Etichetă: mădălin voicu

  • OPINIE. A apărut un virus și mai periculos: PleoPSD-20

    Primii infectați de virusul PleoPSD-2020 sunt PSD-iștii Lia Olguța Vasilescu, fost ministru al Muncii, și Mădălin Voicu, fost secretar de stat în Ministerul Culturii. Ambii și-au desfășurat activitatea în mandatul premierului Viorica Dăncilă, promotoarea focarului de infecție agramaticală.

    În acest an, România e bântuită de un virus extrem de puternic. Îl depășește pe celebrul COVID-19, fiindcă acționează la nivelul minții. Dacă ia cineva boala de la purtători, riscă să rămână cu ea pe viață.

    Maladia a suferit o mutație capitală începând cu 2018, când a fost detectată în comportamentul premierului Viorica Dăncilă. Aceasta se afla în „vizită de lucru” în județele Bacău și Neamț, pe tema inundațiilor, când și-a dezvăluit infestarea: „Vrem să mergem pe prevenire, și mai puțin pe înlăturarea calamităților, a dezastrelor produse de calamități”.

    „Furi ca o hoață”

    Nefiind băgată în carantină și pusă sub tratament de atâta amar de vreme, Viorica Vasilica a funcționat ca un vector de contaminare. A transmis celebra ei „boală” și unor colegi de partid cu imunitate scăzută la exprimarea în limba română.

    Prima infectată cu PleoPSD-20 s-a dovedit a fi „vulpea turbată” Lia Olguța Vasilescu. Pe 5 martie, în gândirea fostului ministru al Muncii s-a instalat delirul pleonastic. „Violeta, faci și tu ceva sau te mulțumești să furi ca o hoață ce am muncit noi și să duci războiaie cu liftiere?”, scria pe Facebook PSD-ista de sorginte vadimistă, atacând-o pe actuala șefă de la Ministerul Muncii, Violeta Alexandru, care n-a avut până acum nicio problemă de integritate.

    „Să nu spui Cîțu, că mă sinucid mortal!” 

    Opt zile mai târziu, problema cu acest virus a început să devină și mai serioasă. S-a creat un adevărat focar. Pe 13 martie, PleoPSD-20 s-a propagat și în creierul dirijorului Mădălin Voicu, fost secretar de stat în Ministerul Culturii, în guvernarea Vioricăi Dăncilă.

    Invitat la emisiunea „Subiectiv”, moderată de Răzvan Dumitrescu la Antena 3, acesta și-a dat cu părerea despre învestirea noului Guvern PNL. Dintre nenumăratele bazaconii debitate la postul lui Voiculescu, am reținut o nerozie extremă: „Să nu spui Cîțu, că mă sinucid mortal!”. E clar, PleoPSD-20 se află în plină ofensivă!

    În 2016, Mădălin Voicu (beizadeaua marelui dirijor Ion Voicu) a fost trimis în judecată de DNA pentru deturnarea de fonduri europene destinate etniei rome, din care face parte.

    Stejar Extremă Urgență: Nu intrați în contact cu membrii PSD în această perioadă critică! Dacă, totuși, apropierea devine inevitabilă, să aveți la îndemână un telefon și niște căști. Dați muzica la maxim și vedeți-vă de drum!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Klaus Iohannis decretează stare de urgență în România! De luni, vom trăi cu reguli speciale, neobișnuite

  • Ioan Becali a vrut să fure vioara Stradivarius cumpărată de Gheorghiu-Dej pentru Ion Voicu! Bișnițarul a încercat să profite de prietenia cu Mădălin Voicu

    Fostul impresar de fotbaliști Ioan Becali, zis „don Giovanni Mafiotul”, a declarat într-un interviu pentru România TV că în anii ’70, înainte de a fugi în Italia (via Iugoslavia), a vrut să fure vioara Stradivarius cu care cânta celebrul Ion Voicu.

    Ioan Becali a explicat că a avut două tentative de fugi din România comunistă, pe vremea când era un bișnițar renumit în București.

    „Prima dată a fost prins înainte de a trece Dunărea și trimis pentru câteva zile în arest. Mi-au confiscat și vioara Stradivarius pe care o luasem cu mine, dădusem 40.000 de lei pe ea – mai mult de jumătate de Dacie -, auzisem eu că în Occident se vinde cu un milion de dolari. Un milițian mi-a dat cu vioara în cap. Mai târziu am aflat că era un fals, nu era originală. Am mai luat și eu țepe, dar am și dat!”, a povestit Ioan Becali.

    Celebrul bișnițar a continuat: „Eram prietem cu Mădălin Voicu, mergeam la el în casă… Pusesem ochii pe vioara Stradivarius a lui Mădălin. Îi tot dădeam târcoale, dar n-am reușit s-o iau, era bine păzită…”

    În realitate, nu era vioara lui Mădălin Voicu (care era o beizadea răsfățată și netalentată), ci a celebrului violonist Ion Voicu (1923-1997), tatăl lui Mădălin. Și, de fapt, nu era nici a lui Ion Voicu, ci a statului român comunist, care i-o „împrumutase” lui Ion Voicu să cânte la ea.

    După 1989, Ion Voicu a continuat să cânte la acea vioară celebră, un Stradivarius autentic.

    În 1997, când Ion Voicu s-a prăpădit, fiul său a crezut că dă lovitura: a vrut să păstreze vioara pentru el, dar nu în scopuri culturale (nu-l ajuta talentul), ci strict financiare. Căpătând putere politică din calitatea de deputat PSD, Mădălin Voicu și-a imaginat că poate valorifica vioara, spre a deveni milionar, dar statul român – reprezentat de Ministerul Culturii – a revendicat celebrul instrument muzical și l-a recâștigat în instanță.

    Mădălin Voicu și celebra vioară Stradivarius

    Cumpărată de Gheorghiu-Dej în 1956

    „Povestea românească” a viorii Stradivarius a început în anul 1956, când statul român, în plin „regim Gheorghe Gheorghiu-Dej” (sub ocupație militară sovietică), a cumpărat-o din Elveția cu 70.000 de franci elvețieni pentru a i-o dărui spre folosinţă violonistului Ion Voicu.

    Vânzătorul elvețian nu știa că valoarea ei va crește exponențial, ajungând în prezent la peste 1,5 milioane de euro. Este una dintre ultimele zece viori Stradivarius funcționale din lume.

    După ce a reintrat în proprietatea statului român, vioara a fost folosită o vreme de violonistui Alexandru Tomescu, care a susținut concerte pe scene celebre. Regula este ca vioara să fie dată în folosință unor tineri violoniști de mare perspectivă.

    Aceasta este vioara pe care Giovanni Becali, celebru infractor, a încercat s-o fure în anii ’70 pentru a o valorifica în Occident.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Cine erau cei doi mujahedini ai Teheranului lichidați de o rachetă americană: „Generalul” iranian și „Inginerul” irakian