Nu mai există dubiu: Luis Lazarus (54 de ani) a avut Covid! El a avut test pozitiv, a fost internat în „secția Covid” a Spitalului Universitar din București, iar acum se află în izolare la domiciliu. Chiar și în fața evidenței, Vasile Țuțurigă – numele adevărat al conspiraționistului șoșocar – spune că n-a avut Covid și că e ținut în „arest la domiciliu” în mod abuziv!
Internat joi, 13 mai, și testat pozitiv la Covid-19, Luis Lazarus-Țuțurigă a fost externat în săptămâna următoare. El a apărut sâmbătă seara (22 mai) la România TV, dar nu din studio, ci de acasă, printr-o legătură Skype.
Lazarus e furios că polițiștii verifică zilnic dacă el respectă regulile izolării la domiciliu.
În urmă cu exact o săptămână, Lazarus susținea, într-un live video realizat de pe patul de spital, că el nu are Covid și că poate să plece din spital când vrea, unde vrea. A fost, evident, o mare minciună, pe care anarhistul a întreținut-o în ultima vreme.
De fapt, Lazarus a fost transportat de la spital până acasă cu o ambulanță, așa cum prevede protocolul. El mai are de stat câteva zile în izolare la domiciliu.
Teoria mincinoasă a lui Lazarus-Țuțurigă
* „Am primit două mesaje pe telefon. Primul spunea că sunt pozitiv, al doilea, peste două ore, spunea că sunt negativ. Păi și-atunci, eu am Covid sau nu am Covid? Eu zic că nu am Covid, pentru că ultimul mesaj contează, nu penultimul!”
* „Eu stau acuma cu Miliția pe la ușă! Vin niște băieți în fiecare zi să mă verifice. Da, sunt în carantină! Uitați-vă în ce țară trăim! Eu nu am nici pe dracu’, dar sunt obligat să stau la domiciliu.”
* „Eu am avut simptom de pneumonie. Nu mi-au dispărut nici gustul, nici mirosul, n-am avut nici diaree, deci n-am avut Covid.”
* „Eu nu am fost la spital să mă internez, eu am fost să-mi fac niște analize și niște perfuzii. Nu cred că am avut vreun Covid, ci o pneumonie. Ce, până la Covid n-au mai existat pneumonii?!”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
După 6 zile de absență de pe Facebook, Luis Lazarus a reapărut sâmbătă seara, printr-un live video de aproape 23 de minute. Acesta a recunoscut că săptămâna trecută s-a internat în spital, joi i-au fost prelevate probe pentru testul Covid, iar vineri i-a venit rezultatul: pozitiv, apoi negativ, susține conspiraționistul șoșocar.
Chiar dacă încearcă să păstreze discursul șoșocar, de negare a pericolului reprezentat de Covid-19, Luis Lazarus (54 de ani) a menționat, în treacăt, că a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. El spune că a avut și multe teste negative, inclusiv unul după cel pozitiv, deși e greu de crezut că a avut în aceeași zi și unul pozitiv, și unul negativ. Niciun spital nu face unui pacient două teste în aceeași zi!
Anarhistul crede că el nu are Covid, ci o simplă răceală. „A răcit și Lazarus un pic și a vrut să facă niște perfuzii la spital”, spune el.
„Într-o seară minunată, m-am dus cu niște prieteni și am stat în frig. Și a doua zi am avut un frison, am strănutat de două ori, peste câteva zile am tușit un pic și am luat o rețetă. Și rețeta aia mi-a generat o greață și n-am mai putut să mănânc. Și acuma, normal… orice organism, dacă nu mănânci, n-are cum să lupte, nici măcar cu o răceală. Și m-am dus și eu la spital să fac o perfuzie”, își recită Lazarus poezia, fără a-și depăși statutul de „locotenent” al lui Șoșoacă.
„Toți cei care am fost acolo am avut genul ăsta de frison, mai ales femeile. Toate au stat prin pătuc două, trei, patru zile… sau o zi. Dar toată lumea s-a vindecat”, spune Lazarus. Doar el a pățit-o, „pentru că m-am încăpățânat să iau un tratament mai agresiv, mi-am blocat pofta de mâncare și aveam o stare de greață”.
Șoșocarul anunță, vitejește: „Lazarus n-a murit! Că m-or și fi văzut după Stanoevici, săracu’… Ce s-or fi gândit ei? În primul rând, că n-aveam de ce și de unde să iau eu Covid. De unde să-l fi luat? Pentru că n-au mai prea fost mitinguri de nu știu câte săptămâni de zile”.
Și totuși, dacă va fi dooborât de Covid, să nu credeți că a venit cu el de acasă, nuuuuu, l-a luat din spital! „Într-adevăr, e o discuție dacă să te duci la spital și să nu te trezești Covid. E o discuție și asta”, șoșocărește conspiraționistul cu retorică rusofilă.
VIDEO: Luis Lazarus pe patul de spital
Explicațiile șoșocare ale lui Luis Lazarus
* „Heeeeei, sunteți cu mine! Sunt zombie Lazarus. În caz că nu ați aflat, eram în stare gravă, era să dau ortu’ popii, era să mi se întâmple nu știu ce… sau, nu, vorbesc aiurea… de fapt, acum mi se întâmplă aceste lucruri. După cum observați, sunt în pericol de moarte. Vai, sunt plin de boli! Am luat patru covizi… trei tulpini… Toate tulpinile sunt aici, în capul meu – iată: am și făcut implant de tulpini… de covizi… sunt peste tot, da, da! Am aicea tulpina indiană, aicea am tulpina britanică – dar aia nu prea mai relevantă… nu știu ce să zic… în fine, una peste alta, toate tulpinile.”
„A răcit și Lazarus un pic… A răcit Lazarus un pic și a vrut să facă niște perfuzii la spital… și acuma, gata, toată lumea a luat-o razna… Păi, mă, băieți, eu, când m-am dus la spital, m-am dus cu 5 teste Covid – toate negative. Și la spital, aicea, am mai făcut 3 prelevări, ca să se lămurească dacă era sau nu era vreun Covid… de parcă eu și aveam simptome. Adică, ce simptome aveam? Aveam simptome în urma faptului că, într-o seară minunată, m-am dus cu niște prieteni și am stat în frig. Și a doua zi am avut un frison, am strănutat de două ori, peste câteva zile am tușit un pic și am luat o rețetă. Și rețeta aia mi-a generat o greață și n-am mai putut să mănânc. Și acuma, normal… orice organism, dacă nu mănânci, n-are cum să lupte, nici măcar cu o răceală. Și m-am dus și eu la spital să fac o perfuzie. Că eu acasă n-am medici în familie, ca alții, ca să poa’ să-mi facă și mie perfuzii de-astea, pe nașpa… înțelegeți ideea…”
* „Și am dat telefon la spital… m-au primit oamenii, că am și eu – spre dezamăgirea unora – muuuuulți prieteni buni, am mulți doctori care mă supraveghează, păi ce credeați voi?! Și când m-au văzut așa că nu mâncasem – bine, eu nici nu mă prea omor cu mâncatul -, nu mâncasem de vreo câteva zile, decât așa, aiurea ciuguleam… și a zis: «Bă, ești cam dezhidratat, așa, ești cam devitaminizat. Eu zic să rămâi aicea să-ți facem niște chestii, niște proceduri… hai să-ți facem și niște analize, că n-are rost».”
* „Băi, frate, nici n-au trecut câteva ore, că deja apăruseră unii că «stare gravă, Covid», nu știu ce… Și nu știu dacă s-au uitat vreunul pe contul Dianei Șoșoacă, că i-am dat Dianei… Mi se iau nu știu câte prelevări de nu știu ce… și a doua zi apare…”
* „Luni dimineață mă externez… poimâine… asta, pentru că am vrut eu să stau, că pot să plec și acuma! Dacă vreau, dau semnătură și plec, care-i problema? Nu poa’ să mă oprească nimeni.”
