Consecința directă a ordonanței de amnistie și grațiere ar fi și faptul că sechestrele de bunuri aplicate în dosarele penale ar fi ridicate și statul român nu ar mai putea recupera prejudiciile, au explicat juriștii consultați de G4Media.ro.
Judecătorul Cristi Danileț: „Amnistia înseamnă <<uitarea infracțiunii>>, ca și când nu s-ar fi produs, și ștergerea cazierului. Beneficiarul unei astfel de clemențe nu ar face închisoare, i s-ar ridica și pedepsele complementare precum interdicțiile de orice fel, cum ar fi interdicția de a alege sau de a fi ales. Nu ar mai avea cazier și nu ar fi considerat recidivist, dacă va comite o nouă infracțiune. Astfel, toate faptele vizate de ordonanța de urgență, comise până în ziua emiterii ei, ar fi șterse. Chiar dacă peste un an se descoperă că, în ziua emiterii ordonanței, un politician a luat mită sau a făcut trafic de influență, el ar scăpa, pentru că fapta este amnistiată”.
Cele mai recente cifre, prezentate în bilanțul de activitate al fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, din iulie 2018, arată că „în ultimii 5 ani, valoarea măsurilor asiguratorii instituite de DNA a fost de peste două miliarde de euro”.
Au fost sechestrate inclusiv bunuri din străinătate: din Franța, Spania, Germania, Elveția, Cipru.
Printre marii beneficiari ai amnistiei se numără „siamezii răului”, Liviu Dragnea și Darius Vâlcov, cărora în acest moment le sunt sechestrate proprietăți imobiliare și alte bunuri în valoare de milioane de euro.
De exemplu, lui Darius Vâlcov i-au fost puse sub sechestru inclusiv lingourile de aur ascunse de acesta într-un cavou dintr-un cimitir din Slatina. La fel, tablourile unor pictori celebri, dosite în pereții dubli ai unei „case a șpăgii”.
Dacă va fi dată ordonanța de amnistie, toate acestea vor fi scoase de sub sechestru, iar Darius Vâlcov își va recupera și tablourile, și lingourile.
Ar fi o veste catastrofală pentru români și pentru justiție, dar excelentă pentru Lavinia Șandru, la care ajung o parte din roadele corupției fostului ei soț. Circăreasa are mare nevoie să se înfrupte din ce mai „produce” Vâlcov, pentru că ea primește de la TVR, din bani publici, „doar” 2.000 de euro pe o emisiune săptămânală (cu audiență zero), adică 8.000 de euro pe lună.

Tatăl Armaghedonului fiscal este Liviu Dragnea, iar mama – Darius Vâlcov. Acești Bonnie și Clyde ai României nu se mulțumesc să distrugă țesătura legislativă a justiției, acum o fac zob și pe cea a fiscalității. Iar dacă aduci haosul fiscal, va veni sigur și cel economic.