Etichetă: Maramureş

  • Dosar penal și 4.900 de lei amendă pentru șoferul care a adus în țară sicriul primei românce moarte în Italia de coronavirus

    Dosar penal și 4.900 de lei amendă pentru șoferul care a adus în țară sicriul primei românce moarte în Italia de coronavirus

    Șoferul care a adus în țară sicriul cu femeia de 80 de ani din orașul Borșa, județul Maramureș, moartă în Italia în urma infectării cu noul coronavirus, are dosar penal și a fost amendat cu 4.900 de lei. Motivul: după ce a revenit în țară, el a refuzat, în prima fază, să intre în carantină.

    De fapt, șoferul a adus, cu o mașină, două sicrie, în care se aflau cadavrele a două surori din Borșa, județul Maramureș: una de 80 de ani (unisă de COVID-19), cealaltă de 75 de ani (moartă din pricina altor suferințe grave). Cele două femei au decedat în Italia în două zile consecutive. Cadavrele celor două femei au fost repatriate pe cheltuiala familiei și înmormântate fără preot, vineri, la Borșa.

    Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș, Dan Bucă, a declarat duminică, pentru corespondentul Mediafax, că șoferul a refuzat, inițial, să stea în carantină, dar în urma intervenției autorităților a înțeles situația și s-a conformat.

    „Șoferul care a adus în orașul Borșa cele două sicrie din Italia, printre care și pe cel al femeii de 80 de ani decedată în această țară în urma infectării cu noul coronavirus, a fost amendat cu 4.900 de lei și i s-a întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Din primele informații, după ce a revenit în țară, șoferul a refuzat să intre în carantină, dar în urma intervenției autorităților a înțeles situația și a intrat în carantină”, a spus purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș.

    Primarul orașului Borșa, Sorin Timiș, a declarat, la rândul său, că șoferul care a efectuat transportul mortuar a venit din Italia, din zona roșie, și trebuia, obligatoriu, plasat în carantină timp de 14 zile. „El a refuzat, inițial, spunând că are treabă, că are de lucru, că el stă acasă, dar până la urmă a fost dus forțat în carantină de polițiști și jandarmi”, a precizat Timiș.

    Trupurile neînsuflețite ale celor două durori din Borșa au trecut prin mari peripeții în drumul lor din Italia spre România. Mașina a stat șase ore în vamă până când autoritățile române s-au hotărât cum să procedeze. „S-a organizat un convoi special, cu echipaj de poliție și de jandarmi care să-l însoțească până la Borșa. Unul dintre sicrie, în care se găsea femeia decedată de coronavirus, era sigilat, a venit cu sigiliu la frontieră. Dar n-au anunțat pe nimeni dinainte că vin!”, declara Radu Bud, prefectul județului Satu Mare.

    Transportul a ajuns la Borșa joi seară, escortat de poliție și de jandarmi, iar înmormântarea celor două femei a avut loc a doua zi, cu mare discreție.

    Pe baza informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, MAE a stabilit că, până sâmbătă, 21 martie, 30 de cetățeni români de peste hotare au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19. Ei au fost îmbolnăviți în 7 țări (5 europene și două africane): Italia (23), Namibia (2), Franța, Spania, Luxemburg, Irlanda și Tunisia (câte unul). Dintre aceștia, 7 au murit (6 în Italia și unul în Franța).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Trei români infectați cu coronavirus, toți pe „filieră italiană”! Un gorjean (25 de ani), un maramureșean (45 de ani) și o timișoreancă (38 de ani)

    Numărul românilor de pe teritoriul României infectați cu coronavirus a crescut la trei, după ce două noi cazuri au fost confirmate vineri, la două zile după primul caz.

    Noile persoane infectate sunt un bărbat din Maramureș și o femeie din Timișoara, care au venit din Italia, au anunțat responsabilii guvernamentali.

    Și tânărul din Gorj a fost infectat tot pe „filieră italiană”, dar nu în urma unei deplasări în Peninsulă, ci chiar în comuna lui, unde a venit un om de afaceri italian.

    Cei trei români infectați în acest moment

    • un bărbat de 25 de ani din Gorj (internat la București)
    • o femeie de 38 de ani din Timiș (internată la Timișoara)
    • un bărbat de 45 de ani din Maramureș (internat la Cluj-Napoca).

    Cele două noi cazuri au fost anunțate vineri, într-o conferință de presă susținută de Nelu Tătaru (secretar de stat în Ministerul Sănătății) și Raed Arafat (șeful ISU), la sediul Ministerului de Interne.

