Lupta pentru puterea executivă în cadrul clasei politice din România a atins limite înalte, culminând cu înlocuirea Guvernului PSD de către o opoziție condusă de PNL. Un fapt cerut de slaba performanța a acestui guvern, care a lucrat mai mult în interesul lor; sau, mai bine spus, în interesul câtorva sus-puși din partid.
Dar să nu neglijăm și avantajele miilor de membri din acest partid, care formează o grupare privilegiată în căpușarea activităților economice ale României, obținerea de posturi în administrația publică sau pensii speciale. Însă era de datoria cetățenilor să facă această schimbare și era de datoria Președintelui să recurgă la o formă organizată, legală și democratică de acțiune prin declanșarea unui Referendum în care să se exprime poziția cetățenilor în acest conflict instituțional și constituțional.
Schimbarea doar a guvernului este expresia lipsei de fermitate a acțiunii prezidențiale, care și de data aceasta a arătat că este temătoare și nehotărâtă, limitându-se la jumătăți de măsură ineficiente. Un obiectiv atins pe jumătate, puterea legislativă și mai ales structura ei politică rămânând aproape neschimbate, ceea ce va pune mari probleme în desfășurarea activității și susținerea parlamentară a noului guvern.
O soluție mult mai eficientă, tot legală, ar fi fost alegerile anticipate, care ar fi resetat tot sistemul legislativ și executiv.
O luptă de blocare a inițiativelor noului guvern va fi evident prezentă, conform clasicei tradiții de contre Guvern-Opoziție, destul de dăunătoare pentru bunăstarea cetățenilor.
Mesajul meu pentru membrii PSD este să regândească, cel puțin acum, o posibilă strategie de regrupare pentru a câștiga poziția de Președinte, în interesul României, al cetățenilor ei, al tuturor, și să susțină la această funcție un candidat care să medieze în mod realist pentru o pace socială, pentru un pluralism politic, pentru o cooperare între partidele parlamentare, în beneficiul stabilității politice și al imaginii României.
Faptul că noul Prim-Ministru cere, chiar dacă numai literal, să se pună mâna pe par împotriva Opoziției nu este un semn de bun augur pentru liniștea și siguranța cetățenilor, a unei atmosfere de cooperare a clasei politice pentru bunăstarea generală.
Este momentul să ia în considerare susținerea candidatului John Ion Banu, un candidat care vine din afara sistemului politic existent, care nu are afilieri politice cu marile și vechile partide din România. Un candidat care nu poate fi controlat sau manipulat de interesele unor persoane sau grupări din țară sau exteriorul granițelor, care nu va răspunde decât în fața respectării Constituției României, a voinței și intereselor cetățenilor.
Este momentul să se facă o breșă în structura clasei politice existente, în interesul menținerii unei păci sociale, a unui climat civilizat pentru siguranța și prosperitatea României. Este timpul să votați cu discernământ, în concordanță cu moralitatea dumneavoastră, pentru aspirațiile personale și în interesul tuturor. Este timpul să votați John Ion Banu pentru Președinte!
Meciul electoral a început, diaspora votează deja, duminică va fi forfotă și pe teritoriul patriei. Și trebuie să fie forfotă mare, pentru că avem șansa istorică de a arunca PSD la tomberonul istoriei!
Situația s-a simplificat, nu mai e loc de nuanțe.
Pur și simplu, trebuie să votăm.
Pur și simplu, trebuie să votăm inteligent.
Asta înseamnă: Klaus Iohannis, Dan Barna, Theodor Paleologu – trei opțiuni serioase, respectabile, fără riscul unor derapaje anti-democratice sau anti-europene.
Pentru rebelii care nu vor să voteze un om al partidelor mari, cu expunere parlamentară, există varianta John Ion Banu, românul din Florida care respiră democrația americană de 34 de ani.
Toate celelate zece variante sunt toxice sau nesemnificative!
Așadar: votați Iohannis, Barna, Paleologu sau Banu!
