Etichetă: mincinos

  • După ce s-a bulucit printre primii să se vaccineze, conspiraționistul Cristoiu susține că a fost silit de sistemul ticălos să o facă!

    După aproape un an în care le-a îndrugat tuturor povești despre Oculta Mondială, conspirații, planuri diabolice și chemări la lupta cu “sistemul”, Ion Cristoiu s-a vaccinat printre primii, imediat ce a vaccinul anti-Covid a fost disponibil.

    “Maestrul” genului SF politic, unul dintre cei mai mari difuzori de fake news și de teorii ale conspirației demne de răposatul Lorin Furtună (cel cu reptilienii și Bahomet), Ion Cristoiu a anunțat marți că deja s-a vaccinat, deși campania începuse oficial luni, 18 ianuarie!

    Poveștile lui Cristoiu: s-a înghesuit printre primii la vaccin ca să nu fie tratat „nu peste mult timp” ca un cetățean de mâna a doua!

    După ce și-a pus pielea la adăpost, Cristoiu – care își proclamă sistematic neîncrederea în vaccin, sugerându-le și celorlalți că e periculos – a fabricat și niște explicații.

    Cel puțin de vineri până luni, procedura de programare a fost una greoaie și ineficientă. Persoanele care au dorit să se programeze au avut nevoie de multă răbdare și determinare: ore în șir de încercări pe platforma online, telefoane fără sfârșit la call-center, unde ori nu li s-a răspuns, ori le-au răspuns operatori care le-au zis să încerce mai târziu, pentru că sunt blocaje.

    Așadar, Cristoiu a putut să se vaccineze printre primii, încă de la începutul campaniei, doar în două feluri:

    a) printr-un telefon dat „unde trebuie”;

    b) o perserverență înverșunată, ore întregi „călare” pe platforma online sau pe telefon, sunând la call-center.

    Dacă ar fi fost în a doua situație, atunci mai mult ca sigur că am fi aflat deja, în direct la vreo 4 posturi TV, dar și de pe blogul său, pe contul de Facebook și canalul de YouTube, cum s-a luptat el cu sistemul și cum a încercat Iohannis să-i blocheze accesul la vaccin.

    Dar Cristoiu n-a zis nici pâs despre problemele birocratice de la programare, așa că mult mai probabilă e prima variantă.

    “Maestrul” le-a livrat în schimb fanilor, pe blogul său, o povestioară din care rezultă că a fost forțat de împrejurări și de sistemul ticălos să-și facă injecția fatidică – și încă printre primii. El o invocă și pe președinta Comisiei Europene, nemțoaica Ursula von der Leyen, numai că-i pocește numele: Ursula von der Leen!

    Cristoiu despre „obligația” de a se vaccina

    “De ce m-am vaccinat? Ca să nu fiu tratat, nu peste mult timp, ca un cetățean de mâna a doua. (…) În mai multe rânduri, inclusiv în postarea video de luni seara, am explicat de ce mă vaccinez. Nu pentru că aș avea încredere în vaccin, ci pentru că, din câte-mi dau eu seama, un cetățean nevaccinat va fi atât în România, cât și în lume un paria. După declarația Ursulei von der Leen (Leyen – n. red.), președinta Comisiei Europene, despre posibilitatea unui pașaport de circulație pentru cei vaccinați, mai mulți lideri, între care și Klaus Iohannis, au bombănit față de o asemenea propunere. Pe tărâmurile noastre mereu mioritice, chiar și iarna, autoritățile au dat asigurări că o asemenea discriminare nu se va petrece.

    La nivel oficial, atât în România, cât și în Uniunea Europeană, nu cred că se va decide în favoarea unei discriminări.

    Înseamnă asta că eu m-am înșelat și mă înșel susținând că un cetățean nevaccinat va fi un paria în România și în lume, un cetățean second hand? Firește că nu. (…)“.

    Ce-a rămas din Cristoiu: sofisme de doi lei, fantezii de școlar, suspans infantil și deducții de Gâgă

    Textul, care seamănă cu fanteziile unui școlar de clasa a VIII-a, e plin de suspans infantil și de sofisme. Cristoiu invocă lockdown-ul care a salvat sute de mii de vieți astă-primăvară și suspendarea site-urilor conspiraționiste care difuzează numai știri false ca să demonstreze că, de fapt, democrațiile sunt mai rele decât dictaturile, pentru că încalcă “subtil” libertățile individuale.

