Etichetă: mihai lupu

  • INTERVIU. Mihai Lupu (PNL), președintele Consiliului Județean Constanța: „E nevoie de o concepție coerentă asupra viitorului și de implementarea de mari proiecte, care să vină în sprijinul nevoilor societății constănțene”

    Liberalul Mihai Lupu, noul președinte al Consiliului Județean Constanța, ales la o diferență consistentă față de contracandidați la alegerile locale din 2020, ne-a acordat un interviu, a cărui primă parte o publicăm astăzi. Întrebările și răspunsurile vizează, evident, județul afectat grav de lunga domnie a tandemului penal Radu Mazăre – Nicușor Constantinescu (PSD).

    „Județul Constanța suferă la capitolul investiții”

    Reporter: Domnule președinte, cum ați caracteriza sintetic județul nostru și cum l-ați încadra în plan național?

     Mihai Lupu: Județul Constanța are o economie cu un caracter deosebit de complex. Ramurile de importanță majoră sunt legate de activitatea portuară și transportul maritim, de turism, de agricultură și industria alimentară și de comerț, inclusiv cel internațional.

    În ceea ce privește dinamica investițiilor, județul Constanța este favorizat de poziția sa geografică, având acces național și internațional  atât pe cale rutieră, ferată, aeriană, cât și navală. Marele avantaj al județului este faptul că este udat de Dunărea navigabilă și că are deschidere la Marea Neagră, prin Portul Comercial Constanța și Portul Turistic Tomis.

    Din punct de vedere social și cultural, o caracteristică importantă a județului Constanța este îmbinarea dintre vechi și nou, dintre tradiție și modernitate, ceea ce-i conferă acestuia un plus de farmec și oferă, totodată, turiștilor posibilitatea de a cunoaște și înţelege istoria și tradiția locurilor vizitate.

    Marele avantaj al regiunii pentru dezvoltarea turismului este oferit de prezenţa comunităților etnice care locuiesc în acest spațiu și care sunt un exemplu de conviețuire. Turci, tătari, greci, armeni, ruși-lipoveni, ucraineni-hahuli, evrei, italieni, albanezi, găgăuzi și alții, toți și-au adus contribuția la prosperitatea zonei.

    – Care sunt domeniile prioritare și ce investiții aveți în vedere pentru perioada următoare?

    – Împreună cu echipa managerială a Consiliului Județean Constanța, ne-am îndreptat atenția asupra identificării celor mai stringente probleme ale judeţului. Ne dorim să le prioritizăm în funcție de importanța și complexitatea acestora, pe domenii de activitate.

    Județul Constanța suferă la capitolul investiții. Cheia dezvoltării durabile a județului constă în atragerea investitorilor și crearea unui cadru favorabil dezvoltării economice.

    Vorbim despre un județ cu o infrastructură de transport complexă, ce deține, pe lângă căi ferate și autostrăzi, două aeroporturi internaționale, două porturi maritime și mai multe porturi fluviale aflate atât pe Dunăre, cât și pe Canalul Dunăre – Marea Neagră.

    Ca principale obiective, ne-am propus să dezvoltăm infrastructura în domeniul sănătății, transportului, educației și culturii.

    Recent am lansat Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța, document ce conține viziunea, direcțiile prioritare de dezvoltare și obiectivele strategice la nivel județean. Prioritizarea problemelor, în funcție de importanță și complexitate, trebuie să stea la baza elaborării oricărei strategii de dezvoltare.

    Sănătatea reprezintă o prioritate a acestui mandat. Unul dintre cele mai importante obiective, este construirea unui Spital de Pediatrie. În acest moment, în județul Constanța, nu există un Spital de Pediatrie, și este impetuos necesară construirea unei astfel de unități medicale.

    Spitalul Județean de Urgență Constanța deservește o populație de peste 760.000 de locuitori, plus județele adiacente, iar în sezonul estival numărul este aproape dublat de prezența turiștilor pe litoralul românesc. Ca să nu mai vorbim de marinarii care vin în porturile dunărene și maritime, de personalul și pasagerii avioanelor care vin și pleacă de pe Aeroportul Intenațional de la Mihail Kogălniceanu, de militarii români și străini staționați sau aflați în tranzit la baza de acolo ori de șoferii de TIR care trec dinspre și către Bulgaria.