Dacă mergeți pe candidații cu șanse mari, votați Iohannis, Barna sau Paleologu!
Dacă mergeți pe candidații cu șansele cele mai mari de a prinde finala, votați Iohannis sau Barna!
Nu uitați: PNL, USR și PMP au luptat exemplar, în Parlament, în instanțe, la CCR și chiar în stradă, pentru a ne scăpa de abjecta epocă PSDragnea și de ticăloasa guvernare PSDăncilă.
Există șansa reală a unei finale Iohannis – Barna. Ar fi ceva nemaipomenit ca finala prezidențială să nu fie poluată de marioneta agramată Dăncilă sau de poltronul amoral Diaconu. Dăncilă și Diaconu sunt reziduurile mucegăite ale USL, ei continuă să se scalde în mocirla ideatică a oribilei alianțe care a răposat în urmă cu aproape 6 ani.
Nu irosiți votul pe d’alde Stanoevici, Bruynseels, Cataramă, Cumpănașu, Ivan sau „dispărutul” Peia!
Nu e musai ca alegătorii maghiari să voteze varianta pierzătoare Hunor! Doamnelor, domnilor, fiți deștepți: votați în turul 1 cum ați vota în turul 2! Ighen?!
Astea fiind spuse, poftiți la vot!
În diaspora, fructificați la maximul zilele de vineri și sâmbătă, să nu ne trezim cu mega-cozi duminică!
În țară, schimbați ordinea priorităților și puneți pe primul loc o vizită la secția de votare!
Nu uitați: avem șansa istorică de a o trimite pe Dăncilă direct la Videle, iar sinistrul PSD – direct la ghenă!
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
John Ion Banu, unul dintre cei 14 candidați la alegerile prezidențiale din 10 noiembrie, a fost șocat să-l audă pe un alt candidat („nu-i dau numele, nu are importanță, ideea contează”) spunând la televizor că ar trebui tăiate alocațiile copiilor care nu merg la școală.
„L-am auzit pe unul dintre candidați promițând că, dacă va fi ales el președinte, va tăia alocația copiilor care nu merg la școală sau care o abandonează pe parcurs. Zicea că în felul acesta va scădea abandonul școlar. Mi se pare o idee catastrofală! Dacă i-ai tăiat alocația, copilul ăla ce face? Îl lăsăm să devină vagabond, să ajungă un om fără căpătâi? Dacă nu merge la școală, înseamnă că el, copilul, nu are nevoi sociale, nu trebuie să mănânce, să se îmbrace? Oricum alocația e foarte mică, dar măcar poate avea și acel copil o pâine pe masă”, spune John Banu.
„Soluția, în acest caz, e alta. Copiii trebuie aduși la școală nu amenințâdu-i că le tai alocația, ci vorbind cu ei, cu părinții lor, explicându-le și convingându-i că șansa lor în viață e să fie educați. În plus, școala trebuie făcută mai atractivă, cu activități plăcute și inteligente, să-i învețe și lucruri practice, care le pot fi folositoare și acasă”, a mai spus Banu.
Acesta a remarcat o anomalie a sistemului școlar: „De fapt, statul îi alungă pe copii din școli, în loc să-i atragă. Cel mai grav lucru mi se pare lipsa manualelor. Pentru un copil, manualul este sfânt. Se duce în prima zi de școală și găsește manualul pe bancă, apoi îl poartă în ghiozdan tot anul. Cum să nu dai manuale copiilor?! Cum să-i obligi să și le cumpere singuri?! Păi, și dacă părinții lor nu au sau nu le dau bani, ce fac, rămân fără manuale?! E o crimă pe care guvernările PSD au comis-o la adresa a milioane de copii, iar situația asta trebuie să înceteze!”
Concluzia lui John Banu: „Reformele sociale trebuie gândite astfel încât să nu producă efecte nocive pentru societate. Altfel, ce facem, creăm monștri?! Avem nevoie de oameni pregătiți, dar și bine hrăniți, nu înfometați încă din copilărie. E o cruzime inacceptabilă să înfometezi un copil pentru că nu merge la școală! Convinge-l să meargă la școală, nu-l înfometa!”
