Etichetă: licitație suspendată

  • De ce nu vrea PSD autostrăzi? Licitația pentru Autostrada Sibiu – Făgăraș e iar suspendată după „răspunsuri în bătaie de joc” și „pe lângă subiect” ale Companiei de Drumuri!

    Licitația pentru Autostrada Sibiu – Făgăraș este iar suspendată după ce Compania de Drumuri (CNAIR) a trimis clarificări „pe lângă subiect” și „în bătaie de joc” la nelămuririle firmelor de construcții nemulțumite. Cele două contestații au fost admise de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, care ordonă CNAIR, instituție subordonată direct Ministerului Transporturilor condus de Sorin Grindeanu (PSD), să dea niște răspunsuri adecvate.

    Decizia luată de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor este publicată de Horațiu Cosma, fondator al Asociației Pro Infrastructura, membru USR și fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor când ministru era Cătălin Drulă. Acesta prezintă și principalele nemulțumiri ale constructorilor, care s-au confruntat cu prevederi de-a dreptul aberante puse de CNAIR în caietul de sarcini – o combinație de prostie, rea-voință și incompetență. Spre exemplu, CNAIR le cere acum constructorilor să finalizeze ofertele în doar două săptămâni după ce compania a publicat sute de răspunsuri și a adăugat anexe de sute de pagini cu documente pe care „uitase” inițial să le facă publice!

    Povestea acestei autostrăzi, ca și a altora, este halucinantă. Astă-vară, în luna iulie, CNAIR a anunțat că scoate la licitație Autostrada Sibiu – Făgăraș. Anunțul a fost făcut pe repede-înainte, cu o documentație sub orice critică, după ce durase mai bine de 7 ani ca să fie pregătit dosarul!

    CNAIR a pregătit 7 ani un dosar prost și contradictoriu, cu un studiu de fezabilitate plin de greșeli, care acum e contestat de firmele interesate de licitație

    Grindeanu a anunțat cu pompă în iulie că „începe proiectarea pentru primii 60 de kilometri de autostradă între Sibiu și Făgăraș”, dar de atunci nu s-a întâmplat absolut nimic. În graba lor de a anunța că se apucă de noua autostradă, Grindeanu și CNAIR n-au comunicat detalii esențiale, cum ar fi cât va costa construirea tronsoanelor și nici măcar valoarea estimativă! Totul se bazează, în această mare gogoașă PSD, pe studiul de fezabilitate făcut acum 7 ani pe vremea altui scamator al autostrăzilor, Dan Șova – ministru PSD al Transporturilor în 2014, personaj condamnat între timp la 4 ani de închisoare pentru corupție.

    Așadar, după 7 ani în care „au lucrat” la studiul de fezabilitate și dosarele de licitație, autoritățile statului român au ieșit public cu ceva caricatural, niște prevederi ridicole și imposibil de pus în practică.

    Cătălin Drulă, fostul ministru al Transporturilor, a promis anul trecut că va încheia proiectul și va lansa licitația în august. N-a mai apucat, pentru că Iohannis a evacuat USR de la guvernare pentru a aduce în loc PSD-ul. De atunci, lucrurile au reintrat “în normal”, adică totul s-a făcut cu încetinitorul și foarte-foarte prost. Studiul de fezabilitate al autostrăzii a fost aprobat abia în decembrie 2021. Apoi au trecut alte 7 luni până când Grindeanu a anunțat, în iulie 2022, că va trimite documentația la Agenția Națională pentru Achiziții.
    Între timp, actele s-au dovedit prost făcute, companiile interesate să construiască autostrada Sibiu – Făgăraș au cerut lămuriri, CNAIR a răspuns în bătaie de joc, s-a făcut contestație care a fost aprobată și acum totul stagnează din nou!

    Iată ce scrie Horațiu Cosma, fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor, despre noul blocaj apărut la autostrada Sibiu – Făgăraș.

