Etichetă: Marcel Ciolacu

  • Rădulescu-Mitralieră, dezlănțuit: „Gușă face infarct dacă Olguța câștigă Primăria Craiovei”

    În PSD se dă o luptă între oamenii lui Liviu Dragnea și reformatorii partidului Ciolacu, Dâncu și Gușă. Cei din urmă vor o „de-PRM-izarea” a social-democraților și aducerea unor oameni noi în prima linie.

    Această mișcare a stârnit o revoltă printre grupul fidelilor lui Dragnea, grup condus de Lia Olguța Vasilescu din care mai fac parte, printre alții, deputatul Rădulescu-Mitralieră și Codrin Ștefănescu.

    Într-o ședință a filialei județului Argeș, Rădulescu-Mitralieră a acuzat că în partid se implică „securiștii”, anunțând că el face parte din cealaltă tabără.

    „Eu când văd că se implică Securitatea sau securiştii… merg cu cealaltă echipă. Totdeauna am fugit de chestiunea asta, sau alte forţe… La un moment dat mă tot gândeam să candidez, când am văzut că se implică şi dinozaurii politici ai Argeşului (…) zic: aoleu, ce mă fac io, că io n-am dinozauri”, a declarat deputatul Cătălin Rădulescu, poreclit Mitralieră, citat de News.ro.

    În același discurs l-a luat peste picior pe Cozmin Gușă, acționar la Realitatea Plus, care s-a reînscris în PSD cu gândul de a reforma partidul.

    „L-am auzit acum o lună de zile pe un lider mai nou al PSD-ului, domnul Cozmin Guşă, care spunea că trebuie să de-PRM-izăm partidul. Să-i dea cineva un telefon, că dacă iese domnul Mânzână, să nu facă vreun infarct! Olguţa, dacă iese la Craiova, face al doilea infarct şi trebuie să-i punem stenturi după aia”, a spus Rădulescu-Mitralieră.

    În aceste zile, în PSD se desfășoară mai multe ședințe de filiale pentru a fi desemnați candidații la primărie în vederea alegerilor locale.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Ciolacu fuge de Palatul Victoria ca dracu’ de tămâie! PSD nu vrea nici anticipate, dar nici la guvernare

    Strategia PSD e clară: vrea să stea cât mai departe de guvernare ca să se refacă din perspectiva celor două rânduri de alegeri de anul acesta și, în plus, să atace PNL și USR cu fake-news-uri cum e acela cu pensionarea la 70 de ani sau să pună tălpi în parlament. 

    Marcel Ciolacu fuge de Palatul Victoria cât poate de tare, anunțând că niciun PSD-ist, în cazul în care va trece în parlament o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban, nu va fi propus să preia poziția de prim-ministru.

    Întrebat, într-o intervenţie telefonică la B1 TV, dacă există vreo înţelegere între PSD şi PNL pentru a declanşa împreună alegerile anticipate, Ciolacu a spus că PSD este singurul partid de opoziţie.

    „Cum poate să facă opoziţia o  înţelegere cu puterea ca să facă anticipate?”, a adăugat el.

    El a spus că alegerile anticipate au loc, în primul rând, dacă există o criză politică, respectiv nu există o majoritate care să numească un guvern. Ciolacu a menţionat că în România sunt toate forurile democratice alese – Parlament, Guvern, preşedinte, anunță News.ro.

    „Marea problemă este încercarea de a modifica legi electorale cu câteva luni, cu două-trei luni înainte de desfăşurarea lor la termen. (…) Nu că ar avea de suferit neapărat PSD-ul, pentru că până la urmă oamenii sunt aleşi prin vot şi vom vedea ce va ieşi la vot. Gândiţi-vă la precendentul pe care PNL doreşte să-l creeze în acest moment”, a afirmat el.

    Marcel Ciolacu fuge de alegerile anticipate la fel de tare cum fuge de posibilitatea revenirii la guvernare.

    Ciolacu a adăugat că, dacă moţiunea de cenzură trece, „în acel moment s-a creat o altă majoritate”.

