Lovitură de teatru: marșul mercenarilor Wagner s-a oprit la 200 de kilometri de Moscova! După ce pe parcursul întregii zile de sâmbătă a amenințat fioros că va lua cu asalt Ministerul rus al Apărării și-l va ocupa (ținte: Serghei Șoigu și Valeri Gherasimov), ba chiar a prorocit că „Rusia va avea alt președinte” (țintă: Vladimir Putin), spre lăsarea serii, Evgheni Prigojin a renunțat misterios la capturarea capitalei ruse, pe motiv că nu vrea să fie „vărsare de sânge rusesc”.
Sâmbătă seara, liderul Grupului Wagner a anunțat, printr-un mesaj video-audio, că a dat ordin trupelor sale să se oprească, deși mai aveau doar 200 de kilometri până la Moscova (de la Rostov-pe-Don parcurseseră deja 800 de kilometri).
Anunțul lui Prigojin:„Voiau să distrugă PMC Wagner. Am început pe 23 iunie Marșul Dreptății. Într-o zi am mers la aproape 200 de kilometri de Moscova. În acest timp, nu am vărsat nici măcar o picătură de sânge a luptătorilor noștri. Acum, am ajuns în momentul în care sângele se poate vărsa. De aceea, înțelegând responsabilitatea vărsării de sânge rusesc de oricare dintre părți, ne întoarcem convoaiele și revenim la baze, conform planului”.
Dinspre spațiul ex-sovietic s-a rostogolit informația că omul care l-a convins pe Prigojin să renunțe la asaltul asupra Moscovei a fost dictatorul Belarusului, Alexander Lukașenko. Cei doi au vorbit la telefon, Lukașenko aflându-se la Antalya, în Turcia. Tiranul de la Minsk s-a oferit să le garanteze securitatea tuturor mercenarilor Wagner, cu Prigojin în frunte. Presa rusă de stat scrie că Prigojin ar fi acceptat oferta lui Lukașenko.
Înainte de anunțul de retragere făcut de Prigojin, intrase în scenă și Regimentul „Ahmat Vostok” al liderului cecen Ramzan Kadîrov. Acesta a fost retras din pozițiile de luptă din estul Ucrainei, din zona localităților Avdiivka și Marinka, și se îndrepta spre Moscova, pentru a opri înaintarea trupelor Wagner și a apăra regimul Putin. Și alte unități militare rusești au fost rechemate din Ucraina pentru a apăra Kremlinul, dar finalmente n-a mai fost nevoie de ele.
Din înțelegerea făcută de Prigojin cu puterea politică de la Kremlin face parte și promisiunea fermă că dosarul penal împotriva lui Prigojin, pentru „revoltă armată”, va fi abandonat, iar luptătorii PMC Wagner vor primi „imunitate legală”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
A izbucnit cu adevărat războiul civil în Rusia, între mercenarii Wagner și militarii ce aparțin de Ministerul Apărării de la Moscova. Gruparea paramilitară privată condusă de oligarhul Evgheni Prigojin a capturat obiectivele militare din Rostov-pe-Don și din Voronej. Se dau lupte de stradă, au fost doborâte aparate de zbor ale armatei, o parte dintre „wagneroviți” se îndreaptă spre Moscova.
Conform site-ului Obozrevatel.com, bărbați înarmați, aflați sub comanda lui Evgheni Prigojin, au descins în orașul Rostov-pe-Don și au înconjurat rapid sediul Districtului Militar de Sud, precum și mai multe clădiri militare, inclusiv cele ale Ministerului de Interne, FSB și administrației locale.
În replică, autoritățile locale au inițial planul „Fortăreața”. O cantitate mare de echipamente ar fi fost trimisă în regiunile Rostov, Voronej și Smolensk.
Obozrevatel.com:„Din seara zilei de 23 iunie, vehicule blindate au fost dislocate în centrul orașului Rostov-pe-Don. Ele au fost văzute pe Budionnovski Prospekt, iar pe străzile din apropiere au apărut patrule de poliție înarmate cu echipamente grele. Forțele de securitate au anunțat planul «Fortăreața»: personalul a fost anunțat de necesitatea de a fi în deplină pregătire. O coloană cu echipament militar a fost văzută și în regiunea Voronej. A fost văzută pe autostrada federală M-4 Don. Autoritățile locale au făcut apel la rezidenți cu o solicitare «de a nu folosi temporar autostrada federală M-4 Don și vehicule individuale».”
