Etichetă: joe biden

  • Război la vârf între SUA și Rusia: președintele Biden îl face „criminal” pe dictatorul Putin!

    La nici două luni de la instalarea sa în funcția de președinte al SUA, Joe Biden (78 de ani) l-a luat în vizor pe omologul lui de la Kremlin, Vladimir Putin (68 de ani), căruia îi impută un amestec în alegerile de anul trecut din SUA. În urma lor, democratul Biden a ieșit câștigător, detronându-l pe republicanul Donald Trump (74 de ani), considerat a fi un amic al Rusiei.

    Într-un interviu acordat televiziunii ABC, Biden a declarat că „Putin va plăti un preț”, după ce Administrația americană a publicat marți un raport neclasificat despre implicarea Rusiei în campania electorală de peste Ocean.

    Concluzia raportului: dictatorul Putin a supravegheat eforturile radicale menite să „denigreze” candidatura lui Joe Biden.

    „Va plăti un preț. Am avut o discuție îndelungată, el și eu, când îl cunoșteam relativ bine. I-am spus: «Te cunosc și tu mă cunoști. Dacă eu stabilesc că așa a avut loc, atunci să fii pregătit»”, a precizat Biden.

    Moderatorul George Stephanopoulos i-a ridicat apoi mingea la fileu.

    Stephanopoulos: Deci îl știți pe Vladimir Putin. Credeți că este un criminal?

    Biden: Mmm… hmm… Cred!

    Deși a spus că Putin va plăti pentru încercarea de a manipula alegerile din SUA, Biden n-a dorit să dea niciun fel de amănunte în această privință.

    Putin, atacat de Biden la două zile după vizita organizației teroriste Hezbollah la Moscova

    Atacul lui Joe Biden vine la doar două zile după vizita făcută în Rusia de o delegație a organizației politico-militare libaneze (pro-iraniene) Hezbollah, considerată de SUA și de unele state europene a fi una teroristă.

    Delegația a fost condusă de liderul său, Muhammad Raad. Ea a fost primită chiar de ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov.

    Ultima apariție a unor conducători Hezbollah la Moscova s-a produs în urmă cu aproape 10 ani, în octombrie 2011.

    Agenția de presă Ria Novosti: „Hezbollah este o organizație șiită libaneză militarizată și un partid politic. În mai multe țări, inclusiv Statele Unite, Marea Britanie, Olanda, Canada, Israel și Slovacia, Hezbollah este considerată o organizație teroristă și este acuzată de acte teroriste împotriva civililor și a Armatei. În Rusia, Hezbollah nu este considerată o organizație teroristă”.

    Nici jurnaliștii de la cotidianul independent „Nezavisimaia Gazeta” nu văd cu ochi buni această întrevedere.

    „Libanul este la un pas de o explozie socială pe scară largă, din cauza crizei politice și economice în curs de desfășurare în țară. Luna aceasta, prăbușirea monedei naționale a dus la o creștere a prețului la alimente, combustibil și bunuri esențiale. Acest lucru nu putea decât să afecteze activitatea de protest. Manifestanții și-au demonstrat forța prin blocarea rutelor critice de transport, determinând biroul președintelui Michel Aoun să lanseze un avertisment că «închiderea drumurilor depășește libertatea de exprimare și constituie un act organizat de sabotaj menit să submineze stabilitatea». La rândul lor, forțele de securitate au manifestat toleranță zero față de protestatari”.

    Vizita delegației Hezbollah la Moscova aproape că a coincis cu cea a ministrului de Externe al Israelului, Gabi Ashkenazi, așteptat în capitala Rusiei pe 17 martie.

    Analistul politic Anton Mardasov susține în „Nezavisimia Gazeta” că negocierile dintre Rusia, Hezbollah și Israel sunt extrem de toxice, că nu sunt legate doar de situația internă din Liban, ci și de dosarul sirian, care trebuie clarificat pe fundalul viitoarelor alegeri prezidențiale și a unei campanii de informare cu privire la „învierea generalului Tlass”, decedat la Paris în 2017.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Proștii Americii l-au prins pe Bill Gates cu o nouă șmecherie: le-a dat zăpadă falsă în Texas! Și Joe Biden e bănuit că a provocat furtuna…

    O nouă teorie a conspirației se răspândește pe TikTok după valul de frig polar care a paralizat sudul Statelor Unite săptămâna trecută. „Zăpada din Texas nu este reală”, susțin tot mai mulți tineri pe rețelele de socializare, potrivit publicației Insider.

    Conspiraționiștii cred că zăpada falsă le-a fost trimisă de Bill Gates, cel îndelung înjurat și de conspiraționiștii pandemiei și ai vaccinării. Bănuielile îl vizează și pe președintele Joe Biden!

    Vremea neobișnuit de geroasă din Texas, care a afectat infrastructura de utilități și a lăsat milioane de oameni să tremure de frig în case mai multe zile, a dat naștere unor conspirații bizare.

    Unii oameni se chinuie să demonstreze pe rețelele sociale că zăpada ar fi falsă. S-au apucat să ardă bulgări, pentru a arăta că nu se topesc și prin urmare zăpada este anormală. Deși pare ciudat la o primă vedere, în realitate este un fenomen perfect natural, care se numește sublimare, prin care zăpada se transformă direct în gaz.