John Ion Banu este singurul candidat care provine din diaspora. Originar din Câmpulung Muscel, el a plecat în 1985 în SUA, stabilindu-se în Florida, unde trăiește de 34 de ani. A făcut afaceri profitabile în domeniul echipamentelor de cercetare oceanografică, dar pasiunea sa este ferma de peste 150 de hectare pe care o deține în Carolina de Sud.
Mesajul candidatului John Ion Banu către clasa politică
Motto:„Un bun politician trebuie să fie lipsit de grija zilei de mâine pentru a putea sa fie dedicat și loial cetățenilor societății care l-a ales”. (Charles Bryann)
„Clasa politică actuală din România își pierde treptat încrederea cetățenilor în responsabilitatea sa față de cei ce i-au dat mandatul de a-i reprezenta. Sunt interesele personale sau ale unor grupări de persoane cu influență care le dictează poziția și activitatea politică.
Este timpul cel mai adecvat, timpul alegerilor periodice, ca cetățenii să-și exprime preferințele în alegerea candidaților pentru funcțiile politice.
Este timpul, dacă cetățenii doresc să schimbe atmosfera de neîncredere, dacă-și doresc o reprezentare conform principiilor lor sociale, morale si spirituale, să o facă. Este timpul ca o fisură în această castă politică să fie făcută, o breșă într-un sistem care și-a pierdut menirea, și-a pierdut crezul dat reprezentării intereselor cetățenilor, loialitatea față de cei ce i-au investit cu puterea și dreptul de a-i conduce.
Este timpul pentru un conducător politic, în cazul alegerilor de acum, Președintele României, care să nu fie controlat de interesele nici unei grupări, de gruparea post-comunistă în special a foștilor membri ai guvernului comunist, care și-au însușit cele mai multe beneficii materiale în urma așa-zisei Revoluții din Decembrie 1989. Ei sunt noua burghezie, noii capitaliști de astăzi, dar cu mentalități comuniste, care dețin marea parte din puterea economică a României, influențând puterea politică și socială a ei.
Este timpul pentru un Președinte din afara sistemului, cu calificări dovedite, chiar dacă nu la scară ridicată, care nu este controlat de interesele unei grupări și nu poate fi șantajat social, moral sau spiritual.
Este timpul pentru cetățeni să aleagă cu discernământ, cu conștiința dictată de moralitatea lor socială în beneficiul lor, al aspirațiilor personale și pentru societatea în care trăiesc.
Este timpul să admită că o persoană cu calificările mele este cea mai potrivită să le servească cu responsabilitate și respect interesele și destinele pentru următorii cinci ani.
Este timpul pentru Certitudinea Românilor! Pentru John Ion Banu!”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Dintre cei 14 candidați la prezidențiale, unul singur este exponent al diasporei: John Ion Banu, președintele Partidului Noua Românie (PNRo). Stabilit în Florida (SUA) în 1985, acesta vine acum cu un mesaj ferm: Constituția României trebuie schimbată, pentru a ieși definitiv din comunismul rezidual și din haosul tranziției.
John Banu arată câteva puncte nevralgice ale Constituției, care ne țin pe loc ca societate, lăsându-ne să ne sfâșiem în loc să construim.
„Dacă voi fi ales președinte, voi apela des la arma referendumului. Este arma cea mai puternică a cetățenilor în situații critice, între rundele de alegeri. Voința cetățenilor trebuie să se exprime tot timpul, nu doar o dată la patru ani! Referendumul poate umple acest gol, iar eu îl voi declanșa de câte ori va fi nevoie. E important însă ca referendumul să fie mai ușor de declanșat, iar rezultatul lui să nu mai fie consultativ, ci obligatoriu, pentru că voința poporului nu este consultativă! De aceea, trebuie umblat la Constituție. Ca președinte mă voi strădui să coagulez o majoritate de două treimi în Parlament, pentru a putea schimba Constituția. Și nu doar pentru problema expusă deja, cea privind obligativitatea implementării rezultatelor referendumului, ci și pentru a pune capăt altor anomalii existente acum în legea fundamentală”, a spus John Banu.