    „Companiei de Drumuri pur și simplu nu îi pasă de Autostrada Sibiu – Făgăraș. Dacă CNAIR persistă pe aceeași linie de incompetență, dezinteres, ilegalitate și fugă de răspundere, sunt toate șansele să se ajungă la anularea licitațiilor criticate“

    „Licitația pentru construirea Autostrăzii Sibiu – Făgăraș e din nou suspendată după depunerea unor contestații împotriva clarificărilor strigătoare la cer ale Companiei de Drumuri.

    Cele 2 contestații împotriva răspunsurilor în bătaie de joc ale CNAIR confirmă ce am spus zilele trecute: Compania de Drumuri a răspuns pe lângă subiect, ilegal, contradictoriu sau pur și simplu nu a răspuns deloc nelămuririlor adresate de constructorii interesați.

    Am făcut aici o analiză aprofundată a acestor contestații depuse la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor de constructorii nemulțumiți.

    Printre criticile principale se numără următoarele:

    – Imposibilitatea constructorilor de a finaliza ofertele în 2 săptămâni de la publicarea sutelor de răspunsuri CNAIR, la care se adaugă anexe cu documente ”uitate” inițial lungi de alte sute de pagini;

    – Zeci de răspunsuri care spun că soluțiile din studiul de fezabilitate lacunar pus la dispoziție de CNAIR sunt bătute în cuie până la ultima virgulă, urmate de alte zeci de răspunsuri care spun că același studiu de fezabilitate este orientativ, iar orice erori și neconcordanțe din el vor trebui asumate de viitorul constructor și corectate pe banii lui la proiectul tehnic de execuție;

    – Refuzul CNAIR de a asuma greșelile evidente din studiul de fezabilitate identificate de potențialii ofertanți și încercarea de a împinge ilegal spre ofertanți riscul cheltuielilor suplimentare generate de îndreptarea acestor erori, cu argumentul scandalos al Companiei de Drumuri că ”orice erori se pot identifica și cuantifica în ofertă printr-o simplă vizită în teren”;

    – Deși CNAIR recunoaște că studiul de fezabilitate nu respectă auditul pentru siguranța circulației care este obligatoriu, răspunde ilegal că eventualele modificări produse de respectarea lui se vor ”rezolva” amiabil în viitorul contract

    – Constructorii vor trebui să se ocupe pe banii lor de exproprierile suplimentare cauzate de studiul incomplet al CNAIR, de ”ghicirea” numărului de situri arheologice pe 70% din traseu unde CNAIR nu s-a catadicsit să realizeze arheologia preliminară, iar constructorii vor trebui să includă în ofertele financiare toate aceste riscuri greu de cuantificat, însă să se încadreze în valoarea estimată eronat de Compania de drumuri, riscând în caz contrar să fie descalificați

    Companiei de Drumuri pur și simplu nu îi pasă de Autostrada Sibiu – Făgăraș.
    Dacă CNAIR persistă pe aceeași linie de incompetență, dezinteres, ilegalitate și fugă de răspundere, sunt toate șansele să se ajungă la anularea licitațiilor criticate și la noi întârzieri de luni și ani în realizarea acestui proiect major de pe rețeaua românească și europeană de transport rutier.“

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Motivul pentru care Putin ar fi ordonat lichidarea ministrului de Externe din Belarus: „Makei a dat garanții Occidentului, în numele lui Lukașenko, în legătură cu expulzarea prizonierilor politici spre Europa”

    * „Mineriada” din TVR se îndreaptă spre directorul Turturică. Gașca Săseanu – Chioțea – Olaianos încearcă „execuția” Nadinei Vlădescu

    * George Simion preia narativul rusesc și cere să lăsăm Moldova să moară de frig și foame: „România nu mai trebuie să finanțeze Guvernul de la Chișinău nici măcar cu un leu!”