    Întrebat dacă PSD va vota un al doilea guvern propus, Ciolacu a afirmat: „Presupun că majoritatea care a votat căderea Guvernului se va întâlni şi va lua o hotărâre. Este o posibilitate”, a declarat el, fără a prezenta o strategie.

    Ciolacu a mai susţinut că „este exclus”, cât timp el este preşedintele interimar al PSD, să încurajeze lipsa din Parlament a parlamentarilor, răspunzând la întrebarea despre posibilitatea ca social-democrații să blocheze încercarea Guvernului Orban de a-și asuma răspunderea în parlament pe legea alegerii primarilor în două tururi. Lipsa cvorumului ar duce duce la amânarea șediței parlamentare.

    Întrebat dacă, în cazul în care va face o nouă majoritate, PSD va merge la Cotroceni să propună un premier, Ciolacu a declarat: „Asta e logica democrată, aşa scrie la Constituţie”.

    „PSD-ul nu va face o propunere de prim ministru. Este o decizie a partidului. Vom vedea la momentul respectiv. Chiar dacă se creează o altă majoritate, PSD-ul nu va propune din rândurile PSD-ului un membru de partid să preia funcţia de prim-ministru”, a continuat el.

    Întrebat dacă PSD va propune un tehnocrat sau pe cineva din alt partid, Ciolacu a spus: „Vom vedea”.

    „Consider că nu este oportun acum ca PSD să propună un nou prim-ministru”, a mai spus el.

    În concluzie, strategia lui Marcel Ciolacu este să-l țină prizonier în Palatul Victoria pe Ludovic Orban cât mai mult timp posibil fără a-i da posibilitatea acestuia să facă nimic astfel încât să erodeze PNL, iar PSD să-și revină după o guvernare dezastruoasă de trei ani.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Băsescu îl ia peste picior pe Ciolacu: „Nu-și poate convinge nici soția să voteze PSD. Abia îngaimă două vorbe!”

    Fostul președinte Traian Băsescu, prezent duminică seara într-o emisiune la B1 TV, a spus că marea problemă a PSD e că nu au un lider. Ciolacu nu-și poate convinege nici soția să susțină partidul, a spus Băsescu.

    Fondatorul PMP a mai declarat că PSD are forța să se întoarcă la guvernare în urma alegerilor generale de anul viitor.Băsescu a spus că există riscul ca PSD să revină, având structuri teritoriale importante, iar un rezultat bun la alegerile locale va ridica moralul membrilor de partid.“E un risc major care trebuie avut în vedere de PNL. De unde vine riscul? Din capacitatea organizatorică a PSD-ului şi din structurile teritoriale pe care le au. PSD-ul, dacă va reuşi să îşi confirme, să-şi reconfirme reputaţia de partid cu puternice structuri teritoriale la alegerile locale, moralul activiştilor va fi altul. Ei acum sunt prăbuşiţi şi moral, iar organizaţiile sunt debusolate”, a spus europarlamentarul PMP, citat de News.ro.Băsescu a mai adăugat că PSD, în momentul actual, nu are lider. Marcel Ciolacu e considerat de către fostul președinte ca fiind foarte slab.“Nu au lider. Uitaţi-vă la Ciolacu, abia îngaimă două vorbe. Cred că nu o poate convinge nici pe soţia dânsului să se înscrie în PSD, la cum promovează partidul”, a explicat fostul şef al statului, citat de News.ro.Atunci când moderatorul a spus că soţia lui Marcel Ciolacu nu a fost de acord ca el să fie preşedintele Camerei Deputaţilor, Băsescu a spus răzând: “Un om înţelept, soţia îl ştie mai bine  decât se ştie el”.Marcel Ciolacu este președinte interimar al PSD și speră ca la viitorul congres să fie validat în funcția de lider al formațiunii.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Iliescu și Voican, căpușele revoluției, deratizate de Guvernul Orban! Institutul sinecură a fost desființat

    * Încă un pas spre anticipate. Kelemen Hunor, primul aliat al lui Orban. E nevoie și de Băsescu!

