ziaristii.com

Etichetă: mihaela nunweiller

  • „Am avut neșansa să mă nasc în țara în care un organ îți omoară puiul și, ca să verifice dacă l-a omorât, îl împunge cu piciorul”. Tristețea nepoatei de ostaș austriac din Primul Război Mondial și a fiicei de fotbalist din echipa națională

    Gestul oribil al polițistului care a izbit o copilă de 11 ani pe trecerea de pietoni, apoi a împins cu piciorul trupul inert al acesteia, să vadă dacă mai trăiește, a oripiat o țară întreagă. Au fost scrise mii de texte mustind a revoltă. Am selectat aici două dintre ele, ambele postate pe Facebook: unul scris de o vajnică combatantă #Rezist, Mihaela Nunweiller, celălalt de o jurnalistă, Adelina Rădulescu.

    Mihaela Nunweiller, prezență constantă și energică la protestele anticorupție din timpul „regimului Dragnea” (2017-2019), inclusiv în teribila zi de 10 august 2018, a primit moartea micuței Raisa cu o concluzie dureroasă: „Îmi vine să urlu că am avut neșansa să mă nasc în țara unde toate scursurile, toate zoaiele, toate curvele și bagabonții sunt zei și semizei, iar eu, voi, ai noștri suntem doar viitoare victime ale lor. Victime sigure”.

    Dar Mihaela s-a născut țara asta dintr-un complex de întâmplări, unele dramatice (Primul Război Mondial, România ocupată de trupele germano-austriece), altele duioase (iubirea fulgerătoare dintre un militar austriac și o tânără moldoveancă).

    Povestea, relatată în volumul „10 august” (autori: Grigore Cartianu și Laurențiu Ciocăzanu), începe în 1918, spre sfârșitul Primului Război Mondial, când armata austriacă, aliata celei germane, lupta pe frontul din România și se împotmolise în zona Neamțului. Printre ostașii austrieci sătui de război se afla și un anume Johann Nunweiller. Când urgia a luat sfârșit, acesta nu s-a întors la el acasă, în Austria alpină, ci a rămas în Moldova românească. Îi picase cu tronc o moldoveancă frumoasă foc, Rozina, și pentru ea a rămas în Piatra Neamț.

    Austriacul și moldoveanca au făcut familie, apoi au urmat cei șapte copii: Costică, Dumitru, Ion (Nelu), Lică, Victor, Radu, Eduard. Toți băieți, nicio fată! Dintre ei, trei aveau să ajungă fotbaliști la Dinamo și la echipa națională: Nelu, Lică și Radu.

    Mihaela Nunweiller este nepoata acelui austriac rămas în Moldova și fiica lui Lică Nunweiller, sau Nunweiller IV, unul dintre cei trei frați care au făcut performanță în fotbal.

    Bunicul său, austriacul, a ales să rămână în România, țară pe care fusese trimis s-o învingă cu arma în mână, dar care i-a oferit o soție și o casă. Și căreia el i-a dăruit șapte copii și o sumedenie de nepoți. Printre ei, Mihaela Nunweiller, cea care acum își plânge ghinionul de a trăi între aceleași granițe cu monștri precum polițistul care, ca să afle dacă victima sa mai trăiește, a împuns-o cu vârful pantofului.

    Strigătul disperat al Mihaelei Nunweiller

    „Înțelegeți că…?”

    „Înțelegeți că suntem noi și ei?

    Că ei, mafioții îmbrăcați în haina statului, pardon, în haina clanului de mafioți, nu se dau în lături de la a ne decima în orice fel și cu orice chip?

    Înțelegeți că după ce ne-ar omorî, (…) ne-ar împunge cu vârful pantofilor ca să vadă dacă mai mișcăm?

    Înțelegeți că n-au scrupule, n-au emoții, n-au sentimente, nici resentimente, au un singur scop, să se îmbogățească, să parvină în orice fel și cu orice chip?

    Înțelegeți că suntem noi și ei?

    Ei fiind marea majoritate.

    Ei fiind mafioți ai statului criminal, noi fiind doar numere muncitoare, plătitoare de dări ca să aibă ei de unde fura în continuare și cât mai mult?

    Înțelegeți că a continua să trăim aici presupune un curaj care depășește limitele curajului?

