Etichetă: mădălina dobrovolschi

  • Dispariții subite. Mădălina Dobrovolschi părăsește Realitatea Plus, Radu Banciu pleacă de la B1 TV. Locul Mădălinei e luat de fiica patronului

    Două dispariții neașteptate din prim-planul televiziunilor: Mădălina Dobrovolschi dispare din grila Realitatea Plus după nici 6 luni, iar Radu Banciu părăsește B1 TV după aproape 10 ani. Motivele celor două mișcări subite, anunțate de Paginademedia.ro, sunt diferite.

    Mădălina Dobrovolschi (fostă Pușcalău), ex-purtătoarea de cuvânt a președintelui Klaus Iohannis până în decembrie 2019, a anunțat joi că emisiunea de miercuri seară a fost ultima pe care a realizat-o la Realitatea Plus.

    Ea a explicat despărțirea de televiziunea tandemului Maricel Păcuraru – Cozmin Gușă prin faptul că „postul a decis o schimbare de politică editorială”.

    „Nu există nicio schimbare în politica editorială a stației”, susține conducerea Realitatea Plus, prin vocea Roxanei Băncuță, director executiv al televiziunii.

    Dar semnalele nu sunt bune: începând de luni, 5 octombrie, emisiunea „Legile Puterii” va fi moderată de Alexandra Păcuraru, una dintre fiicele patronului Maricel Păcuraru. Ea pornește cu un deficit de imagne, după ce în ultima vreme a realizat o emisiune alături de Miron Mitrea, fost ministru PSD și fost pușcăriaș pe motiv de corupție.

    Mădălina Dobrovolschi a preluat emisiunea „Legile Puterii” în luna martie, după plecarea lui Denise Rifai.

    Anunțul făcut de Mădălina Dovrovolschi, joi, pe Facebook

    „A fost ultima emisiune la Realitatea Plus. Vă mulțumesc mult pentru ca ați fost alături de mine. Am simțit în fiecare zi susținerea voastră! Postul a decis o schimbare de politică editorială. Le mulțumesc și colegilor! O mențiune de final, dar foarte importantă – în comunicatul postului s-a strecurat o eroare: NU MĂ ALĂTUR ECHIPEI DE GUVERNARE. Când voi avea anunțuri despre următorii pași, vă asigur că le voi face eu, ca de obicei, aici!
    Vă îmbrățișez pe toți!”

    Banciu părăsește B1 TV pentru Look Plus

    Realizatorul Radu Banciu părăsește postul de știri B1 TV, după aproape 10 ani în care a realizat emisiunea „Lumea lui Banciu” (din 2011).

    Începând de miercuri, Radu Banciu nu a mai avut emisiune la B1 TV. El a fost pus de conducerea B1 TV să aleagă între emisiunea de pe acest post și cea pe care o realiza, în paralel, la Look Plus. Banciu a ales să continue la Look Plus.

    „Banciu a decis să se întoarcă la emisiunile de comentarii sportive pe care le realizează zilnic la un alt post de televiziune. Am întrerupt colaborarea de comun acord”, a precizat un reprezentant al conducerii B1 TV, pentru Paginademedia.ro.

    După plecarea lui Banciu, vor fi făcute schimbări în grila de programe a televiziunii de pe Calea Victoriei, astfel:

    • 20.00 – 22.00: Tudor Mușat (care până acum avea emisiune doar o oră, 20.00 – 21.00)
    • 22.00 – 24.00: Silviu Mănăstire (care pana acum activa în intervalul 21.00 – 23.00).

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • PSD-iștii s-au speriat și nu mai vin în emisiunea Mădălinei Dobrovolschi! Mincinosul Romașcanu a cedat în direct, acum vrea s-o elimine pe moderatoare de la Realitatea Plus

    Joi seara, Mădălina Dobrovolschi n-a mai avut niciun invitat de la PSD în emisiunea sa. Ultimul care a intrat în direct, cu o seară înainte, a fost deputatul Lucian Romașcanu, dar moderatoarea l-a poftit să plece, sfătuindu-l să-și vadă în continuare de „manipulările PSD-iste”.

