Etichetă: Miliție

Ilie Ştirbescu, revoluționarul târgoviștean care i-a percheziționat pe soții Ceaușescu, descrie ultimele secunde petrecute de aceștia în sediul Miliţiei. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

“Am coborât la parter. Şi acolo, ca şi la etaj, militarii erau aliniaţi cu faţa la perete, astupau geamurile cu piepturile lor, să nu vadă revoluţionarii de afară cine-i înăuntru. Am coborât cu luminile stinse şi am ieşit cu Ceaușeștii în curtea interioară a Inspectoratului Ministerului de Interne.”

În curte îi aştepta un Aro alb cu patru uşi, care era folosit ca maşină de serviciu a Securităţii. La volan, colonelul Gheorghe Dinu, care tocmai îl scosese din garaj. Dinu era adjunctul şefului Securităţii Dâmboviţa, colonelul Diaconu, care lipsea însă de mai multă vreme. În absenţa lui, Dinu comanda totul.

Ilie Ştirbescu: “Erau îmbrăcaţi în civil, dar nu puteai să distingi că e securist, că e miliţian, se întunecase. Urcă Nicolae Ceauşescu în Aro, că era cu uşile deschise. Urcă şi Elena, apoi Paise, Boboc. În faţă urcă Mareş, iar eu ocolesc maşina să văd cine se suie la volan. Când colo, ce să vezi? Tocmai urca în maşină colonelul Dinu de la Securitate! Aoleu, zic, ăştia îl scapă, am dat de dracu’! Pun mâna pe volan: «Ce e cu dumneata aici, ce cauţi?». Nu eram un fricos, om de 120 de kilograme la 46 de ani, strângeam piatra, aşa, de ieşea apă din ea. «Păi, sunt cu cei de la Armată şi fac parte din escortă», zice Dinu. «Cum, dumneata faci parte din escortă?». Şi intervine Mareş: «Hai, domn’e, nici pe mine nu mă mai cunoşti acum?». Pe el îl cunoşteam, că e vecin cu mine şi e însurat cu o vecină de-a mea. I-am lăsat să plece, dar i-am urmărit să n-o ia spre Bucureşti. Dacă se întorcea Ceauşescu la putere, eram un om terminat”.

***

Distribuţia din Aro şi din cazarma UM 01417 putea fi alta dacă nu exista insistenţa plutonierului Constantin Paise. Povesteşte maiorul Ion Mareş: “Când i-am băgat pe Ceauşeşti în Aro, ca să-i aduc de la Miliţie în cazarma Armatei, i-am aşezat pe bancheta din spate. Am vrut să-i încadrez cu doi ofiţeri de-ai noştri, de la Armată. L-am pus într-o parte pe căpitanul Ion Boboc, iar în cealaltă voiam să-l pun pe locotenentul-major Sorin Nica. Atunci, Paise a insistat să-l iau pe el, pentru că se obişnuise deja cu Ceauşeştii. M-am gândit că dacă nu-l iau, umple lumea şi vin demonstranţii şi ne termină la unitate. Atunci l-am dat jos pe Nica şi l-am pus pe Paise. Iar în faţă – eu în dreapta şi Dinu la volan”.

Aşa a pătruns miliţianul Paise în unitatea militară. Avea haine albastre, de miliţian, dar fără epoleţi, pentru că şi-i smulsese mai devreme, pentru a nu fi linşat.

Dinu, colonelul de Securitate, se afla în cazarmă din 17 decembrie. În calitate de conducător ad-hoc al Securităţii judeţene (preluase comanda în absenţa comandantului Diaconu), odată cu instituirea alarmei de război “Radu cel Frumos”, Dinu devenea adjunct al şefului Garnizoanei Târgovişte. Aşa “s-a lipit”, pentru opt zile istorice, de biroul colonelului Kemenici, în “unitatea militară de la gară”.