El a dat încă un exemplu: „În actuala Constituție, președintele poate fi suspendat oricând de Parlament, dar el nu poate «suspenda» Parlamentul niciodată, în sensul că nu-l poate dizolva. Teoretic poate, practic nu are cum, iar experiența ultimilor 30 de ani arată clar acest lucru. În noua Constituție trebuie precizat clar că avizul Curții Constituționale va fi obligatoriu pentru Parlament, nu consultativ ca în prezent. Dacă CCR va spune că președintele nu a încălcat grav Constituția (așadar, aviz negativ dat inițiativei de suspendare), iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu-l va pune pe președinte sub acuzare pentru înaltă trădare, atunci președintele nu va mai putea fi suspendat! Nu e normal ca președintele să stea permanent sub amenințarea suspendării. Simpla majoritate din Parlament nu trebuie să permită Parlamentului acest abuz, din motive strict politice”.
John Banu s-a referit și la blocajul constituțional cu care PSD și Pro România amenință în aceste zile: boicotarea învestirii Guvernului Orban, astfel încât Parlamentul să nu învestească Guvernul, dar nici să-l respingă, pentru a nu se ajunge la anticipate. „Pentru a evita acest joc murdar, cu neasigurarea cvorumului la ședința de învestire a Guvernului, Constituția va trebui să prevadă clar: dacă Parlamentul nu reușește învestirea Guvernului (de exemplu, Orban) în 90 sau 120 de zile de la demiterea sau demisia fostului Guvern (de exemplu, Dăncilă), atunci președintele poate dizolva Parlamentul, fără altă condiție de îndeplinit. În acest fel, situația va fi deblocată, iar criza politică va fi curmată”.
Mesajul candidatului John Ion Banu către clasa politică
Motto:„Un bun politician trebuie să fie lipsit de grija zilei de mâine pentru a putea sa fie dedicat și loial cetățenilor societății care l-a ales”. (Charles Bryann)
„Clasa politică actuală din România își pierde treptat încrederea cetățenilor în responsabilitatea sa față de cei ce i-au dat mandatul de a-i reprezenta. Sunt interesele personale sau ale unor grupări de persoane cu influență care le dictează poziția și activitatea politică.
Este timpul cel mai adecvat, timpul alegerilor periodice, ca cetățenii să-și exprime preferințele în alegerea candidaților pentru funcțiile politice.
Este timpul, dacă cetățenii doresc să schimbe atmosfera de neîncredere, dacă-și doresc o reprezentare conform principiilor lor sociale, morale si spirituale, să o facă. Este timpul ca o fisură în această castă politică să fie făcută, o breșă într-un sistem care și-a pierdut menirea, și-a pierdut crezul dat reprezentării intereselor cetățenilor, loialitatea față de cei ce i-au investit cu puterea și dreptul de a-i conduce.
Este timpul pentru un conducător politic, în cazul alegerilor de acum, Președintele României, care să nu fie controlat de interesele nici unei grupări, de gruparea post-comunistă în special a foștilor membri ai guvernului comunist, care și-au însușit cele mai multe beneficii materiale în urma așa-zisei Revoluții din Decembrie 1989. Ei sunt noua burghezie, noii capitaliști de astăzi, dar cu mentalități comuniste, care dețin marea parte din puterea economică a României, influențând puterea politică și socială a ei.
Este timpul pentru un Președinte din afara sistemului, cu calificări dovedite, chiar dacă nu la scară ridicată, care nu este controlat de interesele unei grupări și nu poate fi șantajat social, moral sau spiritual.
Este timpul pentru cetățeni să aleagă cu discernământ, cu conștiința dictată de moralitatea lor socială în beneficiul lor, al aspirațiilor personale și pentru societatea în care trăiesc.