    De asemenea, ne dorim ca, până la finele mandatului, toți cei 847 de kilometri de drumuri județene să ofere cele mai bune condiții de trafic și siguranță rutieră și să aibă un covor asfaltic durabil și de calitate.

    Un alt obiectiv propus constă în sprijinirea celor 70 de UAT-uri (Unități Administrativ-Teritoriale – n. red.) din județ, pentru dezvoltarea infrastructurii de gaze, apă și canalizare, precum și reconstrucția sistemului de irigații. Instituția noastră nu poate face direct investiții de această natură, dar poate asigura sprijin UAT-urilor pentru implementarea proiectelor, cu ajutorul Asociației de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța, proaspăt înființată, în cadrul căreia Consiliul Județean Constanța este parte și ordonator de credite.

    „În ultimii 20 de ani, aceste lucruri au lipsit cu desăvârșire”

    – Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța a fost elaborată și este în dezbatere publică. Cum va contribui aceasta la dezvoltarea județului Constanța?

    – În prezent, Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța pentru perioada 2021-2027 a fost redactată și se află în dezbatere publică până pe 6 august 2021. Strategia are la bază trei piloni principali: dezvoltarea economică prin intermediul valorificării potențialului local și prin utilizarea inovării și a noilor tehnologii; creșterea calității condițiilor de viață a cetățenilor și reducerea decalajelor dintre comunități; și, în sfârșit, dezvoltarea turismului și a serviciilor conexe.

    Principalele obiective stipulate în acest document sunt: dezvoltarea infrastructurii pentru transportul public și de mărfuri, creșterea calității mediului și stimularea utilizării resurselor de energie regenerabilă, precum și modernizarea administrației publice și a capacității de implicare în dezvoltarea teritorială.

    Implementarea acestei strategii județene presupune un efort semnificativ și unitar din partea instituțiilor, administrațiilor publice locale și factorilor interesați, parteneri esențiali în procesul de dezvoltare durabilă a județului nostru.

    Definitivarea acestui document este punctul de pornire al procesului de dezvoltare, în care trebuie să se regăsească interesul tuturor comunităților, al mediului de afaceri, al societății civile și mai ales al cetățenilor.

    Este nevoie de o concepție coerentă asupra viitorului și, totodată, de implementarea de mari proiecte care să vină în sprijinul nevoilor societății constănțene.

    În ultimii 20 de ani, aceste două lucruri au lipsit cu desăvârșire din peisajul local și regional. Prin implementarea prezentei strategii, Constanța și întreaga regiune de sud-est a țării vor redeveni un important reper economic și social, atât pe harta României, cât și pe cea a Europei și, nu în ultimul rând, a bazinului Mării Negre.

    Mihai Lupu

    Un nou acvariu la Constanța, de 15 milioane de euro

    – În ceea ce privește domeniul culturii, ce proiecte aveți în vedere să demarați în perioada următoare?

    – La nivelul Consiliului Judeţean Constanţa, activitatea Serviciului Promovare Proiecte Europene, din cadrul Direcţiei Generale de Proiecte, este foarte intensă.

    Ne dorim să demarăm, anul acesta, studiile de fezabilitate în vederea extinderii Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, prin construirea unui nou Acvariu în incita acestuia. Proiectul „Construirea, organizarea și dotarea unui nou Acvariu în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța” are o valoare de 15 milioane de euro.

    De asemenea, vom demara și procedura documentației necesare studiului de fezabilitate în vederea realizării unui sediu destinat Teatrului pentru Copii și Tineret “Căluțul de Mare”, investiție, ce poate fi realizată tot în incinta Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța. Proiectul are în vedere ridicarea unui imobil în formă de amfiteatru, care va avea o capacitate de 300 de locuri.