Un convoi întreg cu echipamente militare ale armatei, inclusiv tancuri, a luat foc pe autostradă. La Moscova se pregătește apărarea
Bătăliile cu împușcături dintre PMC Wagner și armata rusă au apărut și în regiunea Voronej, în apropiere de Pavlovsk. Presa rusă scrie că toată secțiunea de taxare a autostrăzii M4 a fost închisă. De asemenea, s-a raportat că un convoi întreg cu echipamente militare ale armatei lui Șoigu, din care au făcut parte și tancuri, a luat foc pe autostradă!
Guvernatorul regiunii Rostov, Vasili Golubev:„Am dat instrucțiunile necesare administrației orașului Rostov și serviciilor de susținere a vieții din Rostov să ia măsurile necesare pentru a menține funcționarea normală a tuturor sistemelor orașului. Țin problema sub control, ascultând în mod regulat rapoartele. Îi rog pe locuitorii din Rostov să nu-și părăsească casele inutil și să nu vină în centrul capitalei regiunii”.
Asaltul mercenarilor lui Prigojin a băgat spaima în acoliții lui Putin de la Moscova. Primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, a anunțat că, la Moscova, sunt în desfășurare acțiuni antiteroriste, fiind introdus un control suplimentar pe toate drumurile de intrare și ieșire din oraș.
Serghei Sobianin:„În legătură cu informațiile primite, la Moscova se iau măsuri antiteroriste care vizează întărirea măsurilor de securitate. A fost introdus un control suplimentar pe drumuri. Este posibil să se limiteze desfășurarea evenimentelor în masă. Vă rugăm să tratați măsurile luate cu înțelegere”.
Prigojin s-a lăudat pe canalul său de Telegram că a doborât deja două elicoptere ale Forțelor Armate ale Federației Ruse și că unul dintre ele „arde la aterizare”. A fost doborât, de asemenea, un avion militar de transport AN-24, în regiunea Voronej,
Un alt elicopter al forțelor ruse a aruncat în aer cel mai mare depozit de combustibil din Voronej, pentru a nu cădea în mâinile forțelor rebele conduse de Prigojin. O astfel de operațiune arată că situația din teren e complicată, iar Putin nu mai controlează situația din regiune.
Sunt mai multe confirmări că în regiunea Voronej și pe direcția Moscova (aflată la circa 500 de kilometri), armata rusă distrug infrastructura strategică pentru a nu fi preluată de Grupul Wagner.
Gruparea lui Prigojin ar fi capturat, în urma „operațiunii speciale”, toate obiectivele militare din Rostov, chiar și aerodromul din acea regiune. Mai mult, Prigojin susține că o grămadă de mlitari ai lui Șoigu, în frunte cu cei din Garda Națională Rusă, au trecut în tabăra sa.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Situație explozivă în Federația Rusă, declanșată vineri seara după ce patronul Grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat răzoi comandanților Armatei ruse, Serghei Șoigu (ministrul Apărării) și Valeri Gherasimov (șeful Marelui Stat Major). Evenimentele au evoluat rapid în noaptea de vineri spre sâmbătă. „Bucătarul lui Putin” susține că a pătruns cu trupele sale din Ucraina pe teritoriul Rusiei, acționând în forță în orașul Rostov pe Don și amenințând să se îndrepte spre Moscova. FSB (ex-KGB) i-a deschis dosar penal lui Prijogin, pentru incitare la revoltă armată.
Revolta lui Evgheni Prigojin (62 de ani), fondatorul Grupului Wagner (finanțat de Kremlin), a pornit de la acuzațiile sale că armata rusă, aflată sub comanda ministrului Serghei Șoigu, ar fi bombardat o tabără a luptătorilor săi, fiind uciși „un număr foarte mare” de mercenari. Informațiile au fost puse cap la cap de publicația independentă rusă Meduza.