* „După ce venisem eu cu cinci teste negative, mi s-au prelevat joi alte teste peste alte teste… și vineri îmi vine mesajul: «Test pozitiv, stați acasă!». Peste două ore, îmi apare alt mesaj: «Test negativ, nu mai stați acasă!». Televiziunilor le-am trimis ambele mesaje: răspunsul la 9 dimineața – «ai Covid», iar la 11 – «n-ai Covid»! Și le-am zis: luați și voi la alegere, răspunsul DSP-ului!”
* „Bă, da’ presa, mă… Cum să te apuci tu, mă, să scrii așa ceva? Că sunt eu în stare gravă… Păi, bă, ai venit tu și mi-ai luat vreodată temperatura? Eu n-am avut niciodată peste 36 cu 6. Eu n-am avut saturația oxigenului scăzută sub 94 vreodată. Păi, ce înseamnă, mă, «stare gravă»? Am fost sedat? Am căzut pe jos? Eram inconștient? Ce înseamnă «stare gravă»? A venit un om care era un pic dezhidratat, să-și facă niște analize…”
* „Da’ acuma, într-adevăr, e o discuție dacă să te duci la spital și să nu te trezești Covid. E o discuție și asta.”
* „Hai să fim serioși și hai să ne vedem de treabă! Și să transmitem și hater-irilor noștri că Lazarus n-a murit. Că m-or și fi văzut după Stanoevici, săracu’… Ce s-or fi gândit ei? În primul rând, că n-aveam de ce și de unde să iau eu Covid. De unde să-l fi luat? Pentru că n-au mai prea fost mitinguri de nu știu câte săptămâni de zile. Ia uite, astăzi s-a încercat un miting, ceva… chiar mă uitam la televizor… n-a prea fost prea multă lumea, se simte lipsa de organizare… Dar l-am încurajat pe Dan Chitic, i-am spus că-mi pare rău că nu sunt și eu acolo.”
* „Asigur pe toată lumea că sunt absolut în regulă și că aș putea să plec din spital și acum, mâine sau când vreau. Nu e nicio problemă, de niciun fel. Cât despre cetățenii ăștia care au scris prin ziare și pe niște site-uri că eu… că «stare gravă» și nu știu ce… bă, aicea chiar mă gândesc să încep niște procese!”
* „Știu cum s-a derulat toată treaba. Te duci undeva, te așterni cu prietenii la o discuție, faci niște lucruri, la un moment dat te ia un frison de frig, vezi că ți-e frig, mai iei o pastilă, un Nurofen, un nu știu ce… și după aia te trezești cu o gripulină pe tine, de nu te mai scapi de ea. Asta-i tot! Asta s-a întâmplat întotdeauna. Chiar mă gândeam că am o imunitate super-bună, dar uite că se mai întâmplă și pe la case mai mare.”
* „Toți cei care am fost acolo am avut genul ăsta de frison, mai ales femeile. Toate au stat prin pătuc două, trei, patru zile… sau o zi. Dar toată lumea s-a vindecat. Eu, pentru că m-am încăpățânat să iau un tratament mai agresiv, mi-am blocat pofta de mâncare și aveam o stare de greață. Corpul nemaiputând să lupte cu răceala asta, am zis să fac niște perfuzii, că dacă nu pot să mănânc nimic, cum să mă vindec? Și de aici toată tevatura.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
De două zile, întreaga Românie se dă peste cap să afle ce se întâmplă cu conspiraționistul Luis Lazarus (54 de ani), anti-vaccinist înrăit, fruntaș al protestelor CapVid și apostol al senatoarei urlătoare Diana Iovanovici-Șoșoacă. Există în Biblie – Evanghelia după Ioan – două capitole care i se potrivesc de minune lui Lazarus, zis și „Lăzăruș” (pe numele real, Vasile Țuțurigă).
În capitolul 11 (versetele 1-57), Iisus Hristos îl învie din morți pe Lazăr, fratele Mariei și al Martei. Iisus i se adresează astfel: „Lazăre, vino afară!”. Și minunea se produce.
În capitolul 5 (versetele 1-16), Iisus îl vindecă pe slăbănogul (paralizat) la scăldătoarea Betezda din Ierusalim. Mântuitorul i se adresează astfel: „Ridică-te, ia-ți patul tău și umblă! De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău!”.
La fel de „viteaz” era și Stanoevici
Vineri s-a răspândit vestea că șoșocarul Luis Lazarus (54 de ani) s-a îmbolnăvit de Covid-19 și este tratat la Spitalul Universitar din București, unde a fost internat de urgență. Știrea a fost întărită și de România TV, o televiziune cu credibilitate extrem de scăzută, dar care pe acest subiect ar trebui să fie bine informată, căci Lazarus este colaborator permanent al său.
Cel care ar fi putut lămuri situația era chiar Lazarus, „viteazul” care ieșea cu pieptul gol și fără mască să înfrunte „pârlitul” de Covid. Dar Lazarus a ales să răspândească și mai multă ceață, semn că a intrat într-o situație jenantă, penibilă, ridicolă.
Până la un punct, Lazarus a urmat traiectoria altui „viteaz” care n-a ieșit din cuvântul Șoșocoanei (dar a intrat în mormânt): Bogdan Stanoevici, fost ministrul în Guvernul Ponta. Amândoi au negat pericolul virusului, amândoi au participat alături de Șoșoacă la protestele CapVid (anti-mască, anti-restricții, anti-vaccinare).
„Cu o voce de om răcit, Luis Lazarus a transmis că nu se pune problema să aibă coronavirus și, culmea, a precizat că a făcut în ultima perioadă mai multe teste.
A lăsat totuși să se înțeleagă că ar avea ceva probleme de sănătate, dar a continuat să nege informația. A doua zi, Lazarus nu ne-a mai răspuns apelurilor, în ciuda insistențelor noastre.
«Precum vedeți și auziți, sunt foarte bine.»
«Nu aveți probleme de sănătate, nu aveți Covid-19?»
«Ha-ha-ha, ar fi culmea. Acum, na, știți cum e, toată lumea e agitată în perioadă asta, toată lumea dorește să găsească subiecte importante, interesante cu privire la Covid. Am văzut că unii își iau bănuțul ca să se ducă și să se vaccineze, alții ca să spună că au avut Covid. Știți cum e, după un an de pandemie, ne-am cam lămurit cu toții despre ce e vorba, nu?», a spus Luis Lazarus.
«Ce problemă să am?! Ha-ha-ha, știți cum e, oamenii în viață mai răcesc, se mai îmbolnăvesc, se mai una-alta, dar în perioada asta este chiar și riscant să te mai îmbolnăvești, că toată lumea se gândește că poate ai Covid. Nu am răcit, asta a fost o chestie care s-a întâmplat acum două luni, cred că e un derapaj informațional. Adică am fost puțin răcit acum vreo două luni.»
«V-ați făcut atunci test?»
«Păi, sigur că da, am făcut atunci vreo 4 teste unul după altul. Și PCR, și de-astea antigen. Eu am făcut mai multe teste în perioada asta, pentru că eu am fost și plecat în Dubai de Revelion, și la sfârșitul lui ianuarie am fost plecat în Egipt cu fii-mea, în vacanță. Toate au fost în șarjă negative. Nu știu cine vrea să mă găsească bolnăvior așa, bănuiesc că este vreun interes», a adăugat jurnalistul.”