    Un alt proiect cultural cu finanțare europeană, în valoare de 15 milioane de euro, este cel care privește „Conservarea, protejarea și punerea în valoare a Ansamblului Rupestru Murfatlar”. În acest moment, proiectul este în curs de evaluare, iar Consiliul Județean Constanța pregătește documentația în vederea demarării procedurilor de achiziție publică pentru serviciile de proiectare și asistență tehnică, necesare obținerii finanțării.

    Proiectul „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Teatrului de «Vară Soveja»”, cu o valoare de peste 6 milioane de euro, este o altă investiție propusă, al cărei contract de finanțare urmează a fi semnat în perioada următoare.

    Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța

    – Care sunt măsurile luate de Consiliul Județean Constanța pentru sprijinirea agenților economici, locali în primul rând, dar și naționali sau din străinătate, care-și desfășoară activitatea aici?

    – Încă de la preluarea mandatului am acordat o atenție deosebită evoluției economiei locale și îmi doresc să păstrez o legătură permanentă cu agenții economici de pe raza județului.

    În calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, am susținut acest segment și am participat activ la întâlnirile între agenții economici de pe litoral și autoritățile centrale.

    Ca dovadă stă și vizita premierului Florin Cîțu, avută în luna mai a acestui an la Constanța, în cadrul căreia s-au purtat discuții cu reprezentanții industriei HoReCa, mediate de către autoritățile locale. 

    Tot ca o măsură venită să ajute dezvoltarea economiei locale, dar și a sectorului turistic, am luat decizia înființării, împreună cu Primăria Municipiului Constanța, a Asociației de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța. Aceasta va avea la bază Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța și va oferi reprezentanților industriei turismului fundația optimă dezvoltării de proiecte în vederea accesării de fonduri nerambursabile, vitale investițiilor în acest sector.

    Consiliul Județean Constanța nu are atribuții legale de sprijinire directă a agenților economici din județul nostru. Însă un sprijin indirect acordat acestora îl reprezintă investițiile instituției noastre, la care aceștia pot participa prin depunerea de oferte competitive la licitațiile organizate de către CJC.

    De altfel, îi încurajez pe toți agenții economici din județ, să participe activ la proiectele pe care instituția noastră le derulează în permanență.

    În continuare, ne-am propus să desfășurăm întâlniri periodice cu reprezentanții HoReCa și să ne implicăm activ în repunerea în mișcare a acestei industrii, deosebit de importantă pentru economia județului nostru.

    Sediul Cnsiliului Județean Constanța

    „Veniți în număr mare în județul Constanța!”

    – În ce măsură sunteți mulțumit de contractele în derulare? Estimați că vor fi finalizate la timp? Sunteți mulțumit de calitatea lucrărilor?

    – În ceea ce privește contractele aflate în derulare, menționăm că nu suntem foarte mulțumiți de calitatea lucrărilor, dar nu avem nici prea multe alternative. Sunt probleme la licitații, din punct de vedere al participării furnizorilor, deoarece sunt puțini cei care se înscriu și care sunt cu adevărat profesioniști, o situație pe care o regăsim și la nivel național.

    Pe de altă parte, există pe alocuri litigii cu furnizorii de servicii, în sensul că aceștia reproșează numai Consiliului Județean Constanța aspecte de natură birocratică. Dar obținerea la timp a avizelor și a documentațiilor nu ține doar de Consiliul Județean, deoarece și noi, la rândul nostru, depindem de alte autorități.

    Tocmai de aceea am adunat la aceeași masă reprezentanții tuturor instituțiilor cu atribuții în avizarea și autorizarea documentațiilor, cu scopul final de a depăși aceste blocaje birocratice.

    – Aveți un mesaj pentru locuitorii județului Constanța, poate și pentru cei care-l vizitează sau vin aici în interes profesional și de afaceri?

    – Pe locuitorii acestui județ îi asigur că au în președintele Consiliului Județean și în întreaga sa echipă parteneri de dialog și sprijin în realizarea oricărui proiect benefic pentru dezvoltarea zonei și, implicit, pentru creșterea nivelului de trai și de civilizație în toate comunitățile.