    În emisiunea de miercuri, nervii lui Lucian Romașcanu au cedat ușor. Purtătorul de cuvânt al PSD s-a ofuscat că nu era lăsat să vorbească singur, oricât de mult, să îndruge minciuni și să nu-l combată nimeni.

    Moderatoarea l-a pus la pus la punct pe deputatul PSD: „Dacă nu mai doriți să mai stați în emisiune și vă afectează emoțional această emisiune, îmi pare foarte rău. Vă urez «Bună seara!» și vedeți-vă în continuare de diversiunile PSD-iste. Îmi pare rău, chiar nu este conferință PSD această emisiune”.

    VIDEO: Confruntarea Dobrovolschi – Romașcanu, de la min. 11:30

    Ranga lui Romașcanu: „Oare managerii postului sunt mulțumiți?”

    Joi, Romașcanu a postat un text pe Facebook, la finalul căruia a dat de înțeles că Mădălina Dobrovolschi ar trebui concediată de Realitatea Plus. Grav, foarte grav!

    Postarea lui Lucian Romașcanu

    „Aseară, în emisiunea moderată (?) de Mădălina Dobrovolschi, tonul și abordarea au fost total lipsite de respect și fără conformarea la o minimă deontologie.

    În aceste condiții, am decis sa părăsesc emisiunea (NU am fost poftit să ies, se vede din înregistrare când am închis Skype), nu am niciun apetit sa cauționez atacuri la adresa PSD doar cu prezența, fără a putea să vorbesc.

    Am tot respectul pentru telespectatorii Realitatea TV, cred că merită să asculte și alte puncte de vedere, dar asta ar trebui să fie preocuparea realizatorilor.

    P. S. Ratingul este cântarul performanțelor unui canal TV comercial. Oare managerii postului sunt mulțumiți?”

    Mincinosul Romașcanu și boicotul PSD

    Lucian Romașcanu este autorul unui recent fake news de proporții. Într-o conferință de presă la sediul PSD, el a proiectat imagini cu Klaus Iohannis cu mâna la inimă, spunând că președintele a salutat astfel imnul secuiesc. În realitate, Klaus Iohannis a adoptat această poziție la intonarea imnului României.

    După episodul de miercuri seară (cu deputatul Lucian Romașcanu pe post de invitat nervos), care a urmat celui de marți (cu deputatul Alfred Simonis pe post de invitat nervos), PSD n-a mai avut reprezentant în emisiunea de joi a Mădălinei Dobrovolschi.

    Moderatoarea a amintit că PSD îi boicotează emisiunea, dar nu s-a plâns de asta; dimpotrivă, a constatat că se vehiculează o cantitate mai mică de minciuni.

    În culise, PSD trage sfori s-o elimine pe Mădălina Dobrovolschi de la Realitatea Plus. Sau măcar, prin presiuni, să fie „cumințită”…

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Radu Moraru: „Ne vor lua cu izoleta și ne vor vaccina obligatoriu! Și veți vedea, la Nașul TV, niște legume. O să ne pună-n geam ca să râdeți de noi”

  • Mișcări la Realitatea Plus: Mădălina Dobrovolschi în locul lui Denise Rifai, Oreste se întoarce la ora 23.00

    La mai bine de trei luni de la demisia sa bruscă de la Palatul Cotroceni, unde era purtătorul de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis, Mădălina Dobrovolschi (fostă Pușcalău) revine în televiziunea. Nu la B1 TV, unde a activat până în 2016, ci la Realitatea Plus.