    Înțelegeți, oameni buni, că orice zi în care ieșim din spatele ușilor caselor noastre este clar o dovadă de curaj, dar devine și o formă de inconștiență?

    Înțelegeți că puiul vostru s-ar putea să nu se mai întoarcă acasă pentru că un organ din clanul mafiot îl omoară și, ca să verifice dacă l-a omorât, îl lovește/împunge cu piciorul, de la înălțimea lui de organ mafiot și smecher și de neatins, în trupul din care se scurge viața?

    Și înțelegeți că alte organe din acest clan mafiot, îmbrăcate în aceste haine de mafioți, îl vor scăpa și albi, iar moartea unui copil nevinovat va deveni un alt fapt divers, o bagatelă?

    Înțelegeți că «polițiștii se află în misiune atâta timp cât se afla la serviciu»!!!

    Înțelegeți? Că mie îmi vine să urlu că am avut neșansa să mă nasc în țara unde toate scursurile, toate zoaiele, toate curvele și bagabonții sunt zei și semizei, iar eu, voi, ai noștri suntem doar viitoare victime ale lor.

    Victime sigure.”

    Mesajul jurnalistei Adelina Rădulescu

    „Casta specialilor”

    „Gestul polițistului care verifica din vârful pantofilor dacă biata copilă a murit îți provoacă silă și revoltă la un loc. E ca gestul unuia din plutonul de execuție care, după ce a tras din plin în condamnat, se duce să verifice dacă trebuie să-i mai tragă un glonț în cap.

    Oamenii ăștia care nu plătesc impozite pe salariu, care primesc bani de mâncare, de uniforme, de chirie și de casă, care ies la pensie cu 20 de ani mai devreme și au pensii speciale, se uită arogant și cinic la orice fraier care nu-i din casta lor. Casta specialilor.

    Puiul acela plăpând și fără noroc e imaginea cuviinței pierdute. Ne degradăm pe zi ce trece, ne mințim pe noi acceptând ca un asemenea specimen să fie încă liber și polițist.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Hal de polițist: s-a dus la o prostituată, drogat, în uniformă, a înșelat-o la bani, apoi a făcut accident și a refuzat verificarea alcoolemiei

    * Cazul fetițelor călcate pe trecerea de pietoni: Poliția a încercat să fabrice dovezi și să mușamalizeze crima!

    * AGENȚII HAOSULUI (3). Extremiștii de la AUR – „Coloana a V-a” a unei puteri străine în România?

    * VIDEO. CTP despre asaltul AUR asupra Primăriei din Timișoara: „Asta făceau «Cămășile brune» în Germania anilor ’20-’30”

    * Tovarășe Kuzmin, când URSS ne-a smuls cu forța Basarabia și nordul Bucovinei, cine era agresorul? Dar când ne-a impus un regim criminal pentru 45 de ani? Ori când Stalin a omorât prin înfometare peste 10 milioane de ucraineni?

    * Mincinoasa Monica Pop, zdrobită cu cifre de DSU: „Astăzi, 392 din cei 441 de pacienți Covid de la ATI sunt nevaccinați, iar 34 din cele 36 de decese sunt ale unor persoane nevaccinate”

    * Prejudiciul produs statului de „banda lui Vanghelie”, în noul dosar de corupție: peste 50 de milioane de euro!

    * Fost senator PSD, cercetat penal pentru abandon de familie. Liviu Tit Brăiloiu, acuzat că a refuzat să-și recunoască un copil

    * SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (63) / Escală ratată la Judeţeana de Partid

    * Game over! Djokovici a pierdut procesul și va fi expulzat din Australia. Fatal i-a fost faptul că a devenit idolul anti-vacciniștilor

  • Cristina Țopescu nu s-a sinucis! 5 indicii că moartea ei a avut cauze medicale

    Jurnalista Cristina Țopescu nu s-a sinucis. Cel mai probabil, moartea ei a survenit în urma unui stop cardiac sau atac cerebral. Prietenii apropiați spun că avea poftă de viață, avea o mare pasiune legată de protejarea animalelor, lucra pe post de consilier la Ministerul Sănătății și avea multe proiecte de viitor.