    Așa ajunge și la vaccinare – merită reamintit permanent că Ion Cristoiu n-a așteptat, n-a tras de timp, pur și simplu s-a bulucit printre primii la ușa centrului, să-și facă injecția salvatoare.

    Odată rezolvată problema personală, “reputatul analist” s-a întors la comploturile pe care le descoperă permanent, la tot pasul, datorită flerului său inegalabil.

    Cristoiu despre „infernul” care-i așteaptă pe nevaccinați

    “În comunism, vaccinarea era obligatorie. În democrație, așa ceva e imposibil. Vaccinarea e benevolă. Prin urmare, în democrație, oamenii sunt liberi să nu se vaccineze. Nu li se va putea impune vaccinarea nici măcar prin introducerea discriminării, impunând oficial pașaportul de vaccinare.

    Da, dar așa cum se vede deja din campania plătită de Guvern, cei care refuză să se vaccineze sunt deja ținta unor acuzații grave. Venite nu de la autorități, ci de la cetățenii care vor să se vaccineze.

    Oficial, un cetățean va putea să nu se vaccineze.

    În practică, va fi imposibil. Asta pentru că, după ce va trece îmbulzeala din primele zile ale vaccinării, din etapa a doua (îmbulzeală care nu anunță un succes al vaccinării, deoarece așa e la început) numărul doritorilor o să scadă. Succesul vaccinării ca soluție anti-pandemie depinde categoric de vaccinarea tuturor cetățenilor. Și în clipa când se va realiza că mulți cetățeni refuză sau șovăie să se vaccineze, vor intra în joc inițiativele așa-zis particulare:

    Firme mari și mici vor primi în sediu, la muncă, doar angajații care vor avea certificat de vaccinare sau, în lipsa acestuia, testul făcut cu o zi înainte. Cui dracu îi dă mîna să se testeze în fiecare zi? Autoritățile vor declara că n-au ce face, e vorba de inițiativa particulară. Patronii sau managerii vor argumenta că ei le-ar da drumul și celor nevaccinați, dar restul salariaților, vaccinați deja, se opun intrării în clădire.

    La fel va fi la urcarea în avion, la intrarea într-un mall, la intrarea într-o policlinică. Nimeni nu condiționează intrarea cetățenilor de posesia unui certificat de vaccinare. Da, dar ceilalți cetățeni, clienți, cer să nu fie admiși nevaccinații. Nu de alta, dar sunt un pericol. Și cetățenii chiar vor cere ca la intrarea într-un mall să se arate certificatul de vaccinare.“

    Ce ignoră Cristoiu și alții ca el când își înșiră prostiile conspiraționiste

    Inutil de spus că această retorică, bucățică ruptă din bolboroseala filmulețelor de pe Facebook postate de tot felul de personaje, trădează o nepăsare totală față de sănătatea oamenilor și neînțelegerea fundamentală a mersului lucrurilor. Cristoiu s-a vaccinat, el se va pune la adăpost făcându-și la timpul potrivit și a doua doză, de ce l-ar mai interesa dacă fraierii care-l urmăresc vor fi și ei în siguranță?

    Cristoiu nu e proprietar de afacere, n-are restaurant, magazin sau fabrică, și refuză să se pună în pielea unuia, pentru că atunci ar fi nevoit să-și schimbe total discursul. El stă în spatele unui birou și mitraliază conspirații, că nu-l costă nimic.

    Dar, în lumea reală, antreprenorii vor dori ca angajații să fie vaccinați – și poate că unii vor impune drept criteriu pentru clienți același lucru – pentru că, după un an în care au avut afacerile pe butuci, nu-și vor permite riscul unor noi focare și în 2021.

    Nenumărate companii și firme au fost nevoite să-și trimită angajații pentru a lucra de acasă un an. Acolo unde prezența la serviciu a fost obligatorie, focarele s-au ținut lanț, activitatea având permanent sincope – cu angajați în concedii medicale sau chiar în spital.