    Nelu Tătaru:

    • „Avem încă două noi cazuri de coronavirus. Primul – un bărbat de 45 de ani din Maramureș. El e din afara zonei de carantinaj. S-a întors în țară pe 25 februarie. El a fost bolnav în Italia, a fost la doctor acolo, i s-a prescris un tratament simptomatic şi a plecat acasă. Apoi a ajuns cu febră în România, a fost internat la Secția de boli infecţioase din Maramureş şi i s-a făcut testarea, apoi a fost transferat la Cluj. Acum se află la Centrul de Boli Infecţioase Cluj.”
    • „Al doilea caz – o femeie de 38 de ani din Timișoara. A mers la Bergamo (Italia), pe 25 februarie a prezentat primele simptome. Pe 27 februarie a mers la spital, a fost testată, a mers în izolare la domiciliu. Azi, testul său a fost confirmat pozitiv. Femeia a rămas la centrul din Timișoara.”
    • „Au început anchetele epidemiologice. Vor fi testate toate persoanele cu care au călătorit cei doi noi pacienți. Bărbatul a mers direct la spital când a intrat în țară.”
    • „Starea de sănătate a femeii din Timișoara este bună.”
    • „Bărbatul a avut ieri un puseu de insuficiență respiratorie, a fost transferat la Cluj și este într-o situație mai bună, sub supravegherea medicilor.”
    • „La Gorj continuă anchetele epidemiologice, dar și un control al Corpului de control al Ministerului Sănătății.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Pădurarul ucis de hoții de lemne și-a făcut meseria ca un erou. A plecat noaptea de acasă, să-și apere pădurea. A fost bătut, dezarmat și împușcat, refuzând compromisuri care să-i salveze viața

    Finalul tragic al lui Liviu Pop (30 de ani) arată eroismul cu care un pădurar și-a apărat pădurea. S-a întâmplat într-o zonă administrată de Ocolul silvic Strâmbu-Băiuț, nu departe de orașul Târgu Lăpuș, județul Maramureș.

    Romsilva a transmis, joi, că pădurarul Liviu Pop a fost împuşcat mortal, în timp ce încerca să împiedice tăierea ilegală de arbori, iar trupul său, care a fost aruncat într-o râpă, prezintă numeroase urme de agresiune fizică.

    Este al 16-lea caz de agresiune asupra personalului silvic al Romsilva înregistrat în 2019.

    Liviu Pop n-a avut program de 8 ore în apărarea pădurii pe care-o avea în grijă. Nu s-a uitat la ceas, precum polițiștii din zona Caracal – Dobrosloveni în „cazul Alexandru Măceșanu”. N-a ținut cont nici de faptul că alerta a venit pe seară, iar în pădurea agresată a ajuns după lăsarea întunericului.

    Și-a sărutat soția și cei trei copii, a luat arma și a plecat. Datoria îl chema. Câteva ore mai târziu, trupul său neînsuflețit a fost găsit aruncat într-o râpă. Fusese ucis cu gloanțele propriei arme. A fost lovit din întuneric, dezarmat, maltratat și împușcat.

    Liviu Pop era pădurar în cadrul Direcţiei Silvice Maramureş. El a fost ucis în timp ce încerca să împiedice tăierea ilegală de arbori, a anunțat Romsilva printr-un comunicat.

    „Liviu Pop, pădurar în cadrul Direcţiei Silvice Maramureş, a fost ucis miercuri seara într-o pădure administrată de Ocolul silvic Strâmbu-Băiuţ, în timp ce încerca să împiedice tăierea ilegală de arbori. Din primele informaţii, pădurarul Liviu Pop a fost împuşcat mortal, iar corpul acestuia, abandonat într-o vale, prezintă numeroase urme de agresiune fizică”, a transmsis joi Romsilva, printr-un comunicat de presă.

    Sursa citată a precizat că Liviu Pop avea 30 de ani, era angajat al Direcţiei Silvice Maramureş de 7 ani, era căsătorit şi avea trei copii.

    Mihai Timbuș, coleg al lui Liviu Pop, a declarat: „Am fost acolo, la Pădurea Rogozului. Mi s-au umplut ochii de lacrimi şi sufletul de durere văzând cât de uşor îţi poţi lăsa copiii pe drumuri încercând să-ţi faci meseria. Vorbesc în calitate de inginer silvic şi personal cu atribuţii de pază, tată a trei copii, la fel ca regretatul Liviu, care de câteva ore zace mort pentru că şi-a făcut datoria. Stau şi mă întreb cum trebuie să ne comportăm de acum înainte noi, personalul de teren cu atribuţii de pază, astfel încât să nu ne riscăm viaţa ori integritatea corporală, pe de o parte, sau libertatea, de cealaltă parte”.

    Zona Strâmbu-Băiuț, situată între orașele Târgu Lăpuș și Cavnic

    Îi murise tatăl în urmă cu 6 luni

    Liviu Pop se afla încă în doliu. Cu 6 luni în urmă, tatăl pădurarului s-a stins din viață, răpus de o boală necruțătoare. Tânărul pădurar rămăsese singurul sprijin al familiei sale, dar și al mamei.