    „Cristina nu avea depresie! Să fie clar! Da, mi-a spus că a suferit de depresie după moartea tatălui ei, dar era bine și se vedea asta, chiar era bine. Am povestit 8 ore neîntrerupt, am râs, era veselă, avea și tristețile firești unui om cu suflet atât de frumos și sensibil, nu avea depresie și nici semnele unei depresii!
    Lua tratament pentru depresie, dar era unul ușor, chiar am vorbit despre asta și i-am spus că așa am reușit și eu să trec peste plecarea mamei mele, ajutată de medicamente, dar în doză foarte mică. Și ea mi-a spus că este bine. Și se vedea asta, și ea simțea că este bine!
    Avea tristeți ca noi toți, avea tristeți legate de familia ei, de neputința ei de a ajuta toți câinii fără stăpân, îi lauda pe prietenii ei și era bine. Chiar era bine, volubilă și energică”, a povestit Mihaela Nunweiller pe pagina sa de Facebook despre ultima sa întâlnire cu Cristina Țopescu.

    Mihaela Nunweiller este fiica marelui fotbalist Lică Nunweiller, cunoscut și ca Nunweiller IV, jucător la Dinamo. Cristian Țopescu, celebrul comentator sportiv, l-a cunoscut pe tatăl Mihaelei, o glorie a campionatului național din anii ’60.

    VIDEO. Cristina Țopescu realiza o emisiune de interviuri pentru Canal 33.

    Câteva indicii că jurnalista Cristina Țopescu nu s-a sinucis:

    1. Avea o mare pasiune: grija pentru câinii fără stăpân. O importantă parte din banii pe care-i câștiga îi cheltuia pentru a finanța hrana și adăpostirea animalelor defavorizate sau aflate în situații dificile.
    2. În cazul unei sinucideri nu ar fi acceptat niciodată ca prietenii ei dragi, cei trei câini aflați în locuință, să moară odată cu ea. Era preocupată să nu le lipseasc nimic. Acest fapt arată că, foarte probabil, moartea ei s-a produs în timpul nopții dintre 26 spre 27 decembrie, în somn.
    3. Activitatea ei jurnalistică nu a încetat niciodată. Era prezentă în emisiuni TV, avea un proiect editorial cu Ziariștii.com, scria și era o prezență constantă pe rețelele sociale.
    4. În urmă cu două luni începuse să lucreze constant și pentru Ministerul Sănătății unde ocupa poziția de consilier.
    5. Avea mulți prieteni, iar o stare accentuată de depresie ar fi fost observată și s-ar fi dat alarma. În plus, poliția nu a găsit niciun indiciu de sinucidere și niciun bilet sau mesaj, cum se întâmplă în cele mai multe astfel de cazuri.

    Din păcate, Cristina Țopescu a plecat subit din această lume, cel mai probabil în urma unei afecțiuni care i-a provocat o moarte fulgerătoare.

  • „«Cine-s, bă, fosilele alea în tribuna mea?». L-am urât pe măscăriciul ăsta analfabet, care l-a făcut pe tata să plângă”. Poveste tristă cu Borcea și cu un fost mare fotbalist

    Fiica fostului fotbalist Lică Nunweiller, a cărui carieră a fost legată de clubul Dinamo, spune o poveste tulburătoare, în care tatăl său a fost batjocorit, umilit de unul dintre marii parveniți ai tranziției: Cristian Borcea.

    Mihaela Nunweiller, o aprigă luptătoare pentru democrație, justiție, dreptate și libertate, a publicat un text emoționant pe Facebook, imediat ce a aflat de noua încarcerare a lui Borcea, fost „jupân” al FC Dinamo.

    Lică Nunweiller (născut în 12 dec. 1938, la Piatra Neamț; decedat în 8 nov. 2013, la București), cunoscut ca Nunweiller IV, a fost un fotbalist remarcabil al anilor ’60 din secolul XX. A jucat 206 meciuri în campionat și 10 în Cupa Campionilor Europeni, toate pentru Dinamo București. A avut 4 selecții în echipa națională.

    Lică Nunweiller provenea dintr-o familie de sportivi, alți trei frați ai săi jucând fotbal de performanță. Tatăl lor fusese militar austriac în Primul Război Mondial, rămas în Moldova la sfârșitul războiului, unde s-a căsătorit cu o moldoveancă din Piatra Neamț – mama celor patru frați fotbaliști.

