Etichetă: La Multi Ani 2019

  • La Multi Ani, ROMÂNIA mea, oriunde te-ai afla! Vrei un 2019 aşa? Eu, da!

    La Multi Ani, ROMÂNIA mea, oriunde te-ai afla! Vrei un 2019 aşa? Eu, da!

    Peste doar câteva ore, intrăm în Noul An. LA MULŢI ANI, ROMÂNIA mea, oriunde te-ai afla! Acasă sau afară, eşti a mea cum şi eu sunt al tău. Îţi urez un 2019 TARE! Tare de tot. Puternic. Curajos. Poate suferind. Dar şi izbăvitor.

    E vremea să CREDEM în forţa noastră de naţie. Dar şi în puterea noastră individuală. Suferim încă de o boală veche: egoismul. E cumva de înţeles – în comunism, salvarea individuală era o formă de egoism, însă miza era una mai pământeană: supravieţuirea în foame şi frig.

    Să încercăm să ne vindecăm de gena egoistă implantată în simţurile noastre civice de un trecut dureros! Să ne punem existenţa la bătaie şi pentru altceva decât binele nostru individual, dorinţa de a ne proteja familiile, destinele proprii – nevoi fireşti, altfel. Căci planetele par să se fi aranjat de astă dată şi pentru un destin de naţie mai bun. Dar el are nevoie de altruismul nostru, pentru a rupe blestemul. De un mic ajutor. De implicare. Are nevoie „să ne pese”. E un preţ mic, pe care merită să-l plătim dacă vrem să ne ajutăm singuri, să nu cerem la infinit să fim salvaţi de alţii, chiar dacă şi de ei avem nevoie.

    PUTEM FI VENEZUELA?

    România se află acum mai mult ca niciodată în istorie la MÂNA ei. De fapt, destinul acestei naţii e mai mult ca oricând la mâna noastră. De ce? Pentru că ne aflăm exact pe punctul de echilibru, între est şi vest, dar din postura de ţară UE, nu candidată (precum Serbia unde „Sebi” Ghiţă îşi cumpără soarta penală cu donaţii de 10.000 de euro), or asta ne ajută enorm să presăm talerul viitorului european.

    Există motive să ne prăbuşim înapoi în întunericul sovietic de tip nou putinist, dar şi motive să balansăm acest blestem al istoriei spre lumea civilizată, occidentală, cea care făcea posibilă naşterea României Mari acum o sută de ani şi-o lună.

    Dacă vom crede că „suntem prea mici, depindem de alţii, marile puteri fac legea etc.”, s-ar putea să cădem înapoi în smoala istoriei. Iar prin mlaştina asta, am ferma convingere că la capăt (care nu înseamnă zeci de ani) se află foamea şi frigul de dinainte de 1989. Plus ura, turnătoriile, hoţia generalizată, legea pumnului, moartea. Venezuela e cel mai bun exemplu că se poate şi-n zilele noastre să mori pe mâna ta. Dintr-o ţară lider mondial în resurse energetice – deci liberă la prosperitate – a ajuns un cimitir de milioane de oameni vii, lipsiţi de alimente, medicamente, chiar şi de hârtie igienică. O ţară eşuată. Cu zombii-cetăţeni, în loc de fiinţe libere. Ce i-a adus aici? Nu Chavez, nici noul descreierat Maduro, ci slăbiciunile sale ca naţie. Care au legătură directă cu slăbiciunile individului simplu. Nimic nu naşte din neant, totul e o sumă socială. Nu-ţi pasă de lume, de lege, de valori, crezi că te vei salva egoist şi individual? Primeşti ce-ai semănat!

    10 AUGUST – VICTORIA STRĂZII

    Falimentul de ţară are nevoie de puţine ingrediente: popor fricos, aparat de stat supus şi lacom, lideri politici demenţi. Toate însă derivă dintr-o singură sursă: corupţia. Dacă omul de rând o acceptă – asta e cale liberă spre faliment. Venezuela plăteşte tragic acest preţ. România îl poate plăti şi ea la fel, dacă alunecăm spre acelaşi tip de populism fanatic (anti-multinaţionale, anti-Soroş, anti-minorităţi, anti-libertăţi), al cărui combustibil intern este toleranţa omului simplu la rău, la hoţie, la minciună şi jaf. Iar România seamănă cu Venezuela, la acest capitol al slăbiciunilor interne.