    „Era un băiat la locul lui, îşi vedea de treabă şi era foarte implicat. Drept dovadă, aseară, cum a primit telefonul, a lăsat totul baltă şi s-a dus în pădure cu maşina lui. Și nu s-a mai întors… Am încercat să liniştesc familia, dar este greu să le spui că stâlpul familiei nu mai este. Este un moment foarte greu”, a declarat Mitru Leşe, primarul orașului Târgu Lăpuş.

    Anchetatorii au audiat, în cursul zilei de joi, 6 persoane, însă niciuna dintre ele nu a fost pusă sub acuzare.

    16 pădurari bătuți sau omorâți în 2019

    „Acesta este al doilea angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva ucis în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, respectiv paza pădurii, după ce în urmă cu o lună un alt pădurar, Răducu Gorcioaia, angajat al Ocolului Silvic Paşcani, din cadrul Direcţiei Silvice Iaşi, a fost ucis de trei persoane surprinse în timp ce tăiau ilegal arbori”, a transmis Romsilva, prin comunicatul de joi.

    De la începutul acestui an s-au înregistrat 16 cazuri de agresiune asupra personalului silvic al Romsilva care asigură paza fondului forestier administrat.

    Între 2014 şi 2018 au avut loc alte 168 de cazuri de agresiuni asupra personalului Romsilva care asigura paza pădurilor. În multe cazuri a fost necesară spitalizarea, în urma rănilor grave suferite.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * AUDIO. Candidata lui Voiculescu îl acuză pe „Varan”, plângând, că i-a furat banii de campanie și îi șantajează soțul bancher. „Jegul ăsta de om”, „o mizerie umană!”, „viermele ăsta”, spune un colaborator

    * Directoarea Tarom confirmă: Cuc i-a ordonat să țină avioanele la sol ca să nu ajungă parlamentarii la moțiunea de cenzură!

    * VIDEO. Planul pervers al PSD: blocarea Parlamentului. Sabotarea cvorumului ar împiedica instalarea Guvernului PNL, dar și alegerile anticipate

    * Ministru PSD: „Dați oameni afară…” / Deputat PNL: „Ați umplut ministerele cu pile, amante” / „Și ei sunt oameni”

    * PSD dă pensii speciale de miliarde, dar îi obligă pe dascăli să vină de-acasă cu coli și cartușe pentru imprimantă ca să-și țină lecțiie

    * Dăncilă continuă să facă numiri scandaloase. A plasat în Ministerul Justiției o trompetă anti-justiție a lui Dragnea

    * „Criminalilor, mi-ați omorât părinții!” Scrisoare cutremurătoare a unei femei îndoliate către PSD, ALDE și UDMR. „Dacă ați fi votat altfel, ucigașul ar fi rămas în închisoare, iar părinții mei ar fi acum în viață”

    * VIDEO. Cumpănașu plânge și suspină. S-ar fi putut vinde pe câteva milioane de euro, dar a crezut, naiv, în donațiile poporului

    * Cumpănașu ne amenință cu dictatura!

    * Scrisoarea lui Trump către Erdogan: „Nu fiți căpos! Nu fiți nesăbuit! Vă sun mai târziu”. Erdogan a aruncat-o la coșul de gunoi

  • La nunta unui baron PSD. Petrecerea Caracatiței, cu incredibile tentacule în nomenclatura bugetară

    La nunta unui baron PSD. Petrecerea Caracatiței, cu incredibile tentacule în nomenclatura bugetară

    S-a însurat baronul PSD de Maramureș, Gabriel Zetea. A doua oară. Tot cu nași grei, din aparat, ca și data trecută. Invitați de sus, din guvernul demis, inclusiv Dăncilă, care luni îl va umple de bani (publici).

    Viorica Dăncilă, Lia Olguța Vasilescu, Doina Pană, Marcel Ciolacu, Eugen Orlando Teodorovici au participat sâmbătă seara la nunta lui Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș și al Consiliului Județean Maramureș, membru în CEx-ul național al PSD.

    De la Romexpo, unde Dăncilă s-a relansat la prezidențiale, PSD-iștii au umplut avionul de Baia Mare, ca să ajungă la petrecerea de nuntă a baronului Zetea. Chermeza s-a ținut la Oncești, o comună mică de lângă Sighet, cu o populație ce numără 1.550 de suflete.

    Chermeza a avut loc la Casa de Petrecere a Moroșenilor, care-i aparține primarului din Oncești. Un PSD-ist, evident: Matei Godja. A fost ales ca independent susținut de PSD și a rămas pe orbita partidului-mamă, ca să nu-l ocolească banii nici de la București, nici de la județ. Și banii curg: toate petrecerile Consiliului Județean se țin la restaurantul primarului din Oncești.

    Doina Pană a pus pe Facebook o o poză alături de Viorica Dăncilă și de Lia Olguța Vasilescu, cu textul: „Nuntă mare-n Maramureș! Casă de piatră, Gabi Zetea! Noi ne distrăm, sper că și voi, dragi prieteni!”. Un mesaj de neam-prost, ca și cum toți românii s-ar distra simultan, într-o sâmbătă seara. Apropo, se pare că „Fă-Doina” nu mai e otrăvită cu metale grele…

    Doina Pană a postat și un filmuleț în care Viorica Dăncilă se prinsese într-o horă. Cam șleampătă. Viorica, nu hora.

