Etichetă: mafia

  • Mafia și jocurile de noroc. Povești fascinante din gamblingul ilegal

    Jocurile de noroc sunt un subiect controversat, care deseori în istorie a fost asociat cu diverse activități ilegale, cu grupuri criminale. Pentru că reprezintă o modalitate rapidă și simplă prin care să fie obținute averi foarte mari, gamblingul a fost folosit de multe ori pentru câștigarea anumitor contracte, proprietăți, averi sau chiar persoane, încă din Antichitate.

    Din punct de vedere legal, jocurile de noroc au trecut prin multe legislații, unele care au impus anumite limite, altele care le-au interzis complet, sub orice formă.

    Când vrei să-ți încerci norocul la jocuri de cazino, este recomandat să o faci legal, astfel încât să eviți orice situație neplăcută, mai ales în mediul online. Internetul a fost la începuturile sale mai nesigur, însă odată cu evoluția tehnologiei și cu îmbunătățirea legislațiilor, jocurile de noroc pe platforme virtuale sunt sigure, dacă alegi un operator licențiat. În România există mai multe opțiuni din care să alegi, iar dacă nu știi de unde să alegi, consultă site-ul casinos.ro și vezi ce ofertă te atrage mai mult.

    Sin City, cunoscutul Las Vegas, a fost tema a numeroase opere literare și cinematografice, principalul subiect al acțiunii desfășurate în acest oraș fiind jocurile de cazino. Filme și cărți celebre precum 21, Casino (1995) sau Ocean’s Eleven sunt doar câteva scenarii fantastice prin care gamblingul este legat de acțiunile mafiei și invers. Chiar dacă multe povești sunt basme, există și câteva povești reale scoase la lumină, care sunt fascinante, de savurat ca istorisiri și nimic mai mult.

    3 povești captivante despre legăturile dintre mafie și gambling

    Istoria crimei organizate, a familiilor mafiei mondiale sau locale sunt fascinante, complexe și numeroase. Deși unele istorisiri nu au fost demonstrate și rămân doar zvonuri, ele tot captivează prin acțiunea și răsturnările de situație pe care le includ. Iată 3 dintre poveștile unor mafioți care au avut legături și cu jocurile de noroc.

    Tony “The Hat” Cornero

    Unul dintre cei mai influenți mafioți din lume, care s-a axat pe jocurile de noroc pentru a-și desfășura activitățile criminale, este Tony Cornero. El este denumit și “The Godfather of Vegas”, deoarece a pus bazele mai multor complexuri hoteliere și cazinouri din Sin City. Chiar dacă Tony Cornero nu a făcut oficial parte din nicio familie de mafioți, el a avut numeroase legături cu mai multe grupări criminale. Primul atentat asupra vieții sale a avut loc în 1948, însă cel de-al doilea a fost realizat cu succes.

    Se crede că pentru a ridica Hotelul Stardust din Las Vegas, Tony Cornero ar fi avut nevoie de un împrumut din partea relațiilor pe care le avea în mafie, în anul 1955. Câteva ore mai târziu, acesta a murit în timpul unei partide de craps, în Cazinoul Desert Inn. Proiectul care i-a adus și sfârșitul, Hotelul Stardust, a fost demolat în 2007.

    Familia Gambino

    Una dintre cele mai cunoscute 5 familii ale mafiei americane, “The Five Familie”, este Gambino. Ea a dominat crima organizată din Statele Unite încă din 1906-1910, când au fost puse bazele sale de către mafiotul italian Salvatore „Toto” D’Aquila. Aria de interese s-a schimbat de-a lungul deceniilor, de la contrabanda pe care o făceau în anii ‘20, la pariurile sportive și alte jocuri de noroc desfășurate ilegal.

    În afară de aceste preocupări, membrii familiei sunt bănuiți și pentru alte “activități” ale crimei organizate, precum șantaj, cămătărie, furt calificat, spălare de bani, prostituție, trafic de droguri și de arme, fraudă, asasinate și nu numai. Istoria Gambino Family este lungă și complexă și, probabil, multe dintre faptele făcute vor rămâne neștiute pentru totdeauna.