În mai multe mesaje audio transmise pe Telegram, Prigojin a spus că „răul” conducerii militare ruse „trebuie oprit”, amenințându-l pe adversarul său de moarte, Serghei Șoigu.
La scurt timp, FSB (fostul KGB) a anunțat că Prijogin este acuzat de incitare la revoltă armată, îiar Ministerul Apărării a catalogat acuzațiile sale drept „o provocare”.
O reacție a venit și din partea Kremlinului. Purtătorul de cuvânt al acestuia, Dmitri Peskov, a transmis că „Putin a fost informat, sunt luate măsurile necesare”.
După miezul nopții, procurorul general a mers la președintele Putin ca să-i explice deschiderea dosarului penal pentru ”revoltă armată”, deschis pe numele lui Prigojin.
Prigojin preia puterea în Rostov-pe-Don, oamenii lui Putin scot blindatele la Moscova
Vehicule militare ruseşti au fost văzute pe străzile din Rostov-pe-Don (oraș 1.115.000 de locuitori, din sud-vestul Rusiei, port la Marea Azov, situat în apropierea graniței cu Ucraina), dar şi la Moscova, unde măsurile de securitate au fost sporite, după ce Prigojin a susţinut că trupele sale au intrat în Rusia, transmitet BBC.
În context, guvernatorul regiunii Rostov din Rusia – care se învecinează cu Ucraina – le-a cerut locuitorilor să rămână în case.
Imaginile de pe reţelele de socializare par să arate că trupele Wagner au înconjurat o clădire guvernamentală din Rostov-pe-Don, oraș situat la aproape 100 de kilometri est de graniţa cu Ucraina.
Sâmbătă dimineața, Prigojin a anunțat că trupele sale au preluat toate instalațiile militare din oraș, inclusiv un aeroport militar. De asemenea, el pretinde că militarii ruși încep să se alăture trupelor sale.
Primarul Moscovei a anunţat că au fost luate măsuri anti-teroriste pentru a întări securitatea în capitala Rusiei. BBC a prezentat imagini cu vehicule blindate ce patrulează pe străzile Moscovei.
Primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram: ”În legătură cu informaţiile care apar, la Moscova sunt luate măsuri anti-teroriste care au scopul de a întări măsurile de securitate. Au fost introduse controale rutiere suplimentare. Este posibil să fie limitate evenimentele publice. Vă rog să luaţi în considerare aceste măsuri, luate cu înţelegere”.
La rândul său, guvernatorul regiunii ruse Lipeţk le-a cerut locuitorilor să nu călătorească spre sud, în contextul sporirii măsurilor de securitate din țară. Lipeţk se află la circa 280 de kilometri nord-est de cea mai apropiată graniţă cu Ucraina şi la peste 500 de kilometri nord de Rostov.
Igor Artamonov, guvernatorul regiunii Rostov, a scris pe Telegram că măsurile de securitate din regiune sunt înăsprite, cu accent pe protejarea infrastructurii critice. El le-a cerut locuitorilor să rămână în case.
Rostov-pe-Don se află în sus, pe malul Mării Azov, la 960 de kilometri de Moscova
Mobilizare armată pentru apărarea Ministerului Apărării și a Dumei de Stat, aproape de Kremlin
Imaginile postate pe Telegram par să arate că forţele Wagner au înconjurat o clădire guvernamentală din Rostov pe Don. Filmările – care nu au fost verificate de BBC – înfăţişează bărbaţi în uniformă plimbându-se în jurul clădirii locale a Ministerului de Interne, care este înconjurată de vehicule blindate, inclusiv două tancuri cu tunurile aţintite asupra acesteia, conform News.ro.
De asemenea, imaginile care circulă pe reţelele de socializare şi media online, a căror autenticitate AFP nu le poate confirma, arată vehicule militare care circulă și prin Moscova, în apropierea Ministerului Apărării şi în poziţie în faţa Dumei de Stat, Camera inferioară a Parlamentului, la câteva zeci de metri de Kremlin, transmite Agerpres.