    Primarii au dat darul și așteaptă PNDL-ul

    Gabriel Zetea a strâns la nunta sa circa 800 de invitați, majoritatea din camarila PSD. Au fost aproape toți „primarii roșii” din județ, plus viceprimari, consilieri, directori de instituții și alți dregători.

    Mirele Zetea a făcut joncțiunea dintre primarii dornici de fonduri guvernamentale și pixul  magic al premierului demis, dar încă apt să semneze finanțări prin PNDL 2. S-a discutat, s-a promis, de luni vor curge banii, pe trasee de partid.

    Și acum, personajele și legăturile lor.

    De la nașii Ponta și Mihalache la nașul-primar

    Gabriel Zetea s-a însurat cu Oana Nicula. „În Casa Domnului pentru toată viața, la bine și la greu!”, a scris Zetea pe Facebook. Mă rog, cam așa a zis și data trecută, când s-a luat cu Ioana Pop…

    Naș îi este primarul orașului Borșa, Sorin Ion Timiș. PSD-ist, evident. Și încolțit de acuzații de corupție.

    La prima căsătorie, nași i-au fost Victor Ponta și Dan Mihalache. Ponta era șeful cel mare al PSD, Mihalache era deputat PSD de Maramureș. Între timp, amândoi au apucat-o spre alte zări politice: Ponta a înființat Pro România, Mihalache a fost consilier prezidențial la Klaus Iohannis, iar acum e ambasador la Londra.

    Nora avocatului lui Năstase, plasată la ASF

    Ioana Pop-Cazacu, fostă Zetea

    Și prima soție a lui Zetea are o poveste. Fiică de mare securist maramureșean, Ioana Pop a fost plasată rapid ca șefă de cabinet la nașul Ponta, la partid. Apoi, în plină guvernare Ponta, a fost parașutată pe funcții mari prin câteva ministere.

    După divorțul de Zetea, Ioana Pop-Zetea a devenit Ioana Pop-Cazacu. S-a recăsătorit cu fiul lui Ion Cazacu, avocatul lui Adrian Năstase. Dar să nu credeți că a apucat-o pe cont propriu. A fost mai simplu să-și aranjeze o angajare la Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (mult-râvnita ASF, unde se îndestulează și fostul soț al Liei Olguța Vasilescu, Ovidiu Wlassopol). Are salariul de multe mii de euro. Numai și numai la stat, niciodată la privat!

    Ion Cazacu, avocatul lui Adrian Năstase și socrul fostei soții a lui Zetea

    Finul și-a trădat nașul de dragul lui Daddy

    Laura Danci, sora primarului din Borșa, protejata lui Zetea la județ

    Dar să ne întoarcem la Zetea. Când a survenit ruptura dintre Victor Ponta și Liviu Dragnea, Zetea și-a trădat nașul și a trecut de partea lui „Daddy”, ca să rămână șeful PSD Maramureș (unde-l pusese Ponta).

    Cu actualul naș, cel din Borșa, legăturile par a fi ceva mai trainice. Gabriel Zetea și Sorin Ion Timiș au făcut multe combinații financiare în Maramureș. În plus, sora primarului de Borșa, Laura Timiș, devenită prin căsătorie Laura Danci, a fost secretara lui Zetea la Consiliul Județean, iar între timp a fost promovată: e mare șefă peste Cultura maramureșeană. Nici soțul nu e fitecine: a fost șef la Pașapoarte pe Maramureș.

    Dar Zetea, de unde vine Zetea? A ieșit cumva din spuma Izei sau a Tisei? Da’ de unde… Destinul său a fost influențat de faptul că era nepot de frate al unui cunoscut producător de pălincă din Medieşu Aurit. De acolo până la însurătoarea cu fiica securistului (naș Victor Ponta) și șefia PSD Maramureș n-a mai fost decât un pas.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Escrocul Cumpănașu își face partid cu escrocul lui Dragnea, care mințea că nu Firea a fost huiduită, ci Simona Halep!

    * VIDEO. Șacal fără scrupule: Cumpănașu o folosește pe Alexandra și în clipul său electoral

    * „A fost cu «sânge pe pereți»”! Cercetat de DNA pentru milionul furat, Cumpănașu o amenință pe ambasadoarea Franței

    * Codrin Ștefănescu a urlat ca descreieratul la Digi 24, când un jurnalist i-a atras atenția că difuzează minciuni

    * VIDEO. Elevă supusă unui abuz de tip comunist. Ode înălțate primarului PSD și Guvernului, la inaugurarea unui pod

    * VIDEO. Cele 5 mârlănii ale ministrului-porc la adresa unei ziariste. Rusofilul Teodorovici e hărțuitor de profesie

    * VIDEO. Dăncilă lovește năprasnic: „Am scăzut TVA de la 5% la 5%”; „toată munca care împreună am depus-o”

    * E 6-0 pentru noi! Va fi 12-0, distrugem PSD definitiv. Abia acum ne despărțim de comunism!