Păcăleala lui Kemenici

Maiorul Mareş rememorează acele clipe, când a decis destinul soţilor Ceauşescu. “Colonelul Kemenici a plecat din unitate cu un Aro militar şi cu un camion. S-a dus cu ele în faţa Miliţiei. Când a ajuns acolo, i s-a spus: «A plecat Mareş cu ei, prin spate!». A fost extraordinară această mişcare. Eu am plecat pe o stradă şi am ajuns cu ei în cazarmă. Când a venit Kemenici cu Aro şi cu camionul, a năvălit puhoiul de revoluţionari, veniţi din centru, de la Palatul Administrativ. Îl voiau pe Ceauşescu, credeau că-i în Aro sau în camion. Kemenici le-a zis: «Nu-i la mine. Controlaţi!». Au controlat revoluţionarii şi Aro, şi camionul, dar n-au găsit nimic.”

Colonelul Kemenici: “Am luat un camion cu soldaţi să ies în întâmpinarea Aro-ului care-i aducea pe cei doi. Aflasem că de la Palat au plecat demonstranţi care, auzind că Ceauşeştii sunt la Inspectoratul M.I., erau hotărâţi să-i linşeze. Pe bulevard se apropiau manifestanţii, dezlănţuiţi… Am accelerat, iar de la Inspectorat am aflat că maşina cu soţii Ceauşescu plecase spre unitate, pe un traseu ocolitor. M-am întors la unitate, dar intrarea acesteia era ocupată de revoluţionari, care forţau pătrunderea în cazarmă. Îl voiau pe Nicolae Ceauşescu. Ei aflaseră deja că Ceauşeştii fuseseră preluaţi de Armată. Când m-au văzut, recunoscându-mă, au avut impresia că în acel camion, printre soldaţi, sunt ascunşi cei căutaţi. Am oprit, am debarcat militarii din caroserie şi le-am dat voie să controleze. S-au convins, iar eu le-am spus că procedează foarte bine, că aşa trebuie să se manifeste şi în continuare, pentru că Nicolae şi Elena Ceauşescu nu sunt încă prinşi şi avem nevoie de ajutorul lor pentru a nu-i scăpa. Am fost crezut, iar demonstranţii s-au reîntors la Palat”.

Manevrele din seara de 22 decembrie, de la Târgovişte, sunt povestite şi de maiorul Ion Ţecu, unul dintre ofiţerii de comandă de la UM 01417. “Pe 22 decembrie, pe la ora 17.30, Kemenici i-a trimis pe Mareş şi pe Boboc la Inspectoratul Judeţean al Ministerului de Interne, să-l contacteze pe Dureci sau pe Conţ de la Miliţie. Pe la 18.10, Mareş mă sună şi-mi spune că soţii Ceauşescu sunt acolo. Între timp, Kemenici a primit un telefon de la Palat. Era anunţat că un grup masiv de demonstranţi a plecat de la Palat spre sediul Miliţiei. Dându-şi seama de pericol, Kemenici mi-a zis să rămân în unitate să organizez primirea celor doi, iar el va ieşi în faţa demonstranţilor pentru a-i potoli. Am evacuat parterul Comandamentului, am stins luminile, am pus pază la intrări şi la ieşiri, am vorbit la Punctul de Control de la poartă: «Dacă vine un Aro alb, lăsaţi-l să intre!».”

Maiorul Ion Mareş descrie pericolele care i-au pândit pe soţii Ceauşescu, dar şi pe însoţitorii lor din maşina Securităţii, pe traseul de câteva sute de metri de la Miliţie la cazarma Armatei. “Am trecut cu ei prin Gara Târgovişte Sud, în condiţiile în care acolo erau între 500 şi 800 de oameni care strigau «Olé, olé, Ceauşescu nu mai e!». Auzeau şi ei, din maşină. Ca să nu fie descoperiţi când treceam prin mulţime, i-am pus jos, lângă banchetă, iar Boboc şi Paise i-au acoperit cu trupurile lor. Am trecut încet, să nu-i irităm pe revoluţionari, şi am ajuns în cazarmă. Soţii Ceauşescu se aflau în spate, încadraţi de Paise în dreapta şi de Boboc în stânga. Eu în dreapta colonelului Dinu, care era şofer.”