Postul de televiziune Pervi Kanal s-a limitat la difuzarea mesajelor autorităţilor, care denunţau declaraţiile lui Prigojin. Prezentatoarea emblematică a canalului, Ekaterina Andreeva, a descris drept „înscenare” un videoclip care circulă pe internet şi care pretinde că arată ravagiile bombardamentului efectuat de armata lui Șoigu asupra trupelor Wagner, pe frontul in Ucraina..
„Pentru FSB şi Statul Major este o mană cerească. Prigojin va primi o lovitură în cap”
Liderul grupării paramilitare Wagner, care vineri a îndemnat la revoltă împotriva Înaltului Comandament Militar rus, a pretins că are 25.000 de oameni şi le-a cerut ruşilor, în special militarilor, să li se alăture.
„Suntem 25.000 şi urmează să stabilim de ce domneşte haosul în ţară (…) Rezervele noastre strategice sunt întreaga armată şi întreaga ţară”, a spus Prigojin într-un mesaj audio,. Apoi, el a adresat apelul către „oricine vrea să ni se alăture” pentru a „pune capăt dezordinii”.
Nimic nu este însă sigur când vine vorba de Prigojin, maestru în arta provocării și a declarațiilor bombastice.
Rămâne să înţelegem ce este pe cale să se petreacă”, a notat analista rusă independentă Tatiana Stanovaia, care consideră că autorităţile încearcă, probabil, „să-l scoată pe Prigojin din joc”.
„Pentru FSB şi Statul Major, este clar o mană cerească. Cel puţin, Prigojin va primi o lovitură în cap”, adaugă Stanovaia.
FSB către mercenarii Wagner: „Nu executați ordinele criminale şi trădătoare ale lui Prigojin! Arestați-l”
Serviciul de Securitate al Rusiei (FSB) l-au acuzat vineri pe şeful grupului paramilitar Wagner că a instigat la război civil prin apel la o revoltă împotriva Statului Major. FSb i-a îndemnat pe oamenii lui Prigojin să nu-l asculte pe acesta şi, mai mult, să-l aresteze!
„Declaraţiile şi acţiunile lui Prigojin sunt de fapt un apel la declanşarea unui conflict civil armat pe teritoriul Rusiei (…) Facem apel la luptătorii grupului paramilitar Wagner să nu comită greşeli ireparabile, să oprească acţiunile cu forţa împotriva poporului rus, să nu execute ordinele criminale şi trădătoare ale lui Prigojin şi să ia măsuri pentru arestarea sa”, a transmis FSB, citat de agenţiile de presă ruse.
Comitetul Naţional Antiterorism al Rusiei a anunțat, într-un comunicat citat de agenţiile de presă ruse: „Acuzaţiile difuzate de către numitul Evgheni Prigojin nu au niciun temei. În legătură cu acestea, FSB a deschis o anchetă pentru apel la revoltă armată”
De asemenea, procurorul general al Rusiei l-a informat pe preşedintele Putin că a deschis o anchetă pentru „răzvrătire armată”.
Generalul Surovikin: „Opriți-vă! Nu trebuie să facem jocul inamicului! Opriţi coloanele blindate”
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a comunicat, citat de TASS: „Preşedintele Putin este informat despre toate evenimentele din jurul lui Prigojin. Se iau măsurile necesare”.
Influentul general rus Serghei Surovikin a făcut apel la mercenarii Wagner să se oprească şi să se întoarcă în cazărmi „înainte de a fi prea târziu”.
„Mă adresez luptătorilor şi şefilor Grupului Wagner (…) Avem acelaşi sânge, suntem luptători. Cer să vă opriţi! (…) Înainte de a fi prea târziu, este necesar să ne supunem voinţei şi ordinului preşedintelui ales al Rusiei”, a spus Surovikin într-un videoclip difuzat pe Telegram de un jurnalist de la televiziunea rusă de stat.
Celebru pentr cruzimea sa nemilos, Serghei Surovkin este unul din principalii comandanţi ai intervenţiei militare ruse în Ucraina. El a primit anterior sprijin deschis şi laude din partea lui Evgheni Prigojin.