    * Lista primelor 444 de secții de votare din Diaspora. Alte 394 de secții sunt în pregătire. Restanțe majore în Italia, Spania, Marea Britanie, Franța și SUA

    * Candidatul-fantomă: Radu Moraru. Cronica unei șarlatanii anunțate

  • Plăcuțele PSD-iste poluează Maramureșul. Dăncilă, Zetea și „Genunche” sunt ctitori nemuritori!

    Județul Maramureș este batjocorit de PSD prin plăcuțe penibile pe care sunt scrise numele unor fruntași ai partidului, din județ sau de la centru: Viorica Dăncilă, Gabriel Zetea, Liviu Pop, Gheorghe Șimon, plus primarii Vasile Țiplea și Gavrilă Dologa.

    Două plăcuțe ridicole au fost plasate în comuna Săcel și în orașul Dragomirești. Pe amândouă se află inscripționat „pentru eternitate” (mă rog, până se schimbă puterea politică) numele lui Gabriel Zetea (PSD), președintele Consiliului Județean Maramureș.

    La Săcel, PSD-iștii stau la masă cu Pintea Haiducul

    La Săcel, mizeria a fost amplasată la intrarea din județul Bistrița-Năsăud în Maramureș. Plăcuța parazitează un monument-kitsch ridicat pe banii Consiliului Județean și inaugurat în 2017: Masa Haiducului Pintea.Pe plăcuță sunt trecute, printre altele, numele a patru fruntași PSD (primii trei chiar și cu poză):* Gabriel Zetea – președintele Consiliului Județean Maramureș* Liviu Pop – senator, fost ministru al Educației (supranumit „Genunche”)* Gheorghe Șimon – deputat, fost ministru al Economiei* Gavrilă Dologa – primarul comunei Săcel.Inaugurarea monumentului de la Săcel a fost anunțată printr-un comunicat agramat al Consiliului Județean, care a fost publicat de multe ziare și site-uri finanțate de PSD sau de Consiliul Județean. Limbajul festivist-propagandist al comunicatului nu spune că este o construcție de piatră total inutilă, fără valoare artistică, un kitsch cu plăcile de marmură încastrate în piatră. După doi ani, masa bietului haiduc începe să  se deterioreze.

    Comunicatul din 2017

    (Atenție, conține agramatisme și imbecilități!)

    „Mare sărbătoare mare în Săcel, sâmbătă, 19 august 2017, acolo unde autoritățile locale au chemat un sobor de preoți pentru a sfinți cel mai nou monument ridicat în comună, Masa Haiducului Pintea, (Grigore Pintea zis Pintea Vitezul).Gavrilă Dologa, primarul comunei Săcel, a invitat la acest eveniment atât primarii din zonă, cât și reprezentanții Consiliului Județean Maramureș, construcția fiind realizată și cu sprijinul administrației județene. Monumentul se află lângă poarta maramureșeană, construită în cinstea episcopului Iustinian și marchează intrarea în județ, dinspre Bistrița Năsăud. Turiștii care ajung aici pot să admire și harta Maramureșului istoric, cu punctele turistice aflate pe Văile Izei și pe Valea Vișeului.

    În spatele mesei au fost ridicate două ziduri de beton pe care sunt pictate scene din filmul Pintea Viteazul. Potrivit declarațiilor primarului din Săcel, Gavrilă Dologa, masa construită în cursul anul 2017 și inaugurate sâmbătă, 19 august, dorește să arate turiștilor ospitalitatea specific maramureșeană și, totodată, să fie un monument turistic care să atragă lumea în zonă.

    La slujba de sfințire a Mesei Haiducului Pintea a fost prezent și Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, ministrul Educației Naționale, senatorul Liviu Marian Pop, primarul orașului Borșa, Sorin Ion Timiș, primarul comunei Săcel, Irina Iusco, Vasile Țiplea, primarul din Dragomirești, dar și Anuța Bizău, primarul din Bogdan Vodă. Toți invitații s-au adresat celor prezenți la eveniment, aducând sincere felicitări pentru modul în care comunitatea din Săcel știe să se promoveze.

