Diana Iovanovici-Șoșoacă, senatoare AUR de Iași, a participat, vineri seară, la petrecerea aniversară organizată de ziua soțului ei, într-un local din Iași. Nu a fost respectată nicio regulă anti-pandemie: nici mască de protecție, nici distanțare socială, nimic. Invitații se țineau în brațe și cântau, în același timp, la un singur microfon.
Petrecerea a fost întreținută de instrumentiști care au acompaniat invitații, iar Senatoarea Urlătoare le-a transmis urmăritorilor ei, într-un „live” pe Facebook: ”Distrați-vă, pentru că viața e făcută ca să fie trăită! La mulți ani tuturor! (…) La mulți ani, România! E cazul să vă treziți odată!”
Șoșoacă și ceilalți participanți la petrecere au făcut karaoke pe melodii patriotice cum ar fi ”Noi suntem români” sau ”Treceți batalioane române Carpații”.
VIDEO: Secvențe din petrecere, în transmisia video a senatoarei Șoșoacă
La un moment dat, Șoșoacă a cerut o dedicație pentru Raed Arafat: ”Hai, bagă-i ceva de români! Bagă-i de români!”. Petrecăreții au început să cânte vitejește: ”Noi suntem români, noi suntem români, noi suntem aici, pe veci, stăpâni”.
Unul dintre participanții la petrecere a început să cânte ”versuri” incoerente, debile, unele de-a dreptul cretine, la adresa lui Raed Arafat, a președintelui Klaus Iohannis și a soției acestuia. Senatoarea Urlătoare participa la acel karaoke improvizat și transmitea live ”dedicațiile”.
Karaoke imbecil
”Arafate, Arafate,
Ai grijă de dragul frate.
Neamul românesc e forte,
Nu se sperie de probleme.
Arafate, Arafate,
Pleacă tu pe la spate,
Părăsește România
Că îți cade fudulia.
Arafate, Arafate (…)
România nu va piere!
Iohanne, Iohanne,
Ce mai faci tu, barosane,
Cu schiurile umbli, frate,
Carmen te caută-n spate.
Arafate, Arafate,
Grijă mare cu domnul frate,
Căci Moldova și Ardealul
Și Muntenia și Banatul,
Tot românul de la Nistru pân la Tisa
Te va face să faci uța-uța
Cu căruța pe la doamna Carmenuța”.
Asemenea versuri idioate au fost însoțite de corul de hăhăieli al petrecăreților, peste care se impuneau, gutural, răgetele senatoarei urlătoare.

Petrecerile sunt interzise în contextul pandemiei de Covid-19. De exemplu, Radu Mazăre-junior, fiul fostului primar al Constanței, a fost amendat de autorități pentru că și-a serbat ziua de naștere într-un local.
Petrecerea de la Iași a fost organizată pentru aniversarea zilei de naștere a lui Silvestru Șoșoacă, soțul senatoarei. La fel ca tovarășa lui de viață, domnul Șoșoacă este un conspiraționist irațional. La începutul acestui an, el a declarat la România TV: „Eu nu mă vaccinez! Îi las pe alții înainte. Mă uit la ei, îi studiez câțiva ani… Deci, îi aștept cu nerăbdare pe cei vaccinați, le aștept reacțiile în doi-trei ani… În 2023 parcă ar trebui să se încheie studiile. Aștept până în 2024 să vedem ce se întâmplă cu ei, și dacă bine – da; dacă nu – nu. (…) Ăsta nu este un vaccin, este un ser modificator genetic! Și plus că am înțeles că acolo e vorba și de nanotehnologie”.