    Una dintre cele mai importante acțiuni ale FBI-ului în privința acestui grup criminal a fost efectuat în 2013, când au fost arestați peste 20 de membri. Investigația a început oficial în 2010, iar suma care s-a bănuit că a fost obținută din gambling ilegal a fost de aproximativ 1,7 milioane de dolari.

    Bugsy Siegel

    Născut în 1903, Benjamin Siegel, cunoscut și ca “Bugsy”, a rămas în istorie pentru imperiul criminal pe care l-a construit de-a lungul vieții, dar și pentru implicarea în lumea jocurilor de noroc din Las Vegas. El a fost născut într-o familie de evrei imigranți, în Brooklyn, New York, și a crescut în zona Williamsburg, unde regulile erau făcute de grupuri criminale ale mafiei italienești și irlandeze. Împreună cu unul dintre prietenii săi, Meyer Lansky, a înființat propriul grup de evrei mafioți, care încheiau contracte cu criminali plătiți, numit “Murder, Inc.”.

    În 1946, Bugsy a deschis Cazinoul și Hotelul Flamingo, din Las Vegas, dar afacerea nu a avut succes, datorită lipsei sale de experiență în astfel de business-uri. Un an mai târziu, în 1947, Bugsy a fost asasinat și, odată cu moartea sa, afacerea a fost preluată de Sindicat. Există foarte multe zvonuri prin care cele două evenimente au fost legate, însă niciunul nu a fost demonstrat.

    Legal sau ilegal. Care este cea mai avantajoasă alegere pentru jocurile de noroc?

    Spre deosebire de orice poveste, reală sau inventată, despre mafie și modalitățile ilegale de a face bani la cazinouri, realitatea stă cu mult diferit. Un jucător are datoria de a-și alege un cazino licențiat de ONJN și de a juca în conformitate cu regulamentul operatorului. Astfel, sunt evitate orice probleme legale.

    Jocurile de noroc desfășurate ilegal par palpitante și sunt interesante când este vorba de ficțiune sau istorie. Dacă măcar te-ai gândit vreodată să faci asta, recomandat este să te mai gândești cel puțin încă o dată. A juca astfel, nu înseamnă doar să riști sume mari de bani sau bunuri personale, ci să fii supus mereu unui stres tot mai apăsător din cauza bunăstării și siguranței tale, a celor dragi ție. Astfel, înainte să faci un act nesăbuit, gândește-te cât de simplu, plăcut și relaxant este să te distrezi la un cazino online licențiat, dar și cât de mult ai de câștigat, din mai multe puncte de vedere.

  • Un cioban român a omorât doi bătrâni în Sicilia, dar nu știa că sunt mafioți. Acum e în pericol și în închisoare

    Un român de 22 de ani, angajat ca cioban în localitatea italiană Delia, provincia Caltanissetta, regiunea Sicilia, a omorât doi frați pensionari, trecuți de 70 de ani. Românul a ajuns în pușcărie, dar un pericol mare îl pândește: victimele sale făceau parte dintr-o veche familie mafiotă din Sicilia. Capii acesteia au jurat că-i vor răzbună pe cei doi frați uciși într-un conflict pentru pământ.

    Florin Scurtu (22 de ani) lucra de un timp ca cioban în Sicilia, angajat de o familie siciliană înstărită, care deţine mai multe turme de oi. La începutul lunii iunie, românul a intrat într-un conflict cu vecinii care deţineau un domeniu în apropiere, fraţii La Monaca: Calogero (76 de ani) și Filippo ş(74 de ani).

    Cei doi i-au reproşat românului că animalele au intrat pe terenul lor. Scurtu le-a răspuns pe acelaşi ton agresiv. Totuși, lucrurile păreau să se fi calmat. Într-o zi, însă, cei doi fraţi au fost descoperiţi morți, la distanţă de 100 de metri unul de celălalt.

