ziaristii.com

Etichetă: mihail gorbaciov

  • Gorbaciov, la 35 de ani de la lansarea perestroikăi: „Puciștii din 1991 și profitorii loviturii de stat au stricat țara”

    Mihail Gorbaciov, ultimul președinte al Uniunii Sovietice, spune că reformele sale, începute în 1985, n-au reușit să fie implementate din cauza reprezentanților din Comitetul de Urgență de Stat, care „au profitat de situație, după lovitura de stat, pentru a strica țara”.

    Joi, 23 aprilie, s-au împlinit 35 de ani de la Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS). În urma ei, s-a dat startul în procesul de reformare/reconstruire a URSS, cunoscut sub celebra denumire de „perestroika”.

    Promotorul acestei strategii a fost Mihail Gorbaciov, care ajunsese secretar general al Comitetului Central al PCUS cu doar o lună înainte. Acum în vârstă de 89 de ani, fostul lider sovietic a vorbit, pentru RIA Novosti, despre semnificația noului curs politic stabilit în anul 1985.

    * „Ne-am îndreptat nu numai către partid, ci către întreaga societate.”

    * „Încă de la început, am văzut două pârghii cruciale pentru accelerarea dezvoltării socio-economice a țării: progresul științific și tehnologic și restructurarea mecanismului economic.”

    * „Am pus omul în centrul atenției. «Activează factorul uman, dezvoltă democrația!» – oamenii au auzit aceste cuvinte. Am văzut acest lucru în călătoriile mele efectuate prin țară.”

    * „Oamenii au început să se miște, au încetat să se mai teamă, au susținut nevoia de schimbare.”

    * „Partea de politică externă a raportului a fost constructivă. Am exprimat disponibilitatea pentru dialogul cu Occidentul, cu SUA, cu China. Și, în același timp, ei au spus: «Nu recunoaștem dreptul niciunui stat sau grup de state la supremație sau la impunerea voinței lor». Cred că acest lucru este relevant astăzi și, în general, este relevant întotdeauna.”

    * „A fost posibil ca, în câțiva ani, starea calitativă a societății să se schimbe. Schimbările și reformele ne-au permis să ajungem în punctul în care revenirea la trecut a devenit imposibilă.”

    * „Perestroika a fost dificilă. Am comis greșeli. Trebuie să recunoaștem acest lucru. Tulburarea perestroikăi din 1991 a fost rezultatul acțiunilor puciștilor din Comitetul de Urgență de Stat și ale celor care au profitat de situație, după lovitura de stat, pentru a strica țara. Totuși, acest lucru nu exclude în niciun fel semnificația perestroikăi.”

    Principalul profitor al puciului de la Moscove, din august 1991, în viziunea lui Gorbaciov, a fost Boris Elțîn

    În decembrie 1991, Uniunea Sovietică s-a destrămat, iar cele 15 republici unionale (Rusia, Ucraina, Belarus, Moldova, Lituania, Letonia, Estonia, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan, Kârgâzstan, Turkmenistan, Tadjikistan) au devenit independente.

    Președintele URSS, Mihail Gorbaciov, s-a trezit și fără țară, și fără funcție. Noul lider de la Moscova a devenit Boris Elțîn, primul președinte al Federației Ruse post-sovietice.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Radu Moraru, delir în serial: Iohannis îi bagă pe bătrâni în case ca să-i omoare, lăsându-i fără vitamina D de la soare! E aliat cu Bill Gates, care vrea să acopere soarele!

  • SERIAL / Sfârșitul Ceaușeștilor (11): Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    În 1988, deși Ceaușescu era cu ochii pe el, fostul ideolog stalinist a fost și la Moscova, și la Washington. Indicațiile primite la Kremlin au fost decisive în răsturnarea lui Ceaușescu. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Un personaj-cheie al răsturnării lui Ceauşescu este un vechi stalinist: Silviu Brucan, pe numele său real Saul Bruckner. Acesta a fost extrem de activ în anii ’40–’50, când – în calitatea sa de secretar general de redacţie al cotidianului CC al PCR, „Scînteia” – cerea condamnarea la moarte a celor consideraţi „burghezi”, „reacţionari”, „bandiți” sau „duşmani ai clasei muncitoare”. Printre cei vizaţi de solicitările sale imperative s-au numărat politicienii Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gheorghe I. Brătianu şi Corneliu Coposu, scriitorul Radu Gyr şi ziaristul Pamfil Şeicaru. În multe cazuri, cei demascaţi de Silviu Brucan au ajuns pe mâna soţiei sale, Alexandra Sidorovici, procuror stalinist şi fiică de general sovietic (KGB) stabilit în România. Brucan a făcut apoi carieră diplomatică, devenind, sub Gheorghiu-Dej, o punte importantă către Statele Unite ale Americii, în calitate de ambasador în SUA şi la ONU. Ceauşescu l-a „tras pe dreapta”, iar Revoluţia l-a transformat în ideolog al noii puteri.

