Etichetă: manipulare

  • VIDEO. Antena 3 și RTV s-au înecat în minciuni. Au „teleportat-o” pe Clotilde Armand în sala cu voturi, „confundând-o” cu o altă femeie!

    Seară infernală la cele două vârfuri de lance ale propagandei PSD. Vineri, 6 august, Antena 3 și România TV au dus intoxicarea media, în cazul alegerilor locale de la Sectorul 1, pe culmi neatinse. Cele două televiziuni diversioniste au plasat-o pe Clotilde Armand (USR-PLUS) în camera cu voturi, deși femeia din imagini, indicată insistent cu săgeată, nu era Clotilde Armand!

    Precizarea fermă a primăriței nu i-a convins pe cei de la Mafia Media – cărora Clotilde Armand le-a tăiat generoasele contracte de publicitate date de fostul primar, Daniel Tudorache (PSD) – să rectifice informația mincinoasă și să ofere publicului adevărul.

    Atacul a fost lansat simultan pe cele două televiziuni manipulatoare. Pe ecran, titluri mari, țipătoare:

    • „BREAKING NEWS. Clotilde, cu mâna pe voturi: au apărut noi imagini”;
    • „Imaginile furtului: Clotilde, demisia!”;
    • „Șocant: imaginile care o îngroapă pe Clotilde Armand, ce căuta la voturi”.

    Imaginile sunt detonate mai întâi pe România TV (canalul de dejecții al fugarului Sebastian Ghiță) și preluate imediat de Antena 3 (latrina infractorului Dan Voiculescu).

    Sursa imaginilor, ușor de intuit, e Mihai Drăgan, avocatul fostului primar Daniel Tudorache, actualmente deputat PSD. Precizare: în mandatul lui Tudorache, avocatul Drăgan a avut contracte consistente cu Primăria Sectorului 1, de la care a încasat sume de ordinul milioanelor de lei.

    Nevasta senatorului Zamfir și avocatul deputatului Tudorache (ambii de la PSD)

    Acuzația care bubuie televizoarele: Clotilde Armand ar fi femeia prezentă în sala cu voturi de la Biroul Electoral al Sectorului 1 (BES 1). Femeia respectivă e marcată cu săgeată, să fie clar: e Clotilde Armand, care „are mâna pe voturi”, cum scrâșnește din dinți Oana Stancu-Zamfir, dirijoarea emisiunii de la Antena 3. Precizare: Oana Stancu-Zamfir e actuala soție a senatorului Daniel Zamfir (PSD).

    La Antena 3, Oana Stancu-Zamfir are invitați pe măsură, gen Mirel Curea (interlopoidul de la Evz.ro). Prin telefon: Mihai Drăgan, avocatul PSD-istului Tudorache.

    La RTV, imaginile sunt „analizate” de alde Gelu Vișan, Codruța Cerva și Oana Lovin. Vișan e de balamuc: „Clotilde Armand ar trebui arestată… arestată direct! Nu cercetată – arestată! Ea, în acest moment, trebuie arestată! Arestată! Trebuie dată ordonanță de reținere pe 24 de ore! Procurorul care conducea operațiunea trebuie arestat și el! Această nemernicie, această mare hoție… Un procuror din această țară, oricare ar fi el, trebuie să se sesizeze acum, fără întârziere, și să declanșeze operațiunea de reținere a lui Clotilde Armand!”.

    Chirieac și Ciolacu

    Hop și Bogdan Chirieac! „Văzând imaginile respective, îți pui întrebarea: cine este reținut, cine este sub control judiciar? Doamna Clotilde Armand, alți domni și doamne de acolo… De ce nu sunt parte a unui proces penal? Imaginile sunt zdrobitoare. N-am nicio îndoială că n-ar fi reale, că doar nu le-ați făcut dvs. Ați dat imaginile ca la Fox News, ca la CNN… Imaginile sunt tulburătoare”.

    Pe ambele televiziuni se cere arestarea de urgență a primăriței de la Sectorul 1, care – după cum sunt prezentate imaginile – „e cu mâna pe voturi”.

    Președintele PSD, Marcel Ciolacu, urcă pe valul minciunilor apocaliptice și scrijelește pe Facebook, cu semnificative agresiuni la adresa limbii române (pe care i le corectăm, totuși, din respect pentru cititori): „Demisia, Armand! Și apoi pe mâna procurorilor! Poate acum înțelege toată lumea de ce Iohannis vrea cu orice preț desființarea SIIJ!!! Ce face SIIJ acum este să renumere voturile furate deja de Clotilde Armand?! (…) Vom strânge semnături și o vom demite pe Armand! Iar toți politicienii, indiferent de partid, trebuie să ia atitudine!!! Să semnăm toate partidele un protocol și să strângem împreună semnăturile!!!”

    Lovitură de măciucă de la Clotilde Armand

    Când balamucul e pe final, pagina de Facebook a primăriței le oferă o surpriză neplăcută. Clotilde Armand (care, conform avocatului inamic Drăgan, nu se află în țară) precizează ferm: „Ghinion! Doamna respectivă, indicată de avocatul lui Tudorache și de televiziunile de casă ale PSD, nu sunt eu. Seamănă, dar nu răsare. Nu am intrat niciodată în camera unde se numărau voturile, în imagini se vede clar că este vorba de o altă persoană. Un nou fake-news grosolan apărut simultan la televiziunile abonate la bănii Primăriei până să ajung eu primar (RTV & A3)”.

    Clotilde Armand le mai dă o veste proastă intoxicatorilor: „Îi voi acționa în judecată pe toți cei care sunt părtași la manipularea aceasta grosolană”.

    VIDEO: Minciunile de la Antena 3, orchestrate de Oana Stancu-Zamfir

    Clotilde Armand: „Fake-news grosolan! Doamna respectivă nu sunt eu. Nu am intrat niciodată în camera unde se numărau voturile”

    „Câteva precizări pentru televiziunile care difuzează imagini cu «Clotilde cu mâna pe voturi!» și spun că eu aș fi fost în camera respectivă din sediul BES 1.

    Ghinion! Doamna respectivă, indicată de avocatul lui Tudorache și de televiziunile de casă ale PSD, nu sunt eu. Seamănă, dar nu răsare.

    Un nou fake-news grosolan a apărut simultan la televiziunile abonate la banii Primăriei până să ajung eu primar (RTV & A3). Sunt încercări disperate ale lui Dan Tudorache și ale avocatului acestuia de a distrage atenția de la dosarele deschise de DNA. De 9 luni se chinuie să zică că am furat voturile și nimeni nu-i crede. Pentru că Justiția nu minte.

    Nu am intrat niciodată în camera unde se numărau voturile, în imagini se vede clar că este vorba de o altă persoană.

    Nivelul știrilor false create de PSD a ajuns prea departe. Îi voi acționa în judecată pe toți cei care sunt părtași la manipularea aceasta grosolană.

    Văd că s-a grăbit și președintele PSD cu concluziile. Îi dau un sfat prietenesc: D-le Ciolacu, schimbați-vă ochelarii!”