  • Cine ține cu dinții de Secția Specială și nu vrea să se desființeze? Băsescu, Ciolacu și Dan Voiculescu!

    Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a prezentat în ședința de guvern de sâmbătă memorandumul prin care a cerut desființarea Secției Speciale de investigare a magistraților. Acesta a fost adoptat de guvern.

    Această secție a fost înființată de PSD, iar prin intermediul ei, Liviu Dragnea voia să ajungă în toate dosarele importante, având o pârghie politică prin care putea pune presiune pe procurori. Secția este total nepopulară și nu are susținerea niciunei instituții europene de drept.

    Câțiva lideri politici și judecători au reacționat la aflarea faptului că memorandumul pentru desființarea acestei instituții compromise va fi discutat în ședința de guvern.

    Traian Băsescu, pe Facebook: ”Cătălin Predoiu este la un pas să pună din nou judecătorii sub controlul DNA şi al altora (Nu spun SRI pentru că nu ştiu dacă Helwig vrea ce a vrut Maior). Ne întoarcem în epoca «statului cu dosul» pe dosare. În loc să interpreteze corect recomandările GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia, recomandări care se referă la o îmbunătăţire a premiselor de funcţionare a Secţiei Speciale, Cătălin Predoiu face ce ştie el mai bine: slugăreşte şi el puţin pe cei care vor să vadă din nou judecătorii puşi sub controlul DNA şi nu numai, pentru că aşa te mai poţi pricopsi cu o decoraţie de la ambasadele străine”.

    Reacția lui Băsescu (care i-a pocit numele directorului SRI, scriind Helwig în loc de Hellvig) e greu de explicat, mai ales în contextul în care atât GRECO, cât și Raportul MCV al Comisiei Europene au arătat că Secția Specială e un pericol pentru sistemul de justiție.

    Actualul ministrul al Justiției a condus acest minister și în mandatul de premier al lui Emil Boc, numit în această poziție chiar de Traian Băsescu, pe vremea când era președintele României.

    Marcel Ciolacu, președintele PSD: „Este revoltătoare, în contextul actual, când zi de zi vedem ticăloşiile şi abuzurile din justiţie, chiar şi o discuţie despre desfiinţarea Secţiei Speciale. Cazul Ţăndărei vă spune ceva, domnule Orban? Dar Cazul Rompetrol? Dar Cazul Hidra, al mafiei fierului vechi?”

    Ciolacu reacționează ca orice PSD-ist care vede în această secție o posibilitate ca partidul aflat la putere să pună presiune pe procurori.

    Dana Gîrbovan, judecătoare: ”Prin desfiinţarea SIIJ se doreşte, din nou, controlul asupra justiţiei. Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) este singura structură de parchet complet în afara controlului politic. Acesta e motivul pentru care politicul doreşte cu ardoare desfiinţarea sa. Şefii PICCJ, ai DNA şi ai DIICOT, precum şi şefii de secţie ai acestora, unde se vor întoarce dosarele cu magistraţi dacă SIIJ va fi desfiinţată, sunt numiţi politic, de către Preşedintele României la propunerea Ministrului Justiţiei”.

    Dana Gîrbovan este un magistrat care a susținut întotdeauna punctul de vedere al lui Dan Voiculescu și al Antenei 3. La umbra unui discurs ce vorbește despre independența magistraților, ea a sprijinit sinistra Comisie Iordache și a susținut controlul politic asupra sistemului de justiție.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • PSD-iștii văd în viitor și e jale! Ciolacu se laudă că știa cu 8 luni înainte rezultatele la europarlamentare. Înseamnă că știe și cât va lua la parlamentare

    Opt social-democraţi au comandat un sondaj, cu opt luni înainte de alegerile europarlamentare, din care au aflat că PSD va lua 23%, rezultatul fiind ulterior confirmat, a declarat vineri preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, acesta fiind printre cei care au comandat ancheta sociologică.