Lazarus la protestele CapVid
A dispărut de pe Facebook și de la RTV
Așadar, Luis Lazarus a evitat joi o limpezire a situației, iar a doua zi n-a mai răspuns la telefon.
La asta se mai adaugă două amănunte:
Lazarus n-a mai apărut la RTV de cel puțin 3-4 zile, deși obișnuia să-și expună teoriile CapVid aproape în fiecare zi.
Pe pagina sa de Facebook, Lazarus n-a mai postat nimic din 9 mai, adică de 6 zile. Până atunci, posta aproape în fiecare zi: în primele 9 zile ale lunii a publicat de 10 ori – pe 1 mai (4 postări), 2 mai, 3 mai, 4 mai, 6 mai, 8 mai și 9 mai.
Între timp a mai apărut și o rudă a lui Luis Lazarus, care a confirmat că anarhistul rusofil s-a internat joi la Spitalul Universitar, cu Covid-19.
Șoșoacă: „M-a rugat să vă transmit aceste date”
În chestiune a intervenit și senatoarea Șoșoacă, printr-o postare cu majuscule nevrotice: „LUIS LAZARUS NU ARE COVID! LE-AR PLACEA ĂSTORA SA AIBA! ARE PNEUMONIE! 5 TESTE NEGATIVE COVID! SI EI TOT COVIDAT IL CONSIDERA! DEOCAMDATĂ ESTE MAI BINE SA NU VORBEASCĂ! IA UITE CE REZULTATE SE PRIMESC IN SPITAL LA INTERVAL DE 2 ORE! NOAPTEA MINTII! M-A RUGAT SA VA TRANSMIT ACESTE DATE!”
Dar cine o crede pe mitomana Șoșoacă?! Și de ce „ar fi rugat-o” Lazarus „să ne transmită aceste date”?! El este indisponibil, cumva?! La Spitalul Universitar, cumva?! Captiv al unei măști de oxigen, cumva?!
Șoșoacă și Lazarus
De la Lazăr la Lazarus
Întrucât Luis Lazarus refuză să lămurească situația printr-o scurtă postare pe Facebook, îl vom trata în registru biblic. Și îi vom face cunoscute două capitole din Evanghelia după Ioan.
În duminica a patra după Paști (adică peste două săptămâni!), în cadrul Sfintei Liturghii din Biserica Ortodoxă se citește relatarea vindecării de către Iisus Hristos a unui slăbănog (paralizat) la scăldătoarea Betezda din Ierusalim. Minunea a fost consemnată de Sfânta Evanghelie după Ioan, în capitolul 5, versetele 1-16.
Dar și învierea lui Lazăr este un episod memorabil din Noul Testament. Lazăr era mortul din peștera Betaniei, Lazarus este dispărutul din spitalul Bucureștiului.
De la Lazăr la Lazarus – iată blasfemia!
Evanghelia după Ioan, capitolul 11, versetele 1-57
Învierea lui Lazăr. Arhiereii pun la cale uciderea lui Iisus. Apropierea Paștilor
1. Și era un bolnav, Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora ei.
2. Iar Maria era aceea care L-a uns cu mir pe Domnul și I-a șters picioarele cu părul capului ei, al cărei frate, Lazăr, era bolnav.
3. Deci au trimis surorile la El, zicând: „Doamne, iată, cel pe care-l iubești e bolnav”.
4. Iar Iisus, auzind, a zis: „Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, pentru ca prin ea să Se slăvească Fiul lui Dumnezeu”.
5. Iar Iisus îi iubea pe Marta și pe sora ei și pe Lazăr.
6. Așadar, când a auzit că e bolnav, atunci a rămas două zile în locul unde era.
7. Numai după aceea le-a zis ucenicilor: „Să mergem iarăși în Iudeea”.
8. Ucenicii I-au zis: „Învățătorule, mai acum căutau Iudeii să Te ucidă cu pietre, și Tu din nou Te duci acolo?…”
9. A răspuns Iisus: „Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într-o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina acestei lumi;
10. dar dacă umblă cineva noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este întru el”.
11. Pe acestea le-a zis, și apoi le-a spus: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit, dar Mă duc să-l trezesc”.
12. Atunci I-au zis ucenicii: „Doamne, dacă a adormit, va scăpa”.
13. Iisus însă vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre adormirea prin somn.
14. Deci Iisus le-a spus atunci limpede: „Lazăr a murit;
15. și Mă bucur pentru voi că Eu n-am fost acolo, pentru ca voi să credeți… Dar să mergem la el”.
16. Atunci, Toma, cel numit Geamănul, le-a zis celorlalți ucenici: „Să mergem și noi să murim cu El!”
17. Deci, când a venit Iisus, l-a găsit că de-acum avea patru zile în mormânt.
18. Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii.
19. Și mulți dintre Iudei veniseră la Marta și Maria ca să le aline pentru fratele lor.
20. Atunci Marta, de cum a auzit că vine Iisus, I-a ieșit în întâmpinare; iar Maria ședea în casă.
21. Și a zis Marta către Iisus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.
22. Dar eu știu încă de pe acum că orice vei cere Tu de la Dumnezeu, Dumnezeu Îți va da”.
23. Iisus i-a zis: „Fratele tău va învia”.
24. Marta I-a zis: „Știu că va învia, la Înviere, în Ziua de Apoi”.
25. Și Iisus i-a zis: „Eu sunt Învierea și Viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi;
26. și tot cel ce trăiește și crede întru Mine, în veac nu va muri! Crezi tu aceasta?”
27. Zis-a Lui: „Da, Doamne. Eu am crezut că Tu ești Hristosul, Fiul Lui Dumnezeu, Cel ce a venit în lume.”
28. Și zicând aceasta, s-a dus și a chemat-o pe Maria, sora ei, spunându-i în taină: „Învățătorul este aici și te cheamă”.
29. Aceea, de cum a auzit, s-a sculat degrabă și a venit la El.
30. Dar Iisus încă nu venise în sat, ci era tot în locul unde Îl întâmpinase Marta.
31. Iar Iudeii care erau cu ea în casă și o alinau, văzând-o pe Maria că s-a sculat degrabă și a ieșit, au mers după ea, socotind că se duce la mormânt ca să plângă acolo.
32. Deci, Maria, când a venit unde era Iisus și L-a văzut, I-a căzut la picioare, zicându-I: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit”.
33. Atunci Iisus, când a văzut-o plângând, și pe Iudeii care veniseră cu ea plângând, a suspinat cu duhul și S-a tulburat întru Sine.
34. Și a zis: „Unde l-ați pus?”. Zisu-I-au: „Doamne, vino si vezi!”.
35. Iisus a lăcrimat.
36. Atunci au zis Iudeii: „Iată cât îl iubea!”
37. Iar unii din ei ziceau: „Oare el, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca și acesta să nu moară?…”
38. Deci din nou suspinând Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Și era o peșteră, si o piatra era așezată pe ea.
39. Iisus a zis: „Ridicați piatra!”. Marta, sora mortului, I-a zis: „Doamne, de acum miroase, că e a patra zi…”
40. Iisus i-a zis: „Nu ți-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?”
41. Au ridicat deci piatra, iar Iisus Și-a ridicat ochii în sus și a zis: „Părinte, mulțumescu-Ți că M-ai ascultat;
42. Eu știam că Tu întotdeauna Mă asculți, dar de dragul mulțimii care stă-mprejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis”.
43. Și zicând acestea, a strigat cu glas mare: „Lazăre, vino afară!”
44. Și a ieșit mortul, legat la picioare și la mâini cu fâșii de pânză; și fața lui era înfășurată cu maramă. Iisus le-a zis: „Dezlegați-l și lăsați-l să meargă!”
