Etichetă: masca obligatorie

  • Primul județ în care masca devine obligatorie în spațiile publice, chiar și în aer liber. Măsura li se aplică tuturor celor care au împlinit 5 ani

    Județul Argeș este primul din România unde masca de protecție a devenit obligatorie în spațiile publice și pentru toată lumea, indiferent că e vorba de clădiri sau aer liber. Măsura a fost luată de prefect, în urma extinderii epidemiei de coronavirus, care a scăpat de sub control și a transformat numeroase localități în focare.

    Măsura va intra în vigoare începând din dimineața zilei de miercuri, 29 iulie.

    Luni se înregistrau în județul Argeș 1.831 de cazuri active de infectare cu coronavirus

    Anunțul a fost făcut chiar de prefectul Emanuel Soare, care a mai adăugat că, din punctul său de vedere, izolarea și carantina nu sunt soluții eficiente.

    Purtarea măștii de protecție va fi obligatorie, în județul Argeș, pentru absolut toate persoanele peste 5 ani și regula va fi valabilă în toate localitățile, fără excepție (inclusiv în orașul Pitești).

    Până luni, 27 iulie, județul Argeș a contabilizat 2.814 cazuri confirmate de coronavirus, din care mai mult de jumătate, 1.831, sunt active în acest moment. Dintre ceilalți 983 de oameni, 880 s-au vindecat și 103 au murit.

    Argeș e pe locul 3 în România la număr de infecții, după București (5.328) și Suceava (4.421).

    Diferența este că acum, la Suceava, mai sunt doar 366 de cazuri active, în timp ce Bucureștiul, care are 3.239 de cazuri active, numără de 4 ori mai mulți locuitori decât județul Argeș.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Tătaru: “A reapărut teama și printre contestatarii epidemiei”. Influenceri și politicieni conspiraționiști “au tăcut sau acționează invers acum”

    * Dan Barna: USR-PLUS și PNL sunt “relativ aproape să pună în spatele lui Nicușor Dan candidați unici și la Sectoarele din București”

  • Cele 6 județe + două orașe în care e obligatorie masca de protecție sau măcar o eșarfă peste nas și gură

    Luni, 6 aprilie, obligația de a purta mască de protecție era instituită în 5 județe: Suceava, Iași, Vaslui, Galaţi și Maramureş. De asemenea, în orașele Simeria (jud. Hunedoara) și Isaccea (jud. Tulcea). De marți, acestora li s-a adăugat și județul Bacău.

    Pentru cei care nu au mască, e acceptată și folosirea altor forme de protecție a căilor respiratorii în afara locuinței: eşarfe, fulare, măşti din pânză etc. Important este ca ele, după folosire, să fie spălate şi călcate cu fierul încins, pentru a asigura o protecţie sporită.

    Măsura li se aplică tuturor celor care părăsesc perimetrul casei (gospodăriei) pentru a ieşi în spaţii comerciale, pieţe, instituţii publice, şantiere etc.

    În 6 din cele 8 județe, măsurile trebuie aplicate în toate localitățile, fără excepție. În județul Tulcea, însă, obligativitatea vizează doar orașul Isaccea, fiind impusă de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU).

    De asemenea, în județul Hunedoara, măsura a fost impusă doar pentru orașul Simeria. Autorităţile locale au distribuit deja câte două măşti din material textil fiecărei familii din oraş.

    „Oamenii care ies în oraş vor trebui să aibă faţa acoperită, pentru a reduce riscul de răspândire a noului coronavirus. Am distribuit fiecărei familii câte două măşti din material textil. După utilizare, măştile se pot spăla şi călca, pentru a putea fi folosite din nou”, a declarat Emil Rîșteiu, primarul orașului Simeria.

    În județul Bacău, decizia a fost adoptată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

    „Este o decizie prin care limităm răspândirea comunitară a noului tip de coronavirus, în caz de tuse sau strănut. Ne protejăm şi pe noi, îi protejăm şi pe cei din jurul nostru. În cazul în care o persoană aflată într-un spaţiu public este infectată, dar nu prezintă simptome, purtarea unui mijloc de protecţie reduce riscul răspândirii”, a explicat prefectul Liviu Miroşeanu, citat de Mediafax.

    Dintre cele 8 județe care au impus – total sau parțial – obligativitatea acestui timp de protecție, 5 sunt din Moldova-Bucovina (Suceava, Iași, Vaslui, Bacău, Galați), două din Transilvania (Maramureș, Hunedoara), iar unul din Dobrogea (Tulcea).

    Persoanele care nu poartă măşti sau mijloace similare de protecţie pot fi sancţionate de Poliţia Locală sau Poliţia Naţională cu amenzi de la 100 la 500 de lei sau cu avertisment.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Primar PSD arestat când lua „șpagă de pandemie”: cu mască pe figură și mănuși de protecție! S-a ferit de covid, dar l-a lovit flagrantul