    „PCR să rămână forţa politică conducătoare”

    Poveştile despre jocurile orchestrate de Brucan par desprinse din filmele cu spioni. Deşi era consemnat la domiciliu după ce-l criticase pe Ceauşescu în urma revoltei muncitorilor de la Braşov, din 1987, serviciile străine au reuşit să-i obţină vize pentru Occident şi pentru URSS. „A fost scos prin Viena, sub pretextul unei conferinţe, iar apoi a fost «plimbat» pe la Washington, Londra şi Moscova. Aici, zice el, s-a văzut cu Gorbaciov. A fost adus special”, spune istoricul Alex Mihai Stoenescu.

    Acest eveniment a fost relatat de Brucan, la 8 februarie 1994, Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989. „Gorbaciov a fost de acord cu tentativa noastră de înlăturare a lui Nicolae Ceauşescu, dar a subliniat de mai multe ori ca PCR să rămână forţa politică conducătoare în ţară.”

    Conferințe pentru acoperire

    Uluitorul periplu din octombrie–noiembrie 1988 al lui Silviu Brucan, Bucureşti – Viena – Washington – Londra – Viena – Moscova – Viena – Bucureşti, a fost monitorizat de Securitate „atât cât s-a putut”, după expresia unui fost general din sistem. Bătrânul stalinist a solicitat paşaportul „pentru cel puţin două săptămâni”, primindu-l în urma unui puternic lobby american. Oficial, Brucan urma să susţină câteva conferinţe pe la fundaţii şi universităţi din SUA. El s-a întâlnit cu responsabili ai Biroului pentru Europa de Est din cadrul Departamentului de Stat. „Totul e organizat de CIA”, a fost concluzia Securităţii române, care l-a ţinut la curent pe Ceauşescu în legătură cu turneul lui Brucan.

    Din capitala Statelor Unite, Brucan a zburat la Londra, unde a stabilit „unele contacte”. A înregistrat un interviu pentru Radio Europa Liberă, dar a cerut ca discuţia să nu e difuzată pe post „deocamdată”.

    Întâlnirile de la Kremlin

    Revenit la Viena, a fost preluat de sovietici. Aceştia l-au dus la Moscova, unde l-au ţinut patru zile. Acolo, Brucan s-a întâlnit cu Alexandr Iakovlev (foto), consilierul cel mai de încredere al lui Gorbaciov, şi cu mai mulţi generali GRU/KGB. Din poziţia sa de secretar pe probleme internaţionale al PCUS, Iakovlev era un personaj extrem de influent în contextul schimbărilor din Europa de Est. Între Brucan şi Iakovlev au existat chiar două runde de discuţii, în două zile diferite. Evident, totul a avut caracter strict secret. Securitatea nu a reuşit să confirme dacă Brucan s-a întâlnit şi cu Gorbaciov, aşa cum susţine el.

    De la Moscova, Silviu Brucan a fost adus din nou la Viena, iar de acolo a reintrat pe traseul „oficial”, îmbarcându-se în trenul de Bucureşti. La Vama Curtici, Brucan a fost aşteptat de câţiva ofiţeri de Securitate, care i-au ridicat paşaportul. Când l-au deschis, surpriză: în paginile documentului existau doar vize de SUA şi de Austria! Nicio urmă a trecerii sale prin Marea Britanie şi prin URSS. Conform paşaportului, inamicul stalinist al lui Ceauşescu fusese doar la Washington, via Viena.

    Trenul Revoluției și pasagerii din gară

    Lucrătura a stârnit furia lui Ceauşescu. Acesta a fost avertizat însă că „nu e bine” să fie prea dur cu un personaj „luat în braţe” şi de sovietici, şi de americani. Mai ales că avea pe masă o informaţie neliniştitoare: Silviu Brucan întreţinea relaţii strânse cu Anatoli Dobrinin, fost ambasador al URSS la Washington timp de 25 de ani (1962–1987) şi sfetnic apropiat al lui Mihail Gorbaciov. Dobrinin era considerat „puntea” prin care s-a ajuns la înţelegerea istorică dintre cele două superputeri.

    Silviu Brucan a explicat printr-o metaforă felul în care Ion Iliescu a fost propulsat la putere, graţie complotului şi pe fundalul Revoluţiei din decembrie 1989: „În momentul în care a sosit trenul Revoluţiei, noi eram în gară, pentru că eram singurii care cunoşteam mersul trenurilor. Ne-am suit în tren şi am pus mâna pe putere. Când zic «noi», mă gândesc în primul rând la Ion Iliescu”.

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987

    Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

  • SERIAL / Sfârșitul Ceaușeștilor (7). Comploturile anti-Ceaușescu

    Cele trei grupări anticeauşiste – „Bătrânii stalinişti”, „Militarii” şi „Perestroikiştii” – şi-au radicalizat acţiunile înaintea înlăturării dictatorului de la Bucureşti. Membrii lor aveau rădăcini adânci la Moscova. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Noua politică a Moscovei nu-i putea lăsa indiferenţi pe inamicii din interior ai lui Ceauşescu. Conflictul bătrânului dictator cu mai tânărul reformist Gorbaciov i-a scos din „adormire” pe mulţi agenţi români ai serviciilor secrete sovietice. Totodată, le-a dat curaj disidenţilor autentici.

