Educația sexuală e cartoful fierbinte ce revine sporadic în dezbatere publică. Ipocrit, personaje amorale mimează pudoarea. Unii resping ideea, alții o aprobă cu mențiuni. În România, chestiunea educației sexuale moare la naștere, sufocată între bigotism și ignoranță. Singurii păgubiți: elevii.
Dramatice realități ale societății aruncă o lumină tot mai proastă asupra școlii românești, rămasă în urma timpului său. Numărul mare al mamelor minore și al copiilor abandonați la naștere, începerea vieții sexuale la vârste tot mai fragede și ravagiile bolilor cu transmitere sexuală, toate la un loc impun o schimbare fundamentală a educației tinerilor din România.
Este ora de Educație Sexuală parte a soluției? Răspunsul e DA. Avem nevoie, imperativ, de o astfel de materie în școală. Ultima statistică anuală a Uniunii Europene pune România pe locul 2 la numărul de mame minore: 16.639. Cauza principală e lipsa educației, spun experții.
Pentru ca tinerele României să nu mai devină mame la vârsta păpușilor, avem nevoie de educație. Ce cuvânt îi asociem, „sexuală” sau nu, e altă discuție. Mamele minore trăiesc ratarea propriei copilării, iar copiii lor, prejudecățile societății românești, care stigmatizează ce nu înțelege. Bebelușii devin o povară de nedus pentru mame, dar și pentru statul român, ineficient și dezamăgitor.
Dacă unii resping integral ideea Educației Sexuale în școli, alții o acceptă, dar lansează întrebări.
Cum va arăta programa școlară a orei de „Educație Sexuală”?
Cine o va preda?
Este ea o tentativă de ideologizare, iar nu de educare? Pornografizăm sau educăm?
Cine va preda orele de Educație Sexuală? Ce pregătire au acești oameni? Vor fi supuși ei testelor psihologice, astfel încât elevii să nu încapă pe mâna unor obsedați sexual, cu percepție deviantă asupra vieții?
Iată, elemente importante ale chestiunii, de care depind, esenţial, succesul și eficiența.
În acest demers, Statul trebuie să colaboreze cu Biserica. Omul e dihotonic, trup și spirit, iar educarea elevilor trebuie făcută în acest registru. Biserica are prezența lui Hristos, dar și experiența bimilenară a Sfinților Părinți, ambele necesare ca libertatea să nu devină libertinaj, iar ora de „Educație Sexuală” să nu se transforme în „Educație Pornografică”.
Statul, prin Ministerul Sănătății și cel al Educației, are mijloacele și datoria de a lucra la sănătatea trupească a cetățenilor săi. Doar duetul Biserică – Stat, după lungi și temeinice discuții, poate naște soluția problemelor.
„Educație Sexuală” e o formulare reducționistă, ce limitează percepția asupra omului doar la funcția sa reproductivă. Sarcinile la mame minore, bolile cu transmitere sexuală, viața sexuală începută prematur, toate acestea sunt consecințe. Cauzele sunt mult mai adânci decât lipsa educației strict sexuale. E lipsa educației existențiale. Nu e de-ajuns să-i învățăm pe elevi despre sex, dacă nu-i învățăm să-și pună viața, suflet și trup, în armonie.
Dezbaterea necesității Educației Sexuale în școli trebuie să aibă loc dincolo de ortodoxism bigot și anticlericalism cronic. Doar pe tărâmul dialogului sincer și realist, societatea românească poate să pună capăt măcelăririi inocenților, a căror singură vină e că s-au născut.
Subiectul Educației Sexuale în școlile din România riscă, din nou, să dispară prin evanescență. Clasa politică nu dorește să-și asume, până la capăt, acest demers. Electoratul conservator și-ar lua înapoi milioanele de voturi, iar odată cu ele ar dispărea politicieni și partide. Între timp, cea mai tânără bunică din lume e româncă și are 23 de ani. Mamele minore și bebelușii abandonați rămân măsura unui popor ce se privește prea rar în oglindă.
Paul Palencsar, jurnalist și teolog