    „În luna octombrie, alături de opt colegi, am comandat noi un sondaj, când nu cunoşteam realitatea şi nu aveam informaţii la nivel central atunci. Şi în luna octombrie anul trecut ni s-a prezentat un sondaj, unde care ni s-a spus că PSD va lua 23%. La această discuţie am fost şi eu şi domnul Paul Stănescu şi doamna Gabriela Firea şi domnul Ţuţuianu. Noi ne-am comandat propriul sondaj, fiindcă tot veneau informaţii că aveam 38%, 40%. Ni s-a prezentat în octombrie că vom lua 23 %. E adevărat, n-am crezut, am spus ‘nu e adevărat’, dar lucrurile s-au conformat şi, de atunci, ne reamintim de câte ori ne vedem”, a declarat Ciolacu la DC News live.

    Potrivit acestuia, primarii PSD „au făcut tot ceea ce a ţinut de ei” la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale şi a afirmat că Viorica Dăncilă n-ar fi trebuit să candideze.

    „Primarii au făcut tot ce a ţinut de ei, au făcut câteodată mai mult decât se aşteaptă partidul ca să câştigăm aceste două lucruri. Au fost nişte greşeli majore politice, succesiunea de schimbări de premieri, mesajele transmise n-au fost cele corecte sau am intrat într-un joc din care nu am mai vrut să ieşim, cu toate că aveam aceasta posibilitate, timpul scurt dintre alegerile europarlamentare şi alegerile prezidenţiale, deciziile luate în această perioadă. (…) Am fi putut lua alte decizii şi nu mă sfiesc să spun că doamna Viorica Dăncilă nu trebuia să candideze. Partidul trebuia sa iasă din această bulă şi nu e prima oară când face greşeala asta, a făcut-o şi Victor Ponta, cu această poveste că PSD nu-şi permite să aibă candidat propriu după rezultatul de la alegerile europarlamentare. Trebuia sa fim mai curajoşi, partidul să fie mai dinamic şi să fie atent la cifrele din sondaje şi la trendurile evidente şi să ia o decizie mai curajoasă şi mai colectivă”, a spus liderul social-democrat, citat de Agerpres.

    El nu a exclus formarea de alianţe, acesta fiind însă „atributul unei viitoare conduceri a partidului”.

    „Nu exclud nicio alianţă politică, presupun că va fi atributul unei viitoare conduceri a partidului. N-am ascuns, chiar dacă am primit critici din interiorul partidului, o relaţie corectă cu domnul preşedinte Tăriceanu. Nu pot să ascund nici, din percepţia mea, anumite decizii greşite ale domnului Tăriceanu, de exemplu în momentul acesta are prefecţi, subprefecţi sau secretari de stat. Mi se pare un pic imoral, după ce ai stat cu PSD trei ani (…), înţeleg orice argument, dar să te rupi de PSD şi după două săptămâni să intri la guvernare cu alţii prin uşa din spate, nu mi se pare moral. Dar am mai văzut alianţe imorale, ne aducem aminte de Partidul Conservator. Dar, dacă domnul Tăriceanu îşi asumă acum aceasta titulatură de „alianţă imorală”, numai ca domnul Orban sa fie premier, este dreptul şi responsabilitatea dânsului’”, a detaliat Ciolacu.

    Marcel Ciolacu a afirmat că preferă o discuţie instituţională cu Pro România, iar cu Victor Ponta, liderul formaţiunii, o colaborare în vederea alegerilor locale şi parlamentare de anul viitor.

    El a adăugat că va îndrepta situaţia în privinţa colegilor excluşi sau suspendaţi abuziv din PSD şi a anunţat că la Comitetul Executiv Naţional de luni va propune revenirea în partid a primarului sectorului 3, Robert Negoiţă.