    Mădălina Dobrovolschi și-a anunțat revenirea printr-un mesaj pe Facebook:

    „Dragii mei, îmi era dor de televiziune, așa că m-am hotărât să revin. Îmi era dor de voi, telespectatorii mei, așa că m-am decis să vă fiu din nou aproape. De luni ne vedem la Realitatea Plus, de la ora 21, la «Jocuri de Putere». Trăim o criză cum nu cred că ne-am imaginat mulți dintre noi. Avem mai multă nevoie decât oricând de informații corecte, de răspunsuri oneste, de surse de încredere care să facă un pic de lumină în acest amalgam în care suntem prinși cu toții. De luni ne revedem la TV!”

    Așa cum sună mesajul, se părea că Mădălina Dobrovolschi i-a luat emisiunea lui Oreste Teodorescu – „Jocuri de Putere” (care până acum un an era realizată de Rareș Bogdan). Dar e o eroare în textul fostei angajate de la Cotroceni: ea nu va modera „Jocuri de Putere”, ci „Legile Puterii”, emisiunea pe care până la acum două săptămâni era realizată de Denise Rifai.

    De luni, 30 martie, Mădălina Dobrovolschi va intra în direct zilnic de la ora 21.00, iar Oreste îi va urma de la ora 23.00.

    Grila Realitatea Plus va arăta astfel:

    • 21.00 – 23.00: „Legile Puterii” (realizator: Mădălina Dobrovolschi)
    • 23.00 – 01.00: „Jocuri de Putere” (realizator: Oreste Teodorescu).

    Demisia subită de la Cotroceni

    După 3 ani la Cotroceni, Mădălina Dobrovolschi a demisionat, pe 19 decembrie, din funcția de purtător de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis.

    A fost o demisie subită, neexplicată de Președinție și expediată de demisionară în câteva rânduri, pe profilul său de Facebook:

    „Este adevărat. Am demisionat. Se încheie o etapă frumoasă din viața mea profesională, pentru care îi mulțumesc domnului președinte. Îi mulțumesc pentru încredere, susținere și ocazia de a învăța mai mult! Este momentul să mă pregătesc pentru noi proiecte”.

    Mădălina Dobrovolschi a demisionat de la Cotroceni exact în ziua în care generalul-locotenent Gabriel Crețu, adjunctul șefului Serviciului de Protecție și Pază (SPP), a fost trecut în rezervă de președintele Klaus Iohannis. La scurt timp, a fost aflat motivul bruștei eliminări din SPP a generalului Crețu: acesta se număra printre cele 42 de persoane găsite de anchetatori în momentul descinderii la clinica din orașul Răcari (județul Dâmbovița) ce aparținea tandemului penal Gelu Oltean – Vanessa Youness. la clinică erau organizate ceremonii spirituale „șamanice” și era folosită ayahuasca, o băutură tradițională folosită de triburi amerindiene și care are ca bază DMT (dimethyltryptamine) – o substanţă psihoactivă endogenă, care produce puternice halucinaţii vizuale. Altfel spus, un drog de mare risc.

    A circulat informația, niciodată confirmată oficil, că la ședințele cu ayahuasca a participat și Mădălina Dobrovolschi, fapt care l-a înfuriat pe Klaus Iohannis, când a aflat.

  • Ayahuasca să fie motivul demisiei? Mădălina Dobrovolschi a plecat în aceeași zi cu SPP-istul care se droga la Vanessa!

    De ce a demisionat, totuși, Mădălina Dobrovolschi? O coincidență bizară duce bănuielile într-o zonă incendiară: fosta purtătoare de cuvânt a Președintelui României s-ar fi intersectat cu ședințele de drogare organizate de fostul șef de la „Doi și-un sfert”, Gelu Oltean, și de partenera sa Vanessa Youness.

    Joi, 19 decembrie, Mădălina Dobrovolschi a anunțat sec, pe Facebook: „Este adevărat. Am demisionat. Se încheie o etapă frumoasă din viața mea profesională, pentru care îi mulțumesc domnului președinte. Îi mulțumesc pentru încredere, susținere și ocazia de a învăța mai mult! Este momentul să mă pregătesc pentru noi proiecte”.