Pe 22 decembrie 1989, la ora 18.35, maşina Aro a Securităţii Dâmboviţa, cu numărul 1-DB-190, intra pe poarta UM 01417. În ea se aflau soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu. Aceştia nici nu bănuiau că nu vor mai ieşi vii din acea cazarmă.

Episodul “Miliţie”

• Locul: Târgovişte (Miliţia Judeţului Dâmboviţa)
• Sosirea: 22 decembrie, ora 17.45 (cu maşina-radar a Miliţiei, Dacia 1300)
• Plecarea: 22 decembrie, ora 18.30 (cu maşina Aro a Securităţii)
• Durata: 45 de minute
• Personaje: Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu, Ilie Ştirbescu, col. Gheorghe Dinu (Securitate), mr. Ion Mareş, cpt. Ion Boboc (amândoi de la Armată), col. Ion Dureci, lt.-col. Ştefan Conţ, plt.-adj. Mihai Nicolae, plt. Constantin Paise, sg.-maj. Ion Enache (toţi de la Miliţie), subofiţeri, revoluţionari.

– Va urma –

—————————————————

Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

• „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
• „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
• „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
• „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

——————————————————

Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

EPISODUL 75. Drumul cel mai scurt e spre arest

EPISODUL 74. La Miliție

EPISODUL 73. Nea Nicu de la dispecerat

EPISODUL 72. “De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!”

EPISODUL 71. Secretar general în păpuriș

EPISODUL 70. Fugar prin satul arestării din tinereţe

EPISODUL 69. Deghizați în milițieni

EPISODUL 68. Căutat și-n otrava de șoareci

EPISODUL 67. “Fraţilor, l-am prins pe Ceauşescu!”

EPISODUL 66. „Să ne ascundem! Poate Ceaușescu are pistol și ne-mpușcă!”

Târgoviște, sediul Miliției județene Dâmbovița, 22 decembrie 1989, după ora 18.00. Părăsiți de toată lumea, soții Ceaușescu trăiesc experiențe umilitoare, la doar 6 ore de când au părăsit sediul puterii lor absolute. Șocul e uriaș: așa ceva era de neconceput în dimineața aceleiași zile! Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

Ilie Ştirbescu, revoluționar local: „Am stat acolo în birou. Ceauşescu îşi frământă mâinile, se uită pe tavan, n-are astâmpăr. La un moment dat, zice: «De ce m-aţi adus aici, măi copii?». Răspund eu, că eram mai în vârstă: «Pentru cele bune şi cele rele făcute, tovarăşe preşedinte». «Ce anume am făcut?». «În primul rând, aţi ordonat la Timişoara să se tragă în manifestanţi, în copii şi-n oameni nevinovaţi, care nu participaseră efectiv la manifestaţie. Priveau în stradă. De ce aţi făcut lucrul ăsta?». «Nu este adevărat!». «Cum nu este adevărat? Securiştii dumneavoastră trag şi acum în Capitală. Păcat că e televizorul în camera de alături, că v-aş arătat pe viu, să vedeţi ce aţi fost în stare să faceţi din ţara asta». «Dacă au tras şi trag securiştii, înseamnă că şi-au făcut datoria». «E, să ştiţi că eu sunt comunist. Şi toţi care sunt în sediu la ora actuală sunt comunişti. Noi n-am tras în propriul nostru popor. Dacă securiştii îşi fac datoria, să ştiţi că şi noi o să ne facem datoria!». «Nu eşti comunist, eşti un trădător!». «Trădător? Trădătorul cui? Pe cine trădez? Îmi trădez ţara, îmi trădez poporul? Te trădez pe dumneata, care ne-ai trădat pe noi toţi!». E surprins de răspuns. Îşi frământă mâinile, se uită în tavan, n-are astâmpăr.”