    „Mulțumesc, Bill Gates, că încerci să ne păcălești că asta e zăpadă adevărată. O să vezi că nu se topește și că arde. Zăpada nu arde, zăpada se topește. Nu curge niciun pic de apă. Dacă pun porcăria asta în cuptorul cu microunde, va scoate scântei, pentru că e amestecat metal în ea”, spune o prostovană.

    Unii conspiraționiști transmit din Texas, alții din Marea Britanie. Mulți dintre ei susțin că zăpada a fost făcută de Guvern.

    Vremea neobișnuită din Texas, care a fost legată de schimbările climatice, a amenințat infrastructura electrică a statului și a dus la întruperi de curent care au lăsat milioane de oameni în frig timp de mai multe zile.

    Între timp, furnizarea cu electricitate revine la normal.

    Dezinformarea a făcut ravagii după furtuna de zăpadă care a lovit Texasul săptămâna trecută. „Zăpada falsă” a fost în topul căutărilor pe Google, miercuri, pentru „zăpada din Texas”.

    Alte teorii ale conspirației s-au răspândit pe Facebook și Telegram, făcând referiri false la posibilitatea ca președintele Joe Biden să fie cumva în spatele furtunii din Texas.

    Un video de pe TikTok arată o fată care folosește un uscător de păr pentru a topi un bulgăre și exclamă tâmp: „Nu se topește!”.

    Sintagma „Fake snow” (Zăpadă falsă) a ajuns în topul căutărilor pe Google, la fel ca și o falsă declarație care susținea că miliardarul Bill Gates este responsabil pentru „zăpada falsă” căzută în Texas.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Deputatul Cozmanciuc, trimis în judecată după ce a pretins 500.000 de lei pentru o numire la Apele Române, pe „filiera Costel Alexe”

  • Biden a recuplat America la planetă: revenire în OMS și în Acordul climatic. 17 decrete semnate în prima zi

    Miercuri, 20 ianuarie, în prima sa zi ca președinte al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden (78 de ani) a semnat 17 decrete prezidențiale. Primul, referitor la pandemia de Covid-19, a făcut obligatorii purtarea măștii și păstrarea distanței în toate clădirile federale.

    Majoritatea decretelor semnate de Joe Biden la scurt timp după depunerea jurământului au inversat o serie de decizii luate de Donald Trump: a demarat procedura de revenire a SUA în Acordul de la Paris (referitor la schimbările climatice) și a blocat retragerea țării din Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

    Alte măsuri vizează oprirea construcției zidului de la frontiera cu Mexicul și protejarea tinerilor imigranți.

    „Cred că unele lucruri pe care le vom face vor fi îndrăznețe și vitale și nu e alt moment mai bun să începem decât astăzi. Voi începe prin a-mi respecta promisiunile făcute poporului american. Avem multe de făcut. Acestea sunt doar decrete prezidențiale, sunt importante, dar avem nevoie de legislație pentru multe dintre lucrurile pe care le vom face. Primul ordin pe care îl voi semna are legătură cu pandemia de Covid-19 și va impune, după cum am tot spus, purtarea măștilor, păstrarea distanței fizice în clădirile federale și în mijloacele de transport care fac legătura între state și așa mai departe. Este primul pe care îl semnez”, a declarat Joe Biden.  

    „Vom combate schimbările climatice aşa cum n-am mai făcut-o niciodată până acum”, a mai spus Joe Biden, anunțând revenirea Washington-ului în Acordul de la Paris. Preşedintele democrat promisese în campania electorală că va readuce SUA în Acord din chiar prima zi în care va ajunge la Casa Albă.

    Fostul preşedinte Donald Trump notificase ONU în privința intenţiei SUA de a părăsi Acordul de la Paris în 2019, decizie care a devenit oficială în noiembrie 2020.

    Un alt ordin semnat de Joe Biden vizează revocarea autorizaţiei prezidenţiale acordate pentru construirea controversatului oleoduct Keystone XL. Lansat în 2008, proiectul a fost blocat de fostul preşedinte Barack Obama, dar reautorizat de preşedintele Donald Trump.

    Printr-un alt decret, Joe Biden a blocat procesul de retragere a Statelor Unite din Organizația Mondială a Sănătății (OMS), proces inițiat de Donald Trump.

    O altă decizie luată de Biden este aceea de a pune capăt interdicţiei de călătorie în SUA instituite de Trump pentru cetăţenii provenind din ţări majoritar musulmane.

    Biden a mai solicitat administraţiei sale să consolideze programul DACA (Deferred Action for Childhood Arrivals) destinat copiilor imigranţilor.

    Noul preşedinte a dispus, de asemenea, revocarea unui ordin naţional de urgenţă care a constituit baza pentru realocarea de fonduri federale în vederea construirii unui zid de-a lungul frontierei dintre SUA și Mexic.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Joe Biden e noul președinte al SUA. Donald Trump iese din scenă cu un gest de golănaș: de 152 de ani nu s-a mai întâmplat așa ceva!