45. Atunci mulți din Iudeii care veniseră la Maria și au văzut ce făcuse Iisus, au crezut în El.
46. Dar unii din ei s-au dus la farisei și le-au spus cele ce a făcut Iisus.
47. Atunci, arhiereii și fariseii au adunat sinedriul și ziceau: „Ce facem, că omul acesta face multe minuni?;
48. dacă-l vom lăsa așa, toți vor crede în el și vor veni Romanii și ne vor lua locul și neamul…”
49. Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu, le-a zis: „Nu știți nimic;
50. nici nu gândiți că de folos ne este să moară un om pentru popor, iar nu tot neamul să piară”.
51. Dar pe aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al acelui an, a profețit că Iisus avea să moară pentru neam –
52. și nu numai pentru neam, ci si ca să adune întru una pe fiii lui Dumnezeu cei împrăștiați.
53. Așadar, din ziua aceea au pus la cale să-L ucidă.
54. De aceea, Iisus nu mai umbla pe față printre Iudei, ci a plecat de acolo într-un ținut aproape de pustie, într-o cetate numită Efraim, și acolo a rămas cu ucenicii Săi.
55. Iar Paștile Iudeilor erau aproape și mulți din ținutul acela s-au suit la Ierusalim mai înainte de Paști, ca să se curățească.
56. Deci Îl căutau pe Iisus și, pe când stăteau în templu, ziceau între ei: „Ce părere aveți? Oare nu va veni la sărbătoare?…”
57. Iar arhiereii și fariseii dăduseră porunci ca, dacă va ști cineva unde este, să dea de știre, ca să-L prindă.
Evanghelia după Ioan, capitolul 5, versetele 1-16
Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Betezda. Iisus vorbește despre puterea Sa dumnezeiască
1. În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim.
2. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreiește se numea Vitezda (iar în limba aramaică – Betezda), având cinci pridvoare.
3. În acestea zăcea mulțime de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei.
4. Căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare și tulbura apa, și cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos de orice boală era ținut.
5. Și era acolo un om care era bolnav de treizeci și opt de ani.
6. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând și știind că este așa încă de multă vreme, i-a zis: „Voiești să te faci sănătos?”.
7. Bolnavul I-a răspuns: „Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea”.
8. Iisus i-a zis: „Ridică-te, ia-ți patul tău și umblă!”.
9. Și îndată omul s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla. Dar, în ziua aceea era sâmbătă.
10. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: „Este zi de sâmbătă și nu este îngăduit să-ți iei patul”.
11. El le-a răspuns: „Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: «Ia-ți patul tău și umblă!»”.
12. Ei l-au întrebat: „Cine este Omul Care ți-a zis: «Ia-ți patul tău și umblă?»”.
13. Iar cel vindecat nu știa Cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulțimea care era în acel loc.
14. După aceasta, Iisus l-a aflat în templu și i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău!”.
15. Atunci, omul a plecat și a spus iudeilor că Iisus este Cel care l-a făcut sănătos.
16. Pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus şi căutau să-L omoare, că făcea aceasta sâmbăta.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Potrivit Gândul, Lazarus – care până acum le recomanda altora să se trateze de virus acasă, „cu o ciorbiță, o fripturică și o țuică“, s-a prezentat la Spitalul Universitar din București, iar după ce s-a confirmat diagnosticul, a fost internat.
A avut simptome de răceală, și-a făcut testul și s-a internat la Spitalul Universitar
România TV, post la care Luis Lazarus era abonat în studiouri, unde-și expunea pe larg, aproape seară de seară, teoriile conspiraționiste, a confirmat știrea Gândul, adăugând că a fost internat după ce a făcut un test PCR care a confirmat suspiciunea de infectare.
Familia lui Luis Lazarus a refuzat să comenteze informațiile, dar o sursă apropiată conspiraționistului afirmă că acesta a prezentat simptome de răceală. Joi și-a făcut testul și a descoperit că are Covid. N-a stat pe gânduri și s-a internat.
Pe contul său de Facebook, Lazarus n-a mai postat nimic de 4 zile. În ultimele două săptămâni pusese poze de la Slujba de Înviere ținută de un alt conspiraționist, Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului, unde Lazarus a fost prezent alături de Diana Șoșoacă.
Până să se îmbolnăvească, spunea că nu există morți de Covid, iar boala se tratează acasă, cu ciorbiță, fripturică și țuică
Lazarus a participat, ca ajutor al senatoarei conspiraționiste, la mai multe mitinguri de protest împotriva măsurilor sanitare de prevenire a infectării cu virusul. În martie, Șoșoacă le spunea susținătorilor săi că are informații despre un plan ca ea, soțul ei și Lazarus să fie internați „la spitalul de nebuni”. Senatoarea n-a precizat cine are acest plan.
La România TV a acuzat că pandemia este o farsă și a pretins că sunt mai mulți oameni vindecați decât cei declarați bolnavi. De asemenea, a pretins că morții de Covid n-ar fi reali: “Noi am făcut proteste şi la aceste proteste arătaţi-mi un singur om care s-a îmbolnăvit. (…) În România, aşa cum arătau statisticile anterioare covidului, existenţei covidului erau şapte sute şi ceva de morţi pe zi, în care cel puţin două sute mureau de infecţii pulmonare, respiratorii şi aşa mai departe, chestiuni la o adică se asociază într-o manieră destul de suspectă cu covidul. De unde îşi trag ei aceşti decedaţi cu covidul…“.
Românilor care se îmbolnăvesc, Lazarus le recomanda: „Hai, să auzim de bine! Dacă simțiți că răciți un pic: ciorbiță, fripturică și o țuică!“.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Mitomana Diana Iovanovici-Șoșoacă (45 de ani), senatoare ex-AUR, a făcut o nouă afirmație de balamuc, dar care poate fi ușor încadrată și la capitolul „servicii aduse Rusiei”: mută lovitura de stat din decembrie 1989, prin care a fost eliminat Ceaușescu, din curtea GRU-KGB (Rusia) în cea a FMI (SUA + Europa de Vest)!
Într-un dialog televizat cu tovarășul ei Luis Lazarus (ex-OTV) – conspiraționist de cursă lungă, furajat de PSD din bani publici -, Șoșoacă emite aberații monumentale.
Ea susține că dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu a fost omorât pentru că „și-a permis” să achite întreaga datorie externă a României. Dar nu l-au omorât trupe de comando sau agenți ai serviciilor secrete, ci… Fondul Monetar Internațional (FMI)!
Un pic mai la vale, aflăm că, de fapt, Ceaușescu a fost lichidat pentru că voia să facă un alt FMI, unul paralel, „pentru țările sărace și în curs de dezvoltare, împreună cu China și cu Arabia Saudită… cu dobânzi din alea minime, 1%, 2%…”
„Când a auzit FMI-u’ chestia asta, gata, s-a făcut și lovitura de stat, s-a făcut tot”, decretează Șoșoacă.
Senatoarea mitomană spune niște minciuni urlătoare. Poate fi vorba de rea-credință, dar în mod cert e și multă ignoranță, o enormă prostie fudulă. Șoșoacă are uriașe goluri de documentare, confundă informații elementare, vorbește exact ca o țață la capul podului. Iar Lazarus, în loc s-o corecteze, îi ține isonul, emițând și el cumplite enormități.