    Momentul Praga 1968, când – în plin Război Rece – liderul român a criticat dur intervenţia militară sovietică şi a altor state comuniste în Cehoslovacia, i-a adus lui Ceauşescu simpatia Occidentului, dar şi antipatia Moscovei. Sovieticii nu agreau balansarea vreunei ţări-satelit către comunismul naţionalist. De altfel, comunismul însuşi a fost definit, la începuturile sale, ca fiind internaţionalist. Inamicul nu trebuia să fie un alt stat, ci regimurile burgheze de pretutindeni. Sub lozinca „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”, comunismul urmărea instaurarea regimurilor de „democraţie populară” – în fond, dictatura clasei muncitoare.

    Aceasta este doctrina în care s-a format Nicolae Ceauşescu, în tinereţea sa zbuciumată şi plină de frustrări. Internaţionalismul proletar, intervenţia brutală a Armatei Roşii şi genocidul dirijat de sovietici în ţările ocupate au fost pietre de hotar în cariera politică a ucenicului cizmar. Fără acestea, Ceauşescu ar fi rămas, probabil, un anonim. Numai că, odată ajuns la putere în şaua comunismului internaţionalist, a virat către comunismul naţionalist. A fost momentul în care, simţindu-se trădată, Moscova l-a trecut pe lista neagră. Mai rămânea de ales doar momentul când să fie dat jos din şa.

    Occidentul îl abandonează pe Ceaușescu

    După instalarea lui Gorbaciov în vârful piramidei de la Kremlin, situaţia lui Ceauşescu a devenit de două ori dramatică. El s-a trezit detestat şi din Est, şi din Vest. Uniunea Sovietică a virat-o într-o direcţie necunoscută lui Ceauşescu, lăsându-l pe dictatorul român fără sprijinul „fratelui mai mare” de la răsărit şi măsurându-i, practic, nisipul din clepsidră.

    În acelaşi timp, Occidentul l-a lăsat din braţe pe „copilul răsfăţat” de la Bucureşti; de fapt, nu l-a lăsat, ci l-a zvârlit de-a binelea. SUA, Franţa, Marea Britanie, Germania Federală şi celelalte puteri vestice aveau acum, în „teritoriul inamic”, un favorit de cu totul alt calibru: Mihail Gorbaciov. O repoziţionare absolut normală. E ca şi cum, în lupta pentru supravieţuire din savană, renunţi la tovărăşia unui şacal pentru a te alia cu un leu. E drept, dacă se întoarce împotriva ta, leul te poate face praf. Dar tocmai de aceea e bine să-l ai aliat! Mai ales când bagi de seamă că şacalul a cam luat-o razna, crezându-se elefant şi comportându-se ca o hienă…

    Consolidat la putere spre sfârşitul anilor ’60, Ceauşescu a trecut pe linie moartă o parte dintre vechii activişti de partid, care se număraseră printre apropiaţii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Alţii mai tineri, care aveau capacitatea de a-i deveni rivali lui Ceauşescu, au fost şi ei înlăturaţi, din precauţie.

    Potenţialii inamici ai dictatorului român, din toate zonele sociale şi intelectuale, au ajuns atât în atenţia Moscovei, cât şi a altor cercuri deranjate de politica primitivă a lui Ceauşescu. Aşa s-a format o structură complotistă, devenită extrem de activă după venirea lui Gorbaciov la putere în URSS.

    Cele trei grupări care voiau capul stăpânului

    Potrivit istoricului Alex Mihai Stoenescu, comploturile interne anti-Ceauşescu s-au împărţit în trei mari grupări.

    1. Vechii activişti de partid, stalinişti, care au ticluit – şi la sugestia Moscovei – „Scrisoarea celor şase”. Cei şase sunt: Silviu Brucan (foto), Gheorghe Apostol, Corneliu Mănescu, Alexandru Bîrlădeanu, Constantin Pîrvulescu şi Grigore Răceanu.
    2. Militarii, organizaţi într-o reţea dirijată de generalul Nicolae Militaru. Acesta contactase mulţi generali sau colonei din Armată, Miliţie şi Securitate. „Piesele de rezistenţă” din reţea erau generalul Ioan Ioniţă (fost ministru al Apărării), comandorul Radu Nicolae şi generalul Ştefan Kostyal. Din cadrul Ministerului de Interne, oamenii pe care se baza Militaru erau generalul Jean Moldoveanu (fost şef al Miliţiei pe ţară) şi colonelul Dumitru Penciuc. Amândoi fuseseră trecuţi în rezervă de Ceauşescu, dar reactivaţi şi avansaţi în grad de grupul care avea să preia puterea în decembrie ’89. Într-un timp-record, colonelul Penciuc a ajuns general cu patru stele!
    3. Perestroikiştii – un grup din zona politico-ideologică, avându-l în centru pe Ion Iliescu, fost ministru şi responsabil cu propaganda în primii ani de domnie ai lui Ceauşescu. În acest grup activa şi lectorul universitar Virgil Măgureanu, viitorul director al Serviciului Român de Informaţii.

