Dintre multele mesaje primite pe mesageria personală, mi-a atras atenția acesta. E strigătul de durere al unui român care lucrează de 15 ani în Belgia, are o situație materială solidă, își ajută permanent mama rămasă în țară, dar nu-i poate scoate din cap ideea că românii din diaspora sunt „trădătorii” României și „sclavii” Europei!
L-am întrebat pe expeditor dacă e de acord să-i public mesajul. A acceptat, cu condiția să nu-i public numele. Nu vrea să-și expună mama unor comentarii „delicate”.
Evident, nu toți părinții sau bunicii „stranierilor” noștri gândesc așa. Majoritatea înțeleg foarte bine de unde le vine sprijinul și ce șansă reprezintă Europa pentru copiii sau nepoții lor.
Mesajul unui român din Belgia
„Am vorbit cu mama ieri la telefon și mi-a spus că a văzut în Aeroportul din Cluj oameni care mergeau la muncă în Germania. A zis: «Ai văzut cum pleacă să fie sclavii Europei?!». Eu și fratele meu avem cetățenie belgiană și lucrăm, administrăm firma personală în Belgia de 15 ani, copiii noștri sunt născuți aici, în Belgia. Și mama noastră, de care avem grijă să poată avea un trai mai mult decât decent în țară, ne consideră trădătorii României și sclavii Europei. Dacă închid robinetul, ea moare în trei zile, că pensia de 900 lei pe care o primește acolo nu-i ajunge nici pentru pâine, nu mai spun de medicamente, doctor etc. Chiar așa au ajuns să fie spălați pe creier bătrânii noștri, încât să nu înțeleagă că familia și doar familia îi poate ajuta?! Și că noi nu suntem sclavi în Europa, nu ne ține nimeni cu forța, ci avem șanse pe care țara noastră ni le refuză?! Dacă noi n-am munci în Occident, părinții noștri n-ar avea bani de medicamente, dar ei nu înțeleg asta, tot «sclavi» și «trădători» ne consideră! Asta-i durerea…”