Dialogul halucinant dintre Lazarus și Șoșoacă
Luis Lazarus: Acuma deja și în România se pune problema, din ce în ce mai des: cum a fost posibil ca Ceaușescu să ne lase fără datorii și cu toată industria, și noi, după 30 de ani, să ajungem plini de datorii și fără industrie? Adică pare ciudat, așa…
Diana Șoșoacă: Păi, ăsta a fost scopul. Deci, pentru că Ceaușescu și-a permis aceste lucruri, a fost omorât. Da? Mai ales că voia să facă un FMI, un… da, un FMI… un Fond Monetar Internațional pentru țările sărace și în curs de dezvoltare, împreună cu China și cu Arabia Saudită… da? Cu dobânzi din alea minime, 1%, da?… 2%… Și deja se punea… se încropise această legătură între ei… pentru că de fapt de aia era și plecat atunci. Eeee… și când a auzit FMI-u’ chestia asta, gata, s-a făcut și lovitura de stat, s-a făcut tot.
Luis Lazarus: În octombrie 1989… cred că în octombrie a anunțat Ceaușescu că gata, am achitat datoria externă.
VIDEO: Momentul datoriei externe a lui Ceaușescu, de la min. 49:15
Demontarea unor minciuni stupide
Luis Lazarus s-a lansat orbește într-un subiect pe care nu-l stăpânește: sfârșitul lui Ceaușescu. A bălmăjit ceva cu datoriile și industria, iar spre final a pus bomboana pe colivă: „În octombrie 1989… cred că în octombrie a anunțat Ceaușescu că gata, am achitat datoria externă”.
În realitate, ultima tranșă a datoriei externe a fost achitată la sfârșitul lunii martie 1989, iar marea izbândă a fost anunțată de Ceaușescu la jumătatea lunii aprilie 1989, într-o ședință festivă a Marii Adunări Naționale și apoi în „Scînteia”.
Diana Șoșoacă a preluat subiectul din zbor – pentru că ea le știe pe toate! – și a emis câteva aberații pestilențiale.
„Când a auzit FMI-u’ chestia asta, gata, s-a făcut și lovitura de stat, s-a făcut tot”. Râd și curcile când aud că FMI face lovituri de stat! Există servicii și agenții specializate în așa ceva, nu e nevoie să apelezi la finanțiștii lumii.
„Pentru că Ceaușescu și-a permis aceste lucruri, a fost omorât”, „aceste lucrurii” fiind industrializarea României și achitarea datoriei externe. O afirmație lipsită de logică și care nu se bazează pe nicio dovadă. O altă teorie conspiraționistă, lansată în anii ’90 din mocirla securistă. Apropo: de ce ai omorî un șef de stat pentru că și-a achitat datoriile?! Logica spune că-l omori, eventual, pentru că refuză să-și plătească datoriile!
„Un Fond Monetar Internațional pentru țările sărace și în curs de dezvoltare, împreună cu China și cu Arabia Saudită”. A auzit ea ceva despre țările arabe, dar le-a confundat între ele! Nu putea fi vorba de Arabia Saudită, aliat strategic al SUA, ci de alte țări arabe, din Asia de Vest și din Africa de Nord, aflate pe orbita comunismului sovietic sau măcar influențate de Moscova.
Un FMI paralel, „cu dobânzi din alea minime, 1%… 2%…” Atât de mici și de clare erau dobânzile unei instituții financiare-fantomă, inexistente, încât sunt pronunțate cu marjă dublă, de la 1% la 2%. Urechism 100%!
„… pentru că de fapt de aia era și plecat atunci”. De plecarea lui Ceaușescu e vorba. S-a întâmplat în 18-20 decembrie 1989, dar nu în Arabia Saudită, ci în marele ei inamic din zonă: Iran!
Practic, toate zicerile șoșocare pe această temă sunt o varză totală. Doar bârfe de doi lei, nici măcare susținute de o minimă logică.
Ignoranța Senatoarei Urlătoare produce și o gravă deturnare de responsabilitate. Mutând lovitura de stat în curtea FMI, Șoșoacă îi absolvă pe adevărații autori ai regiei sângeroase din decembrie 1989: sovieticii. Există dovezi zdrobitoare ale implicării Moscovei, prin GRU și KGB, dar Șoșoacă nu suflă un cuvânt despre acestea. Inclusiv echipa care a preluat puterea călcând pe cadavre – Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Nicolae Militaru, Vasile Ionel etc. – a fost de sorginte moscovită, cu ancore solide în KGB și GRU.
Apropo: de ce ar fi dat FMI-ul occidental o lovitură de stat prin care să instaleze la putere o echipă pro-sovietică?!
Dar Șoșoacă nu-și pune asemenea întrebări, pentru că misiunea ei e să producă anarhie în folosul Rusiei, cea care atât de mult o laudă prin Sputnik.md…
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
S-a umflat păsatul în mațul gros al lui Luis Lazarus (53 de ani), bine hrănit de PSD (30.000 de euro doar pentru a răspândi o minciună, anul trecut)! Caraghiosul OTV-ist a avut o revelație: poate face un guvern mai bun decât cel moșit de PNL și USR-PLUS! E drept că pe el nu l-a votat nimeni, dar ce mai contează?!
Luis Lazarus, sâmbătă, în emisiunea Simonei Gheorghe de la România TV (televiziunea fugarului Sebastian Ghiță): „Nu mai negociem, mă, nimic cu acest minister (cel al Sănătății – n. red.)! Plecați acasă! Facem noi Guvernul! Uite, eu cu Dan Chitic și cu Codruța Cerva… și cu tine, Simona Gheorghe! Avem deja patru ministere. Și mai găsim patrioți să facem tot Guvernul… oameni pricepuți. #Reziștii să plece! Că dacă le păsa de popor, făceau România ca soarele sfânt de pe cer!”.
Ultima rostită spre final de Lazarus – „ca soarele sfânt de pe cer” – e desprinsă direct din retorica legionară.
Luis Lazarus – zis „Lăzăruș” – poate conta, deocamdată, doar pe doi „miniștri”: Codruța Cerva și Dan Chitic, săgeți agitate ale propagandei ruse. Și cu el, trei.
Deocamdată, Simona Gheorghe – altădată ziaristă onestă, acum ventilator de minciuni marca RTV – a declinat oferta de a fi „ministresă” în „Guvernul Lazarus”. Dar oferta e încă valabilă, „portofoliul” o așteaptă…
În aceeași emisiune, Simona Gheorghe a promovat în mod repetat un apel la mobilizarea galeriilor echipelor de fotbal din București pentru un protest împotriva Guvernului Cîțu. „Galeriile violente anunță că mâine, de la ora 17.00, vor fi în Piața Universității!”, a anunțat vuvuzeaua RTV-istă, sâmbătă, pe un ton instigator.
Clotilde Armand, primărița USR-PLUS instalată recent la conducerea Sectorului 1, a dat în vileag felul în care fosta conducere PSD a Primăriei (primar Dan Tudorache) a cheltuit 300.000 de euro, în campania electorală, pentru a face publicitate unui spital inexistent. O reclamă mincinoasă, interzisă chiar și de CNA-ul PSD-izat.
Conform dezvăluirilor făcute de Clotilde Armand pe pagina sa de Facebook, cei 300.000 de euro au fost împărțiți pentru trei televiziuni (B1 TV, România TV și Digi 24) și doi propagandiști pro-PSD și pro-corupție (Răzvan Savaliuc și Luis Lazarus).
Compania care s-a ocupat de împărțirea banilor pentru spotul mincinos se numește Compania de Investiții şi Dezvoltare în Sănătate şi Domenii de Interes Public – Privat Sector 1 S. A (CIDSDIPPS 1). O societate înființată de primarul Tudorache și care, deși are 44 de angajați, nu face nimic util, ci doar toacă bani – sume uriașe – în interesul clientelei PSD. Inclusiv în cel al clientelei mediatice.