    Cele trei grupări anti-Ceauşescu au un element comun: legăturile membrilor lor cu Uniunea Sovietică. Unii erau agenţi sovietici dovediţi, alţii doar bănuiţi; unii s-au „călit” în lupta revoluţionară sub steagul stalinismului, alţii şi-au făcut studiile la Moscova. Cei mai mulţi dintre ei vorbeau ruseşte şi aveau relaţii cu ambasada sovietică de la Bucureşti ori cu consulatul de la Constanţa.

    Episoadele anterioare

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    ——————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.

    Tot aici puteți comanda celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții” și „Hagi”.

  • SERIAL / Sfârșitul Ceaușeștilor (5). Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Timp de cinci ani, liderul reformist de la Moscova l-a testat pe dogmaticul rigid de la București. Când paharul s-a umplut, Moscova a declanșat „revoluția” anti-Ceaușescu. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    Concluzia vizitei de două zile la București, din 1987, apare în Memoriile lui Gorbaciov. Liderul sovietic punea eticheta pe regimul politic al lui Ceauşescu: „O vizită în România mi-a oferit încă un argument să continui perestroika: trebuia să se isprăvească pentru totdeauna cu încercarea de a se «ferici» societatea cu de-a sila. Întregul sistem reprobabil al intimidării, al îndobitocirii conştiente şi al manipulării luase sfârşit”, spune fostul lider sovietic în lucrarea sa, publicată în Franţa în 1993 şi tradusă în româneşte în 1994.

    Pe 4 iunie 1987, la câteva zile după ce a revenit la Moscova, Mihail Gorbaciov a prezentat Biroului Politic al CC al PCUS raportul asupra vizitei oficiale făcute în România. Stenograma acelei şedinţe ne arată cum îl privea liderul sovietic pe „căposul de la Bucureşti”.

     

    Stenograma şedinţei Biroului Politic al CC al PCUS, 4 iunie 1987 (fragmente)

    Mihail Gorbaciov: „Principialitatea şi răbdarea noastră în relaţia cu Ceauşescu şi cu ţara, în general, l-au scuzat. Impresionează construcţiile care se execută în Bucureşti. O arhitectură ambiţioasă. Ceauşescu a comunicat că, în 1990, problema locuinţelor va fi rezolvată. Însă situaţia oamenilor este extrem de dificilă. Zece kilograme de carne pe cap de locuitor, pe an. Datoria externă este de aproximativ 3 miliarde de dolari. Sunt probleme cu căldura, alimentele, bunurile de larg consum şi energia electrică. Ceauşescu ne-a încredinţat tot timpul că la el totul a fost de mult rezolvat. Mă uit la el, îl ascult şi mă simt prostit. La el totul a fost deja hotărât: şi în problema democraţiei, şi în problema alegerilor libere, şi în problema cooperatistă şi a drepturilor colectivelor de muncă.

    Când am ieşit în stradă cu Ceauşescu, reacţia oamenilor a fost asemeni unei flaşnete stricate: «Ceauşescu – Gorbaciov!»; «Ceauşescu – Pace!». Când m-am apropiat de oameni, i-am întrebat: «Dar voi ştiţi şi alte cuvinte?». Ulterior, mi-au comunicat că aceşti limbuţi fuseseră aduşi cu un autobuz, în mod special. Toate mi-au produs o impresie apăsătoare. Chiar aşa să jigneşti poporul!? Ne-au dus la un magazin şi la o piaţă. Expoziţie. Mi se spune că, după aceea, când am plecat de acolo, mulţimile s-au repezit să înşface tot.

    Ceauşescu s-a supărat foarte tare când eu, în mod public, la o mare adunare, am vorbit despre glasnost (transparenţă), despre perestroika (reformă), când mi-am permis să vorbesc în mod concret despre ceea ce facem noi în URSS. Acest lucru l-a scos din minţi. De aceea trebuie să ne comportăm cu el cu grijă, treptat, fără să ne grăbim, fără să exagerăm posibilităţile noastre, luând în considerare, totodată, faptul că în societatea românească se doreşte foarte mult apropierea de noi.

    Ceauşescu a încercat să ne acuze în mod direct pentru faptul că noi îl sancţionăm economic pentru politica sa autonomă. Drept răspuns, eu l-am întrebat: doar el s-a orientat după ajutor şi sprijin către Occident, şi dorea să obţină simpatia Occidentului pe seama noastră. Atunci de ce emiteţi pretenţii faţă de noi? Şi, de fapt, ce vă împiedică să iniţiaţi contacte cu noi, cu URSS, fie şi pe linia organizaţiilor sociale sau judeţene?

    Impertinenţa lui era foarte mare. Suficienţă şi fanfaronadă, tendinţa de a-i învăţa şi povăţui pe toţi. În problemele internaţionale, haos şi vârtej. Printre altele, s-a pronunţat cu tărie împotriva conceptului de «suficienţă» din doctrina noastră militară.

    Se poate pune întrebarea dacă ar trebuit, de fapt, să mergem la el. Cred că nu, în această situaţie”.