    * Studiu oficial: persoanele vaccinate cu BioNTech-Pfizer nu transmit virusul! Lovitură năucitoare încasată de conspiraționiști

    * „Eram la Scroviștea, cu soțul meu. Stănescu și Dragnea mi-au cerut amnistia și grațierea”. În cartea ei, Dăncilă susține că, dacă ar fi fost la Guvern pe 10 august 2018, represiunea ordonată de Dragnea și Carmen Dan n-ar fi avut loc

    * „Atacurile violente” la adresa lui Ivan Patzaichin au venit de la președintele USR Sulina! Repudiat de partid, acesta și-a dat demisia, dar Patzaichin nu se răzgândește

  • Joe Biden e noul președinte al SUA. Donald Trump iese din scenă cu un gest de golănaș: de 152 de ani nu s-a mai întâmplat așa ceva!

    Miercuri, 20 ianuarie 2020, ora 12.00 – ora locală (19.00 la București). Joseph Biden (78 de ani) depune jurământul de președinte al SUA, iar Kamala Harris (56 de ani) pe cel de vicepreședinte. Festivitatea are loc la Capitoliul din Washington, locul asaltului violent din din urmă cu două săptămâni.

    La 14 zile de la rănirea gravă a democrației americane chiar în inima ei, aceeași democrație își arată forța prin instalarea fermă la Casa Albă a celui de-al 46-lea președinte al Statelor Unite: Joe Biden. Predecesorul său, Donald Trump (74 de ani), puternic asociat cu violențele din 6 ianuarie, a părăsit Casa Albă cu câteva ore mai devreme, cu avionul prezidențial – Air Force One – în direcția Florida.

    Trump a ținut morțiș să plece din Washington ca președinte, iar pentru asta a sacrificat ritualul tradițional al predării de ștafetă. Gestul său de a-l evita pe Joe Biden, prin refuzul de a participa la ceremonia de instalare a acestuia, gest puternic criticat în SUA, a fost unul de golănaș de cartier. Ultima dată când s-a întâmplat așa ceva a fost în urmă cu 152 de ani! În 1869, democratul Andrew Johnson a refuzat să participe la instalarea succesorului său, republicanul Ulysses Grant.

    În ultimul său discurs ca președinte al SUA, ținut la Baza Andrews, Trump a promis că se va întoarce „într-o formă sau alta”. A sunat a amenințare din partea unui personaj ranchiunos, care nu știe să piardă! Ranchiuna s-a văzut și în textul discursului: Trump nu l-a menționat nici măcar o dată pe Biden, lucru neobișnuit în asemenea circumstanțe. Grija lui, pe final de mandat, a fost să grațieze aproape 100 de persoane, multe din camarila sau chiar din familia sa.

    „Jur solemn să îndeplinesc cu bună-credinţă funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi să fac tot ce îmi stă în putinţă să păstrez, să protejez şi să apăr Constituţia Statelor Unite”, a spus solemn Joe Biden.

    În discursul ce a urmat depunerii jurământului, Joe Biden a promis să fie „președintele tuturor americanilor”. Cuvintele-cheie folosite de noul președinte: „unitate”, „împreună”, „adevăr”.

    Joe Biden a mers pe esplanadă alături de soția sa, Jill Biden (69 de ani). El a fost însoțit și de vicepreședinta Kamala Harris, care a venit împreună cu soțul ei.

    Joe Biden și-a început discursul adresându-i mulțumiri unei asistente medicale din statul Michigan, Lori Marie Key, care a cântat Amazing Grace în fața Monumentului lui Lincoln.

    Joe Biden a dedicat acest moment, în care a vorbit despre memorie și vindecare, celor peste 400.000 de victime pe care pandemia de Covid-19 le-a făcut în SUA.

    „Dacă există îngeri în Rai, ei sunt asistente și infirmieri. Știm din experiența familiilor noastre ce-ați făcut pentru noi, curajul de care ați dat dovadă și durerea pe care ați absorbit-o de la ceilalți. Așa că vă mulțumim. Vă mulțumim”, a spus Joe Biden.