    Potrivit cotidianului La Repubblica, unul dintre ei avea capul zdrobit, iar trupul celuilalt zăcea carbonizat la o distanţă apreciabilă, lângă o maşină.

    Pericol pentru Scurtu: mafioții au jurat răzbunare

    Într-o primă fază, anchetatorii au crezut că au de-a face cu o răfuială în stil mafiot. Cei doi fraţi făceau parte dintr-o cunoscută familie de mafioţi, La Monaca, deloc străină de violenţele care au avut loc în zonă, mai ales în anii 1980-’90.

    Filippo şi Calogero erau membri influenţi ai unui clan sicilian, ceea ce i-a alarmat şi mai mult pe poliţişti, care se aşteptau la izbucnirea unui adevărat război între familiile mafiote din zonă.

    Însă cercetările i-au purtat pe o altă pistă, iniţial aflată în plan secund. Aşa s-a aflat de cearta violentă dintre ciobanul român şi cei doi fraţi, astfel că Florin Scurtu a fost dus la audieri. Portalul Grandangolo scrie că  românul şi-ar fi recunoscut vina.

    În urma examinării înregistrărilor telefonice ale victimelor şi ale suspectului, dar şi ale imaginilor înregistrate de sistemele de supraveghere video din localitate, s-a stabilit că  românul a fost prezent în data de 14 iunie 2019 la locul crimei.

    Acum, el este acuzat de moartea celor doi fraţi şi se află în închisoarea Caltanissetta. Însă problemele sale nu se opresc aici. Reprezentanți ai clanului mafiot au anunţat că vor răzbuna moartea acestora.

    Localitatea Delia, pe harta Siciliei

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Nicușor Dan: “Firea, Bădulescu și ceilalți PSD-iști sunt speriați. Au băgat în faliment un oraș cu un buget enorm, au otrăvit aerul, ne-au sufocat traficul. Și asta vor să facă în continuare“

    Nicușor Dan, candidatul Opoziției la Primăria Bucureștiului, a postat pe contul său de Facebook un mesaj în care acuză Mafia că a pornit o campanie de denigrare, finanțată din belșug, căreia îi va răspunde în instanță. Activistul spune că se caută de ani întregi probe împotriva sa, și pentru că nu s-a găsit nimic, Mafia a trecut la fabricarea de zvonuri și calomnii.

    Favorit în sondajele de opinie, Nicușor Dan face o descriere dură a camarilei PSD grupate în jurul Gabrielei Firea: „(…) sunt speriați acum mai mult decât oricând că nu vor mai profita de pe urma acestui oraș, la conducerea căruia au ajuns fără cunoștințe, fără viziune, fără voința de a face bine. Au băgat în faliment un oraș cu un buget enorm, au otrăvit aerul, ne-au sufocat traficul. Și asta vor să facă în continuare“.

    Mesajul pe care Nicușor Dan l-a postat pe contul său de Facebook:

    „De ani de zile, anumiți oameni din sfera corupției bucureștene – deranjați de acțiunile noastre – și unii politicieni corupți au încercat să-mi discrediteze activitatea. Deși au plătit bine pentru acest scop, nu au găsit nimic, dar asta nu i-a oprit să fabrice zvonuri și insinuări calomnioase.

    Asta s-a întâmplat inclusiv în campaniile precedente în care am fost implicat, asta fac și acum. Nu mă impresionează. Mi-am asumat de la început că voi deranja, am știut că vor exista astfel de reacții. Cu Asociația Salvați Bucureștiul ne luptăm de ani buni pentru binele orașului, care nu se suprapune cu binele lor.

    Sunt convins că vor încerca să fabrice, în continuare, probe așa-zis compromițătoare, să inventeze false dosare și dovezi. Nu există om cinstit în București care să mă arate cu degetul. Ceilalți vor răspunde pentru fiecare insinuare, pentru fiecare acuzație nefondată, pentru fiecare calomnie. În instanță. Ca să nu ne mai pierdem timpul în dezbateri publice menite să deturneze atenția de la dezastrul pe care l-au făcut în București.