    Gorbaciov l-a pus la index din 1986

    Experienţa trăită de Gorbaciov cu Ceauşescu în 1987 nu era prima de acest gen. În noiembrie 1986, cei doi se întâlniseră la Moscova, în cadrul unei reuniuni a conducătorilor statelor comuniste. Pe 13 noiembrie 1986, Gorbaciov a prezentat Biroului Politic al CC al PCUS bilanţul acelei reuniuni. Despre toţi avea cuvinte de laudă, doar Ceauşescu era „oaia neagră”.

    János Kádár este „un om politic înţelept şi maleabil”, Todor Jivkov a apreciat noua atitudine a PCUS, generalul Wojciech Jaruzelski „a contribuit cel mai mult” la discuţiile strategice, Gustav Husak a avut „o bună convorbire” cu liderul sovietic, iar Fidel Castro „a înţeles că a stricat ceva”. Ceauşescu, în schimb, are parte de vorbe grele. Şi suntem abia în 1986, la un an după ce Mihail Gorbaciov a preluat conducerea URSS!

    Stenograma şedinţei Biroului Politic
al CC al PCUS, 13 noiembrie 1986 (fragment)

    Mihail Gorbaciov: „Ceauşescu, din nou, le-a spus pe ale sale. Mai rău decât înainte. Mai ales în problemele internaţionale. A vorbit mult şi fără rost. Multă demagogie. De exemplu: «Despre perestroika – cică – trebuie vorbit în plan tactic, iar strategia noastră să fie comunismul!». A pus în umbră perestroika: «Ce să mai reformăm? În România, de mult s-a reformat!». Ar trebui decorat pentru democraţie, deşi în ţară e dictatura lui Ceauşescu… În privinţa socialismului, el este pentru «socialismul ereditar», pentru «socialismul dinastic». Ne-a spus: «Nu sunt necesare noi modalităţi de cooperare, însă România nu se va pronunţa împotriva utilizării noilor forme de colaborare»”.

    Episoadele anterioare

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    ——————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.

    Tot aici puteți comanda celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții” și „Hagi”.

  • SERIAL / Sfârșitul Ceaușeștilor (4): „Să trăim noi până atunci!”

    Întâlnirile Ceaușescu – Gorbaciov au fost mai mereu tensionate. Bătrânul dictator simțea că pericolul vine de la mai tânărul „țar roșu” de la Kremlin. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    În pauza dezbaterilor din 4 decembrie 1989, de la Moscova, Ceauşescu a mai primit un semnal. De la Egon Krenz, succesorul lui Erich Honecker la conducerea Germaniei răsăritene. Generalul Constantin Olteanu a fost de faţă.

    „În pauză a venit la noi Egon Krenz. Era Ceauşescu cu mine, parcă era şi Dăscălescu. Zice Krenz: «Ce faceţi?», şi dă noroc cu noi. Şi-a luat la revedere de la Ceauşescu. Eram în stânga lui. Şi spune Egon Krenz, neamţul: «Nu ştiu dacă ne vom mai vedea». Ce a avut în vedere, nu ştiu. Nu a spus aşa, în general. A spus: «Tovarăşul Ceauşescu, nu ştiu dacă ne vom mai vedea!». A dat mâna cu noi şi a plecat.”

    Misterioasa replică a lui Gorbaciov

    A urmat întâlnirea bilaterală româno-sovietică. Ambele părţi erau reprezentate de preşedinte şi de prim-ministru: Gorbaciov şi Rîjkov la sovietici, Ceauşescu şi Dăscălescu (foto) la români.

    Ceauşescu a încercat să împingă discuţiile spre sfera colaborării economice dintre România şi Uniunea Sovietică. Gorbaciov însă îi trimitea discret semnale că totul s-a terminat. Un astfel de episod este cuprins în stenograma acelei întâlniri bilaterale.

    În urma insistenţei lui Ceauşescu de a planifica o nouă întâlnire bilaterală la 9 ianuarie 1990, adică peste 36 de zile, Gorbaciov a avut o replică misterioasă: „Să trăim noi până atunci!”

    Prezent în delegaţia română de la Moscova, Constantin Olteanu a urmărit şi reacţiile ulterioare ale lui Ceauşescu. „Întâlnirea dintre Gorbaciov şi Ceauşescu a durat 80 de minute. Apoi am plecat, iar în avion s-a comentat. Mai obişnuia Ceauşescu să ne mai cheme pe la el dacă era călătoria lungă. Mai juca şah. Şi zice: «Uite, putea să vină numai Stoian», mi-a spus el mie. Stoian era ministru de Externe. Dăscălescu l-a comentat negativ pe Gorbaciov, că e un om rău, trebuie să fim atenţi în relaţiile cu el. Şi cam aici s-au oprit discuţiile. Pe la 11 noaptea am ajuns la Otopeni. Am cinat împreună şi asta a fost toată treaba. Şi se ştie ce a urmat după aceea, că nu a mai fost mult.”

