scădeți salariile, nu ieșim de aici». Nici vorbă de grevă. O grevă se face după negocieri.”
* „Acești inși de la metrou reprezintă o rezervă strategică a regimului comunist, că Metrorex vine de dinainte de ’89, care poate fi aruncată împotriva populației civile, cum au fost și minerii în mineriadele din anii ’90. Au fost plătiți foarte bine întotdeauna. Acum își folosesc forța cu care au fost înzestrați, privilegiile, pentru a lovi în bucureșteni.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Prim-ministrul Florin Cîțu avertizează că guvernul nu va permite escaladarea violențelor în Valea Jiului sau în oricare alt loc din țară. O nouă mineriadă, după modelul celor din anii ’90, patronate de Ion Iliescu, nu mai e posibilă în România, spune Cîțu. Acesta precizează că s-a găsit soluția pentru plata salariilor pentru mineri, dar îi acuză pe unii politicieni că profită de protestul din Valea Jiului
Revolta minerilor din Valea Jiului continuă. Sute de oameni protestează în fața Complexului Energetic Hunedoara, nemulțumiți că nu și-au primit salariile la timp. În ciuda promisiunilor făcute de Guvern, liderii minerilor spun că nu vor renunța la proteste.
Florin Cîțu a făcut declarații pe această temă, luni dimineață, la Palatul Victoria. Declarațiile sale vin după ce o parte dintre minerii care protestează în subteranul Minei Lupeni au anunţat, duminică seara, că vor intra în greva foamei dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate.
Explicațiile lui Florin Cîțu
* „E un domeniu dificil. Această tranziție la economia verde în toată Uniunea Europeană vine cu probleme. Îi înțeleg, știu că trec printr-o perioadă dificilă, nu cred că soluția aleasă e una care rezolvă problema. Acest guvern a arătat că salariile au fost plătite la timp, am găsit soluția pentru următoarele 3 luni.”
* „Trebuie să ne uităm la întreaga imagine a economiei, de aceea spun că nu cred că soluția aleasă e bună. În 2020, când au fost plătite toate salariile – și ale minerilor – lună de lună, în România au fost 1,4 milioane de oameni în șomaj tehnic, pentru că trecem prin cea mai mare criză din sănătate.”
* „Nu mi se pare normal ce se întâmplă.”
* „Găsim soluții, îi înțeleg, știu că trec printr-o situație dificilă. Formula prin care încearcă să rezolve această situație nu mi se pare cea mai fericită, dar mi se pare că sunt foate mulți politicieni care profită, așa cum au profitat și alți politicieni din aceeași categorie, în ultimii ani, de pe urma acestei categorii sociale.”
* „Țineți minte ce a fost în anii ’90. Le spun românilor și bucureștenilor că nu voi permite niciodată în România, în mandatul meu, ce s-a întâmplat în mandatele lui Iliescu și ale altor socialiști. Nicio mineriadă nu se va întâmpla în acest mandat!„
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Exact în urmă cu 30 de ani, în dimineața zilei de 14 iunie 1990, Ion Iliescu, președintele proaspăt ales al României, le mulțumea minerilor că au răspuns la chemarea sa de a veni în București și îi trimitea pe străzile orașului, să bată locuitorii.
Nimeni dintre criminalii care au organizat represiunea opoziției din 13-15 iunie 1990 nu a plătit nici până în ziua de azi. Iliescu a coordonat metamorfoza partidului comunist în FSN, PSDR și, apoi, în PSD, iar azi își consumă în tihnă pensia specială, beneficiind de toate privilegiile unui fost șef de stat. Locotenenții săi de atunci sunt care prin Parlament, care în fruntea unor instituții, care la pensie, ținând lecții de morală și democrație.
Exact acum 30 de ani, Ion Iliescu, părintele PSD, trimitea “delegația de mineri” să bată oamenii în București și să devasteze sediile partidelor de opoziție
În zorii zilei de 14 iunie 1990, circa 11.000 de mineri aduși de guvernul FSN cu trenuri speciale din Valea Jiului în București erau întâmpinați de președintele țării, Ion Iliescu, în Piața Victoriei. De la balconul Palatului Victoria, Iliescu le-a adresat un mesaj care constituia o instigare clară la violență: ”Dragi mineri, mă adresez dumneavoastră de această dată, mulțumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care și de astă-dată l-ați dat, la chemarea noastră. Delegația de mineri, în frunte cu domnul Cozma, se va deplasa spre Piața Universității, pe care vrem să o reocupați dumneavoastră”.