    Pentru toți compatrioții, dar și pentru străinii care sunt potențiali vizitatori sau parteneri de afaceri ai zonei, am următorul mesaj: Veniți în număr cât mai mare în județul Constanța, vizitați-ne și nu ezitați să și investiți în proiecte legate de această zonă, iar noi, cei de la Consiliul Județean, ne vom strădui să fim gazde perfecte și susținători de nădejde!

    Cine este Mihai Lupu

    • Are 58 de ani (este născut pe 26 octombrie 1962, în comuna Podu Iloaei, din județul Iași).
    • Este absolvent al Academiei de Studii Economice (ASE) din București.
    • Vechi membru al Partidului Național Liberal, din partea căruia a fost, timp de două mandate consecutive (2008-2016), deputat în Parlamentul României, fiind ales în circumscripția electorală a județului Constanța.
    • A fost director general al Oil Terminal Constanța, între anii 2005 și 2008.
    • E căsătorit și are o fiică (la rândul ei, căsătorită), care a studiat la Academia de Artă din București.
    • La alegerile locale din 2020, a câștigat detașat președinția Consiliului Județean Constanța.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

    * Ceas de 21.000 de dolari la mâna cu care Tudorache-Diamant strânge semnături pentru demiterea lui Clotilde Armand

    * Cei 67 de liberali „cîțiști” care au semnat Apelul anti-Orban. Printre ei se numără și „traseiștii” aduși în PNL chiar de Orban!

    * Iurie Roșca, agent KGB și propagandist-șef al Sputnik în Basarabia – 3 ani interdicție de intrare în România! A fost întors de la Vama Albița

    * Fostul șef al ANI, Horia Georgescu, se distrează pe un yacht de lux, cu șampanie scumpă, pe Coasta de Azur. Dezvăluirile fugarului Rizea

    * Fugarul Rizea: „Dana Budeanu se mărită cu Andrei Hrebenciuc. Acel inel cu diamante, cu care se laudă acum, e luat din banii furați de familia Hrebenciuc, tată și fiu!”

    * „Monstrul din Fundeni” a avut mulți complici în uciderea educatoarei: polițiști de la Secția 7, procurori, judecători. Individul a devenit o fiară după ce și-a călcat cu mașina copilul de 2 ani

    * Maia Sandu reformează Moldova cu viteza fulgerului: Parlamentul a adoptat deja și legea controlului averilor pentru părinții, socrii și copiii demnitarilor

    * VIDEO. Joe Biden: „De ce să lupte și să moară soldații americani într-un război pe care afganii au refuzat să-l poarte?” / „Am făcut planuri, împreună cu liderii afgani, dar ei au renunțat la luptă și au fugit din țară” / „Guvernul afgan a descurajat SUA din a organiza un exod în masă”

    * Faliment european al fotbalului românesc: Steaua Roșie Belgrad – CFR Cluj 4-0! FCSB, CSU Craiova și Sepsi au capitulat de mult

  • (P) Mihai Lupu, candidatul PNL la președinția CJ Constanța: “Constanța de mâine este Constanța tinerilor!”

    (Promovare electorală)

    Viziunea lui Mihai Lupu, candidatul Partidului Național Liberal la conducerea Consiliului Județean Constanța, este aceea de a gospodări și dezvolta județul în acord cu aspirațiile tinerelor generații, adică cu ale celor care reprezintă viitorul acestei zone.

    “Constanța de mâine este Constanța tinerilor!

    O treime din populația Uniunii Europene nu a împlinit încă 30 de ani, în timp ce în județul Constanța sunt 267.949 de tineri cu vârsta până în 34 de ani, din 675.056 de locuitori, ceea ce înseamnă că aproximativ 35% din județul nostru o reprezintă populația tânără.

    Vreau să fiu un partener real al generației tinere, pentru că aceasta reprezintă un potențial fantastic pentru economia locală și mai ales pentru viitorul acestui județ.

    Ce-ar fi să începem să nu mai fim doar un centru universitar care pregătește specialiști pentru alții și să beneficiem noi de această forță de muncă? 

    #JudețulConstanța are nevoie de investiții majore în educație, de exemplu, pentru a genera o resursă umană calificată în varii domenii, astfel încât să recâștigăm încrederea investitorilor alungați prea multă vreme de o administrație locală concentrată doar să facă jocul unor grupuri de interese!”