    „S-au certat atât de tare, încât erau să se ia la bătaie”

    Incompatibilitatea dintre Ceauşescu şi Gorbaciov devenise evidentă cu mult înaintea întâlnirii de la Moscova. Pe 4 decembrie 1989, ei se aflau la capătul unui an în care avuseseră mai multe conflicte dure în întâlnirile directe. Istoricul Alex Mihai Stoenescu descrie ciocnirea cea mai violentă, care avusese loc pe 7–8 iulie 1989, la Bucureşti, cu numai cinci luni înaintea celei de la Moscova. „Întâlnirea s-a desfăşurat în vila din Cartierul Primăverii a unui fost ministru de Interne, Alexandru Drăghici. Gorbaciov venise la şedinţa Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varşovia. Seara, el a avut o discuţie privată cu Ceauşescu. S-au certat atât de tare, încât erau să se ia la bătaie. Mai aveau puţin şi intrau gărzile peste ei, să-i despartă.”

    Elena și Raisa

    Scandalul din noaptea de 8 spre 9 iulie 1989 a fost prefaţat de un incident copilăresc petrecut între cei doi şefi de stat la Aeroportul Otopeni. Constantin Olteanu a fost direct implicat în poveste. „Mie mi-a fost repartizat Gorbaciov, să-l însoţesc de la aeroport la reşedinţă şi, dacă mai era nevoie, la alte activităţi. La aeroport, Ceauşescu n-a adus-o şi pe nevastă-sa, şi atunci s-a creat o asimetrie. Gorbaciov a venit cu Raisa. La scara avionului s-a îmbrăţişat cu Ceauşescu. Pe Raisa au luat-o cei de la ambasada sovietică, iar Gorbaciov a trecut în revistă garda de onoare. Gorbaciov trimisese o maşină, cu o zi înainte, de la Moscova, pe calea aerului. L-a invitat pe Ceauşescu să meargă cu el, cu maşina aia. Ceauşescu avea maşina lui de protocol. Şi nu a vrut să meargă în ţara lui cu maşina altuia. Atunci, Gorbaciov a ieşit să plece spre maşina lui, cea adusă de la Moscova, care trăsese la covor. Amândouă maşinile erau acolo. Ceauşescu, văzând situaţia, îşi ia la revedere. Şi atunci îl întreabă Gorbaciov: «Nu mergeţi în oraş? Mai rămâneţi?». Ceauşescu răspunde copilăreşte: «Eu mai rămân, că mai am nişte treburi în zonă». Eu m-am urcat în maşina lui Gorbaciov. Erau Raisa, Gorbaciov, iar în faţă, lângă şofer, era un translator. Raisa a încercat să mai îndulcească situaţia, pentru că el era supărat. Se vedea că este nemulţumit. Ea a scos programul din poşetă, scris în limba rusă. L-am parcurs împreună, pentru că ea trebuia să meargă la Muzeul de Artă, la Apaca, dar şi la nişte instituţii de învăţământ, pentru că era filosof. Aşa am ajuns la reşedinţă, în condiţiile astea tensionate.”

    Elena și-a ascuns titlurile

    Istoria întâlnirilor Ceauşescu–Gorbaciov era însă mai veche. Prima vizită la Bucureşti a liderului sovietic a avut loc spre sfârşitul lunii mai 1987. Gorbaciov era „ţar” la Kremlin de doi ani, Ceauşescu stăpânea România de 22 de ani. Reprezentau două generaţii politice diferite, care aveau să se dovedească ireconciliabile.

    Întâlnirea din 25–27 mai 1987 a fost aşteptată cu mult interes de românii care urmăreau schimbările aduse de Mihail Gorbaciov în URSS. Pe atunci, discret, prindea contur ideea că doar Gorbaciov poate elibera România de sub tirania clanului Ceauşescu. Iluzia românilor de a scăpa de comunism cu ajutorul americanilor se spulberase de mult. Spre sfârşitul anilor ’80, paradoxal, speranţa licărea dinspre răsărit, adică exact de-acolo de unde venise „ciuma roşie” în urmă cu patru decenii!

    În 1987, Mihail Sergheevici Gorbaciov a fost însoţit de Raisa Maximovna Gorbaciova, care nu avea funcţii de stat, ci era pur şi simplu soţia liderului sovietic. Ca să nu pice în ridicol, Elena Ceauşescu, posesoarea unor funcţii importante în ierarhia statului român, ca şi a unor diplome de super-intelectual şi mega-academician, a încercat să-şi ascundă titlurile politice cu care se înzestrase de-a lungul timpului. Episodul este povestit de Constantin Olteanu, care în acea perioadă era prim-secretar de partid al Capitalei.