Serghei Surovikin:„Inamicul abia aşteaptă ca situaţia noastră politică să se deterioreze. Nu trebuie să facem jocul inamicului în aceste vremuri dificile. Înainte de a fi prea târziu, voinţa şi ordinea preşedintelui ales al Rusiei trebuie respectate. Opriţi coloanele blindate, reveniţi la punctele de desfăşurare, rezolvaţi problemele în mod paşnic!”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Mercenarii Wagner sut în spatele masacrării a 500 de persoane și a torturării altor câteva sute în satul Moura, din Mali, în martie anul trecut, incriminează un raport oficial al ONU dat publicității luna trecută dat publicității de „The Guardian“. Rușii sunt suspectați de crime similare în cel puțin alte 6 state africane, precum și în Siria și Libia, dar ostilitatea guvernelor locale și condițiile vitrege de la locul faptelor împiedică, de obicei, efectuarea unor anchete amănunțite. De această dată însă, investigația a fost posibilă și a scos la iveală cea mai gravă crimă împotriva umanității comisă de Wagner în afara Ucrainei.
Atacul forțelor de securitate din Mali, condus și supravegheat de „bărbați albi care vorbeau o limbă necunoscută“, a început brusc într-o zi de târg, când la Moura erau adunați foarte mulți oameni. Mai întâi a apărut un elicopter care, zburând la mică înălțime, a început să tragă foc automat asupra mulțimilor din piață. Oamenii s-au împrăștiat care-ncotro, apoi au apărut alte elicoptere care au debarcat în forță trupe în jurul caselor și al țarcurilor unde erau ținute vitele.
Soldații au ocupat toate căile de acces și i-au împins înapoi pe oameni, spre centrul satului. Cei care încercau să scape erau împușcați direct.
Atacul viza militanții islamiști al unui grup terorist afiliat Al-Qaida – aceștia au fost lichidați în zilele următoare. Însă, odată cu ei, au fost uciși sute de civili și numeroase femei violate, deși Guvernul a pretins că acțiunea viza „eliberarea“ satului de teroarea islamiștilor.
În acea zi, cel puțin 20 de oameni neînarmați și care nu făceau parte din nicio organizație au fost omorâți. Însă raidul a continuat în următoarele cinci zile, alte sute de persoane fiind omorâte în satul Moura, din regiunea Mopti, de trupele coordonate de mercenari ruși, potrivit raportului Organizației Națiunilor Unite. Toți, cu excepția unui mic grup, erau civili neînarmați.
ONU a documentat cazul de la Moura timp de mai multe luni
Raportul a fost publicat după o amplă misiune de anchetă privind drepturile omului, desfășurată pe parcursul mai multor luni de către personalul ONU în Mali, și face o relatare oră cu oră a evenimentelor din timpul operațiunii militare de cinci zile în Moura, din martie 2022, oferind detalii despre cea mai gravă atrocitate asociată cu grupul Wagner în afara Ucrainei.
Anchetatorii au concluzionat că există indicii puternice că peste 500 de persoane au fost ucise – majoritatea în execuții extrajudiciare – de către trupele maliene și mercenarii Wagner. „The Guardian“ a obținut dealtfel, anul trecut, mesaje interne din grupul patronat de Evgheni Prigojin în care se vorbea despre atrocitățile comise la Moura.
Wagner a fost acuzat de implicare în multiple masacre în Mali, precum și în alte părți din Sahel (zona de la marginea Saharei care străbate de la Vest la Est Africa) și Africa Centrală. Martorii spun că gruparea a fost prinsă în lupte violente și în Republica Centrafricană, în ultimele luni.
Continentul Negru este o țintă a Rusiei, care a încercat să umple golul lăsat după ce Franța și SUA și-au mutat resursele și atenția din Africa, în ultimii ani. Putin a organizat o ofensivă diplomatică și s-a folosit de Wagner pentru a câștiga de partea sa regimurile aflate la guvernare în state-cheie, oferindu-se să susțină forțele de securitate slabe ale acestor țări împotriva unor inamici, de la extremiști islamiști la partide de opoziție interne pro-democratice.