    Cum a relatat site-ul Antenei 3

    „Imaginile care o îngroapă pe Clotilde Armand: «A fost acolo, în sala de sortare a voturilor»”

    „Noi imagini şi dezvăluiri în scandalul momentului în care este implicată Clotilde Armand, primarul Sectorului 1. Imaginile arată că, în ciuda faptului că a negat că a intrat în sala de sortare a voturilor, Clotilde Armand a fost în respectiva sală.

    Pe noile imagini se poate obseva clar că actualul primar al Sectorului 1 a fost în sala de sortare a voturilor, în momentul în care se numărau voturile din saci.

    Noile dezvăluiri vin în contextul în care Clotilde Armand a negat, într-o postare pe Facebook, că s-ar fi aflat în sala de sortare, după ce Antena 3 a publicat imaginile.

    Oana Zamfir, jurnalist Antena 3, a prezentat noile imagini la Antena 3.

    «Au fost analizate bucată cu bucată, cadru cu cadru, toate aceste imagini. Ne aducem aminte de povestea pe care ne-a servit-o Traian Băsescu cu pixelul albastru. Este şi mai ruşinoasă povestea pe care ne-o serveşte Clotilde Armand. Ce spune dânsa, de fapt? Noi avem o scenă a unei infracţiuni – nu o spunem noi, o spune procurorul de caz. Şi într-o sală unde sunt 20 de oameni care sortează sacii cu voturi, care ar fi trebuit să fie sigilaţi. În tot acest timp, unde este Clotilde Armand? La locul faptei. A fost acolo, în sala de sortare a voturilor», a precizat Oana Zamfir.

    Imaginile au fost comentate şi de avocatul Mihai Drăgan, avocatul fostului primar al Sectorului 1, Dan Tudorache.

    «Sută la sută, este ilegal. Candidații au dreptul să intre în biroul electoral de circumscripție, au dreptul să asiste, să observe numărarea, renumărarea, orice fel de acțiune asupra voturilor, buletinelor de vot și proceselor verbale.

    Nu au voie să intre în sala respectivă, pentru ca altfel ar fi un haos. Nu au dreptul să intre în sala respectivă decât doar în mod excepțional, cu aprobarea unui membru al Biroului și doar sub supravegherea unei persoane, în caz excepțional, a unui președinte de secție, de post, şi asta doar dacă nu se găsește nu știu ce document.

    În niciun caz, nimeni nu are dreptul să atingă materialele electorale. Or, ceea ce vedem aici este sortarea voturilor. Ceea ce vedem aici este practic o fraudă.

    Somez public pe procurorul Iașinovschi să înceapă urmărirea penală in personam, pentru că mai flagrant decât ce vedem acum nu există», a declarat Mihai Drăgan, avocatul fostului primar Daniel Tudorache.”

    Cum a relatat site-ul România TV

    „IMAGINI BOMBĂ! Clotilde Armand, filmată în timp ce umbla în sala cu sacii cu voturi după alegerile de la Primăria Sectorului 1„

    „România TV a intrat în posesia unor imagini uluitoare cu Clotilde Armand, la scurt timp după alegerile pentru Primăria Sectorului 1. Candidata USR ar fi fost filmată în timp ce s-ar fi aflat ilegal în camera în care erau depozitaţi sacii cu voturi.

    România TV a intrat în posesia unor imagini bombă! Pe filmările surprinse de camerele de supraveghere în noaptea de 29 septembrie 2020 ar apărea Clotilde Armand, alături de membri ai USR în sala Biroului Electoral de Sector 1 în care se aflau sacii cu voturi, o sală care, în mod normal, trebuia să fie sigilată.

    În imagini se vede cum Clotilde Armand ar da directive, ar umbla în sacii cu voturi şi ar sorta buletinele de vot. Accesul în sala cu sacii cu voturi era permis de procurorul Nicolae Sprâncu.

    Preşedintele BES este acuzat că ar fi dat mână liberă lui Clotilde Armand să umble în sacii cu buletinele de vot.

    «Pe câţiva dintre USR-işti i-am identificat. Clotilde Armand, pe data de 28 (septembrie 2020 – n. red.), a spus că PSD a fraudat. Îl vedeţi cumva pe domnul Tudorache în sală? O vedeţi pe doamna Adriana Bahmuţeanu? Nu vedem niciun alt reprezentat de la alt partid», a declarat Codruţa Cerva, prezentă la dezbaterea din studioul România TV.

    De asemenea, Codruţa Cerva a dezvăluit că în imagini apar şi consilieri USR Sector 1.

    «Cei pe care i-am identificat şi am spus şi la SIIJ. Este vorba despre Mircea Savin, Diana Buzoianu, Oana Iacob, Andrei Nicolaescu şi Radu Stanciu. Am spus procurorilor că au fost mai mulţi, dar nu îi ştiam pe nume. Repet, în sală se află doar cei de la USR, în condiţiile în care trebuiau să fie şi cei de la PNL, şi de la PSD», a spus Codruţa Cerva.

    Gelu Vişan: «Clotilde Armand ar trebui arestată direct. Dacă nu ia măsuri, ministrul de Interne este părtaş»

    «Dacă nu ia măsuri, ministrul de Interne este părtaş. Acela este un obiectiv de grad zero în România. Am organizat alegeri din 1994. Nu ai voie în sală absolut deloc. Clotilde Armand ar trebui arestată direct pentru că a furat. Prezenţa ei în sala de voturi… prezenţa candidatului în sala cu voturi se echivalează cu furtul! Acea sală este securizată. Procurorul care a permis acest lucru, şeful BES, trebuie arestat. Ceea ce vedem acum anulează toată revoluţia din România», a declarat Gelu Vişan.

    Alte imagini îl arată pe un membru al USR, Radu Stanciu, în prezent consilier, care le dă indicații unor jandarmi, în Biroul Electoral al Sectorului 1.

    Imagini explozive cu procurorul Sprâncu, printre sacii cu voturi

    De asemenea, camerele de supraveghere au surprins momentul în care un jandarm a pătruns în sala în care se aflau sacii cu voturi şi i-a dat un telefon mobil procurorului Nicolae Sprâncu, care pe data de 29 septembrie 2020 fusese declarat bolnav de Covid.

    Cu toate acestea, anchetatorul – îmbrăcat într-o cămasă albastră – apare în timp ce se uită la sacii cu voturi, dând de înţeles că ar fi în căutarea a ceva. Apoi, la un moment dat, ia nişte saci noi şi ulterior începe sortarea voturilor.

    «Ceea ce vedem acum este ilegal. Operaţiunea de a verifica se face organizat. Dacă aveai nevoie să verifici ceva, un proces-verbal, se face organizat, în prezenţa tuturor membrilor partidelor politice, a preşedintelui Biroului Electoral de Sector. Preşedintele Biroului Electoral de Secţie de votare nu are ce să caute el personal în voturi», a explicat Gelu Vişan.

    Mai mult, procurorul Sprâncu apare în timpi în timp ce aduce saci şi sortează buletine de vot, în ziua în care fusese declarat bolnav de noul coronavirus.