Ştirbescu ştie de la televizor că „securiştii trag şi acum în Capitală”. Informaţia se va dovedi o dezinformare bine calculată, dar în decembrie ’89 populaţia nu avea de unde să ştie asta. Credea cu sfinţenie ce se spunea la televizor.

Totul se reia cu şi mai multă înverşunare. Povesteşte Ilie Ştirbescu: „La un moment dat, Ceauşescu zice: «Ia spune, mă, ce-am mai făcut?». «Aţi lăsat poporul fără mâncare, fără căldură, fără lumină. Pentru ce chinuiţi poporul în felul ăsta?». Oftează şi zice: «Da. Am fost obligat să o fac. Am cumpărat petrol şi gaze din URSS şi am convenit, în schimbul acestora, să dau carne şi alte alimente. Din cauza ruşilor sunt eu acum, aici, între voi». Răspicat, aşa. Şi apoi: «Eu n-am făcut nimic pentru ţara asta, pentru Târgoviştea asta a voastră? V-am făcut combinatul ăsta siderurgic, platforma asta industrială, aici am fost arestat în ilegalitate. Şi asta e răsplata pe care mi-o acordaţi voi mie?». «Da, este adevărat ce spuneţi. Dar eu v-am spus de la început că sunteţi aici pentru cele bune şi cele rele. Pentru cele bune o să fiţi elogiat, pentru cele rele o să daţi socoteală în faţa poporului». Elena Ceauşescu a sărit în apărarea soţului ei: «Hmmm… aţi văzut voi oameni morţi de foame?». Iar eu: «Nu, tovarăşa Ceauşescu, am văzut oameni rozând oase». S-a înfuriat, s-a strâmbat cu greaţă”.

Un nou respiro. Apoi, asaltul se reia. „Nicolae Ceauşescu era tot mai frământat. Mă întreabă: «Ia zi, mă, şi ce-am mai făcut?». «Aţi ordonat demolarea satelor şi a oraşelor, aţi luat pământul oamenilor până lângă casă. De ce-aţi făcut asta? Ca oamenii să nu mai aibă cu ce trăi?». Când i-am spus aşa, parcă l-am ars cu foc. Se ridică de pe fotoliu şi vine cu pumnul strâns la mine, să mă lovească: «Spune, mă, ce sate am demolat eu?», şi cu mâinile să mă strângă de gât. Eu mă apăr şi spun: «Liniştiţi-vă, că vă spun imediat. Eu aveam stupi, 180 de familii de albine, şi mergeam cu ei în zona Bucureşti, Giurgiu, Snagov, Otopeni, 30 Decembrie, dar Miliţia m-a hăituit…» N-am apucat să-mi termin fraza, că parcă l-a transformat Dumnezeu într-o stană de piatră. A rămas cu gura căscată, cu limba scoasă şi cu mâinile aşa, către mine. Am crezut că moare. Intervine Paise: «Vedeţi ce-aţi făcut? Poate-i plesneşte un vas de sânge şi amândoi o să fim traşi la răspundere. Vă rog să nu mai purtaţi nicio discuţie». Îi era frică să nu moară Ceauşescu. «Bine, eu nu mai discut», am zis. Văzând că ţine cineva cu el, Ceauşescu a început să facă paşi mărunţi înapoi, cu spatele, până la fotoliu. Intervine Enache şi zice: «Lasă-i, bre, să se liniştească! Hai să-ţi povestesc, să vezi prin câte peripeţii am trecut până când am ajuns aici». Şi mi-a povestit cum a ajuns la Protecţia Plantelor, cum a traversat oraşul cu ei, cum a ajuns la Răţoaia, cu vulpea şi aşa mai departe… Îmi povestea în faţa Ceauşeştilor. Iar ei ascultau şi nu l-au contrazis cu nimic, n-au zis «Mincinosule!». Înseamnă că Enache spunea adevărul.”

