ziaristii.com

Etichetă: lică nunweiller

  • Cristina Țopescu nu s-a sinucis! 5 indicii că moartea ei a avut cauze medicale

    Jurnalista Cristina Țopescu nu s-a sinucis. Cel mai probabil, moartea ei a survenit în urma unui stop cardiac sau atac cerebral. Prietenii apropiați spun că avea poftă de viață, avea o mare pasiune legată de protejarea animalelor, lucra pe post de consilier la Ministerul Sănătății și avea multe proiecte de viitor.

    „Cristina nu avea depresie! Să fie clar! Da, mi-a spus că a suferit de depresie după moartea tatălui ei, dar era bine și se vedea asta, chiar era bine. Am povestit 8 ore neîntrerupt, am râs, era veselă, avea și tristețile firești unui om cu suflet atât de frumos și sensibil, nu avea depresie și nici semnele unei depresii!
    Lua tratament pentru depresie, dar era unul ușor, chiar am vorbit despre asta și i-am spus că așa am reușit și eu să trec peste plecarea mamei mele, ajutată de medicamente, dar în doză foarte mică. Și ea mi-a spus că este bine. Și se vedea asta, și ea simțea că este bine!
    Avea tristeți ca noi toți, avea tristeți legate de familia ei, de neputința ei de a ajuta toți câinii fără stăpân, îi lauda pe prietenii ei și era bine. Chiar era bine, volubilă și energică”, a povestit Mihaela Nunweiller pe pagina sa de Facebook despre ultima sa întâlnire cu Cristina Țopescu.

    Mihaela Nunweiller este fiica marelui fotbalist Lică Nunweiller, cunoscut și ca Nunweiller IV, jucător la Dinamo. Cristian Țopescu, celebrul comentator sportiv, l-a cunoscut pe tatăl Mihaelei, o glorie a campionatului național din anii ’60.

    VIDEO. Cristina Țopescu realiza o emisiune de interviuri pentru Canal 33.

    Câteva indicii că jurnalista Cristina Țopescu nu s-a sinucis:

    1. Avea o mare pasiune: grija pentru câinii fără stăpân. O importantă parte din banii pe care-i câștiga îi cheltuia pentru a finanța hrana și adăpostirea animalelor defavorizate sau aflate în situații dificile.
    2. În cazul unei sinucideri nu ar fi acceptat niciodată ca prietenii ei dragi, cei trei câini aflați în locuință, să moară odată cu ea. Era preocupată să nu le lipseasc nimic. Acest fapt arată că, foarte probabil, moartea ei s-a produs în timpul nopții dintre 26 spre 27 decembrie, în somn.
    3. Activitatea ei jurnalistică nu a încetat niciodată. Era prezentă în emisiuni TV, avea un proiect editorial cu Ziariștii.com, scria și era o prezență constantă pe rețelele sociale.
    4. În urmă cu două luni începuse să lucreze constant și pentru Ministerul Sănătății unde ocupa poziția de consilier.
    5. Avea mulți prieteni, iar o stare accentuată de depresie ar fi fost observată și s-ar fi dat alarma. În plus, poliția nu a găsit niciun indiciu de sinucidere și niciun bilet sau mesaj, cum se întâmplă în cele mai multe astfel de cazuri.

    Din păcate, Cristina Țopescu a plecat subit din această lume, cel mai probabil în urma unei afecțiuni care i-a provocat o moarte fulgerătoare.

  • „«Cine-s, bă, fosilele alea în tribuna mea?». L-am urât pe măscăriciul ăsta analfabet, care l-a făcut pe tata să plângă”. Poveste tristă cu Borcea și cu un fost mare fotbalist

    Fiica fostului fotbalist Lică Nunweiller, a cărui carieră a fost legată de clubul Dinamo, spune o poveste tulburătoare, în care tatăl său a fost batjocorit, umilit de unul dintre marii parveniți ai tranziției: Cristian Borcea.

    Mihaela Nunweiller, o aprigă luptătoare pentru democrație, justiție, dreptate și libertate, a publicat un text emoționant pe Facebook, imediat ce a aflat de noua încarcerare a lui Borcea, fost „jupân” al FC Dinamo.

    Lică Nunweiller (născut în 12 dec. 1938, la Piatra Neamț; decedat în 8 nov. 2013, la București), cunoscut ca Nunweiller IV, a fost un fotbalist remarcabil al anilor ’60 din secolul XX. A jucat 206 meciuri în campionat și 10 în Cupa Campionilor Europeni, toate pentru Dinamo București. A avut 4 selecții în echipa națională.