    Avocatul lui Dan Tudorache: «În niciun caz, nimeni nu are dreptul să atingă materialele electorale. Or, ceea ce vedem aici este sortarea voturilor, ceea ce vedem aici este practic o fraudă»

    Întrebat dacă această acțiune este legală, avocatul Mihai Drăgan a declarat că acest demers este ilegal şi face apel la procurorului SIIJ, Sorin Eugen Iaşinovschi, să înceapă urmărirea penală in personam.

    «Sută la sută, este ilegal. Candidații au dreptul să intre în Biroul electoral de circumscripție, au dreptul să asiste, să observe numărarea, renumărarea, orice fel de acțiune asupra voturilor, buletinelor de vot și proceselor-verbale.

    Nu au voie să intre în sala respectivă, pentru ca altfel ar fi un haos. Nu au dreptul să intre în sala respectivă decât doar în mod excepţional, cu aprobarea unui membru al Biroului și doar sub supraveghere a unei persoane, în caz excepțional a unui președinte de secție de post, şi asta doar dacă nu se găsește nu știu ce document.

    În niciun caz, nimeni nu are dreptul să atingă materialele electorale. Or, ceea ce vedem aici este sortarea voturilor, ceea ce vedem aici este practic o fraudă.

    Somez public pe procurorul Iașinovschi să înceapă urmărirea penală in personam, pentru că mai flagrant decât ce vedem acum nu există», a spus Mihai Drăgan, avocatul fostului primar Daniel Tudorache, la Antena 3.”

    Hop și Colonelul!

    Spre miezul nopții, intră în joc și colonelul Robert Turcescu. „Să ne trăiască franțuzoaica, zic! Popcorn, vă rog!”, scrie el tâmp-ironic, rostogolind o intoxicare a propagandei PSD. Un articol cu titlul: „Clotilde Armand, filmată în timp ce scotocea în sacii cu voturile de la S1”.

    Colonelul nu e interesat și de precizarea primăriței, care spune ferm că în imagini nu e ea. Adevărul nu trebuie lăsat să strice o știre bună! (Bună pentru PSD, evident.)

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Robert Turcescu a semnat din nou! De data asta, alături de PSD și AUR, pentru demiterea primăriței Clotilde Armand. Furtună anti-Turcescu pe pagina lui Turcescu

    * VIDEO. Sfaturile interlope ale lui Mirel Curea (EVZ) pentru eliminarea lui Mălin Bot: „Îl provoci și îl bați de se cacă pe el”. Dan Andronic și Robert Turcescu se hlizesc

    * Sinistrul Curea despre vicepremierul Barna: „E băbălău! E bou! E fraier! E labagiu! L-a prins aia în baie”. Infractorul Andronic îi ține isonul

    * Șantierul ilegal al lui Robert Negoiță i-a înghițit pe cei doi muncitori lângă Biblioteca Națională! Plângere penală pe numele primarului de la Sectorul 3

    * A fost arestat un om al lui Dan Voiculescu, fost deputat al lui Tăriceanu! Își șantaja fostul asociat să-i cedeze un iaz

    * RUSOFILIE ȘI PROSTIE. Oana Lovin a fost chemată de patronul restaurantului La Copac să-l hărțuiască pe Dan Barna! „Horațiu mi-a spus: «Ți-am zis să-l aștepți să iasă afară, să nu faci asta înăuntru!»”

    * VIDEO. Șoșoacă, scelerată: „Dacă îndrăznește cineva să pună mâna pe noi, să ne vaccineze, va muri!”

    * Motociclistul Trică Mitici e la a doua crimă pe șosele! Judecat pentru moartea unui biciclist în 2014, arestat pentru cea a unui trotinetist în 2021

    * Tata era lider sindical al polițiștilor, fiica presta dansuri orientale și fura curent! Beizadeaua a fost parașutată în Poliție și la Transelectrica

    * Lacheii lui Lukașenko, expulzați de la Olimpiadă! Cei doi antrenori au forțat-o pe atleta rebelă să se întoarcă în Belarus, dar n-au reușit

  • PSD-istul Tudose folosește un fake news ca să numească „meduză fără creier” un ministru din Guvernul Cîțu

    Mecanismul propagandei și al dezinformării, prin care PSD și televiziunile oligarhilor țin captivă o parte importantă a electoratului, poate fi exemplificat extrem de clar cu cazul minciunii privind presupusa proteză de șold de care ar avea nevoie medicul Leon Dănăilă.

    Propaganda Antenei 3 a lansat “la apă”, joi, un nou fake news de succes și cu impact emoțional la public: eminentul chirurg Leon Dănăilă, un specialist al intervențiilor pe creier, ar trăi o dramă. Ar avea nevoie urgentă de montarea unei proteze de șold, dar nu se poate face această operație pentru că Ioan Mihăilă, ministra Sănătății, refuză ca Spitalul Foișor să redevină de ortopedie, după ce luna trecută a fost transformat în spital Covid.

    Lansată de oamenii lui Dan Voiculescu, minciuna a căpătat aripi, fiind îndelung dezbătută la posturile TV ale mogulilor și ventilată masiv pe Facebook. S-a ajuns la acuzații directe, Ioana Mihăilă fiind cataogată drept o “bestie” care nu are pic de milă nici măcar de oamenii de elită ai acestei țări.

    Leon Dănăilă n-a fost întrebat de nimeni, nici de la Antena 3, nici de la România TV, dacă într-adevăr e bolnav sau i-a refuzat cineva ceva.

    Chirurgul a precizat sâmbătă că nu e nimic adevărat, că n-are nevoie de proteză de șold, că nu-l doare nimic, n-a făcut nicio cerere către nimeni și că se simte bine. Dănăilă a subliniat că nu vrea ca numele său să fie folosit într-o campanie de fake news.

    Asta nu l-a împiedicat pe fostul premier Mihai Tudose, acum europarlamentar și membru în conducerea PSD, să reia minciuna Antenei 3 și să o jignească incalificabil pe Ioana Mihăilă, despre care a spus că l-a umilit pe Dănăilă, că e o “meduză fără creier” și multe alte grozăvii.

    Mesajul incalificabil al lui Mihai Tudose, care folosește minciuna privind așa-zisa nevoie a lui Leon Dănăilă de operație pentru a o jigni pe Ioana Mihăilă

    „Meduza de la Sănătate

    Cruntă lipsa de umanitate a ministresei pluseriste de la Sănătate față de suferința academicianului octogenar Leon Dănăilă! Rușinoasă lașitatea penelistă în fața umilinței la care juna Mihăilă îl supune pe venerabilul ex-senator PNL! A fost bun doctorul Dănăilă, în campania electorală din 2016, să deschidă lista PNL la București, dar acum, când marele neurochirug are nevoie de operație, la 87 de ani, cei care au profitat politic de pe urma imaginii sale tac chitic…

    Academicianul e pe lista de așteptare la Spitalul Foișor, să fie operat pentru o proteză la șold. Dar spitalul a fost transformat în unitate Covid. Ce-i transmite ,,marioneta” lui Vlad Voiculescu medicului care a făcut peste 30.000 de operații în timpul carierei lui? ,,Fiecare pacient va fi tratat în funcţie de nivelul de urgenţă.”

    Asta-i răsplata ministrului Sănătății pentru un medic care și-a dedicat viața salvării semenilor săi. Asta-i empatia față de victimele proastei gestiuni a pandemiei, pentru că sunt atâția români în situația doctorului Dănăilă, care așteaptă tratament pentru afecțiuni grave.