    Mitingul prieteniei

    „La sfârşitul vizitei se ţinea un miting al prieteniei. Atunci s-a ţinut la Sala Palatului. L-am organizat, pentru ora stabilită, 16.00, în ziua plecării lui Gorbaciov. Am intrat în Palatul Regal, ca de acolo să ajung să văd cum arată sala. În Sala Tronului i-am întâlnit pe Emil Bobu şi pe Elena Ceauşescu. Stăteau de vorbă. Am salutat-o, cum era firesc. Şi ea mă întreabă ce fac. I-am spus că mă duc să mai văd şi eu sala o dată. Atunci Elena Ceauşescu îmi spune: «Olteanule, tu conduci aici?». «Da», îi răspund. «Pe mine să nu mă prezinţi cu nicio funcţie, numai pe Raisa», îmi spune Elena Ceauşescu. «Bine», zic eu, «dar ea nu are nicio funcţie, nici de partid, nici de stat, cum aveţi dumneavoastră. Cum o să procedez, ce o să se înţeleagă?». «Nu! Ţi-am spus nu!», îmi răspunde ea. Iar Bobu, în loc să mă apere, spune: «Păi, dacă aşa vrea Tovarăşa…» În fine, a venit Gorbaciov, însoţit de Raisa. I-au aşteptat Ceauşescu şi cu ceilalţi care au participat acolo. După întâlnirea asta obişnuită, protocolară, au intrat în sală la prezidiu. Eu am deschis lucrările. I-am prezentat pe toţi. Şi pe Elena Ceauşescu, cu toate «calităţurile». Eh, în momentul ăla «a murit», dar nu mi-a zis niciodată de ce am făcut asta. Erau ai noştri în sală şi ce ar fi zis sala… M-ar fi făcut pe mine că sunt idiot şi nu am ştiut funcţiile ei, plus ce ar fi zis Nicolae Ceauşescu…”

    Episoadele anterioare

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    ——————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.

    Tot aici puteți comanda celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții” și „Hagi”.

  • George Bush, omul care a pus cruce Ciumei Roşii exact acum 29 de ani

    Moartea ex-preşedintelui SUA George Bush (Texas, 94 de ani) n-a fost prima ştire a lumii noastre. În avalanşa de nenorociri care ne loveşte din toate părţile, din Franţa „vestelor galbene” până în România „Ciumei Roşii”, am auzit prea puţine despre cel care a parafat practic încheierea Războiului Rece dintre Occident şi Uniunea Sovietică (URSS).

    Pentru România, de numele lui Bush se leagă începutul eliberării din lagărul roşu. Întâlnirea sa cu Gorbaciov, pe 2-3 decembrie 1989, în Malta, pe vasul Maxim Gorki, a tranşat soarta lui Nicolae Ceauşescu, ultimul dictator din Europa de est care refuzase să plece de la putere pentru a permite reformarea (perestroika) ţării.

    Acesta este marele eveniment internaţional de care se leagă numele lui Bush, urmat desigur de războiul-fulger declanşat în Golf împotriva fostului dictator irakian Sadam Hussein, care a invadat Kuweitul în 1991.

    Un republican moderat, de o calitate net superioară actualului preşedinte Donald Trump, George Bush a întruchipat tipul de erou în care se regăşte publicul american. La doar 18 ani, s-a înrolat ca pilot în armata americană, deşi tatăl său, un mare om de afaceri ce juga golf cu ex-preşedintele Dwight Eisenhower, dorea ca George să se „refugieze” în studiul afacerilor la faimoasa universitate Yale. Însă tânărul combatant a ales calea mai grea a sacrificiului. A fost doborât de aviaţia inamică, în 1944, dar a fost salvat de un submarin american şi astfel a putut reveni ca un erou acasă, după război.

    În anii 60, a devenit congresman şi, precum colegul său republican şi anti-Trump John McCain, Bush reprezenta acel tip de politician care depăşea imaginea simplistă a militantului bi-partidist republican-democrat. Era un lider născut din valorile tradiţionale americane, curajos, ferm şi intransigent, dar niciodată intolerant cu minorităţile, cu cei slabi şi neajutoraţi, cu emigraţia sau cu adversarii politici. Nu întâmplător popularitatea sa a atins la un moment dat fabuloasa cotă de 80%, ceea ce înseamnă că inclusiv votanţii democraţi l-au iubit.

  • SERIAL / Sfârșitul Ceaușeștilor (1): „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

    Vă propun un serial cu tematică istorică. În fiecare zi voi publica un episod. Prin intermediul acestei rubrici, vă voi purta prin universul cărților mele despre istoria noastră recentă, grupate în „Seria de autor Grigore Cartianu”.

    Pentru început, voi selecta fragmente esențiale din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”, publicat în 2010 la Editura Adevărul.

    Astăzi, despre pregătirile care se făceau, spre sfârșitul anilor ‘80, pentru răsturnarea “dinozaurilor roșii” din Europa de Est, dintre care “nuca cea mai tare” era Nicolae Ceaușescu.

    În decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu era ultimul “dinozaur roşu” din Europa de Est. În numele “suveranităţii” şi al “independenţei naţionale”, el a crezut că se poate opune reformelor dictate de la Moscova. În plus, s-a bazat pe iubirea eternă şi necondiţionată a poporului român. Cele două grave erori i-au adus un sfârşit oribil.

    Iunie 1989. Marin Ceauşescu, şeful Agenţiei Economice a României de la Viena, sună precipitat la Bucureşti. La al treilea apel aude, în sfârşit, vocea fratelui său mai mic, Nicolae, preşedintele Republicii Socialiste România. “Nicule, e ceva urgent. Şi deosebit de important. Vin la Bucureşti să discutăm.”