Piața Universității nu era ocupată de nimeni, pentru a fi nevoie ca minerii să o “reocupe”. Dar formularea lui Iliescu era în concordanță cu narativul puterii care, în zorii zilei precedente, demarase operațiunea de nimicire totală a opoziției din România.
După o campanie electorală plină de abuzuri și de manipulări, asemănătoare cu cele din perioada 1945-1946, partidul comunist rebotezat Frontul Salvării Naționale după căderea lui Ceaușescu a obținut, pe 20 mai 1990, o victorie zdrobitoare în alegeri. Iliescu a fost ales cu 85% din sufragii, iar FSN a câștigat Parlamentul, obținând 67% din voturi și 76% din locuri la redistribuire.
După acest succes, Iliescu și oamenii Moscovei care preluaseră puterea la București și făcuseră FSN (PSD-ul de azi) au decis că pot pune punct, fără primejdie, fenomenului Piața Universității – un șir de manifestații-maraton pentru democrație.
Minerii au bătut tot ce mișca și semăna a simpatizant al opoziției în București. Au fost devastate sediile partidelor liberal și țărănesc și sediile ziarelor
Pe 13 iunie, forțele de ordine au năvălit în Piață și i-au arestat pe puținii manifestați care mai erau acolo. Ulterior, pe străzi au izbucnit lupte, pentru că protestatarii s-au regrupat și au cerut eliberarea celor reținuți, iar Puterea a creat o serie de diversiuni. Securiști și polițiști în civil au atacat cu sticle incendiare clădirea Ministerului de Interne, iar forțele de ordine și-au incendiat propriile autobuze, în baza unui plan prestabilit cu Ion Iliescu.
Întregii țări i s-au prezentat evenimentele, la posturile TVR și Radio România, controlate de FSN, ca o încercare de lovitură de stat pusă la cale de legionari, țărăniști, liberali și occidentali.
Manipulați, îngroziți de ceea ce li se spunea că se întâmplă la București, minerii s-au îmbarcat în grabă în trenurile puse la dispoziție și au venit în Capitală, conduși de Miron Cozma și alți lideri mână-n mână cu Iliescu.
Sediul PNȚ distrus, în iunie 1990, de hoardele de mineri coordonate de securiști în civil. FOTO: Agerpres
Începând cu 14 iunie, în oraș s-a dezlănțuit teroarea. Hoardele de ortaci, însoțite de securiști în civil care-i coordonau, au bătut sute de oameni și au vandalizat zeci de clădiri. Oricine era zărit și avea o înfățișare mai neobișnuită pentru acele vremuri – părul lung, barbă, blugi, cercel în ureche – era bătut cu bestialitate.
Victime predilecte au fost și cei care păreau a fi intelectuali. În multe situații era suficient să ai ochelari sau să porți în mână ceva ce putea fi o geantă cu cursuri sau manuale ca să devii o țintă.
Un miner a vrut să-i reteze cu o secure capul lui Marian Munteanu
Sediile partidelor și ale ziarelor de opoziție au fost distruse. Echipe de mineri au fost trimise să-i caute pe politicienii liberali și țărăniști, precum și pe liderii societății civile și pe ziariștii care scriau critic la adresa FSN și a lui Ion Iliescu.
Din fericire, fiind weekend, sediile partidelor și ale redacțiilor erau mai mult goale. Totuși, câțiva oameni au fost prinși și aproape uciși. Printre ei, liderul studenților, Marian Munteanu, căruia, după ce a fost bătut cumplit, un miner a vrut să-i reteze capul cu o secure.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
…în Piața Victoriei este o masă de oameni furioși. Este 14 iunie, dimineața, aici nu sunt mineri, dar sunt muncitori veniți de pe platformele industriale la chemarea lui Iliescu, să apere democrația de fasciști, legionari, monarhiști, intelectuali, moșieri, ciocoii întorși din străinătate.