    Sau vom avea și aici o justificare de genul nu-cred-că-a-fost-cel-mai-mare-neurochirurg-român?!?

    Dar când nenorocești, zâmbind, o țară întreagă…. un om care a salvat zeci de mii de vieți și care nici măcar trotinetă nu are… nu există!!!

    Meduzele au rezistat milioane de ani fără creier. Credeți că veți reuși și voi?“

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Încă o lovitură aplicată de ministrul Drulă baronului Rădoi: cotizațiile nu mai pot fi reținute direct din salariile sindicaliștilor! Reacție violentă a „mafiei de la metrou”

    * ÎPS Teodosie: „Femeia a început păcatul! Dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri! Are condiţia slăbiciunilor sale“

    * De la videochat la Voluntari TV. Oana Lovin a primit emisiune la televiziunea lui Pandele, finanțată din bani publici

    * Soția lui Nelu Ploieșteanu să nu-i mai acuze pe medici, ci să se acuze pe ea însăși, pentru că nu l-a vaccinat! În schimb, l-a lăsat să cânte prin restaurante, condamnându-l la moarte

    * Uciderea mișelească a celui mai mare urs din România. Beneficiar: un prinț austriac, după „o partidă de braconaj”. Aprobarea era pentru o ursoaică

    * Pușcăriașul Adrian Severin îi scrie lui Putin, „turnându-i” pe conducătorii României, care „execută obedient ordine venite de la rivalii Rusiei”

    * 10 minciuni șocante ale lui Gigi Becali în ziua a doua de Paște. A fost prins circulând cu 106 km/oră în localitate, pe un drum național, dar susține că rula regulamentar „pe autobandă”!

    * Au vrut să vâneze iepuri și fazani, dar s-au împușcat între ei! Vânătoarea era ilegală. Unul dintre braconieri are capul zdrobit

    * CTP l-a „dat în primire” pe șeful SIE, în direct, la TV. Ce minunății franțuzești conținea cutia-cadou trimisă jurnalistului

    * Divorțul deceniului: Bill Gates se desparte de Melinda, după 27 de ani! Își împart o avere de 146 de miliarde de dolari

  • SUA acuză Rusia că duce o amplă campanie de dezinformare-manipulare împotriva vaccinurilor Pfizer și Moderna

    Rusia derulează, de luni bune, o amplă campanie de dezinformare-manipulare, coordonată de serviciile secrete ale regimului Putin și care țintește încrederea publică în vaccinurile anti-Covid produse de Pfizer și Moderna, anunță Departamentul de Stat al SUA, preluat de Reuters.

    Instituțiile specializate ale americanilor au identificat cel puțin 3 publicații online controlate de serviciile de spionaj rusești care propagă masiv fake news și știri negative despre vaccinurile produse în occident, cu scopul de a ostiliza populația la ideea de a se imuniza.

    Încă de la începutul pandemiei, Rusia și China și-au coordonat eforturile pentru a amplifica o stare de tensiune și neîncredere în societățile din SUA și Uniunea Europeană.

    Despre acest lucru știu și autoritățile române, în baza unor analize prezentate de instituții specializate care lucrează sub patronajul Secretariatului General al Guvernului.

    Potrivit purtătoarei de cuvânt a Departamentului de Stat al SUA, publicațiile controlate din umbră de Rusia “răspândesc multe feluri de dezinformare, inclusiv despre vaccinurile Pfizer și Moderna, dar și despre organizații internaționale, conflicte militare, proteste și orice chestiune care provoacă discordie și pe care ei o pot exploata”.

    Anunțul oficial al Guvernului american vine după ce publicația The Wall Street Journal (WSJ) a publicat în premieră informația, iar Rusia a dezmințit vehement, calificând acuzațiile drept “un nonsens”.

    Cele trei publicații online identificate de Centrul de Angajare Globală al Departamentului de Stat al SUA ca fiind controlate de ruși sunt

    News Front (dirijat de serviciul de securitate federală al Rusiei),

    New Eastern Outlook (dirijat de serviciul de informații externe al Rusiei),

    Oriental Rewiew (dirijat, de asemenea, de serviciul de informații externe rusesc).

    Mai există și un al patrulea site, Rebel Inside, care e controlat de armata rusă, dar care este acum inactiv, a adăugat oficiala americană.

    Site-urile respective par obscure, dar rușii n-au nevoie de lumina reflectoarelor, a explicat purtătoarea de cuvânt. Rolul acestor publicații este de a injecta idei false privind vaccinurile, apoi rețelele de troli și conspiraționiștii naivi fac restul, difuzând masiv articolele. Ulterior, dezinformările sunt preluate de unii oameni în discursul public, ajung și în publicațiile mainstream, iar ținta este atinsă.

    La această operațiune, spun americanii, ar contribui și conturi de Twitter care aparțin presei de stat din Rusia și Guvernului de la Kremlin. Acestea încearcă răspândească dubii asupra vaccinului Pfizer, larg utilizat în Europa. Scopul aparent ar fi favorizatea vaccinului Sputnik V, produs în Rusia.

    Purtătoarea de cuvânt a Guvernului SUA a încheiat: „Departamentul va continua să expună activităţile online abjecte ale Rusiei. Vom continua totodată să conlucrăm cu aliaţii şi partenerii noştri pentru a oferi un răspuns global în cadrul măsurilor de contracarare a dezinformării“.

    În România, Rusia acționează intens împotriva vaccinului Pfizer, deoarece Moderna este mai puțin utilizat. Portalul oficial Sputnik.md distribuie masiv știri despre cazuri de oameni care au murit sau au avut reacții adverse grave după vaccinarea cu Pfizer. Cel mai adesea, informațiile sunt trunchiate, scoase din context sau prezentate în așa fel încât, chiar dacă în text se scrie că nu există dovezi medicale că ar exista o legătură între vaccinare și reacțiile constatate, asupra cazurilor să planeze în continuare suspiciuni.

    Alte site-uri, precum Ordodoxinfo.ro și ActiveNews.ro, preiau linia și susțin puternic direcțiile „de atac” stabilite și promovate de la Moscova.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • „Grija” PSD pentru Sănătate: între 2016-2020, Spitalul de Oftalmologie a primit de la primăria lui Daniel Tudorache 0 lei pentru investiții, iar Spitalul de Arși – 8.900 de euro

    „Grija” PSD pentru Sănătate: între 2016-2020, Spitalul de Oftalmologie a primit de la primăria lui Daniel Tudorache 0 lei pentru investiții, iar Spitalul de Arși – 8.900 de euro

    Mediatizate cu zgomot asurzitor de televiziunile oligarhilor și postacii de partid angajați ca funcționari bugetari, “îngrijorările” PSD față de așa-zisa “tăiere a finanțării” pentru Sănătate ascund o ipocrizie cutremurătoare. În perioada 2016-2020 a administrației PSD, Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice a primit de la Primăria Sectorului 1, condusă de Daniel Tudorache, 0 (zero) lei pentru investiții, dezvăluie publicația Buletin.de. În același interval, Spitalul de Arși a primit 8.900 de euro de la administrația PSD.