    VIDEO: Festivitatea de la Casa Albă

    Fragmente din discursul lui Joe Biden

    • „E ziua Americii, e ziua democrației!”
    • „Violențele au încercat să zdruncine SUA în urmă cu câteva zile, dar democrația a învins.
    • Constituția și puterea națiunii noastre sunt mai rezistente decât adversarii noștri.”
    • „Rar au existat amenințări mai mari decât cea pe care o înfruntă acum întreaga lume.”
    • „Ca să ne vindecăm, trebuie să ne aducem aminte. Uneori amintirile sunt dureroase, însă doar așa ne putem vindeca. Este important să facem asta ca națiune. De aceea ne aflăm azi aici.”
    • „Între apus și răsărit, să lăsăm luminile să strălucească în întuneric de-a lungul bazinului sacru și să ni-i amintim pe toți cei pe care i-am pierdut” (cei peste 400.000 de americani morți din cauza Covid-19 – n. red.).
    • „Vă cer un moment de reculegere în memoria celor care au murit în pandemie.”
    • „Vom face dreptate pentru toată lumea. Împreună putem face din nou America forța principală a binelui în lume.”
    • „Lupta pentru democrație e perenă și nu se încheie niciodată.”
    • „Cer tuturor un nou început, în care să ne respectăm reciproc, să respingem violența limbajului și manipulările, să fim uniți. America poate fi mai bună de atât.”
    • „În aceste luni, în acești ani am văzut cu toții cât de nocivă e minciuna. De aceea, trebuie să luptăm împreună pentru adevăr, pentru triumful adevărului asupra minciunii.”
    • „Neînțelegerile nu trebuie să ducă la divizarea țării. Voi fi președintele tuturor americanilor.”
    • „Trebuie să oprim acest război care îi opune pe democrați republicanilor, pe albaștri celor în roșu, pe cei din rural împotriva celor din urban.”
    • „În eforturile pe care trebuie să le facem, avem nevoie de toți, umăr la umăr. Trebuie să acționăm ca o singură națiune unită. Așa cum scrie și în Biblie, vom trece prin greutăți împreună.”
    • „Vom repara alianțele noastre externe și vom conduce nu doar prin exemplul puterii, ci prin puterea exemplului.”
    • „Ne vom îndeplini obligația de a lăsa copiilor noștri o lume mai bună.”
    • „Voi apăra Constituția, democrația și America și voi face totul în serviciul public, nu pentru binele personal.”
    • „Dumnezeu să binecuvânteze America, Dumnezeu să ne binecuvânteze trupele!”

    Instalare în pandemie: steaguri în loc de oameni

    Momente artistice la festivitatea de la Washington

    • Jennifer Lopez (cântăreață latino), invitata vicepreședintei Kamala Harris, a interpretat „This land is your land”.
    • Lady Gaga a cântat imnul SUA.
    • Amanda Gorman a recitat un poem. Artista de 22 de ani este cel mai tânăr poet invitat la inaugurare în istoria recentă.
    • Yolanda Adams (cântăreața de gospel) a interpretat „Hallelujah”.

    George W. Bush, Bill Clinton, Mike Pence

    La festivitatea de la Capitoliu au participat și doi republicani de rang înalt, împreună cu soțiile lor: fostul președinte George W. Bush și vicepreședintele aflat la final de mandat, Mike Pence. De asemenea, foștii președinți democrați Bill Clinton și Barack Obama.

    La ceremonie au sosit, pe rând:

    • Barack și Michele Obama  (democrați)
    • Bill și Hillary Clinton (democrați)
    • George W. și Laura Bush (republicani)
    • Mike și Karen Pence (republicani).

    Mesajul lui Klaus Iohannis

    Președintele României, Klaus Iohannis, i-a felicitat miercuri pe președintele Joe Biden și pe vicepreședinta Kamala Harris.

    „Felicitări președintelui Joe Biden și vicepreședintei Kamala Harris. Sunt convins că împreună vom continua să dezvoltăm și să aprofundăm parteneriatul strategic în beneficiul popoarelor noastre și să lucrăm în adevăratul spirit al valorilor transatlantice”, a scris Klaus Iohannis în mesajul său.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Studiu oficial: persoanele vaccinate cu BioNTech-Pfizer nu transmit virusul! Lovitură năucitoare încasată de conspiraționiști

    * „Eram la Scroviștea, cu soțul meu. Stănescu și Dragnea mi-au cerut amnistia și grațierea”. În cartea ei, Dăncilă susține că, dacă ar fi fost la Guvern pe 10 august 2018, represiunea ordonată de Dragnea și Carmen Dan n-ar fi avut loc

    * „Atacurile violente” la adresa lui Ivan Patzaichin au venit de la președintele USR Sulina! Repudiat de partid, acesta și-a dat demisia, dar Patzaichin nu se răzgândește

  • Cel mai mare coşmar: a gândi cu mintea ta

    Teoriile conspiraţiei nu sunt ceva nou. Încă din secolul al 18-lea, „masoneria e organizaţia ce conduce lumea spre pieire, mână în mână cu însuşi Satan”. Lumea n-a pierit, dar nici conspiraţioniştii, nici teoriile lor. Diferă doar epoca şi protagoniştii.

    „Bizonul” de la Capitoliu. (sursa foto: Google)

    V-aţi întrebat cum arată peisajul mintal al celor care înghit teoriile conspiraţiei, apoi fac din ele deziderat existenţial? De la nanoboţii care ne vor fi introduşi în corp, prin vaccinare, la Donald Trump, îngerul luminii, care luptă împotriva găştii demonico-orgiastico-pedofile, ce a confiscat Partidul Democrat din SUA. Milioane de americani, oameni extraordinari, îl susţin pe Trump din considerente socio-economice. Lor chiar le-a mers mai bine cu el la conducere. Dar există alte milioane, cu arme automate în mâini şi un Q mare pe tricouri, care fac din Donald al doilea Hristos. Ei sunt fructul pârguit al paranoiei conspiraţioniste.