    “Constanța are o șansă reală de a deveni motorul acelui #sepoate și la noi!” 

    “Constanța trebuie să redevină atractivă pentru investitori, căci fără investitori, economia stagnează, adică nu există dezvoltare, iar efectele unei astfel de politici închise, preferată de 20 de ani de un PSD incapabil, se observă din plin, întrucât tinerii continuă să vadă Occidentul ca fiind mult mai ofertant decât Constanța.

    E datoria noastră să redăm încrederea și speranța tinerilor că și aici, acasă, în Constanța, se pot dezvolta personal și profesional.

    De aceea, ne vom fundamenta acțiunile pe prospețimea, curajul și energia tinerei generații.

    Județul și orașul Constanța au o șansă reală de a deveni motorul acelui #sepoate și la noi!”

  • PNL pregătește „eliberarea județului Constanța de sub jugul a 20 de ani de administrație haotică”

    Încă de la debutul oficial al campaniei electorale, reprezentanții PNL Constanța s-au arătat încrezători că, după alegerile locale din 27 septembrie, județul Constanța va încheia două decenii de administrație pe care ei o consideră a nu fi fost în interesul cetățenilor. 

    Mihai Lupu, candidatul PNL la președinția Consiliul Județean Constanța:

    “Doar împreună ne putem recâștiga Constanța noastră, a tuturor!

    Oficial, a început numărătoarea inversă până când Constanța se va elibera de sub jugul a 20 de ani de administrație haotică și în dezinteresul cetățenilor.

    Urmează câteva săptămâni în care ne vom întâlni în fiecare zi pe teren pentru a discuta constructiv despre Constanța, întâlniri pe care le vom continua și după #27septembrie, ziua adevăratei schimbări.

    Cred în șansa unui județ capabil să renască sub o conducere liberală, pentru care nevoile oamenilor sunt o prioritate. 

    Cred în șansa unui județ care de-abia așteaptă să se poziționeze pe locuri fruntașe în clasamentul localităților care oferă oportunități de dezvoltare tinerilor, grijă pentru familii și pentru bătrânii noștri, educație de calitate pentru elevi, spitale în care nu ți-e teamă să intri, acces la cultură chiar și în cele mai neaccesibile localități. 

    Cred, pe scurt, într-un județ în care #sepoate devine deviza fiecărei acțiuni, dovada implicării și rațiunea pentru care avem curaj să privim viitorul cu încredere și optimism.

    Cred că, împreună, putem da șansa unui început în care respectul, demnitatea și omul vor fi în primul rând, în toate acțiunile mele.

    «Îmi pasă» va fi motivarea mea și a echipei mele, prin care vreau să reconstruim județul Constanța.

    Lucruri trainice pot fi construite doar cu oameni care privesc spre viitor, încrezători

    Mulțumesc colegilor mei și primarilor #PNL pentru susținerea lor, mulțumesc și celor care, în această perioadă, mi-au trimis mesaje de susținere și încurajare. 

    Experiența mea politică și mai ales cea managerială, în domeniul privat, vreau să le pun în slujba constănțenilor, din funcția de Președinte al Consiliului Județean.

    Această luptă cu PSD nu va fi una ușoară, mai ales că, în ultima perioadă, au fost reactivați tot felul de pseudo-candidați, pentru ca noi să avem o misiune cât mai grea în ce privește învingerea PSD la Constanța.

    În anul 2020, consider că este necesară o abordare politică nouă, ancorată în realitate, cu privirea spre viitor. Mi-am propus ca, în această campanie electorală, să fiu omul politic care vorbește despre soluții, care vorbește despre oportunitățile viitorului. 

    Oricine poate observa clar că județul #Constanța a pierdut economic, pierde în continuare față de celelalte mari orașe ale României, în timp ce poziția geografică este una net superioară față de toate celelalte județe ale României. 

    Sunt la o vârstă la care experiența mea profesională și de viață mi-a demonstrat un lucru: că, atunci când îți pasă de ceva, se poate!

    Atunci când vrei ceva și ești dedicat, vei reuși!”

    Deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța:

    “Este timpul să fii implicat în cel mai important proiect pentru Constanța! 

    #27septembrie trebuie să fie, pentru Constanța, emoția unui nou început și ne propunem, la finalul acestei campanii electorale, să putem spune la unison «Victorie!», o victorie care va fi în totalitate a constănțenilor care au curaj să creadă că #sepoate și altfel decât le-au arătat alții până acum.

    Am încredere că suntem mulți cei care gândim că este timpul să facem o schimbare pe care o așteptăm de 20 de ani.

    Avem o echipă pregătită să-și asume rolul de reprezentant al fiecărui cetățean, astfel încât să așezăm Constanța pe drumul bunăstării și al dezvoltării.

    Suntem pregătiți ca, în fiecare localitate din județul Constanța, să arătăm, în această campanie electorală, că PNL este singura forță politică ce poate învinge sistemul PSD-ist.

    De astăzi, numărătoarea inversă a început. Filiala noastră este pregătită să pună bazele deceniului liberal la Constanța.

    Cu toată încrederea, pășim spre victorie!”

    Mihai Lupu în campanie

    CITIȚI ȘI:

    * Înfrângere rușinoasă pentru PSD: moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban nici măcar n-a ajuns la vot! Lipsă de cvorum, sesiunea s-a încheiat, moțiunea e moartă

  • (P) “După 20 de ani de dezbinare, este timpul să lucrăm împreună, pentru fiecare localitate din județul nostru!”. Mihai Lupu, candidatul PNL la președinția CJ Constanța, promite că va fi colaboratorul tuturor primarilor, indiferent de partid

    (Promovare electorală)

    Mihai Lupu, candidatul Partidului Național Liberal la Consiliul Județean Constanța, răspunde la întrebarea: cum va coopera cu primarii din #județulConstanța, dat fiind că unii vor reprezenta alte partide?

    “Președintele Consiliului Județean trebuie să acționeze ca un mediator și să vină în sprijinul primarilor, indiferent de culoarea politică. 

    Până acum, PSD a aplicat ireproșabil principiul… #dezbinării, în sensul că nu s-a focusat decât pe problemele din comunitățile conduse de primarii PSD, lăsând celelalte localități să se descurce cum pot! 

    Astfel, prin această luptă a orgoliilor politice, promovată de aproape 20 de ani, PSD n-a făcut altceva decât să condamne la sărăcie zeci de comune!

    Eu sunt convins de următorul principiu: construcția solidă a unei societăți sănătoase, care să determine dezvoltare și prosperitate, se face doar pe fundația unui dialog deschis față de nevoile cetățenilor, iar eu știu prea bine ce înseamnă să fii un bun ascultător și un generator de soluții concrete și eficiente.

    Am reușit să generez și să consolidez proiecte trainice, atât în România, cât și în afara țării.

    Ca președinte al Consiliului Județean Constanța, voi fi un partener de dialog pentru toți primarii.

    Trebuie să înțelegem că oamenii nu au culoare politică, oamenii sunt grija noastră, iar noi, sprijinul lor.

    După 20 de ani de dezbinare, este timpul să lucrăm în echipă, împreună, pentru fiecare localitate din județul Constanța!

    Nu ne mai permitem să adâncim și mai mult prăpastia care deja există între nivelul de trai de la un oraș la altul, de la o comună la alta, ci e timpul să generăm proiecte și investiții în zonele cu probleme, tocmai pentru a reuși să creștem calitatea vieții și acolo unde oamenii au ajuns la capătul răbdării și cred că nu se mai poate face nimic.

    Se poate, dragilor, dar este nevoie de oameni onești și devotați comunității pe care o conduc, este nevoie de înțelegere, de viziune și acțiune comună, pentru a genera proiecte cu adevărat în folosul oamenilor.

    Mie #îmipasă și voi demonstra că se poate!”

  • Candidatul PNL la președinția CJ Constanța vrea să introducă în circuitul turistic cultural-istoric locurile în care au fost exterminați prin muncă forțată deținuții politici anticomuniști

    Fostul deputat Mihai Lupu (PNL), care a reprezentat județul Constanța în Parlamentul României timp de două legislaturi (2008-2016), este candidatul liberalilor de la malul mării pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, la alegerile locale programate pentru 27 septembrie.

