Etichetă: Marius :umudic[

  • Lacrimile lui Șumudică: „Săptămâna trecută voiam pașaport turcesc”; „Nu mai sunt puternic ca un turc, pentru că plâng în faţa voastră”; „Sunt lacrimile unei munci de 18 luni”

    Antrenorul de fotbal Marius Şumudică (49 de ani) a plâns joi, în ultima conferinţă de presă susţinută la Gaziantep, înainte de plecarea spre România. El a părut sfâșiat de regrete, pentru că a comis greșeli (certuri pe bani cu conducerea clubului) care i-au adus demiterea deși a avut rezultate extraordinare.

    Mărturia în lacrimi a lui Șumudică

    • “Sunt foarte trist. Mă întreb, încerc să înţeleg dacă Gaziantep este casa mea sau România este casa mea. Vreau să mă întorc acasă, dar nu pot. Aici a devenit acasă.”
    • „Tot ce am făcut aici a fost din inimă. Săptămâna trecută voiam să obţin paşaport turcesc, iar acum totul s-a schimbat.”
    • „Noi aici am umplut împreună paharul gol, dar să se termine totul din cauza unei greşeli pe care am făcut-o, nu poate fi acceptat.”
    • „Am obţinut succese. Îmi felicit toţi jucătorii. Jucătorii şi 90% din angajaţii clubului mi-au trimis mesaje în care scriau că le pare rău. Le mulţumesc tuturor, tuturor conducătorilor, pentru tot.”
    • „Nu mai sunt puternic ca un turc, pentru că plâng în faţa voastră. Aceste lacrimi sunt lacrimile unei munci de 18 luni.”
    • „Le cer iertare oamenilor din Gaziantep şi Turciei. Regret ce am spus. Dacă am fi continuat împreună, am fi luptat pentru cupele europene.”
    • „Sunt trist, încă visez atunci când mă trezesc că merg la club cu maşina, mă gândesc la asta.”
    • „În regulă, am greşit, îmi cer iertare, dar nu am jignit pe nimeni, nu am supărat pe nimeni. Însă, din păcate, drumurile ni s-au despărţit. Nu trebuia să fie aşa, dar din păcate s-a întâmplat.”
    • „Sunt trist şi pentru că nu ne-am putut bucura alături de suporteri de victoriile importante obţinute.”

    Şumudică a încheiat conferinţa de presă cu câteva cuvinte în limba turcă:

    „Buradaki herkes benim yüreğimde yaşayacak. Güle güle Gaziantep”.

    („Toţi cei de aici vor rămâne în sufletul meu. Rămas bun, Gaziantep”)

    Marius Şumudică s-a despărţit duminică, 10 ianuarie, de Gaziantep FK, la care era antrenor din vara anului 2019. A lăsat echipa pe locul 4, la 4 puncte de liderul Beșiktaș, cu o linie de clasament excelentă: 8 victorii, 7 egaluri, 2 înfrângeri, golaveraj 31-19 (+12).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • „Cum e posibil ca Șumudică să fie atât de deștept pe teren și atât de prost în relațiile particulare?”

    Despărțirea bruscă a lui Marius Șumudică (49 de ani) de clubul Gaziantep, după mai multe contre între el și conducerea clubului pe tema prelungirii contractului, a fost intens comentată de presa turcă. Antrenorul român nu iese bine deloc.

    „Divorțul” dintre Șumudică și Gaziantep s-a produs într-un moment în care echipa la care joacă mijlocașul Alexandru Maxim (30 de ani) și fundașul Alin Toșca (28 de ani) era pe val în Superliga turcă.

    Cu Șumudică la cârmă, Gaziantep a avut 15 meciuri fără înfrângere, ajungând pentru o zi chiar pe primul loc. La plecare, antrenorul român a lăsat formația turcă pe locul 4, la 4 puncte de liderul Beșiktaș.

    Milliyet: ”Șumudică s-a sinucis profesional”

    Presa din Turcia a reacționat față de ultimele incidente, având o reacție vehementă la adresa tehnicianului român.

    „Șumudică s-a sinucis profesional”, a scris „Milliyet”, unul din ziarele de mare tiraj din Turcia.

    „Cum e posibil ca Marius Șumudică să fie un antrenor atât de deștept pe teren și un tip așa de prost în relațiile particulare? Nu pare a fi o dovadă de inteligență faptul că a atacat conducerea pe motive financiare. Sau așa a găsit o cale pentru a fi concediat? El, care avea o părere excelentă despre bărbăția lui ca antrenor, a fost trădat chiar de acest lucru”, au punctat ziari;tii de la Ml

    ”Unde mai poate fi Șumudică antrenor?”

    „Dacă nu poți să fii calm la o echipă lipsită de griji precum Gaziantep, cu un președinte precum Mehmet Büyükekşi și cu un întreg oraș care te primește cu brațele deschise și vrea să lucreze pentru binele echipei, atunci unde mai poți fi antrenor?”, a fost concluzia jurnaliștilor turci.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!