Ieri, pe 13 iunie, văzuse toată țara la Televiziunea Română Liberă și Independentă cum încercaseră golanii ăia nespălați, studenții drogați din Piața Universității, să răstoarne guvernul legitim ales de popor pe 20 mai.
30 de ani de la Mineriada lui Iliescu din 13-15 iunie 1990. Cum a fost nimicită democrația din România de același partid și cu aceeași rețetă încercate 27 de ani mai târziu, pe 10 august 2018
Oamenii din Piață sunt vigilenți. Vin mereu alții, grupuri cu pancarte, înarmate cu bâte, lanțuri – gata de luptă cu dușmanul reacționar, care vrea să le ia țara și s-o vândă Occidentului. Se scrutează unii pe alții, suspicios, pentru că fuseseră avertizați de domnul președinte Iliescu, provocatorii se insinuau, oricine putea fi un fascist, un legionar sau moșier de-al lui Coposu.
După provocarea incidentelor din 13 iunie 1990, pe 14 iunie au fost aduși minerii și scoși muncitorii de pe platformele industriale. Au fost bătuți înfiorător atunci, pe stradă, toți cei care semănau cu profilul „reacționarului” creionat de regimul Iliescu: oamenii cu ochelari, cu barbă, cu plete sau îmbrăcați în blugi și, în general, toți cei cărora li se potrivea eticheta de „student” sau „intelectual”. După acele întâlmplări, România a fost părăsită de sute de mii de oameni cu studii, care și-au căutat scăparea în Occident
La un moment dat, de undeva, din mijlocul pieței – cam unde este acum parcarea – se aude un urlet: “Uite-l, puneți mâna pe el, nu-l lăsați să scape!”.
Toți se grăbesc încolo. Iar cel indicat chiar are față de suspect. Un tip bucălat, în cămașă albă și pantaloni negri de stofă, cu barbă și ochelari, purtând pe umăr o geantă neagră, fuge disperat spre trotuarul de la Antipa.
Încearcă să slalomeze printre grupurile întărâtate, dar n-are nicio șansă. Oamenii răsfirați încep să strângă cercul, iar bucălatul nici măcar nu știe să fugă cum trebuie. Dă din picioare dezordonat, călcâiele îi lovesc curul și nu aruncă, dracului, geanta aia neagră de pe umăr, ca să fie mai liber în mișcări. Chiar pare genul de tip care în școală chiulea de la sport ca să rămână în clasă, să mai repete la mate sau fizică.
Măcelărirea unui tocilar vinovat că are barbă și ochelari
Tocilarul reușește să ajungă până la trotuarul de pe partea cu Muzeul Antipa, pe sensul de mers spre Bulevardul Titulescu, dar calea îi e tăiată din toate părțile. E încolțit lângă o Dacia 1310 albă, parcată pe trotuar.
Primul pumn îl izbește direct în meclă. Ochelarii cu ramă neagră zboară. Fața pufoasă explodează. Din nasul spart și din gură țâșnește sângele. Împroașcă pe cămașa albă și pe portiera mașinii, zici că e o secvență dintr-un film de Tarantino.
Bucureștiul a fost, pe 13 iunie 1990, scena unor evenimente puse la cale de regimul FSN (actual PSD), care să justifice nimicirea violentă a tuturor forțelor de opoziție
Pumni și șuturi ploaie îl doboară pe tocilar. Oamenii se înghesuie în jurul lui, să apuce să-i dea. Acum, că ticălosul e la pământ, malac înghesuit imposibil sub mașină, loviturile curg.
La un moment dat, cineva strigă că gata, ajunge, să vină milițienii, să-l ducă pe legionar la secție, să-l ancheteze. Mulțimea e întărâtată, nu toți au apucat să-i tragă, cum bine merita nenorocitul. Dar se face până la urmă cerc în jurul lui, e ridicat cu greu de doi.
Între ei atârnă o cu totul altă persoană față de cea care fugea acum câteva secunde. Tipul înalt și îngrijit de adineauri a dispărut. Acum e o mogâldeață informă care tremură ca piftia, fața îi e plină de sânge, muci și salivă se preling cu firicele roșiatice în barbă, cămașa e acum colorată de roșul sângelui și de griul prafului de pe caldarâm, pantalonii cu dungă, de stofă, sunt acum rupți.