    Lică Nunweiller, în două secvențe diferite ale vieții sale

    Mărturia Mihaelei Nunweiller

    „Ultima dată când tatăl-meu-cât-o-minune a mers pe stadionul Dinamo (eu l-am însoțit atunci), invitat fiind, împreună cu fratele lui Nelu, de un fost conducător al clubului la tribuna oficială pentru nu știu ce meci important, Borcea ne-a alungat de acolo ca pe niște câini pripășiți, după ce abia ne așezaserăm pe scaune.
    L-am și auzit pe Borcea spunând – era doar cu două rânduri de scaune mai sus -, înainte să vină un agarici trimis de el să ne ridice și să ne alunge la peluză: «Cine-s, bă, fosilele alea în tribuna mea? Ia, la peluza cu ei!».

    Din momentul ăla, când ne-am ridicat, iar eu cu tata am și plecat direct acasă, tatăl meu nu s-a mai uitat la niciun meci al lui Dinamo, nici măcar la televizor. Până la sfârșitul vieții lui.
    Nelu, fratele lui, a ales să se ridice și să se mute la peluza unde l-a trimis Borcea. Tata nu a reușit până în ultima clipă să-i înțeleagă fratelui lui mai mare alegerea. Sau poate că a făcut-o, dar niciodată nu a comentat-o. Și nici nu i-a iertat-o.

    În schimb, tata și-a închis sufletul pentru totdeauna într-o suferință care l-a măcinat până a închis ochii. Parcă-l aud cum spunea mereu:
    – Tată, Dinamo a fost viața mea, la fel de mult cum sunteți voi și mama! Acolo am crescut și m-am format ca sportiv, ca om! Acolo mă duceam ca acasă! Ce am ajuns, tată, să vină unu’ care n-a dat o dată cu piciorul în minge și să mă arunce ca pe un dinte stricat, de unde eu mi-am spart capul de atâtea ori și mi-am rupt picioarele pentru clubul ăsta!?

    Și de fiecare dată avea lacrimi în ochi. Nici nu le mai ascundea.

    Mihaela Nunweiller

    Tata a plecat pe steluța lui neîmpăcat, deși, la ceva timp după întâmplarea asta, au încercat alții din conducerea clubului să-i dreagă suferința cu nu știu ce premiu de recunoaștere a meritelor, pe care au vrut să i-l înmâneze înaintea unui meci.

    Tata a refuzat categoric. Nu s-a dus, și nici nu le-a deschis poarta când au venit cu premiul la el acasă.

    Știu că tatăl-meu-cât-o-minune a plecat din lumea asta mâhnit, cu o piatră pe sufletul lui frumos și bun, cum nu ar fi meritat nimeni.
    Și pentru asta l-am urât și detestat pe măscăriciul ăsta analfabet! Și mi-am dorit să i se înfunde într-o bună zi!
    N-a durat mult. A venit ziua când Borcea a fost umilit, încătușat și aruncat în pușcărie. A fost ziua când am simțit că tatălui meu îi șterge Dumnezeu toate lacrimile curse și toată durerea din suflet.
    M-am bucurat. Mult și tare. Știu, sună inuman și nedemn de mine. Dar asta am simțit. Plus o puternică dorință ca individul ăsta să-și aducă aminte că a rănit un suflet de om bun care nu i-a făcut niciodată nimic rău, dimpotrivă, i-a lăsat și denumirea de «câinii roșii», care îi aparținea de drept, și nu l-a dat în judecată când individul a înregistrat-o la OSIM fără măcar să-l înștiințeze, nicidecum să-i ceară voie.

    Nu cred că a regretat vreodată umilirea la care l-a supus pe tatăl meu.
    Nu cred că a realizat vreodată că i-a smuls tatălui meu o bucată mare din sufletul lui.
    Nu cred că o astfel de spoială de om ar putea avea vreodată remușcări sau păreri de rău. Pentru că este genul care face doar umbră degeaba pământului.
    Da, fie, el mai face și copii. Sper doar să nu-i semene!

    Dar știu că eu, acum, când am aflat că individul ăsta intră iar la pușcărie pentru 5 ani, am avut o strângere de inimă.
    Și nu de bucurie!
    Pentru că asta cred că face diferența între mine, fata tatălui meu minunat, și el, un oarecare!”