Poate părea surprinzătoare absența Antenei 3 de pe lista televiziunilor care s-au înfruptat din banii Primăriei Sectorului 1 pentru a promova un fake-news scandalos. Este doar o aparență: sub conducerea lui Dan Tudorache, Primăria Sectorului 1 a pompat sume uriașe și în Antena 3 pentru această campanie, dar plata s-a făcut pe alte canale, nu din bugetul companiei care a realizat clipul mincinos (CIDSDIPPS 1). De asemenea, Antena 3 a fost implicată și în alte „proiecte”, ca să promoveze alte „realizări” – altfel spus, alte minciuni și fantasmagorii. Totul, contracost.
Cum au fost distribuiți banii Sectorului 1 pentru reclama mincinoasă
B1 TV: 100.050 de euro (667 de spoturi)
România TV: 69.000 de euro (75 de spoturi)
Digi 24: 69.000 de euro (75 de spoturi)
Luju.ro (Răzvan Savaliuc): 50.000 de euro
Luis Lazarus Live: 30.000 de euro.
Anunțul făcut de Clotilde Armand
„Am revenit la Compania de Investiții şi Dezvoltare în Sănătate şi Domenii de Interes Public – Privat Sector 1 S. A. și am reușit să intru în birourile companiei, unde în urmă cu câteva zile n-am găsit pe nimeni din cei 40 de angajați.
Despre activitatea acestei companii nu știe nimeni nimic de mai bine de doi ani. Am discutat cu conducerea și am aflat cu ce s-a ocupat. De exemplu, am aflat cât a plătit pentru spotul mincinos interzis de CNA, despre spitalul care nu există, spot difuzat la televiziuni; ce buget are compania; ce investiții au făcut în ultimii 2 ani etc.
Vă invit să urmăriți ce s-a întâmplat.”
Spotul interzis de CNA: o minciună zgomotoasă
Spotul legat de Spitalul de Urgență, plătit de Primăria Sectorului 1 prin intermediul CIDSDIPPS 1, a fost difuzat de peste 1.000 de ori, pe mai multe posturi de televiziune.
Conform unei monitorizări făcute de ziarul „Libertatea” în luna august, spotul a avut peste 500 de difuzări doar în perioada 27 iunie – 2 august, cu mult înainte de campania electorală pentru alegerile locale. Ulterior, pe măsură ce se apropiau alegerile (programate pe 27 septembrie), spotul a fost difuzat și mai furibund.
„Campania a strâns 540 de difuzări pe cele 5 televiziuni de știri: Realitatea Plus (122 de difuzări), B1 TV (241), Antena 3 (93), România TV (42) și Digi 24 (42)”, scria în august „Libertatea”.
Cea care a încercat să oprească risipirea banului public pentru o campanie mincinoasă, evident electorală (în folosul primarului în funcție, Dan Tudorache), a fost contracandidata acestuia, Clotilde Armand (din partea USR-PLUS, dar susținută și de PNL). Și tot ea a anunțat victoria obținută la Consiliul Național al Audiovizualului (CNA).
„Am semnalat CNA despre acest spot manipulator chiar în momentul în care a apărut. Am spus aici public că este o minciună. Am rugat televiziunile să nu difuzeze așa ceva. Uite că am avut dreptate. CNA a decis că spotul primarului PSD-ist, plătit din banii cetățenilor, este o minciună și a fost interzis. Acum, solicit primarului să returneze toți banii aruncați pe această minciună. Că nu sunt banii lui de acasă și nici banii d-lui Ciolacu”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.
VIDEO: Spotul mincinos plătit de Primăria Sectorului 1
Savaliuc și Lazarus – prestații mizerabile pentru zeci de mii de euro
Șochează sumele uriașe alocate de Primăria Sectorului 1 unui site anti-justiție (Luju.ro – 50.000 de euro) și unei șușe pe Facebook (Luis Lazarus Live – 30.000 de euro).
Luju.ro, deținut de Răzvan Savaliuc, este o oficină a infractorilor din România. Un site în care corupții sunt apărați, iar justiția și statul de drept sunt terfelite permanent. Luju.ro este abonat și la bugetul PSD, din care i se alocă regulat sume importante.
Beneficiarul celor 50.000 de euro de la Primăria Sectorului 1, Răzvan Savaliuc, este invitat frecvent la Antena 3 și la RTV, pentru a contribui la campaniile anti-justiție și pro-corupție ale celor două televiziuni PSD-iste.
Luis Lazarus Live este o păcăleală ambalată în hârtie creponată. Nu este o emisiune TV, ci o serie de transmisii live pe Facebook făcute de o altă trompetă a penalilor, Luis Lazarus (ex-OTV).
Mai nou, Lazarus este și un mare conspiraționist. El promovează ele mai aberante teorii despre pandemia Covid-10, la care-și aduce și propria contribuție „creativă”. E fericit să combată alături de rusofila Codruța Cerva, de videochatista Oana Lovin și de telenovelista Adriana Bahmuțeanu.
Pentru banii publici primiți de la PSD-istul Dan Tudorache, Lazarus a pus umărul la campaniile mincinoase ale acestuia. I-a susținut inclusiv aberațiile privind „voturile care i-au fost furate de USR-PLUS și PNL”.
VIDEO: Ce prestează Lazarus de 30.000 de euro, pentru Tudorache
Luis Lazarus a promovat intens, în „emisiunile” sale transmise pe Facebook, mitingurile conspiraționiștilor (Pompiliu Diplan, Diana Iovanovici-Șoșoacă, Dan Chitic, Mugur Mihăescu – „Garcea”, Viorel Cataramă, Radu Moraru etc.).
Lazarus a fost prezent la manifestațiile din Piața Universității, unde a acuzat că „românii nu mai au drepturi”, dar și la incidentele de la Iași, unde „coviodioții” au provicat scandal la moaștele Sfintei Parascheva. Și în acele momente, Lazarus a fost „onorat” de prezența vuvuzelelor Oana Lovin și Codruța Cerva.
VIDEO: Lazarus, promotorul conspiraționiștilor
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Două zile la rând, sâmbătă și duminică, RTV a forțat din nou limitele grotescului. Luis Lazarus, acompaniat de Laura Duță, în aplauzele lui Ioan Korpoș, a băgat câte o fată în „butoiul lui Dincă”. Una juca rolul Luizei, cealaltă pe cel al Alexandrei. N-au făcut focul sub butoi, au vrut doar să vadă dacă adolescentele puteau fi introduse în butoi.
Când vine sfârșitul de săptămână, cei de la RTV, altoiți de fugarul Sebastian Ghiță din tulpinile OTV și DDTV, trebuie să găsească neapărat crime și violuri pentru a face audiență. Altfel e de rău: angajații nu-și mai pot primi lefurile lunare și migrează spre alte locuri ca păsările călătoare.
Au mai rămas pe baricade nostalgici ai vremurilor apuse, precum Ioan Korpoș, care transformă trecutul într-un prezent continuu și țânțarul într-un bici mai mare decât cel al lui Dumnezeu, întruchipat în legendarul conducător Attila Hunul. De altfel, „ghițarii” sunt specialiști în asemenea scenarii. Au încasat și amenzi usturătoare din partea CNA, fiindcă au indus telespectatorii în eroare. De exemplu: lăsau impresia că un mare actor a murit azi, dar, de fapt, el s-a dus la Ceruri cu 30 de ani în urmă.
Fata cu numărul 1 e instruită cum să stea în butoi
Sâmbătă: fata cu numărul 1
În ultima perioadă, odată cu tragedia de la Caracal, Korpoș n-a trebuit să se mai chinuie cu reșaparea subiectelor învechite de negura timpului. A mărunțit victimele, familiile lor, orașul minunilor din care provin mai tare ca o mașină veritabilă de tocat carne. Se pune fondul galben și apare un „Breaking News”. Apoi fața răvășită a lui Korpoș, de parcă ar fi pierdut postul TV la barbut în dauna lui Cristian Borcea. Clipește intens, dă din cap ca un cal căruia i se pune forțat căpăstrul și lansează bomba zilei: marele anchetator Lazarus, ieșit din morți ca Lazăr în vremurile biblice, a găsit explicația soluției finale a lui Dincă: Alexandra și Luiza au fost mai întâi tranșate, pe urmă arse în butoiul din curtea casei ororilor.