    Tot joi, 19 decembrie, generalul-locotenent Gabriel Crețu, adjunctul șefului Serviciului de Protecție și Pază (SPP), a fost trecut în rezervă de președintele Klaus Iohannis.

    La scurt timp, a fost aflat motivul bruștei eliminări din SPP a generalului Crețu: acesta se număra printre cele 42 de persoane găsite de anchetatori în momentul descinderii la clinica din orașul Răcari (județul Dâmbovița), unde erau organizate ceremonii spirituale „șamanice”. Era folosită ayahuasca, o băutură tradițională folosită de triburi amerindiene și care are ca bază DMT (dimethyltryptamine) – o substanţă psihoactivă endogenă, care produce puternice halucinaţii vizuale. Altfel spus, un drog de mare risc.

    Clinica le aparținea lui Gelu Oltean și partenerei sale, Vanessa Youness.

    Există șoapte care spun că și Mădălina Dobrovolschi a ieșit din schema Cotrocenilor, la fel de subit, în aceeași zi cu generalul Crețu, din același motiv: ayahuasca! Mai exact, clinica de la Răcari a tandemului Gelu Oltean – Vanessa Youness.

    Jurnalistul-tonomat Victor Ciutacu (România TV): „N-aș vrea să fiu răutăcios, că de sărbători suntem toți mai buni, da’ fosta domnișoara Pușcalău, ex-colega mea din frageda ei pruncie, n-a ieșit cumva la pensie pe retreat cu ayahuasca? Altfel, dacă bagă orânduirea prin lege antidopingul obligatoriu, se restructurează natural aparatul de stat”.

    Publicația Catavencii.ro merge chiar mai departe, insinuând că generalul Crețu s-ar fi aflat la clinică pentru a asigura protecția Mădălinei Dobrovolschi! „Rămâne de văzut dacă este chiar o coincidență că și Crețu, și Dobrovolschi s-au cerut afară fix în aceeași zi sau Gabriel Crețu se afla la vila Vanessei Youness tocmai pentru a asigura paza și protecția codemisionarei sale”, a scris Catavencii.ro.

    Până la lămurirea situației, rămâne strania coincidență: demisia de la Cotroceni a Mădălinei Pușcalău + eliminarea din SPP a generalului Gabriel Crețu în aceeași zi, cu aceeași suspectă lipsă de explicații.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Dedesubturile demisiei bruște a Mădălinei Dobrovolschi. De ce a plecat de la Palat?

  • Dedesubturile demisiei bruște a Mădălinei Dobrovolschi. De ce a plecat de la palat?

    Demisia Mădălinei Dobrovolschi a venit într-un moment important și nepotrivit pentru Klaus Iohannis – exact în ziua în care președintele a prezentat în fața românilor bilanțul primului mandat.

    Cu patru ore înainte de discursul președintelui, o informație Agerpres anunță că fosta realizatoare TV și-a dat demisia.

    “Este adevărat. Am demisionat. Se încheie o etapă frumoasă din viața mea profesională, pentru care îi mulțumesc domnului președinte. Îi mulțumesc pentru încredere, susținere și ocazia de a învăța mai mult! Este momentul să mă pregătesc pentru noi proiecte. Vă mulțumesc tuturor pentru mesaje!”, a scris Mădălina Dobrovolschi pe pagina ei de Facebook.

    A lucrat pentru președintele României mai mult de trei ani, începându-și activitatea în luna august 2016.

    Scriitoarea Tatiana Niculescu Bran a fost predecesoarea sa, dar aceasta a plecat cu mai bine de un an înainte ca Mădălina să primească postul.

    O dezbatere electorală decisivă

    Relația ei cu președintele Klaus Iohannis începe în noiembrie 2014, când a moderat dezbaterea de la B1 TV dintre acesta și Victor Ponta, dezbatere din campania electorală pentru prezidențiale.