    Nicolae Ceauşescu nu are răbdare. El e mai repezit din fire, iar vocea gâtuită a lui Marin îi sporeşte curiozitatea. “Spune ce ai de spus!”, tună dictatorul. “Nu pot. Vorbim acasă”, insistă fratele mai mare. Şi ia primul avion spre Bucureşti.

    Nouăsprezece ani mai târziu, Mihaela Ceauşescu Moraru, fiica lui Marin Ceauşescu, publică o carte – “Nu regret, nu mă jelesc, nu strig” (Editura Meditații) – în care este redată discuţia din iunie 1989.

    Avertismentul lui Marin Ceaușescu

    “Tata a poposit aproape un ceas întreg pe la fratele său, fiind primit la început chiar cu cordialitate. Fie din cauză că era totuşi fratele mai mare, fie că avea ea, tanti Lenuţa, o slăbiciune deosebită pentru Marin, pe care-l cunoscuse înaintea lui Nicolae şi cu care chiar flirtase o scurtă perioadă… Aşa ziceau gurile rele din familie şi îi mai reproşa şi mama lui tata la necaz, dar aşa, mai mult în glumă, luându-l peste picior: «De ce oare, Marine, n-ai luat-o tu, că salvai, dracu’, ţara de la urgie?!»

    Tata l-a abordat cu diplomaţie şi pe departe (nu stătuse degeaba la Viena 17 ani) pe unchiul Nicolae: că de, uite ce scriu ziarele occidentale, uite ce informaţii am de la «oamenii mei». (Să fi făcut oare tata spionaj? Bravo lui, că doar l-a făcut în favoarea ţării şi a neamului!)… Că situaţia este dificilă şi se agravează încontinuu…, până i-a spus verde în faţă: «Nu mai e scăpare, Nicule, că şi-au băgat coada şi ruşii, şi americanii! Fiecare are oameni aici, care mai mult complotează, doar ştii şi tu, dar n-au găsit încă prilejul, însă nu vor pierde ocazia…»

    Şi aşa mai departe, culminând cu replica ce l-a enervat nespus pe Nicolae, încât a uitat şi de respectul datorat fratelui mai mare, şi de faptul că pereţii au ochi şi urechi: «Nu le face jocul, Nicule! Nu le da apă la moară, că va fi vai şi-amar de noi şi de ţara asta! Salvează-te! Retrage-te pe motiv de boală şi pune-l în locul tău pe Iliescu, că oricum el este desemnat să vină!».

    Ar fi avut tata, probabil, multe de spus, că era şi deştept, şi deţinea informaţii precise, dar torentul de vorbe, urlate concomitent pe două voci, l-a descumpănit la început, apoi l-a dezamăgit şi în cele din urmă l-a convins că nu mai e nimic de făcut şi că «scapă cine poate». A ştiut acest lucru, dar n-a făcut nimic ca să se salveze; din contră, s-a dus la Viena, la postul său, cu convingerea că soarta trebuie înfruntată.”

    Spânzurat la ambasadă

    Marin Ceauşescu se întoarce la Viena, unde îşi reia misiunea de la Agenţia Economică a României, instituţie-cheie pentru procurarea valutei de care regimul are nevoie. În următoarele luni transmite noi avertismente la Bucureşti. Fratele său nu le ia însă în seamă. Reales la Congres, e hotărât să lupte cu toată lumea – şi cu Estul, şi cu Vestul.

    Pe 25 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu va sfârşi sub rafale de gloanţe, într-o cazarmă din Târgovişte. Avea aproape 71 de ani. Trei zile mai târziu, Marin Ceauşescu va fi găsit spânzurat în subsolul Ambasadei României de la Viena. Avea 73 de ani.

    „Ceaușescu nu era în stare să pornească pe drumul democratizării”

    “La întâlnirea noastră finală între patru ochi i-am comunicat lui Ceauşescu hotărârile celei de-a XIX-a conferinţe a partidului. I-am arătat cum, începând din 1989, pregăteam trecerea tuturor întreprinderilor pe o contabilitate economică şi am menţionat relaţiile dintre naţionalităţi. Ceauşescu mi-a mulţumit pentru prezentarea sinceră şi a declarat, citându-l pe Lenin, că socialismul în diferitele ţări trebuie construit conform condiţiilor naţionale şi că el se va ţine de această regulă. Atunci m-am convins definitiv că Ceauşescu, pur şi simplu, nu era în stare să pornească pe drumul democratizării, al deschiderii, al înnoirii. Chiar şi primii paşi pe acest drum ar ridica problema desprinderii de regim şi a propriei sale poziţii. Cred că a înţeles asta perfect, dar tocmai de aceea refuza cu atâta încăpăţânare să ia cunoştinţă de realităţi.“

    Aşa îşi aminteşte Mihail Gorbaciov, în memoriile sale (publicate la noi de Editura Nemira), de ultima întâlnire cu Nicolae Ceauşescu, desfăşurată pe 4 decembrie 1989, la Moscova. În acel moment, toţi liderii ţărilor comuniste din Europa de Est erau cei agreaţi de sovietici. Din garda veche, a staliniştilor duri, unul singur scăpase de schimbările anului 1989: Nicolae Ceauşescu.

    ——————————–

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.