    Firea, Bădulescu și ceilalți pesediști sunt speriați acum mai mult decât oricând că nu vor mai profita de pe urma acestui oraș, la conducerea căruia au ajuns fără cunoștințe, fără viziune, fără voința de a face bine.

    Au băgat în faliment un oraș cu un buget enorm, au otrăvit aerul, ne-au sufocat traficul. Și asta vor să facă în continuare. Ceea ce nu înțeleg ei este că a venit timpul să plece, să ne lase. Să ne lase orașul în pace, să nu ne mai polueze cu mizeria lor morală, cu incompetența lor, cu interesele lor politice și financiare.

    Le transmit ca nu suntem toți ca ei. Există și oameni cinstiți. Peste două milioane numai în București“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Ciolacu cere dizolvarea PSD Ilfov, care e oficial grupare mafiotă controlată de clanuri interlope. Nu s-ar putea proceda așa cu tot partidul?!

    Marcel Ciolacu, președintele PSD, a anunțat mari seara, la TVR, că va propune dizolvarea organizației Ilfov a partidului după ce au apărut în spațiul public dovezi că structura e, de fapt, o grupare mafiotă condusă de clanuri interlope.

    Propunerea ar urma să fie făcută joi, în Comitetul Executiv Național al PSD.

    În partid, situația din Ilfov este cunoscută de foarte mulți ani, iar până acum nimeni n-a avut nicio obiecție. Ceea ce l-a determinat pe președintele PSD să ceară dizolvarea organizație ține strict de faptul că s-a aflat public că partidul și Mafia înseamnă același lucru în Ilfov.

    Marcel Ciolacu: “Am aflat și eu din presă. Nu am crezut așa ceva”. Realitatea: în PSD se vorbește de peste un deceniu despre Mafia de la organizația din Ilfov

    Marcel Ciolacu – el însuși cu un trecut sulfuros, fiind la începutul carierei politice pupila și protejatul lui Omar Haissam – n-a avut încotro și a trebuit să ia atitudine măcar la nivel declarativ: „Voi propune în Comitetul Executiv de săptămâna aceasta dizolvarea acestei organizații (n.r. – PSD Ilfov), chiar dacă suntem în prag de alegeri. Sunt ferm convins că avem capacitatea de a face o echipă rapid acolo, să fim pregătiți și la Ilfov de alegeri. Este inadmisibil așa ceva! Am aflat și eu din presă. Nu am crezut așa ceva. Am avut o discuție cu președintele organizației acum aproximativ o lună de zile. I-am spus că în echipa dânsului există o persoană asupra căreia sunt foarte multe bănuieli de implicări într-o anumită zonă care nu ne reprezintă și chiar i-am spus să ia măsurile necesare de a fi schimbat din funcția de secretar executiv”.

    Ședințele „de partid” la PSD: telefoanele închise, bateriile scoase, aparatele duse în altă încăpere. Unora le e frică să și participe, ca să nu audă ce nenorociri se discută

    Surse din PSD au relatat constant, în ultimii ani, reporterului Ziaristii.com că situația de la Ilfov era de notorietate în partid. Oamenii șușoteau pe la colțuri chiar în sediul central din Kiseleff despre mafioții de la PSD Ilfov, despre nenorocirile pe care le puneau la cale și metodele folosite.

    „Unora le era, pur și simplu, frică să participe la ședințe, știind ce nenorociri se discutau acolo. Numai ilegalități. Ședințele se desfășurau exact după tipicul Mafiei. La intrarea în cameră, toate telefoanele erau colectate, închise, bateriile scoase și aparatele duse într-o altă încăpere, pentru că le era frică să nu cadă pe interceptări, să îi asculte SRI sau Poliția despre ce vorbesc. Nu avea nicio legătură ceea ce vă imaginați că se poate vorbi la o ședință de partid cu ce se discuta acolo. Absolut niciuna! Numai nenorociri”, povestea reporterului o sursă, în urmă cu ceva timp.