    Dezbatere B1 TV, Victor Ponta, Klaus Iohannis
    Mădălina Dobrovolschi, fostă Pușcalău, a moderat una dintre cele mai importante dezbateri electorale din anul 2014

    A fost o confruntare decisivă, câștigată de Klaus Iohannis. Cu câteva zile în urmă, la Realitatea TV, în prima dezbatere, viitorul președinte venise nepregătit, iar Victor Ponta a ieșit mult mai bine. Părea că a scăpat în învingător, dar agresivitatea și aroganța aveau să-l tragă în jos.

    „Cei doi candidaţi erau ca doi boxeri de top, care aşteaptă gongul pentru a intra în ring şi a-şi pune adversarul la podea. De altfel, cred că aceasta este cea mai bună metaforă pentru a descrie modul în care lumea percepe o astfel de confruntare. Aşteptările susţinătorilor exact aceastea sunt! Candidatul lor să îl facă knock-out pe celălalt. E un meci de box al ideilor şi toată lumea aşteaptă lovituri nimicitoare“, a scris Mădălina pe pagina sa de Facebook la vremea respectivă, comentând confruntarea moderată de ea.

    După victoria lui Klaus Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, fostă Pușcalău, numele după care era cunoscută ca realizatoare TV, își continuă o vreme activitatea de jurnalist, fiind acreditată la Palatul Cotroceni.

    Povestea de dragoste și o carte

    La scurt timp, demisionează de la B1 TV și anunță că va scrie o carte despre alegerile prezidențiale din 2014.

    „Am promis, din momentul în care am hotărât să pun punct colaborării cu B1 TV, să scriu o carte despre modul în care s-au desfăşurat alegerile, despre cum s-a desfăşurat organizarea dezbaterii finale la mine în emisiune şi o analiză a campaniei electorale. M-am ţinut de cuvânt. Timpul acesta, de când am încheiat colaborarea cu B1 TV, a fost dedicat, în primul rând, construirii acestei cărţi“, a declarat ea pentru cotidianul “Adevărul”.

    Madălina și Emil Dobrovolschi
    Mădălina are o căsnicie fericită alături de celebrul pilot Emil Dobrovolschi

    Ea își duce proiectul la capăt, divorțează de Alex Mazilu, un fost consultant politic devenit fotograf, dar începe și o relație cu pilotul vedetă al companiei Tarom, Emil Dobrovolschi.

    Pe acesta îl întâlnește într-o vizită oficială a lui Klaus Iohannis, la care Mădălina participă ca jurnalist.

    Emil Dobrovolschi are doi copii dintr-o relație anterioară şi este considerat un pilot foarte bun. Acesta este unul dintre piloții desemnați pentru a conduce aeronava prezidențială.

    Cei doi se căsătoresc și au împreună o fetiță. Mădălina Dobrovolschi, înainte de a deveni purtător de cuvânt, se dedică trup și suflet acestei relații, reușind să aibă o căsnicie de reușită.

    Klaus Iohannis o numește purtător de cuvânt exact în mijlocul unei povești de dragoste în desfășurare, iar Mădălina Dobrovolschi nu a reușit să se ridice niciodată la standardele de rigoare impuse de președinte celor din echipa sa, au povestit, în mai multe rânduri, persoane apropiate de activitatea din Palatul Cotroceni.

    Rigoarea lui Klaus Iohannis

    Președintele României cere punctualitate, pretinde ca activitatea să se desfășoară planificat și așteaptă de la colaboratorii săi aceeași precizie de ceasornic pe care și-o impune el.

    Mădălina Dobrovolschi nu a reușit să răspundă acestor rigori, fiind prinsă de obligațiile de familie. Ea naște o fetiță în ianuarie 2018, activitatea ei fiind perturbată de această schimbare majoră din viața ei.

    Poziția de putător de cuvânt al președintelui și cea de tânără mamă sunt greu de împăcat, mai ales într-o țară ca România.