    Șeful administrației județene, Gabriel Zetea a amintit faptul că proiectele în infrastructură continuă în ritm alert în Maramureș, vorbind despre DN 18, unde lucrările de reabilitare avansează cu repeziciune, dar și despre investiția de 50 de milioane de euro pentru reabilitarea drumului județean pe Valea Izei. «Înainte de a-i felicita, dați-mi voie să le mulțumesc primarului Gavrilă Dologa, Consiliului Local și întregii comunități din Săcel, pentru că, într-o lume în care globalizarea are un ritm din ce în ce mai alert, într-o Europă în care valorile încearcă a fi uniformizate, în Săcel vedem gesturi prin care fibra noastră națională și tradiția Maramureșului sunt păstrate cu mare grijă. Astfel de lucruri nu trec uitate, iar noi le privim cu multă atenție de la Consiliul Județean și ne bucurăm pentru fiecare realizare a comunităților locale. Acum că v-am mulțumit pentru ceea ce ați făcut, doresc să vă felicit și să vă spun că investițiile realizate pe partea de cultură locală, de păstrare a tradițiilor noastre strămoșești moștenite de la moșii și strămoșii noștri, toate aceste investiții vor fi dublate în investiții în infrastructură, de care este nevoie în continuare. Împreună trebuie să avem grijă atât de proiecte mici, cât și de proiectele mari ale județului. Felicitări încă o dată tuturor celor implicați în acest proiect frumos, care face cinste întregului județ», a declarat Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.”

    Semnat: Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

    Monumentul-kitsch de la Săcel

    Dragomirești: plăcuță pentru Dăncilă de la primarul traseist

    O plăcuţă „Pro Memoria” cu numele premierului Viorica Dăncilă a fost instalată pe faţada Şcolii „Liviu Rebreanu” din orașul maramureşean Dragomireşti. Unitatea de învăţământ a fost reabilitată şi extinsă din bani publici, prin fonduri de la Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), iar costul lucrărilor s-a ridicat la de 3,5 milioane de lei.

    Cel care a avut iniţiativa de a monta plăcuţa pe faţada şcolii a fost primarul localităţii Dragomireşti, Vasile Ţiplea. Acesta a fost ales în 2016 candidând din partea PMP, dar a făcut mereu jocul PSD. A fost exclus din PMP și s-a înregimentat în PSD.

    Mesajul omagial nominalizează înalţi funcţionari publici pentru meritul „deosebit” de-a fi semnat actele de finanţare din bani publici a lucrărilor de reabilitare. „Din mila lui Dumnezeu s-a reabilitat în oraşul Dragomireşti Şcoala gimn. «Liviu Rebreanu» între anii 2017-2019 cu sprijinul Guvernului României, prim-ministru fiind doamna Viorica Dăncilă. Lucrările au fost executate de SC Forean Trust, directorul şcolii fiind pr. prof. Dănuţ Iuga. Inaugurarea a avut loc în faţa mulţimii de elevi, profesori, preoţi şi consilieri locali, având în frunte pe preşedintele Cons. Jud. Maramureş, Gabriel V.Zetea. 9.IX.2019. Primar Dragomireşti, pr. prof. Vasile Ţiplea”.

    Plăcuța dănciliană de la Dragomirești

    Fondurile pentru reabilitarea şcolii au fost obţinute în vara anului 2017, perioadă în care premierul Viorica Dăncilă nu ocupa funcţia pe care o deţine astăzi. Dar s-a nimerit să fie prim-ministru în momentul finalizării lucrările de reabilitare şi extindere a unităţii de învăţământ, în luna mai 2019.

    Potrivit publicației Educaţia Privată, şcoala nu a acordat aviz pentru amplasarea plăcuţei „Pro Memoria”, dar nici nu ştie cui i-a aparţinut iniţiativa. „Nu a fost ideea şcolii, în niciun caz. Nu am alte detalii. (…) Din partea şcolii nu au aviz şi nu au făcut nici solicitare”, a declarat Dănuţ Iuga, directorul Şcolii „Liviu Rebreanu” din Dragomireşti.

    Puteți dona AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM.

    CITIȚI ȘI:

    * MEGA-HOȚ. Cumpănașu ne-a furat și de Centenar, în cârdășie cu PSD! Ministerul Culturii i-a plătit 1.000.000 de lei pe trei broșurele cu texte copiate de pe internet

    * Cumpănașu și-a „negociat” drepturile de autor cu soția sa! Rezultatul: 178.000 de euro furați din bani publici

    * VIDEO. Infarctul electoral al lui Cumpănașu. De la RTV a plecat la spital, dar în seara următoare a fost din nou la Ciutacu

    * VIDEO. Delirul lui Cumpănașu, după Țebea: „Vom câștiga alegerile prezidențiale! Întregul popor român este alături de noi!”