Geanta e pe jos, călcată în picioare, conținutul – foi albe, scrise, cu desene de forme geometrice și niște manuale – risipit. S-au dus dracului cursurile! Ochelarii rămân în urmă, sparți și călcați în picioare de oamenii muncii.
Gata, s-a făcut dreptate, ‘r-ar mama lui a dracului de student!
13-15 iunie 1990, punctul final al unei tragedii românești: cum plătesc azi cei nenăscuți încă atunci greșelile părinților lor
Întâmplarea de mai sus nu e ficțiune. Am asistat la această scenă și la multe altele, mai mult sau mai puțin intense, așa cum li s-a întâmplat, probabil, tuturor bucureștenilor în lunile care au urmat Revoluției din 1989.
Se împlinesc azi 30 de ani de la debutul a ceea ce avea să rămână în istorie drept “evenimentele din 13-15 iunie 1990” – punctul final al tragediei începute după căderea lui Ceaușescu, odată cu recuperarea puterii de către comuniști, și care avea să distrugă destinele unei națiuni.
Consecințele celor întâmplate în iunie 1990 le simt din plin, și azi, chiar românii nenăscuți încă atunci. Tot ceea ce vedeți în jur are legătură cu acel moment. Țara scăpată pe moment de sub control a fost recapturată, în prima parte a anului 1990, de Partid și de Securitate.
Activiștii și securiștii care fugiseră care-ncotro în primele zile ale Revoluției s-au regrupat când au văzut că puterea a fost preluată de Iliescu și de agenții Moscovei.
A apărut Frontul Salvării Naționale – azi cunoscut sub numele de Partidul Social Democrat –, iar comuniștii și securiștii de până în 1989 s-au reconvertit rapid în oameni de afaceri și politicieni respectabili.
Impunerea comunismului în 1945-1947, nimicirea mișcării democratice din 1990, reprimarea manifestațiilor anticorupție din 2017-2019, firul roșu al unui regim criminal
Mișcarea democratică înfiripată în primele luni ale lui 1990 a fost reprimată cu brutalitate, exact cu metodele folosite în 1945-1947, la instaurarea comunismului. Oameni bătuți și persecutați, teroare, mineriade, abuzuri legislative, manipulare prin ziare, prin unicul post de televiziune – TVR – și singurul post de radio – Radio România – existente atunci.
Poporul român nu era pregătit, în 1990, de democrație. Am fi putut avea un Havel, precum cehii, în persoana lui Ion Rațiu. Dar aici, în singura țară din Estul comunist fără graniță directă cu lumea liberă, ieșisem din cea mai neagră beznă a dictaturii. Ceaușescu fusese un Stalin întârziat cu 40 de ani, iar poporul, abrutizat, și-a dat destinele pe mâna celor care aveau să-l fure până în ziua de azi.
Disperarea de a vedea cum speranțele de democratizare se risipesc, iar drumul României către lumea liberă este deturnat a născut mișcarea din Piața Universității. Zeci de zile în care bucureșteni și oameni din provincie au rămas în piață, manifestând pentru democrație, pentru libertate, pentru justiție dreaptă. Dar de ce la Universitate?
Pentru că acolo fusese baricada de la Inter, în primele ore ale Revoluției.
Pentru că la Intercontinental erau cazați corespondenții de presă străini, iar regimul Iliescu la pândă ezita să treacă la reprimarea protestelor sub ochii lumii întregi.
Pentru că acolo era balconul de la Arhitectură. Pentru că Piața Universității era simbolul luptei pentru libertate a poporului român, începând din decembrie 1989.
Dar era prea devreme pentru așa ceva. România avea să mai aștepte 27 de ani până să se strângă masa critică a celor care doreau cu adevărat schimbarea.
Demonizarea Pieței Universității în 1990: finanțați de americani, golani, drogați, pierdevară, legionari, fasciști. Vă sună cunoscut?