    Documentele și faptele reale contrastează violent cu campaniile de imagine pe care le face acum PSD. În urmă cu câteva săptămâni, Primăria Sectorului 1, preluată de la 27 septembrie 2020 de Clotilde Armand, a dat curs somației Curții de Conturi și a renunțat la administrarea a 4 spitale clinice aflate în subordinea Ministerului Sănătății.

    Clotilde Armand, atacată violent de Firea și Tudorache că „taie finanțarea” spitalelor, care în mandatul PSD oricum nu existase

    Dată fiind această anomalie, Curtea de Conturi adresase mai multe ultimatumuri, începând din 2015, avertizând că Primăria Sectorului 1 este în ilegalitate. Aplicarea legii, în 2021, a produs un tsunami la PSD și televiziunile oligarhilor (Antena 3 și România TV), unde Clotilde Armand a fost acuzată violent că “taie finanțarea” spitalelor. Circul a fost total: Firea, însoțită de fostul primar al Sectorului 1, Tudorache, a făcut conferințe în stradă și s-a dus la Primărie, ca să ceară socoteală.

    Actele obținute de Buletin.de arată însă ceva absolut surprinzător: în mandatul protestatarilor Firea și Tudorache, spitalele “tăiate de la finanțare” de Clotilde Armand n-au primit niciun ban sau, în cel mai bun caz, au primit 2-3.000 de euro pe an!

    Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice, una din cele 4 unități sanitare pentru care a făcut scandal PSD, a primit de la Primăria Sectorului 1, în perioada 2016-2020, 0 (zero) lei pentru investiții. Adică nimic. Această situație durează, de fapt, de 12 ani! Asta înseamnă că acest spital n-a încasat niciun ban de la Primărie pentru modernizări începând din 2008!

    Spitalul de Urgență Floreasca a primit de la administrația PSD, în 4 ani, echivalentul a 3% din banii pe care i-a cheltuit doar în 2020!

    O altă unitate pentru care televiziunile mogulilor și PSD-iștii au vărsat șiroaie de lacrimi, prevestindu-i sfârșitul, este Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri (Spitalul de Arși). Actele arată că acesta a primit de la Primăria Sectorului 1, din 2013 până azi, doar 43.000 de euro pentru investiții. Banii s-au dat în două tranșe: 34.100 de euro în 2013 (când primar era Chiliman) și 8.900 de euro în 2017 (mandatul lui Tudorache).

    Dintre cele 3 spitale, cei mai mulți bani de investiții i-a primit Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu: 6,1 milioane de euro în 5 ani. Suma este însă foarte mică raportat la costurile și bugetul unității. Spre exemplu, Spitalul “Grigore Alexandrescu” a avut doar în 2020 cheltuieli de peste 37 milioane de euro. Suma anuală s-a păstrat oarecum constantă, conform cu rata inflației, astfel că, în cei 5 ani, cheltuielile totale ale spitalului au fost de peste 170 de milioane de euro.

    Spitalul Clinic de Urgență Floreasca – având cheltuieli anuale de 3 ori mai mari decât cele ale Spitalului de Copii (440 de milioane de lei în 2020) – a primit doar 3 milioane de euro de la Primăria Sectorului 1 în perioada 2016-2020.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Smardoiul Bădulescu (PSD) îl prezintă pe Iohannis ca pe Hitler și-l acuză isteric că „pregătește marea cotropire a țării cu multinaționalele”

    Pe măsură ce se apropie alegerile parlamentare, disperarea împinge PSD la cele mai sinistre derapaje. Într-o postare de-a dreptul delirantă pe Facebook, Aurelian Bădulescu, fost viceprimar al Bucureștiului și smardoiul trimis de Gabriela Firea “la intervenții” peste opozanți, revarsă o ciulama de teorii ale conspirației despre Klaus Iohannis.

    În cel mai pur stil PSD, Bădulescu încearcă să bage frica în oameni amenințându-i că vor fi exterminați, transformați în sclavi, exploatați, distruși, că România va fi cucerită de internaționalismul marxist și cotropită de răul suprem, capitalismul occidental. În mod evident, unica salvare a bieților români nu poate fi – scrie Bădulescu – decât întoarcerea la Mafia PSD care a dus România la sapă de lemn.

    După 30 de ani cu PSD la conducere atât în Parlament, cât și în administrația locală, azi un sfert dintre români încă mai au WC-ul în fundul curții, 10% dintre copii se culcă flămânzi, iar 5 dintre cei 20 de milioane de locuitori au fugit în Vestul pe care Bădulescu îl acuză acum că pune la cale grozăvii.

    Textul este pur și simplu isteric, frizând demența, și are tot atâta legătură cu realitatea cât are și fotografia ilustrativă – un trucaj în care Iohannis este prezentat cu mustață à la Hitler și cu brasardă roșie pe braț (aluzie la însemnul național-socialist).

    Mesajul prin care Aurelian Bădulescu proclamă Apocalipsa dacă PSD pierde alegerile din 6 decembrie

    „𝐈𝐎𝐇𝐀𝐍𝐍𝐈𝐒𝐌𝐔𝐋 – 𝐓𝐎𝐓𝐔𝐋 𝐈𝐌𝐏𝐎𝐓𝐑𝐈𝐕𝐀 𝐑𝐎𝐌𝐀𝐍𝐈𝐋𝐎𝐑

    Klaus Iohannis dorește întreaga putere. Calcă pe morți. Scrâșnește din dinți. Rage ca o fiară: PeeSeeDeee!

    Un singur partid se poate opune regimului de dictatură personală si acela e doar PSD. Atât de hulit, continuu asaltat, stigmatizat si dat la câini din limuzina prezidențială.

    Citiți programul de guvernare al PNLPensii mărite la Sfântu’ Așteaptă. Bani pentru IMM-urile românești, doar pe hârtie.

    𝐅𝐢𝐭̦𝐢 𝐯𝐢𝐠𝐢𝐥𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐏𝐫𝐞𝐠𝐚̆𝐭𝐞𝐬𝐜 𝐦𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐭𝐫𝐨𝐩𝐢𝐫𝐞 𝐚 𝐭̦𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐜𝐮 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐢𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞𝐥𝐞

    Guvernul Orban a deschis zeci de linii de finanțare nerambursabilă pentru companiile românești din HORECA. 𝐍𝐢𝐦𝐞𝐧𝐢 𝐧-𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐢𝐭 𝐧𝐢𝐜𝐢𝐨 𝐟𝐢𝐫𝐟𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝟏,𝟐 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐝𝐞 𝐝𝐞 𝐄𝐮𝐫𝐨, 𝐩𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦 𝐢̂𝐧𝐯𝐞𝐥𝐢𝐭 𝐩𝐨𝐦𝐩𝐨𝐬 𝐬𝐮𝐛 𝐧𝐮𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐆𝐑𝐀𝐍𝐓𝐔𝐑𝐈.

    Pentru a controla tot ce mișcă în țara asta, Iohannis are nevoie de o justiție la talpa cizmei sale. Noua lege propusă de Cătălin Predoiu, privind abilitarea SRI de a face anchete penale, e făcută doar pentru a-l mulțumi pe cel ce visează să fie Erdoganul României. Să aibă un mecanism de șantajare a celor care ar trebui să împartă dreptatea și să extragă din spațiul public pe cei care mai apără și țara.