Este timpul să admită că o persoană cu calificările mele este cea mai potrivită să le servească cu responsabilitate și respect interesele și destinele pentru următorii cinci ani.
Este timpul pentru Certitudinea Românilor! Pentru John Ion Banu!”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Printre cei 14 candidați la Președinția României, aflați pe buletinul de vot la alegerile din noiembrie 2019, se numără și un reprezentant autentic al diasporei: John Ion Banu. Are 66 de ani, dintre care mai mult de jumătate sunt legați de Florida, SUA. Originar din Câmpulung Muscel (județul Argeș), deține o fermă de peste 100 de hectare în Carolina de Sud. Acesta este însă mai degrabă un hobby. Banii și-i câștigă într-o industrie de vârf: echipamente oceanografice.
Stabilit de 34 de ani în însorita Floridă, John Ion Banu a reușit în afaceri, dar și ca lider de comunitate. Zboară de câteva ori pe an spre România, chiar dacă zice că „în primul rând, sunt cetățean american”.
John Banu este, evident, Ion Banu. Dar după ce a emigrat în America, în 1985, nu a făcut clasica schimbare, din Ion în John, ci a ales să se numească, pentru tot restul vieții, John Ion Banu. Și american, dar și român.
„Primul lucru pe care l-am făcut, când am ajuns în America, a fost să-mi pun numele John. Acum, în acte, mă cheamă John Ion Banu. Dar nu pot spune că sunt John, când de fapt eu sunt Ion. Prietenii apropiați îmi spun Jean”.
John I. Banu este președintele Ligii Româno-Americane (Romanian-American League), organizație non-profit pe care a fondat-o în Hollywood, statul Florida. Una dintre cele mai active forme de organizare a românilor din SUA.
De asemenea, John Banu este președintele Camerei de Comerț Române din America, având sediul la Fort Lauderdale, Florida.
Recunoscător lui Ronald Reagan
Pe John Banu l-am întâlnit la o acțiune Repatriot, organizată la București în toamna anului 2016. Cu acea ocazie am realizat și un interviu în studioul Nașul TV, pe parcursul căruia am descoperit un personaj fascinant. Unul cu mentalitate 100% americană, dar cu suflet 100% românesc. Această combinație l-a și ajutat să reușească într-o lume a concurenței totale, iar apoi să urce în avionul de București pentru a participa la diverse evenimente care vizează Diaspora.
Când a emigrat, în 1985, Ion Banu avea 32 de ani. Făcuse Politehnica bucureșteană, era inginer mecanic și lucra de aproape zece ani la un institut de proiectare metalurgică, dar nu vedea nicio perspectivă într-o Românie închisă ca o cușcă.
„Povestea plecării mele nu e spectaculoasă. Nu am trecut Dunărea înot, nu am fugit noaptea pe fâșie, cu grănicerii pe urmele mele. Îi admir pe cei care au făcut-o, dar drumul meu a fost altfel. Am emigrat oficial, cu soția și fiica mea, din motive politice. În acte, evident, am trecut motive economice, nu se putea altfel. Aprobarea plecării noastre definitive nu a venit însă ușor. Au fost câțiva ani de insistențe, de muncă susținută. M-au ajutat mult americanii, care au făcut diligențe pe lângă guvernul comunist. Președintele Statelor Unite era Ronald Reagan, a cărui politică a făcut posibilă plecarea mea, dar și – câțiva ani mai târziu – prăbușirea regimurilor comuniste. Îl iubesc pe Reagan! Și, prin el, mi-au rămas la suflet republicanii. Evident că l-am votat pe Donald Trump, care a promis, printre altele, controlul granițelor”.
