Etichetă: Loto „6 din 49”

  • Hoție la loterie: au furat o extragere „6 din 49”! Au deturnat banii jucătorilor, că e foame mare la buget. Orlando, scoate banii!

    Nu se putea ca PSD să nu pună ochii şi pe banii de la Loteria Română!

    După ce a confiscat profiturile companiilor naționale care aparțin de Ministerul Economiei şi Ministerul Energiei, Guvernul s-a gândit să stoarcă la maximum şi Loteria, subordonată Ministerului Finanțelor, condus de Eugen Orlando Teodorovici (foto). Iar pentru asta au recurs la o înşelătorie, victime fiind zeci de mii de jucători.

    Scandalul a fost declanşat de cetățenii care s-au văzut înşelați la extragerea de Anul Nou. În mod excepțional, la Loto „6 din 49” (cel mai popular joc al Loteriei Române), varianta simplă a costat dublu față de prețul obişnuit: 10 lei, în loc de 5 lei. Loteria a justificat această creştere de preț prin faptul că va fi o extragere dublă, adică biletele ar urma să fie valabile pentru două extrageri. Jucătorilor li s-a explicat în agenții: dacă n-ai câştigat la prima extragere, nu arunci biletul, pentru că vei participa cu el şi la a doua extragere.

    Numai că, surpriză: pe 31 decembrie a avut loc o singură extragere!

    Pagina de Facebook a Loteriei Române a fost asaltată de jucători furioşi, care acuză că au fost înşelaţi. Mai mult, oamenii anunţă că vor sesiza Protecţia Consumatorului şi chiar se organizează pentru a da în judecată Loteria Română.

    Aflați în culpă, oficialii Loteriei se bâlbâie. Ei au oferit joi o explicație stupidă: cică banii încasaţi în plus au fost folosiţi pentru suplimentarea fondurilor de premiere! Sunt socoteli doar de ei ştiute, netransparente şi necomunicate jucătorilor. Plus o mare problemă juridică, echivalentă cu o înşelăciune de mari proporții: au anunțat dou extrageri, dar au organizat doar una!