    Dacă vreți o definiție, 𝐈𝐎𝐇𝐀𝐍𝐍𝐈𝐒𝐈𝐒𝐌𝐔𝐋 𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐚 𝐝𝐨𝐜𝐭𝐫𝐢𝐧𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐝𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮𝐠𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐧𝐚𝐬̦𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐢𝐬𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐱𝐢𝐬𝐭. Printr-o serie de măsuri politice, doctrina fixează principiile de bază ale cedării Suveranității naționale. Aceasta vizează punerea la dispoziția cuplului Merkel-Macron a întregii resurse umane și naturale a României.

    𝐏𝐞 𝐢𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐭𝐮𝐭𝐮𝐫𝐨𝐫, 𝐈𝐨𝐡𝐚𝐧𝐧𝐢𝐬𝐢𝐬𝐦𝐮𝐥 𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐝𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐭̦𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐥𝐚 𝐜𝐡𝐞𝐢𝐞. 𝐀𝐝𝐢𝐜𝐚̆, 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐫𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐢, 𝐢𝐚𝐫 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐚𝐧𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐭𝐫𝐚̆𝐢𝐧𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐩𝐫𝐨𝐬𝐩𝐞𝐫𝐞 𝐩𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐮𝐥 𝐧𝐨𝐬𝐭𝐫𝐮 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥, 𝐝𝐚̂𝐧𝐝 𝐬𝐚𝐥𝐚𝐫𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐳𝐞𝐫𝐢𝐞.

    𝑶 𝒄𝒐𝒂𝒋𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒎𝒂̆𝒍𝒂𝒊 𝒅𝒆 𝒊𝒆𝒓𝒊

    𝑫𝒆-𝒐 𝒗𝒆𝒛𝒊 𝒍𝒂 𝒏𝒐𝒊 𝒕𝒖 𝒏𝒆-𝒐 𝒂𝒑𝒖𝒄𝒊.

    𝑩𝒂̆𝒊𝒆𝒕̦𝒊𝒊 𝒕𝒖-𝒏 𝒓𝒂̆𝒛𝒃𝒐𝒊 𝒏𝒊-𝒊 𝒅𝒖𝒄𝒊,

    𝑷𝒆 𝒇𝒆𝒕𝒆 𝒏𝒊 𝒍𝒆 𝒄𝒆𝒓𝒊.

    𝑰̂𝒏𝒋𝒖𝒓𝒊 𝒄𝒆-𝒂𝒗𝒆𝒎 𝒏𝒐𝒊 𝒅𝒓𝒂𝒈 𝒔̦𝒊 𝒔𝒇𝒂̂𝒏𝒕:

    𝑵𝒊𝒄𝒊 𝒎𝒊𝒍𝒂̆ 𝒏-𝒂𝒊, 𝒏𝒊𝒄𝒊 𝒄𝒓𝒆𝒛𝒂̆𝒎𝒂̂𝒏𝒕!

    (George Coșbuc – Noi vrem pământ).“

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Rafale de minciuni și manipulări la Realitatea Plus. PMP-istul Ștefănel susține că voturile PMP și PSD au fost furate de USR-PLUS și PNL, ajutate de STS!

    Un șir năucitor de minciuni și manipulări au fost înșirate vineri după-amiază, la Realitatea Plus (fosta Realitatea TV), de Dan Marin Ștefănel, candidatul PMP la Primăria Sectorului 4. Acompaniat și încurajat de un avocat și de însuși moderatorul emisiunii, Dan Marin Ștefănel a acuzat PNL și USR-PLUS că, sprijinite de serviciile de informații, au furat alegerile locale!

    Fost viceprimar al Bucureștiului, chiar primar interimar câteva luni (după arestarea lui Sorin Oprescu), iresponsabilul de la PMP a confirmat, prin întreaga sa prestație, motivele pentru care USR-PLUS a refuzat cu îndârjire orice alianță la locale cu partidul lui Traian Băsescu.

    Dan Marin Ștefănel a prezentat o teorie a conspirației abracadabrantă, din care nu lipsesc – bineînțeles – spionii. PMP-istul a explicat că voturile din procesele-verbale au fost furate de la partidul său și de la alte partide și direcționate către formațiuni minuscule de către oamenii Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), care manevrau tabletele conectate cu sistemul Autorității Electorale Permanente (AEP).

    Apoi – a susținut Dan Marin Ștefănel -, cum partidele către care au fost virate voturile erau prea mici pentru a face pragul electoral, procentele au fost redistribuite către USR-PLUS și PNL. Doar aceste două partide au beneficiat de redistribuire, nu și PSD sau PMP, a susținut politicianul, fără să prezinte însă vreo dovadă sau vreun argument.

    Delirul lui Ștefănel: USR-PLUS și PNL și-au furat singure voturile, ca să le primească înapoi la redistribuire!

    În loc să-l tragă de mână pe vorbitor, care bătea evident câmpii, moderatorul Laurențiu Botin s-a prins în hora minciunilor, dându-i apă la moară acestuia.

    Teoria lui Dan Marin Ștefănel este nu doar falsă, dar și profund manipulatoare.

    În primul rând, până acum toate dovezile concrete arată că principalele păgubite, în mod sistematic, la încărcarea rezultatelor în sistem au fost USR-PLUS și PNL. 90% dintre “greșeli”, uneori fiind vorba de sute de voturi la o singură secție de votare, s-au produs în dreptul acestor două partide și al candidaților lor. PMP a fost victima unor erori numai ocazional, în situații cu totul izolate. În cazul PSD, până acum, asemenea greșeli de încărcare în sistem n-au fost depistate.

    În al doilea rând, ar fi fost un nonsens ca USR-PLUS și PNL să-și fi furat singure mii de voturi (în total), pentru ca apoi să aștepte să primească înapoi o parte din ele, la redistribuire.

    În al treilea rând, redistribuirea procentelor primite de partide aflate sub pragul electoral se face în mod proporțional, către toate celelalte formațiuni și alianțe care au trecut pragul. Afirmația PMP-istului Ștefănel, cum că procentele ar fi fost distribuite de “cineva” doar la USR-PLUS și PSD, e aberantă și sfidează, pur și simplu, inteligența publicului.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Manipularea Secolului e spulberată de Biroul Electoral Sector 1. Numai minciuni în linșajul organizat de Gâdea & PSD!

    Manipularea ordinară a lui Mihai Gâdea și a Antenei 3 a fost spulberată oficial, joi, de Biroul Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 București. Acesta a transmis un comunicat în care explică cine sunt persoanele care intră în încăperea cu sacii de vot.

    Persoana care caută printre saci face parte din personalul tehnic auxiliar al Biroului Electoral al Sectorului 1 și lucrează în cadrul Primăriei Sectorului 1, transmite Biroul Electoral.

    Miercuri seara, Mihai Gâdea a „dezvăluit” la Antena 3 o presupusă fraudă electorală executată de un „comando” al USR-PLUS.