Oficialii occidentali susțin că Kremlinul se folosește de Wagner pentru a promova interesele economice și politice rusești în Africa și în alte părți. Efortul este susținut de o amplă campanie de dezinformare, spun aceștia.
Mercenarii ruși sunt foarte violenți, dar fără mare succes pe câmpul de luptă contra islamiștilor
Acolo unde a apărut Wagner s-a înregistrat o creștere a violențelor, fără ca asta să însemne și un succes militar vizibil pentru guvernele țărilor respective. Când mercenarii Wagner au fost angajați în Mozambic, în 2019, pentru a lupta împotriva militanților islamiști din această țară, rușii au fost nevoiți să se retragă după ce au suferit pierderi grele. În cele din urmă, a fost nevoie ca trupele regulate rwandeze să fie trimise cu avionul la locul luptelor, pentru a contracara cu succes ofensiva insurgenților.
Puține dintre atrocitățile în care se presupune că a fost implicat Wagner au fost și demonstrate cu probe. Lipsa martorilor, rezistența din partea regimurilor locale, infrastructura precară și insecuritatea acută au făcut dificilă investigarea completă a revendicărilor.
Masacrul de la Moura reprezintă o excepție, deși autoritățile din Mali au refuzat cererile echipei ONU de a avea acces la locul faptei. În ciuda obstrucțiilor, anchetatorii ONU au făcut numeroase interviuri cu victimele și martorii, obținând probe și pe surse criminalistice și alte surse de informații, cum ar fi imaginile din satelit.
Operațiunea a fost descrisă de autorități drept o operațiune militară antiteroristă împotriva grupului islamist Katiba Macina, care a impus locuitorilor respectarea riguroasă și intolerantă a legii Șaria, a crescut taxele și i-a obligat pe bărbații locali să respecte codurile lor vestimentare.
„Bărbați albi înarmați“, care vorbeau o limbă necunoscută, acționau alături de militarii din Mali și, în unele cazuri, supravegheau operațiunile
Totul a început la 27 martie 2022, o zi de piață aglomerată în Moura. Amadou Barry, care locuiește în satul vecin, a declarat pentru „The Observer“ că participa la piața din Moura când au apărut brusc elicoptere din care au debarcat trupe, ceea ce a determinat un mic grup de militanți islamiști din sat să tragă în soldați înainte de a fugi pe motociclete. „Am început să fugim în toate direcțiile, unii în case. Armata maliană a deschis apoi focul asupra oamenilor care fugeau, omorând foarte mulți oameni”, a spus el.
Apoi, în următoarele patru zile, cel puțin 500 de persoane au fost ucise, precizează raportul, care menționează nominal cel puțin 238 dintre aceste victime.
Héni Nsaibia, cercetător senior la ACLED (Armed Conflict Location and Event Data Project), a declarat în săptămânile de după masacru că între 60 și 100 dintre cei uciși ar fi putut fi militanți islamiști neînarmați, dar restul erau civili. Forțele guvernamentale au găsit cantități mari de arme în Moura.
Martorii au raportat că au văzut „bărbați albi înarmați” care vorbeau o limbă necunoscută și care acționau alături de forțele maliene și, uneori, păreau să supravegheze operațiunile, potrivit raportului. Acesta citează martori care au afirmat că trupele maliene au fost schimbate zilnic în și din Moura, dar personalul străin a rămas permanent.
Documente interne ale armatei maliene obținute de „The Guardian“ anul trecut au dezvăluit prezența luptătorilor wagnerieni – numiți „instructori ruși” – în „misiuni mixte” cu soldații și jandarmii malieni în jurul datei masacrului de la Moura. Mercenarii ruși au fost desfășurați în apropiere de Moura, în acel moment, și au luat parte la alte operațiuni în care au fost uciși mulți civili.
Soldații au mers din casă în casă, împușcându-i pe toți cei care purtau barbă lungă, pantaloni lungi, aveau semne pe umeri ori dădeau semn că se tem
Pe 28 martie 2022, în ziua de după asaltul inițial, soldații au început să meargă din casă în casă în căutarea „presupușilor teroriști”, selectând și ucigând persoanele cu bărbi lungi, persoanele care purtau pantaloni până la glezne (un semn de devotament religios), persoanele cu semne pe umeri – considerate ca fiind dovezi că au tras sau că au purtat arme – și chiar și pe cei care dădeau doar semne de teamă.