„A fost odată ca-n povești, a fost în România, o ceată mare de golani, ce-au alungat sclavia” – Piața Universității 1990, inamicul de moarte al regimului comunist readus la putere de Iliescu
Luni la rând, Piața Universității a fost demonizată zi de zi, oră de oră. Regimul Iliescu, televiziunea, radioul și presa controlată de FSN prezentau manifestanții de la Universitate după o rețetă cunoscută. Cine se opunea poporului? Drogați, pierdevară, neisprăviți, studenți, legionari și fasciști, anarhiști, oameni plătiți de americani.
Vedeți, nimic nou, cercul se închide. Cam tot ceea ce ați putut “afla” la Antena 3 și la România TV, în 2017-2019, despre manifestanții din Piața Victoriei, au „aflat“ și românii din 1990 la Televiziunea Română Liberă și Independentă despre protestatarii de la Universitate.
După alegerile din 20 mai 1990, câștigate zdrobitor de Iliescu și foștii comuniști regrupați în FSN, regimul n-a mai avut teamă, iar mișcarea pentru democrație și-a piedut suflul. România alunecase deja înapoi, în siajul Moscovei, cu care regimul neocomunist avea să încheie un abominabil tratat un an mai târziu. Lumea liberă, care ne sprijinise cu atât entuziasm în primele luni de după revoluție, luase din nou distanță de România, pe măsură ce veștile despre restaurația comunistă a lui Iliescu se răspândeau.
Pe 13 iunie, în zorii zilei, puținii manifestanți care se găseau în Piața Universității au fost săltați, băgați în dube și duși în arest.
Pretextul represiunii: instigatori strecurați printre manifestanți și înscenări ale forțelor de ordine
13 iunie 1990: momentul în care poliția își incendiază autobuzele, conform înțelegerii cu Iliescu, pentru a simula o situație deosebit de gravă și pentru a credibiliza teoria loviturii de stat
Când s-a răspândit vestea, mulțimea s-a strâns furioasă. Au început violențele. Provocatori profesioniști, securiști în civil infiltrați, au dat foc și au vandalizat, cot la cot cu bande interlope. S-au dus lupte de stradă.
Forțele de ordine au trecut la înscenări, pentru a amplifica efectul propagandei asupra populației.
Din umbră, Iliescu veghea. Înregistrat pe bandă, raportul generalului Corneliu Diamandescu – șeful Poliției (Miliției) Române – către ministrul de Interne, generalul Mihai Chițac, răsună și azi: „Vă rog să informați pe domnul președinte! Ne dăm foc la toate autobuzele. Asta a fost înțelegerea, vă rog să informați!”.
Au fost chemați minerii, au fost mobilizați muncitorii de pe marile platforme industriale. Au urmat două zile de teroare pentru București. 14-15 iunie 1990 ar trebui încrustate pe vecie în istoria acestui oraș și a României.
Poveste fără sfârșit
Regimul neocomunist a lichidat atunci, pentru foarte multă vreme, orice urmă de democrație în România, exact așa cum avea să încerce – fără să reușească însă – și 28 de ani mai târziu, pe 10 august 2018.
Rămasă la putere, oligarhia comunistă care a capturat politica, afacerile și administrația a avut grijă ca nici până în ziua de azi vinovații să nu plătească pentru acea nenorocire.
Regimul PSD – același partid care a organizat nimicirea manifestației din Piața Universității în 1990 – a reprimat cu aceleași metode și protestele anticorupție din 10 august 2018
Nepedepsite, faptele din 1990 au fost posibile astfel, din nou, pe 10 august 2018. Sistemul mafiot de inspirație comunistă consolidat în acea primăvară s-a replicat înspăimântător. Pe locurile lui Ion Iliescu și Mihai Chițac, în 2018 s-au așezat Liviu Dragnea și Carmen Dan. Generalul de miliție Diamandescu s-a metamorfozat în chestorul de jandarmi Sebastian Cucoș.
Alte măști, același regim.
Poporul era, însă altul.
Povestea de mai sus nu are încă happy-end. Pe marginea prăpastiei din nou, pe 10 august 2018, România n-a mai căzut, de data asta, în ea. PCR-FSN-PSD a pierdut atunci partida. Dar meciul nu e încă încheiat. 45 de ani de comunism și încă 30 de mafie de partid nu se pot șterge peste noapte.