John Banu și soția sa, Fulvia
Angajat. Partener. Investitor. Proprietar
Ajuns în America, John Banu s-a așezat de la început în statul Florida. Primul său job a fost la o firmă specializată în cercetări și echipamente oceanografice, General Oceanics Inc. „A fost o șansă uriașă pentru mine. După doi ani, am devenit partener în cadrul companiei. Am trăit visul american, acela de a avea propriul business, astfel că în 1987 am deschis o reprezentanță prin intermediul căreia lucram pentru câteva firme germane. Puțin după aceea mi-am vândut acțiunile la General Oceanic, iar în 1990 am înființat Ocean Test Equipment Inc. Este un business în aceeași branșă, pe care l-am dezvoltat, am adus și unele inovații, am obținut brevete. Mi-a mers bine, de ce să nu recunosc? Poate că am avut și noroc, dar știu că am muncit mult și am mizat pe o bună organizare. Am învățat din mers și m-am adaptat, făcând schimbări tehnice ori de câte ori a fost nevoie. Rezultatele au venit oarecum firesc. Au fost și momente dificile, dar n-am intrat în panică. Încet-încet, mi-am construit un anumit prestigiu în domeniul echipamentelor pentru cercetări oceanografice, iar asta mi-a făcut viața mai ușoară”.
Printre angajații lui John Banu s-au numărat mereu și români – unii așezați de mai mulți ani în Florida, alții abia veniți din România.
Despre America
„În America am înțeles ce e capitalismul. America răsplătește seriozitatea, responsabilitatea, creativitatea, respectul pentru activitatea colegilor și pentru banii altora. E o țară care apreciază munca, în limite acceptabile, nu spre extenuare. Dar ca să ajungi la un succes deosebit, trebuie să ai în sânge simțul de a inventa, de a risca o acțiune pe cont propriu, de a nu te limita la ce ai. Să cauți să te depășești tot timpul. Însă e important să o faci realist, cu o oarecare marjă de siguranță financiară, altfel riști să ajungi dincolo, la eșec”.
„Ceaușescu nu avea cum să reziste”
Schimbările din decembrie 1989 l-au găsit pe John Banu în Florida. N-a fost surprins de răsturnarea lui Ceaușescu. „Erau destule semnale că se va întâmpla ceva și la noi. Europa de Est se schimba rapid, vechii conducători se prăbușeau unul după altul. Mai rămăsese doar Ceaușescu, toți ochii erau pe el. Presiunea era uriașă, nu avea cum să-i reziste. Nu poți fi pentru multă vreme singur împotriva tuturor. Pe aici circulau diverse știri, iar din 22 decembrie am urmărit la televizor ce se întâmpla în România. Povestea cu teroriștii mi s-a părut ciudată de la început, iar execuția rapidă a Ceaușeștilor mi-a confirmat că e ceva în neregulă, că în spatele cortinei se fac jocuri murdare”.
„Le-aș da românilor dreptul de a purta armă”
Schimbările din România, după 1989, l-au convins pe John Banu să-și îndrepte atenția, din nou, spre țara sa natală. A încercat să convingă oameni de afaceri să investească în România. El însuși are o investiție lângă București. „Le spun tuturor că România are potențial. E nevoie de infrastructură, de construcții, de industrie, de agricultură modernă, de servicii sociale, de pregătire profesională, de multe altele. România se vede foarte bine de afară, mai ales în domenii de vârf, precum IT-ul. Pentru oamenii de afaceri, toate acestea sunt oportunități”.
Există însă și elemente care descurajează investițiile și dezvoltarea.
John Banu: „Corupţia ţine România în loc. E nevoie de măsuri eficiente pentru reducerea ei, altfel dezvoltarea va fi greoaie. Eu aş introduce pedeapsa cu moartea pentru cei care provoacă daune foarte mari statului. Şi pentru cei care omoară oameni, evident”.
Și mai are un of românul din Florida. „Să știți că a deține arme nu e rău, cum cred încă mulți români. Dacă aș avea putere de decizie, le-aş da oamenilor dreptul să deţină arme și în România. Trebuie să te poți apăra, dacă ești în pericol. Eu am cinci arme, acasă, în Florida. Nu umblăm cu ele la vedere, nu facem paradă, dar știm că ne putem baza pe ele, la nevoie”.