Un grup de bărbați adunați în sud-estul satului au fost escortați de soldați și împușcați în cap, în spate sau în piept, iar trupurile lor au fost aruncate într-un șanț. Martorii au declarat că cei care au opus rezistență sau au încercat să fugă au fost, de asemenea, executați de către forțele armate maliene și de către „oamenii albi înarmați” și aruncați în șanț.
Deținuții au fost supuși la tortură și la alte rele tratamente în timpul interogatoriilor, iar zeci de femei și fete au fost violate sau supuse altor forme de violență sexuală, susține raportul. Într-un caz, soldații au adus lenjerie de pat dintr-o casă, au pus-o sub copacii din grădină și au violat pe rând femeile pe care le forțaseră să vină acolo.
Samira Daoud, directorul regional al Amnesty International pentru Africa Centrală și de Vest, a declarat că ceea ce s-a întâmplat în Moura ar putea constitui crime în conformitate cu dreptul internațional. „Deși [ONU] constată că aproximativ 30 de combatanți din grupul armat Katiba Macina au fost prezenți în Moura la 27 martie 2022 (…) prezența lor nu poate justifica în niciun fel execuțiile extrajudiciare, violurile și jafurile comise de forțele armate împotriva locuitorilor și a tarabagiilor prinși în capcana asediului lor”, a declarat Daoud.
Un purtător de cuvânt al guvernului malian a descris raportul ca fiind „părtinitor” și „bazat pe o relatare fictivă” și a declarat că o anchetă a autorităților judiciare maliane a constatat că „niciun civil din Moura nu a fost ucis în timpul operațiunii militare”, ci doar „teroriști înarmați”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Pe teritoriul Federației Ruse, în apropierea orașului Ekaterinburg (capitala regiunii Sverdlovsk, în Munții Urali), a fost descoperit recent un cimitir secret unde sunt îngropați cel puțin 67 de mercenari ai grupării paramilitare private PMC Wagner. Toți au vârste cuprinse între 30 și 40 de ani, fiind lichidați în intervalul decembrie 2022 – ianuarie 2023.
„Țara agresoare, Rusia, se străduiește atât de mult să ascundă pierderile reale din războiul declanșat împotriva Ucrainei, încât realizează cimitire secrete pentru ocupanții lichidați. Astfel, în regiunea Sverdlovsk s-a găsit un loc în care au fost îngropați 67 de mercenari din compania militară privată Wagner”, dezvăluie sursele citate.
Cimitirul este amplasat în orașul Berezovski, nu departe de Ekaterinburg. Wagneroviților uciși în Ucraina li s-a alocat un sector separat, care se află la o distanță considerabilă de mormintele comune ale localnicilor.
„Toate mormintele sunt identice: au o cruce, o tăbliță, două coroane și ramuri de conifere. Pe coroane sunt puse tricolorul rusesc și vulturul cu două capete”, mai scriu jurnaliștii ruși.
Cele mai multe morminte sunt acoperite cu zăpadă, fiind ocupate aproape în integralitate. Doar 10 gropi săpate au rămas goale.
Cimitirul din Berezovski ar fi cel de-al treilea din regiunea Sverdlovsk creat pentru înmormântarea ocupanților pieriți pe frontul ucrainean, după cele din Ekaterinburg și Kamensk-Uralski.
Obozrevatel.com:„La începutul lunii februarie, o groapă comună a «wagneroviților» a fost descoperită în apropiere de Lugansk-ul ocupat temporar de Rusia. Locuitorii satului Kirovka au găsit 42 de morminte proaspete în cimitirul local. Potrivit martorilor oculari, nimeni nu vizitează aceste morminte. În plus, niciunul dintre cei îngropați nu le este familiar. Jurnaliştii au găsit informații despre 37 de bărbaţi ale căror date se potriveau cu inscripţiile de pe pietrele funerare. 35 dintre ei sunt ruși, unul era cetățean al Belarusului și unul al Uzbekistanului”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!