    Teoriile conspiraţiei arată, structural, identic. Mereu, un grup mic de oameni, din umbră, conduce lumea spre pierzanie. Sunt puţini, dar puternici. În cazul de faţă, teoria are şi un puternic filon religios: Donald Trump luptă cu puterile lui Satan, duşmanul de moarte al lui Dumnezeu. Fără el la conducere, întreaga lume e pierdută. Hillary Clinton şi alţii, care beau sângele copiilor, ne vor arunca în Iad. Observaţi, mereu, alternativa e dezatrul total. Ori Trump, lumină, ori Biden, întuneric. Niciodată nu există „răuţ”, ci doar Răul capital.

    Teoriile conspiraţiei nu lasă loc de întrebări. Dacă întrebi, de bună credinţă: „Dar dacă nu e aşa…? Dacă vaccinul e real şi salvează vieţi? Dacă Trump are probleme psihice? Dacă QAnon se înşală?”, ţi se aruncă o privire plină de înţelesuri criptate, ce amestecă mila cu superioritatea. Aşadar, nu e loc pentru aparat critic, pentru atitudini dubitative. Există doar certitudini. Doar credincioşi sau trădători. Tipic spiritului de sectă iniţiatică, unde adevărurile sunt ocultate şi revelate doar celor care merită, pentru că stau în lumina lui Dumnezeu. Cei care se îndoiesc sunt, desigur, adoratorii lui Lucifer, prietenul lui Biden şi Hillary.

    Teoriile conspiraţiei prind în plasă pe cei fără aparat critic. Mai exact, cred în ele cei care nu au reflexul întrebărilor mari, esenţiale. În România, e vina sistemului de educaţie, care-l obligă pe elev să repete, pe de rost, ce scrie în manual. Orice abatere, meditaţie sau concluzii personale sunt aspru pedepsite. Elevul, nu-i aşa, nu poate şti mai bine decât cei care-l dăscălesc. Scopul profesorului nu e să creeze oameni liberi, ci papagali obedienţi, fără gândire critică.

    Altă categorie de conspiraţionişti vine din mediul religios. Sunt oamenii ce n-au avut norocul să găsească un preot care să-i înveţe să gândească cu mintea lor, aşa cum Dumnezeu doreşte. (Da, libertatea se învaţă). Din păcate, există preoţi şi pastori care-şi alienează credincioşii, dezbrăcându-i de personalitate şi transformându-i în extensii ale propriilor minţi defecte. Iată, alt segment de oameni care aderă uşor la teoriile conspiraţiei, din cauză că se tem de libertate şi ce aduce ea: Întrebări! Pentru aceştia, „a gândi cu mintea ta” e cel mai mare coşmar.

    Întotdeauna, dictatorii şi inepţiile lor s-au mulat bine pe masele de oameni fără spirit critic. Cunoaştem bine ce urmări a lăsat comunismul în România, în societate şi în minţile românilor. Există şi acum oameni care se tem să critice puterea politică, deşi nu li s-ar întâmpla ceva rău. Cu minţile acestora, zeci de milioane, s-a jucat Donald Trump în SUA. Aşa a ajuns preşedinte şi, tot aşa, l-a revotat o mare felie a electoratului american. Cei care au năvălit în Capitoliu sunt convinşi că Trump e de la Dumnezeu, trimis să salveze ce se mai poate. Prostia e şi trans-oceanică, pentru că e universală.

    Marea întrebare: Ce e de făcut? Cu siguranţă, excluderea conspiraţioniştilor, marginalizarea lor şi oprobiul public sunt calea spre dezastru. De fapt, mulţi dintre ei s-au înscris pe căi oculte tocmai din cauză că simţeau frustrarea marginalizării. Elitele i-au ignorat, iar semenii i-au apostrofat. Primul pas e dialogul, pe care îl deschidem noi cu ei. Singuri, ei, n-o vor face niciodată. Politeţea, blândeţea sunt obligatorii, căci dovedesc bună intenţie, nu tentativa manipulării. Argumentele, nu înjurăturile sunt ceea ce va pune pe gânduri un conspiraţionist şi-l va face să regândească totul. Alt element important e timpul. Schimbarea nu vine de la o zi la alta. E nevoie de timp pentru a schimba mentalităţi stricate în decenii.

    Trebuie să recunoaştem, mare parte din cei care au îmbrăţişat teoriile conspiraţiei au fost, decenii la rând, marginalizaţi şi ostracizaţi. Au simţit că societatea îi lasă pe din afară. S-au simţit inferiori, iar asta le-a adus frustrare şi nevoia răzbunării. Nu au simţit că fac parte din ceva măreţ, aşa că şi-au creat singuri ţelul de a salva lumea. Aşa se naşte fanatismul şi întunecarea minţii. Dacă avem luciditatea de a recunoaşte propriile erori, viitorul nu va emana  conspiraţionişti. Omul sănătos mintal, care-şi pune întrebări esenţiale, printr-un aparat critic funcţional, care se simte parte reală a lumii în care trăieşte nu va vedea niciodată pe Mesia reîntrupat în Trump sau roboţi într-un vaccin.

    Depinde de noi. Toţi.

    Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

  • „Vicele” Mike Pence îi mai dă o lecție de democrație șefului său Donald Trump: va fi prezent la ceremonia de învestire a lui Joe Biden

    Vicepreşedintele american în exerciţiu, Mike Pence, va asista, la 20 ianuarie, la ceremonia de învestire a preşedintelui ales Joe Biden, au relatat mai multe media americane. Preşedintele în exerciţiu Donald Trump anunțase că nu va participa la ceremonie.