Cazuri medicale, secție de votare, consulat
Una dintre mândriile lui John Banu este Liga Româno-Americană, organizaţie cu obiective culturale, comunitare și civice. Câteva mii de români din Florida (dintre cei aproape 200.000) sunt prinși în activități inițiate de ONG-ul lui Banu.
Alături de un fost ambasador al SUA la București, James Rosapepe (1998-2001)
„Prin intermediul Ligii am încercat să facem un recensământ al populaţiei române din Statele Unite, dar nu am reuşit, oamenii sunt reticenţi în a răspunde unor întrebări. Unii nu recunosc că sunt români. Dar viața de comunitate există. Oriunde ar fi, românii tot cu români se strâng, aşa se simt ei mai bine”.
Organizația lui John Banu a militat pentru înființarea unei secții de votare în Florida, la alegerile parlamentare din 2016. A reușit, dar – zice Banu, mâhnit – „prezența la vot a fost scăzută”.
Cu un alt ambasador al sua la București, Mark Gitenstein
„E păcat că românii din diaspora nu sunt interesaţi mai mult de ceea ce se întâmplă în România. Atenție: diaspora nu înseamnă doar românii care au plecat să muncească în străinătate, de unde trimit bani familiilor rămase în ţară. Diaspora înseamnă și românii stabiliţi în alte ţări, cu tot cu familii, din motive politice, economice, sociale etc.”
Tot prin Liga Româno-Americană, John Banu se implică în cazuri sociale sau medicale. „Ajutăm români bolnavi să fie îngrijiţi de cei mai buni doctori, le plătim spitalizarea, tratamentul, toate costurile. Sigur, selectăm anumite cazuri, nu putem ajuta pe toată lumea”.
Cea mai mare realizare a Ligii Româno-Americane – zice John Banu – este înființarea, în 2018, a Consulatutui românesc de la Miami, pentru care a militat asiduu. Până atunci, Liga condusă de John Banu a organizat sesiuni de consulate itinerante în Hollywood, Florida, pentru a asigura servicii consulare comunității românești din peninsulă. Acest program a compensat, măcar parțial, lipsa unui consulat general al României la Miami. Cel mai apropiat consulat se afla la Washington, la 1.700 de kilometri distanță.
Pensionar de Florida
În 2016, la clasica întrebare „Vă veți întoarce (definitiv) în România?”, John Banu a răpuns tranșant, cum îi e felul: „Nu. De ce m-aş întoarce? Viața mea e acum în Florida, acolo mi-am făcut rosturile. În Florida «îmi voi mânca pensia», cum se spune, deși îmi place să rămân o persoană activă. E greu să părăsești o lume care a ajuns la un nivel ridicat pentru o alta aflată mult mai jos. Patriotismul nu are nicio legătură cu ţara în care trăiești. Uite, eu mă implic mai mult decât mulți români de acasă, în ceea ce privește cazurile sociale sau crearea unor locuri de muncă. Din păcate, România nu e pregătită să primească înapoi cei 8 milioane de români plecaţi în afara granițelor. Nici măcar jumătate nu poate primi, probabil că nici un sfert. Dimpotrivă, văd că hemoragia continuă spre exterior. România își pierde resurse valoroase. Sper însă că va avea loc, cândva, și un flux în sens invers”.
Candidatura
Nici acum, în 2019, John Banu nu și-a schimbat viziunea, deși între timp a devenit candidat la Președinția României. Noua postură l-a făcut să stea mai mult pe la București. A învățat drumurile spre televiziuni, dar rosturile sale pe termen lung se află în Florida.
Sigur că, dacă votul i-ar fi favorabil, s-ar muta 5 ani la Cotroceni. Dar John Banu e realist și știe că drumul spre Președinție e lung și anevoios. Nu se numără printre favoriți, însă mizează pe puterea surprizei. Deocamdată se află în plină campanie, iar faptul că se numără printre cei 14 candidați admiși pe buletinul de vot, fără a fi însoțit de controverse majore (cum e cazul altor candidați), reprezintă deja un succes.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!