Sau mai poate însemna că Enache şi Paise conveniseră cu Ceauşeştii asupra unui anumit adevăr. Dumnezeu ştie…

Momentele tensionate de la Miliţie sunt relatate şi de sergentul-major Ion Enache. „Ştirbescu l-a supus pe Ceauşescu unui tir de întrebări. La un moment dat s-a enervat: «De ce ne-aţi înfometat?», «De ce ne-aţi demolat satele?», «De ce ne-aţi vândut petrolul?»… Ceauşescu s-a enervat, la rândul său, şi a ripostat: «Cine v-a făcut casele astea?», «Cine v-a făcut combinatul?»… Se înroşise, i se umflaseră venele la gât. I-am zis lui Ştirbescu: «Lăsaţi-l, că se poate întâmpla ceva şi dăm de necaz!»“

“Luaţi-o înapoi, că aţi greşit drumul şi coborâţi la arest!”

Revoluţionarul Ştirbescu deşiră firul poveştii până la capăt. „Uşa se deschide din nou şi apare colonelul Ion Dureci, comandantul Miliţiei Judeţene. În spatele lui era locotenent-colonelul Ştefan Conţ. Conţ îi zice lui Dureci: «Faceţi un pas în faţă, să vedeţi că e şi tovarăşul Ceauşescu… tovarăşa Ceauşescu…». Dureci bagă capul, îi vede, zâmbeşte aşa la noi, ironic, îl vede şi se retrage la el, în biroul de alături, să ia legătura cu superiorii săi de la Bucureşti. Apare şi maiorul Ion Mareş de la UM 01378. «Tovarăşu’ preşedinte, haideţi cu noi, că aici nu vă mai putem asigura protecţie. Scandează ăia jos, vor să intre cu forţa». «Unde mergem?» «La unitatea militară», îi spune Mareş. Elena: «Nu mai plecăm nicăieri de aici!». Ultimul cuvânt îl are el. Mergem. Se ridică el, se ridică şi ea. El îşi ia paltonul aşa, atârnat pe spate, ca pelerină, nu avea nici unde să se îmbrace acolo. Îşi uitase mănuşile pe birou – nişte mănuşi negre, de piele –, dar i le-am dat noi, revoluţionarii. Le ţinea aşa, la piept, şi căciula la fel. Ajunge în dreptul meu, îi pun mâna pe umeri şi îi salt paltonul, dar el: «Ia, mă, mâna de pe mine, că eşti un trădător!». Fac un pas înapoi, iar Paise face un pas înainte. El îi saltă paltonul. «Şi tu eşti un trădător, să-ţi iei mâna de pe mine!» Hopa, s-a schimbat macazul! Iese în anticamera aia, acolo erau şi Dureci, şi Conţ, şi Mareş… Iese Ceauşescu, iese Elena, iese Paise, iese Enache, ies şi eu pe hol. E un hol mare, care face legătura între Miliţie şi Securitate, la etaj. O luăm noi pe drumul greşit, care cobora la arest. Şi Conţ ne face semn cu mâna, «luaţi-o înapoi, că aţi greşit drumul şi coborâţi la arest!».”

Ceauşescu tresare. E obosit, noaptea n-a dormit, ziua a fost infernală, iar acum…. Gândurile i se învălmăşesc. Cum „arest”? Ce să caut eu în arest? Sunt comandantul suprem! Sunt preşedintele Republicii Socialiste România!

Dar se lămureşte repede că a fost o confuzie. Nu-l duce nimeni în arest, ca pe un infractor, ci într-o unitate militară, ca pe un comandant care trebuie apărat. Armata nu-şi trădează niciodată comandantul suprem! Mai ales când e condusă de generalul Stănculescu, care nici nu stă de vorbă cu trădătorii…

– Va urma –

—————————————————

Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

• „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
• „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
• „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
• „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

——————————————————

Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

EPISODUL 74. La Miliție

EPISODUL 73. Nea Nicu de la dispecerat

EPISODUL 72. “De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!”