    În data de 9 iulie 2018, Mădălina Dobrovolschi a primit cea mai grea sarcină din partea președintelui. Acesta a desemnat-o să anunțe public faptul că a semnat decretul de demitere a Laurei Codruța Kovesi din poziția de procuror-șef al DNA.

    VIDEO. Cel mai dificil moment din cariera de purtător de cuvânt a Mădălinei Dobrovolschi: anunțul că președintele Iohannis a semnat decretul de demitere a Laurei Codruța Kovesi

    Iohannis a luat această decizie împotriva voinței sale, fiind obligat să semneze decretul de o hotărâre a CCR, fără precedent, care impunea președintelui ales ce să facă.

    Laura Codruța Kovesi a fost demisă în urma unei proceduri declanșate de Tudorel Toader, ministrul de atunci al Justiției, la ordinul lui Liviu Dragnea și în urma declanșării unui conflict constituțional între guvern și președinte, judecat de CCR.

    Nu a existat niciun conflict între Klaus Iohannis și Mădălina Dobrovolschi. Președintele nu se ceartă niciodată cu colaboratorii săi, dar a existat o nemulțumire niciodată mărturisită față de departament și față de programul întortocheat al purtătorului de cuvânt.

    Soțul, transformat din pilot în scriitor

    De asemenea, Mădălina Dobrovolschi, conform celor declarate de ea, s-a pregătit pentru noi proiecte.

    În ultima perioadă a fost extrem de preocupată de lansarea și promovarea cărții scrise de soțul ei, pilotul Emil Dobrovolschi, intitulată „Dark Cockpit”.

    E o carte ce conține sfaturi de viață scrise de un as al pilotajului care te învață „cum să comunici, să conduci și să fii în control tot timpul ca un comandant de aeronavă”, e anunțat pe coperta cărții.

    Volumul se bucură de succes, iar Mădălina Dobrovolschi a participat la multe evenimente de lansare alături de soțul ei.

    Klaus Iohannis a avut doi purtători de cuvânt în primul mandat, acum urmează să-l selecteze pe cel de-al treilea, care va avea, după toate indiciile, un rol mult mai pregnant în echipa prezidențială.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Demisia misterioasă a Mădălinei Dobrovolschi de la Cotroceni. Câteva rânduri care nu spun nimic

    Mădălina Dobrovolschi a demisionat joi, 19 decembrie, din funcția de purtător de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis, după ce a ocupat această funcție timp de trei ani.

    A fost o demisie subită, neexplicată de Președinție și expediată de demisionară în câteva rânduri, pe profilul său de Facebook:

    „Este adevărat. Am demisionat. Se încheie o etapă frumoasă din viața mea profesională, pentru care îi mulțumesc domnului președinte. Îi mulțumesc pentru încredere, susținere și ocazia de a învăța mai mult! Este momentul să mă pregătesc pentru noi proiecte”.

    Abordată de agenția Mediafax, Mădălina Dobrovolschi a repetat aproape la virgul textul ce suna a comunicat. Nicio vorbă în plus. Nicio explicație care să lămurească motivele acestei demizii neașteptate.

    Mădălina Dobrovolschi a fost numită purtător de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis în august 2016.

    Înainte de a ajunge la Palatul Cotroceni, ea a fost jurnalist, moderatoarea unei emisiuni în prime-time la B1 TV, după ce trecuse și pe la Antena 3. Se numea Mădălina Pușcalău, pentru că încă nu se căsătorise.

    Înaintea finalei prezidențiale din 2014, ea a moderat, la B1 TV, una dintre cele două confruntări electorale dintre favoritul Victor Ponta și outsiderul Klaus Iohannis (cealaltă având loc la Realitatea TV).

    Ulterior, Mădălina Pușcalău s-a căsătorit cu Emil Dobrovolschi, pilot de elită al companiei Tarom.

    Emil și Mădălina Dobrovolschi

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!