    Este o nouă lecție pe care Mike Pence (republican) i-i dă șefului său de la Casa Albă, Donald Trump, după prestația decisivă și istorică din 6 ianuarie, din Congresul SUA.

    Participarea la ceremonia de învestire a președintelui ales – de data asta, democratul Joe Biden – este o chestiune de onoare, un examen pe care Trump l-a picat, iar Pence l-a promovat cu brio.

    Relaţiile dintre Trump şi Pence s-au degradat substanţial după ce vicepreşedintele în exerciţiu a confirmat joi, în faţa Congresului SUA, victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale americane din 3 noiembrie 2020.

    Biden a declarat vineri că Mike Pence este „binevenit” la ceremonia din 20 ianuarie, salutând anunţul făcut pe Twitter de către Donald Trump privind propria absenţă la ceremonia respectivă. Acesta a fost ultimul mesaj pe Twitter al lui Trump înaintea închiderii contului @realDonaldTrump.

    Ceremonia de preluare a mandatului de preşedinte de către Joe Biden se va desfăşura într-un format redus, din cauza pandemiei de Covid-19.

    Sute de susţinători ai lui Donald Trump au luat cu asalt, miercuri, Capitoliul din Washington într-o tentativă de a opri procedura de certificare a victoriei lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale din SUA din noiembrie, confruntându-se cu poliţia la sediul Congresului american. Aceste confruntări au cauzat moartea a 5 persoane, printre care un ofiţer de poliţie.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Discursul magistral prin care Joe Biden a oprit iureșul anarhiei trumpiste. „E insurecție. Trebuie să restaurăm democrația!”

    Președintele ales al SUA, Joe Biden, a intervenit și a susținut un discurs, miercuri, 6 ianuarie, în plină anarhie la Washington. Un discurs memorabil, într-un moment critic, definit chiar de câțiva congresmeni republicani ca fiind tentativă de lovitură de stat.

    „La ora asta, democrația noastră este sub un asalt fără precedent, cum nu s-a mai văzut în timpurile nostre. E dezordine, este un haos care frizează rebeliunea și trebuie să se termine acum! Acestea nu sunt proteste, este insurecție. Trebuie să restaurăm democrația!”, a spus Joe Biden, într-un moment de cumpănă al democrației americane.

    În discursul său, Joe Biden i-a cerut președintelui în funcție, Donald Trump, să iasă public și să le ceară susținătorilor săi să pună capăt haosului.

    Donald Trump avea să se adreseze națiunii, printr-un mic discurs video și prin mesaje scrise (toate pe Twitter), dar ideile sale au fost confuze, de complicitate cu manifestanții violenți. În plus, singurul anunț care ar fi pus capăt tensiunilor – acela că recunoaște victoria lui Joe Biden – nu a venit. Dimpotrivă, Trump a continuat să invoce „mari fraude electorale”, teoria mincinoasă care a dinamitat America.

    Discursul lui Joe Biden

    „La ora asta, democrația noastră este sub un asalt fără precedent, cum nu s-a mai văzut în timpurile nostre. Un asalt asupra Capitolului, a oamenilor care ne reprezintă, asupra oamenilor din serviciul public. Asaltul asupra statului de drept, asupra regulilor democratice ale Americii, asupra celor mai sfinte lucruri.

    Scenele nu reflectă adevărata Americă, nu ne reprezintă faptul că un număr mic de extremiști au făcut asta. E dezordine, este un haos care frizează rebeliunea și trebuie să se termine acum! 

    Sunt șocat că în istoria democrației noastre s-a ajuns într-un punct atât de negru. Am îndurat atât ca nație, vom mai îndura. Următorii 4 ani vor fi dedicați pentru restaurarea democrației.

    Cuvintele unui președinte pot inspira, dar și mai rău, pot să instige. Îi cer lui Trump să meargă la televizor, să se adreseze națiunii în direct, să-și respecte jurământul, să apere Constituția! și să pună capăt haosului!

    Acestea nu sunt proteste, este insurecție. Lumea se uită la noi. Trebuie să restaurăm democrația!

    Americanii sunt decenți, respectuoși, toleranți. Așa suntem noi, așa am fost mereu.

    Astăzi, confirmarea rezultatului alegerilor prezidențiale trebuia să fie o procedură simplă, un ritual sacru care face parte din democrația americană. Dar ziua de azi ne reamintește cu tristețe că democrația este fragilă.

    Gândiți-vă la copiii noștri, care se uită la televizor și văd asta. Întreaga lume se uită la noi.

    Sunt optimist în privința oportunităților incredibile pe care le avem, atunci când le facem împreună. Trebuie să trecem peste. Acestea sunt Statele Unite ale Americii. Nu a fost niciodată un lucru pe care, dacă l-am făcut împreună, să nu putem să ducem la bun sfârșit!

    Dumnezeu să binecuvânteze America!”