    * Te-am prins, țeparule! Cumpănașu a luat un apartament de lux de la Protocolul de Stat, din care și-a inundat vecinii, fără a-i despăgubi

    * INML confirmă moartea Alexandrei, Cumpănașu continuă „s-o țină în viață”, ca s-o folosească electoral

    * Caracatița care-l susține pe Cumpănașu: sindicaliști, polițiști, masoni, foști șefi ai Guvernului, ai Armatei și ai SRI

    * Sunt puși sub acuzare primii trei polițiști care au contribuit la moartea Alexandrei. Cap de listă: pensionara de lux care a divorțat fictiv de șeful Poliției Caracal

    * Beizadeaua ucigașă. Fiul celui instalat de Ponta și Dragnea la șefia LPF conducea beat, drogat, după o noapte de poker, un bolid de 300.000 de euro cu 240 km/oră. A intrat pe contrasens și a omorât un om

    * VIDEO. Prima zi de școală a Sorinei la New York. Pasagerul din School Bus și cei doi prieteni lățoși

  • Crima de la Borşa: şi ucigaşul, şi victima au ieşit din puşcărie mai devreme, beneficiind de clemența PSD-ALDE

    Apar detalii teribile în crima sălbatică de la Borşa, județul Maramureş.

    Atât criminalul (Gheorghe Timiş), cât şi victima (Florin Danci, zis Tioară) au avut condamnări la închisoare, dar au ieşit din arest anul trecut, înainte de termen – eliberare condiționată -, beneficiind de clemența guvernării PSD-ALDE. Concret, de recursul compensatoriu promovat de ministrul Justiției, Tudorel Toader.

    Gheorghe Timiș (foto stânga), criminalul, a fost condamnat la 3 ani, pentru tentativă de omor, dar a stat după gratii doar 8 luni. Mai are un frate, care e tot în puşcărie, şi tot pentru omor.

    Florin Danci (foto dreapta), victima, era cunoscut ca un „taur comunal”. Avea trei copii cu actuala soție, o fetiță dintr-o relație extraconjugală, iar amanta lui e însărcinată. Era bogat, nu muncea nimic, dar avea bani. Fusese condamnat în dosarul „Excavatorul” – făcuse parte dintr-o rețea care fura excavatoare din Occident, le demonta şi le vindea în Ucraina sau în Republica Moldova.

    Slăbiciunea pentru femei i-a fost fatală lui Florin Danci la începutul acestui an. A fost omorât de Gheorghe Timiş tocmai pentru că se afla în cu soția acestuia. Orbit de gelozie, Timiş l-a înjunghiat cu o şurubelniță, l-a lovit în splină.

  • După tâlhării şi violuri, a venit şi crima. Puscăriaşii eliberați în „lotul Tudorel” terorizează România

    După tâlhării şi violuri, a venit şi crima. Puscăriaşii eliberați în „lotul Tudorel” terorizează România

    Luni seara, un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost înjunghiat mortal la Borşa, județul Maramureş. Criminalul a fost eliberat recent din închisoare, anticipat, beneficiind de recursul compensatoriu votat de PSD-ALDE şi asumat de ministrul Justiției, Tudorel Toader.

    Crima a pornit de la o criză de gelozie. Asasinul îşi bănuia victima că are o relație amoroasă cu soția lui. A urmărit mașina în care se aflau femeia și presupusul amant până la locuința victimei, apoi a atacat.

    Conform martorilor, victima se afla în maşină personală chiar în faţa casei sale, împreună cu o soţia celuilalt bărbat. Acesta din urmă i-a urmărit pe cei doi pe străzile din Borşa şi i-a văzut când au oprit maşina. Când a văzut-o pe femeie lângă presupusul amant, a devenit agresiv.

    Presupusul amant a deschis geamul ca să stea de vorbă cu agresorul, iar acesta l-a înjunghiat. Rănit, bărbatul a încercat să fugă cu maşina, însă a intrat într-un gard de pe marginea drumului. La scurt timp, cel înjunghiat a murit la spital.

    Criminalul a fugit, însă o oră mai târziu a fost prins de poliţişti.

    Bărbatul ucis este căsătorit şi are trei copii. În trecut, spun anchetatorii, a avut și el probleme cu legea, fiind arestat.

    Florina Meteş (IPJ Maramureş): „Suspectul a fost identificat pe raza oraşului Borşa. Procurorul criminalist a dispus internarea sa la Spitalul de Psihiatrie din Sighetu Marmaţiei pentru efectuarea unei expertize psihiatrice de specialitate. Cazul a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş”.

  • România veselă şi tristă. Observațiile unui diplomat ardelean de la Bruxelles, venit acasă de Sărbători

    Ciprian Mihali a predat vreme de două decenii filosofia la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Fost ambasador al României în Senegal, ocupă actualmente funcția de director pentru Europa de Vest al Agenției universitare a Francofoniei, cu sediul la Bruxelles.

    Aflat in România în concediu, fostul profesor de filozofie ne relatează cu realism şi tristețe despre Maramureşul său natal, în care „zăpada căzută blând peste satele maramureşene nu reuşeşte să scoată afară copiii din casă”.

    De asemenea, observă trist casele mari, care par goale, făcute din munca românilor aflați peste hotare: „Poate că unii copii nici nu mai sunt prin palatele acelea reci şi goale, ci petrec sărbătorile alături de părinții lor în chirii mizere prin Europa, degustând specialitățile tradiționale cumpărate de la magazinul românesc sau trimise prin curier din țară”.