România arată așa cum au cioplit-o ticăloșii lui Iliescu. Mai sunt o infinitate de lucruri de schimbat.
Vestea bună e că, azi, are cine să facă această schimbare.
Lupta continuă.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Avocatul Aurelian Pavelescu, impostorul care a capturat PNȚCD și l-a pus în brațele PSD, trece printr-o cumplită suferință. Mare susținător al Vioricăi Dăncilă, el nu-și revine după algerile de duminică, 24 noiembrie, pe care le compară cu mineriada din 13-15 iunie 1990!
La o zi după alegeri, Pavelescu a scris pe Facebook un text care-i confirmă rătăcirea. În zilele precedente, el îi făcuse campanie furibundă Vioricăi Dăncilă, în a cărei victorie chiar credea! Asta spune mult despre capacitatea lui Pavelescu-Balamuc de a evalua situația politică la zi.
Pavelescu a târât PNȚCD într-o sinistră alianță cu PSD, condamnând la moarte un partid istoric cu sute de mii de martiri anticomuniști.
În „analiza” sa despre alegeri, Pavelescu incriminează „guvernele de dreapta, de la CDR, Alianța DA, PNL, PDL, USL (!!!), Cioloș”, care „au avut responsabilități la fel de mari ca și guvernele PSD-iste”, dar care, dintr-o dată, „au fost exonerate printr-o propagandă de tip fascist!”.
„24 noiembrie, prin discursul urii și al excluderii, este comparabil cu mineriada din mai 1990”, combate Pavelescu. Și adaugă: „Românii au fost chemați să distrugă PSD-ul pentru ce a făcut Partidul Comunist în urmă cu 30-40-70 de ani, #rezist fiind brațul armat al mișcării mineriste”.
Concluzia? „Klaus Iohannis și actualul PNL sunt Ion Iliescu și FSN din 1990!”
25 noiembrie. „Tentațiile dictaturii și falsa democrație. Klaus Iohanis și PNL sunt azi Ion Iliescu și FSN din 1990!”
„Klaus Iohannis a câștigat și el alegerile la un scor astronomic, 65%, dar tot ca Ion Iliescu. Dacă Ion Iliescu a câștigat cu mesajul că țărăniștii sunt moșierii care vin și iau pământurile la săraci, iar PNȚCD a tras în țărani la 1907 – deși PNȚ nici nu exista atunci, s-a înființat în 1926 -, DECI TOT PE DISCURSUL MANIPULĂRII ȘI URII, Klaus Iohannis a câștigat aruncând în spinarea PSD tot răul guvernărilor din ultimii 30 de ani, din care 20 de ani au fost la putere Președinți ai dreptei! Timp în care guverne de dreapta, de la CDR, Alianța DA, PNL, PDL, USL, Cioloș au avut responsabilități la fel de mari ca și guvernele PSD-iste, dar care, dintr-o dată, au fost exonerate printr-o propagandă de tip fascist! Nimeni nu poate contesta astăzi că PSD este un partid democratic, prin cele făcute în timpul guvernării!”
„24 noiembrie, prin discursul urii și al excluderii, este comparabil cu mineriada din mai 1990. În 1990 minerii au fost chemați la București să salveze democrația, pentru că în Piața Universității se contesta legitimitatea lui Ion Iliescu care câștigase cu 86% în urmă cu mai puțin de o lună! Și minerii au venit și au făcut ce se știe, pretextând că apără votul poporului! Azi, românii au fost chemați să distrugă PSD-ul, pentru ce a făcut Partidul Comunist în urmă cu 30-40-70 de ani, #rezist fiind brațul armat al mișcării mineriste, care a avut drept scop stigmatizarea și propagarea discursului urii!”
„Istoria va consemna, cu trecerea timpului, întreaga manipulare soldată cu acest 24 noiembrie, ca și în cazul mineriadei. Și atunci, în 1990, nu numai minerii, dar o parte covârșitoare a românilor a crezut că democrația poate fi apărată cu bâte! Acum, cu ură și intoleranță!”