    Haosul de la Capitoliu

    Clădirea Capitoliului, în care se desfășura ședința în care Congresul urma să valideze alegerea lui Joe Biden, a fost ocupată marți de susținători ai președintelui în funcție, Donald Trump. Unii dintre congresmeni, pe cale să fie evacuați, s-au baricadat în birouri.

    Ședința Congresului a fost întreruptă, iar congresmenii au fost evacuați.

    În haosul din clădirea Capitoliului, a existat și o victimă: o femeie împușcată în gât, care ulterior a decedat.

    Ședința  Congresului american a fost reluată după câteva ore, tot în clădirea Capitoliului, după ce zona a fost securizată.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Guvernul blochează schema ticăloasă a PSD-istului Chiriță de la ANRE, eliminând haosul din piața de gaze. Clienții vor fi trecuți din oficiu la cea mai bună ofertă a furnizorului actual

    * Fostul ministru Costel Alexe, șeful CJ Iași, acuzat de DNA că a luat șpagă 22 de tone de tablă

    * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!

  • Trump e furios: „vicele” său Mike Pence i-a spus ferm că nu poate bloca în Congres instalarea lui Joe Biden la Casa Albă

    6 ianuarie 2021 – ziua în care cele două Camere ale Congresului american se întrunesc în ședință comună, pentru a lua act oficial de rezultatele alegerilor din 3 noiembrie și pentru a le valida, consfințind victoria democratului Joe Biden (78 de ani).

    Procedura, care în mod normal ar trebui să fie o formalitate, se desfășoară sub o înaltă tensiune, sporită de presiunea străzii și de eforturile actualului președinte, Donald Trump (74 de ani), de a face o ultimă încercare de a contesta victoria contracandidatului său democrat.

    Procedura de validare în Congres ar urma să înceapă la ora 13.00 – ora Washington-ului (20.00 – ora României). Congresmenii se vor reuni și vor deschide plicurile cu voturile din Colegiul Electoral, ajunse între timp la Washington. 306 voturi i-au fost atribuite lui Joe Biden și 232 lui Donald Trump.

    În mod normal, se deschid plicurile și se face numărătoarea. Ar fi o procedura care, în mod normal, nu ar trebui să dureze mai mult de o oră. Numai că mai mulți aleși republicani au anunțat că vor contesta votul – au dreptul să facă acest lucru, ceea ce înseamnă că ședința se va suspenda, cele două Camere vor analiza separat aceste contestații.

    Dacă vreuna din contestații este votată și de Cameră, și de Senat, atunci situația se complică. Dacă nu, se reia ședința comună și trebuie anunțat rezultatul.

    Ședința este condusă de vicepreședintele SUA, Mike Pence, în calitatea sa și de președinte al Senatului. Acesta se află acum în centrul atenției, pentru că Donald Trump ar vrea ca el să invalideze victoria lui Joe Biden.

    Ca o ironie a sorții, acum patru ani a fost o contestare în Congres a victoriei lui Donald Trump în Colegiul Electoral. Atunci ședința era condusă de Joe Biden, în calitatea sa de vicepreședinte, iar democratul a pus capăt acestor încercări de răsturnare a votului, tocmai pentru ca sistemul electoral american să nu fie pus sub semnul întrebării.

    Trump își amenință „vicele”

    Susținătorii lui Donald Trump sunt cu atât mai nervoși, cu cât au aflat că vicepreședintele Mike Pence i-a spus lui Trump că nu va încălca Constituția și nu va încerca să răstoarne în Congres rezultatul alegerilor.

    Potrivit unor surse citate de CNN, vicepreședintele Mike Pence l-a informat marți pe președintele Donald Trump că nu are autoritatea de a bloca în Congres validarea victoriei lui Joe Biden. Pence i-a spus cu tact lui Trump că nu există prerogative pentru el în Constituție care să-i permită să blocheze procesul.

    Trump, care a făcut presiuni asupra lui Pence ca să răstoarne rezultatul în favoarea lui, l-ar fi avertizat că dacă refuză să blocheze validarea rezultatului, va avea de suferit politic.

    Discuția dintre ei ar fi avut loc după ce Pence s-a consultat cu mai mulți senatori în legătură cu rolul lui în această procedură.

    Și New York Times a informat despre această discuție, ceea ce l-a făcut pe Trump să califice articolul drept „fake news” și să afirme că el și vicepreședintele sunt în total acord: Mike Pence are dreptul de a interveni.

    Acum, susține CNN, președintele e înfuriat după discuția cu Pence. Trump s-ar putea „dezlănțui” asupra vicepreședintelui miercuri dimineața, la mitingul susținătorilor lui care s-au strâns la Washington, miting la care președintele are de gând să ia cuvântul.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Fostul ministru Costel Alexe, șeful CJ Iași, acuzat de DNA că a luat șpagă 22 de tone de tablă

    * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!

  • Renumărarea voturilor în Wisconsin, solicitată de Donald Trump, a mărit avansul lui Joe Biden!

    Donald Trump a căzut din lac în puț! Echipa sa de campanie a cerut renumărarea voturilor în cel mai mare comitat al statului Wisconsin, iar efectul a fost contrar așteptărilor solicitantului: Joe Biden și-a mărit avansul cu aproximativ 130 de voturi, informează The Guardian.

