Etichetă: jaf

  • Incredibila gafă a româncei care a jefuit-o pe fiica „regelui Formulei 1”: era menajeră, dar purta cercei de 350.000 de euro!

    Pe 13 decembrie 2019, Marea Britanie a fost șocată de jaful căruia i-a căzut victimă prezentatoarei de televiziune Tamara Ecclestone, fiica lui Bernie Ecclestone (fostul „guru” al circuitului automobilistic de Formula 1). Creierul operațiunii a fost o menjaeră originară din România: Maria Meșter.

    Românca Maria Meșter (47 de ani) și fiul ei, Emil-Bogdan Savastru (29 de ani), au fost arestați pe 31 ianuarie 2020 și puși sub acuzare o zi mai târziu. Acuzația: conspirație în vederea săvârșirii unui furt de bijuterii în valoare totală de 50 de milioane de lire sterline (aproape 60 de milioane de euro) din locuința londoneză a Tamarei Ecclestone.

    Maria Meșter locuiește în Italia, iar fiul ei, Emil-Bogdan Savastru, locuiește în estul Londrei (zona Tower Hamlets).

    Menajera Maria Meșter a fost arestată vineri, 31 ianuarie, pe aeroportul londonez Stansted, când încerca să se îmbarce într-o cursă de Italia, iar Savastru a fost reţinut pe un alt aeroport londonez, Heathrow, înaintea îmbarcării într-un avion cu destinația Japonia.

    Când au reținut-o polițiștii, Maria Meșter purta cercei cu diamante de 18 carate! Erau identici cu cei dispăruți din casa Tamarei Ecclestone, fiica magnatului din Formula 1. Cerceii respectivi sunt evaluați la circa 300.000 de lire sterline (peste 350.000 de euro).

    Și fiul Mariei Meșter, Emil Bogdan Savastru, când a fost reținut pe Heathrow, avea asupra sa un obiect identic cu unul dispărut, pe 13 decembrie 2019, din reședința familiei Ecclestone. E vorba de o geantă Louis Vuitton. Savastru muncea ca barman într-un club din Londra.

    În dosar mai sunt puși sub acuzare doi bărbați, de 31 și, respectiv, 21 de ani. Aceștia au fost arestați inițial de Poliţia londoneză, dar acum sunt cercetați în stare de libertate.

    Maria Meșter, fiul său și cei doi complici ai lor vor apărea în faţa instanţei, pentru a fi judecați, pe 28 februarie.

    Cum a avut loc jaful

    Tamara Ecclestone locuiește în Hyde Park, zonă de lux a Londrei, împreună cu soțul ei, omul de afaceri Jay Rutland, și fiica lor în vârstă de 5 ani, Sofia. Pe 13 decembrie, ei au părăsit Marea Britanie, pentru vacanța de Crăciun.

    În aceeași zi, câteva ore mai târziu, mai mulți hoți au intrat prin grădină și au pătruns într-un dormitor al casei. Au furat o colecție prețioasă de bijuterii, printre care și un ceas Cartier, primit cadou de nuntă, în valoare de 95.000 de euro.  Au mai luat inele şi cercei de mare valoare, precum şi o brăţară valorând peste 100.000 de dolari.

    Locuința Tamarei Ecclestone se află foarte aproape de Palatul Kensington, reședința oficială a prințului William al Marii Britanii, și de sediile mai multor ambasade.

    În vârstă de 35 de ani, Tamara Ecclestone este fiica lui Bernie Ecclestone cu a doua sa soție (din perioada 1985-2009), fostul model croat Slavica Radici.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Șefa Protocolului de la Cotroceni a fost jefuită. I-a fost spartă casa când era la paradă cu Iohannis

    În contextul slăbirii legislației penale, infractorii sunt tot mai agresivi. Ieri, victimă le-a căzut Delia Dinu, șefa Protocolului de la Administrația Prezidențială.

    Pentru Delia Dinu, 1 Decembrie a fost o zi foarte încărcată. Consiliera prezidențială l-a însoțit pe Klaus Iohannis la toate festivitățile la care a participat șeful statului, atât în București, cât și la Alba Iulia.

    Acest amănunt l-au știut și infractorii – probabil, hoți profesioniști – care au hotărât că e momentul potrivit pentru a-i sparge casa din Domnești (județul Ilfov). Seara, când a ajuns acasă, Delia Dinu și-a găsit locuința răvășită, iar mai multe lucruri lipseau.

    În scurt timp, un echipaj de poliție a început cercetarea la fața locului, căutând indicii și în vecinătăți. A fost folosit și un câine antrenat în acest scop. De asemenea, polițiștii au apelat la înregistrările de pe camerele video ale vecinilor.

    Acest caz, precedat de alte jafuri, tâlhării sau violuri recente, confirmă faptul că România devine o țară tot mai nesigură, cu o infracționalitate în creștere. Cei peste 9.000 de pușcăriași eliberați în acest an înainte de ispășirea pedepselor, prin aplicarea recursului compensatoriu impus de guvernarea PSD-ALDE, s-au apucat „de treabă”. Iar treaba lor e să comită infracțiuni, pentru că la asta se pricep, mulți dintre ei fiind recidiviști înrăiți.

    Zece ani cu Băsescu, patru cu Iohannis

    La 42 de ani, Delia Dinu are un CV impresionant. Lucrează cu Klaus Iohannis de patru ani, după ce colaborase și cu Traian Băsescu timp de aproape zece ani (aprilie 2005 – decembrie 2014).

    Este licențiată a Facultății de Drept „Simion Bărnuțiu”, din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (1999). A lucrat la SPP înainte de a ajunge la Protocolul de la Palatul Cotroceni, unde a urcat mai multe trepte: consilier, coordonator, consilier de stat. A participat la Conferința globală șefilor de protocol (Washington, 2012) și la Conferința globală a șefilor de protocol (Seul, 2014).

    A primit numeroase decorații, în țară și în străinătate. Deține Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (2009) și de Ofițer (2014).