EPISODUL 71. Secretar general în păpuriș

EPISODUL 70. Fugar prin satul arestării din tinereţe

EPISODUL 69. Deghizați în milițieni

EPISODUL 68. Căutat și-n otrava de șoareci

EPISODUL 67. “Fraţilor, l-am prins pe Ceauşescu!”

EPISODUL 66. „Să ne ascundem! Poate Ceaușescu are pistol și ne-mpușcă!”

EPISODUL 65. Oameni necăjiți

În sediul Miliţiei din Târgovişte, soţii Ceauşescu au fost supuşi primei percheziţii corporale din acea zi şi din ultimii 24 de ani. Aveau asupra lor diverse obiecte, nu însă şi arme. Enervat de un reproş făcut de revoluţionarul Ilie Ştirbescu, dictatorul fugar a ridicat pumnul să-l lovească. Apoi s-a prăbuşit, căscând gura şi scoţând limba. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”.

Fuga soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu se apropie de sfârşit. După 5 ore şi 36 de minute de la decolarea elicopterului prezidenţial de pe clădirea CC al PCR, ei ajung în sediul Miliţiei Judeţene Dâmboviţa. E 22 decembrie 1989, ora 17.45, şi peste Târgovişte s-a lăsat întunericul. Dar pe străzile oraşului, strigătele de victorie anunţă căderea dictaturii.

Pentru Ceauşeşti urmează un nou calvar, de 45 de minute. Cei doi sunt percheziţionaţi şi luaţi la întrebări de un personaj-surpriză: tapiţerul Ilie Ştirbescu, un bărbat care, la 46 de ani, se manifestă ca lider al revoluţionarilor pătrunşi în sediul Miliţiei.

Când s-a hotărât să meargă la Revoluţie, Ilie Ştirbescu era mânat de nemulţumiri profunde. “Pe 22 decembrie eram tare supărat. Vindeam lemne de foc din livada pe care mi-o doborâseră buldozerele în ’89. Avusesem pomi fructiferi – meri, peri, nuci, cireşi – pe 6.000 de metri pătraţi, dar buldozerele trimise de activiştii de partid i-au pus la pământ. În dimineaţa de 22 decembrie eram acasă când a venit «nenea» de la Titu, cu un tractor. Voia să cumpere lemne. Ne-am înţeles. Am mers cu copiii la Valea Voievozii, cam la 5 kilometri de Târgovişte, să-i încărcăm lemnele. Când ne apropiam de sfârşit, «nenea» ăla de la Titu zice: «Am întâlnit vreo 50 de tancuri care se îndreptau spre Bucureşti. Oare ce s-o întâmpla?». Eu îi spun: «Am ascultat la radio, la Vocea Americii, şi e revoltă mare la Timişoara. Se încearcă înăbuşirea ei. E foarte grav». Copiii au tras cu urechea. S-au grăbit să încarce lemnele în tractor. Au zis: «Tată, noi nu mai stăm, îi dăm drumul acasă». Eu a trebuit să mai rămân să închid gospodăria, să dau mâncare la animale. M-am îndreptat pe jos spre casă. În sat, în Valea Voievozii, mă opreşte un cetăţean: «Băi, nenică, vino repede aici, să vezi că Ceauşescu a fugit de pe Comitetul Central, cu un elicopter, într-o direcţie necunoscută!». Am intrat în casa lui, ne-am uitat la televizor şi m-am convins despre ce este vorba. Apoi a început să mi se plângă că n-avea medicamente pentru fata internată în spital. La plecare mi-a oferit şi un pahar de vin.”

La Revoluţie!