    „O să propun să ştergem acea sancţiune în acest CExN. (…) Cred că locul lui Robert este înapoi în PSD. Eu am această posibilitate să încerc măcar juridic să îndrept anumite greşeli. Deciziile au aparţinut celorlalţi. Şi mai sunt colegi care au plecat la Pro România – 22 de parlamentari – este o decizie care ţine de preşedinţii de organizaţii. Conducerea centrală nu are voie să ia decizii până când organizaţiile nu se exprimă în interior şi astfel aşezăm baza partidului pe nişte principii democratice. (…) Victor Ponta este liderul unui partid politic. Mai mult, dânsul s-a exprimat foarte clar că nu doreşte să revină în PSD, lucrurile sunt închise. Noi nu am exclus o viitoare reîntregire a stângii sau o viitoare colaborare la alegerile locale şi parlamentare, e un lucru normal, raţional. (…) În schimb, am stabilit să nu ne mai unim de dragul de a ajunge la guvernare. (…) Nu exclud un proiect naţional comun, lucrul acesta trebuie să vină ori de la liderii politici ori de la preşedintele României”, a mai spus liderul interimar al PSD.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Anunț-șoc pentru PSD! PNL a decis: își asumă răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi

    Vicepremierul Raluca Turcan a anunțat în miercuri seară că liberalii au decis să-și asume răspunderea pentru a modifica legea electorală în ce privește alegerea primarilor în două tururi.

    „Pentru că astăzi PSD a refuzat să supună la vot alegerea primarilor în două tururi și a președinților de Consilii Județene din rândul consilierilor, PNL poate fi adus în situația de a angaja răspunderea Guvernului și pe aceste două modificări legislative”, a scris Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook.

    Acesta e un anunț devastator pentru Marcel Ciolacu și PSD. În situația în care PNL va veni în fața parlamentului să-și asume răspunderea pe modificarea legii electorale, PSD nu are decât două soluții:

    1. Nu face nimic și riscă să piardă în alegerile locale de anul viitor cel puțin jumătate din primarii pe care îi are acum.
    2. Depune moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban și declanșează alegerile anticipate.

    Niciuna dintre soluții nu convine PSD. În ambele situații va pierde, dar cel mai probabil Ciolacu va decide să încerce demiterea guvernului decât să pună în pericol primarii.

    „PSD continuă să deturneze rolul Parlamentului și tergiversează adoptarea proiectelor importante și urgente. Acesta este motivul pentru care angajarea răspunderii este singurul mod de a rezolva urgențele ACUM! Ziua de astăzi, din Parlament, a confirmat faptul că năravurile PSD nu se schimbă. Am văzut și alianțe de conjunctură, și lipsă de mobilizare, pe fondul unei majorități fragile, și o lipsă completă de seriozitate în abordarea priorităților. Toate acestea pun în pericol dezvoltarea țării”, a scris vicepremierul Raluca Turcan.

    Frustrarea PNL vine din faptul că legea care dublează alocațiile pentru copii a fost votată astăzi în Camera Deputaților, această lege punând în pericol construcția bugetară pentru anul viitor.

    De asemenea, relațiile dintre PNL, USR și PLUS s-au tensionat din cauza discuțiilor legate de legea alegerii primarilor.

    Liberalii ar fi vrut să o amâne, dar există o mare presiune din partea opiniei publice pentru ca aceasta să fie schimbată, presiune speculată de USR și PLUS.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Ciolacu, disperat să nu-și piardă primarii. PSD face orice ca să blocheze alegerea primarilor în două tururi

    Ciolacu, disperat să nu-și piardă primarii. PSD face orice ca să blocheze alegerea primarilor în două tururi

    Punctul vulnerabil al PSD este modificarea legii electorale cu privire la alegerea primarilor. Trecerea la sistemul în două tururi ar reprezenta un dezastru pentru Marcel Ciolacu, actualul președinte al partidul și, probabil, demiterea sa de către forurile de conducere ale formațiunii.

    Se duc negocieri intense, iar reprezentanții PSD sunt dispuși să facă enorme compromisuri pentru a-și salva primarii de furia românilor.