    Postarea integrală a lui Ciprian Mihali (intertitlurile aparțin redacției ziaristii.com)

    O lume de supraviețuitori norocoşi

    „După două săptămâni de ședere în țară, reiau drumul Occidentului cu impresii contrastante, pe măsura contrastelor României de azi.

    Centrele strălucitoare ale orașelor contrastează puternic cu marginile lor scufundate în întuneric sau cu satele amorțite de tăcere. Zăpada căzută blând peste satele maramureșene nu a reușit să scoată copiii din case; poate că unii nici nu mai sunt în palatele acelea reci și goale, ci petrec sărbătorile alături de părinții lor în chirii mizere prin Europa, degustând specialitățile tradiționale cumpărate de la magazinul românesc sau trimise prin curier din țară.

    Un abandon tot mai dramatic

    Curățenia din case și perfecționismul gospodinelor sunt în continuare în opoziție cu dezastrul ecologic de pe râuri și de pe marginile lor. Peste tot, administrațiile locale par să facă eforturi pentru a colecta deșeurile, mai ales cele din sticlă și plastic, dar proastele noastre obiceiuri sunt greu de învins în doar două sau trei decenii.

    Beteala și jocurile de lumini nu reușesc să ascundă îndeajuns cumplita sărăcie a satelor românești: după trei decenii de dezvoltare, majoritatea dintre ele nu au asfalt decât pe șoseaua care traversează satul, nu au apă, nu au canalizare. Garduri care se dărâmă, fațade scorojite, mașini ruginite, case vechi în paragină și case noi începute și neterminate, mult noroi peste tot, locuitori revenind acasă de sărbători și lăsând la plecare totul pentru un și mai dramatic abandon.

    Fragmentele de autostradă, ea însăși deja plină de gropi, întrerup șosele cu adevărat ucigașe: cratere, denivelări, marcaje proaste sau inexistente. Pe drumuri proaste, desigur, șoferi pe măsură, lipsa îngrozitoare de respect, disprețul pentru viața celuilalt și, de fapt, pentru viața celor dragi. O lume de supraviețuitori norocoși.

    Salvatorul calup de publicitate

    Un peisaj mediatic abundent și de un nesfârșit prost gust: lipsă cruntă de imaginație în tot ce înseamnă industrie a divertismentului, agresivitate vizuală și sonoră, umor vulgar, vedetism provincial, prostituție politică. Tulburătoare frecvența cu care sunt prezente, mai ales la televiziunile de partid, horoscoapele politice, numerologia și astrologia care legitimează deciziile iubiților noștri conducători. Obsedantă intervenția nutriționiștilor salvând nația de la bulimie dupa foametea ancestrală și repetiția reclamelor la medicamente reglându-ne fiziologia distrusă de calupul precedent de publicitate.

    Sursă de permanente disonanțe cognitive și afective, televiziunea ne arată un grup de redactori îmbrăcați grotesc, cu rochii mulate peste șunci și costume de piele, dansând vesel pe muzică pseudo-populară, în timp ce o burtieră galbenă ne avertizează că de la ora 21 vom afla de ce în casa cuiva la aceste sărbători miroase a tămâie. Eros și Thanatos în ritmuri amețitoare.

    Traficanții de sticlă de la ieșirea din Turda

    Peste toate, o ofensivă a abundenței afișate, magazine scufundându-se sub oferte, orașe întregi mutate în mall-uri, de unde se cumpără orice și oricât, o bunăstare materială mult visată, cu care îi va fi greu oricărei opoziții să lupte în numele dreptății, adevărului și binelui comun. Căci din spatele uriașelor panouri publicitare care îmbracă orașele, nu se mai văd și nu se mai aud suferințele, nedreptățile, abuzurile, sărăcia cruntă, disperarea celor flămânzi, excluși sau despărțiți de cei dragi.

    În sfârșit, o imagine a tranziției: cu foarte mulți ani în urmă, să tot fie vreo 25, îmi spuneam că România va deveni cu adevărat europeană atunci când de la ieșirea din Turda spre Aiud vor dispărea traficanții de sticlă (vaze, pahare etc.). Asta nu s-a întâmplat încă. Tarabele improvizate și vânzătorii ambulanți se află acolo prin complicitatea conducerii fabricii, a poliției și a noastră a tuturor. Căci avem de-a face fără îndoială cu produse furate din fabrică și vândute de traficanți pe lângă care mașina poliției trebuie să fi trecut de mii de ori. Nu există nicio lege și nicio morală care să întrerupă această hoție. În acești 25 de ani, probabil că unele modele de sticlărie au dispărut, altele au apărut; doar mentalitatea noastră și bălțile murdare din jur au rămas aceleași.

    Ridicarea României, reconstruirea ei trebuie să înceapă de jos, de la noi. Să nu așteptăm să ne salveze lideri carismatici, mai degrabă periculoși decât salvatori. Puterea e în noi înșine.”