    Echipa lui Donald Trump a solicitat renumărarea voturilor în două dintre cele mai mari comitate din Wisconsin – Milwaukee și Dane. În ambele, Joe Biden a câștigat la diferențe mari și ambele sunt comitate care votează în mod tradițional cu candidații democrați.

    După renumărarea voturilor în Milwaukee, Biden a mai câștigat 132 de voturi din cele peste 460.000 exprimate. În total, pentru președintele ales au mai fost descoperite alte 257 de voturi, în timp ce pentru Trump au mai fost găsite 125.

    În celălalt comitat, Dane, renumărarea se va încheia duminică, însă șansele ca rezultatul din Wisconsin să fie răsturnat sunt minime. Biden a câștigat statul la o diferență de aproximativ 20.000 de voturi.

    După finalizarea celei de-a doua numărători, oficialul responsabil cu alegerile din Milwaukee, George Christenson, a declarat: „Renumărarea demonstrează ceva ce știam deja: alegerile din comitatul Milwaukee au fost drepte, transparente, corecte și s-au desfășurat în siguranță”.

    Wisconsin urmează să valideze rezultatul alegerilor până marți, însă este de așteptat ca echipa lui Trump să-și continue încercările de a răsturna rezultatul pe orice cale.

    De-a lungul săptămânilor trecute, Trump și avocații săi au înregistrat eșec după eșec în încercările lor de a schimba rezultatul alegerilor.

    Rezultatele în mai multe state-cheie au fost deja validate, iar contestațiile lor au fost respinse ca fiind lipsite de dovezi, acuzații clare sau ca având vicii de procedură.

    Joe Biden a câștigat alegerile din 3 noiembrie cu scorul de 306 – 232 la voturi electorale și peste 80 de milioane de voturi la nivel național – record absolut în istoria SUA.

    În tabăra lui Donald Trump a apărut resemnarea în fața evidenței. Vineri, secretarul de stat Mike Pompeo (om-cheie al Administrației Trump) a declarat că Departamentul de Stat va facilita tranziţia pentru instalarea Administraţiei Biden.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * 50 de ani de închisoare pentru 10 condamnați, în Dosarul ANRP. Crinuţa Dumitrean – 6 ani și 3 luni, Horia Simu – 6 ani și 4 luni

    * FOTO. Peștera lui Ali Baba, găsită de DNA la polițiștii șpăgari din „fabrica de permise auto”. Mormane de bijuterii și pungi cu bani în găleți. Mecanismul mitei

  • Adio, Trump! Pompeo: „Departamentul de Stat va facilita tranziţia pentru instalarea Administraţiei Biden”

    În SUA, zarurile au fost aruncate: Departamentul de Stat „va onora” angajamentul Administraţiei Donald Trump de iniţiere a tranziţiei pentru instalarea echipei preşedintelui-ales, Joseph Biden. Anunţul a fost făcut vineri de secretarul de stat Mike Pompeo, conform CNN.

    „Vom face lucrurile pe care preşedintele ni le-a ordonat în virtutea deciziei Administraţiei Serviciilor Generale. Este o solicitare juridică şi onorăm întotdeauna astfel de promisiuni”, a declarat Mike Pompeo.

    Preşedintele Donald Trump a acceptat lansarea procedurilor pentru tranziţia puterii, deşi nu a recunoscut încă oficial victoria lui Joe Biden în scrutinul prezidenţial.

    Preşedintele-ales al SUA, Joseph Biden, va începe să primească de săptămâna viitoare rapoartele zilnice ale serviciilor de informaţii, a anunţat echipa de tranziţie. Informarea, un sumar scris al rapoartelor serviciilor secrete primit zilnic de preşedintele SUA, îi va fi trimisă lui Joseph Biden începând de luni, a declarat Jen Psaki, purtătorul de cuvânt al echipei de tranziţie.

    Biroul Directorului Comunităţii Naţionale de Informaţii (ODNI) a anunţat deja că Preşedinţia SUA a aprobat accesul lui Joe Biden la raportele serviciilor secrete, în cadrul procedurilor privind transferul puterii, citează Mediafax.

    O curte de apel federală respinge plângerea lui Trump privind rezultatul din Pennsylvania

    Anunțul lui Mike Pompeo a fost făcut exact în ziua în care o curte de apel federală a SUA a respins cererea lui Donald Trump de a bloca declararea contracandidatului său democrat Joe Biden drept câştigător al electorilor din statul-cheie Pennsylvania, transmite Reuters.

    Verdictul reprezintă un nou eşec în demersurile lui Trump de a răsturna rezultatele scrutinului din 3 noiembrie, care-l dau Biden preşedinte ales. Candidatul republican invocă în aceste demersuri fraude care ar fi fost comise de către democraţi, în special cu ajutorul votului prin corespondenţă.

    „O plângere necesită acuzaţii precise şi apoi probe. Aici nu avem nimic din acestea”, a declarat Stephanos Bibas, vorbind în numele panelului de trei judecători care a dat verdictul.

    Republicanii mai au posibilitatea unui recurs la Curtea Supremă, dar șansele de succes sunt minime.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!