    Primarul PSD din Popești-Leordeni: “E adevărat! PSD astăzi e condus în Ilfov de clanurile interlope. Azi nu-i mai poți deosebi unii de alții, interlopii au ajuns politicieni și politicienii interlopi”

    Publicația Rise Project a publicat înregistrarea unei discuții la o ședință a PSD Ilfov în care interlopii din Clanul Sportivilor discutau despre controlul zonei și afaceri imobiliare de milioane de euro.

    Această poveste veche de peste un deceniu, și care mocnea în PSD, a explodat acum. „A sosit momentul pentru clarificări: este adevărat! – PSD astăzi este condus în Ilfov de clanurile interlope ale Capitalei. Din disperarea de a nu pierde puterea din mână, oamenii politici din Partidul Social Democrat au acceptat pentru început interlopii în viața politică, oferindu-le susținere în funcții înalte, iar astăzi nu-i mai poți deosebi unii de alții, interlopii devenind oameni politici și oamenii politici devenind interlopi”, a scris pe Facebook primarul PSD din Popești-Leordeni, Petre Iacob.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Nicolicea „îl vizita pe ascuns pe Bivolaru” la pușcăria din Severin. Își băga nasul ilegal în dosarul nașului Mitrea. „Amintește de politicienii care în anii ’70 sprijineau Mafia italiană”

    Deputatul Eugen Nicolicea (PSD), propunerea lui Liviu Dragnea (via Vasilica Dăncilă) la funcția de ministru al Justiției, a servit dintotdeauna interesele Mafiei, niciodată pe cele ale românilor.

    Noi mărturii confirmă trecutul tenebros al celui care se află la 7-lea mandat consecutiv de deputat (începând din 1992).

    „Prin comportament, amintește de politicienii care în anii ’70 sprijineau Mafia italiană”, spune Sorin Dumitrașcu, fost director al Administrației Naționale a Penitenciarelor în perioada 2006-2007.

    Dumitrașcu a făcut dezvăluiri spectaculoase despre Nicolicea, la solicitarea G4Media.ro. Două personaje cu care deputatul PSD interfera în mediul infracțional: Gabriel Bivolaru (pe care în 2006 „îl vizita pe ascuns” la penitenciarul Drobeta Turnu Severin) și Miron Mitrea, nașul său, din dosarul căruia „citea fără drept” materiale de urmărire penală.

    Dezvăluirile lui Sorin Dumitrașcu

    • „Sper că desemnarea lui Eugen Nicolicea ca înlocuitor potențial al lui Tudorel Toader este doar o manevră politică și că vom afla în zilele următoare numele adevăratei propuneri pentru funcția de ministru al Justiției.”
    • „Fără să ignorăm faptul că este unul dintre artizanii subminării justiției, amintim de prieteniile acestuia cu infractori de calibru, începând cu Gabriel Bivolaru, pe care-l vizita pe ascuns la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin în 2006. La acea vreme, directorul penitenciarului a fost demis pentru aceste ilegalități.”
    • „Ulterior, cel care astăzi este propunerea de ministru al Justiției a finalizat și facultatea de Drept și a început să fie interesat de influențarea justiției.”
    • „Un alt amănunt interesant: doi ani mai târziu, în 2008, profitând de aceeași calitate de parlamentar, Eugen Nicolicea citea fără drept materialele din dosarul lui Miron Mitrea, care-i era naș și pentru care se cerea urmărirea penală în Parlament, după care s-a prezentat la o televiziune pentru a-l apăra.”
    • „Istoria recentă e cunoscută și sunt ușor de dovedit acțiunile pro-infractori și anti-justiție ale acestuia.”
    • „Sunt toate semnele că Eugen Nicolicea a reprezentat interesele unor infractori în politică. Nu știu dacă și cu cât a fost plătit pentru asta, dar – prin comportament – amintește de politicienii care în anii ’70 sprijineau Mafia italiană.”
    • „P.S. Nu știu dacă e adevărat discursul cu «Da, nene, susținem corupția, că ea ne-a făcut oameni!», dar dacă e așa, e un argument în plus împotriva menționării personajului în contextul desemnării unui nou ministru al Justiției.”