    Lică Nunweiller provenea dintr-o familie de sportivi, alți trei frați ai săi jucând fotbal de performanță. Tatăl lor fusese militar austriac în Primul Război Mondial, rămas în Moldova la sfârșitul războiului, unde s-a căsătorit cu o moldoveancă din Piatra Neamț – mama celor patru frați fotbaliști.

    Lică Nunweiller, în două secvențe diferite ale vieții sale

    Mărturia Mihaelei Nunweiller

    „Ultima dată când tatăl-meu-cât-o-minune a mers pe stadionul Dinamo (eu l-am însoțit atunci), invitat fiind, împreună cu fratele lui Nelu, de un fost conducător al clubului la tribuna oficială pentru nu știu ce meci important, Borcea ne-a alungat de acolo ca pe niște câini pripășiți, după ce abia ne așezaserăm pe scaune.
    L-am și auzit pe Borcea spunând – era doar cu două rânduri de scaune mai sus -, înainte să vină un agarici trimis de el să ne ridice și să ne alunge la peluză: «Cine-s, bă, fosilele alea în tribuna mea? Ia, la peluza cu ei!».

    Din momentul ăla, când ne-am ridicat, iar eu cu tata am și plecat direct acasă, tatăl meu nu s-a mai uitat la niciun meci al lui Dinamo, nici măcar la televizor. Până la sfârșitul vieții lui.
    Nelu, fratele lui, a ales să se ridice și să se mute la peluza unde l-a trimis Borcea. Tata nu a reușit până în ultima clipă să-i înțeleagă fratelui lui mai mare alegerea. Sau poate că a făcut-o, dar niciodată nu a comentat-o. Și nici nu i-a iertat-o.

    În schimb, tata și-a închis sufletul pentru totdeauna într-o suferință care l-a măcinat până a închis ochii. Parcă-l aud cum spunea mereu:
    – Tată, Dinamo a fost viața mea, la fel de mult cum sunteți voi și mama! Acolo am crescut și m-am format ca sportiv, ca om! Acolo mă duceam ca acasă! Ce am ajuns, tată, să vină unu’ care n-a dat o dată cu piciorul în minge și să mă arunce ca pe un dinte stricat, de unde eu mi-am spart capul de atâtea ori și mi-am rupt picioarele pentru clubul ăsta!?

    Și de fiecare dată avea lacrimi în ochi. Nici nu le mai ascundea.

    Mihaela Nunweiller

    Tata a plecat pe steluța lui neîmpăcat, deși, la ceva timp după întâmplarea asta, au încercat alții din conducerea clubului să-i dreagă suferința cu nu știu ce premiu de recunoaștere a meritelor, pe care au vrut să i-l înmâneze înaintea unui meci.

    Tata a refuzat categoric. Nu s-a dus, și nici nu le-a deschis poarta când au venit cu premiul la el acasă.

    Știu că tatăl-meu-cât-o-minune a plecat din lumea asta mâhnit, cu o piatră pe sufletul lui frumos și bun, cum nu ar fi meritat nimeni.
    Și pentru asta l-am urât și detestat pe măscăriciul ăsta analfabet! Și mi-am dorit să i se înfunde într-o bună zi!
    N-a durat mult. A venit ziua când Borcea a fost umilit, încătușat și aruncat în pușcărie. A fost ziua când am simțit că tatălui meu îi șterge Dumnezeu toate lacrimile curse și toată durerea din suflet.
    M-am bucurat. Mult și tare. Știu, sună inuman și nedemn de mine. Dar asta am simțit. Plus o puternică dorință ca individul ăsta să-și aducă aminte că a rănit un suflet de om bun care nu i-a făcut niciodată nimic rău, dimpotrivă, i-a lăsat și denumirea de «câinii roșii», care îi aparținea de drept, și nu l-a dat în judecată când individul a înregistrat-o la OSIM fără măcar să-l înștiințeze, nicidecum să-i ceară voie.

    Nu cred că a regretat vreodată umilirea la care l-a supus pe tatăl meu.
    Nu cred că a realizat vreodată că i-a smuls tatălui meu o bucată mare din sufletul lui.
    Nu cred că o astfel de spoială de om ar putea avea vreodată remușcări sau păreri de rău. Pentru că este genul care face doar umbră degeaba pământului.
    Da, fie, el mai face și copii. Sper doar să nu-i semene!

    Dar știu că eu, acum, când am aflat că individul ăsta intră iar la pușcărie pentru 5 ani, am avut o strângere de inimă.
    Și nu de bucurie!
    Pentru că asta cred că face diferența între mine, fata tatălui meu minunat, și el, un oarecare!”