    „În calitate de lider de grup al PNL, astăzi, am primit o propunere de troc din partea PSD. Cei de la PSD mi-au propus că dacă PNL renunță la intrarea pe ordinea de zi a proiectului privind alegerea primarilor în două tururi și alegerea presedinților de consilii județene din rândul consilierilor, cei de la PSD ne-au spus că ne vor păsui în ceea ce înseamnă aruncarea în aer a proiectelor cu impact bugetar. Comisia de buget-finanțe și comisia de muncă, practic, au scos de la sertar toate proiectele cu impact bugetar ale fostei Opoziții sau ale PSD, le-au forțat în comisii și au dat impresia că aruncă-n aer finanțele țării”, a declarat Florin Roman, liderul deputaților liberali, citat de Ziare.com.

    Florin Roman spune că PSD practică un șantaj dur pentru a-și salva primarii, încercând să blocheze orice legislație de modificare a actualului sistem electoral.

    PSD și UDMR sunt formațiunile care nu susțin modificarea legii electorale, ele având cel mai mult de pierdut în cazul în care primarii vor fi aleși în două tururi.

    Pe de altă parte, USR a anunțat că-și va retrage sprijinul pentru Guvernul PNL în cazul în care legislația electorală cu alegerea primarilor în două tururi nu va fi adoptată în timp util.

    Această lege pare a fi glonțul de argint al liberalilor. Cu ea îi poate amenința pe PSD care se teme că adoptarea acesteia va scoate partidul din administrația locală, dar cu ea PNL poate activa și procedura alegerilor anticipate în cazul în care decide să și-o asume în fața parlamentului.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Haos în PSD: Solomon taie, Ciolacu coase! Cum au rămas sportivii, o zi, fără indemnizații?

    În comisia de muncă, marți dimineața, deputatul PSD Adrian Solomon a propus tăierea indemnizațiilor de merit pentru sportivi și artiști la discuțiile pe mariginea proiectului de lege pentru eliminarea pensiilor speciale.

    Deși reprezentanții PNL i-au atras atenția că propunerea lui n-are nicio noimă, PSD-istul Solomon a mers înainte cu propunerea, iar majoritatea social-democrată din comisie au votat-o.

    Câteva ore mai târziu când a realizat grozăvia, președintele Marcel Ciolacu a anunțat că partidul se opune eliminării indemnizațiilor „…de merit pentru artişti şi sportivi, precum şi a drepturilor altor categorii profesionale şi va vota împotriva acestui amendament la şedinţa de plen de mâine”, a transmis Marcel Ciolacu, citat de News.ro.

    Haosul din PSD e desăvârșit: dimineață a votat un amendamendat de eliminare a indemnizațiilor pentru artiști și sportivi, amendament pe care, miercuri, nu va vota în plen.

    În plus, liderul PSD a precizat că Adrian Solomon nu a avut mandat din partea PSD pentru promovarea acestui amendament.

    ”Nu a existat niciodată vreo discuţie în interiorul partidului despre acest subiect, iar astfel de poziţii singulare nu reprezintă punctul de vedere al PSD”, a mai transmis Ciolacu.

    Deputatul PSD Adrian Solomon, preşedinte al Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor, a propus, marţi, eliminarea indemnizaţiilor de merit pentru artişti şi sportivi.

    Anunțat de către repoerteri de declarația lui Ciolacu, deputatul Solomon a spus că a susținut acele tărieri: „ca să văd reacția PNL și USR”.

    Comisia a dezbătut, marţi, propunerea legislativă privind eliminarea pensiilor de serviciu pentru deputaţi şi senatori şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitare al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statul special, funcţionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic şi consular al României, membrilor Curţii Constituţionale şi a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, anunță News.ro.

    Comisia de muncă a adoptat în unanimitate propunerea de eliminare a tuturor pensiilor speciale, cu excepţia celor ale militarilor şi poliţiştilor, iar votul final este programat miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • PSD, alba-neagra cu Gușă. Firea i-a dat binecuvântarea să revină în partid. Până când?

    Cozmin Gușă, acționarul Realitatea Plus a fost reprimit în PSD a anunțat Gabriela Firea. Acesta revine în partid după ce a fost exclus de Viorica Dăncilă la numai câteva zile după ce a semnat o adeziune.

