Jill Biden (70 de ani), Prima Doamnă a SUA, s-a deplasat duminică în Ucraina, unde s-a întâlnit cu Olena Zelenska, soția președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, transmite CNN.
Soția președintelui Joe Biden a trecut granița ucraineană la ora 15.41, venind cu mașina din Slovacia, unde se afla într-o vizită oficială, la o zi după cea din România.
Vizita lui Jill Biden în Ucraina a fost neanunțată, luându-i prin surprindere pe agresorii ruși.
Întâlnirea dintre Jill Biden și Olena Zelenska nu a avut la Kiev, ci în orașul Ujgorod din vestul Ucrainei, aproape de granița cu Slovacia.
„Am vrut să vin aici de Ziua Mamei”, i-a spus Jill Biden soției lui Volodimir Zelenski. „Am considerat important să arăt poporului ucrainean că Statele Unite îi este alături, că acest război brutal trebuie să înceteze”, a mai transmis Prima Doamnă a SUA.
Ujgorod, orașul în care s-a deplasat duminică după-amiază Jill Biden, este situat la circa 10 minute de mers cu mașina de granița cu Slovacia.
Întâlnirea de la școală
Cele două Prime Doamne s-au întâlnit la o școală din Ujgorod, într-o mică sală de clasă, fiind aşezate faţă în faţă la o masă. Ele au discutat în faţa reporterilor înainte de a avea o conversaţie privată. Soţia preşedintelui ucrainean şi copiii ei au fost duşi într-o locaţie nedezvăluită, din motive de siguranţă.
La întâlnirea de la școală, Olena Zelenska i-a mulţumit lui Jill Biden pentru ”acţiunea sa curajoasă”.
”Înţelegem care sunt măsurile necesare ce trebuie luate astfel încât Prima Doamnă a SUA să vină aici în timpul unui război când au loc acţiuni militare în fiecare zi, unde sirenele aeriene se aud în zilnic – chiar şi astăzi”, a afirmat Prima Doamnă a Ucrainei.
Şcoala în care s-au întâlnit cele două a fost transformată în locuinţe de tranziţie pentru refugiaţii ucraineni din alte părţi ale ţării.
Întâlnirea a avut loc după ce Jill Biden și Olena Zelenska au corespondat în ultimele săptămâni, potrivit unor oficiali americani, care au refuzat să ofere detalii suplimentare, deoarece nu erau autorizaţi să discute despre discuţiile private ale celor două doamne.
Când a ajuns la şcoală, Jill Biden a îmbrăţişat-o pe Olena Zelenska şi i-a dăruit un buchet de flori.
După întâlnirea lor privată, cele două s-au alăturat unui grup de copii care locuiesc în şcoală şi au realizat urşi de hârtie creponată, pentru a-i oferi cadou de Ziua Mamei.
Vizita lui Jill Biden s-a limitat la vestul Ucrainei, în condițiile în care Rusia îşi concentrează puterea militară în estul Ucrainei.