“În faţa casei mă aşteptau soţia şi cei patru copii, trei băieţi şi o fată. «Nu veneai mai repede…», mă iau ei. «Gata – zic –, mă îmbrac şi plec în centru, la Palat». Copiii au zis că merg şi ei cu mine. Cel mai mare avea 20 de ani, cel mai mic – 13 ani şi jumătate. Am mers în faţa Palatului Administrativ, unde era Judeţeana de Partid. Acolo am întâlnit mai mulţi cunoscuţi, colegi care intrau, ieşeau. Eu n-am intrat înăuntru, am privit de jos cum aruncau cărţi, tablouri cu Ceauşescu. Cineva a ieşit pe balcon şi ne-a transmis prin portavoce că a primit o informaţie că Ceauşescu a fost văzut în zona Titu, în zona Văcăreşti şi că acum ar putea fi în Târgovişte. Să mergem de urgenţă să ocupăm sediile Securităţii şi Miliţiei Judeţene, Miliţia Municipală şi Primăria. Am plecat cu un grup de tineri, majoritatea tineri, până-n 20 de ani. Erau vreo 400–500 de tineri. Am luat-o pe Bulevardul Castanilor către Inspectoratul Ministerului de Interne.”

Se apropia de 13.30. Televiziunea trecuse de partea poporului de aproape jumătate de oră. Ilie Ştirbescu surprinde momentul la Miliţia din Târgovişte. “Am fost întâmpinaţi pe scări: «Ce-i cu voi aici? Ce căutaţi?» «Îi căutăm pe Nicolae şi pe Elena Ceauşescu, dacă sunt aici. Dacă aveţi reţinuţi sau deţinuţi politici, să le daţi drumul». «Nu-i avem nici pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, nici…» «Să ne convingem!».” Şi au intrat.

“Ne-am organizat la etajul 1, în biroul inspectorului-şef. Acolo aveam televizor şi telefoane. A mai venit un val de revoluţionari, dar oameni mai în vârstă, care au avut câte ceva de împărţit cu cadrele de Miliţie şi de Securitate. Au început să le scape câte o palmă, câte un şut, câte una după ceafă. Le săreau caschetele pe jos. Duduiau pe sălile alea, iar miliţienii şi securiştii fugeau care încotro apucau. Locotenent-colonelul Ştefan Conţ era singurul ofiţer care rămasese acolo. Mai era şi centralistul, nea Mihai, plutonier-adjutant.”

Percheziţia

“La ora 17.45, Ceauşeştii au intrat prin spate şi au urcat la etajul 1. Eu eram singur în biroul inspectorului-şef. Soldatul de la uşă mă anunţă: «Veniţi repede, că în camera de alături au intrat Nicolae şi Elena Ceauşescu şi doi domni pe care nu-i cunosc!». Ies din birou şi mă îndrept spre încăperea indicată de soldat. Bat la uşă, dau «Bună seara». În încăpere se aflau soţii Ceauşescu şi doi miliţieni care nu aveau grade pe umeri, şi le rupseseră. Erau Paise şi Enache. Ceauşescu se plânge că a fost trădat. Zice: «Ştiţi şi dumneavoastră ce se petrece la Timişoara?». «Da, ştiu, tovarăşe preşedinte». Între timp, uşa se deschide, apar căpitanul Boboc, locotenent-colonelul Conţ şi un revoluţionar, Ionescu Mihai. Ne aşezăm în linie în faţa lor. Ei mai trăgeau cu ochiul pe fereastră, se scanda «Jos comuniştii! Jos dictatura! Jos Ceauşescu!». Stăteau amândoi în picioare şi era o masă mare, neagră, care ne despărţea. Eram în biroul comandantului. Conţ pune mâna la gură şi mi se adresează pe la spatele căpitanului Boboc: «Ce ziceţi, să le facem, aşa, o percheziţie?». Eu fac semn că da. Ceauşescu observă. «Cine sunteţi voi, mă, să mă arestaţi pe mine? Sunt preşedintele vostru! Secretarul vostru general. Sunt comandantul vostru! Cine sunteţi voi?». «Mă numesc locotenent-colonel Conţ Ştefan de la Miliţia Judeţeană Dâmboviţa. Dânsul se numeşte…» Dar acela se recomandă: «Căpitan Boboc Ion, de la Unitatea Militară 1378». Conţ continuă: «Dânsul se numeşte Ştirbescu, dânsul Ionescu, sunt reprezentanţii maselor populare». Ceauşescu rămâne surprins, se uită speriat la noi. Eu salt capul peste căpitanul Boboc, că era mai scund, şi zic: «Treceţi la percheziţie!». La Nicolae Ceauşescu se duc Paise şi Conţ. La Elena se duce Enache. Intervine Elena: «Pentru ce să-mi faceţi mie percheziţie? Şi soţului…» «Tovarăşa Ceauşescu, să nu aveţi obiecte dubioase asupra dumneavoastră», i-am zis. «Nu am». «Să ne convingem». Ea deschide o geantă în care avea medicamente – atât pastile, cât şi injectabile. Înăuntru – o altă gentuţă, mai mică, în care avea ruj, oglindă, pieptăne, fard, ce are de obicei o femeie. La percheziţia corporală, făcută sumar, nu i se găseşte absolut nimic. Nu pistol, nu arme, nu bani, nu buletin. N-avea nimic. Lui Ceauşescu îi dă Conţ paltonul jos, din palton scoate o agendă. Din haină mai scoate o agendă, mai verifică el pe la guler, să nu aibă o pastilă d-aia, să se otrăvească. Îmi prezintă a doua agendă. Una era cu scoarţe albastre, una cu scoarţe grena. Dintr-una lipseau două file. Nu se vedea nimic scris în ele. La percheziţie i-am mai scos o batistă, două stilouri, avea un ceas, s-a uitat la el, l-a pus pe masă, i l-am dat înapoi. A mai fost ceva de mărimea unei brichete, sculptată, de culoare maro.”