    Dar România are totodată energii puternice capabile să blocheze căderea ei în abisul neobolşevic. Una este apartenenţa la structurile UE-NATO, cele ce garantează şi azi rezistenţa acelor oameni din aparatul de stat în spiritul democraţiei, al legii şi justiţiei. O altă forţă stă în CIVISM. Era nevoie de un Liviu Dragnea ca să realizăm cât de solid e frontul României pro-occidentale. Asta a devenit tot mai clar odată cu iarna OUG 13, când protestele disperării faţă de un regim care şi-a trădat alegătorii şi aliaţii occidentali au născut forţa #Rezist. Şi am aflat în 10 august 2018, în Piaţa Victoriei, că urmaşii comunismului nu au altă cale de opri acest val devastator pentru mafia politică decât prin forţă. Represiunea dirijată pe axa Scroviştea-Dragnea-Dăncilă-Carmendan-Şefii Jandarmeriei a fost un atac terorist la sănătatea democraţiei noastre. Nu vom uita! Este doar un motiv pentru care nu putem ceda.

    PARLAMENTARII „CIUMEI”, SABOTORII ROMÂNIEI

    Ne aflăm la mâna noastră, mai mult ca oricând în istorie, şi pentru că nimeni nu ne încurcă să luptăm cu această „Ciumă Roşie”. Da, e greu! Da, simţi nevoia să fugi, să pleci din ţară, să spui că totul e pierdut. Dar nu e aşa! Nimic nu e pierdut, deşi nici nu e câştigat. Însă avem şansa de a rezista. De a strânge din dinţi. Şi de a suferi. Iar la final, nu peste multă vreme, poate cel mult doi ani, vom şti CLAR cum se vor fi ales apele. Iar de va fi să fie rău, nu-i mai bine să ştii că ai făcut tot ce-a depins de tine să nu renunţi?

    Însă nu avem multe motive să credem într-un astfel de deznodământ. Coaliţia răului PSD-ALDE (ajutată pe sub masă şi de infiltraţi în opoziţie şi minorităţi) nu mai poate face nici măcar ce-a făcut în 10 august. Poate doar minţi în continuare, îndatora nesăbuit ţara, manipula, lungi boala. Sigur că nu e niciun bine în asta, dar practic nu pot fi opriţi să ne autodistrugă intenţionat. De ce? Pentru că e plin parlamentul (şi promit să-i aflăm până la ultimul) de trădători anonimi, şpăgari şi combinatori – toţi nişte nulităţi adunate special de Dragnea pentru a vota la comandă.

    Ei sunt PRINCIPALII vinovaţi pentru atacul la naţiunea română. Aceşti derbedei cu drept de vot vor plăti! Să aveţi încredere în asta. Nu au alte pârghii de a ne răpune, de a ne scoate din UE şi din NATO, decât TIMPUL. Teoretic, doi ani ne mai pot sabota din interior, până ne vor lăsa în sapă de lemn. Dar de va fi aşa, nu vom pieri. Vom renaşte şi-i vom căuta până în gaură de şarpe. Exact aşa cum fac ei azi cu toţi cei ce le stau în cale. Reţineţi: nu au altceva decât TIMPUL de partea lor. Care timp, începând din 1 ianuarie 2019, nu mai joacă în favoarea lor. Se scurge. Repede. Tot mai repede. Până la scadenţă. Unii dintre ei au început deja să-şi dea seama că e cazul să aleagă. „Prefer să fiu trădător de partid decât trădător de ţară”, a spus un deputat PSD demisionar din gloata lui Dragnea.

    CU GÂNDUL LA STRĂMOŞI…

    Da, poate acest coşmar va mai dura doi ani. Poate vom fi deja la pământ, atunci. Dar ca întotdeauna în istorie, scadenţa vine. Vezi moartea torţionarului Ficior, în puşcărie, după atâţia ani de la crimele sale. Acum timpul însă trece muuult mai repede. Nu vom avea nevoie de atâţia ani să-i dovedim pe torţionarii zilelor noastre. Ci doar de curaj. Încredere. Şi disponibilitate la suferinţă. Căci suferinţa face parte din viaţa noastră, oricum. Aici sau afară, ea există oriunde. E libertatea fiecăruia dintre noi să aleagă locul şi tipul ei, dar nicăieri nu poţi scăpa de ea.

    Eu voi alege să sufăr în continuare aici. Pentru ca, la final, să mă bucur tot aici. CRED că 2019 ne va ajuta să ne eliberăm de propriile noastre slăbiciuni. Să ne rupem de blestemul istoriei de a fi mereu la mâna altora. Suntem DOAR la mâna noastră. Şi „Ciuma” are armele ei, dar şi noi le avem pe ale noastre. Diferenţa o va face, în cele din urmă, CREDINŢA în propriile forţe, în noi înşine. Noi o avem, dar ei o au? Nu cred.

    Te iubesc, România mea, oriunde te-ai afla!

    Te iubesc şi CRED în tine. În cei care au suferit sau au pierit în trecut pentru ca tu să ne dai şansa de a nu-i uita azi. Pentru ei, a-şi da viaţa a fost o datorie de onoare faţă de cei rămaşi în viaţă. Datorită lor, existăm. Să ne aducem aminte de asta, cu recunoştinţă faţă de acel MARE sacrificiu care ne permite nouă azi să facem doar sacrificii mai mici.

    LA MULŢI ANI!