    * Eurostat: România – inflație de 53,8% la prețurile industriale în octombrie! E a patra cea mai mare creștere din UE și arată minciuna Guvernului PSD-PNL

    * „În Guvernul de astăzi există oameni care au făcut propagandă pe bani pentru China”. Ministrul Câciu (PSD) – o vulnerabilitate pentru România

    * România – creștere economică de 788% în ultimii 22 de ani, cea mai mare din Europa! Cum am ajuns de la 32% din PIB-ul Europei în 1989 la 73% din media UE azi

    * Listele negre făcute de putiniștii români. Politicieni, medici, jurnaliști, artiști și sportivi „vacciniști” sunt somați să-și ceară scuze, fiind comparați cu „criminalii Revoluției”!

    * Rusia se surpă din interior. Un sondaj secret comandat de Kremlin arată că doar 25% dintre ruși mai susțin războiul din Ucraina, iar 55% vor începerea imediată a negocierilor de pace

    * 83 de ani de la începutul Războiului de Iarnă: cum a atacat Rusia sovietică Finlanda fără declarație de război, pentru că nu-i cedase 10% din teritoriu. Rușii au bombardat mai întâi orașul Helsinki

    * CM 2022. Se știu deja două „sferturi” din patru: Argentina – Olanda și Franța – Anglia. Marile favorite calcă totul în picioare

  • Licitația pentru corvete se îneacă în suspiciuni de HOȚIE! Dosar penal, scandal internațional. Dragnea nu e străin de combinație

    Procedura de achiziție a corvetelor multifuncționale a fost suspendată de către MApN. Potrivit anunțului făcut de minister, Departamentul pentru Armamente a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel.Există suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii, de natură să afecteze realizarea interesului naţional de securitate în ceea ce priveşte Programul de înzestrare esențial „Corvetă multifuncțională”.Secretarul de stat pentru Armamente, Andrei Ignat, responsabil cu derularea procedurii de achiziţie aferentă Programului de înzestrare esențial „Corvetă multifuncțională”, a prezentat ministrului Apărării Naţionale, Gabriel Leş (foto), un raport de informare cu privire la acest subiect, anunță MApN* „Secretarul de stat a adus la cunoştinţă faptul că Departamentul pentru Armamente, prin semnătura sa, a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, în temeiul unor suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii, de natură să afecteze realizarea interesului naţional de securitate în ceea ce priveşte Programul de înzestrare esențial <<Corvetă multifuncțională>>”.* „La această dată, există un litigiu pe rolul Curţii de Apel Constanţa, prin care Şantierul Naval Constanţa S.A., ca parte la <<Asocierea dintre Naval Grup Franţa şi Şantierul Naval Constanţa S.A.>>, solicită <<anularea în tot a HG nr. 48 / 2018>>, act normativ care fundamentează derularea procedurii mai sus amintite. Secretarul de stat pentru Armamente, Andrei Ignat, a informat cu privire lasuspendarea procedurii de achiziţie, până la clarificarea aspectelor semnalate”.Pe rolul Curții de Apel Constanța există un dosar în contencios administrativ și fiscal deschis în data de 19 octombrie 2018, prin care SC ŞANTIERUL NAVAL CONSTANŢA SA cere anularea unui „act administrativ cu caracter normativ”. Primul termen este programat pe 16 ianuarie.
    Armata ar trebui ca pe 12 ianuarie să finalizeze procedura de licitație, prin anunțarea companiei selectate pentru a construi patru corvete multifuncționale în România, precum și modernizarea și înarmarea celor două fregate Type 22, după ce decizia a fost amânată de mai multe ori în 2018.Anul trecut, pe parcursul licitației, Liviu Dragnea – direct și prin interpuși – a făcut presiuni pentru a da licitației un anumit curs, iar învingătorul să fie prestabilit. Chiar și vectori din zona diplomatică s-au transformat în agenți de lobby pentru una dintre companiile înscrise la licitație.

    Cei trei participanți la licitație
    * Naval Group (Franța)

    * Damen (Olanda)* Fincantieri (Italia).