Conferința de presă de duminică, 10 mai, a președintelui interimar al PSD, Marcel Ciolacu (52 de ani), a fost un șir de promisiuni populiste, șir încheiat brusc cu un moment delicat. Lui Ciolacu i s-a făcut rău și s-a prăbușit peste pupitru.
Marcel Ciolacu a apucat să vorbească 10 minute și jumătate. Ultimul minut l-a arătat însă într-o situație tot mai instabilă: a început să vorbească tot mai rar, să pronunțe tot mai greu, să citească de pe hârtie cu pauze mari între cuvinte.
Liderul PSD a devenit foarte palid, a început să tremure, iar la un moment dat s-a sprijinit de pupitru și și-a pierdut echilibrul. Ca să nu se prăbușească, a fost sprijinit de o persoană aflată în apropiere.
Ironia sorții: Ciolacu s-a clătinat taman când repeta, în mod populist, verbul a susține: „PSD susține IMM-urile și tinerii antreprenori… Și nu în ultimul rând, PSD susține…”. A fost ultimul cuvânt folosit înainte de a amuți.
Transmisia live a conferinței de presă, asigurată de PSD, s-a întrerupt imediat.
VIDEO: Momentul clătinării lui Ciolacu
PSD a cenzurat filmarea inițială de pe Facebook
Inițial, în înregistrarea video se vedea momentul în care lui Marcel Ciolacu i s-a făcut rău, dar clipul postat pe Facebook a fost editat de PSD.
La sediul PSD a fost chemată o ambulanță. Ciolacu nu a mai așteptat ambulanța, fiind transportat la spital cu o mașină aflată la sediul partidului.
Marcel Ciolacu și-a revenit și a mers singur la mașină. El a fost transportat la spital pentru a fi supus unui control medical.
VIDEO: PSD a cenzurat ultimul minut al înregistrării, cel critic pentru Ciolacu
Discursul lui Marcel Ciolacu
* „Mai sunt doar câteva zile până la ridicarea stării de urgență, dar Iohannis și Guvernul său nu au prezentat niciun plan de relansare economică.”
* „Relansare, nu revigorare, domnule Iohannis! Relansare economică, nu austeritate!”
* „Insultele și minciunile nu țin de foame.”
* „Tot ce-a aflat mediul economic de la președintele Iohannis și de la Guvern au fost promisiuni – «vom face», «vom prezenta», «ne gândim». Nimic concret.”
* „Mai mult, ascunde realitatea. Guvernul nu mai are bani la buget pentru pensii și salarii, pentru că investitorii și-au pierdut încrederea în economia românească.”
* „Iohannis a început să vorbească deja de austeritate, adică ne așteaptă tăieri de pensii și salarii.”
* „Cei peste un milion de șomeri, oameni de afaceri sau investitori așteptau măsuri. Iohannis le-a livrat doar răfuieli politice. A ieșit în fiecare zi să repete aceeași placă: «PSD».”
* „PSD vine astăzi cu programul «Repornim România».”
* „Iohannis și Guvernul nu au fost în stare să vină cu un asemenea program clar și concret. Le dăm acest proiect gata făcut, trebuie doar să-l implementeze. (…)”
* „PSD susține IMM-urile și tinerii antreprenori…”
* „Și nu în ultimul rând, PSD susține…”