„Noi, PNȚCD, înainte de toate cea mai importantă școală politică a românilor, avem menirea de a spune mereu adevărul, mai ales atunci când altora le este frică sau când alții nu pot face distincția, orbiți de ură și sete de putere. Klaus Iohannis și actualul PNL sunt Ion Iliescu și FSN din 1990!”
19 noiembrie. Pavelescu: „O susținem pe Viorica Dăncilă!”
„Conferința de presă de ieri la Constanța, împreună cu Președintele PSD Felix Stroe: sprijin pentru Viorica Dănciă. Alianța PNȚCD – PSD se constituie la nivel teritorial!”
Și încă una, ca să fie lucrurile clare:
Tot 19 noiembrie. „Viorica Dăncilă l-a bătut rău pe Iohannis – Cap Pătrat!”
„Am văzut în seara aceasta, totuși, o confruntare. O Viorica Dăncilă vie, care a răspuns la sute de întrebări, oricui, și mai ales unor jurnaliști trimiși de statul paralel să o decredibilizeze: n-au reușit, Dăncilă lăsându-i pur și simplu cu gura căscată. Au plecat cu coada între picioare, umiliți. O Dăncilă care a dovedit că știe și politică externă, și economie, și politici sociale, și jocul instituțional. Dar, mai ales, că înțelege rolul constituțional al Președintelui, comportamentul de Prim-ministru fiind și dovada că poate fi un garant al respectării legii fundamentale.
Am văzut, pe de altă parte, un Klaus Iohannis care nu a dat niciun răspuns concret, arogant și suficient, cu un limbaj tezist, care n-a vrut să dea socoteală pentru un mandat eșuat și abuziv, în disprețul Constituției. Cu jurnaliști aserviți, la granița imbecilității, slugi nenorocite ale minciunii și urii, cu toții o rușine pentru profesia de jurnalist! Aleși chiar pentru această misiune, să-l spele pe Iohannis de rușinosul lui mandat!
Iohannis a făcut tot ce-a putut să se ascundă în spatele butaforiei grețoase, știind foarte bine de la laboratoarele consultanților că ar fi mâncat o bătaie soră cu moartea de la Dăncilă în fața cetățenilor. Planul a reușit într-o oarecare măsură, mulți dintre cetățeni refuzând să înțeleagă manipularea.
Viorica Dăncilă a câștigat, fără îndoială, acest duel la distanță și a capacitat o mare parte din electorat din partea ei. Este suficient? Nu știu. Este nevoie, de aceea, de mobilizare puternică din partea fiecăruia în ultimele zile de campanie!”
22 noiembrie. Un explicit mesaj obscen
Vineri, cu două zile înainte de finala prezidențială, Pavelescu postează o mizerie grafică, preluată de la gherila PSD-istă de pe Facebook.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Astăzi, 13 iunie 2019, se împlinesc 29 de ani de la declanșarea barbariei care a rămas în istorie drept Mineriada din 13-15 iunie 1990.
Președintele PNL, Ludovic Orban, reamintește, într-o postare pe Facebook, că autorii barbariei din iunie 1990 nu au fost pedepsiți nici măcar după 29 de ani.
„E timpul să finalizăm revoluția și să creăm o democrație autentică”, spune liderul liberal.
Ludovic Orban despre mineriada din 13-15 iunie 1990
„Se împlinesc 29 de ani de la reprimarea brutală a manifestației-maraton din Piața Universității, realizată de cete de mineri «călăuzite» de «mineri» cu salopete nou-nouțe și fețe albe ca laptele, toți la ordinul puterii FSN-iste.”
„6 morți, peste 1.000 de răniți, zeci de mii de bucureșteni amenințați și umiliți… și niciun vinovat.”
„Kilometrul 0 al democrației a fost ocupat violent, iar manifestanții pașnici – omorâți, bătuți cu bestialitate, înjurați, fugăriți.”
„Autorii trăiesc printre noi fără să fie deranjați, ba chiar au deținut funcții dintre cele mai importante în stat.”
„10 august pare să urmeze același scenariu…”
„Se împlinesc în curând 30 de ani de la Revoluție. E timpul să finalizăm revoluția și să creăm o democrație autentică, care să aibă capacitatea de a face dreptate cetățenilor ei.”