VIDEO: Lazarus „arde” fata cu numărul 1
Nu-i doar atât. Lazarus, absolvent de Filosofie, ține morțiș să ne arate și cum au stat exact lucrurile. Adică, să-și dea prostia pe față, în loc să studieze mai mult mitul peșterii din opera lui Platon. Și cum procedează?
Ia un butoi metalic, folosit în prealabil de vreun gospodar pe post de răcitor pentru cazanul de țuică, și bagă în el, în prima zi, fata cu numărul 1, așa cum se exprima Gheorghe Dincă. Jumătate scufundată, jumătate ieșită la suprafață. Echipată în rochie colorată de vară.
Apoi, Lazarus începe să-și confecționeze regia: e ferm convins că un cadavru nu poate fi introdus în totalitate în acel vas. „Lasă-te, lasă-te!”, îi transmite fetei. Ea se lasă, coboară tot mai mult până i se vede doar o parte a capului. Fostul OTV-ist eșuează lamentabil. Invitații din studio, un avocat și un sindicalist al polițiștilor (oameni de casă ai RTV), de-abia se abțin să nu râdă.
Fata cu numărul 1 se lasă moale și intră cu totul în butoi
Grija lui Tonel: să aibă RTV ratingu’ mare
Simțindu-se descoperit, Korpoș intervine în caz. Întrerupe ancheta și-i dă cuvântul „celebrului” Tonel Pop. Speră să-l salveze din acea situație penibilă.
Ce face însă Tontonel? Îl ceartă pe Lazarus. Susține cu vârf și îndesat că butoiul său e prea mare față de cel al lui Dincă, îi oferă și măsurătorile din cap (55 lățime pe 80 înălțime), iar apoi îi dă lovitura de grație: „Eu știu că vă chinuiți… dar pentru asta luați alt butoi… faceți ca Ciutacu, în direct din studio. El a avut rating foarte bun în acea seară”. I-a mai lipsit combinezonul acela în care s-a pozat „cu acordul anchetatorilor”, ca să fie crezut în totalitate.
Lazarus dă în bâlbâială. Îi zice că n-a avut timp să se uite la emisiunea lui Ciutacu, că în acea zi se lupta mai mult ca sigur cu cei de la DIICOT pentru a afla adevărul! Așa cum se războiește lunaticul Cumpănașu cu Statul care l-a umplut de bani până-n gât. De ce nu?
Duminică: fata cu numărul 2
Astfel, Lazarus a și uitat de fata cu numărul 1, rămasă în butoi. Noroc că „victima” s-a cerut afară, altfel o lăsa acolo până a doua zi când, surpriză, a apărut fata cu numărul 2, îmbrăcată într-o rochie de culoare neagră.
VIDEO: Lazarus „arde” fata cu numărul 2
S-a reluat circul din prima zi, semn că emisiunea a avut audiența scontată, chiar dacă aberațiile au țâșnit din gurile lui Korpoș și Lazarus ca apa dintr-o fântănă arteziană. Să mai cuteze cineva să-l certe pe Cumpănașu, acest Corrado Cattani al luptei cu Sistemul: deja și-a găsit sublocotenenții în caz că va fi înscăunat la Cotroceni. Un Tonel de premier și Lazarus – ministrul Apărării din Statul Paralel.
Și fata cu numărul 2 se lasă moale și intră în butoi
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Duminică seara, RTV și-a reconfirmat renumele de „noul OTV”. Pentru ca mahalaua OTV-ului să fie expusă în prime-time, au fost recuperat de la televiziunea lui Dan Diaconescu mai multe personaje ridicole, dar arțăgoase; stupide, dar gălăgioase. Printre acestea: mincinosul irecuperabil Luis Lazarus.
Emisiunea de duminică a Simonei Gheorghe l-a plasat pe fostul președinte Traian Băsescu în mijlocul unei lumi pestrițe, din care nu lipseau Alexandru Cumpănașu și Luis Lazarus, acești Ogică și Magda Ciumac ai vremurilor noastre.
Încadrat regulamentar în orchestra propagandei ruse și amorezat de PSD, la a cărui oficină (RTV) își expune elucubrațiile, Lazarus a încercat să apere partidul crimei organizate din România, aflt în mare dificultate după tragedia de la Caracal. Argumentul ipochimenului: au fost răpite fete și pe vremea lui Băsescu!
Prezent în studio, Traian Băsescu i-a dat câteva replici scurte, dar tăioase, apoi a plecat din emisiune.
Dialogul Băsescu – Lazarus
Lazarus: Domnul președinte, care este de față acum cu noi, să nu uite că, în 2007, când a dispărut Elodia, am verificat toate acele statistici ale Ministerului de Interne și erau mii de persoane dispărute. Iar în 2012, tot în mandatul domnului președinte Băsescu, a fost dosarul cu cele 20 de eleve care au fost scoase la produs, șantajate de clanurile interlope.
Băsescu: Numai o clipă, că Lazarus văd că își face numărul.
Lazarus: Nu-mi fac numărul, astea sunt statisticile.
Băsescu: Prin 2012 au fost condamnați cei din dosarul cu cele 20 de eleve.
Lazarus: Păi, nu s-a întâmplat în timpul mandatelor dvs., domnule președinte?
Băsescu: După mintea dumneavostră, ce trebuia să fac? Să stau să văd fiecare adolescentă ce face?
Lazarus: Alea au fost răpite, domnule președinte! Au fost răpite, sechestrate, violate, șantajate și livrate americanilor de la Deveselu. Dumneavoastră nu știți dosarul ăla?
Băsescu: Nu știu!
Lazarus: Îmi pare rău. Nu ar fi prima dată când nu știți ceva.
Băsescu: Le știți dumneavoastră pe toate.
Lazarus(către moderatoare): Domnul președinte a ridicat problema că numai în perioada președinției lui Iohannis și, desigur, a guvernelor PSD se întâmplă asemenea lucruri.
Băsescu: Lazarus, ești atât de mărunt pentru subiectul ăsta, încât încerci să faci o joacă politică, când discutăm un subiect atât de grav. Nu poți fi și om?!
Lazarus: Dar dumneavoastră puteți fi om? Că văd că iar plângeți pe la televizor, iar faceți scenete…
Băsescu(către moderatoare): Doamnă, vă mulțumesc mul. O seară plăcută!
Lazarus: De ce nu mai stați, domnule președinte? Poate vorbim și de 100 de NUP-uri pe care le-ați dat lui Bercea Mondial. Fugiți acuma? Stați aici, să dați seama românilor! De clanurile care isi făceau numărul în mandatul dumneavoastra mai știți? Cum a luat Bercea Mondial 100 de NUP-uri?
Băsescu: Nu știu, nu președintele dă NUP-uri.
Lazarus: Dar de fratele dumneavoastră știți? A avut ceva probleme?
Băsescu: A avut, și a făcut pușcărie! Spre deosebire de tine, care meritai și n-ai făcut.
Lazarus: Stați aici să ne explicați, unde fugiți?
Băsescu(către moderatoare, care se prefăcea că încearcă să oprească diareea verbală a lui Lazarus): Doamnă, am o rugăminte… De fapt, îl încurajați pe Lazarus neluându-i emisia. Lăsați un derbedeu de-ăsta să intre pe post.
Lazarus: Să stea aici, să ne povestească cum a turnat la Securitate!