    Ulterior, s-a demonstrat că persoanele care manipulau (legal) sacii cu voturi erau un membru al PPU-SL (partidul lui Dan Voiculescu) și un angajat al Primăriei conduse de PSD-istul Dan Tudorache.

    Cele câteva ore de linșaj mediatic la adresa USR-PLUS s-au bazat pe un fake-news grosolan, iresponsabil, explicabil doar prin pierderea finanțării de care a beneficiat Antena 3 de la Primăria Sectorului 1 (de fapt, de la toate primăriile din Capitală).

    Comunicatul Biroului Electoral al Sectorului 1

    „Având în vedere informațiile și imaginile apărute în spațiul public, prin care se induce ideea că membri ai Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 ar fi facilitat sustragerea din încăperea securizată a unor saci cu voturi, întreaga prezentare în spațiul public începând cu seara zilei de 30.09.2020 fiind denaturată în scopul inducerii în eroare a publicului, vă aducem la cunoștință următoarele: (…)

    Accesul în încăperea în care sunt depozitate materialele electorale se face doar la cererea președintelui sau a locțiitorului Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, jandarmul întocmind de fiecare dată un proces-verbal de predare-primire a încăperii.

    În imaginile prezentate publicului, imagini filmate în noaptea de 28/29.09.2020, apare președintele Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, care, împreună cu președintele secției de votare, au intrat în cameră pentru a ridica sacul care conține semnăturile votanților.

    Alături de aceștia se aflau și reprezentanți USR-PLUS, care în conformitate cu dispozițiile art. 98, alin. 4 din Legea nr. 115/2015, au solicitat să participe la procedură, cerere admisă de către președinte tocmai pentru a se asigura transparența procesului electoral.

    Activitățile desfășurate în interiorul încăperii au avut ca obiect exclusiv ridicarea unui sac care conținea lista cu semnăturile votanților, sac care a fost înmânat președintelui secției de votare. Ulterior, semnăturile de pe listele electorale au fost numărate din nou de către președintele secției de votare, sub coordonarea unui membru al Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, pentru a verifica dacă acestea coincid cu semnăturile notate pe procesul-verbal de consemnare a rezultatelor votării, conform dispozițiilor art. 6 din Hotărârea nr. 98 din 15.09.2020 a Biroului Electoral Central.

    Persoana care apare în imagini căutând printre saci face parte din personalul tehnic auxiliar al Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 și lucrează în cadrul Primăriei Sector 1, fiind desemnată în această calitate în conformitate cu dispozițiile art. 121, alin. 22 din Legea 115 din 2015.

    Facem precizarea că la secțiile de votare unde au fost constatate probleme, s-a procedat fie la renumărarea buletinelor de vot, fie la renumărarea semnăturilor alegătorilor sau a buletinelor de vot anulate, pentru a se verifica dacă datele consemnate în procesul-verbal reflectă realitatea, în conformitate cu prevederile hotărârii nr. 98 din 15.09.2020 a Biroului Electoral Central.

    Persoana care apare în alt cadru al filmării, într-un colț al încăperii, și așază un sac este un membru al Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, iar acel sac conține procesele-verbale ale unei secții de votare.

    Procesele-verbale de la toate secțiile de votare la care au fost probleme, în sensul că nu se reușea închiderea cheilor, au fost depozitate în acel colț, președinții secțiilor de votare fiind sunați ulterior, pentru a se prezenta la sediul Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 în vederea rezolvării problemelor și validării rezultatelor secției.

    Renumărarea voturilor valabil exprimate a avut loc exclusiv în interiorul acelei încăperi, în prezența președintelui secției de votare și a cel puțin unui membru al Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1. În unele cazuri, președintele a fost însoțit de membri ai secției de votare respective. În niciun caz, saci conținând buletine de vot nu au părăsit încăperea.

    Mai mult, urmare a prezentei unui număr ridicat de președinți ai secțiilor de votare, candidați și observatori în incinta Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, prin adresele din data de 29.09.2020, președintele Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 a solicitat Jandarmeriei suplimentarea numărului posturilor de pază amplasate în proximitatea sălii unde erau depozitate buletinele de vot, listele și rechizitele.

    Referitor la prezența d-lui Dan Barna în incinta sediului Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1, precizăm că acesta s-a prezentat în noaptea de 28/29.09.2020 pentru a solicita informații cu privire la stadiul verificării proceselor-verbale de consemnare a rezultatelor alegerilor, posibilitate pe care o avea orice persoană, întrucât în acea încăpere se afla și registratura Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1. Mai mult, persoanele ce apar în poza diseminată în spațiul public fac parte din personalul tehnic auxiliar ce se ocupă de evidența secțiilor de votare care au fost finalizate.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Gâdea, ești mâncat! Cel care căuta în sacii cu voturi era șoferul lui Tudorache, primarul PSD care finanțează Antena 3!

    Infernalul manipulator Mihai Gâdea și televiziunea odiosului turnător Dan Voiculescu (Antena 3) se prăbușesc sub propriile minciuni! Mafia PSD-TV primește lovitură după lovitură! După ce a ieșit la iveală că „individul care dosea un sac de voturi pe un dulap” era Mihai Florentin Gâlcă, membru PPU-SL, deci omul lui Dan Voiculescu, a venit și a doua bombă. „Hoțul de voturi” care „umbla prin saci” era Dan Burcea, șoferul primarului PSD al Sectorului 1, Daniel Tudorache!

    Cea care dezvăluie identitatea „hoțului de voturi” (așa cum a fost numit acesta de Antena 3) este Clotilde Armand, candidata USR-PLUS (susținută și de PNL) la Primăria Sectorului 1, care a câștigat duminică la o diferență de 1.007 voturi în fața PSD-istului Daniel Tudorache.

    În dimineața de joi, 1 octombrie, Clotilde Armand a făcut o postare detaliată despre ceea ce s-a întâmplat în secvențele filmate de Poliția Locală Sector 1 și prezentate de Antena 3 ca „dovadă a fraudării scrutinului de către USR-PLUS”.

    Postarea lui Clotilde Armand

    „Poate vreți să auziți adevărul și ce căutau colegii mei în sala BES 1:

    * În imaginile prezentate publicului la A3 apare și președintele BES 1, procurorul Sprîncu Nicolae.

    * Președintele BES 1 a decis să fie numărate semnăturile votanților de pe listele electorale permanente, complementare și suplimentare, pentru a vedea dacă numărul acestora corespunde cu numărul semnăturilor votanților scris în Procesul Electoral.

    * Președintele BES 1 ne-a invitat, conform legii, să mergem cu el, în calitate de candidați-observatori, pentru a ne convinge că procesul este transparent și nu se produc fraude prin manipularea sacilor.

    * BES 1 era plin la acea oră. Vorbim despre ziua de luni, 28 septembrie 2020, puțin după ora 24. În acea seară, BES 1 s-a închis la ora 02.00 noaptea, noi plecând din clădire odată cu membrii BES 1.

    * Cel care caută și mânuiește acel sac este personal tehnic al BES 1. Acesta era pus de procuror să caute sacii unei secții de votare, un anume Dan Burcea – șoferul lui Daniel Tudorache, angajat DGASPC Sector 1 pe timpul desfășurării activității BES 1, având calitatea de personal tehnic al BES 1.