    Restaurantele și hotelurile: ce patron își va permite să ignore pandemia și în 2021, riscând ca vreun client să se îmbolnăvească acolo, să dea în judecată localul sau, mai rău, să ajungă în spital și să moară, băgând în belele penale pe toată lumea?

    Sunt state – precum Franța – care au proclamat deja clar că nu vor impune pașaport medical. Dar altele, care depind aproape în totalitate de veniturile din turism, precum Grecia, este foarte probabil să decidă că numai turiștii cu vaccinul făcut vor putea să le viziteze la vară.

    Sunt calcule economice, pragmatice, pe care Cristoiu și toți conspiraționiștii ca el le ignoră. Din calcul meschin, pentru puțină atenție și notorietate sau din naivitate – are mai puțină importanță. Efectul e același.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Ruptură la vârf în PNL. Rareș Bogdan, atac dur la Orban: „I s-a umflat capul la Palatul Victoria! Cu excepția lui Boc, toți premierii s-au stricat la cap, au ieșit trăncăniți la cap”

    * Atac macabru al lui Roșca Stănescu la adresa lui Orban: „Va trebui să plece de la PNL, cu picioarele înainte sau cu picioarele pe altă parte!”

    * „Atacurile violente” la adresa lui Ivan Patzaichin au venit de la președintele USR Sulina! Repudiat de partid, acesta și-a dat demisia, dar Patzaichin nu se răzgândește

    * Păzea, Șoșoacă se înarmează! „De mâine voi face cerere pentru permis de port-armă. Trebuie să mă apăr cumva”

  • Șeful PSD se consideră abuzat de Iohannis. Sensibil, Ciolacu spun că l-a luat cu leșuială de supărare că a fost acuzat de președintele țării

    Marcel Ciolacu, președintele PSD, spune că episodul de acum câteva zile, când era să leșine și să cadă peste pupitru în timp ce citea niște acuzații la adresa PNL și a lui Iohannis, a avut loc din cauza supărării pricinuite de președinte.
    Intrat în direct la postul de casă Antena 3, Ciolacu a susținut că se simte bine și n-are nicio afecțiune, dar s-a exprimat la fel de dezarticulat și agramat ca și în momentul în care era să leșine.

    Exprimare de președinte PSD: „Nu a fost ceva pe bază să am diabet. Este un singur medicament care trebuie să mi-l administrez“

    Cu masterat făcut la SNSPA (fosta Academie “Ștefan Gheorghiu”, a cadrelor de partid, pe vremea lui Ceaușescu), Marcel Ciolacu se luptă din greu cu limba română – aparent, un inamic cel puțin la fel de redutabil ca și Iohannis.

    În intervenția la postul de televiziune, șeful PSD a arătat cu degetul spre șeful statului: starea de leșin i-a fost produsă de oboseală, dar și de supărarea produsă după ce a fost acuzat că a complotat cu UDMR să strecoare prin parlament autonomia Ținutului Secuiesc. Ciolacu: „Au fost şi anumiţi factori externi, cum sunt stresul şi oboseală, supărare, un pic de lipsă de aer unde s-a ţinut conferinţa de presă şi o cădere de tensiune. (…) Nu a fost un accident vascular, nu a fost ceva pe bază să am diabet (n.r. – corect: „Nu am diabet, nu a fost o cădere de glicemie”). Dimpotrivă. Este un singur medicament care trebuie să mi-l administrez (n.r. – corect: „Este un singur medicament pe care trebuie să mi-l administrez”) zilnic, deci nu… O singură pastilă, fără probleme. (…) Şi o predispoziţie din partea mea, tensiunea să-mi scadă când stau în picioare. (…) Eu nu mi-am văzut familia din ziua… cu o zi înainte de a vota Guvernul Orban. (…) A fost o perioadă complicată. Cred că de asta s-au şi strâns foarte multe, a fost şi o luptă politică un pic crescută în ultimele săptămâni şi cu nişte acuze foarte grave. (…) Da, inclusiv acuzele preşedintelui”.