Băsescu: Faci jocuri politice, derbedeule!
VIDEO:Secvența Băsescu – Lazarus o puteți vedeaAICI.
Donați AICI pentru a susține proiectul ZIARISTII.COM!
Un iresponsabil al acestor zile este fostul OTV-ist Luis Lazarus. Pe diverse canale, acesta susține teza dragă propagandei ruse: și anume, că răpirea fetele din zona Caracal are legătură cu militarii americani de la Deveselu.
Lazarus a scris pe Facebook: „Dacă a fost cerere, de la Deveselu, pentru prostituție, a apărut și oferta, de la clanurile interlope!”.
Individul și-a dezvoltat teza ticăloasă și pe RTV, aspiratorul de OTV-iști. Lazarus a declarat vineri, la televiziunea lui Sebastian Ghiță, că „ar trebui anchetată serios legătura dintre activitatea intesă a proxeneților din zona Caracal și cererea de fete apărută în apropiere, la Deveselu, odată cu sosirea militarilor americani”.
Adresându-li-se americanilor, Luis Lazarus a pus o întrebare dictată parcă de la Moscova: „Ați venit, ați făcut bază de rachete în țara noastră, transformându-ne în țintă, acum ce faceți, ne luați și fetele?!”.
Luis Lazarus – un mincinos printre mincinoșii RTV
Înainte de Lazarus, au fost Sputnik.md, Antena 3 și B1 TV
OTV-istul Luis Lazarus merge disciplinat în siajul propagandei ruse, expertă în fake news. Ştirile false sunt cea mai de temut armă a Kremlinului, iar România e ţintă veche. Sputnik.md n-a ratat nici cazul de la Caracal.
Organul oficial de propagandă al Moscovei foloseşte diabolic tragedia fetelelor ucise de monstrul din Caracal. Sputnik leagă informaţii difuzate de Antena 3 şi B1 TV, le amestecă până nu mai înţelegi nimic, iar la final trage concluzia de care avea nevoie pentru a dirija anti-SUA ura populaţiei oripilate de crime:
„Presupusul criminal, suspect de trafic de persoane pentru soldații NATO de la Deveselu”;
„Informația-bombă a fost făcută publică de realizatoarea cunoscutei emisiuni «Condamnații» de la B1 TV”.
Titlul şi subtitlul de mai sus, publicate pe pagina sputnik.md, nu se bazează pe nimic concret: niciun dosar penal, nicio anchetă oficială, nicio acuzaţie, nicio probă. Este un fake news ordinar!
Sputnik citează „presa locală” ca sursă a „informaţiei”: „Potrivit presei locale, bărbatul făcea parte dintr-o rețea care «furniza”»fete soldaților americani de la Deveselu”.
Dar dacă dai click pe linkul „presei locale”, pomenit de Sputnik, NIMIC! Zero! Deci, fake news ca la manual.
Însă propaganda rusă anti-americană nu se lasă. Se agaţă de o afirmaţie făcută de o realizatoare de la B1 TV, neprobată de nimeni şi de nimic:
„Adriana Stoicescu, realizatoarea emisiunii «Condamnații» de la postul B1 Tv a confirmat informația potrivit căreia omul livra fete soldaților NATO de la Deveselu. De altfel, nu este pentru prima data când apar informații în spațiul public referitoare la «practicile» de la Deveselu”.
Citiţi cu atenţie prima frază de mai sus: „Adriana Stoicescu, realizatoarea emisiunii «Condamnații» de la postul B1 TV, a confirmat informația potrivit căreia omul livra fete soldaților NATO de la Deveselu”.Fals! De nicăieri nu reiese că realizatoarea B1 TV „a confirmat” că monstrul din Caracal „livra fete soldaţilor NATO de la Deveselu”. De unde să confirme ea aşa ceva? A stat Adriana Stoicescu lângă soldaţii NATO să-i vadă ce fac? A fost ea procuror DIICOT să ştie că monstrul din Caracal ducea fete la baza NATO? Nu, evident! Ea face exact ce făcea şi Sorina Matei în cazul Sorina: „bagă-n ele”, ca să-i urască românii pe americani, fie ei soldaţi NATO sau părinţi adoptivi.
Dar fake-news-ul merge mai departe, pentru a-şi construi legături şi „argumente” prin care să devină „credibil”. De astă-dată, ştirea Sputnik foloseşte ca sursă Antena 3:
„În anul 2012, presa nota că zeci de eleve din Caracal au fost obligate să se prostitueze. Ele au fost obligate de o grupare interlopă, «pentru plăcerile americanilor și ale unor austrieci aflați în România pentru consolidarea unor hidrocentrale. Tinerele erau șantajate cu imagini video din timpul partidelor și erau scoase frecvent de la ore pentru a fi duse la clienți. În total, 30 de fete au fost traficate», informează antena3.ro. Banii pentru o partidă de sex variau între 150 și 400 de lei, în funcție de înfățișarea minorei. Printre clienţii doritori de servicii sexuale se aflau în mod frecvent cetăţeni străini de naţionalitate austriacă şi americană, care erau detaşaţi în legătură cu serviciul pe raza municipiului Caracal şi comuna Deveselu, judeţul Olt. Relatările victimelor sunt de-a dreptul halucinante. Și aceasta pentru că una dintre minore a povestit anchetatorilor că a întreținut cam 500 de raporturi sexuale cu bărbați în decursul unui an. Din 30 de eleve câte ar fi fost traficate, numai două s-au constituit parte civilă și au cerut daune”.
Înţelegeţi ceva din insăilarea de mai sus? Nu, desigur. Dar nici nu-i nevoie. Este exact ce vrea o astfel de ştire „fake news”: să zăpăcească mintea cititorului, dar să-i lase în memorie ceva. În cazul de faţă, să facă legătura între soldaţii americani de la Deveselu (lângă Caracal) şi monstrul care a recunoscut că le-a ucis pe cele Alexandra (15 ani) şi Luiza (18 ani).
Sputnik.md – mincinosul oficial al Moscovei
Lazarus l-a „găsit” pe bărbatul care l-a ajutat pe criminal să ardă cadavrele! „Sunteți cam bronzat, cam ars pe mâini”
Cu câteva zile în urmă, Luis Lazarus a produs un nou moment de demență la RTV. Trimis la Caracal pe post de „reporter-investigator”, el și-a intrat în rolul de „procuror” (chiar menționează asta cu mândrie) și l-a intervievat pe unul dintre vecinii monstrului din Caracal.
Dialogul de duminică, 28 iulie, surprins de Pagina de media, este halucinant, șocant, paralizant. Demență în stare pură.
Indiciul de care se agață „procurorul” Luis Lazarus: faptul că localnicul este „cam bronzat”. Iar arsurile lui nu par „bronz natural”, căci „de la soare te bronzezi uniform”, nu așa, „cu pete”. Lazarus știe ce e un bronz adevărat, el a „trăit la Constanța”, stătea „mult la mare, fiind puști” (de parcă la Slobozia sau Caracal nu te poți bronza).
Lazarus insistă că el face investigații, nu glumă. I se adresează bietului om din fața sa, să audă toți telespectatorii RTV: „Ia, ajutați-ne în anchetă!”. Folosește termeni „de specialitate”: „Aveți un alibi, așa se spune”.
Lazarus aduce în discuție juratul pe Biblie și face permanent insinuări murdare. Inclusiv insinuarea finală: „Și dvs., foarte convenabil, ați plecat chiar marți”.
Ce să mai tura-vura: Lazarus l-a prins pe cel care l-a ajutat pe Gheorghe Dincă să ardă cadavrele! Impostorul de OTV/RTV și-a făcut din nou numărul.