***

Ilie Ştirbescu îşi continuă mărturia. “Apare maiorul Mareş, de la UM 01378. Intră, dă «Bună seara», i se răspunde. El nu ştia că noi i-am făcut percheziţie. Se adresează, cu gândul să-l liniştească: «Tovarăşe preşedinte, să ştiţi că noi vă asigurăm protecţia». Noi, adică Armata. Ceauşescu, furios: «Dar cine mai eşti şi tu?». Mareş era îmbrăcat în ţinută de război. «Tovarăşe preşedinte, mă numesc maiorul Mareş Ion de la Unitatea 01378 şi am venit să vă asigur protecţie». A luat loc între noi, iar Conţ ne-a zis: «E bine să ne mutăm în camera de alături, că acolo avem un telefon cu fir direct, să putem să luăm legătura cu unitatea militară». Ne mutăm din biroul comandantului Dureci în biroul adjunctului său. Îl poftesc pe Ceauşescu pe un fotoliu, pe Elena pe un fotoliu, eu cu Enache stăm pe o canapea, pe colţul biroului se aşază Paise, la fereastră merge Ionescu. La uşă rămân Conţ, Boboc şi Mareş, cu misiunea să ia legătura cu unitatea militară, să nu mai permită intrarea manifestanţilor în sediu şi să pregătească o maşină pentru escortă. Uşile se blocau pe interior cu nişte fiare. Aveau grilaje.”

A trecut de ora 18.00. Revoluţionarii îi încolţesc pe dictatori, iar miliţienii se pregătesc să-i încredinţeze Armatei.

– Va urma –

—————————————————

Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

• „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
• „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
• „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
• „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

——————————————————

Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

EPISODUL 73. Nea Nicu de la dispecerat

EPISODUL 72. “De la Târgovişte am fost luat, de la Târgovişte voi fi luat!”

EPISODUL 71. Secretar general în păpuriș

EPISODUL 70. Fugar prin satul arestării din tinereţe

EPISODUL 69. Deghizați în milițieni

EPISODUL 68. Căutat și-n otrava de șoareci

EPISODUL 67. “Fraţilor, l-am prins pe Ceauşescu!”

EPISODUL 66. „Să ne ascundem! Poate Ceaușescu are pistol și ne-mpușcă!”

EPISODUL 65. Oameni necăjiți

EPISODUL 64. Viaţa fără gărzi de corp