    * Toată această manipulare ordinară, orchestrată de PSD prin Antena 3, este pentru intimidarea procurorului, președintele BES 1, care astăzi are de luat o decizie la sesizarea PSD de anulare a scrutinului (asta dacă ați urmărit declarația lui Marcel Ciolacu, în care spune că procurorul este și el implicat). Nu noi suntem vizați de acest măcel mediatic; procurorul – președinte BES 1 – este cel vizat.

    Dați mai departe, să știe toată lumea cât de mizerabili sunt PSD-iștii și trompetele lor!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • VIDEO. Abjecție marca PSD: un film cu bărbați deghizați în femei, purtând tricouri USR-PLUS și alungați de oameni, e distribuit masiv pe Facebook

    Un filmuleț cu un grup de bărbați deghizați în femei, purtând tricouri de campanie cu sigla USR-PLUS, care se plimbă pe o stradă mărginașă noaptea și sunt alungați de localnici în timp ce încearcă să le distribuie pliante electorale, face în aceste zile turul Facebook.

    Indignarea locuitorilor pare autentică, în schimb încenarea cu așa-zisul grup de “voluntari USR-PLUS” este grosolană. Pentru că, deocamdată, celor de la USR-PLUS nu li se poate reproșa nimic concret (partidul n-a fost la guvernare nici măcar un minut), mafia din spatele sistemului oligarhic care controlează România reia temele folosite la fiecare rând de alegeri în ultimii ani.

    În 2016, Cioloș a fost acuzat că este “fiul lui Soros”, USR – că este partidul Securității, al neomarxiștilor, al progresiștilor, al extremiștilor, al intereselor capitalismului decadent etc.

    Este narațiunea care străbate, ca un fir roșu, din 1989 până în prezent, strategia de campanie a FSN – PDSR – PSD. În 1990, Coposu și Rațiu erau „ciocoii” și “moșierii” care vor să ne vândă țara Occidentului (idee reluată de PSD și în epoca Dragnea), apoi opoziția a fost, pe rând, legionară, fascistă, reacționară, pentru a se ajunge azi la alte teme de natură să sperie electoratul PSD – mai puțin educat și informat, ușor manipulabil. USR-PLUS susține homosexualitatea, vrea să ne fure copiii și să-i dea cuplurilor gay, urmărește să distrugă biserica și dreapta credință etc.

    USR-PLUS este considerat, de oamenii vechiului sistem politic, singurul inamic cu adevărat periculos și împotriva căruia s-au concentrat eforturile de a-i stopa ascensiunea.

    Ultima din aceste acțiuni este înscenarea ventilată de propaganda PSD pe Facebook. Un grup de bărbați purtând peruci, sutiene, poșete, blugi mulați și rupți în dreptul fundului, având scris pe fese “USR” și purând tricouri de campanie cu sigla USR-PLUS, a fost trimis pe străzile cartierelor mărginașe. În mod grotesc, aceștia mimau o acțiune de campanie a partidului, cu scopul de a stârni reacția vehementă a locuitorilor strânși pe la porți.

    Scena a fost filmată cu telefonul mobil și distribuită pe Facebook.

    Înscenarea a avut dublu scop: stârnirea urii, printre votanți, față de USRPLUS, pe de o parte, și folosirea filmului pentru a manipula opinia publică pe Internet.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Doi ani de când Carmen Dan o vizita la spital pe „jandarmerița cu coloana ruptă”. Istoria unei manipulări grosolane

    În data de 12 august 2018, Carmen Dan mergea să o viziteze la spital pe jandarmerița Ștefania, cea care fusese agresată de câțiva indivizi dubioși infiltrați printre protestatari la „protestul diasporei”, din 10 august. Salvată de alți protestatari, a fost internată în spital. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române declara atunci că Ștefania are coloana ruptă.

    Au trecut doi ani de când ministrul de Interne din „epoca Dragnea”, Carmen Dan, a vizitat-o la spital pe jandarmerița rănită la protestul din 10 august 2018. Urmând firul unei manipulări ordinare a Jandarmeriei Române, care a declarat că jandarmerița a fost internată cu fractură de coloană, Carmen Dan a continuat șirul minciunilor și manipulărilor, declarând pentru Antena 3 că jandarmerița „a scăpat cu viață ca prin urechile acului„.

    Femeia, ce făcea parte din trupele Jandarmeriei, a fost lovită de mai mulţi indivizi în 10 august 2018. Ea a fost prinsă în mulţime alături de un alt coleg jandarm. Mai mulți protestatari aflați în preajmă au intervenit, însă, şi au făcut scut, pentru a-i apăra pe cei doi jandarmi.

    Jandarmerița, salvată de protestatari de furia mulțimii
    Jandarmerița, salvată de protestatari de furia mulțimii

    „Sper să nu se supere pe mine că spun lucrul acesta. A insistat să-mi spună că ea trăiește pentru că a existat lângă ea colegul ei. Dacă vizualizați cu atenție imaginile, veți vedea că el ține scutul deasupra Ștefaniei, în timp ce, la rândul lui, primea lovituri. Ea insista în a-mi spune că a scăpat cu viață. Așa percepea acea situație. Că a scăpat cu viață ca prin urechile acului datorită lui Marius”, a declarat Carmen Dan la Antena 3, în data de 20 august 2018.

    În urma incidentelor de la protestul din Piața Victoriei, Ștefania, de 23 de ani, a fost internată cu suspiciune de fractură de coloană cervicală, însă diagnosticul a fost infirmat. Ea a rămas cu multiple traumatisme la nivelul capului și corpului, în urma loviturilor repetate încasate de la grupurile violente infiltrate în mulțimea din Piața Victoriei. Oficial, diagnosticul pus de medici este: traumatism cranio-cerebral minor, traumatism la coloana cervicală, contuzii toraco-abdominale și hematoame la nivelul feței.

    Cea mai gravă dezinformare a fost lansată pe 11 august de purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru. „Dincolo de intervențiile dificile de aseară, cea mai dificilă a fost să explicăm părinților colegei noastre că fata lor s-ar putea să rămână paralizată pe viață”, a mințit Militaru, în încercarea de a justifica violențele jandarmilor asupra protestatarilor pașnici.

    Jandarmerița Stefania, alergând la ieșirea din spital

    „Femeiaj-andarm este bine, s-a ridicat, a comunicat. Am vorbit cu cei doi jandarmi, printre care şi o domnişoară de 23 de ani, care este bine. Era pansată, avea o arsură. Nu are fractură de coloană, nu este la Terapie Intensivă, e pe secţia de Chirurgie. Am văzut imaginile, ei sunt bine, mă aşteptam la cu totul altceva”, declara pe 11 august ministrul Sănătății de la acea dată, Sorina Pintea, aflată în vizită la Spitalul Floreasca. Pintea a infirmat declarațiile mincinoase ale reprezentanților Jandarmeriei.

    Ulterior, jandarmerița „cu coloana ruptă” alerga pentru a scăpa de reporterii care o așteptau la ieșirea din spital, pentru a-i lua declarații.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Teodorovici: „Depun plângere penală! Ciolacu e infractor, face acțiuni mafiote. Parchetul poate cere radierea PSD”