    Într-un recent mesaj electoral, Mihai Lupu reamintește că, printre alte inițiative parlamentare și proiecte de legi de care se leagă numele său, a fost în centrul luptei pentru punerea la dispoziția generațiilor mai tinere, în scopul cunoașterii tuturor adevărurilor istoriei recente, a unui Muzeu al Ororilor Comunismului.

    În această nouă adresare către alegători, liberalul constănțean se referă mai ales la cel mai mare lagăr de muncă forțată, de exterminare de fapt, pentru deținuții politici din România: șantierul primului canal navigabil artificial între Dunăre și Marea Neagră. Acest proiect eșuat a transformat o parte din teritoriul actualului județ Constanța (care în anii ‘50-’60 alcătuia, împreună cu Tulcea, “Regiunea Dobrogea”), într-un adevărat imens cimitir al elitelor morale și intelectuale românești.

    Mihai Lupu își propune acum ca, în calitatea pe care speră și crede că o va dobândi prin votul constănțenilor, aceea de președinte al Consiliului Județean Constanța, să introducă “Canalul Vechi”, cu punctele în care au funcționat coloniile de muncă silnică pentru deținuții politici, în circuitul turismului cultural-istoric.

    De asemenea, fostul deputat dorește să fie relevate publicului și sacrificiile în vieți omenești pe care le-au presupus toate celelalte proiecte megalomanice comuniste, printre acestea numărându-se și “Casa Poporului” (actualul Palat al Parlamentului) sau noul Canal Dunăre – Marea Neagră.

    Apelul fruntașului PNL la menținerea trează a memoriei colective începe prin reamintirea celebrului avertisment al lui Nicolae Iorga: “Un popor care nu-și cunoaște istoria, riscă să repete greșelile ei!”

    Mihai Lupu în acțiune

    Mesajuli candidatului Mihai Lupu (PNL) pe acest subiect:

    “La 3 decenii de la căderea comunismului, Parlamentul a adoptat inițiativa legislativă a PNL de înființare a Muzeului Ororilor Comunismului din România. Împreună cu alți parlamentari liberali, am luat atitudine în anul 2015 față de faptul că România este singura țară din fostul bloc sovietic ce nu are un muzeu închinat victimelor atrocităților regimului comunist.

    La jumătatea anului trecut a fost adoptată legea prin care, în Palatul Parlamentului, urmează să fie înființat acest Muzeu al epocii comuniste. Clădirea nu a fost propusă la întâmplare, «Casa Poporului» a fost construită de cel mai brutal dictator din Europa, cu sudoarea a peste 20.000 de oameni, dintre care unii au plătit cu prețul vieții și cu sacrificiul unui popor întreg care a suportat lipsuri de nedescris, pentru ca Ceaușescu să aibă resursele necesare unei asemenea construcții.

    Dovezi ale acestei perioade, în care românii au fost nevoiți să suporte privațiuni umilitoare, trebuie să existe, la fel cum clădirea Palatului Parlamentului trebuie să închidă, între zidurile sale, amintirea ororilor care s-au petrecut în comunism, dar și memoria rezistenței și a victimelor comunismului.

    Această clădire-monument nu a fost singura care a «înghițit» vieți omenești. Unul dintre locurile în care s-au produs cele mai mari atrocități, unde și-au ispășit pedepse și hoți și intelectuali deopotrivă, a fost Canalul Dunăre-Marea Neagră.

    Construirea unui dintre cele mai mari canale din lume a însemnat sacrificiu și pierderi de vieți omenești. Aș dori, ca președinte al Consiliului Județean, ca aceste locuri sacre să fie incluse în circuitul turistic, pentru o veșnică aducere aminte a sacrificiului deținuților politici, jertfă ce ne-a lăsat un obiectiv strategic, care va fi un reper pentru multe generații care vor veni.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Mașinăria de falsificat semnături a PSD. „Ne cam doare degetul” / „Să le pun motor la cur, la mâini?