    Marcel Ciolacu nu s-a împotrivit față de această revenire, iar Firea îl susține pe acționarul Realitatea Plus, anunță G4Media.ro.

    Legăturile lui Gușă cu PSD fac un mare deserviciu postului de televiziune. Mai mulți jurnaliști sunt nemulțumiți de apartenența unuia dintre acționari la un partid politic, mai ales că aceasta are impact asupra politicii editoriale, spun surse din interiorul televiziunii.

    Cătălin Rădulescu, poreclit “deputatul mitralieră”, a cerut excluderea lui Cozmin Gușă din partid la acea vreme, la îndemnul șefului PSD de atunci.

    Gabriela Firea e mare fan a lui Gușă. Aceasta a declarat atunci că e un plus pentru partid: ”Orice om decent care ni se alătură este un plus pentru partid. Ştiu că sunt unii colegi de-ai noştri care nu au văzut cu ochi buni alăturarea domniei sale la echipa noastră. Eu sunt un om mai rezervat şi am învăţat că nu trebuie să mă arunc cu declaraţii, fără să citesc, fără să mă informez”.

    Cozmin Gușă a fost adus în partid de baronul de Olt Paul Stănescu și primarul Sectorului 1 Daniel Tudorache. Cel din urmă face parte din grupul de interese al soților Pandele-Firea.

    De asemnea, înainte de CEX, primarul Tudorache a susținut și el că Gușă trebuie să rămână în PSD.

    Cu toată această susținere, Gușă a fost dat afară din PSD. Viorica Dăncilă nu l-a suportat și a făcut tot posibilul să-l excludă rapid.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Arafat are avocat! PSD-istul Ciolacu încearcă să-l convingă să nu emigreze

    Există o presiune publică imensă pentru ca Raed Arafat să fie schimbat din poziția de secretar de stat din Ministerul de Interne. Marcel Vela, noul ministru liberal, a lăsat să se înțeleagă că soarta acestuia va fi decisă în urma unei analize asupra activității acestuia.

    Raed Arafat a fost audiat de procurori în Dosarul Colectiv abia în octombrie 2019, la aproape 4 ani de la producerea tragediei și în urma apariției filmării făcute de un angajat ISU, ascunsă până acum, în care era prezentat haosul în ce privește intervenția autorităților în seara incendiului devastator.

    Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, s-a pronunţat marţi pentru menţinerea lui Raed Arafat în funcţia de şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, considerând o eventuală demitere a sa „o mare greşeală”, anunță Agerpres.

    „Este una dintre cele mai mari greşeli pe care actualul Guvern ar putea să le facă. Sunt oameni care nu au agendă publică, au agendă personală şi cred că acest lucru se ascunde în schimbarea domnului Arafat. (…) Este unul dintre oamenii care au demonstrat şi realizat extraordinar de mult. Când nu munceşti şi nu faci nimic, nu greşeşti niciodată”, a spus Ciolacu la TVR1.

    Marcel Ciolacu se agață ca un înecat de ce-a mai rămas din popularitatea lui Raed Arafat, la un moment dat văzut ca un erou în ce privește intervențiile de urgență, pentru a crea un val de reacții negative împotriva PNL.

    Raed Arafat a sugerat într-o emisiune TV că va pleca din România în cazul în care va fi demis, apelând la un șantaj sentimental ieftin pentru a-și păstra privilegiile.

    Premierul Ludovic Orban a declarat că o decizie în privinţa şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, va fi luată în urma unei „evaluări profunde”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Arafat amenință că pleacă din România! Vela de la Interne abia așteaptă: “nu e centrul universului”

    * Tremură pantalonii pe Ciolacu în fața anticipatelor: „De ce să facem că nu e criză?”

    * Schema de funcționare a Mafiei PSD în cazul Arad. Lista celor 15 „patrioți” înhățați de DNA. Cum recoltau șpaga, cum împărțeau funcțiile publice, cum îi concediau pe cei care criticau partidul