    Victimă până la capăt a abuzurilor verbale ale lui Iohannis, șeful PSD se plânge că până și apropiații s-au simțit lezați: „Normal că m-au afectat şi pe mine, dar mi-au afectat foarte mult familia. Şi eu consider, în continuare – nişte acuze nedrepte şi chiar o depăşire a liniei roşii în ceea ce priveşte anumite declaraţii politice. Au ieşit din această matcă de declaraţii politice”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Radu Moraru: „Ne vor lua cu izoleta și ne vor vaccina obligatoriu! Și veți vedea, la Nașul TV, niște legume. O să ne pună-n geam ca să râdeți de noi”

  • Tudorel Toader zice că nu din cauza lui sunt omorâți și violați românii. Ministrul e mincinos și laș: recursul compensatoriu a fost impus de guvernarea PSD-ALDE, din care face parte!

    Speriat de valul de violență provocat de pușcăriașii eliberați recent, ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu-și asumă recursul compensatoriu. Explicațiile lui pornesc de la un mic adevăr și ajung la mari minciuni.

    Într-o postare pe Facebook, Toader insistă că legea recursului compensatoriu a fost inițiată în timpul guvernării Cioloș, adoptată de Parlament și intrată în vigoare la scurt timp după ce el a devenit ministru.

    „În repetate rânduri am arătat următoarele: că proiectul de lege a fost inițiat de către guvernarea tehnocrată, faptul că CSM (în componența anterioară) l-a avizat și a propus considerarea zilelor ca fiind executate, că a fost adoptat de Parlament, că a intrat în vigoare la scurt timp după ce eu am devenit ministru și că studiul de impact nu se face după ce legea intră în vigoare!”

    Explicațiile lui Toader sunt lașe și mincinoase. Este importantă restabilirea adevărului.
    1. Guvernul Cioloș, cu Raluca Prună ministru al Justiției, a adoptat spre finalul mandatului său, pe 23 noiembrie 2016, proiectul de lege privind recursul compensatoriu. Decizia a fost luată după campanii mediatice furibunde, la televiziunile penalilor, despre „închisorile supraaglomerate” și „pericolul de a fi amendați de CEDO”. Scopul campaniei era acela de a pregăti și justifica o ordonanță de urgență pentru grațiere și amnistie. Aflat sub presiune, Guvernul Cioloș a căutat o soluție de a mai descongestiona penitenciarele și a evita, astfel, amnisitia și grațierea.

    2. Documentul adoptat de Guvernul Cioloș nu a produs efecte, pentru că nu era nici ordonanță de urgență, nici lege, ci proiect de lege. Ca să devină lege, trebuia să fie votat de Parlament.

    3. Proiectul de lege al Guvernului Cioloș prevedea scăderea a 3 zile din pedeapsă la fiecare o lună de închisoare executată în condiții precare. Rețineți: 3 zile!

    4. De asemenea, proiectul de lege al Guvernului Cioloș prevedea că de recursul compensatoriu nu vor beneficia autorii unor infracțiuni cu violență (criminali, violatori etc.).

    5. Acest proiect a fost clasat de Parlament, pentru că până la finalul legislaturii nu a fost pus pe ordinea de zi. Deci, în ianuarie 2017, acest proiect nu mai exista.

    6. La nici o lună de când a fost instalat, Guvernul Grindeanu (PSD-ALDE), cu Florin Iordache ministru al Justiției, a adoptat un nou proiect lege privind recursul compensatoriu. Acesta a fost printre primele proiecte de lege depuse de Guvernul Grindeanu la Parlament, pe 31 ianuarie 2017.

    7. Proiectul de lege al Guvernului Grindeanu extindea recursul compensatoriu la toate categoriile de deținuți, inclusiv criminali, violatori etc. Toți aceștia urmau să se numere printre beneficiari.

    8. Parlamentul a operat mai multe modificări asupra proiectului, până la adoptarea legii în luna mai 2017. Principala modificare: deținuții încarcerați în condiții necorespunzătoare beneficiază de 6 zile reduse din pedeapsă pentru fiecare 30 de zile executate. Așadar, o creștere de la 3 la 6 zile.

    9. Proiectul a fost contestat de PNL și USR la Curtea Constituțională, care însă a decis că acesta este constituțional.

    10. Prevederile legii se aplică pentru persoanele întemnițate începând cu anul 2012.